De vorbă cu HEDDI GOODRICH, autoarea romanului Pierduți în Cartierul Spaniol

Editura RAO și Diverta o aduc la București pe HEDDI GOODRICH (Heddi Goodrich, Writer), autoarea bestsellerului „Pierduți în Cartierul Spaniol.” Prin urmare, vă invităm sâmbătă, pe 8 februarie, la ora 16.00, la Diverta Lipscani, la o întâlnire cu cititorii.

Lansat în toamna anului trecut în Italia, romanul a acaparat cu rapiditate atenția celor mai importante publicații. Criticii au început să publice recenzii favorabile, iar blogurile de literatură și rețelele de socializare vorbeau despre descoperirea unei voci puternice, al cărei stil promite mult. „O declarație de dragoste pentru Napoli, deloc previzibilă, puternică și autentică…”, „Uitați de Elena Ferrante! În acest roman, Napoli este încântător, hipnotic, descris cu iubire și nostalgie.” – titrau cele mai importante publicații din Italia, la lansarea cărții. Pierduți în Cartierul Spaniol, romanul de debut al americancei Heddi Goodrich a fost publicat de Editura RAO în septembrie și a fost primit cu entuziasm și la noi. Romanul spune povestea a doi tineri îndrăgostiți și a orașului Napoli, un loc plin de istorie și de viață. O dragoste complicată și profundă, care îi pune la încercare în toate modurile pe tinerii boemi. În adâncul galeriilor de sub oraș, dar și pe culmile Vezuviului. Cartierul Spaniol este deopotrivă un labirint atragator și un păpușar care conduce o scenă de iubire. Heddi Goodrich are curajul să povestească o parte din propria dragoste studențească, pe care mulți dintre cititori au trăit-o.

Un fragment este disponibil la: https://www.raobooks.com/wp-content/uploads/2018/11/FRAGMENT-Pierduti-in-Cartierul-Spaniol.pdf

Editura Polirom organizează Concursul anual de debut, ediția 2020, secțiunea Proză

Manuscrisele participante la concurs (fără CV) vor fi atașate unui e-mail, creat cu acest prilej, și trimise la adresa: adrian.botez@polirom.ro, pînă pe data de 20 martie 2020. Adresa de e-mail poate fi motto-ul volumului, un fragment din motto sau titlul cărții.

Exemplu: orazero@yahoo.com/gmail.com etc.

Mailul și manuscrisul atașat nu vor conține numele concurentului – cazul contrar duce la descalificare.

Manuscrisele trebuie să aibă minimum 150.000 de semne (caractere + spații). Sînt acceptate și manuscrise ale autorilor care au fost incluși anterior în antologii sau au publicat în volume colective.

Cîștigătorul concursului va fi anunțat în cursul lunii aprilie, pe adresa de e-mail de pe care a fost trimis manuscrisul, iar rezultatul va fi făcut public în cursul aceleiași luni.

Premiul pentru manuscrisul declarat cîștigător constă în publicarea și lansarea acestuia la Tîrgul de Carte Bookfest 2020.

Nu se acceptă manuscrise fără diacritice. Manuscrisele nepublicate vor fi șterse.

Club de carte Paladin #6: Richard Morgan – Portalul îngerilor

Începem 2020 cu „Portalul îngerilor” (traducere din limba engleză de Petru Iamandi), un roman de aventură noir cyberpunk, cartea a doua din seria Takeshi Kovacs. 📚

📍 Întâlnirea are loc la Librarium TNB începând cu ora 19:00, iar discuția este moderată de Liviu Szoke, blogger, cititor și traducător.

Intrare liberă în limita locurilor disponibile! Pentru înscriere, vă rugăm să trimiteți un e-mail la adresa beatrice.mituleci@editura-art.ro.

Toți participanții vor primi un voucher de 25 lei valabil la o comandă mai mare de 75 lei plasată pe site-ul https://www.editura-paladin.ro/.

📚 Sinopsis „Portalul îngerilor”:
Un nou corp. O nouă aventură. La treizeci de ani după evenimentele din Carbon modificat, Takeshi Kovacs este angajat în calitate de consilier militar pentru a pune capăt revoluției care face ravagii pe planeta Sanction IV. Însă în planul inițial intervine un misterios și prețios artefact marțian care poate reprezenta sfârșitul umanității sau începutul unei noi ere.

Colonizarea planetară este, invariabil, un proces distructiv, iar tehnologia avansată n-a făcut decât să salubrizeze procesul pentru ca oamenilor să li se garanteze poziția primordială în ecosistemul pe care-l distrug.

📚 Citește un fragment pe fansf.wordpress.com: https://fansf.wordpress.com/2019/03/20/semnal-editorial-40-fragment-in-avanpremiera-richard-morgan-portalul-ingerilor/
📚 Vezi recenzia pe blogul Paladin:
https://www.editura-paladin.ro/info/blogitem/takeshi-kovacs-si-portalul-martian
📚 Cartea este disponibilă pe site-ul Paladin:
https://www.editura-paladin.ro//info/carte/portalul-ingerilor-richard-morgan

Semnal editorial 118 + Fragment în avanpremieră: Nick Clarke Windo – Feed. Înlocuirea

Atotștiutorul Feed a devenit accesibil oricui, oricând și de oriunde. Nimeni nu mai poate concepe să trăiască în absența lui. Orice interacțiune, orice emoție, orice imagine ajunge instantaneu pe Feed. Este instrumentul esențial pe care se bazează toți oamenii pentru a se instrui, dar și pentru a afla mai multe despre gândurile și sentimentele soților, părinților, copiilor, colegilor, șefilor sau angajaților.

Într-o zi însă, Feedul se prăbușește, iar Tom și Kate trebuie să învețe să supraviețuiască în absența lui. Lipsiți dintr-odată de toate cuceririle tehnicii și siliți să trăiască în cea mai cruntă sărăcie, cei doi încearcă să nu se dea bătuți. Când fiica lor, Bea, în vârstă de șase ani, dispare, lupta devine și mai aprigă, iar întrebările se înmulțesc. Cine a luat-o? Cum poți căuta pe cineva într-o lume din care tehnologia a dispărut cu totul? Și, mai ales, ce se întâmplă atunci când nu mai ești sigur că oamenii pe care îi iubești sunt cine pretind că sunt?

Perfectă pentru fanii serialului Black Mirror.

„M-a captivat de la primele rânduri și m-a bântuit zile întregi după ce am terminat de citit.” SJ WATSON, autorul romanului „Înainte să adorm”

„O carte cu adevărat originală și inteligentă. Un thriller intens, îmbrăcat în haina unui coșmar distopic înspăimântător de plauzibil, cu întorsături de situație care îți vor face inima să explodeze.” C.J. TUDOR, autorul bestsellerului „Omul de cretă”

Fragment în avanpremieră

Kate

Ce ai sacrifica?

 

Asta vezi atunci când opreşti Feedul? Ceilalți clienți din restaurant se foiesc în jurul meu; cu toate acestea, singurătatea mă copleşeşte. Ar trebui să mă simt la adăpost în mijlocul conversațiilor zgomotoase, însă ceea ce mă frapează e țiuitul bizar pe care‑l aud în urechi; Tom are dreptate. Trebuie neapărat să‑mi amintesc asta. Chiar dacă această nemişcare neconectată pare stranie, îmi place senzația că totul încetineşte; ce bine ar fi, totuşi, dacă aş putea ignora, pur şi simplu, mâncărimea din creier!

Ceva mai devreme am umblat fără oprire între sălile de curs, aşa că încă vibrez de energie, chiar dacă l‑am scos pe Rafa la o plimbare lungă prin parc, după ore. Apoi m‑am aşezat pe o bancă, având Feedul oprit şi setarea „Nu deranjați” pornită, şi am început să‑i arunc mingea şi să privesc cum se jucau copiii. Atâta tot. Nimic altceva. Fără discuții, fără fluxuri de ştiri. Aveam teme de corectat (elevii din clasa a IX‑a K trebuiseră să analizeze într‑un mod neconvenţional Furtuna) şi ar fi trebuit să‑i trimit un mesaj lui JasonStark27 ca să‑i anulez pedeapsa, dar n‑am făcut‑o. Nici măcar rezervorul de date nu mi l‑am verificat. În schimb, am rămas pur şi simplu pe loc, aşezată pe bancă şi tresărind neîncetat din cauza torturii repetate a zgomotului scos de leagănele ruginite, forțându‑mi gândurile să încetinească. Și, treptat, agitația s‑a estompat. Bătăile inimii s‑au domolit şi am simțit cum şi bebeluşul dinăuntrul meu s‑a liniştit: mişcările i‑au încetinit, iar mintea mea şi‑a regăsit ritmul. Acțiune – reacțiune, aşa cum trebuie. Tom ar fi fost mândru; acum îmi pornesc iar Feedul, discret, aici, în restaurant, doar FluxulPersonal, şi‑i dau un ghiont ca să‑i indic că sunt de acord cu el. Conexiunea îmi face inima să bubuie năvalnic şi, fără să mă mai gândesc, mă cufund cu totul în vorbăria frenetică a FluxuluiPublic din restaurant, mă las cuprinsă, fără să mă gândesc a doua oară, în…

— Nu!

Tom ridică din sprâncenele‑i groase şi se holbează la mine, deşi nu‑mi dau seama dacă este surprins sau supărat, dat fiind că Feedul său rămâne oprit şi, astfel, emoțiile lui îmi rămân cu totul necunoscute.

Îmi opresc iar Feedul, procedând aidoma unuia dintre elevii mei năzdrăvani, şi o vreme rămânem tăcuți. El îmi zâmbeşte, dar eu nu‑i răspund la fel. O bucată de timp, cât îmi ia să îmi recapăt puterea de concentrare, nu mă simt în stare. O pot face, o pot lua ușor. De ce pentru Tom este atât de simplu? Ochii mi se abat în toate părțile, dornici de informație. Tacâmurile celorlalți treizeci şi trei de clienți se freacă unul de altul, în timp ce râsetele ocazionale, neintenționat de reale, răsună în toată sala. Cineva tuşeşte. Totuşi, nu se rostesc cuvinte, nu discută nimeni cu adevărat, ceea ce îmi îngăduie să aud ciripituri de păsărele deasupra mugetului superstrăzii, un lucru de‑a dreptul adorabil. Însă problema cu off‑line‑ul este că e atât de lent!

– Cât timp va dura?

– Ar putea dura la nesfârşit, zice Tom, înclinându‑şi fruntea lată răbdător, înainte de‑a se răsuci către bucătărie. De cât timp aşteptăm?

– O să verific!

– Kate! mă avertizează Tom cu blândețe. În seara asta suntem înceți.

Și iată‑l: tonul acela de psihoterapeut. Implică mult mai multă autoritate decât o merită experiența pe care o are; de fapt, cred că am ghicit cum stă treaba abia anul trecut, când a început el să practice, însă nu‑mi pot verifica datele, ca să fiu sigură, fără să intru iar on‑line. Dar dacă pe mine mă enervează, de ce nu i‑ar enerva şi pe clienții lui? Și asta n‑ar fi bine; el trebuie să‑şi facă treaba. I‑a luat ceva vreme să se adune şi îşi adoră munca. Ba chiar e foarte bun în ceea ce face. E a lui.

Aşa că îmi desprind iar privirea şi cercetez realitatea din jurul meu, trecând dincolo de clienți, până afară. Încă nu s‑a întunecat, deşi superstrăzile aruncă umbre asupra acestor părți ale oraşului. Ne‑am mutat în zonă în urmă cu doi ani, chiar înainte să ne căsătorim. O superbă casă veche (clădirilor noi le lipseşte sufletul, iar mie îmi place ca o casă să aibă trecut) şi mult mai scumpă decât am visat noi vreodată că ne vom permite, însă ne‑au ajutat părinții lui Tom. Eu încă mai am sentimente contradictorii din această cauză. Tom e în aceeaşi situaţie. Însă aici suntem în vârful unui deal, superstrada se arcuieşte nu departe de noi, deasupra, iar oraşul se aşterne la picioarele noastre. Atât de mulți oameni acolo, jos, în fața mea, şi milioane de lumini care scânteiază precum atât de multe vieți pulsânde, iar eu aş putea sta de vorba cu oricare dintre ele, cu gândurile proiectate de turnul luminos plasat în apropierea râului, Hubul principal al Feedului. Creația tatălui lui Tom. Veghind asupra noastră, a tuturor: urechile unui ac prin care se strecoară toată lumea.

Doar văzându‑l, mă simt tentată să plonjez iar în rezervorul personal; ard de nerăbdare să verific noul sondaj pe care l‑am lansat. Două sute de milioane de urmăritori am acum! (Dacă aş accepta remunerațiile, şi mi‑aş dori s‑o fac, aş izbuti să renunț la predat, dar nu.) Mă simt tentată să lansez o comandă pe GPS, ca să văd cât de departe sunt de oricare dintre urmăritorii mei, însă renunț şi încerc să‑mi ignor mâncărimea din creier. Dintr‑un alt rezervor de date am aflat ieri că, de fapt, nu implantul e cel care‑ți provoacă mâncărimi. Feedul nu creează nicio senzație fizică. E doar un impuls pe care, ca să‑l putem cumva identifica, îl atribuim unei senzații fizice, aşa încât creierul nostru ne spune că ne mănâncă. Răspândesc şi eu informația în rețea. O sută treizeci şi şapte de milioane de oameni au dat „like”, deşi mă îndoiesc că le‑a plăcut cu adevărat.

Închid ochii, iar amintirile mele cu imaginile‑fantomă ale Feedului străbat întunericul precum luminile neoanelor ori ale stelelor un peisaj urban intern mare cât lumea întreagă, în care toți oamenii locuiesc aproape de tine. Atât de frumos! Și de ne‑ evitat! Atât de confortabil!

Nu‑mi vine să cred că am devenit dependentă!

Tom are dreptate şi în această privință, ceea ce mă face să‑l detest şi să‑l iubesc, în acelaşi timp. Cu ochii deschişi iar, off‑line acum, panourile cu reclame de pe stradă arată ca nişte pătrate gigantice cu quickcode‑uri întinse pe toată suprafața lor imaculată. Lumea a amuțit de tot. Gălăgia FluxuluiPublic al restaurantului s‑a stins. Habar nu am ce meniu au aici şi nici nu‑i pot atrage atenția ospătarului. E ca şi cum nici n‑am exista. Suntem aici, învăluiți ca într‑un cocon de tăcere domolită, în timp ce restul oamenilor care ne înconjoară comunică unul cu altul, mănâncă şi râd, şi e ca şi cum…

Ghetele ospătarului bocăne pe podeaua de lemn în timp ce iese din bucătărie; brațele îi sunt acoperite de tatuaje. Aşază farfurii în fața a două tinere ale căror buze tremură uşor, schițând jumătăţi de zâmbete, în timp ce ochii li se rotesc şi parcă pulsează în orbite. Ospătarul macină piper deasupra farfuriei cu mâncare a fetei blonde, însă nu şi asupra celei a prietenei ei; discuția lor nu s‑a auzit, însă cuvintele ar fi fost de prisos. Deşi ospătarul priveşte acaparat cu totul într‑un colț de rețea aglomerat, eu ştiu că nu asta vede el de fapt. Ciudată stare: Să dormi cu ochii larg deschiși!1, aşa cum ar cita fără pic de efort elevii clasei a IX‑a K, în cadrul testului lor neconvenţional (deşi n‑ar face‑o). Mai degrabă, tipul accesează o multitudine infinită, stând de vorbă cu prietenii lui, ascultând muzică, trimițându‑i mesaje prietenei sale… sau nu, îmi zic în gând, atunci când pe buzele celor trei se formează, în acelaşi timp, zâmbete, pentru că pare că bărbatul flirtează cu ele, iar eu rămân mai departe cu mâncărimile mele din ce în ce mai enervante, simțind un impuls uscat, căci interfața Feedului îmi zgândăreşte creierul aşa cum o face mucoasa iritată din fundul gâtului meu.

1 William Shakespeare, Opere 1. Sonete. Furtuna, trad. din limba engleză de Violeta Popa şi George Volceanov, actul 2, scena 1, Editura Para‑ lela 45, Piteşti, 2010 (n. tr.).

Tom face câțiva paşi mari şi‑l prinde de braț pe chelner, care tresare simțind contactul şi se holbează când îşi dă seama că cineva chiar vorbeşte cu el, rostind cuvinte adevărate. Tipul îşi fereşte privirea când Tom îl forțează să se uite de‑adevăratelea la lume şi să vadă realul. Apoi Tom îl trage spre masa noastră, iar tânărul ospătar se leagănă neliniştit pe picioare. Deasupra sprâncenei are tatuat un quickcode minuscul, care seamănă cu un vultur; acesta poate fi scanat instantaneu şi îmi poate amplifica lumea, ceea ce mă face să mă întreb: ce aş vedea dacă mi‑aş porni Feedul? Ce tip de piele şi‑ar seta? Are tenul deschis, deci poate că fetele acelea l‑au văzut nițel mai bronzat. Dinții îi sunt inegali, dar poate că, pentru ele, a afişat un surâs perfect. Sau poate că s‑a setat să arate precum cineva celebru. Să‑ți opreşti Feedul e ca şi cum ai trage un văl într‑o parte. Poate că nu va fi la fel de frumos, însă‑i real, iar Tom are dreptate, ştiu că are, bineînțeles, şi nu doar din cauză că îşi urăşte tatăl: e şi un lucru sănătos pe care poți să‑l faci.

– Nu, nu, nu!

Tom pocneşte din degete, iar privirea uluită a ospătarului se‑abate din nou spre el.

– Nu suntem conectați, pronunță el în mod exagerat, imitând şi o gură cu ajutorul mâinilor. E doar vor‑bire.

– Sunteți… off‑line? întreabă ospătarul, cu un glas răguşit din cauza lipsei de antrenament.

Privirea i se împăienjeneşte o clipă. Cui i‑a trimis mesaj chiar acum? Managerului său, să‑i ceară ajutor? Acelor fete? Probabil că nu; ele nu se întorc să privească. Să fi răspândit în rețea zvonuri despre noi? Mă îndoiesc; setările de securitate ale lui Tom sunt atât de puternice, încât, practic, e imposibil să dai de el în mediul virtual; a avut grijă tatăl său de acest aspect.

– Aveți vreun meniu? întreabă Tom, aruncând o privire spre mine.

Se distrează de minune pe chestia asta.

– Nu unul adevărat, desigur, răspunde chelnerul, atingându‑şi tâmpla cu un degete, de parcă am fi doi idioți. Doar Tom surâde, privindu‑l din cap până‑n picioare într‑un mod despre care ştiu că înseamnă probleme şi, în plus, a fost o zi lungă, aşa că:

– Paste? intervin eu, iar ospătarul încuviințează. Îmi simt ciudat cuvintele în gură, însă vorbesc cât pot de repede: Atunci, bolognese pentru mine şi carbonara pentru Și o salată, vă rog. Doar cu verdeață.

După ce pleacă ospătarul, în ciuda dispoziției proaste, expresia de pe chipul lui Tom mă face să râd. Asta îi smulge şi lui un zâmbet, ceea ce e drăguț, căci surâsul îi este încă blând, încă mai are obraji de om tânăr pe sub părul bogat şi lăsat în jos. E doar un pic mai lung decât îl avea înainte să ne căsătorim. Mă las pe spate şi‑mi împreunez mâinile deasupra burticii, simțind copilul. Mami şi tati sunt din nou fericiți, fetițo, aşa cum eram odată. Ne face plăcere să fim împreună. Încă o mai putem face, să ştii. Ne simțim bine împreună, numai că sunt şi alte chestii care ne stau în cale. Distrageri. Viața asta.

Tom se apleacă spre mine şi‑şi însoțeşte fiecare cuvânt cu un ciocănit în masă:

– Kate, totul e‑aşa de‑aiurea!

Vorbeşte foarte serios, foarte sincer, dar cum să venim în locuri publice şi să deplângem soarta lumii a început să facă parte din rutina noastră, nervozitatea lui pare învăluită şi de o anumită căldură. Îi apuc totuşi degetele, înainte să renunțe cu totul.

– Da, chiar este. Noi doi suntem singurii care au mai rămas

– Serios, uită‑te şi tu la oamenii ăştia! Nu mai trăieşte nimeni în lumea reală!

În pofida faptului că vorbeşte în şoaptă, totul capătă o tentă fioroasă. Și, fireşte, dat fiind că suntem off‑line, habar n‑am ce gândeşte atunci când pe chip îi apare o expresie de îmbufnare şi ceva i se stinge în priviri. Îşi trage mâna din strânsoare şi iată‑l, a plecat deja departe, mai mult ca sigur cu gândul la răfuiala asta personală cu tatăl său, cu familia lui, cu Feedul, însă nu am de unde să fiu sigură. Faptul că izolează astfel ce‑i trece prin minte mi se pare aproape vulgar. Oare la ce se gândeşte? La viața lui alternativă, poate, la cea pe care a ales să n‑o trăiască niciodată, unde‑ar fi stat tot timpul implicat în Feed, în loc să fugă cât mai departe de el. Despre acest subiect am tot discutat pe vremea când studia să devină psihoterapeut. Când a ales acea carieră – vorbitul ca mod de vindecare – pe când tatăl său punea la punct Feedul. Ei bine, doar nu trebuie să fii Freud, nu? Îmi amintesc bucuria lui Tom înainte de‑a‑i spune şi‑mi amintesc şi furia tăcută a tatălui său. Am tot discutat, eu şi Tom. E unul dintre punctele noastre forte. Când ne facem timp. Cum e seara aceasta, când am hotărât să o luăm încet. Însă‑mi doresc ca el să poată să‑şi acorde şi puțină pace. Îşi mestecă buza de jos şi priveşte în gol pe fereastră, în timp ce ochii îi fulgeră în toate părțile, ca şi cum ar fi conectat şi‑ar lansa ştiri în rețea, însă verific şi văd că n‑o face; Feedul său rămâne în continuare oprit.

La fel şi‑al meu.

Blonda şi bruneta mănâncă tăcute din farfurii, mecanic, pierdute într‑o discuție una cu alta sau cu alții, sau cu foarte mulți deodată. Din afară, cine ştie? Ochii li se mişcă şi mai repede decât ai lui Tom, dar ceea ce văd ele nu sunt mesele şi posterele vechi de pe pereți, cu culorile pulsânde, stroboscopice, ale Feedurilor lor. Mă mănâncă iar creierul, devin brusc conştientă de acest lucru, iar senzaţia e de nesuportat. Degetele mi se flexează şi se strâng singure. Am gura superuscată. Mi‑aş putea verifica sondajul. Aş putea verifica rezervoarele de ştiri pentru a vedea modul cum a evoluat Energen. Toată lumea a rămas surprinsă de anunțul făcut de companie, însă parcă nu s‑a gândit nimeni să întrebe de ce a fost oprită forarea arctică, de ce acea decizie a fost luată chiar acum, de ce Anthony Levin, directorul executiv al firmei, a făcut‑o în timp ce zâmbea prieteneşte lumii întregi. Eu n‑am încredere în el. Se pune ceva la cale. Lumea e perturbată, iar oamenii se comportă bizar: afacerile sunt impredictibile, politicienii, perverşi.

Totul e foarte ciudat, iar creierul (creierul meu adevărat, pus la treabă acum, aici, rămas fără Feed) a început parcă să mă doară. Aş putea, dacă aş fi conectată, să mă relaxez, să recuperez evenimentele pierdute. Mama şi Martha voiau să trimită mesaje în seara asta, pentru că Martha are veşti de împărtăşit despre noua ei casă; eu mi‑aş putea lăsa lumea personală deoparte şi să‑i cunosc îndeaproape pachetele de amintiri legate de un loc aflat la atâția kilometri distanță, într‑un moment de‑acum trecut, ca şi cum eu însămi m‑aş afla acolo. Mi‑aş putea verifica sondajul; „Ce ai sacrifica?” a avut parte de zeci de milioane de retrimiteri pe zi. Tuturor le plac sondajele. Însă eu trebuie să‑l păstrez proaspăt. Atenția oamenilor trebuie permanent hrănită, iar dacă îmi doresc să‑i influențez să se gândească la lume, trebuie să fiu ingenioasă. Trebuie să mă fac auzită peste murmurul general. Asta nu înțelege Tom: că eu îmi folosesc Feedul pe post de unealtă pentru a face bine. Nu sunt dependentă!

Unul dintre primele sondaje legate de „Ce ai sacrifica?” a fost „… pentru ținuturile arctice?” S‑a potrivit, având în vedere ştirile de azi despre Energen, dar nu prea mulți au luat parte la el pe atunci şi‑am învățat din asta că nu prostia sau nepăsarea sunt de vină, ci distragerea atenției. De vină e zgomotul de fond din jurul nostru, care ne‑ademeneşte, ne tentează. Aşa că acum le strecor pe cele politice printre lucruri de genul „… ca să arăți bine?” şi „… ca să pui mâna pe bărbatul visurilor tale?”. Am primit peste şaizeci de milioane de distribuiri cu acel sondaj, apoi, i‑am lovit cu „… ca să fii mai bun cu planeta?”. Optzeci de milioane de distribuiri. I‑am dat gata. Rezervoarele de ştiri mi‑au îmbunătățit statisticile. (Politicienii au avut „câştig de cauză”, cum era şi normal – cine nu i‑ar sacrifica?!) Tot ce contează este să‑i determini pe oameni să se gândească măcar o clipă la ce îi facem lumii în care trăim. Dacă am putea obține un punct de sprijin ca la alpinişti, atunci n‑ar trebui decât să le deschidem oamenilor nițel ochii, apoi marile schimbări ar putea veni de la sine. Încă nu ştiu despre ce va fi următorul sondaj, însă, din punctul în care mă aflu acum, îmi spun ceva de genul „Ce ai sacrifica… pentru binele propriului creier?”, pentru că – iar acest lucru nu i l‑aş putea mărturisi niciodată lui Tom, deşi mi‑ar plăcea să i‑l arunc în față – nu cred că aş sacrifica Feedul! Nu cred c‑aş putea! Nu pot! Vreau să continui, chiar acum, şi urlu după el pe dinăuntru! Însă… respir… „hai, Kate, haide”… respir şi‑mi îmblânzesc tonul vocii, pentru că asta ar fi trebuit să fie o seară plăcută, iar gândurile mele pur şi simplu au luat‑o razna. La fel ca ale tuturor. Trebuie să mă concentrez.

– Hei, Tom, ce‑ar fi să facem nişte anagrame? Să ne punem vechile creiere la treabă…

El face o grimasă şi se foieşte pe scaun.

– Aşadar, Kate, tu ce‑ai mai făcut azi?

Și apoi… nu mă pot abține; e din cauză că m‑am gândit la asta şi‑am tot trimis veşti legate de subiect toată ziua, astfel încât legăturile sunt proaspete, iar eu tânjesc atât de tare să‑mi verific rezervorul de date, că parcă mi‑ar sta pur şi simplu pe limbă, un obicei care s‑a statornicit deja în toată ființa mea – intru on‑line, şi…

… pe unde naiba ai umblat? îmi scrie Martha & mama‑i chiarînspatele ei, emoticoanele ei dânddeînțeles că e pe cale să se repeadă la mine, dar oblochez & o întrerup. Am ieșit în oraș în seara asta, îi scriu eu, Tom are impresia că face bine la creier să o luăm încet, să‑l facem să funcționezecumtrebuie. Nu fi ridicolă, intervine brusc mama, aruncă și tu o privire la știrile suroriitale & înainte s‑o pot blocaiar îmi trimite una care explodează precum o celulăcerebralăproaspătformată în minteamea, simțurile & emoticoanele Marthei adunate‑nmemoriaei prinzând formă pre‑ cum un polip în creierul meu, așa că sunt ea, nu eu, o vreme:

… Sunt pe peluză, privind în sus la casa nouă, la fațada albă (noua [aburiderespirație] nuanță de la [PerfectPaint], o reclamă îmi apare în fața ochilor), ferestreascuțite, cerînno‑ rat deasupra. Pășesc pe alee (pajiștea aceea pare plină de buruieni, folosește noua [Weedaway], o reclamă îmi apare în fața ochilor) & îmi crește rimtulbătăilorinimii când în‑ tind mâna spre ușă; inimaîmibate cu 42% mai repede & în sânge mi se revarsă un șuvoi de 2,3% endorfine. E atât deinteresant! BioLockul – al meu – mă recunoaște, pentru că e încuietoareamea din casamea! & ușa se deschide automat & aud copiii la 6.72m în urma mea alergând pe alee, dar eu am ajuns la jumătatea holului deja, umbrelerăcoroase & mirosulproaspăt al soluției de lustruire & e…

… îngheț amintirea & le explic că le voi scrie mai târziu, pentru c‑am fost deja on‑line 4milisecunde & Tom își va da seama dacă mai rămân mult & încă n‑am navigat prin niciun rezervor de date în căutare de știri despre Energen și nici nu m‑am uitat la rezervorul cu [CeAiSacrifica?] & văd că afișările mele clipesc din cauza celor 57603 de mesaje, deci probabil că sondajul mergebine. Un mesaj de la cineva pe nume ChloeKarlson437 sosește chiar în timp ce mă uit – Ține‑o tot așa, că o faci bine, Kate! –, dar n‑am timp să‑i răspund pentru că – Oh, hai, Kate, îmi scrie Martha & arunc un plusdeadrenalină & în același timp caut repede informații despre [Energen] & extrag șiruri de date din toate rezervoarele, dar nu găsesc nimic nou, așa că îi dau de veste grupuluimeudeprieteni ca să văd dacă au aflat ceva nou & trimit repedeoscuză Marthei & un emoticontremurător mamei & le spun că le voi scrie mai târziu & mă deconectez & n‑au trecut decât 11 milisecunde…

… dar Tom a observat deja.

– Eşti dependentă, Kate! şuieră

– Și tu acum! mă strâmb eu şi fac un gest către toți ceilalți, deşi ştiu bine că are dreptate.

– Eşti la fel ca toți ceilalți!

– Și tu eşti un snob! Nu, ştiu, continui eu, pocnind din degete, gândind cât de repede pot fără Ai un complex oedipian de intersexual transgen indus de abandon.

Ne amuzam cu acest joc înainte ca el să‑şi termine studiile de psihoterapeut: cât de exagerat de complicate poți face să sune nişte simple sindroame psihologice? Iar ăsta chiar îl face să râdă.

– E un complex legat de tati, însă cu mult mai complex, mai adânc, explic eu, mulțumită de propria persoană, mulțumită de creierul meu şi profitând de faptul că Tom are simţul

Însă el se opreşte din râs. Îmi aruncă o privire. Clatină din cap. Nu e nevoie de emoticoane.

– Foloseşti prea mult Feedul, Kate! Eşti… Înainte nu procedai aşa. Îmi pare rău că te enervez, dar o fac pentru că‑mi pasă. Bebeluşul o s‑o ia razna din cauza asta…

Ne lăsăm din nou învăluiți de linişte, însă nu ca mai devreme. E ceva mai mult acum. Suntem amândoi de acord că Feedul a scăpat de sub control. Acest lucru ne‑a legat atunci când ne‑am întâlnit prima dată, la nunta fratelui său. Ne făceam amândoi griji pentru situația în care ajunsese lumea, iar Tom crede că lucrurile s‑au înrăutățit în ultimii cinci ani, cât au trecut de atunci. Părinții mei nu consideră că Tom este un om bun, din cauza familiei lui – e un Hatfield –, însă el chiar e cumsecade; ştiu că este, o simt cu toată inima. Nu este ca tatăl sau ca fratele lui. Totuşi, are şi el dorința aceea de absolutism, lucru pe care‑l simt acum, când mă pune să aleg. Între el şi Feed. De parcă nu i‑aş putea avea pe amândoi. Îmi mut atenția de la el şi‑mi mângâi uşor burtica, unul dintre copiii pe care, le‑o spun în mod regulat celor două sute de milioane de urmăritori pe care‑i am, îi condamnăm la moarte din cauza modului în care trăim. Și ea‑i o Hatfield.

– Kate, vrei să intri iar on‑line? Dacă vrei, putem alege să fim înceți mâine‑seară.

Dar înainte să‑i pot răspunde, se întâmplă precum un val. Zăngănit de tacâmuri şi scaune trase în spate. Icnete şi un amestec de cuvinte confuze, pronunțate de fapt în lumea reală, însă îmi dau seama de faptul că ochii tuturor au început să fulgere şi mai iute decât înainte. Cineva suspină; fata blondă şi‑a apăsat ambele mâini peste gură. Ospătarul a rupt‑o la fugă spre uşă.

– Tom?

– Intră on‑line! mă îndeamnă şi intră şi el cu o fracțiune de secundă înaintea mea şi…

… sunt asaltată de soramea. Martha țipăisteric, așa că oblochez & strâng testosteron ca să combat șuvoiuldeadrenalină pe care‑l simt, panica ei e contagioasă, & mama trimitemesajedisperată, Unde ești, unde ești? Ți‑am scris mesaje secunde întregi, Kate, ce‑i în neregulă cu tine? O blochezșipe ea & observ că subiectelemele au mii de mesajenoi & n‑am mai simțit niciodată așa ceva: Feedul se răsucește din cauza uneigreutățizdrobitoare care aproape că mă dărâmă de pe scaun în lumea reală. Încerc să‑mi  încetinesc  sistemulendocrin  pentru  că  acum mama  se răsteștelamine prin mesaje că Martha strigă la ea & decemi‑amblocatsora? Apoi asupra Feedului se pogoară tăcerea, în timp ce miliarde de conturideFeed se opresc, precum un val mareic care se retrage, înainte ca breakingnewsurile să dea năvală precum un tsunami. Meme‑urile năvălesc & zvonurile se răspândesc la fel ca o molimădeneoprit. Rezervoareledeștiri se revarsă și creează un valgigantic. În jurul lor cresc nori, în timp ce oamenii se strâng să privească, & mama mă copleșește cu panica ei, Ce se întâmplă? Medulosuprarenala îmi inundăsistemul cu adrenalină în timp ce mă reped să privesc la unul dintre rezervoare, dar ceva mi se închide drept în nas. Însă n‑a stăvilit nimic: Feedul e liber & oamenii daunăvală în alte rezervoare de date, care sunt stăvilite & stăvilite din nou, blocate de… companie? De guvern? Într‑un răstimp de 3nanosecunde, 127734rezervoarededate sunt create & stăvilite & îi spun mamei că nu știu ce s‑a întâmplat & îl înghiontesc panicată pe Tom, însă el îmi trimite instantaneu un mesaj că încearcă să‑i scrie fratelui său Ben & apoi ceva se infiltrează afară din liniștitoarea Feedchatter & apoi urmează un videoclip, un videoclip devine viral, se răspândește mai repede decât orice altceva de până atunci & ei încearcă să‑l oprească & [dariancharles] știrea este că PreședinteleTaylor1 a fost ucis. Totul devine tăcut. Toate conturiledeFeed au amuțit. PreședinteleTaylor1 a fost ucis. Se răspândește prin fractali în totFeedul, apoi suferă o mutație și se schimbă în asasinat. Deja s‑a instalat haosul în SUA, o panică molipsitoare, economia a stagnat cu totul & soldați au fost mobilizați în partea de est. Nivelurile mele de cortizol au crescut cu 18,2%, inima îmi bate de 2,93ori mai repede & sunt 100 de mii de astfel de videoclipuri & imediat ce 1rezervor e stăvilit, alte2000 îi iau locul & ridic privirea care‑i diferența dintre crimă & asasinare & mama încă mai țipă, dar glasul i se pierde în mugetul general & e ceva ce are de‑a face cu cuvântul hașiș care e un termen arhaic pentru C21H30O2 & accesez unul dintre rezervoare & ce‑i acolo, chestia pe care o înghite toată lumea, ceea ce se află la originea tuturor acestor rezervoare de date și vine în mod repetat & fără oprire, prinzând viață este un videoclip cu tagul [RichardDrake62SeniorAnalistDeSecuritateWH.SUA.StaffID#22886284812] & pe care scrie c‑a apărut acum 7,23secunde. Pătrund în fluxul lui de date stocate în memorie. N‑am idee unde se află încăperea asta, căci localizarea GPS e blocată, dar seamănă cu orice altă încăpere pentru operațiuni speciale din orice alt eveniment la care am fost martoră până acum. O masă lăcuită reflectă lumini de neoane bâzâitoare. Ecranesubțiri & birouri împodobesc pereții izolați acustic. Apoi PreședinteleTaylor1 intră în cameră cu un pulovercrem (noul model de la [Muitton], îmi semnalează o reclamă) aruncat peste umeri, cu o cană mare plină cu cafea neagră & aromată (mixtura [arabeanica] de la [Nesspro], îmi semnalează o reclamă) într‑o mână, & asta este CasaAlbăSUA, asta era CasaAlbăSUA în urmă cu 7,34secunde & amintirea asta ce se revarsă în afară este o breșă de securitate incredibilă, nici nu mă mir că rezervoarele de știri au fost stăvilite &…

— Bună ziua tuturor, rostește PreședinteleTaylor1 în lumeareală, pe un ton aspru‑plăcut & se așază. Înțeleg, continuă el, că în lumina surprinzătoarei știri emise de Energen s‑a lansat o adevărată cursă pentru ȚinuturileArcticeSudice. Nu le vom lăsa să cadă în mâinile cui nu trebuie. Oameni buni, se dă o grea bătălie într‑un climat rece. Dar înainte ca pe chipul președintelui să se formeze un surâs complet, imaginea filmată de RichardDrake62 este acoperită cu totul de o siluetă neclară – PatrickVaughn59, semnalează tagul acestuia – care se ridică în picioare & scoate la iveală o armă. Capul președintelui se transformă într‑o jerbă roșie. Camera se răsucește invers atunci când RichardDrake62 se aruncă pe jos la adăpost & amintirea lui RichardDrake62 se pierde și devine neagră & urmează zgomote confuze & cineva țipă ceva care seamănă cu „DarianCharles!” & [dariancharles] se răspândește imediat în mii de rezervoare de știri care întreabă [cineestedariancharles?] & apoi videoclipul se repetă – se repetă – se repetă. Oricine‑ar fi răspândit filmarea dă zoom de fiecare dată pe chipul președintelui când  capul  acestuia  s‑a  făcut  bucăți  &  amintirea  încetinește până  devine  o  înșiruire  de  bucăți  de  cadre disparate  –  capul președintelui se face bucăți în slow motion & filmarea asta este transmisă în 47196255conturideFeed doar din acest rezervor de știri & într‑o cascadă amețitoare, toate rezervoarele de știri sunt dintr‑odată stăvilite. Totul se oprește… E ca și cum am pășit din‑ colo de marginea lumii. Nu se mai întâmplă nimic; nu mai există decât un singur mesaj care apare pe totFeedul, oriunde aș căuta. E de la guvern și‑mi spune să plec acasă în liniște, să plec acum acasă. Toate celelalte date sunt stăvilite & în lumeareală, în restaurant, ne ridicăm cu toții în picioare precum o turmă & ne repezim pe stradă. Lumea se calcă în picioare în jurul nostru, în vârful dealului învăluit în semiîntuneric, și luată prin surprindere de absența oricărei mișcări dinspreFeed. Toate comunicațiile au fost oprite. În depărtare, turnul, Hubul Feedului, a rămas în continuare luminat, însă acum nu mai transmite decât ce‑i spune guvernul. Rămasă conectată la rețea, văd cum quickcode‑urile trezesc acum la viață panourile cu reclame, făcându‑le să pulseze cu același mesaj la nesfârșit, care se reproduce în buclă și se transformă în culori de neon orbitoare, răspândindu‑se peste tot, umplând aerul, înecând cerul nopții în nuanțețipătoare care ne spun să plecăm acasă, că s‑a dat stingerea, mergețiacasă, s‑a dat stingerea, mergețiacasă, s‑a dat stingerea, mergețiacasă.

Romane premiate cu Goncourt şi Man Booker, memoriile lui Obama şi opiniile lui Bill Gates despre climă, între cărţile lansate de Litera anul acesta

Editura Litera anunță Top 20 de titluri pentru cititorii pasionați de ficțiune și non-ficțiune, o listă-reper care ne poate influența modul de gândire în 2020.

Ficțiune

1. Tous les hommes n’habitent pas le monde de la même façon, Jean–Paul Dubois.
Câștigător, în 2019, al celui mai prestigios premiu literar al Franței, Premiul Goncourt, acest “roman nostalgic al fericirii pierdute” – cum îl descrie Agence France Press, va apărea la Editura Litera, anul acesta. Este o poveste plină de umanitate, melancolie și ironie, a unui om pe cale de a se stinge într-o închisoare canadiană pentru o crimă necunoscută. Prin istoria unei vieți regăsite, narată într-una dintre cele mai frumoase cărți ale lui Jean–Paul Dubois, descoperim un autor animat de un sens acut al fraternității, dar și de revoltă către toate formele de nedreptate.

2. Celestial Bodies, Jokha al-Harthi. 
Volumul, câștigător al Premiului Man Booker International în 2019, este o reinterpretare inedită a unei saga de familie plină de secrete ce a devenit instant un bestseller. Primul roman scris în limba arabă care a câștigat Premiul Man Booker International și prima carte a unei scriitoare din Oman ce a fost tradusă în limba engleză, Celestial Bodies marchează prezența unui nou autor important pe piața internațională.

3. Patria, Fernando Aramburu. 
Bestseller absolut în Spania, foarte apreciat la nivel internațional și ecranizat în timp record de către HBO, romanul lui Aramburu este o relatare despre viețile distruse de terorismul basc ce reînvie dezbaterea dintre adevăr și reconciliere. Prietenii de o viață devin dușmani înverșunați atunci când tatăl unei familii este ucis de militanții ETA. Concentrat pe complexitatea psihologică a personajelor, citim încă un roman excepțional în colecția Clasici Contemporani Litera.

4. My Dark Vanessa, Kate Elizabeth Russell. 
Cartea despre care va vorbi toată lumea, My Dark Vanessa este un roman strălucitor și plin de forță, care marchează debutul exploziv al unei scriitoare excepționale. Explorând dinamica psihologică a relației dintre o adolescentă precoce, dar naivă și profesorul ei cu o personalitate magnetică și manipulatoare, acest roman este o lectură mustread în colecția Buzz Books.

5. American Dirt, Jeannine Cummins. 
Numit „Fructele mâniei al zilelor noastre” și „un nou clasic american”, romanul scris de Jeanine Cummins spune povestea Lydiei Quixano Pérez, o mexicancă din Acapulco, obligată să fugă în America împreună cu fiul ei, atunci când în oraș își face apariția șeful unui cartel al drogurilor care le amenință viața. Dramatic și plin de umanitate, romanul aruncă o privire în sufletele unor oameni dispuși să sacrifice totul pentru o rază de speranță.

6. Le ghetto interieur, Santiago H. Amigorena.
Alegerea României 2019 pentru Premiul Goncourt, romanul spune povestea unui evreu stabilit la Buenos Aires în anii 1920. După ani în care și-a construit o nouă viață acesta află că mama sa trăiește coșmarul primelor zile ale Holocaustului, în Polonia. Amigorena, cineast și producător de film, ne aduce un roman senzațional, de colecție în Clasici Contemporani Litera.

7. Berta Isla, Javier Marias.
Javier Marias are un inegalabil talent de a explora cele mai obscure unghere ale ființei umane iar prin acest roman îl introduce pe cititor în abisul care se adâncește între Berta și Tomas, personajele sale, și în deciziile care le vor schimba iremediabil destinele. Berta Isla este o poveste despre dragoste și adevăr, despre frică și secrete, despre identități ascunse și despre destinul pe care ni-l asumăm. J.M.Coetzee îl consideră pe drept pe Javier Marias „un candidat serios la Premiul Nobel”.

8. Transit, Rachel Cusk.
Continuă seria semnată de Rachel Cusk, una dintre cele mai bune și mai revigorante voci din literatura de limbă engleză. După apreciatul roman Schiță, în cartea Tranziție, Cusk descrie experiențele elementare și aspectele profund limitate ale vieții. Volumul tratează, cu o onestitate tulburătoare, tema conflictului lăuntric dintre dorința de a-ți trăi viața și aceea de a evada din ea, a ambivalenței sfâșietoare ce însuflețește năzuința fiecăruia dintre noi de a se simți autentic. Tot anul acesta, la Editura Litera, apare și al treilea volum – Kudos – din această scurtă, dar memorabilă serie de romane.

9. The Beekeper of Aleppo, Christy Lefteri.
O carte extrem de actuală, acest bestseller internațional va deveni cu siguranță un mustread printre pasionații de ficțiune din România. Este o poveste emoționantă, puternică și plină de compasiune despre o familie simplă din orașul sirian Alep, distrus de război. Suntem părtași la călătoria periculoasă a lui Nuri, apicultor, și a soției sale, Afra, artistă, care sunt forțați să scape. Extrem de bine scrisă, această operă de ficțiune ne readuce aminte de puterea și importanța narațiunii.

10. The Beggar Maid, Alice Munro. 
Câștigătoarea Premiului Nobel pentru Literatură revine la Editura Litera cu o nouă carte de povestiri prin care regina prozei scurte recreează, cu aceeași măiestrie, evoluția relației de peste 40 de ani dintre două femei, Flo și Rose. Un nou titlu remarcabil în seria de autor Alice Munro, numai la Editura Litera.

Non-ficțiune

1. Barack Obama’s Memoir. 
Memoriile Fostului Președinte al Statelor Unite ale Americii este una dintre cele mai așteptate cărți ale acestui an. După succesul autobiografiei Povestea mea, a Fostei Prime Doamne, care a devenit rapid una dintre cele mai populare memorii de ordin politic din istorie, cu peste 10 milioane exemplare vândute la nivel global, Barack Obama va lansa în timpul campaniei prezidențiale a SUA propria biografie. Titlul final al cărții și mai multe detalii despre ce va conține vor fi dezvăluite în curând.

2. How to Avoid A Climate Disaster, Bill Gates.
Bill Gates ne împărtășește ce a învățat în mai mult de un deceniu de studiu al schimbărilor climatice și al investițiilor în inovație pe care le-a făcut pentru a găsi o soluție la problema climei. Ne oferă o viziune pentru cum lumea poate construi și folosi instrumentele de care are nevoi pentru a ajunge la zero emisii de gaze de seră. Bill Gates explică de asemenea de ce este foarte implicat în această problemă și ce îl face să fie atât de optimist că planeta poate evita cele mai grave efecte ale crizei climatice.

3. The Volunteer, Jack Fairweather.
Superb scrisă și extrem de bine documentată, incredibila poveste a lui Pilecki, polonezul parte din rezistență care s-a infiltrat la Auschwitz și, a sabotat din interior în încercarea de a-i avertiza pe aliați de planul final al naziștilor. O poveste reală cu o valoare incalculabilă care a fost recompensată cu Premiul Costa Biography Award în 2019 și care trebuie să se regăsească pe lista de lecturi de anul acesta.

4. Utopia for Realists, Rutger Bregman.
În bestsellerul Utopia for Realists, carte vândută în peste 32 de țări, Bregman ne arată că putem construi o societate pornind de la idei vizionare care de fapt sunt foarte ușor de pus în practică. Toate realizările majore ale civilizației de până acum – de la sfârșitul sclaviei la începutul democrației – au fost considerate fantezii utopice. Printre aceste noi idei zse numără venitul universal sau săptămâna de lucru de 15 ore, idei ce pot deveni realități pe parcursul vieții noastre.

5. Good Economics for Hard Times, Abhijit Banerjee & Esther Duflo. 
Câștigătorii Premiului Nobel pentru Economie în 2019 ne arată cum economia ne poate salva din cele mai spinoase probleme sociale și politice. O carte revoluționară, originală, provocatoare prin care autorii pledează pentru un intervenționism inteligent și o societate construită pe compasiune și respect.

6. The Folly and the Glory, Tim Weiner. 
Tim Weiner, autor premiat cu Pulitzer și National Book Award, ne propune o privire contextuală, extrem de bine documentată și narată, a dezvoltării războiului politic dintre SUA și Rusia de la Stalin până în zilele noastre.

7. Origins. How the Earth Made Us, Lewis Dartnell.
Bestsellerul internațional prin care Lewis Dartnell ne dezvăluie impactul pozitiv al Pământului asupra modelării civilizațiilor umane. O carte perfectă pentru cei care s-au bucurat de cartea Sapiens, prin care să înțelegem mai bine amprenta a tot ceea ce ne înconjoară asupra existenței umane.

8. Upheaval. How Nations Cope with Crisis and Change, Jared Diamond.
Jared Diamond abordează dintr-o perspectivă psihologică istoria, geografia, biologia și antropologia -, o notă caracteristică ce marchează toate cărțile sale. În Upheaval, relevă factorii ce influențează modul în care națiunile și indivizii pot răspunde unor provocări enorme. Rezultatul este această carte epică, în topul lecturilor de nonficțiune pentru 2020.

9. Capital and Ideology, Thomas Piketty.
Autorul bestsellerului Capitalul în secolul XXI, Piketty revine cu o continuare revoluționară prin care ne provoacă să ne regândim viziunea despre politică, ideologie și istorie. Dezvăluie ideile care au susținut inegalitatea în ultimul mileniu și de ce politica superficială de dreapta și de stânga eșuează în zilele noastre, și își folosește platforma pentru a propune o structură corectă a unui nou sistem economic.

10. Think Like a Monk, Jay Shetty 
Jay Shetty, fost călugăr, actualmente superstarul social media și gazda podcastului nr. 1 de sănătate și bunăstare din lume, cu peste 400 de videoclipuri virale și 5 milioane de vizionări, este autorul cărții inspiraționale Think Like a Monk.  Acesta ne dezvăluie din propria experiență cum să depășim gândurile și obiceiurile negative și cum să atingem calmul și să ne descoperim scopul. Prin lansarea globală a acestei cărți, vândută deja în peste 30 de țări, inclusiv în România la Editura Litera, Jay Shetty ne dovedește încă o dată că este un povestitor și un mentor extraordinar.

Lecturi 219: Richard Morgan – Carbon modificat

Richard Morgan – Takeshi Kovacs I: Carbon modificat (Takeshi Kovacs I: Altered Carbon, 2002) 592p., HC, 14.5×21.5, Paladin, 2018, Colecția Paladin Science-Fiction, Red. Beatrice Feleagă, Mădălina Rașoga 39 lei, ISBN 978-606-8673-82-0

Premii: Philip K. Dick Award 2004, Italia Awards 2005

Nominalizări: Locus Awards 2003, Seiun Awards 2006

Nota Goodreads: 4.05 (79134 note)

Descrierea editurii: „Prin stocarea spiritului într-o memorie corticală care poate fi inserată în alt corp, moartea devine un detaliu. Ucis în mod violent pe câmpul de luptă, fostul agent special Takeshi Kovacs este reîntrupat cu ajutorul magnatului Bancroft, pentru a rezolva misterul morții acestuia. În aparență, o sinucidere. Dar când viața se află la doar o reactualizare distanță, să-ți pui capăt zilelor poate părea absurd.”

Ca să ne fim înțeleși, i-am acordat cinci stele pe Goodreads, cu toate că eu și subgenul Cyberpunk nu ne-am înțeles niciodată prea bine. Însă, așa cum i-au reproșat o parte dintre cititori, romanul de față este de fapt o poveste polițistă noir într-o lume Cyberpunk, în care ancheta detectivistică pune oarecum în umbră aspectele acestui subgen și îl transformă în altceva. În ceva plăcut pentru mine, oricum, ajutat generos și de excelenta (după părerea mea) ecranizare realizată de Netflix după acest prim roman: adică, practic, pur și simplu vedeam în minte imaginile din cele zece episoade ale primului sezon, pe Joel „Robocop” Kinnaman în rolul lui Takeshi Kovacs de după întruparea pe Pământ, sau pe Martha Higareda în rolul lui Kristin Ortega (excelentă și ea), sau pe James Purefoy în rolul lui Laurens Bancroft. Și povestea curgea bine, foarte bine, ajutându-mă, totodată, să-mi și reamintesc detaliile pe care le uitasem în vederea noului sezon, dar și să sesizez diferențele dintre carte și ecranizare. Care nu sunt chiar multe, însă unele sunt notabile.

Așadar, ne aflăm peste niște sute bune de ani în viitor, omenirea a evoluat enorm, a colonizat și alte planete, ajutată generos de niște artefacte și hărți de astronavigație lăsate drept moștenire de o mult mai avansată civilizație marțiană acum complet dispărută. Iar omenirea a făcut ce-a știut ea mai bine, adică s-a dezvoltat (și nu neapărat în bine), s-a luptat pentru supremație, a avansat enorm din punct de vedere tehnologic, dar a și devenit din ce în ce mai depravată. Un lucru demn de menționat este capacitatea de reîntrupare descoperită de oameni. Adică memoria este acum stocată într-o cutiuță îngropată la baza craniului, iar în cazul în care persoana respectivă moare din diverse cauze, își poate găsi sau îi poate fi găsit un nou trup. Problema este dacă își permite această reîntrupare sau dacă are vreo valoare pentru umanitate ca să fie reîntrupată. De un singur lucru depinde această reîntrupare, renaștere sau cum vreți să-i ziceți: ca această memorie să rămână intactă, să nu fie distrusă de una dintre nenumăratele noi arme descoperite în toate aceste sute de ani în care omenirea a dus războaie pe mai toate planetele colonizate.

Un lucru e cert: cei obscen de bogați au devenit acum, practic, nemuritori. Adică, la propriu, nemuritori. Prin intermediul clonelor mereu pregătite și a unor update-uri ale memoriei trimise la intervale regulate spre a fi stocate, în vederea unei eventuale morți violente sau pe neașteptate. Iar cei megabogați devin din ce în ce mai bogați și, vechea poveste de când omul a început să fie exploatat de către om, au ajuns să creadă că li se cuvine orice, atât timp cât banii pot cumpăra orice. Inclusiv oameni (chiar spune un personaj la un moment dat, deși parcă în al doilea volum al seriei, că a devenit mai ieftin să cumperi un om și să-l folosești la ce vrei tu, decât să construiești o mașinărie sau o replică a lui care să facă ce-ar face el). Și cum devine chiar plictisitor să trăiești câteva sute bune de ani alături de aceeași persoană, ei bine, trebuie să fii extrem de inventiv și dispus să le faci absolut orice celor dispuși să primească prețul corect pentru a nu te plictisi de o viață prea lungă.

Takeshi Kovacs a fost Agent Special și, alături de partenera lui, Sarah, au cam făcut ce-au vrut de-a lungul vieții. A fost unul dintre cei mai temuți mercenari și îl respecta toată lumea, până s-a pus cu cine nu trebuia și a fost condamnat la stocare. De acolo este însă reînviat de unul dintre cei mai bogați oameni de pe Pământ, Laurens Bancroft, pentru a ancheta așa-zisa sinucidere a acestuia în condiții misterioase: cum spune acesta la un moment dat, el nu crede că s-a sinucis, ci l-a „sinucis” altcineva, că e o înscenare, căci dacă ar fi vrut el să se sinucidă, n-ar mai fi stat acum de vorbă cu Takeshi Kovacs.

Și fostul locuitor al planetei numite Lumea lui Harlan ajunge acum pe Pământ pentru a-l ajuta pe superbogătașul Bancroft să deslușească ițele misterioasei și aparentei sale sinucideri. Numai că ipocrizia și meschinăria lui Bancroft fac ca mintea lui Kovacs să ajungă în trupul unui polițist condamnat acum la 200 de ani de neființă din cauza unor mișculații pe care le făcuse pe vremea când se lua la trântă cu traficanții de carne vie. Adică cu clone, minți și așa mai departe. Drept pentru care misiunea lui Kovacs este extrem de îngreunată din cauză că prin oraș încă mai umblă infractori care au o poliță de plătit fostului polițist, apărut dintr-o dată viu și nevătămat și punând în stâna și-n dreapta tot soiul de întrebări incomode.

Deși ne aflăm la multe secole în viitor, metehnele rasei umane au rămas aceleași. Nu s-a schimbat aproape nimic, nu am evoluat deloc în afară de implantarea unor mufe de conectare (chiar așa, până acum nu și-a imaginat niciun scriitor de Cyberpunk conexiunile wireless sau bluetooth? Tot prin cabluri și mufe se conectează lumea la rețelele virtuale? Tot mai trebuie să ne dăm găuri prin diverse locuri ale corpului pentru a avea o conexiune decentă? Mai nou, în loc să dăm găuri în ziduri pentru a monta prize și mufe, ne dăm găuri în trupuri? Niciun implant, nimic, pentru conexiunea la superinternetul din secolele viitoare?) și a faptului că putem fi, la propriu, stocați, pentru a ne putea reîncarna (chiar s-ar putea porni o discuție interesantă pe marginea acestui subiect, poate la Clubul de carte Paladin?) și a nu mai muri niciodată. Mizeria e la rang de artă, poliția e la fel de neputincioasă în a stopa infracționalitatea și se luptă pentru prinderea peștilor mărunți, în timp ce rechinii cei mari umblă neîngrădiți și-și fac mendrele când, unde și cu cine vor, fără a putea fi atinși, iar cei săraci suferă în continuare, de drepturile lor nefiind absolut nimeni preocupat.

Ca lume Cyberpunk, mi s-a părut destul de reușită, deși ancheta polițistă, accentul noir, este mult mai prezent și ocupă o mult mai mare parte a poveștii. Întrebări se nasc, discuțiile pe teme politice, religioase, dogmatice sau etice își fac timid loc în poveste, iar Takeshi Kovacs este unul dintre cei mai cinici (clișeu, știu, aveți dreptate) detectivi (de ocazie, aici, el nefiind detectiv de meserie, ci mercenar în slujba celui care oferă mai mult) pe care i-am întâlnit până acum. Deși te-ai fi așteptat ca de la unul ca el, care încă mai suferă în urma unui incident cu un virus păcătos ce i-a decimat echipa, să fie în stare să calce pe cadavre pentru a-și atinge scopul, ei bine, nu-i chiar așa. E chiar uman, în cele mai multe situații, cu un umor sănătos și cu un dram de umanitate acolo unde nu te-ai fi așteptat (m-a înduioșat, recunosc, povestea familiei hackeriței reînviate ca să-l ajute pe Kovacs să rezolve ancheta), și-n plus, e capabil de sentimente profunde, cum e dragostea, de exemplu, deși de la unul ca el, care a văzut atâtea, te-ai fi așteptat să se fi transformat într-o adevărată mașinărie de ucis, gata să calce pe cadavre și să radă sate întregi de pe fața pământului, cu tot cu copii, dacă i s-ar cere. Adică e un OM cu conștiință.

Dar destul cu vorba: mie mi-a plăcut povestea, am devorat aproape 300 de pagini din ea încă din prima seară, ajutat, cum spuneam, și de ecranizare, însă trebuie să recunosc că am apreciat-o mai ales datorită poveștii polițiste dure și cinice, eu unul fiind și un avid cititor de romane polițiste (s-au schimbat doar cadrul și mijloacele, nimic mai mult). Un rol deosebit îl joacă personajul Ortega, chiar mi-a plăcut de ea, având în vedere prin ce trebuie să treacă, alături de Kawahara și de hotelul/Inteligența Artificială Hendrix (deși în film acesta din urmă devine Poe și e mult mai fermecător), așadar recomand din toată inima această poveste, cu toate că nu plecasem cu foarte mari așteptări la drum.

Bilanțuri, socoteli, lecturi 2019

 

A mai trecut un an. Greu, obositor, dar plin de satisfacții, până la urmă. Greu pentru că am două deja două joburi să le zicem stabile. Manager de transport la o firmă de camioane și, în rest, traducător. Da, mi-am intrat în mână. N-am mai plecat în Anglia, însă. Adică e primul an, din 2007 încoace, când n-am mai mers la muncă în străinătate. Căci am rămas alături de cei mici, Ștefan și Ema, și de soție. O adevărată gură de oxigen pentru mine, căci nu mă mai simțeam în stare să mai plec încă un an pe meleaguri străine.

Lucru care s-a reflectat și în lecturi (las la o parte celelalte aspecte, nu mai am timp de postări kilometrice). Fix 100 de cărți, cel mai mare număr de cărți citite din 2011 încoace, când am fost totuși plecat din țară, însă nu am avut niciun alt job după ce m-am întors și nu aveam nici copii. Și citeam și cărți mai subțirele. Așadar, conform Goodreads și credincioasei mele agende, în care îmi notez de vreo douăzeci de ani cărțile citite (am ajuns deja la 1831 de cărți citite, nu vă luați după Goodreads, căci n-am găsit încă timpul necesar să le adaug acolo pe toate cele citite), în 2019 am citit 100 de cărți, care au însumat 37841 de pagini. Adică în jur de 100 de pagini pe zi și 378 de pagini de carte. Binișor, zic eu, dat fiind că am două joburi (e drept că le fac de acasă, deci nu pierd timp cu naveta), doi copii, treburi pe lângă casă și un blog pe care am reușit să postez aproape zi de zi, de luni până vineri.

În plus, am reușit să traduc cinci cărți și jumătate, adică Liza Marklund – Ferma de perle negre, Robin Sloan – Mr. Penumbra-24 Hour Bookstore, Nick Clarke Windo – Feed. Înocuirea, Lilja Sigurdardottir – Lațul, Josh Malerman – Inspecție și jumătate din volumul Yrsa Sigurdardottir – The Absolution (cealaltă jumătate o voi termina în ianuarie), și am reușit să realizez patru interviuri: cu Claire North (interviul, aici), cu Bernard Minier (interviul, aici), cu Johana Gustawsson (interviul, aici) și cu Stefan Ahnhem (prima parte a interviului, aici).

Dar gata cu laudele, știu că sunt alți cititori care citesc dublu față de mine, cinste lor. Eu atâta am putut, atâta am citit. Mi-am îndeplinit o parte dintre obiective, nu pe toate, dar măcar am ajuns la targetul stabilit la început de an (80 de cărți citite) și l-am și depășit, am postat mai mult pe blog, am scris mai multe recenzii ca în alți ani (65 de recenzii pe blog, vreo 12 sau 13 pe Bookblog și una în Libertatea), am tradus cinci cărți și jumătate și cam asta ar fi.

Pe partea de neîmpliniri, să zicem că la partea de seriale/filme urmărite am rămas în continuare la genunchiul broaștei (însă la seriale începute și neterminate sunt campion: am început The Witcher, din care tot mai am vreo trei episoade, Doom Patrol, Black Mirror sezonul 5, Chilling Adeventure of Sabrina, O Mecanismo, Swamp Thing, The Boys sau Robot Chicken, The Office UK, Entourage sau Curb Your Enthusiasm, dar măcar am terminat un serial britanic, Friday Night Dinner, și sezonul doi din Dark, pe care chiar nu aveam cum să-l ratez). Căci, vedeți voi, orele de lectură de seară se traduc prin ore în care aș fi putut urmări seriale sau filme. Iar atunci ar fi scăzut numărul cărților citite. Și cum să renunț la citit, cânt aceasta este cea mai mare pasiune a mea încă de la sfârșitul clasei a doua? Mai ales când am ajuns să colaborez cu aproape toate editurile de la noi și teancurile de cărți cumpărate sau primite s-au înmulțit într-un ritm înspăimântător (conform catalogului pe care am început să-l țin pe calculator de vreo trei ani, în 2019 mi-au intrat în bibliotecă nu mai puțin de 462 de cărți, adică pentru vreo cinci ani de lecturi, în condițiile în care nu mi-ar mai intra nimic nou în casă de aici înainte; absurd, firește)?

Dar vorba lungă, sărăcia omului, așadar, să trecem la treabă. Adică la topuri. Mai întâi, cele mai strașnice cărți citite în 2019:

1) Pe primul loc, de departe: Delia Owens – Acolo unde cântă racii (recenzie): nu e SF, nici fantasy, nici thriller; este doar dovada că se poate scrie literatură superbă la orice vârstă; că dragostea e oarbă și că încrederea în oameni poate fi pierdută definitiv, dar și regăsită; dovada că avem nevoie de o prezență lângă noi dacă nu vrem să ne pierdem de tot mințile, de o prezență care să ne întregească și să ne păstreze cu picioarele pe pământ; superb roman, vă zic sincer, și n-am suficiente cuvinte de laudă la adresa lui.

2) Pe locul doi ar fi Tara Westover – Învățare, o autobiografie apărută în colecția Narator a editurii Publica (mă felicit că am ales să o citesc; recenzia, pe Bookblog), despre o fată de mormoni crescută în cea mai cruntă izolare de părinți haini și cu mințile rătăcite, dar care reușește să răzbată, prin propriile forțe și cu un pic de șansă, ajungând să studieze la cele mai prestigioase universități din lume.

3) Ocean Vuong – Pe pământ suntem strălucitori o clipă (recenzie): am fost sigur că o să-mi placă foarte mult, iar pe final de an, după Gaudeamus, după ce Storia Books a lansat colecția Storia Plus, dedicată literaturii generale, am devorat-o în două sau trei seri; un roman duios și sensibil, deși foarte dur pe alocuri, despre un băiat vietnamez care-i scrie o lungă scrisoare mamei lui în care îi explică faptul că înțelege prin ce-a trecut ea înainte și de ce s-a comportat cum s-a comportat cu el în copilărie.

4) Chloe Benjamin – Imortaliștii (recenzie): ca un făcut, cred că primele patru locuri ale topului sunt ocupate de volume care nu fac parte din zona SFFH; oare ce spune acest lucru despre cititorul Liviu Szoke? Că s-a scrântit la cap și că nu mai citește cu aceeași aviditate SF și Fantasy? Că s-a dat cu dușmanul? Că a fraternizat cu inamicul? Cred că nu. Cred că spune că s-a maturizat, că i s-a lărgit orizontul și că și-a dat seama că vrea să citească literatură bună și punct, indiferent de gen și subgen, doar bună și atât.

5) Hai că în top cinci intră și-o carte din zona care ne interesează de fapt: Naomi Novik – Argintul preschimbat (recenzie): a trebuit să aștept nu știu câte luni ca să citesc cea mai frumoasă carte fantasy a anului pentru mine; așadar, Povestea Fatei care l-a îmblânzit pe Regele Iernii a apărut în imprintul Armada al Grupului Editorial Nemira, imprint ce a crescut într-un an cât alții în zece.

6) Jo Nesbo – Soare în miez de noapte (recenzie): un fel de roman-nuvelă, o poveste dură și cinică, condensată și întunecată, în care Nesbo își dovedește cu asupra de măsură talentul de povestitor ce strunește cu mână de fier povestea. Care dovedește că nu e nevoie să te întinzi cale de cinci sute de pagini ca să acaparezi cititorul (deși nici despre „Liliacul”, care mi-a plăcut mai mult de cât „Cărăbușii”, primele două volume ale seriei Harry Hole, nu pot spune că mi-a displăcut, ba, din contră) și să-l faci să exprime oau! la final.

7) Gabriel Tallent – Iubirea mea desăvârșită (recenzie): despre monștrii din oameni și monștrii cu chip de om care bântuie pe unde nu te aștepți și cărora le cad victimă tocmai cei pe care ar trebui de fapt să îi protejeze; un excelent roman de debut, sunt tare curios ce mai are Gabriel Tallent prin tolbă.

8) Nnedi Okorafor – Cine se teme de moarte (recenzie): în ciuda unor „mici” neajunsuri legate de convingerile autoarei exprimate prin povestea de față, am citit-o ca pe o poveste magic-realistă despre transformare, evoluare, prietenie și spirit de sacrificiu, făcând, prin intermediul ei, cunoștință cu o lume cu totul și cu totul nouă pentru mine: cea a continentului African.

9) M.R. Carey – Băiatul de pe pod (recenzie): continuarea excelentului „Fata cu toate darurile”; nu mă dau în vânt după zombalăi, căci mi-a ajuns până acum cât am citit despre incapacitatea oamenilor de-a-și stabili prioritățile chiar și când au mai rămas prea puțini în viață ca să mai poată perpetua specia; un cameo tulburător salvează povestea și o transformă în… altceva. Ceva mult mai mișto, adică.

10) Revista iocan nr. 8 (recenzie): o includ în top pentru că m-a surprins în mod extrem de plăcut; pentru că aproape toate povestirile sunt excelente; pentru că sunt incluse și povestiri SF, și fantasy și are de toate. Pentru că m-a convins că la noi se scrie și proză scurtă de calitate, nu doar romane.

11) Ken Bruen – Garda (recenzie): mi-nu-na-tă! O polițistă irlandeză sadea, cinică și dură, impregnată de alcool și abuzuri verbale și un Jack Taylor în formă maximă. Chiar, mai am două la rând, care abia își așteaptă rândul.

12) Bernard Minier – Înghețat (recenzie): m-au luat toți fiorii citind-o, deși doar venise vara; un adevărat model despre cum se scrie un roman polițist cu de toate: fir narativ, intrigă, personaje, desfășurare a acțiunii, deznodământ; faceți-vă două servicii și 1) citiți mai bine cartea, lăsați serialul în pace; 2) citiți cartea, este o excelentă cale de a cunoaște unul dintre cei mai complecși detectivi ai romanelor polițiste: Martin Servaz.

13) Marian Coman – Omulețul din perete (recenzie): până acum am citit poveștile lui Marian Coman răsfirate prin antologii, însă acum am putut admira, în sfârșit, întregul; și ce superb se întrepătrund și se continuă. Colecția n’autor a editurii Nemira, dedicată autorilor români, arată superb; încă o dovadă că și la noi se scrie literatură de calitate.

14) Aminata Forna – Fericire (recenzie): înduioșătoare aproape până la lacrimi, una dintre cele mai mari surprize ale anului pentru mine; sper să apară cât mai multe astfel de romane în excelenta colecție Endorfiction a editurii Vellant, păstorită de Alexandra Rusu.

15) Caleb Carr – Alienistul & Daniel O’Malley – Nume de cod: Tura (recenzie, recenzie): profit de ocazie și înghesui aici cele două romane apărute anul trecut în excelenta colecție Leda Edge a editurii Corint, de care este responsabil Shauki Al-Gareeb, care mi-au plăcut cel mai mult; primul, un roman polițist dur și întunecat, lung și complex, a cărui acțiune se petrece la început de secol XX într-o Americă mizerabilă și coruptă, al doilea, o excelentă satiră în cheie urban fantasy la adresa birocrației, al cărei umor ironic nici nu zici că a fost scornit de un funcționar… australian. Păcat că au dat rasol cu serialul.

16) Joe Abercrombie – Eroii (recenzie): știu, mulți îl blamați pe Abercrombie pentru modul în care mânuiește personajele feminine, pentru că nu-l mai readuce odată la viață pe Logen Nouădegete (inclusiv eu mă încadrez în această categorie) sau că și-a pierdut inspirația; nicio problemă, eu mă bucur de el în continuare și rămân cu convingerea că și dacă nu este în formă maximă, tot scrie mai bine decât majoritatea autorilor de fantasy și grim-dark fantasy.

17) Ruth Emmie Lang – Extraordinarele circumstanțe ale vieții lui Weylyn Grey (recenzie): în ciuda titlului imposibil de reținut, este cu siguranță una dintre marile surprize (plăcute) ale anului trecut; un excelent fantasy apărut la editura Herg Benet, păcat că n-a avut parte de primirea pe care ar fi meritat-o. Citiți-o și cu siguranță o să îmi dați dreptate.

18) Stefan Ahnhem – Victimă fără chip (recenzie), Al nouălea mormânt (recenzie) și Minus optsprezece grade (recenzie): mai că încheiam topul cu cărți bune și nu pomeneam cea mai mare surpriză a anului în materie de autori de romane polițiste; pe Ahnhem l-am cunoscut și personal, în octombrie, la București, când i-am luat interviu de vreo jumătate de oră, dar care, pe blog, s-a transformat într-o postare de vreo 4000 de cuvinte. Poveștile lui sunt complexe, alerte și macabre, personajele sunt sucite, pline de defecte, dar și de calități, așa că nu văd de ce nu v-ați apuca să le citiți. Mai ales că au apărut, într-un singur an, trei romane de-ale lui la noi. Iar în 2020 probabil vor urma și celelalte 2 (scrise până acum).

19) Daniel Timariu – Tenebre. Miercuri (recenzie): cine citește și recenziile de pe acest blog, nu caută doar informații cu privire la noile apariții, știe că această serie urban fantasy e feblețea mea; deci era de-a dreptul imposibil ca un nou roman (al treilea) al seriei Tenebre să nu fie inclus în acest top.

20) Iar pe final de an a venit și mare surpriză: Seth Dickinson – Trădătoarea Baru Cormoran: un fantasy în genul excelentului „Calea Dragonului” a lui Daniel Abraham, despre banii care mișcă imperii și fac lumea să se învârtească, având poate cea mai sucită protagonistă întâlnită până acum de mine în literatura fantasy: contabila Baru Cormoran ce calcă peste cadavre ca să-și atingă obiectivele-i absconse.

La dezamăgiri, aș menționa, scurt, „Mitologia nordică” a lui Neil Gaiman, „Vremuri de sânge și străluciri de stele” a lui Laini Taylor (după un superb prim volum, aici o lălăie cale de aproape 600 de pagini), „Apără-ți coroana” a lui Yannick Haenel (câte s-ar fi putut face cu o asemenea premisă), „Secera” lui Neal Shusterman (prea pare scrisă special pentru adolescenți, la cât de macabru este subiectul), „O istorie a violenței” a lui Edouard Louis (la cât de lăudat a fost volumul de debut al autorului, „Sfârșitul lui Eddy Bellegueule”, mă așteptam la mult mai mult) și „Ambitus” al lui Alexandru Ecovoiu.

Niște statistici legate de lecturile din 2019 și apoi am să trec, scurt, în revistă, așteptările în materie de apariții de la edituri în 2020:

42 de cărți SF, fantasy sau horror, fantastice și așa mai departe

37 de cărți polițiste, thriller, suspans și așa mai departe

17 mainstream

4 de nonficțiune

Am tradus cinci cărți și jumătate și am făcut patru interviuri. Păcat că nu m-am gândit să vorbesc dinainte și pentru un interviu cu Jo Nesbo sau Clare Mackintosh, al cărei roman de debut, „Te las să pleci”, l-am tradus eu.

Obiective pentru 2020: să citesc mai mult, evident, să citesc mai mulți autori români, care au început să-mi placă din ce în ce mai mult, să citesc și mai multă nonficțiune, să văd mai multe seriale, mai multe filme, să petrec mai mult timp cu familia și să depun o petiție să crească ziua de la 24 de ore la vreo 40, ca să avem și noi mai mult timp să realizăm tot ceea ce ne propunem. Să nu mai treacă timpul atât de repede. Măcar vestea bună e că 2020 este an bisect, deci vom avea parte de o zi în plus.

Acestea fiind zise, să trecem și la așteptări:

Grupul Editorial Art: Paladinul are planuri mari și pentru acest timp, cu multe noutăți, dar și continuări ale unor serii mult așteptate – pe final de an, au anunțat că seria „Expanse” va fi continuată cu volumul patru, ceea ce pentru mine a reprezentat adevăratul cadou de la Moș Crăciun; un nou volum de Neal Stephenson, tradus acum mai bine de un deceniu; un nou volum de China Mieville, „Circe” de Madeline Miller, ultimul volum din seria Roboții a lui Asimov, un nou volum de Philip Reeve, volumul doi din seria lui Anne Leckie, volumul doi din seria lui Brent Weeks, volumul trei din seria Takeshi Kovacs, volume noi din seria Assassin’s Creed, „The Stone Sky” de N.K. Jemisin, „Dark Age” de Pierce Brown, un volum nou, inedit, de Ray Bradbury, „Tigana” de Guy Gavriel Kay, „Metro 2035”, „Cronicile din Amber” de Roger Zelazny, „Murderbot Diaries” de Martha Wells, probabil „Helliconia” volumul 3, probabil „Lumea Inelară” volumul trei, un nou volum de Brandon Sanderson (două de fapt, unul la Paladin, unul la YoungArt) și probabil și alte surprize, care vor fi anunțate pe parcus; la Arthur am înțeles că se va continua seria Harry Potter ilustrată (superbă este ediția primului volum, absolut superbă), iar surprizele vor fi multe; sper doar să am ocazia unei discuții mai pe îndelete atât cu Mihai-Dan Pavelescu, cât și cu Marcia Marin, pentru Arthur. PS: și „The Testaments” a lui Margaret Atwood va apărea anul acesta la Art, plus câteva romane grafice de excepție la ArtGrafic.

Grupul Editorial Nemira: Nemira a anunțat deja o parte dintre aparițiile anului 2020, însă acestea reprezintă doar o mică parte, sunt sigur, din ceea ce urmează să apară; aștept cu mare nerăbdare ultimul volum al trilogiei lui Liu Cixin, dar și romanul câștigător de Hugo și Nebula al lui Mary Robinette Kowal, precum și surprinzător de popularul roman al Rebecăi Roanhorse, „Trail of Lightning”, care n-a mai apucat să apară anul trecut; un nou Stephen King, „Institutul”, și o adevărată surpriză, un nou volum din seria „Jocurile Foamei”, de Suzanne Collins, „The Ballad of Songbirds and Snakes”,  plus volumul trei din seria lui Justin Cronin sau un nou volum de Robin Hobb; sau unul de Diana Gabaldon, ca să nu ne ieșim din mână; și… vom mai vedea. La fel, doar în urma unei discuții ulterioare cu redactor-șeful imprintului Armada, Marian Coman, vom avea mai multe detalii. Și chiar și așa vor mai rămâne surprize.

La editura Corint, în colecția Leda Edge, se pregătește să apară un SF nou-nouț, „Feed. Înlocuirea”, de Nick Clarke Windo (ecranizat anul trecut), tradus de mine, dar și un thriller de Josh Malerman, „Inspecție”, tradus tot de mine (și se zice că s-ar pregăti să apară, mai încolo, și „Malorie”, continuarea lui „Bird Box: Orbește”), dar și un fantasy amplu și voinic, „The Ruins of Kings”, de Jenn Lyons. Mai aștept continuarea „Alienistului” lui Caleb Carr, precum și volumul doi al seriei „Dosarele Checquy” a lui Daniel O’Malley. Precum și „Aventurile Sabrinei” sau „The Last Guest”, de Megan Miranda. Și vor mai fi surprize, sper să port o discuție cât de curând cu Shauki Al-Gareeb, coordonatorul colecției Leda Edge. PS: era să-mi scape informația conform căreia editura Corint va lansa colecția Corint Fiction, iar una dintre vedetele acestei colecții va fi, evident, „Girl, Woman, Other”, de Bernardine Evaristo, volum laureat al Booker Prize în 2019.

La Herg Benet am aflat că au fost achiziționate și următoarele două volume ale lui Becky Chambers din seris „Wayfarers”, plus că ar mai trebui să apară și cele două volume de Joe Hill, „Full Throttle” și „NOS4A2”. Și cine știe câte alte thrillere incitante vor mai apărea, despre care, desigur, vom vorbi la momentul potrivit.

De la editura Trei mă aștept la volume noi de la autorii deja consacrați ce apar în formidabila colecție Fiction Connection, nu-i mai enumăr aici, însă vestea cea mare a venit chiar la început de an: Bogdan Alexandru Stănescu, fostul coordonator al celei mai importante colecții de literatură de la noi, Biblioteca Polirom, a devenit noul director editorial al Editurii Pandora M, parte a Grupului Editorial Trei. Abia aștept să văd cum vor arăta colecțiile acestei edituri, mai ales Literary Fiction.

De la Crime Scene Press aștept informații, însă am auzit vorbindu-se de Karin Fossum, de un nou roman de Jean-Christophe Grange, de volumul doi de Lilja Sigurdardottir (sper să-mi rămână timp ca să-l traduc) și să vedem mai departe.

De la Tritonic încă n-am primit vești, nu că aș fi întrebat de fapt, dar mai este timp.

De la Editura Litera aștept un comunicat, care sunt sigur că va fi lung de câteva pagini, la cât de multe cărți apar în colecțiile lor de literatură și nu numai. Însă măcar doi dintre autorii pe care abia aștept să-i recitesc, Stefan Ahnhem și Niklas Natt och Dag, tot vor fi.

Sunt tare curios cu ce vor veni nou outsiderii, gen Epica sau Storia Books; deocamdată, Storia Books a anunțat volumul trei al seriei cu zâne și zâni malefici a lui Holly Black, apoi vedem ce va mai fi.

La Crux Publishing se vorbește de volume noi de Florin Pîtea, Ana-Maria Negrilă, Mircea Țara, poate și George Cornilă, plus „Red Sonya”, de Robert E. Howard.

La editura Rao, ar fi romane noi de John Grisham, Jussi Adler-Olsen, Ken Follett (un prequel la seria „Kingsbridge”, dar și „Notre Dame”), Sarah J. Maas, „Turnul Zorilor”, și poate, speră toată lumea, un nou roman, anunțat de ceva timp, din seria „Roata Timpului” a lui Robert Jordan.

Așadar, cam atât. Dacă mai aveți informații care mi-au scăpat sau de care nu mi-am adus aminte, vă rog să aduceți completări, le primesc cu mare drag. Un an nou plin de cărți frumoase, seriale și filme antrenante și să fie cât mai multe cărți bune!

Julian Barnes, Stephen King, o trilogie siciliană – printre noutățile grupului editorial Nemira din 2020

Grupul editorial Nemira pregătește noutăți în toate colecțiile pentru prima parte a anului 2020, printre care cele mai noi romane ale lui Julian Barnes și Stephen King, un roman prequel la îndrăgita serie Jocurile Foamei, o istorie a Evului Mediu și autobiografia lui Carlos Santana.

În colecția Babel de literatură străină apare Leii Siciliei, de Stefania Auci, bestseller absolut în 2019 în Italia, o trilogie fascinantă despre viața unei familii siciliene, documentată pe mai multe generații. Un roman plin de povești de iubire, trădări, intrigi, ciocniri de orgolii, relații de familie complicate – toate pe fundalul nemuritoarei Sicilii.

– Cel mai recent roman al lui Julian Barnes, Bărbatul cu haină roșie, apare în traducerea lui Radu Paraschivescu și este povestea chirurgului Samuel Jean de Pozzi, personaj inedit, deschizător de drumuri și vizionar al vremii lui, în Parisul din Belle Epoque.

– În țara celor puri, un nou roman de la scriitoarea Kenize Mourad (autoarea În numele prințesei moarte și În orașul de aur și argint) – de data aceasta o poveste cu accente de thriller despre o jurnalistă care urmărește în Pakistan o pistă despre o amenințare teroristă, numai pentru a intra într-o încrengătură care-i va pune viața în pericol, dar totodată îi va deschide ochii la o civilizație pe care europenii o cunosc mult prea puțin și superficial.

Cititorii se vor bucura și de romane noi de la Jhumpa Lahiri – Dove mi trovo (povestea unei femei în căutarea identității, surprinsă în câteva situații cotidiene din Roma) și de la scriitorul magrebian Tahar Ben Jelloun – Copilul nisipului (lumea musulmană surprinsă pe fundalul Marocului postcolonial).

În imprintul Armada, de science fiction, fantasy și thriller, apare cel mai nou roman semnat de Stephen King – Institutul, combinația perfectă între farmecul prieteniilor și solidarității dintre copii în fața unui pericol (care amintește de It), lumea tulburătoare a unei instituții misterioase, unde copiii cu puteri supranaturale sunt cercetați și exploatați și violența cu care King și-a obișnuit cititorii.

Calculating Stars, de Mary Robinette Kowal, a fost revelația anului 2019, a câștigat toate premiile prestigioase de science fiction: Hugo, Nebula și Locus, și a primit cronici impresionante de la critici și cititori. Romanul care începe seria Lady Austronaut are o premiză apocaliptică: un meteorit lovește Pământul în 1952, iar planeta va deveni de nelocuit peste 50 de ani. Cursa Spațială se accelerează și salvarea rămâne în mâinile Elmei York, într-un efort contracronometru de colonizarea a Lunii, apoi a lui Marte.

Ted Chiang, autorul volumului Povestea vieții tale, revine cu o nouă carte scrisă în același stil elegant, fermecător și misterios, cu accente de hard science fiction, supranatural, filosozofie, cu întrebări complexe, care lasă cititorii să mediteze: Exhalation.

O noutate absolută va fi un nou roman din seria Jocurile Foamei, de Suzanne Collins, The Ballad of Songbirds and Snakes, care se petrece înainte de acțiunea din trilogie și dezvoltă istoria tulburătoare a Panemului.

Două trilogii foarte îndrăgite ajung la final: Amintiri din trecutul Terrei, de Cixin Liu, cu romanul Sfârșitul morții, iar Transformarea, de Justin Cronin, cu volumul Orașul oglinzilor.

Pentru cititorii de romane Young Adult Nemira pregătește un roman pe o temă sensibilă și mult prea puțin abordată deschis în societatea noastră: sarcinile nedorite la tinere. Unpregnant, de Jenni Hendricks, este povestea unei fete de 17 ani dintr-un orășel american, pusă în fața unei decizii imposibile.

Evvie Drake o ia de la capăt, de Linda Holmes, apare în colecția Damen Tango și este o poveste de iubire de neuitat între o femeie care și-a pierdut soțul și un jucător de baseball care nu mai poate juca. Inițial prieteni, relația dintre ei evoluează cu toate nuanțele și ezitările unor adulți care au pierdut deja prea mult ca să mai intre în hora dragostei așa ușor.

În colecția Yorick de arte ale spectacolului apar două cărți de excepție: Lady Sings the Blues, autobiografia cântăreței de jazz Billie Holiday, și The Universal Tone, autobiografia lui Carlos Santana.

Pentru cititorii de nonficțiune, Nemira pregătește trei cărți din domenii foarte diferite: o apariție de excepție este Istoria Evului Mediu, de George Minois – o mie de ani de mistere, farmece, descoperiri, dar și multe dezastre; În căutarea pisicii lui Schroedinger, de John Gribbin, o carte despre magia fizicii cuantice, și Prima teorie a lui Darwin, de Rob Wesson, care merge pe urmele marelui evoluționist în prea puțin cunoscuta lui călătorie la bordul HMS Beagle.

La editura Nemi pentru copii două romane micii cititori: seria Arlo Finch, de John August, o poveste fantasy plină de aventuri despre un băiețel care se va confrunta cu forțe misterioase, și The Polar Bear Explorers’ Club, de Alex Bell, în care curajoasa exploratoare Stella Starflake Pearl descoperă minunile pe care le ascunde Islanda. Cărți noi apar și în îndrăgitele serii Lama lama și Pete Motanul. Iar de la scriitorul care le-a adus copiilor cele mai frumoase povești de Crăciun, Matt Haig, apare Evie și animalele, o carte despre o fetiță de 11 ani cu superputerea pe care și-o dorește oricine: aceea de a vorbi cu animalele.