Lecturi 331: Ruta Sepetys – Sfârșitul șoaptelor. Decembrie 1989

Ruta Sepetys – Sfârșitul șoaptelor. Decembrie 1989 (I Must Betray You, 2022) 352p., TPB, 13×20, Epica, 2022, Trad. Gabriela Stoica și Ioana Socolescu, Red. Anca Eftime Penescu, 27,93 (39,9) lei, ISBN 978-606-9713-10-5

Nota Goodreads: 4,44 (33 722 note)

Descrierea editurii: „București, 1989. În Europa, toate regimurile comuniste se prăbușesc rând pe rând. Românii nu se bucură de libertate, ci se află în continuare sub brațul de fier al dictaturii lui Nicolae Ceaușescu. Într-o țară închisă, izolată și condusă prin impunerea sentimentului de frică, Cristian Florescu, un adolescent de șaptesprezece ani, care visează să devină scriitor, este șantajat și racolat de Securitate. Nu-i rămân decât două posibilități: să-i trădeze pe toți din jurul lui, tot ce iubește, sau, folosindu-se de de noul lui statut, să facă tot ce poate pentru a submina sistemul totalitar, din interior. Cristian riscă totul ca să demaște regimul autoritar și pe cel mai diabolic dictator din Europa de Est, să ofere o voce poporului român și să arate lumii ce se petrece în țara lui. Când apare scânteia Revoluției, se alătură plin de entuziasm și luptă pentru schimbare și, în sfârșit, pentru Libertate.”

Am prins Revoluția la televizor. Aveam șase ani și eram la bunici, la Lacu Sărat, aproape de Brăila, pe al cărei monument care te întâmpină la intrarea în oraș dinspre Buzău scrie „Brăila, oraș martir”. Am trecut adesea pe lângă Palatul Agriculturii de vizavi de Casa Albă, primăria, situată lângă Colegiul Național Gheorghe Munteanu Murgoci, clădire în care am învățat în ultimii doi de liceu, în primii doi fiind în renovare. Palatul Agriculturii, lângă care se află Biblioteca Județeană de la care în liceu împrumutam cam cinci cărți pe săptămână, a rămas mult timp cu niște găuri de gloanțe. Mi-am creat și o falsă amintire, lucru confirmat de un prieten brăilean mai în vârstă decât mine, că fostul Palat al Telefoanelor era în flăcări în acele prime zile și că eu l-am văzut arzând. Ar fi trebuit să-mi dau seama de mult că e o amintire inventată, întrucât era greu de crezut că bunicul meu m-ar fi scos la plimbare când prin Brăila „trăgeau teroriștii”.

Așadar, n-am avut ghinionul de-a gusta din roadele născocite de mintea bolnavă a unui psihopat care a dat țara înapoi cu zeci de ani. Să fie un sentiment de fatalism, de pasare a vinii, de răstălmăcire a istoriei, că poate am fi dus-o mai bine și am fi ajuns și noi în rând cu lumea bună dacă n-am fi avut ghinionul să cădem de partea greșită a Cortinei? Cert e că eu însumi rămâneam mereu cu un gust amar și continui să rămân când mi se povestește sau citesc despre cum era și cum ar fi putut de fapt să fie. Cu siguranță e și ăsta un aspect. Cum spuneam, eram prea mic pentru a ști cu ce se confruntau părinții mei ca să aibă ce ne pune pe masă mie și celor două surori ale mele (cea mică este născută cu un an înainte de Revoluție, rod parțial și al politicii monstruoase a lui Ceaușescu, sau poate o fi și asta tot o amintire inventată?), știu doar că era o stare de fapt să mă uit două ore la televizor. Cam atât îmi amintesc. La țară, unde mi-am petrecut ultimii ani de grădiniță, parcă nu era atât de rău, aveam de toate, așa cum îi aud și pe socrii mei când spune că ei „se descurcau” prin mici învârteli și că mai rău era la oraș.

Așa se pare că era, din ce descrie Ruta Sepetys în înduioșătorul și, pe alocuri, naivul ei roman despre Revoluția sângeroasă din 1989. Cristian Florescu, un elev de șaptesprezece ani, este șantajat și racolat de Lopătarul, o huidumă fără sentimente, pentru a turna la Securitate. Ce să toarne? Tot ce aude, tot ce vede. Ruta scrie la finalul cărții că, potrivit documentelor, rețeaua de securiști și de informatori a paranoicului tiran Ceaușescu căpătase proporții terifiante spre final. Pentru că un tiran nu poate conduce decât prin teroare și dezbinare, alungând elita, înăbușind orice sentiment de nemulțumire și de revoltă prin crearea unei armate de roboți fără sentimente și inimă, gata să ucidă încă din fașă orice nu s-ar potrivi cu ideile geniului și mințind și înșelând consecvent populația, plus izolând-o complet de exterior. Și uite așa, din rețeaua de informatori și de securiști în care se înscrie forțat Cristian făcea parte cel puțin o persoană din zece. La o populație de peste douăzeci de milioane de locuitori, un calcul simplu creează o armată mai mult decât redutabilă.

Pentru ce au nevoie de un adolescent? Nu cumva să sufle cineva ceva greșit la adresa preaiubitului conducător. Nu cumva să ia legătura cu elemente străine. Nu cumva să vorbească geniile sau țara de rău. Nu cumva să citească reviste străine. Nu cumva să… trăiască. Nu cumva să viseze. Pentru că asta năzuia tânărul Cristian, îmboldit generos de Bunu, un disident care s-a îmbolnăvit de leucemie de la prea multă cafea băută în beciurile securității (special scriu cu literă mică), dar pe care umilințele, bătăile crunte, batjocura și tăierea aripilor n-au reușit să-i frângă spiritul. Cum s-a întâmplat, de pildă, cu fiul și nora lui, părinții lui Cristian și ai lui Cici, sora de douăzeci de ani a lui Cristian.

Construit pe calapodul tipic al unui tânăr visător care nu cunoaște de ce sunt în stare călăii lui Ceaușescu, Cristian se îndrăgostește de colega Liliana și, împreună, visează la un viitor mai bun printre blocurile cenușii, unde nu mai există nici copaci, nici culoare, nici măcar păsări, cărora Liliana le duce cel mai mult dorul. Însă visează în sinea lor ca totul să se termine la un moment dat, ajutați de vocile de la Radio Europa Liberă pe care o ascultă în secret, iar ei să pună umărul la un viitor mai luminos și mai plin de culoare. Se fac alegeri greșite, se comit erori, se iau decizii pripite, bazate pe informații ciuntite sau chiar lipsă, eroii sunt de o naivitate înspăimântătoare, totul o ia la vale spre final, când credeam că voi citi încă un roman care să descrie doar ororile regimului, fără a sonda și cum a început prăbușirea criminalilor executați în ziua de Crăciun, așa că povestea se transformă într-un veritabil thriller.

Ruta Sepetys exagerează pe alocuri prin exacerbarea unor aspecte și înfrumusețează prin alte locuri pentru a crea o poveste de ficțiune frumos ambalată, dar atent documentată, lucru dovedit din plin prin multitudinea de trimiteri și prin paginile întregi cu surse de inspirație de la final. Ea nu încearcă să scrie o carte-document, ci o poveste de ficțiune bazată pe întâmplări și personaje adevărate, creionând personaje credibile și creând situații care au fost sau ar fi putut să existe, pentru a prezenta lumii întregi o serie de întâmplări considerate de mulți neverosimile. Cum ar fi, de exemplu, faptul că multă lume încă mai crede că Transilvania este un loc fictiv. Frumoasele ei cuvinte de la final prezintă un plus pentru în felul în care ne vede țara, trecând firește sub tăcere anumite aspecte, însă trebuie să rămână totuși un dram de speranță la final. Nu?

„Îți vei aduce aminte de mine?

Un băiat cu aripi de speranță,

Aripi care niciodată n-au avut ocazia de-a se deschide,

Un băiat căruia i s-a refuzat pe veci

Să știe ce-ar fi putut deveni,

Ceea ce cu toții am fi putut deveni.”

[..]

„În același caiet, autorul pune o întrebare: <<Dacă regimul comunist e un paradis, de ce avem nevoie de obstacole, de ziduri și de legi care împiedică populația să evadeze?>> Este o întrebare foarte bună. Să nu uităm spiritul acestei întrebări în următoarele zile, în vreme ce medităm la scopul comunismului de a creat Omul Nou.”

Lecturi 330: Kyle Perry – Chemarea Omului Flămând

Kyle Perry – Chemarea Omului Flămând (The Bluffs, 2020) 504p., TPB, 12,5×19, Lebăda Neagră, 2022, Colecția Black Spot, Trad. Irina Moisoiu, Red. Laura Catrinescu, 59 lei, ISBN 978-606-9623-29-9

Nota Goodreads: 3,74 (3 344 note)

Descrierea editurii: „La capătul lumii e o insulă, un ținut sălbatic și aspru, unde se spune că nu doar tigrii dau târcoale. Când un grup de adolescente dispare în sălbăticia izolată a Tasmaniei, locuitorii din Limestone Creek intră imediat în alertă. Cu trei decenii în urmă, alte cinci fete au dispărut în zona falezelor periculoase. Legenda „Omului Flămând” continuă să-i bântuie pe localnici. Detectivul Con Badenhorst știe mult prea bine că, în orășelul cu polițiști corupți și politici mărunte, toată lumea ascunde câte ceva.”

Blog tour nr. 34/2022: După Supraviețuitorii de Jane Harper (despre care am scris, tot în cadrul unui blog tour, aici), iată o nouă poveste care se petrece în mirificul, dar totodată primejdiosul peisaj tasmanian, o insulă de la capătul lumii în care oamenii se luptă, iată, în primul rând cu stihiile unei naturi mereu dușmănoase, dar și, cum e cazul în romanul de față apărut la Editura Lebăda Neagră, cu propriii demoni. Și cu secretele crezute îngropate, dar niciodată uitate, care revin mereu pentru a-și hărțui protagoniștii, de la detectivul australian venit de pe continent pentru a rezolva misterul și până la profesoara care trebuie să aibă grijă de fete, tatăl uneia dintre fete, fetele însele, polițistul local care trebuie să-l ajute pe detectiv și așa mai departe.

Nici unul nu are conștiința curată în acest volum în care îmi imaginam o continuă luptă pentru supraviețuire cu natura, dar și cu „Omul Flămând” pe care-l pomenesc legendele locale, un soi de versiune băștinașă a lui Yeti sau Bigfoot căruia îi place cărnița de adolescentă, dar a cărui fire demonică și poftă de tinere pălește prin comparație cu ce poate scorni mintea unei tinere în goana ei după vizualizări și afirmare – aceasta fiind una dintre temele majore ale poveștii, goana după like-uri și după validarea prin vizualizări, indiferent prin ce mijloace și cu ce costuri.

Patru adolescente dispar dintr-o excursie cu clasa pe „Muntele Speranței”, Kooparoona Niara, care reprezintă, în viziunea aborigenilor, legătura lor cu natura, cu poveștile acestora, cu apa și cu pământul, un munte semeț și extrem de periculos, unde natura își face de cap când nu te aștepți și o zi senină, cu soare orbitor și cald, se poate transforma dintr-odată într-una întunecoasă și cețoasă, rece și ploioasă, care transformă o aventură plăcută într-o adevărată cursă pentru supraviețuire. Acest lucru ar fi trebuit să-l știe foarte bine și patru fete care se iau la harță în timpul acestei excursii și rămân în urmă doar cu o profesoară care se trezește mai apoi într-un șanț, cu ditamai cucuiul la ceafă și fără a-și mai aminti ce se întâmplase după bătaia fetelor. Cele patru adolescente dispar fără urmă, iar femeia ajunge la spital, unde este mai apoi interogată de detectivul Con Badenhorst (al cărui sentiment de vinovăție că nu l-a putut prinde mai repede în Australia pe criminalul în serie poreclit „Jaguarul” îi provoacă în continuare coșmaruri) și de o polițistă locală pe nume Gabriella (unul dintre cele mai dârze și poate cel mai reușit personaj al întregii povești), pentru a afla ce s-a întâmplat de fapt pe munte. Le-a răpit cineva pe fete? Dacă da, cine? Cum de-au dispărut fără urmă? De ce apare cadavrul uneia, dar nu și ale celorlalte? Cine este responsabil și de ce sora uneia dintre fetele dispărute se comportă de parcă ar ști mult mai multe?

Bun, deci tatăl uneia dintre fete este traficant de canabis. Fata lui fură de la el o pungă și pleacă în această excursie cam forțată. Se pare că tatăl ei i-a cam violat mama la un moment dat. Mama ei a murit cu multă vreme în urmă, iar fata, Jasmine, nu prea se înțelege cu tatăl ei cam aprig la mânie. Profesoara, Eliza, care era cu fetele când acestea au dispărut, ascunde un secret tulburător: o rudă de-a ei este un pedofil, un trișor și un adulterin. Nepoata Elizei se sinucisese cu un an în urmă, motiv pentru care femeia este măcinată de vină. Alt polițist e și el traficant de droguri și-i face concurență lui Murphy, tatăl lui Jasmine. Madison, sora Cierrei, una dintre fetele dispărute acum, are un canal de YouTube cu aproape un milion de abonați, în care publică filmulețe demente pentru care ar fi trebuit închisă de mult într-un ospiciu, însă e protejată și de părinți, și de o comunitate încuiată, total nepăsătoare la problemele și hărțuielile la care le sunt supuse odraslele pentru a-i cânta în strună unuia dintre cele mai detestabile personaje fictive create vreodată. Con Badenhorst e și el un pic dus cu pluta și nu-i pasă ce răni produce pentru a afla adevărul, mințindu-se singur că o face doar pentru a le găsi tefere pe fete.

Povestea, care mi-aș fi dorit, cum spuneam, să se concentreze mai mult pe fetele dispărute, „chemate” de „Omul Flămând” care se pare că mai făcuse niște victime în urmă cu câțiva ani, și mai puțin pe problemele, multe dintre ele meschine, ale comunității din care au dispărut fetele, lâncezește uneori și se încurcă în fire ce par a nu duce nicăieri. Dar poate că scopul n-a fost să se scrie o poveste despre supraviețuire, ci despre cum o comunitate bolnavă, roasă de secrete și minciuni, poate crea odrasle ce-și găsesc alinarea ba în tăierea cu lama pe mâini, ba în joaca de-a spânzurătoarea, ba în demență și psihopatie, crezând și convingându-se reciproc sau singure că nu le înțelege nimeni și că toți sunt împotriva lor. Lucru nu foarte departe de adevăr, din păcate.

Și-atât așteaptă „Omul Flămând”, o slăbiciune, o joacă de-a dispărutul, o vulnerabilitate cât de mică, o punere în scenă, un joculeț care o ia razna. Citind însă din biografia autorului (a lucrat în licee, adăposturi și instituții pentru dezintoxicare. Mama lui Kyle a crescut la poalele Great Western Tiers, în inima Tasmaniei, unde bunicul său era chemat pentru salvări în munți. Kyle însuși s-a pierdut în munții Tasmaniei de două ori și o dată a folosit pagini rupte dintr un jurnal pentru a-și găsi drumul înapoi. A văzut lucruri ciudate în tufișuri, care sfidează explicațiile și despre care crede că este cel mai bine să nu se vorbească.), ajungi să înțelegi mai bine de ce și-a gândit astfel povestea.

„- Omul Flămând este înalt, ciudat de înalt, spuse Madison, ignorându-l pe Jack.

– Hei, Madison, știi că nu ar trebui să vorbești despre chestiile astea, spuse el.

– Poartă o pălărie de om al tufișurilor, iar fața lui este lungă și de un alb fantomatic. Se ascunde în tufiș lângă tine și, dacă îl asculți cu atenție, îl poți auzi potrivindu-și pașii cu ritmul tău. Dacă strigi, el nu va răspunde, dar îi vei auzi respirația. Dacă ai contact vizual cu el…”

NB: recenzia face parte din blog tourul dedicat apariției în limba română a romanului Chemarea omului flămând. Dacă sunteți curioși să aflați și alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, pentru a vă edifica:

Falled

Cărțile mele

Literatura pe tocuri

Anca și cărțile.ro

Citește-mi-l

Ciobanul de Azi

Analogii, Antologii

Lecturi 313: Cezarina Anghilac – În cercul fiarei 1: Promisiuni de sânge

Cezarina Anghilac – În cercul fiarei 1: Promisiuni de sânge (2022) 340p., TPB, 13×20, Crux Publishing, 2022, 37 (44) lei, ISBN 978-606-9027-14-1

Descrierea editurii: „Cei care îi cunosc faptele o consideră o fiară. Cei care o întâlnesc sunt uluiți de transformarea ei. Îngroziți. Fascinați. Curioși. Dar, în fața invadatorilor care se apropie, ea este singura lor speranță de a-și păstra libertatea. Și totuși, Slievi este mai mult decât o fiară însetată de sânge care încearcă să-și folosească instinctele ucigașe pentru a-i proteja pe cei dragi. Dincolo de puterile și simțurile ei neobișnuite, gândurile și sentimentele i-au rămas umane, iar asta, în loc să o apropie de ai ei, o înstrăinează și mai mult. Singură într-o lume întunecată, devastată de molimă și amenințări, va putea fi ea salvatoarea îndelung așteptată?”

După ce am citit volumul de debut al Cezarinei Anghilac apărut acum (mi se pare mie) mulți, prea mulți ani, dar mai cu seamă după ce i-am citit splendida poveste din Revista Galaxia 42 care a și luat anul trecut premiul întâi pentru cea mai bună povestire fantasy a anului 2020, am ajuns, deși știam în sinea mea, la concluzia că această scriitoare ar merita să devină mult mai cunoscută nu doar pe meleagurile noastre, ci și pe cele străine, căci, în opinia mea, ea este la ora actuală poate cea mai pricepută creatoare de lumi ficționale de la noi. Din păcate scrie mult prea rar și multor scriitori români le lipsesc nu doar posibilitatea, ci și motivația să încerce să abordeze nivelul următor. Liviu Surugiu, după ani mulți de insistențe și de muncă asiduă, a reușit să se impună în revistele de profil cunoscute la nivel mondial. Avem scriitori de valoare, ale căror scrieri rămân cunoscute pentru prea puțin public, ceea ce este extrem de trist, aș spune. Un minim efort din partea noastră, a cititorilor, ar fi să-i citim și să povestim despre scrierile lor, așa cum ne pricepem, pentru că ne-am lămurit de mult că Uniunea Scriitorilor sau alte uniuni și asociații nu prea sunt în stare sau nu vor să facă absolut nimic pentru membrii pe care îi consideră demni să-i reprezinte.

Dar m-am luat iar cu vorba și am uitat să vă dau vestea cea bună: că Cezarina Anghilac și-a luat inima în dinți și, după cazne nenumărate și o ambiție nemăsurată, poate pe potriva extraordinarului ei talent, a purces la drum și-a început o serie fantasy care pornește foarte promițător. Semne existau de la splendida povestire Aroma fină de nisip încins, apărută, cum spuneam, în Revista Galaxia 42, însă amploarea unei lumi complet noi apare în toată splendoarea ei într-un roman. Firește, talentul unui scriitor adevărat reiese mai ales din sticluțele mici care sunt povestirile, căci este o adevărată artă să spui multe în cuvinte puține, să creezi nu doar o lume care să te captiveze de la primele rânduri, ci și o intrigă cu cap și coadă care să stea în picioare și, totodată, personaje credibile, de care să ajungă să-ți pese cu adevărat.

Indicii clare existau, cum spuneam, de la primele povestiri citite (la ora actuală am trei scriitori preferați de ficțiune speculativă de la noi: Cezarina Anghilac, Daniel Timariu și Alexandru Lamba – na, am recunoscut public, în fața națiunii), însă aici, în acest prim roman, primim cu adevărat regalul, iar Cezarina trece testul cu brio. O avem pe Slievi, eroina seriei, o tânără extrem de ambițioasă și de capabilă care este însă nevoită să trăiască în umbra fratelui ei cam nesigur pe el și cam labil, dar pe care credințele strămoșești și renghiurile sorții îl vor transforma în conducător, în timp ce Slievi se va vedea nevoită să ia calea exilului odată cu puii de kirb rămași fără mamă.

Deci avem așa: Slievi și fratele ei Urza pornesc să vâneze kirbul, fiara supremă din pădurile Noctiei, unde Slievi va răpune animalul, însă cel care va culege laurii va fi Urza, care va deveni conducător. Însă Slievi salvează puii fiarei, un fel de feline extrem de aprige și de feroce, pe care îi va hrăni de la propriul sân, altminteri ar fi murit de foame. Cum ne aflăm într-o lume fantastică, acest lucru va produce un soi de transformare în trupul lui Slievi, care va ajunge să împrumute anumite trăsături de la kirbul ucis: ferocitate, furie, sete de sânge aproape de nestăpânit, transformându-se practic, atunci când se simte amenințată sau percepe vreo amenințare la adresa puilor, într-un fel de domnul Hyde care sfâșie tot ce întâlnește în cale. Motiv pentru care hăcuiește niște soli veniți cu pretenții la fratele ei Urza, lucru care o va obliga să ia calea exilului.

Ea nu va pierde însă nimic de pe urma acestei întâmplări, ba din contră, căci va fi luată sub aripa protectoare a unui urchemist, un soi de inventator al acestei lumi ficționale, un individ retras la mama naibii după o întâmplare nefericită care era însă aproape să eradicheze toată rasa umană. Căci nu avem doar animale aproape fantastice și tărâmuri mirifice și păduri amenințătoare, ci și oameni de știință care se joacă cu ceea ce nu stăpânesc la perfecție și care, în încercarea de-a face un bine, ajung să creeze adevărate cataclisme. Cum este cel creat de viitorul mentor al lui Slievi.

Pe lângă povestea lui Slievi mai avem și povestea lui Novarre Faruz, oblicitor și purtătorul unui parazit prins de țeasta lui, care se hrănește cu sângele acestuia și cu care trăiește într-un soi de simbioză care le aduce amândurora beneficii reciproce. Novarre este un soi de căutător al adevărului, însă este privit ca un paria în urma unui incident petrecut în trecut (despre care primim doar vagi indicii în acest prim volum, dar cu care cei care au citit povestirea din Galaxia 42 s-au mai întâlnit la un moment dat) și doar întâlnirea cu Slievi va ajunge să-i modifice din temelii nu doar existența, ci și credințele.

Apar trădări, apar animale ciudate, apare un tânăr într-un trup de copil îndrăgostit până peste urechi de apriga Slievi, apare fiara ce pândește sub pielea aparent calmei Slievi, dar care, atunci când iese la iveală, seamănă prăpăd printre cei care o amenință pe ea sau pe jucăușii pui de kirb ce se țin scai de Slievi, apar niște hoți la drumul la mare care-l scarmănă bine pe Novarre, care jură să se răzbune pe ei pentru cumplita insultă adusă la adresa mândriei sale de oblicitor, apar intrigi de curte, apare un maestru-păpușar ce vrea să țeasă niște intrigi de un cu totul alt nivel, apare un conducător ce aduce cu regele acela din Stăpânul inelelor posedat de Saruman și salvat mai apoi de Gandalf, care a fost capabil să-și alunge nu doar o dată sora (dintr-un complex de inferioritate față de ea mascat sub forma unor griji pentru propriii supuși), însă totul este stăpânit cu o mână sigură, de adevărat maestru, de la început și până la final.

Uneori cam statică acțiunea din acest prim segment al seriei, aceasta este compensată din plin de minuțiozitatea cu care această lume nouă a fost creată de la zero, cu legi și reguli proprii, dar care nu se clatină nici sub cea mai scrupuloasă analiză, cu personaje vii, nu doar interesante și credibile, ci și adevărate mostre de personalități tipic umane: detestabile, memorabile, adorabile, lăudabile. Nu vă lăsați descurajați dacă veți simți că povestea se termină în coadă de pește, vor urma noi și noi aventuri și vă asigur că la final veți exclama Uau! Și cred că de Cezarina Anghilac veți mai auzi în viitorul apropiat. Numai lucruri de bine, firește! Recomandată!

Lecturi 301: Lynda La Plante – Secrete îngropate

Lynda La Plante – Secrete îngropate (DC Jack Warr I: Buried, 2020) 400p., TPB, 13×20, Crime Scene Press, 2022, Trad. Oana Dușmănescu, Red. Alexandru Arion, 36 (40) lei, ISBN 978-606-8959-89-4

Nota Goodreads: 4,10 (4 834 note)

Descrierea editurii: „Primul volum din noua serie Jack Warr. Jack Warr e un tânăr ofițer din Poliția Metropolitană. Fermecător, dar neavând vreo țintă, Jack nu pare să-și găsească locul în lume – asta până când e atras într-o anchetă care îi întoarce viața cu susul în jos. În rămășițele arse ale unei case părăsite e găsit un cadavru carbonizat, alături de resturile pârjolite a milioane de bancnote furate, cărora nu li se poate da de urmă – moștenirea ascunsă a lui Dolly Rowlins și a bandei ei de Văduve. Misiunea lui Jack în cadrul cazului coincide cu o investigație în propriul lui trecut. În căutarea adevărului despre identitatea sa, Jack se pomenește atras tot mai mult într-o lume ascunsă și tulbure a corupției și fărădelegii de orice fel – o lume prin care constată că îi e neașteptat de ușor să navigheze. Dar, pe măsură ce limitele legii devin tot mai neclare, până unde e dispus Jack să meargă ca să găsească răspunsurile – și cât îl va costa această căutare?”

Lecturi 300: Stanisław Lem – Ciberiada

Stanisław Lem – Ciberiada (Cyberiada, 1965, 2016) 664p., HC, 15×23, Curtea Veche Publishing, 2021, Colecția Byblos, Trad. Ioana Diaconu-Mureșan, Red. Cristina Ștefan, 104,5 (110) lei, ISBN 978-606-44-1053-5

Descrierea editurii: „Doi mari roboți-inventatori ai viitorului se provoacă unul pe altul cu aparatele născocite: construiesc când un Electrobard producător de poezii pe bandă, când un instrument de dezîndrăgostit sau o mașină care creează neant și fac experimente pe sute de microlumi în căutarea Fericirii Universale. Într-un melanj alegoric de basm și fabulă modernă, aventurile roboților nasc o adevărată epopee, acoperind marile teme ale omenirii: nașterea, dragostea și moartea, binele și răul. Pe cât de distopice, pe atât de ludice și pe cât de specifice în tarele denunțate, pe atât de universal valabile, povestirile din Ciberiada se caracterizează printr-o inventivitate uimitoare. Sensurile stratificate îl incită pe cititor să le deplieze și să le sondeze, însă fără vreo garanție de a le epuiza. Lumea viitorului nu e cea mai frumoasă și nici cea mai bună. Întâlnim aici avariția și narcisismul, violența și demagogia, absurditatea și păcatul birocrației. Printr-o fină, dar mușcătoare ironie, Lem avertizează asupra pericolelor hipertehnologizării, îndemnând la meditația profundă asupra rostului vieții, limitelor cunoașterii și complexității naturii umane.”

Lecturi 299: John Marrs – Pasagerii

John Marrs – Pasagerii (The Passengers, 2019) 472p., TPB, 13×20, Trei, 2022, Colecția Fiction Connection, Trad. Mihaela Apetrei, Red. Ioana Andreea Tudose, 31,85 (49) lei, ISBN 978-606-40-1248-7

Nota Goodreads: 4,09 (21 531 note)

Descrierea editurii: „Cine trăiește? Cine moare? Tu decizi. Te afli în mașina ta fără șofer când brusc ușile se blochează, ruta se schimbă și nu mai ai niciun control asupra vehiculului. După care o voce misterioasă îți spune: „O să mori”. Pe măsură ce mașinile autonome devin varianta mai sigură și mai de încredere, opt oameni se trezesc în această situație înfiorătoare. Printre ei, se numără o vedetă de televiziune a cărei glorie a apus, o tânără însărcinată, o femeie abuzată care fuge de soțul ei, un emigrant fără acte, un cuplu căsătorit și un bărbat care vrea să se sinucidă. Camerele de filmat ascunse în mașinile lor transmit către milioane de oameni din întreaga lume panica teribilă care-i cuprinde. Dar publicul își va arăta adevărata față când va fi întrebat: <<Pe care dintre acești oameni ar trebui să-l salvăm? Și pe care să-l ucidem primul>>”

Lecturi 297: Ann Cleeves – Negru de corb

Ann Cleeves – Negru de corb (Shetland I: Raven Black, 2006) 336p., TPB, 13×20, Crime Scene Press, 2017, Trad. Raluca Ștefan, Red. Alexandru Arion, 27,2 (34) lei, ISBN 978-606-94295-4-9

Premii: CWA Gold Dagger 2006

Nota Goodreads: 3,94 (40 067 note)

Descrierea editurii: „E o noapte de An Nou ca oricare alta în Shetland. E frig, zăpada s-a așternut în straturi groase, dar oamenii ies împreună pe străzi, cântă, se distrează. Chiar și singuraticul și ciudatul Magnus Tait se pregătește de petrecere și își așteaptă, ca în fiecare an, oaspeții care nu i-au călcat vreodată pragul. Unica ființă care-i ține de urât e un corb la care ține ca la ochii din cap. Totul se schimbă când două fete îi intră în casă și îi amintesc de un episod groaznic din trecut… Câteva zile mai târziu, Fran Hunter descoperă pe câmpul înghețat cadavrul uneia dintre fete. Întreaga comunitate e cutremurată. Inspectorul Jimmy Perez e pus în fața unui caz dificil, în care trebuie să discearnă între ura și prejudecățile localnicilor față de străini și frânturile de adevăr pe jumătate rostite. Deasupra tuturor, corbii se rotesc într-un dans macabru.”

Lecturi 296: David Gilman – Englezul

David Gilman – Englezul (Englishman I: The Englishman, 2020) 440p., TPB, 12,5×19, Lebăda Neagră, 2022, Colecția Black Spot, Trad. Ingrid Beatrice Coman-Prodan, Red. Alina Piftor, 49 lei, ISBN 978-606-9682-89-0

Nota Goodreads: 4,21 (2 411 note)

Descrierea editurii: „Un război clandestin la granița deșertică dintre Mali și Algeria. Crimă și răpire pe străzile suburbane din vestul Londrei. Un inspector de poliție CID din Moscova care investighează asasinarea a patru dintre colegii săi ofițeri de către Mafia rusă. Un tânăr ofițer MI6 care se confruntă cu posibilitatea ca o operațiune de lungă durată să fi fost compromisă fatal. Legătura dintre toate acestea este Englezul: Dan Raglan, un outsider, un exilat, fost membru al Legiunii Străine Franceze, ucigaș pe deplin instruit. Acel război s-a încheiat, dar Raglan nu poate evita amintirea urmărilor șocante și căutarea lui de răspunsuri se va transforma într-o căutare a răzbunării. Aceasta îl va duce în pustietatea devastată de iarnă a regiunii Sverdlovsk din Rusia, la Colonia Penală numărul 74 unde sunt închiși cei mai brutali criminali ai țării. Dar cum va putea pătrunde el într-un loc de maximă securitate? Mult mai important, cum va ieși? Englezul: Un thriller internațional zguduitor, cu ritm necruțător de alert, cu scene de acțiune și de luptă superb coregrafiate, în care sunt îmbinate scene de răpire, crimă, mutilare, tortură, sexualitate, care începe în munții Africii, continuă pe străzile Londrei și se termină în Rusia.”

Lecturi 295: Camilla Läckberg & Henrik Fexeus – Cutia

Camilla Läckberg & Henrik Fexeus – Cutia (Mina Dabiri og Vincent Walder I: Box, 2021) 752p., TPB, 13×20, Trei, 2022, Colecția Fiction Connection/Crime, Trad. Carmen Vioreanu, Red. Irina Tudor Dumitrescu, 55,25 (65) lei, ISBN 978-606-40-1323-1

Nota Goodreads: 3,86 (1 547) note

Descrierea editurii: „Un thriller plin de suspans scris de un nou duo nordic — începutul unei serii captivante. Când o femeie ucisă este găsită într-o cutie străpunsă cu săbii, poliţia este descumpănită: a fost un număr de magie care n-a mers cum trebuie sau o crimă extrem de brutală? Mina Dabiri lucrează la poliţia din Stockholm și primește ajutorul lui Vincent Walder, un mentalist și expert în limbaj corporal și magie. Mina și Vincent fac legături cu cazuri mai vechi și își dau seama că sunt pe urmele unui criminal în serie nemilos, care trebuie oprit înainte să mai facă și alte victime. Însă personalităţile dificile ale celor doi complică situaţia; amândoi poartă secrete întunecate, iar trecutul lor pare legat de ceea ce se petrece acum. Iar ei trebuie să fie cu un pas înaintea ucigașului. Trebuie să se familiarizeze cu nebunia ca să-i poată pune capăt.”

Lecturi 294: Fred Vargas – Omul cu cercurile albastre

Fred Vargas – Omul cu cercurile albastre (Commissaire Adamsberg I: L’Homme aux cercles bleus, 1991) 232p., TPB, 13×20, Trei, 2011, Colecția Fiction Connection, Trad. Ileana Cantuniari, Red. Domnica Drumea

Premii: CWA International Dagger 2009

Nota Goodreads: 3,67 (9 860 note)

Descrierea editurii: „UN POLIŢIST EXCENTRIC ŞI INTROVERTIT: Adamsberg se bazează mai mult pe intuiţie şi instinct, mai puţin pe logică. Şi întotdeauna găseşte vinovatul. Parisul se confruntă cu un aparent maniac inofensiv. Toată lumea se amuză de acest lucru, dar faptul în sine este totuşi ciudat. De mai bine de patru luni, cineva, se presupune că un bărbat, desenează în timpul nopţii un cerc mare cu cretă albastră, cu diametrul de aproape doi metri, în jurul câte unui obiect găsit pe trotuar. (…) Fiecare încearcă să descopere care ar putea fi impulsul ce îl animă pe omul cu cercurile albastre. Căci ceea ce intrigă cel mai mult este faptul că, în jurul fiecărui cerc, mâna trasează cu un scris frumos, aplecat, sugerând o persoană cultivată, fraza asta care îi aruncă pe psihologi într-un abis de întrebări: «Victor, piază-rea, ce faci pe şosea?»Jurnaliştii scriu cu pasiune despre aceste întâmplări bizare, psihiatrii elaborează teorii care mai de care mai sofisticate, toată lumea e captivată. Singurul care nu se amuză de acest joc aparent caraghios este comisarul Adamsberg. Pentru că el ghiceşte cruzimea din spatele lui. Simte că ceva absolut îngrozitor o să se întâmple…”