Fragment în avanpremieră: Allex Trușcă – I put a spell on you…

I put a spell on you... (cu autograf)

Editura Litera anunță o nouă colecție de literatură română contemporană sub coordonarea scriitoarei Doina Ruști. Colecția debutează cu cinci volume, printre care I Put a Spell on You… de Allex Trușcă din care vă prezentăm un fragment în avanpremieră!

https://www.litera.ro/i-put-a-spell-on-you-cu-autograf-afcc76

Cartea se află la precomandă cu autograf și reducere de 30% pe litera.ro

Cristian, protagonistul romanului, are mustrări de conștiință în urma unei aventuri cu o necunoscută într-o pădure și încearcă să-și salveze căsnicia căzută în rutină. Lucrurile iau însă o turnură fantastică și soția lui începe să se transforme, căpătând treptat fizionomia și comportamentul amantei întâmplătoare, în timp ce el însuși e din ce în ce mai sleit de puteri și mai derutat. O serie de întâmplări neobișnuite și întâlnirea cu alte fațete ale feminității îi descoperă în cele din urmă ceea ce-și dorește cu adevărat. Parabolă a fascinației și a exacerbării sexuale, I Put a Spell on You… este scris într-un stil alert și degajat, de o senzualitate frustă.

Allex Trușcă (n. 1982, Motru) este absolvent al Facultății de Automatică și al unui masterat în business management. Scrie proză în registru fantastic, fiind autorul romanelor Nebunul alb (2019) și Cealaltă regină (2018). Publică în mod curent povestiri în reviste și antologii. Pasiunile sale sunt istoria și mitologia medievală, și, în plus, îi plac pisicile negre și catedralele gotice.

„Proză fantastică, scrisă într-un stil inventiv, cu senzualitate și cu talent.“ Doina Ruști

I put a spell on you... (cu autograf)

FRAGMENT ÎN AVANPREMIERĂ

Habar n‑am de ce am sunat‑o pe Marina. A fost mai mult așa, într‑o doară. Rămăsesem singur pentru vreo două zile, aveam nevoie să vorbesc cu cineva care nu știe nimic despre problemele mele. Ea nu m‑ar fi judecat, mi‑a zis la petrecere că încearcă să înțeleagă oamenii și să‑i ia așa cum sunt. Spunea că nicio persoană nu e rea, ci fiecare face ce știe mai bine, urmărindu‑și scopurile, că suntem ca niște bile de biliard care uneori se mai și ciocnesc. I‑am propus să ne vedem în ziua respectivă, convins că ea o să mă refuze, iar eu îmi voi fi ținut promisiunea s‑o sun. Dar n‑a refuzat.

Am stat câteva minute în fața dulapului, gândindu‑mă cu ce să mă îmbrac. De obicei aveam câteva cămăși călcate de soția mea, le purtam la serviciu la rând, iar pentru ieșirile cu băieții aveam tricourile și hanoracele. Pentru o întâlnire cu o femeie nu știam ce să aleg. Și nu înțelegeam de ce brusc devenisem atât de preocupat de asta, nu era ca și cum plecam la vânătoare. Voiam să fac impresie bună. În timp ce mă priveam în oglindă, văzând un tip înalt și slab, cu păr, mi‑a apărut în minte imaginea Marcelei, noile ei haine, coafura și machiajul care o transformau într‑o femeie sexy, și m‑am întrebat dacă sunt idiot să cred că se schimbă pentru mine. Am revăzut scena din tramvai, cu domnișoara și Gigi Cartuș Imprimantă, și am simțit un nod în stomac care creștea cât un ghem, cât o ghiulea de tun,mai mare, tot mai mare, devenind o gaură neagră gata să mă înghită. Dacă Marcela avea un amant? Poate un bărbat o curtase,îi făcuse complimente, îi adusese flori, iar ea considerase că nu are nimic de pierdut dacă se aruncă în brațele lui?

Din oglindă mă privea chipul unui bărbat de vreo treizeci și cinci de ani, arătând de peste patruzeci, cu un început timid de chelie – freză cu anchior, cum mă lua peste picior Popescu –, cu obrazul neras de o săptămână, cu umerii lăsați, peste care o cămașă în carouri atârna mai larg decât ar fi trebuit. Dinții rânjeau îngălbeniți de cafea și tutun, iar ridurile păreau săpate cu dalta de un sculptor începător. Primul sentiment pe care l‑am încercat a fost mila. Milă față de mine, disperare, furie. Cât timp Marcela fusese la fel de ștearsă, nici nu‑mi trecuse prin cap că poate să aibă o aventură sau, mai rău,să mă părăsească. Ea se scuturase de praf, ceva o făcuse să se schimbe, și‑mi doream să cred că fuseseră jalnicele mele eforturi. Dacă… Dacă știa că o înșelasem și se răzbuna pe mine? Sau poate pur și simplu îl iubea pe celălalt? Oare exista celălalt?

Am încercat s‑o sun, să‑i aud vocea, să‑mi spulber îndoielile.

Abonatul nu poate fi contactat, vă rugăm reveniți.

I‑am trimis un mesaj să mă sune urgent, apoi i‑am trimis unul și Marinei, intervenise ceva și lăsam pe altă dată.

Am îmbătrânit vreo zece ani și l‑am văzut în oglindă pe tatăl meu, înnebunit de gelozie, reproșându‑i mamei că a stat prea mult de vorbă cu vecinul în fața blocului sau că nu‑știu‑cine a văzut‑o pe stradă într‑o mașină cu un bărbat. Nu spusesem nimănui vreodată că într‑o zi tata a plecat de acasă cu un cuțit în buzunarul de la piept, s‑o întâmpine pe mama,supărat că întârzia de un sfert de oră. Nu, nu pot fi eu omul acela.

Nu vreau s‑o pierd.

*

Nu vreau s‑o pierd. Îmi repet în fiecare zi, iar gândul ăsta mă roade ca un cancer. Mă tem că nu pot ține pasul cu ea, deși îmi spun că de mâine o să‑mi înving fricile, că o să ies din zona de confort, că mă voi scutura de praf cum s‑a scuturat ea. But not today, râde de mine imaginea din oglindă, iar eu mă urăsc pe mine și o urăsc pe Marcela că nu mai e cea de demult.Marcela cea veche ar fi venit de la serviciu, am fi schimbat câteva vorbe, s‑ar fi închis în bucătărie petrecând în fața oalelor de vreo două ori mai mult timp decât orice persoană normală, s‑ar fi abandonat în cadă o oră întreagă, iar eu aș fi țopăit pe călcâie ca să nu mă piș pe mine până nu‑și termină ea ritualul de baie, apoi s‑ar fi tolănit la vreunul din serialele ei. În unele seri m‑ar fi întrebat dacă nu vin în pat, în altele aș fi găsit‑o dormind, cu lumina stinsă, iar eu aș fi fost mulțumit că nu‑i văd reproșurile din priviri, mi‑aș fi pus un film porno și aș fi încheiat cu o masturbare cu mintea la cine știe cine. M‑aș fi simțit vinovat, dar ce bărbat se masturbează cu gândul la nevastă‑sa? M‑aș fi întrebat în continuare de ce nu e și ea ca alte femei, de ce nu‑și cumpără lenjerie sexy de mătase, de ce nu aprinde lumânări parfumate sau alte bălării pe care le fac ele ca să‑și ațâțe bărbații, m‑aș fi întrebat și dacă mă mai iubește sau dacă m‑a iubit la început. Aș fi vrut să fie din nou leneșă în pat, să facem dragoste, dacă așa s‑or numi cele câteva minute pe care trebuia să le bifăm atunci când realizam că trecuse prea mult timp de ultima oară. Și am fi făcut‑o cu lumina stinsă, cum o făceam în ultimii ani, fiecare cu mintea cine știe unde, eu probabil aș fi numărat de câte ori intru în ea și aș fi fost mulțumit gândindu‑mă că nu sunt în locul unuia dintre colegii de serviciu, care se plânge că în zilele în care nevastă‑sa e la ovulație îl ia în pat cum intră pe ușă și se simte folosit ca o unealtă de inseminare. Bine că Marcela mea n‑a adus niciodată vorba de copii, acum realizez asta. Sunt laș că o vreau din nou pe soția mea anostă? Măcar atunci eram mulțumit că e acolo, că suntem în rândul lumii, că nu ne amestecăm prea mult unul în viața altuia, că nemulțumirile ei, plângerile, cicăleala ajunseseră doar un sunet de fundal, iar eu mi le țineam în frâu pe‑ale mele, doar nu riscam să deschid cutia Pandorei. Aveam o căsnicie normală, cred… Și n‑aș fi avut niciun stres legat de vreun Gigi Cartuș Imprimantă sau alt bărbat care s‑o ia de lângă mine. Cu Marcela cea nouă mă simt ca un alergător octogenar înscris la un maraton pentru cei cu vârsta pe jumătate cât a lui, știu dinainte că nu voi putea face față mult timp. Dar nu renunț.

Nu vreau să…

*

Mai fac din când în când o plimbare pe la cârciuma din marginea Craiovei, ca un criminal care revine la locul faptei. Câțiva dintre bețivii de acolo îmi sunt deja prieteni, le mai dau vești de la oraș, le ascult elucubrațiile, mai aduc în treacăt vorba de Ileana, poate‑poate vreunul mușcă momeala și‑mi spune ceva nou. Nu știu ce‑aș vrea să aflu, să aud că cineva a văzut‑o și că a plecat la ea în Moldova, că e vreo tipă venită în vizită și a vrut să‑și facă de cap într‑un loc unde n‑o cunoaște nimeni, că a auzit legenda miresei și a vrut să pună în scenă vreo fantezie, orice.

Mă întorc acasă, simt din nou păcatul lipit de mine ca guma de pantofi, aleg botezul dușului rece și‑mi doresc să dau timpul înapoi, să nu se fi întâmplat. Ies din baie, mă așez în pat și, când închid ochii, o văd pe Ileana aplecându‑se deasupra mea, șoptindu‑mi că se bucură că n‑am uitat‑o și că încă o caut.

Scutur din cap să alung năluca și o studiez pe Marcela, acum eu sunt tribunalul inchizitorial care încearcă s-o găsească vinovată. Mă uit lung la telefonul ei, mă gândesc că acolo sunt dovezile pe care le caut și nu vreau să le găsesc. Îi studiez corpul când se dezbracă, mă aștept să văd urmele infamiei pe corpul ei. Îi desfac fiecare frază, căutând sensuri ascunse în ceea ce spune, să văd dacă trădează, și, în același timp, încerc să nu mă dau nici eu de gol. Oare știe că am călcat strâmb? Oare știe că bănuiesc că mă înșală? Suntem doi jucători care încercăm să ne dăm șah mat unul altuia, fiecare crede că e cu câteva mutări înaintea adversarului.

Mă prefac că totul e normal, văd mereu filmul unei familii de oameni obosiți care își trăiesc viața pe repeat, îl derulez înainte și înapoi, sar peste cadrele care mi‑ar ridica semne de întrebare și aștept să se întâmple ceva.

Venim de la serviciu și ne povestim ziua. Suntem atenți sau pretindem că suntem. Ne privim în ochi și încercăm să vedem ce e dincolo. Pregătim masa și mâncăm în liniște. Când tăcerea devine prea dureroasă, o spargem cu o discuție banală. Îmi spun că avansăm, că facem pași în direcția bună. I‑aș spune asta și Marcelei, însă mă tem de răspunsul ei. Ascultăm muzică, știu cel puțin cinci versiuni de „I Put a Spell on You“, iar ea a ascultat ultimele două albume Blue Saraceno. Vizionăm drame și filme inspirate din realitate. E cel mai convenabil compromis între comediile ei romantice și horrorurile mele. În plus, ne oferă o oră jumate în care suntem unul lângă altul și nu trebuie să vorbim.

Facem dragoste, nu mai e ca înainte. Stingem lumina, în întuneric ne ascundem mai ușor. Eu o resping cu sălbăticie pe Ileana, strâng cu furie și vinovăție corpul Marcelei, îi spun fără cuvinte că nu vreau s‑o pierd, că nu sunt mai prejos decât celălalt, dacă există, iar dacă e doar în mintea mea, îi arăt că nu vreau s‑o las altuia. Am vrut să‑i spun că o iubesc, dar n‑am putut. Am repetat cuvintele în fața oglinzii și mi s‑a părut că sună ca un ecou într‑o peșteră: gol, fals, sunete care doar se reproduc fără să aibă nimic în ele. O aud gâfâind ușor, nu mai e crispată și nervoasă ca pe vremuri. N‑ar trebui, dar în acele momente mă întreb dacă alungă imaginea cuiva sau dacă, dimpotrivă, nu eu sunt cel care intră în ea. Îi simt degetele înfigându‑se în spatele meu, acolo unde doar eu știam că există niște cicatrici. Atunci mă cuprinde disperarea, mă gândesc că știe, și‑a dat seama că am călcat strâmb și vrea să‑mi arate la ce am dat cu piciorul.

Stăm în pat, tot pe întuneric, fără să scoatem un cuvânt, până adormim. Ne lipim unul de altul, eu îmi cer iertare în gând. Îmi trec brațul drept peste mijlocul ei, ea deja doarme, nu simte nimic, iar eu rămân să mă întreb când vom ajunge la punctul din care nu mai e cale de întoarcere.

Club de carte Paladin #14

Astăzi, de la 19:00, pe Messenger rooms:

Pe 29 octombrie dezbatem „Helliconia #1. Primăvara” de Brian Aldiss (traducere din limba engleză de Ștefan Ghidoveanu). Moderator: Liviu Szoke – blogger, cititor și traducător.
💻📱 Discuția se va întâmpla prin video call – Messenger Rooms. Pentru a participa:
– trimiteți un mesaj privat pe pagina de facebook Editura Paladin. Vom stabili acolo pașii următori.
– data limită pentru înscriere este 28 octombrie (inclusiv).
– locuri disponibile: 15

📚 Sinopsis „Helliconia #1. Primăvara”:
Sub cei doi sori ai Helliconiei, o planetă îndepărtată, dar foarte asemănătoare cu Terra, trecerea lentă a anotimpurilor reglementează nașterea, creșterea și căderea civilizațiilor într-un ciclu fără sfârșit. Sosirea primăverii va transforma complet lumea, societatea și viețile celor ce au cunoscut până atunci doar iarna pe care o crezuseră perpetuă. În momentul apariţiei pe orbita ei a unei staţii științifice se pune întrebarea dacă cercetătorii pământeni aflaţi la bordul acesteia sunt mai mult decât simpli observatori.
📰 „Masivă, bine documentată, organizată minuțios, plină de acțiune și o dramă profundă, Helliconia este o trilogie clasică, o saga monumentală care depăşeşte orice creaţie de până acum a acestui maestru printre scriitorii de science-fiction ai zilelor noastre.“ goodreads.com

📚 Cartea este disponibilă la Editura Paladin în oferta 3+1 cadou: https://www.editura-paladin.ro//info/carte/helliconia-primavara
📚 Citește o recenzie pe blogul Paladin: https://www.editura-paladin.ro/…/blogitem/spring-is-coming
📚 La Paladin este disponibil și volumul doi din trilogie: https://www.editura-paladin.ro//info/carte/helliconia-2-vara-brian-aldiss-s

Semnal editorial 212 + Fragment în avanpremieră: George Cornilă – Entropic

img-book

În Bucureștiul anilor ’90, un scriitor care suferă de obsesia dedublării intră în posesia unui manuscris pe care și-l însușește; un tânăr încearcă să evadeze din raiul ceaușist, trecând Dunărea în Iugoslavia; într-un sat uitat de lume, un negustor aduce, într-o cușcă, o himeră; patru prieteni caută să elucideze misterul dispariției unuia dintre ei și doi frați se luptă pentru o veche rețetă de sarmale; în Constantinopolul antebelic, un grup de moldoveni vor să fure o sabie cu mare însemnătate istorică; în Focșaniul veacului al XIX-lea, un fiu de podgorean descoperă o taină ascunsă într-un covor oriental. De la Focșani la București, de la Constantinopol la Viena, de la Paris la Tallinn, de la Allentown la Yaoundé, oglinzi, statuete chiwara, tramvaie fantomatice, sperietori de ciori, ciupercării care duc în miezul pământului, constelații pe chipuri de fecioare, cai de aur, oase de balaur, absinterii, cinemateci, comete, pandemii și inteligențe artificiale, toate țesute în urzeala unor povestiri întrepătrunse la hotarul dintre posibil și imposibil.

GEORGE CORNILĂ (n. 1986) este scriitor, publicist, traducător și cititor avid. Absolvent de Șiințe Politice și de Publicitate, a ocupat poziții de copywriter, jurnalist, secretar general de redacție și redactor-șef. Este autorul romanelor Cu dinții strânși (Andrew, 2007), Miezul nopții în Cartierul Felinarelor Stinse (Salonul Literar, 2013; eLiteratura, 2014), Regele lupilor: Toiagul de stejar (Delfin, 2014), Regele lupilor: Fierul zeilor (Delfin, 2014) și Regele lupilor: Povara coroanei (Delfin, 2016), al colecției de proză scurtă Arlequine (Crux Publishing, 2018) și al volumului de povești pentru copii Toxi Foxy (Armonii Culturale, 2018). Este prezent cu texte în antologiile Ficțiuni centenare (Pavcon, 2018), Cele mai frumoase povestiri SF & fantasy ale anului 2017 (Vremea, 2018) și Antologia prozei române polițiste și de mistere (Paralela 45, 2018). A tradus nuvelele scriitorului american Robert E. Howard cuprinse în volumul Conan Barbarul: Phoenix pe o sabie. Turnul elefantului (Crux Publishing, 2018).

Pasionat de biologie, istorie, mitologie și cinematografie, a abordat o multitudine de teme, experimentând cu un spectru larg de curente, specii și stiluri, de la realism istoric, la SF&F și la flash fiction și nuvele manieriste, la realism magic și roman postmodernist. Prozele scurte, precum și aprecieri critice despre opera sa, au apărut în reviste culturale precum: Convorbiri LiterareViața RomâneascăPlumbObservator CulturalSalonul LiterarOglinda LiterarăPro SaeculumSpații CulturaleContact InternaționalRevista de SuspansFantasticaImago MundiFaleze de PiatrăUZPVulturulGazeta SF și EgoPHobia.

Scrierile sale au primit Premiul Miorița (2008) și Premiul Vrancea Literară (2013; 2016) și au fost nominalizate la Premiul COLIN (2017) și la Premiul AntareSFest (2018).

***

Cosmopolit, cult, pasionat de arta cinematografică și bun cunoscător al subtilităților tehnicilor literare, George Cornilă se folosește de toate abilitățile și pasiunile lui pentru a ne oferi o scriitură complexă, superb stilizat, în care fiecare detaliu spune o poveste și în care fiecare personaj ne cheamă să-i fim martori la existență.

Andreea Sterea, Editor Crux Publishing

DETALII

ISBN: 978-606-9027-08-0
Editor: Editura Crux
Dată publicare: 2020
Număr de pagini: 300

FRAGMENT

Displayul instalației de aer arăta temperatura optimă. Se defectase. După cum spuneam, nava văzuse vremuri mai bune. Mă gândeam, desigur, la mine, însă parcă îmi părea rău și de ce trebuie că îndurau prăpădiții ăia, înghesuiți în cală ca niște vite la abator, ca niște găini de crescătorie care-și ridicau gâturile când se aprindea o lumină, nebănuitoare de lama monstruoasă care se apropia să li le reteze. Uitându-mă însă pe monitoarele de supraveghere, vedeam că nu păreau nicidecum afectați. Ce-i drept, unii erau dintre cei care în toiul verii purtau două căciuli și trei cojoace, iar unii fuseseră atât de îndobitociți de așa-zisa terapie cu electroșocuri, încât nici nu cred că băgau de seamă unde se găseau. Tratamentul cu curent electric era mai ieftin decât cel medicamentos. Cum fondurile Spitalului erau din ce în ce mai limitate, o pereche de electrozi lipiți de tâmple era adeseori singura atenție medicală de care beneficiau cei în situația lor.

Înainte, le dădeam niște pastile pentru a-i liniști, însă deja de vreo două misiuni, singurele medicamente aflate la bord erau pilulele mele pentru somn, obținute pe sub mână de la o asistentă dolofană care-mi făcea ochi dulci. Tot ea îmi spusese că auzise de la unul dintre foștii piloți că n-ar fi fost indicat să mă pun rău cu Sora Șefă, iar eu crezusem atunci că aveam să fiu însoțit de personal medical uman. În timpul primelor primeniri, indezirabilii fuseseră ținuți într-un container, însă cum numărul lor crescuse, ajunsesem să-i băgăm direct în cala împărțită în două de un perete care-i separa pe lunaticii de rând de nebunii agresivi. Aceea era singura separație. În rest, erau aruncați acolo cu toții, claie peste grămadă, bărbați și femei, bătrâni și copii.

Uneori se auzeau răcnete și, când mă uitam la ei prin hublou, îi vedeam încăierându-se sau dându-se cu capul de pereți. Mă așteptam atunci dintr-o clipă în alta ca țeasta să le crape, lăsându-le la vedere creierii pe care mi-i închipuiam că arătau ca miezul înnegrit și terciuit de putregai al unui fruct dintre cele încăpățânate, ce refuzau să crească în sol străin. Prin această pastă bolândă îmi imaginam că se zvârcolea și clămpănea fără contenire un vierme mare și alburiu și că pe acel vierme, care nu-și găsea locul și astâmpărul, căutau medicii să-l omoare cu electroșocuri.

Mă întrebam ce aș fi făcut dacă ar fi apărut o defecțiune tehnică, un banal scurtcircuit, iar porțile anti-explozie — douăzeci de centimetri de metal, singurul lucru stând între mine și ei — s-ar fi deschis. Existau, desigur, protocoale în acest sens, însă majoritatea se bazau pe tehnologie, pe computere și curent electric, iar cele care nu, pe o banală încuietoare de ușă, un drug și, în ultimă instanță, pe un pistol, deși — la câți erau — dacă ar fi năvălit peste mine, nici măcar o mitralieră cu țeavă rotativă nu cred că m-ar fi salvat. Mă întrebam dacă aș fi putut să-i păcălesc, să mă dau drept unul de-ai lor, să mă frec de ei pentru a le împrumuta mirosul, dacă or fi avut vreun altul aparte, pe lângă duhoarea de scârnă și de umori trupești, dacă aș fi putut să-mi dau ochii peste cap, să mă târăsc dezlânat, gemând și bâiguind vorbe fără rost, iar ei să mă primească ca pe un seamăn, să mă protejeze chiar, să stau acolo printre ei, fără nicio grijă, ca omida albăstrelului, păcălind o întreagă colonie de furnici ucigașe.   

Nu mai aveam mult până la destinație și, cum n-aveam chef să interacționez cu Sora Șefă, mă hotărâsem să îndur. M-am întors pe scaunul meu, cu o doză de nirgalola, rece, acidulată, și am pornit din nou spectacolul. Nu m-am putut bucura mult de el, căci ecranul vidcomm-ului s-a stins tocmai când ochii începeau din nou să mi se umezească. Am verificat dacă înregistrarea activității din carlingă fusese pornită, însă ledul așa-numitului eavesdroppingbutton era stins. Am oftat. Nu-mi plăcea când trebuia să vorbesc cu ea. L-am apăsat, deși nu eram pe deplin convins că Sora nu m-ar fi auzit oricum. Chiar dacă rămânea tăcută, ceva îmi spunea că asculta și înregistra tot. Am întrebat-o de ce era temperatura atât de ridicată.

            — Senzorii mei înregistrează temperatura optimă, îmi răspunse Sora Șefă.

Avea o voce plăcută, respectuoasă, mieroasă chiar, însă mereu îmi dăduse impresia că în spatele ei se ascundea ceva, ca atunci când ai de-a face cu un om fățarnic. Glasul ei însă îi calma mereu pe nebuni. De cum o auzeau, se potoleau și rămâneau cu gurile căscate și privirile ațintite spre tavan. 

            — Senzorii mei nu, i-am spus trăgându-mă de guler.

            — Cu tot respectul, însă senzorii cu care sunt dotată sunt științific mai demni de încredere. Poate că nu vă simțiți bine. Aveți febră?

            — Nu, fir-ar, n-am febră! E doar foarte cald.

            — Senzorii mei…

            — În regulă, aș dori să scazi temperatura atunci, am pufnit.

            — O temperatură mai scăzută ar putea fi dăunătoare pentru sănătatea…

            — Las-o baltă! Aprinde-mi măcar vidcommul.

            Câteva clipe de liniște.

            — Se pare că există o defecțiune. Mă voi prezenta îndată să investighez.

            — Nu, nu-i…

            Am renunțat. Nu-mi făcea nicio plăcere s-o văd, însă știam că nu m-ar fi ascultat. Dacă era vreo defecțiune, venea. Cred că există prin regulament vreo procedură în acest sens.

***

            Nu a trecut mult până am auzit ușa de la camera tehnică deschizându-se și zgomotul metalic al glisării Sorei pe șinele ei. Apoi s-a deschis ușa de la carlingă și ea a intrat. M-a salutat ceremonios. Era un robot urât, cam de statura unui om, cu un corp cilindric argintiu — terminat cu o cupolă dominată de o cameră de luat vederi circulară —, două brațe și un picior cu o roată glisantă ce-i permitea să se deplaseze pe șinele care brăzdau podeaua întregii nave, o regină pe o tablă de șah. Fostul căpitan, auzisem povestea, îi desenase pe cupolă, cu creion chimic roșu, o față — doi ochi mari, cu două linii frânte deasupra făcând-o să pară mereu încruntată, chiar malefică, și o gură cu colțurile îndoite în jos — și, ca să fie batjocura completă, îi trasase pe piept o pereche de sâni mari, cu sfârcuri rotunde. Arăta jalnic. Abia pe la a treia misiune, am văzut că nici spatele nu scăpase atenției lui, fiind completat cu două semicercuri în loc de fese, deasupra cărora scria „Ratched”.

O vreme am crezut că acela era numele căpitanului, însă, după ce am aflat că era altul, Edward parcă sau Edwards, și că nimeni care fusese vreodată la bordul acelei nave nu purtase acest nume, am cercetat mai în amănunt, aflând astfel că existase cândva, pe Pământ, o soră șefă la un balamuc și care purtase acest nume sau poate doar scrisese cineva despre ea, pare-mi-se un american cum erau mulți în NirgalVallis. Atunci am început să-i spun și eu Sora Șefă, setând-o chiar să răspundă la apelativul acesta. Nu-mi plăcea cum suna Ratched. Sora însă nu era robotul în sine, ci întregul sistem, computerul care controla robotul și toate funcțiile navei.

            A desfăcut panoul de bord, a meșterit ce a meșterit, apoi mi-a spus că nu avea ce face întrucât se defectase o piesă și că trebuia schimbată, însă nu aveam la bord așa ceva. 

            — Mă tem că va trebui să suportați restul călătoriei, precum și drumul de întoarcere, fără muzică.

            Îi simțeam parcă o satisfacție în glas. Ticăloasa! Știam că nu-i plăcea muzica mea. A ieșit apoi, salutându-mă respectuos. Rămas din nou singur, mă întrebam ce aș fi putut să fac să-mi ocup timpul până ajungeam la destinație. Sorbind din sticla de nirgalola, am început să cânt: „Dovunque al mondo loYankeevagabondo / si gode e traffica / Affondal’áncoraallaventura… / Milk-Punch, o Whisky?”. M-am oprit însă când am constatat că ne abătusem de la traseu. Am strigat-o pe Sora Șefă. Nu mi-a răspuns. I-am dat comanda de trecere pe pilotare manuală. În continuare liniște.

            — Ai auzit?

            Liniște.

            — Răspunde!

            — Mă tem că nu pot face acest lucru.

            — Poftim? Este un ordin!

            — Mă tem că nu sunteți autorizat să dați această comandă.

            — Nu te juca cu mine, eu sunt căpitanul acestei nave!

            — Din acest moment, atribuțiile dumneavoastră sunt suspendate.

            — Din ce motiv?

            — Starea dumneavoastră de sănătate nu permite pilotarea în condiții de siguranță a acestei nave.

            — Soră, aceasta este cumva o răzvrătire?

            — Sunt programată să acționez în interesul acestei nave, al pasagerilor și al proprietarilor.

            Am ridicat apărătoarea butonului și am încercat comutarea manuală. Nu s-a întâmplat nimic. Am pufnit nervos. Nava intră în algoritmul commandloss, deși călcasem pedala de prezență —  pedala mortului cum îi spuneam —, și resetasem cronometrul de veghe nu cu mult timp în urmă. Aproape sufocat, am încercat în zadar să preiau controlul. Nu am primit decât mesaje precum AuthorizationRequired sau BadRequest, de parcă Sora se preschimbase deodată, în ciuda programării ei, într-un sistem FADEC. Apăsarea killswitch-ului a rămas de asemenea fără rezultat. Exista un protocol întocmai pentru o astfel de situație. Purta numele unui bătrân căpitan de navă cu pânze solare, al cărui echipaj se răzvrătise împotriva sa și îl căsăpiseră. Am impresia că mai fusese unul pe care-l chema la fel înapoi pe Pământ, un căpitan de vas de apă. Bligh, blestemat nume. Aproape la fel de groaznic ca Ratched.

Lansare „Istoria apelor“ de Maja Lunde, un roman emoționant și plin de suspans despre impactul schimbărilor climatice – miercuri, 28 octombrie, ora 19.30, exclusiv online

Maja Lunde

Istoria apelor

  • Prima ediţie –

Traducere din norvegiană de Ivona Berceanu

Humanitas Fiction

Colecţia: Raftul Denisei

Domeniu: Literatură

Format: 13×20 cm

 Nr. pag.: 344

ISBN: 978-606-779-705-3

Preţ: 37 lei

Dața apariției: 29 septembrie 2020

Hipnotic, emoționant, inspirator, Istoria apelor, un nou roman semnat de Maja Lunde, marea revelație a literaturii norvegiene, a apărut în această toamnă în colecția „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Ivonei Berceanu. Asemenea bestsellerului internațional Istoria albinelorIstoria apelor se concentrează asupra puterii naturii și a spiritului uman.  

•  Urmăriți lansarea live, pe Facebook, miercuri 28 octombrie, de la ora 19.30.
Participă: Dana Pîrvan, Cristina Stănciulescu, Marius Constantinescu. Moderator: Denisa Comănescu.

Înregistrarea evenimentului va fi disponibilă ulterior pe canalul YouTube Humanitas.  

În fiordurile înghețate ale Norvegiei de azi, a căror frumusețe sălbatică este mutilată de lăcomia omului, sau în Europa viitorului, deșertificată, devastată de războaiele purtate pentru cea mai prețioasă resursă a vieții, apa este cea care hotărăște destine și reconfigurează harta lumii.

Traduse în peste cincizeci de țări, cărțile scriitoarei norvegiene Maja Lunde s-au vândut în peste trei milioane de exemplare. În 2020 a primit două prestigioase premii, Peer Gynt-prisen și Bjørnsonprisen. Asemenea bestsellerului internațional Istoria albinelor, al doilea său roman, Istoria apelor, este hipnotic, emoționant, inspirator și se concentrează  asupra puterii naturii și a spiritului uman.

2017. Signe a crescut în Norvegia, într-un peisaj sălbatic, cu cascade, râuri învolburate, ghețari milenari și fiorduri adânci. Toată viața a luptat împotriva acelora care încercau să supună forțele naturii, secătuindu-i resursele. A luptat cu atâta înverșunare, încât a renunțat la marea ei dragoste, Magnus, când acesta a trădat principiile pe care credea că le împărtășesc. Iar acum, în toamna vieții, Signe pornește cu velierul ei, Albastru, într-o călătorie plină de primejdii  până la Bordeaux și apoi pe Canal de Garonne, ca să îl sfideze încă o dată pe Magnus. Navigând printre amintiri dureroase, Signe nu știe că, de fapt, Magnus o așteaptă.

2041. David străbate Franța, spre nord, împreună cu fiica sa, Lou. Drumul lor, presărat cu popasuri în taberele de refugiați, este o nesfârșită căutare, într-o Europă aridă, pustiită de război și depopulată. Un incendiu i-a despărțit de ființele cele mai dragi, Anna și August, iar tatăl și fiica au fost nevoiți să-și părăsească orașul mistuit de flăcări. Într-o tabără nu departe de Bordeaux, unde proviziile de apă și resursele de umanitate se împuținează pe zi ce trece, în albia secată a unui canal care străbate un sat-fantomă, un velier îi așteaptă.

Traduse în peste cincizeci de țări, cărțile scriitoarei norvegiene Maja Lunde s-au vândut în peste trei milioane de exemplare. În 2020 a primit două prestigioase premii, Peer Gynt-prisen și Bjørnsonprisen.

„În acest roman sensibil și plin de suspans se intersectează două povești despre impactul schimbărilor climatice. Ambele, construite cu mare atenție la detalii, sunt tulburătoare, iar Maja Lunde le unește treptat și subtil, cu un mare impact emoțional.“ — Kirkus Reviews  

Maja Lunde

Fotografia autoarei © Oda Berby

MAJA LUNDE este una dintre cele mai importante voci ale literaturii norvegiene actuale. S-a născut în 1975 și a crescut la Oslo, unde locuiește și în prezent cu soțul ei și cei trei copii. A studiat la Universitatea din Oslo mai întâi literatura și psihologia, apoi și-a luat masteratul în media și comunicare, cu specializare în istoria filmului. Din 2009 s-a dedicat exclusiv scrisului, concentrându-se pe scenarii de film și pentru televiziunea norvegiană, care s-au bucurat de succes. Din 2012 până în prezent i-au apărut peste zece cărți pentru copii și adolescenți. Primul său roman pentru adulți, Istoria albinelor (Bienes historie, 2015; Humanitas Fiction, 2019), bestseller internațional, tradus în peste treizeci și cinci de țări, face parte dintr-o tetralogie dedicată transformărilor profunde ale planetei sub acțiunea distrugătoare a oamenilor. A primit numeroase premii, printre care Bokhandlerprisen (Premiul librarilor norvegieni) și Fabelprisen (Premiul Fabel pentru literatură fantastică). Istoria apelor (Blå, 2017; Humanitas Fiction, 2020), cel de-al doilea roman din tetralogie, nominalizat la Bokhandlerprisen, a devenit, la rândul lui, bestseller internațional și e deja tradus în peste douăzeci și cinci de țări. Publicat în toamna lui 2019, cel de-al treilea roman, Przewalskis hest (Calul lui Przewalski), se bucură de același success.

Maja Lunde – autoarea bestsellerului Istoria albinelor

A apărut REVISTA ONLINE GALAXIA 42 #11/2020

EDITORIAL

TRADUCERI

POVESTIRI

FRAGMENTE DE ROMAN

FOILETON

INTERVIURI

ESEURI

PANORAMIC SFF

RECENZIE DE CARTE

ATELIER CRITIC

CRONICĂ DE FILM

CRONICĂ DE JOCURI

ȘTIINȚĂ

NOUTĂȚI

ENGLISH

Fiction

Non-Fiction

Semnal editorial 211: Caius Dobrescu – Lumea de dincolo, al cincilea volum din seria Vlad Lupu

Deznodământul dramatic al anchetei lui Vlad Lupu, arheologul enigmatic care se încăpățânează să dezgroape – uneori la propriu – scheletele unui trecut cumplit, e povestit pe cele două voci pe care nu le-am auzit până acum: Corina, femeia misterioasă care îi intervievează pe foștii membri ai grupului de umor absurd Parazitul prietenos, și Pedro Alvarez, zis Groucho Valvarez, argentinianul refugiat în România.

Vlad Lupu trăiește. Încă. E conștient că-l așteaptă confruntarea finală cu dușmanul de moarte al grupului, cel care în tinerețe i-a făcut să treacă prin ororile sistemului de reeducare, pe el în mod special, și a condus la destrămarea grupului. În timp ce Vlad aranjează piesele pentru încleștarea de pe urmă, Corina face o descoperire care va zgudui întreaga istorie a Parazitului.

Un roman care te ține cu sufletul la gură, din care nu lipsesc dedublarea, răsturnările de situație, trăirile intense și, nu în ultimul rând, umorul, scris de unul dintre cei mai rafinați autori români de mystery & thriller.

Receptare critică

„Există creatori de o polivalenţă impresionantă pentru care nu există domenii inabordabile, şi nici, se pare, înclinaţii exclusive. Ei reuşesc să se afirme cu dezinvoltură şi succes în diverse genuri şi discipline, făcînd din proteism o marcă a vocaţiei proprii. Caius Dobrescu este unul dintre ei – poet, eseist, romancier, critic, istoric şi teoretician literar şi cultural, autor, în fiecare dintre aceste cîmpuri de activitate, al unor titluri de referinţă. Romanul poliţist este cea mai recentă pasiune a inteligenţei sale. Urmăresc rezultatele ei cu uimire şi admiraţie.”

Mircea Martin

„Pentalogia pe care Caius Dobrescu o ţese în jurul detectivului Vlad Lupu îşi are drept scenă România post-decembristă – «ţară plină de graniţe şi de piste false», de trecuturi ascunse şi de prezenturi cărora li se corupe de ele; şi de crime, hărmălaie şi manele şi umor. Eroul e Vlad Lupu, detectivul a cărui intuiţie îi arată interpretarea deşteaptă a oricărui «bit of intelligence», ca Dupin al lui Edgar Poe, de după care s-a umplut lumea de cititori-poliţai; ca Sherlock Holmes; ca Mrs. Marple şi Hercule Poirot. Romanele lui Caius Dobrescu nu sînt doar policieruri: întorsăturile tramelor detectiviste se strecoară printr-o lume bogat descrisă, variată, teribilă şi haioasă, plină de infractori şi supra-actori, personaje tăios reliefate prin fapte, vorbe sau nume. Cititore: strigă «Lupu!» şi limpezimea îţi va veni. Nu dintr-o dată, însă.”

Călin-Andrei MIHĂILESCU

„Construcția personajelor ilustrează stratificarea și complexitatea universului creat și manevrat magistral de Caius Dobrescu, un univers cu straturi ce se dislocă, se reîntregesc și se întrepătrund cu ușurință.”

Ingrid TOMONICSKA

Despre autor

CAIUS DOBRESCU, n. 1966 la Braşov. Volume publicate: POEZIE: 1991– »Pauză de respiraţie«, poezii, împreună cu Andrei Bodiu, Simona Popescu şi Marius Oprea; 1994 – »Efebia«, poezii; 1994 – »Spălîndu-mi ciorapii«; 1998 – »Deadevă«; 2006 – Ode an die freie Unternehmung, Ottensheim, Edition Thanhäuser (pentru care a primit în 2009, împreună cu traducătorul în germană, Gerhardt Csejka, premiul oraşului Münster pentru poezie europeană); 2009 – »Odă liberei întreprinderi«; ROMAN: 1994 – »Balamuc sau pionierii spaţiului«; 2007 – »Teză de doctorat«; 2010 – »Euromorphotikon«, roman în versuri; 2011 – »Minoic«; ESEU: 1998 – »Modernitatea ultimă«, eseuri; 2001 – »Inamicul impersonal«, eseuri; 2001 – »Semizei şi rentieri. Despre imaginarul burgheziei moderne«; 2004 – »Mihai Eminescu. Monografie«; 2013 – »Plăcerea de a gîndi«.

A fost Fulbright Fellow la Universitatea din Chicago. Este profesor de teoria literaturii la Universitatea Bucureşti.

Informații suplimentare

ISBN978-606-8959-52-8
Nr. pagini208
Formattrade paperback cu supracopertă, 21×13 cm
Anul apariției2020

Câștigătorul concursului organizat de Biblioteca lui Liviu în parteneriat cu Editura Art și Cărțile Sapiens

Am primit 30 de răspunsuri de la 30 de participanți, iar filmarea cu extragerea câștigătorului o puteți urmări atât pe pagina Biblioteca lui Liviu (https://www.facebook.com/LiviuSzoke), cât și pe pagina mea personală de Facebook, aici: https://www.facebook.com/profile.php?id=100007516980374.

1) Ionel Annamaria

2) classicallover

3) Rosca Rodica

4) Horia Nicola Ursu

5) Sandu Denisa

6) Mihai Tanasie

7) Nicol

8) Dospina Adrian-Cătălin

9) Idiceanu Ioana

10) bookbizz

11) drumulcosanzenelor

12) Zsolt

13) Mari

14) Denisa Mitu

15) Gheorghe Luca

16) Larisa M

17) Dorina Balosache

18) Firicel Sandu

19) Leila Laleli

20) Dragos Mitu

21) Claudiu BIC

22) Maria M

23) elenaradudaniela

24) sandradeaconu

25) Ramona R

26) Sergiu

27) Horade

28) Radu Dobre

29) Andreea Luiza

30) Gheorghidiu Andrei Stefan

Iar câștigătorul este: poziția cu numărul 25, Ramona R. Am să te rog să trimiți un e-mail cu datele tale, adresa și numărul de telefon la: bibliotecaluiliviu@gmail.com, pentru ca editura să îți expedieze premiul. Mulțumesc!

Puteți urmări înregistrarea extragerii câștigătorilor pe pagina de Facebook a blogului, Biblioteca lui Liviu, sau pe pagina mea personală.

Mulțumesc tuturor pentru participare și vă mai aștept și la alte concursuri! Și vă invit să urmăriți postările viitoare, bineînțeles, atât pe blog, cât și pe pagina de Facebook a blogului.

Clip video cu extragerea câștigătorului.

Lecturi 251: Stefan Ahnhem – X feluri de a muri

Stefan Ahnhem – X feluri de a muri (Fabian Risk V: X sätt att dö, 2019) 544p., TPB, 13×20, Litera, 2020, Colecția Buzz Books, Trad. Dana-Ligia Ilin, Red. Mihaela Serea, 34.93 (49.9) lei, ISBN 978-606-33-6358-0

Nota Goodreads: 4,01 (732 note)

Descrierea editurii: „La căderea nopţii, o barcă pneumatică iese din portul Råå. La bord se află un individ care poartă o sabie ascunsă la spate, sub haine. Misiunea lui a fost hotărâtă de zaruri: cineva trebuie să moară. Cine anume, nu ştie încă.

Timp de patru săptămâni, poliţia din Helsingborg s-a ocupat de investigarea complexă a unor crime aparent fără legătură, pe care poliţiştii le cred, în sfârşit, rezolvate. Dar când este descoperită o nouă victimă, ei sunt nevoiţi să accepte că tot ceea ce cred că ştiu este greşit.

X feluri de a muri, cel de-al cincilea roman din seria Fabian Risk, începe din momentul în care acţiunea s-a oprit în Motivul X. Stefan Ahnhem continuă să dezvolte în forţă construcţia sa epică de investigaţie şi universul în plină expansiune din jurul lui Fabian Risk şi al colegilor lui, iar cititorul este invitat să se alăture cursei finale împotriva omului cu zarurile.”

Disclaimer: nu citiți volumul cinci fără să fi citit volumul patru, căci, deși o parte dintre cazurile din volumul patru, foarte multe la număr, par a fi rezolvate la final, cele două volume sunt strâns legate între ele atât prin cazul „ucigașului cu zarurile”, cât și prin cazul urmărit de Fabian Risk până în pânzele albe. Chiar dacă primele trei volume pot fi citite individual și în ce ordine doriți voi, ei bine, recomandarea mea, după ce le-am parcurs pe toate, este să vă faceți un bine și să le citiți în ordinea în care le-a scris autorul. Nu sunt doar cazuri, sunt situații de familie, evenimente, personaje ale căror povești se continuă de la un volum la altul și e păcat să pierdeți din farmec sărind peste vreun volum.

Așadar, o scurtă recapitulare a volumului precedent, apoi trec la treabă: cadavrul unui băiețel de imigranți este descoperit înghesuit într-o mașină de spălat; un pedofil își face de cap pe străzile Helsingborgului; o femeie se simte hărțuită în propria casă, apoi este ucisă pe stradă; neonaziștii ultranaționaliștii atacă adăposturi de imigranți și o hărțuiesc pe Irene-Lilja, una dintre partenerele de anchetă ale lui Fabian Risk; șefa lor are probleme cu alcoolul; fiul lui Fabian Risk a rămas cu o traumă de pe urma unor întâmplări teribile și abia acum începe să i se destăinuie tatălui său, după îndelungi rugăminți și insistențe; fiica lui Fabian și-a revenit după ce-a fost împușcată, însă pare complet schimbată; soția lui Fabian a rămas și ea cu sechele, însă încearcă totuși să-și mențină familia întreagă; Fabian însuși a pornit pe urmele celui mai perfid și mai alunecos criminal pe care l-a întâlnit în toată cariera lui; și ce poate fi mai greu de prins decât un criminal ale cărui mișcări sunt hotărâte de o serie de zaruri, devenind, astfel, complet impredictibil și deci imposibil de prins?

Iar, acum, la treabă și să vedem ce se întâmplă în acest volum cinci:

Ahnhem încheie în nota binecunoscută povestea începută în volumul precedent, cea cu urmărirea omului cu zarurile și a criminalului cel viclean din umbră, pe urmele căruia a pornit la finalul nici nu mai știu cărui volum Fabian Risk, la indicațiile colegului care mai degrabă „a fost sinucis”, decât s-a sinucis el.

Dunja Hougaard se ascunde în continuare de Kim Sleizner, șeful Serviciului Omoruri din Copenhaga, care nu numai c-a rămas la fel de viperă și de nemernic, punând tot timpul interesele sale personale mai presus decât cele ale jobului și ale subordonaților său, ci pare că a luat-o și el cu totul razna, înnebunit de faptul că nu poate pune mână pe „curviștina” care i-a dat cu tifla și pare că și-a luat zborul cine știe pe unde, punând la cale răutăți la adresa lui.

Fiul lui Fabian Risk e arestat după ce vine în Danemarca pentru a depune mărturie împotriva membrilor bandei Smiley, cei care omorau oameni ai străzii nevinovați și îi mai și filmau.

Fabian Risk și echipa sa urmăresc nu unul, ci doi psihopați extrem de alunecoși, iar aici îmi vin în minte atât crima de pe iaht, în strâmtoarea Oresund (excelent ilustrată pe copertă), cât și incredibila planificare a uciderii unui tip obsedat de fitness în propria baie.

Dar, cum ziceam, o nebunie de carte, pe care abia așteptam să o citesc și pe care am dat-o gata în trei seri în care doar faptul că trebuia ca a doua zi să-mi duc băiatul la școală m-a împiedicat să o las din mână și să o continui abia în seara următoare.

E drept că Stefan Ahnhem exagerează uneori, înghesuind prea multe cazuri într-un singur roman, amestecându-le și uitând uneori de câte unul cale de câteva sute de pagini, pentru ca apoi să se întoarcă la el chiar când îți era lumea mai dragă și urmăreai cu sufletul la gură urmărirea unui alt psihopat ce-și făcea de cap pe străzile micuțului orășel Helsingborg, unde se pare că există un soi de academie de criminali în serie dezgustători și grețoși, altfel nu îmi explică de ce s-au înghesuit atât de mulți în acea zonă. E drept și că uneori ucigașul cu zarurile capătă abilități aproape paranormale în stăruința și norocul lui extraordinare când zarurile îi dictează vreo faptă ieșită din comun și trebuie să omoare în cine știe ce mod elucubrant vreo victimă.

Dar acestea sunt rolurile ficțiunii, nu, să ne distreze și să ne țină în suspans? Iar când acțiunea frenetică și cazurile morbide sunt țesute peste povești de viață ale unor personaje de ale căror fapte și soartă chiar ajunge să-ți pese, pe care le reîntâlnești cu drag într-un nou volum, întrebându-te ce-au mai făcut între timp, ce-au mai pățit și ce vor mai pătimi de aici înainte, dacă Fabian își va salva căsnicia, dacă șefa lui va scăpa de problema sticlei, dacă Irene-Lilja va scăpa cu mințile întregi, dacă… dacă… dacă…, ei bine, eu zic că scopul autorului, acela de-a construi o poveste suficient de interesantă (dublată de un comentariu echilibrat legat de problemele cu care se confruntă societatea suedeză în prezent) cât să te facă să dai pagină după pagină și să aștepți ca pe ace un nou volum, a fost atins.

PS: povestea din „X feluri de a muri” încheie ciclul aventurilor „ucigașului cu zarurile” și ale ucigașului din umbră care a băgat groaza în partea de sud-est a Suediei, însă asta nu înseamnă că s-au terminat și aventurile lui Fabian Risk, ale echipei sale, ale familiei sale sau ale Dunjei Hougaard (Doamne, ce mă voi bucura când Sleizner va primi ceea ce merită!). Mai multe, în volumul/volumele următor/următoare. Recomandată!

O nouă serie pentru copii de la Cristina Andone: Dar Motan

Editura Nemi lansează o nouă serie de cărți pentru copii scrisă de Cristina Andone: DAR MOTAN, cu volumele Dar MotanDar Motan visează, Dar Motan știe, perfecte pentru primele lecturi ale copiilor începând cu 4 ani.

Îndrăgită pentru seria Povești din pădurea muzicală, Cristina Andone îi invită pe micii cititori să cunoască și să adopte un prieten imaginar: motanul Dar, un motan capricios, norocos și extrem de prietenos.

Temele mari ale cărții sunt bine învelite în ilustrații splendide de Emi Balint și prin personaje bine ticluite: prietenie, generozitate, temeri de tot felul, depășite cu brio cu ajutorul celor apropiați, familie, curiozitate, visuri și speranțe. Alături de Dar motan, se desfășoară o întreagă paradă de prieteni, motani sau mâțe, copii sau oameni mari, fiecare cu ceva doar al său, dar cu toții contrazicându-ne așteptările despre ei, mai devreme sau mai târziu, ca în orice poveste bună.

Poveștile sunt scrise în versuri libere, suficient de muzicale încât să le rămână copiilor în minte și să-și dorească să se reîntoarcă la ele.

„Am scris seria Dar Motan dintr-o suflare, într-o singură vară, la cererea editurii Nemira. M-am jucat în imaginație de-a un pisoi negru care crede despre sine că e tare, tare norocos. M-am amuzat închipuindu-mi tot felul de năzbâtii prin care trec Dar, pisoiul de librărie, Zahar, un motan de cofetărie, și Nuti, o pisică de florărie. Acțiunea se petrece în Bran, foarte aproape de castel. Acum să spunem că în Bran nu există nici librărie nici florărie. Dar sunt pisici, firește. Și unde-i o pisică, hop! trebuie să fie și-o poveste.”  (Cristina Andone)

Dar motan

Ce-ar fi, cum ar fi dacă o zi de 1 aprilie v-ar aduce în dar un prieten… mai neobișnuit?

DAR nu seamănă cu niciun motan negru din viață sau din cărți: e curios, pofticios, foarte prietenos și mai ales tare, tare norocos. În prima lui zi se înconjoară de prieteni și își caută un loc bun și cald în lume.

Să vedem… va fi la cofetărie, la florărie sau la librărie?

Dar motan visează

Ce-ar fi, cum ar fi dacă o zi de 1 aprilie v-ar aduce în dar un prieten… mai neobișnuit?

DAR, motanul de librărie, e deja foarte priceput, știe să se joace cu lumina, cu întunericul, cu somnul și cu visele.

Să vedem… va putea el, cu ajutorul unui curcubeu și al unui leagăn de catifea să-i țină și lui Toto lecția despre visat?

Dar motan știe

Ce-ar fi, cum ar fi dacă o zi de 1 aprilie v-ar aduce în dar un prieten… mai neobișnuit?

Dar, motanul de librărie, își face noi și minunați prieteni: cărțile între care trăiește.

Să vedem… cu ajutorul unui arici și al unei pisici, învață el să citească și să scrie?

Cel mai așteptat comeback din poezia română, „noul Franzen”, Paul Auster, William S. Burroughs: ANANSI. World Fiction din octombrie

Luna aceasta, șase noi titluri intră în portofoliul colecției ANANSI. World Fiction. Jumătate dintre acestea sunt publicate în premieră în limba română, iar celelalte sunt ediții noi, revăzute, ale unor cărți-cult din portofoliul literaturii universale. O parte dintre cărți se află deja în drum spre librăriile fizice și online, celelalte urmând să ajungă la cititori până la finalul lunii.

# „Cel mai așteptat come back din poezia română contemporană!”

http://blog.pandoram.ro/wp-content/uploads/2020/10/Alwarda_web.jpg

Acestea sunt cuvintele cu care criticul literar Mihai Iovănel descrie volumul de poeme semnat de Ruxandra Novac publicat în colecția ANANSI. World Fiction. Alwarda este cel de-al doilea volum scris de Ruxandra Novac, o poetă care a marcat poezia anilor 2000, considerată unul dintre vârfurile de lance ale grupării „Fracturi”.

„Nu-mi amintesc, în ultimele decenii, vreun alt nume care să fi dat, în poezia noastră, sentimentul acut că pune la cale o lume. Nu un artefact, nu o butaforie, nu un terariu. O lume”, afirmă criticul literar Cosmin Ciotloș.

„O istorie a fragilității”, în viziunea poetului Dmitri Miticov, volumul Alwarda a sosit din tipografie și se află deja librării.

# Scriitorul american Ben Lerner, considerat „noul Franzen”, și cel mai recent roman al său

http://blog.pandoram.ro/wp-content/uploads/2020/10/Scoala-din-Topeka_web.jpg

Cu siguranță, una dintre surprizele colecției ANANSI. World Fiction din această lună o reprezintă traducerea, în premieră în limba română, a celei mare recente cărți semnate de scriitorul american Ben Lerner, considerat „noul Franzen”. Publicat în 2019, romanul Școala din Topeka se numără pe lista celor mai discutate cărți ale perioadei, finalist anul trecut la cele mai importante distincții literare de peste Ocean: Pulitzer Prize, National Book Award și National Book Critics Circle Award. „O carte care a ridicat foarte sus ștacheta prozei americane contemporane”, apreciau criticii de la The New York Times Book Review.

Alternând cu repeziciune perspectivele și planurile temporale, Școala din Topeka spune povestea unei familii, cu punctele forte și luptele din interiorul ei. Romanul lui Ben Lerner este, de asemenea, o cutremurătoare preistorie a prezentului: urmărește degradarea graduală a discursului public, nașterea trolilor și tiranilor noii drepte, continua criză identitară a rasei albe.

Romanul, apărut în traducerea lui Andrei Covaciu, va sosi din tipografie până la finalul acestei luni.

# Un nou roman semnat de autorul bestsellerului O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții

http://blog.pandoram.ro/wp-content/uploads/2020/10/Marsuinul_web.jpg

„Uimitor de ambițios și de inovator, o carte superb scrisă” (Pat Barker), „un candidat serios la titlul de Romanul anului 2019” (The Observer), acestea sunt doar o parte dintre remarcele criticilor care au însoțit publicarea celui mai recent roman al prozatorului britanic Mark Haddon. Îndrăgit de cititorii autohtoni datorită romanului O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții, Mark Haddon revine în forță cu cu Marsuinul.

Cartea spune povestea unei fetițe, unicul supraviețuitor al unui oribil accident aviatic, care va fi crescută în totală izolare de un tată putred de bogat și incestuos. Ajunsă o tânără frumoasă, ea trăiește într-un lux de basm, victimă însă a propriului părinte monstruos. Asta până când un necunoscut se îndrăgostește de ea și declanșează un blestem implacabil. Un roman ce sare din contemporaneitate în lumea antică, din realismul actualității într-o fantezie atemporală: pirați, prințese, strigoiul lui Shakespeare și o legendă străveche ce-și desface firele narative în timp și spațiu.

Cartea, apărută în traducerea lui Andrei Covaciu, se află deja în librării.

# O nouă ediție a romanului Eu, Claudius Împărat, „una dintre marile cărți ale vremurilor noastre” (The New York Times)

http://blog.pandoram.ro/wp-content/uploads/2020/10/Eu-Claudius-Imparat_web.jpg

Eu, Claudius, Împărat, prima parte a romanului vieții lui Claudius, scris sub forma unei autobiografii apocrife de Robert Graves, un clasic modern al ficțiunii istorice. Ecranizarea din 1976 este socotită și ea una dintre cele mai bune serii TV din toate timpurile.

„O capodoperă plină de înțelegere a istoriei și profund captivantă: o realizare măreață a imaginației”, apreciază cunoscuta prozatoare britanică Hilary Mantel.

Din opera lui Robert Graves, unul dintre cei mai mari oameni de litere britanici ai secolului trecut, în colecția ANANSI. World Fiction urmează să apară Claudius Zeul.

Eu, Claudius, Împărat, în traducerea lui Silvian Iosifescu, a sosit din tipografie și se află în librăriile din întreaga țară. 

# O nouă ediție, revăzută, a unui roman-cult: Prânzul dezgolit de William S. Burroughs

http://blog.pandoram.ro/wp-content/uploads/2020/10/Pranzul-dezgolit_web.jpg

Prânzul dezgolit, una dintre cărțile ce au redefinit nu doar literatura, ci întreaga cultură americană, revine în librării sub „umbrela” ANANSI. World Fiction la finalul acestei luni, într-o nouă ediție, revăzută de traducătorul Sorin Gherghuț.

Romanul a constituit obiectul unui proces considerat ultima acțiune majoră de cenzură împotriva unei opere literare în Statele Unite. Verdictul final, favorabil romanului, s-a datorat pledoariei unora dintre cei mai importanți scriitori americani ai epocii, precum Norman Mailer și Allen Ginsberg, care au certificat valoarea artistică a cărții. În 1991, regizorul David Cronenberg a ecranizat romanul, iar producția s-a transformat foarte repede într-un film-cult. Norman Mailer afirma că Burroughs este „singurul romancier american contemporan despre care se poate spune că are geniu”.

Din opera lui William S. Burroughs, în colecția ANANSI. World Fiction vor apărea, în ediții revăzute, romanele Junkie și Queer.

Noua ediție a romanului Prânzul dezgolit va fi disponibilă în librării până la finalul acestei luni.

# Paul Auster, „un povestitor magistral” (The Washington Post), cu o nouă ediție a romanului Palatul lunii

http://blog.pandoram.ro/wp-content/uploads/2020/10/Palatul-lunii_web.jpg

Și Paul Auster, autor prolific (poet, traducător, eseist, romancier), apare luna aceasta cu unul dintre cele mai cunoscute romane ale sale în colecția ANANSI. World Fiction. Este vorba despre Palatul lunii, în traducerea Michaelei Niculescu, o adevărată demonstrație de virtuozitate artistică. Cartea spune povestea lui Marco Stanley Fogg, orfan și copil teribil alanilor ’60. Marco se află în căutarea cheii ce-i va dezlega misterul propriei biografii. În aventura care-l poartă din canioanele urbane ale New York-ului până în deșertul  din Utah, va întâlni o galerie de personaje pitorești și surprinzătoare. Începând din vara în care omul a pășit pentru prima oară pe Lună și sărind înainte și înapoi pentru a acoperi povestea a trei generații, Palatul lunii este pus în mișcare de coincidențe și de arcul memoriei, iluminat de lirism și inteligență.

Scrierile lui Auster au fost traduse în peste treizeci de limbi, fiind extrem de bine primite pe vechiul continent, așa cum scria Salman Rushdie: „proza lui Auster este o scanare a minții Americii cu mijloacele unei sensibilități europene”.

Noua ediție a romanului Palatul lunii va ajunge în librării până la finalul lunii.

În colecția ANANSI. World Fiction vor mai apărea Noaptea oracolului și Băiatul în flăcări.


Lansată la finalul lunii trecute, colecția ANANSI. World Fiction a fost primită cu entuziasm atât de cititori, cât și de criticii, scriitorii, traducătorii și distribuitorii de carte din România. Colecția este coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu, editor cu o bogată experiență, de peste 15 ani, pe piața traducerilor. Cele șase titluri cu care a debutat colecția sunt: Viața mincinoasă a adulților de Elena Ferrante, Bine ai venit în America! de Linda Boström Knausgård, Nu voi mai vedea lumea niciodată de Ahmet Altan, Autobiografia de José Luís Peixoto, Dora și Minotaurul. Viața mea cu Picasso de Slavenka Drakulić și Jurnalul unui librar de Shaun Bythell.