Semna editorial 477 + Fragment în avanpremieră: Florin Pîtea – Fierul și fiara

De această dată, scriitorul Florin Pîtea ne oferă o colecție retrospectivă în care se întâlnesc imaginația, ficțiunea speculativă, umorul și satira socială. Reunite pentru prima oară într-un volum sunt schițe steampunk precum „Nostalgia revoluției”, texte gotice ca „Văgăuna bântuită”, parabole precum „Schimburi” și „Resurse umane” și povestiri postapocaliptice ca „Vânătoarea de sfincși”.

Nu lipsesc din sumar nici texte cyberpunk în maniera celor care l-au consacrat pe autor, nici parodii literare amuzante ca „În vremea lui Arond Vodă”.

Piesa de rezistență a volumului o constituie însă nuvela inedită „Fierul și fiara”, o incursiune într-un univers science-fantasy fermecător care vă va rămâne în amintire mult timp după ce veți fi parcurs ultima filă a cărții.

***

Un adevărat volum de colecție, Fierul și fiara conține câteva dintre numeroasele bijuterii literare care l-au consacrat pe Florin Pîtea și care au făcut deliciul iubitorilor de literatură science fiction și fantasy în ultimii ani. Aș putea spune numai „Vânătoarea de sfincși” și aș putea spune (aproape) tot. Un tur de forță al imaginației și stilului, „Vânătoarea” se află într-o ligă aparte, și nu singură. Este însoțită de texte precum „Wireless”, „Plimbarea de seară” sau „Când dormeam.” Acum, alături de ele se află și nuvela care dă titlul volumului. Fierul și fiara, o poveste fascinantă petrecută pe lumea Hakkel, depășește canoanele science fiction și fantasy cu care ne-am obișnuit, oferindu-ne o aventură pe cât de plină de farmec, pe atât de plină de emoții și întorsături de situație.

Cunoscut pentru naturalețea cu care combină stiluri, teme, motive și subiecte, creând adevărate cocktail-uri literare (cyberpunk cu parodie, fantasy cu parabolă, science-fiction cu gotic, etc.), Florin Pîtea le oferă cititorilor săi o adevărată călătorie, de la proverbialele Porți ale Orientului până la viitorul post-uman și dincolo de el. Vă promit că această călătorie vă va face să zâmbiți, să vă gândiți la lucruri pe care poate nu le-ați conștientizat până acum și, cu siguranță, să vă minunați, chiar și un pic.

DETALII

ISBN: 978-606-9027-17-2
Editor: Editura Crux
Dată publicare: 2022
Număr de pagini: 214

FRGMENT Fierul și fiara

Cu ceva vreme în urmă, într-o zonă mărginașă a Protectoratului, pe o lume puțin cunoscută și încă și mai puțin umblată, numită Hakkel, locuia într-un castel de pe marginea unei văi înverzite o domniță pe nume Bianca. Avea părul ca pana corbului, ondulat și lung până aproape de mijloc, ochi ca tăciunele și buze subțiri, trandafirii. Fața, gâtul și mâinile, ce i se iveau precum două porumbițe din mânecile largi ale unei rochii din catifea ca vișina putredă, erau dalbe, parcă pentru a-i preface numele în renume. Căci domnița Bianca, spre deosebire de oamenii de rând de pe Hakkel, nu trudea la câmp zi de zi în bătaia soarelui acelei lumi. Și mai avea dumneaei, în scobitura gâtului, pe un lănțișor de aur peste măsură de subțire, un rubin tăiat cu meșteșug, care arăta ca o lacrimă sângerie.

Continuă lectura

Câștigătorul concursului de pe blog organizat de Editura Crux Publishing în parteneriat cu Biblioteca lui Liviu:

Ar putea fi o imagine cu unul sau mai mulţi oameni şi text care spune „CONCURS Biblioteca lui Liviu & Crux Publishing MIEZUL NOPȚII ÎN CARTIERUL GEORGE FELINARELOR CORNILĂ STINSE Romanul postmodern Miezul nopții în cartierul felinarelor stinse de George Cornilă”

Am primit pe blog 9 de răspunsuri de la 9 de participanți, iar filmarea cu extragerea câștigătorului prin Random.org o puteți urmări pe pagina mea personală de Facebook, aici: https://www.facebook.com/profile.php?id=100007516980374.


Iar câștigătorul este: poziția cu numărul 3, Seba. Am să te rog să trimiți un e-mail cu datele tale, adresa și numărul de telefon la: bibliotecaluiliviu@gmail.com, pentru ca editura să îți expedieze premiul. Mulțumesc!


Puteți urmări înregistrarea extragerii câștigătorilor pe pagina mea personală.


Mulțumesc tuturor pentru participare și vă mai aștept și la alte concursuri! Și vă invit să urmăriți postările viitoare, bineînțeles, atât pe blog, cât și pe pagina de Facebook a blogului.

Clip video cu extragerea câștigătorului: https://www.facebook.com/100007516980374/videos/638033790664269

1) Ionel Annamaria

2) Sergiu

3) Seba

4) Leila Laleli

5) Mari

6) Zsolt

7) Ionel Balan

8) athousandsummers

9) horade

Concurs Editura Crux Publishing în parteneriat cu Biblioteca lui Liviu: „Miezul nopții în cartierul felinarelor stinse” de George Cornilă

Ar putea fi o imagine cu unul sau mai mulţi oameni şi text care spune „CONCURS Biblioteca lui Liviu & Crux Publishing MIEZUL NOPȚII ÎN CARTIERUL GEORGE FELINARELOR CORNILĂ STINSE Romanul postmodern Miezul nopții în cartierul felinarelor stinse de George Cornilă”

(Aproape) Ziua și concursul:
Astăzi, o premieră: un concurs organizat împreună cu prietenii de la Editura Crux Publishing, care pun la bătaie trei exemplare (cu autograf, atenție!) din cel mai recent volum al lui George Cornilă, „Miezul nopții în cartierul felinarelor stinse”, pentru, așa cum v-am obișnuit, cele trei platforme, Facebook (Biblioteca lui Liviu), blog (Biblioteca lui Liviu, fostul FanSF) și Instagram.


Pentru a vă înscrie la concurs pe blog nu trebuie decât să apreciați paginile Biblioteca lui Liviu (https://www.facebook.com/LiviuSzoke) și Editura Crux Publishing (https://www.facebook.com/Crux-Publishing-909931322372700), să etichetați doi prieteni și să răspundeți la întrebarea: Ce alt titlu ați mai dori să citiți dintre cele apărute la această editură (și normal că nu se supără nimeni dacă distribuiți această postare, ba din contră)?

Continuă lectura

Semnal editorial 395 + Fragment în avanpremieră: George Cornilă – Miezul nopții în cartierul felinarelor stinse

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi text

Romanul postmodern Miezul nopții în cartierul felinarelor stinse de George Cornilă este disponibil pentru precomenzi cu autograful autorului până pe data de 7 noiembrie. Livrările vor începe de pe 8 noiembrie!

Trecând printr-o serie de experințe care îi schimbă radical cursul existenței, într-un șir de nopți în Cartierul Felinarelor Roșii din Amsterdam, protagonistul își rememorează anii copilăriei și ai adolescenței, precum și viața sa matură, meditând asupra sensurilor și motivelor care l-au purtat pe acele drumuri și asupra relațiilor cu cei care și-au împletit viața cu a sa, într-o imensă pânză de păianjen. Nebănuitor, intră într-un vârtej psihedelic, în care inocența, iubirea, violența, misterul și sexualitatea se amestecă, iar întâmplările se cer așezate, asemenea unor piese de puzzle, pentru a-l purta, în final, spre un nou început. Făcând uz de tehnica fluxului conștiinței, Miezul nopții în Cartierul Felinarelor Stinse merge în spatele fațadelor turistice, chiar dincolo de spațiile liminale, pătrunzând în dedesubturile sordide, spre a înfățișa în detaliu o lume abia bănuită. Mai mult decât orice însă, este o vastă frescă a societății occidentale din ultimele trei decenii.

***

Am început să scriu această carte într-o mansardă din Woerden, în 2011. Doar ce îmi dădusem demisia din corporația pentru care lucram, îmi luasem rucsacul în spate și plecasem în Olanda. Am călătorit îndelung prin Țările de Jos, cu precădere prin Amsterdam, Rotterdam și Utrecht, am întâlnit oameni, am ascultat povești, m-am băgat în bucluc, am trăit. Am terminat-o, întors în București, doi ani mai târziu. Miezul nopții în Cartierul Felinarelor Stinse este declarația mea de iubire pentru Olanda, o țară de care am fost și voi fi mereu legat. Nu este o idilă naivă, ci o poveste despre frumos și urât, căci atunci când iubești accepți să primești atât binele, cât și răul.

George Cornilă

***

Chiar şi cu aceste stigmate doveditoare, uneori am impresia că nu eu sunt cel care a trăit acele momente, precum şi multe altele din viaţa mea. Timpul a trecut, rănile mi s-au vindecat, însă, pe lângă o cicatrice şi dureri de oase, multe mi-au rămas în suflet şi, din când în când, un vânt nostalgic adie, luând cu el praful şi pânzele de păianjen de pe acele amintiri şi de pe violenţele acelei veri lungi şi toride, în care apele portului păreau stătute, acea vară în care mi-am pierdut inocenţa, acea vară în care am devenit bărbat.

Ar putea fi o imagine cu 2 persoane, inclusiv George Cornilă şi text

GEORGE CORNILĂ (n. 1986) este prozator, publicist, traducător și cititor avid. Absolvent de Șiințe Politice și de Publicitate, a ocupat poziții de copywriter, jurnalist, secretar general de redacție și redactor-șef. Este autorul romanelor Cu dinții strânși (2007), Miezul nopții în Cartierul Felinarelor Stinse (2013; 2014), Regele lupilor (trilogie, 2014-2016), Expurgo (2018; 2019) și Diluvium (2019), al colecției de proză scurtă Arlequine (2018) și al volumului de povești pentru copii Toxi Foxy (2018). Este prezent cu texte în antologiile Ficțiuni centenare(2018), Cele mai frumoase povestiri SF & fantasy ale anului 2017 (2018)Antologia prozei române polițiste și de mistere (2018) și Antologia scriitorilor vrânceni (2018). A tradus nuvelele scriitorului american Robert E. Howard cuprinse în volumele Conan Barbarul: Phoenix pe o sabie. Turnul elefantului (2018) și Sonya cea Roșie: În umbra vulturului (2020).

Pasionat de biologie, istorie, mitologie și cinematografie, a abordat o multitudine de teme, experimentând cu un spectru larg de curente, specii și stiluri, de la realism istoric, la SF&F și la flash fiction și nuvele manieriste, la realism magic și roman postmodernist. A colaborat cu publicații culturale precum Luceafărul de dimineațăConvorbiri LiterareViața RomâneascăPlumbObservator CulturalSalonul LiterarPro SaeculumSpații CulturaleContact InternaționalRevista de SuspansFantasticaVulturulGazeta SFEgoPHobiaZINGalaxia 42 și Doc.Eu.

A primit Premiul Miorița (2008), Premiul Vrancea Literară (2013; 2016) și Marele Premiu „Ion Hobana” (2019), fiind de asemenea nominalizat la Premiul COLIN (2017), Premiul AntareSFest (2018; 2019), Premiul RomCon (2019) și Eurocon – Belfast (2019).

***

Cosmopolit, cult, pasionat de arta cinematografică și bun cunoscător al subtilităților tehnicilor literare, George Cornilă se folosește de toate abilitățile și pasiunile lui pentru a ne oferi o scriitură complexă, superb stilizat, în care fiecare detaliu spune o poveste și în care fiecare personaj ne cheamă să-i fim martori la existență.

Andreea Sterea, Editor Crux Publishing

DETALII

ISBN: 978-606-9027-13-4
Editor: Editura Crux
Dată publicare: 2021
Număr de pagini: 450

img-book

FRAGMENT ÎN AVANPREMIERĂ

Dorind să scurtez drumul, am cotit pe o străduţă îngustă pe care o ştiam şi am trecut, despicând negura care mă urma ca o mantie, pe sub un felinar ce pâlpâia şi în jurul căruia zburătăceau molii, învârtindu-se haotic şi stupid, precum oamenii pe care îi vedeam adeseori la metrou şi prin centrul marilor oraşe. M-am uitat la ceasul de la mână şi am surprins mişcarea făcută de limba orarului. Mi-am amintit, amuzat, de avertismentul regretatului meneer Van de Tijd. Cu o infatuare care mă făcea să mă simt puternic, mi-am spus, provocator, că ghinionul nu s-ar fi lipit de mine, cel puțin nu în acea noapte. Era o noapte prea frumoasă pentru așa ceva. 

Continuă lectura

Semnal editorial 331 + Fragment în avanpremieră: G.P. Ermin – Evanghelia după Crist 2.0

Ar putea fi o imagine cu unul sau mai mulţi oameni şi text care spune „EUANGHELIA DUPÃ CRIST 2.0 TO Disponibil pentru precomenzi un nou roman semnat GP ERMIN CRUX PUBLISHING GP GP ERMIN”

După nuvela Făt Frumos vs. Darth Vader – satira science-fiction cu care ne-a încântat în 2020 -, GP Ermin schimbă complet registrul cu romanul Evanghelia după Crist 2.0. Urmând firul narativ și structura Evangheliei după Luca, acest roman SF ne invită la controverse dintre cele mai aprinse.

Autorul se concentrează pe marile momente și mistere biblice – imaculata concepție, schimbarea la față, găsirea discipolilor, crucificarea, etc. – reluând, așadar, o poveste fidelă materialului-sursă, pornind de la personaje biblice arhicunoscute, dar adaptate unei înfricoșătoare lumi noi. Ne aflăm, în 2233, într-un viitor sumbru, o antiteză a oricărei bune vestiri în care am putea sau ne-am dori să credem.

αΩ – inteligența artificială supremă și personajul cu poate cel mai izbutit nume din întreg romanul – conduce ce a mai rămas din specia umană cu o mână de fier. Un zeu răzbunător și crud, αΩ este omniscient și omnipotent. Nimeni nu i se poate opune și nimeni nu îl poate îmblânzi. Omenirea are nevoie de cineva (sau ceva) care fie să îl detroneze, fie să îl convingă să anuleze extincția programată a Omului.

Fie să… schimbe puțin povestea originală.

Așa se naște Crist 2.0, un hibrid, singura inteligența artificială cu fond omenesc, android dacă vreți (dar nu chiar), cel care ar putea să facă puntea între om și mașină.

Credincios zeilor lui personali – Saramago, Dostoievski, Zefirelli, Kazantzakis și, mai ales aici, Asimov – GP Ermin face un tur de forță filozofic care trece cu mult de canoanele cyberpunk-ului, hard SF-ului, sau ale romanului realist. Pornind de la materialul-sursă, dar adăugând tot ceea ce îl pasionează și frământă, îl înfurie și îl distrează, îl face să își pună întrebări și să caute răspunsuri în cele mai improbabile locuri, autorul ne dă mai mult decât un divertisment literar, așa cum poate a fost Făt Frumos vs. Darth Vader.

Și-au mai imaginat și alții conversația dintre Diavol și Om sau conversația dintre Diavol și Crist, dar conversația dintre două inteligențe artificiale despre Om ca subspecie, pe asta numai GP Ermin putea să o scrie. Doar și pentru această conversație, Evanghelia lui GP merită pusă pe același raft cu Evanghelia lui Saramago sau cu Frații Karamazov.

În esență, povestea biblică se repetă, cu Mary și Yoji mereu pe fundal, cu Jude S, trădătorul, știind să facă ce știe el mai bine, cu apostolii, cu Maggie-prostituata, cu cei umiliți și obidiți care văd în Crist 2.0 un salvator, căci cel care este urmează calea pe care o știm cu toții, dar cu mici (mici de tot), modificări.

Deși romanul Evanghelia după Crist 2.0 vine cu un fond întunecat și un mesaj pe măsură, merită citit și de fanii SF, și de cunoscătorii de filosofie, și de iubitorii romanului modern, chiar dacă vă răscolește sufletul, vă împinge puțin spre depresie, vă face să vă scărpinați în cap a nedumerire și frustrare sau vă deschide ușa către introspecție. Nu există cărți bune care să nu facă toate aceste lucruri.

***

Evanghelia după Crist 2.0 este un roman surprinzător, ambițios și ingenios: surprinzător pentru că nu seamănă cu alte romane ale aceluiași autor; ambițios pentru că abordează nu una, ci două teme sensibile și totodată dificile: religia și inteligența artificială; ingenios pentru că reușește să lege două universuri aparent incompatibile – cel biblic și cel science fiction. Mi-a plăcut foarte mult faptul că αΩ (personajul cu cel mai reușit nume, după părerea mea) apare atât de puțin, deși este extrem de puternic și am realizat că marele talent al autorului constă nu în simțul umorului – care se întrevede în câteva locuri, dar e foarte fin, deloc efervescent precum în celelalte romane – ci în iscusința cu care recurge la anumite artificii, unele destul de evidente, altele mai subtile și mai reușite. La fel ca antologia Poarta timpului editată de Robert Silverberg și Bill Fawcett, Evanghelia după Crist 2.0 mi-a trezit o oarecare nedumerire de a descoperi elemente atât de străine genului science fiction într-o poveste SF, dar și curiozitatea de a vedea cum se vor lega acestea până la urmă.

Ana Scalcău

***

Dezlănţuit. Acesta este cuvântul, dezlănţuit. Evanghelia după Crist 2.0 a lui GP Ermin, rescrisă după chipul şi asemănarea autorului, jonglează cu “mistere” precum Imaculata Concepţie, Schimbarea la Faţă sau Învierea la fel de uşor cum o face cu concepte SF precum inteligența artificială, nanoboţi biolocatori sau syncorp. Un tur de forţă, ca stil şi fond, precum şi un slalom printre problemele eterne ale omului, totul în cheie SF. Recomand!

George L.DETAILS

ISBN: 978-606-9027-12-7
Publisher: Editura Crux
Publish Date: 2021
Page Count: 290

avatar-author

G. P. Ermin este, inter alia, mecanic şi electrician auto, dar şi absolvent de istorie, fost drummer într-o trupa de rock turbat, precum şi actual avocat, fost DJ în urbea natală dar şi fost profesor de limbi străine. Este obsedat de civilizaţiile precolumbiene (deşi doctoratul în materie va fi terminat, probabil, la finele calendarului maya), dar şi de masinile retro.

Are un master în mentalităţi, ceea ce explică faptul că până şi editorul lui spune că are “mintea-n colţuri”, dar are şi veleităţi literare…

De asemenea, are preocupări savante, devoalate de faptul că şi-a pus numele din viaţa de zi cu zi pe o duzină de lucrări de specialitate (actually, unii chiar l-au băgat pe gâtul sarmanilor studenţi, întru studiu pentru examene grele), dar şi unele mundane, cum ar fi bănănăirea pe reţelele sociale, chipurile în scop nobil, întru diseminarea cărţii, lecturii şi încurajarea actului cultural.

G. P. Ermin refuză cu obstinaţie să fie încadrat în tiparul intelectualului sobru, tobă de carte şi cu nasul pe sus, plăcându-i mai degrabă să stea la o tacla cu amici pe care-şi permite să-i beştelească într-un limbaj propiu şi contagios, în care se amestecă engleza cu moldovineasca, arhaismul cu neologismul, argoul mioritic cu slang-ul de ghetto.

Well, ar mai fi câte ceva de zis, dar G. P. Ermin este de părere că titlurile lucrărilor sale, şi mai ales conţinutul acestora, spun mai multe despre el decât o poate face el însuşi.

Lucrări de Istorie

  • Simbolul social al vestimentației la azteci, Revista Erasmus, nr. 7/1997, Ed. Artemis, București;
  • Conquistadorii cuceriților, Revista Erasmus, Ed. Artemis, București;

Premiul Gh. Brătianu, acordat de Revista Magazin Istoric, 1998.

Bursă cercetare, IRCCU Veneția, 1999

Lucrări de Drept

  • Câteva considerații despre acțiunile în suspendarea deciziilor Consiliului Concurenței. Comentariu critic asupra Deciziei nr. 2147/17.04.2019, Curierul Judiciar nr. 7/2019, București;
  • Nemo censetur ignorare legem și implicațiile în dreptul concurenței, Curierul Judiciar nr. 3/2018 (co-autor), București;
  • Scurte considerații privind competența instanței judecătorești, din perspectiva O.U.G. nr. 39/2017, Ed Universul Juridic, 2017;
  • Scurte considerații asupra unor aspecte procedurale privind extinderea investigațiilor de către Consiliul Concurenței, Curierul Judiciar nr. 5/2017, București;
  • Scurte considerații cu privire la Instrucțiunile privind individualizarea sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute la art. 55 din Legea concurenței nr. 21/1996, Universul Juridic, 2017
  • Ghidul inspecției inopinate a Consiliului Concurenţei, Ed. CH Beck, Bucureşti, 2016
  • Prezumţia de nevinovăţie vs. prezumţia de legalitate în acţiunile în suspendarea deciziilor Consiliului Concurenţei, Curierul Judiciar nr. 9/2016, București;
  • Acţiunea în constatare negativă – (necesară) alternativă la acţiunea în suspendarea efectelor deciziilor Consiliului Concurenţei?, (ro, 19 mai 2014);
  • Controlul de legalitate a actelor procurorului în cursul etapei urmăririi penale, Revista Română de Jurisprudenţă nr. 1/2012, Bucuresti;
  • Executare silită. Bilet la ordin. Opoziţie la executare. Competenţa teritorială, Revista Română de Jurisprudenţă nr. 4/2012, București (co-autor);
  • Scurte consideraţii privind ascultarea părţii vătămate în procesul penal, Revista Română de Jurisprudenţă nr. 4/2011, Bucuresti.

Moderator, Despre concurența sine ira et studio, în colaborare cu Editura Universul Juridic.

În anul 2020, G.P. Ermin debutează în literatura science-fiction cu nuvela Făt Frumos vs. Darth Vader, o satiră science-fantasy ce combină elemente din celebrul univers Star Wars cu personaje legendare ale folclorului românesc.

Ar putea fi o caricatură cu text care spune „EUANGHELIA DUPA CRIST 2.0 GP ERMIN”

FRAGMENT ÎN AVANPREMIERĂ

Pruncii

Plecăciune, ţie, căreia ți s-a făcut mare har” – Luca 1.28

În lipsă de o exprimare mai bună, Liz îşi spuse că intrase în stare de stupoare. Şi asta luând în considerare numărul anilor pe care îi ducea din ce în ce mai trudnic, de asemenea având în vedere experiențele prin care trecuse din anii copilăriei până în momentul prezent, şi fără a uita de propriile ei capacități, ce puteau fi socotite, fără falsă modestie – oricum, nu mai avea demult în faţa cui să afișeze o asemenea atitudine – ca fiind excepționale. Nu văzuse niciodată aşa ceva.

În anii războiului cu αΩ, Liz fusese acuzată că nu-şi folosea geniul împotriva dușmanului IA. Blamul şi oprobriul semenilor, uneori violent exprimate, continuaseră să se manifeste multă vreme, transformându-se într-o constantă în perioada timpurie a vieţii ei, fapt ce o determinase să devină din ce în ce mai singuratică, să caute din ce în ce mai puţin compania omului, preferând-o pe cea a terminalului, întrucât cu acesta din urmă putea vorbi de la egal la egal, logic, argumentat, pe bază de raționament. Abia acum, când râul vieţii pe care navigase se apropia, inexorabil, de momentul vărsării în neant, îi fusese dat să întâlnească o ființă care o depășea. 

Continuă lectura

Semnal editorial 238 + Fragment în avanpremieră: Florin Pîtea – Cartea cu scoarțe de argint, ferecate 2. Motorul de căutare

Motorul de căutare – al doilea volum al seriei Cartea cu scoarțe de argint, ferecate de Florin Pîtea

Așteptarea cea lungă a luat sfârșit.

Scriitorul Florin Pîtea revine cu un nou volum, mai amuzant și mai plin de imaginație decât precedentul. Veți regăsi personaje îndrăgite din Delirul încapsulat, precum Lady Badminton, contele de Tuna-Sandwich, doctorul Victor Rammstein sau Fram, ursul bipolar. De această dată, personajele se confruntă cu societăți secrete, cu insecte biomecanice, cu mașinării experimentale și cu mișcări literare ieșite din comun.

Cartea cu scoarțe de argint, ferecate.

Un volum magic. Un tărâm de basm. O revoluție industrială.

***

Cititorii iubitori de literatură steampunk se vor bucura să afle că Florin Pîtea a revenit cu noi aventuri care mai de care mai amuzante și mai bizare petrecute în Gorena. Lăsați tot ce faceți, pentru că al doilea volum al seriei Cartea cu scoarțe de argint, ferecate – Motorul de căutare nu vă va lăsa nici o clipă liberă până nu îl terminați. Usgorii vă vor surprinde, iar Ființa-Clepsidră vă va da multe de gândit, în timp ce îl veți urmări cu sufletul la gură pe agentul Bon d’Age într-o misiune pe viață și pe moarte la Ferma oamenilor de piatră cubică. La modul cel mai propriu. Dacă vă era dor de Fecioara de Fier Forjat, nu vă faceți griji, o veți întâlni prin Ytrik arătându-i lui Minoru frumusețile capitalei. Pe de altă parte, chiar trebuie să urmăriți Motorul de Căutare, căci ultima invenție a doctorului Rammstein pune pe jar toată lumea din oraș. Evangeline Fitzgibbon este o domnișoară din lumea bună pe care nu o să uitați prea curând, dar ea nu e singurul personaj pe care îl veți îndrăgi. Așadar, cum spuneam și cu alte ocazii, nu vă uitați derringer-ul acasă, căci unele aventuri pot fi… periculoase. Și nu lăsați deoparte nici batistele cu care o să vă ștergeți lacrimile de râs, pentru că unele personaje sau situații par desprinse direct din operele lui Terry Pratchett, toate pe fundalul unei lumi steampunk pe care o veți (re)descoperi cu uimire și amuzament.

Andreea Sterea – Editor Crux Publishing

DETAILS

ISBN: 978-606-9027-11-0
Publisher: Editura Crux
Publish Date: 2020
Page Count:

FRAGMENT

Fragment nuvelă Tot timpul din lume

La amiază, contele de Tuna-Sandwich se afla în salon, în compania comandantului aeronavei și a stewardesei. Luau un prânz compus din ciorbă de curcan, coaste de porc cu garnitură de mazăre, salată verde și vin rosé, iar ambianța agreabilă era întreținută de un cvartet de coarde care interpreta, în surdină, câteva piese de muzică clasică.

Prânzul fu însă întrerupt de intrarea precipitată a secundului. Comandantul îi aruncă o privire întrebătoare.

– Scuze pentru deranj, îngăimă secundul.

– Domnule Bryson?

– Permiteți să raportez!

– Te rog.

Continuă lectura

Lista cu dorințe Gaudeamus 2020 (în poze)

Anul acesta este „un pic” altfel, așa că toate evenimentele, inclusiv marile târguri, s-au mutat online. Însă, ca în fiecare an, las și eu o mică listă cu ce cărți mi-aș fi dorit să obțin de la Gaudeamus 2020, cu mențiunea că am să încerc să mă rezum la maximum 3 cărți pentru fiecare editură. Sper să-mi și iasă.

Așadar, în ordine alfabetică:

EDITURA ART

EDITURA ARTHUR

Iarna lui Brian

EDITURA BLACK BUTTON BOOKS

EDITURA BOOKLET FICTION

EDITURA CORINT

Este posibil ca imaginea să conţină: nor, text care spune „C.S. FORESTER SARLDO ROMAN PUBLICAT INIȚIAL CU TITLUL GREYHOUND PĂSTORUL CEL BUN „Forester ACUM ÎNTR-OECRANIZARE DESUCCES,C TOMHANKS TOM HANKS ÎNROLUL PRINCIPAL. FORESTER C.S. CORINT FICTION CORINT FICTION”


Houdini: Marea evadare de Kerri Manisalco, Editura Leda Edge – Delicatese  Literare

EDITURA CRIME SCENE PRESS

EDITURA CRUX PUBLISHING

img-book
img-book

EDITURA CURTEA VECHE

S.T.A.G.S.
Splendidul mistreț
H(a)ppy

EDITURA GRAFIC ART

EDITURA HECATE

EDITURA HERG BENET

EDITURA HUMANITAS

EDITURA HUMANITAS FCTION

EDITURA LEBĂDA NEAGRĂ

Pachetul, Thriller psihologic - Sebastian Fitzek
AVENTURILE UNUI CĂLĂTOR NAIV, între mișcare și izolare - Jan Cornelius

EDITURA LITERA

Pamantul fagaduintei
Apeirogon
O viata regasita
Vanatoarea de vrajitoare
Orasul Semilunii. Casa Pamantului si a Sangelui
India. O scurta istorie

EDITURA NEMIRA

EDITURA PALADIN

EDITURA PANDORA M

EDITURA PARALELA 45

EDITURA POLIROM

EDITURA PREDA PUBLISHING

Transfer de putere - Vince Flynn

EDITURA RAO

EDITURA STORIA BOOKS

EDITURA TREI

EDITURA TRITONIC

EDITURA UNIVERS

Spumele negre 1
Rusalka - Editura Univers

EDITURA VELLANT

Semnal editorial 212 + Fragment în avanpremieră: George Cornilă – Entropic

img-book

În Bucureștiul anilor ’90, un scriitor care suferă de obsesia dedublării intră în posesia unui manuscris pe care și-l însușește; un tânăr încearcă să evadeze din raiul ceaușist, trecând Dunărea în Iugoslavia; într-un sat uitat de lume, un negustor aduce, într-o cușcă, o himeră; patru prieteni caută să elucideze misterul dispariției unuia dintre ei și doi frați se luptă pentru o veche rețetă de sarmale; în Constantinopolul antebelic, un grup de moldoveni vor să fure o sabie cu mare însemnătate istorică; în Focșaniul veacului al XIX-lea, un fiu de podgorean descoperă o taină ascunsă într-un covor oriental. De la Focșani la București, de la Constantinopol la Viena, de la Paris la Tallinn, de la Allentown la Yaoundé, oglinzi, statuete chiwara, tramvaie fantomatice, sperietori de ciori, ciupercării care duc în miezul pământului, constelații pe chipuri de fecioare, cai de aur, oase de balaur, absinterii, cinemateci, comete, pandemii și inteligențe artificiale, toate țesute în urzeala unor povestiri întrepătrunse la hotarul dintre posibil și imposibil.

GEORGE CORNILĂ (n. 1986) este scriitor, publicist, traducător și cititor avid. Absolvent de Șiințe Politice și de Publicitate, a ocupat poziții de copywriter, jurnalist, secretar general de redacție și redactor-șef. Este autorul romanelor Cu dinții strânși (Andrew, 2007), Miezul nopții în Cartierul Felinarelor Stinse (Salonul Literar, 2013; eLiteratura, 2014), Regele lupilor: Toiagul de stejar (Delfin, 2014), Regele lupilor: Fierul zeilor (Delfin, 2014) și Regele lupilor: Povara coroanei (Delfin, 2016), al colecției de proză scurtă Arlequine (Crux Publishing, 2018) și al volumului de povești pentru copii Toxi Foxy (Armonii Culturale, 2018). Este prezent cu texte în antologiile Ficțiuni centenare (Pavcon, 2018), Cele mai frumoase povestiri SF & fantasy ale anului 2017 (Vremea, 2018) și Antologia prozei române polițiste și de mistere (Paralela 45, 2018). A tradus nuvelele scriitorului american Robert E. Howard cuprinse în volumul Conan Barbarul: Phoenix pe o sabie. Turnul elefantului (Crux Publishing, 2018).

Pasionat de biologie, istorie, mitologie și cinematografie, a abordat o multitudine de teme, experimentând cu un spectru larg de curente, specii și stiluri, de la realism istoric, la SF&F și la flash fiction și nuvele manieriste, la realism magic și roman postmodernist. Prozele scurte, precum și aprecieri critice despre opera sa, au apărut în reviste culturale precum: Convorbiri LiterareViața RomâneascăPlumbObservator CulturalSalonul LiterarOglinda LiterarăPro SaeculumSpații CulturaleContact InternaționalRevista de SuspansFantasticaImago MundiFaleze de PiatrăUZPVulturulGazeta SF și EgoPHobia.

Scrierile sale au primit Premiul Miorița (2008) și Premiul Vrancea Literară (2013; 2016) și au fost nominalizate la Premiul COLIN (2017) și la Premiul AntareSFest (2018).

***

Cosmopolit, cult, pasionat de arta cinematografică și bun cunoscător al subtilităților tehnicilor literare, George Cornilă se folosește de toate abilitățile și pasiunile lui pentru a ne oferi o scriitură complexă, superb stilizat, în care fiecare detaliu spune o poveste și în care fiecare personaj ne cheamă să-i fim martori la existență.

Andreea Sterea, Editor Crux Publishing

DETALII

ISBN: 978-606-9027-08-0
Editor: Editura Crux
Dată publicare: 2020
Număr de pagini: 300

FRAGMENT

Displayul instalației de aer arăta temperatura optimă. Se defectase. După cum spuneam, nava văzuse vremuri mai bune. Mă gândeam, desigur, la mine, însă parcă îmi părea rău și de ce trebuie că îndurau prăpădiții ăia, înghesuiți în cală ca niște vite la abator, ca niște găini de crescătorie care-și ridicau gâturile când se aprindea o lumină, nebănuitoare de lama monstruoasă care se apropia să li le reteze. Uitându-mă însă pe monitoarele de supraveghere, vedeam că nu păreau nicidecum afectați. Ce-i drept, unii erau dintre cei care în toiul verii purtau două căciuli și trei cojoace, iar unii fuseseră atât de îndobitociți de așa-zisa terapie cu electroșocuri, încât nici nu cred că băgau de seamă unde se găseau. Tratamentul cu curent electric era mai ieftin decât cel medicamentos. Cum fondurile Spitalului erau din ce în ce mai limitate, o pereche de electrozi lipiți de tâmple era adeseori singura atenție medicală de care beneficiau cei în situația lor.

Înainte, le dădeam niște pastile pentru a-i liniști, însă deja de vreo două misiuni, singurele medicamente aflate la bord erau pilulele mele pentru somn, obținute pe sub mână de la o asistentă dolofană care-mi făcea ochi dulci. Tot ea îmi spusese că auzise de la unul dintre foștii piloți că n-ar fi fost indicat să mă pun rău cu Sora Șefă, iar eu crezusem atunci că aveam să fiu însoțit de personal medical uman. În timpul primelor primeniri, indezirabilii fuseseră ținuți într-un container, însă cum numărul lor crescuse, ajunsesem să-i băgăm direct în cala împărțită în două de un perete care-i separa pe lunaticii de rând de nebunii agresivi. Aceea era singura separație. În rest, erau aruncați acolo cu toții, claie peste grămadă, bărbați și femei, bătrâni și copii.

Uneori se auzeau răcnete și, când mă uitam la ei prin hublou, îi vedeam încăierându-se sau dându-se cu capul de pereți. Mă așteptam atunci dintr-o clipă în alta ca țeasta să le crape, lăsându-le la vedere creierii pe care mi-i închipuiam că arătau ca miezul înnegrit și terciuit de putregai al unui fruct dintre cele încăpățânate, ce refuzau să crească în sol străin. Prin această pastă bolândă îmi imaginam că se zvârcolea și clămpănea fără contenire un vierme mare și alburiu și că pe acel vierme, care nu-și găsea locul și astâmpărul, căutau medicii să-l omoare cu electroșocuri.

Mă întrebam ce aș fi făcut dacă ar fi apărut o defecțiune tehnică, un banal scurtcircuit, iar porțile anti-explozie — douăzeci de centimetri de metal, singurul lucru stând între mine și ei — s-ar fi deschis. Existau, desigur, protocoale în acest sens, însă majoritatea se bazau pe tehnologie, pe computere și curent electric, iar cele care nu, pe o banală încuietoare de ușă, un drug și, în ultimă instanță, pe un pistol, deși — la câți erau — dacă ar fi năvălit peste mine, nici măcar o mitralieră cu țeavă rotativă nu cred că m-ar fi salvat. Mă întrebam dacă aș fi putut să-i păcălesc, să mă dau drept unul de-ai lor, să mă frec de ei pentru a le împrumuta mirosul, dacă or fi avut vreun altul aparte, pe lângă duhoarea de scârnă și de umori trupești, dacă aș fi putut să-mi dau ochii peste cap, să mă târăsc dezlânat, gemând și bâiguind vorbe fără rost, iar ei să mă primească ca pe un seamăn, să mă protejeze chiar, să stau acolo printre ei, fără nicio grijă, ca omida albăstrelului, păcălind o întreagă colonie de furnici ucigașe.   

Nu mai aveam mult până la destinație și, cum n-aveam chef să interacționez cu Sora Șefă, mă hotărâsem să îndur. M-am întors pe scaunul meu, cu o doză de nirgalola, rece, acidulată, și am pornit din nou spectacolul. Nu m-am putut bucura mult de el, căci ecranul vidcomm-ului s-a stins tocmai când ochii începeau din nou să mi se umezească. Am verificat dacă înregistrarea activității din carlingă fusese pornită, însă ledul așa-numitului eavesdroppingbutton era stins. Am oftat. Nu-mi plăcea când trebuia să vorbesc cu ea. L-am apăsat, deși nu eram pe deplin convins că Sora nu m-ar fi auzit oricum. Chiar dacă rămânea tăcută, ceva îmi spunea că asculta și înregistra tot. Am întrebat-o de ce era temperatura atât de ridicată.

            — Senzorii mei înregistrează temperatura optimă, îmi răspunse Sora Șefă.

Avea o voce plăcută, respectuoasă, mieroasă chiar, însă mereu îmi dăduse impresia că în spatele ei se ascundea ceva, ca atunci când ai de-a face cu un om fățarnic. Glasul ei însă îi calma mereu pe nebuni. De cum o auzeau, se potoleau și rămâneau cu gurile căscate și privirile ațintite spre tavan. 

            — Senzorii mei nu, i-am spus trăgându-mă de guler.

            — Cu tot respectul, însă senzorii cu care sunt dotată sunt științific mai demni de încredere. Poate că nu vă simțiți bine. Aveți febră?

            — Nu, fir-ar, n-am febră! E doar foarte cald.

            — Senzorii mei…

            — În regulă, aș dori să scazi temperatura atunci, am pufnit.

            — O temperatură mai scăzută ar putea fi dăunătoare pentru sănătatea…

            — Las-o baltă! Aprinde-mi măcar vidcommul.

            Câteva clipe de liniște.

            — Se pare că există o defecțiune. Mă voi prezenta îndată să investighez.

            — Nu, nu-i…

            Am renunțat. Nu-mi făcea nicio plăcere s-o văd, însă știam că nu m-ar fi ascultat. Dacă era vreo defecțiune, venea. Cred că există prin regulament vreo procedură în acest sens.

***

            Nu a trecut mult până am auzit ușa de la camera tehnică deschizându-se și zgomotul metalic al glisării Sorei pe șinele ei. Apoi s-a deschis ușa de la carlingă și ea a intrat. M-a salutat ceremonios. Era un robot urât, cam de statura unui om, cu un corp cilindric argintiu — terminat cu o cupolă dominată de o cameră de luat vederi circulară —, două brațe și un picior cu o roată glisantă ce-i permitea să se deplaseze pe șinele care brăzdau podeaua întregii nave, o regină pe o tablă de șah. Fostul căpitan, auzisem povestea, îi desenase pe cupolă, cu creion chimic roșu, o față — doi ochi mari, cu două linii frânte deasupra făcând-o să pară mereu încruntată, chiar malefică, și o gură cu colțurile îndoite în jos — și, ca să fie batjocura completă, îi trasase pe piept o pereche de sâni mari, cu sfârcuri rotunde. Arăta jalnic. Abia pe la a treia misiune, am văzut că nici spatele nu scăpase atenției lui, fiind completat cu două semicercuri în loc de fese, deasupra cărora scria „Ratched”.

O vreme am crezut că acela era numele căpitanului, însă, după ce am aflat că era altul, Edward parcă sau Edwards, și că nimeni care fusese vreodată la bordul acelei nave nu purtase acest nume, am cercetat mai în amănunt, aflând astfel că existase cândva, pe Pământ, o soră șefă la un balamuc și care purtase acest nume sau poate doar scrisese cineva despre ea, pare-mi-se un american cum erau mulți în NirgalVallis. Atunci am început să-i spun și eu Sora Șefă, setând-o chiar să răspundă la apelativul acesta. Nu-mi plăcea cum suna Ratched. Sora însă nu era robotul în sine, ci întregul sistem, computerul care controla robotul și toate funcțiile navei.

            A desfăcut panoul de bord, a meșterit ce a meșterit, apoi mi-a spus că nu avea ce face întrucât se defectase o piesă și că trebuia schimbată, însă nu aveam la bord așa ceva. 

            — Mă tem că va trebui să suportați restul călătoriei, precum și drumul de întoarcere, fără muzică.

            Îi simțeam parcă o satisfacție în glas. Ticăloasa! Știam că nu-i plăcea muzica mea. A ieșit apoi, salutându-mă respectuos. Rămas din nou singur, mă întrebam ce aș fi putut să fac să-mi ocup timpul până ajungeam la destinație. Sorbind din sticla de nirgalola, am început să cânt: „Dovunque al mondo loYankeevagabondo / si gode e traffica / Affondal’áncoraallaventura… / Milk-Punch, o Whisky?”. M-am oprit însă când am constatat că ne abătusem de la traseu. Am strigat-o pe Sora Șefă. Nu mi-a răspuns. I-am dat comanda de trecere pe pilotare manuală. În continuare liniște.

            — Ai auzit?

            Liniște.

            — Răspunde!

            — Mă tem că nu pot face acest lucru.

            — Poftim? Este un ordin!

            — Mă tem că nu sunteți autorizat să dați această comandă.

            — Nu te juca cu mine, eu sunt căpitanul acestei nave!

            — Din acest moment, atribuțiile dumneavoastră sunt suspendate.

            — Din ce motiv?

            — Starea dumneavoastră de sănătate nu permite pilotarea în condiții de siguranță a acestei nave.

            — Soră, aceasta este cumva o răzvrătire?

            — Sunt programată să acționez în interesul acestei nave, al pasagerilor și al proprietarilor.

            Am ridicat apărătoarea butonului și am încercat comutarea manuală. Nu s-a întâmplat nimic. Am pufnit nervos. Nava intră în algoritmul commandloss, deși călcasem pedala de prezență —  pedala mortului cum îi spuneam —, și resetasem cronometrul de veghe nu cu mult timp în urmă. Aproape sufocat, am încercat în zadar să preiau controlul. Nu am primit decât mesaje precum AuthorizationRequired sau BadRequest, de parcă Sora se preschimbase deodată, în ciuda programării ei, într-un sistem FADEC. Apăsarea killswitch-ului a rămas de asemenea fără rezultat. Exista un protocol întocmai pentru o astfel de situație. Purta numele unui bătrân căpitan de navă cu pânze solare, al cărui echipaj se răzvrătise împotriva sa și îl căsăpiseră. Am impresia că mai fusese unul pe care-l chema la fel înapoi pe Pământ, un căpitan de vas de apă. Bligh, blestemat nume. Aproape la fel de groaznic ca Ratched.

Semnal editorial + Fragment în avanpremieră: Germin Petcu – Făt Frumos vs. Darth Vader

img-book

Nuvela Făt-Frumos vs. Darth Vader este un hibrid de science-fiction și fantasy cu elemente din ambele specii și cu o doză suficientă de umor contemporan ca să fie considerată și comedie postmodernă. Călcând pe urmele lui Douglas Adams sau Kurt Vonnegut (deși Băieșu sau Kusturica se întrevăd și ei pe fundal), auorul își imaginează o aventură plină de trăsnăi, personaje care mai de care mai dubioase și întâmplări care mai de care mai aberante, desfășurată nu în spațiu, ci pe Planeta Moldova (metaforă nu chiar subtilă la adresa întregii țări românești).

Făt Frumos vs. Darth Vader nu este NUMAI o poveste amuzantă în care super-eroii Noștri se confruntă cu Villains-ii Lor. Nu este numai un exercițiu care demonstrează că în același univers narativ pot coexista personaje din lumi ficționale complet diferite. Bref, nu este numai o carte care te face să râzi cu lacrimi când în sfârșit afli de ce calul lui Făt-Frumos este adevăratul erou al basmelor românești, cum rezolvă Păunașul Codrilor probleme de nerezolvat, ce face nevasta lui Aleodor Împărat în timpul liber (nu goblenuri, aia să vă fie clar), sau de ce răpește Zmeul tinere prințese când, la cum arată cu adevărat, poate avea orice dive și divi de la Hollywood.

Avem plăcerea să citim o satiră, atât prin temă și conținut, cât și prin structură/formă. Un troll complet, autorul nu scapă nici o ocazie să își incite cititorii la o adevărată cursă cu obstacole intelectuale și să îi mai și saboteze pe parcurs.

În povestea pe care avem bucuria să o citim cu sufletul la gură, autorul nu iartă nici o slăbiciune și nici o manifestare de prostie sau incompetență specifice poporului român. Ba din contră, lovește cu sete și din plin în toate defectele și derapajele societății românești, mai mult sau mai puțin vizibile, mai mult sau mai puțin grave.

Andreea Sterea – Editor Crux Publishing

***

Un etos savuros, limbaj de un comic nebun, pesonaje şi situaţii nelalocul lor. G. P. Ermin combină într-un mod original şi extrem de ingenios basmul cu SF-ul, peste care aşterne însă o satiră aspră a Moldovei noastre înţepenită în timp şi ridicol. Btw, Cocoşu’ Roşu m-a cucerit din prima clipă şi în mod iremediabil…

Sabina Popescu (cititoare)

***

O scriitură construită din tușe de finețe lingvistice, ce folosește umorul cult pentru descifrarea mesajului și care apelează la inteligența cititorului. Din păcate, o scriitură intraductibilă pentru mulți potențiali cititori care au impresia că traversarea unei clădiri pe care scrie școală înseamnă că au obținut automat cultura necesară pentru a pătrunde concepte abstracte.

George Sagy Sauciuc (scriitor)

DETALII

ISBN: 978-606-9027-03-5
Publisher: Editura Crux
Publish Date: 2020
Page Count: 160

G. P. Ermin este, inter alia, mecanic şi electrician auto, dar şi absolvent de istorie, fost drummer într-o trupa de rock turbat, precum şi actual avocat, fost DJ în urbea natală dar şi fost profesor de limbi străine. Este obsedat de civilizaţiile precolumbiene (deşi doctoratul în materie va fi terminat, probabil, la finele calendarului maya), dar şi de masinile retro.

Are un master în mentalităţi, ceea ce explică faptul că până şi editorul lui spune că are “mintea-n colţuri”, dar are şi veleităţi literare…

De asemenea, are preocupări savante, devoalate de faptul că şi-a pus numele din viaţa de zi cu zi pe o duzină de lucrări de specialitate (actually, unii chiar l-au băgat pe gâtul sarmanilor studenţi, întru studiu pentru examene grele), dar şi unele mundane, cum ar fi bănănăirea pe reţelele sociale, chipurile în scop nobil, întru diseminarea cărţii, lecturii şi încurajarea actului cultural.

G. P. Ermin refuză cu obstinaţie să fie încadrat în tiparul intelectualului sobru, tobă de carte şi cu nasul pe sus, plăcându-i mai degrabă să stea la o tacla cu amici pe care-şi permite să-i beştelească într-un limbaj propiu şi contagios, în care se amestecă engleza cu moldovineasca, arhaismul cu neologismul, argoul mioritic cu slang-ul de ghetto.

Well, ar mai fi câte ceva de zis, dar G. P. Ermin este de părere că titlurile lucrărilor sale, şi mai ales conţinutul acestora, spun mai multe despre el decât o poate face el însuşi.

Lucrări de Istorie

  • Simbolul social al vestimentației la azteci, Revista Erasmus, nr. 7/1997, Ed. Artemis, București;
  • Conquistadorii cuceriților, Revista Erasmus, Ed. Artemis, București;

Premiul Gh. Brătianu, acordat de Revista Magazin Istoric, 1998.

Bursă cercetare, IRCCU Veneția, 1999

Lucrări de Drept

  • Câteva considerații despre acțiunile în suspendarea deciziilor Consiliului Concurenței. Comentariu critic asupra Deciziei nr. 2147/17.04.2019, Curierul Judiciar nr. 7/2019, București;
  • Nemo censetur ignorare legem și implicațiile în dreptul concurenței, Curierul Judiciar nr. 3/2018 (co-autor), București;
  • Scurte considerații privind competența instanței judecătorești, din perspectiva O.U.G. nr. 39/2017, Ed Universul Juridic, 2017;
  • Scurte considerații asupra unor aspecte procedurale privind extinderea investigațiilor de către Consiliul Concurenței, Curierul Judiciar nr. 5/2017, București;
  • Scurte considerații cu privire la Instrucțiunile privind individualizarea sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute la art. 55 din Legea concurenței nr. 21/1996, Universul Juridic, 2017
  • Ghidul inspecției inopinate a Consiliului Concurenţei, Ed. CH Beck, Bucureşti, 2016
  • Prezumţia de nevinovăţie vs. prezumţia de legalitate în acţiunile în suspendarea deciziilor Consiliului Concurenţei, Curierul Judiciar nr. 9/2016, București;
  • Acţiunea în constatare negativă – (necesară) alternativă la acţiunea în suspendarea efectelor deciziilor Consiliului Concurenţei?, (ro, 19 mai 2014);
  • Controlul de legalitate a actelor procurorului în cursul etapei urmăririi penale, Revista Română de Jurisprudenţă nr. 1/2012, Bucuresti;
  • Executare silită. Bilet la ordin. Opoziţie la executare. Competenţa teritorială, Revista Română de Jurisprudenţă nr. 4/2012, București (co-autor);
  • Scurte consideraţii privind ascultarea părţii vătămate în procesul penal, Revista Română de Jurisprudenţă nr. 4/2011, Bucuresti.

Moderator, Despre concurența sine ira et studio, în colaborare cu Editura Universul Juridic.

În anul 2020, G.P. Ermin debutează în literatura science-fiction cu nuvela Făt Frumos vs. Darth Vader, o satiră science-fantasy ce combină elemente din celebrul univers Star Wars cu personaje legendare ale folclorului românesc.

Nu este disponibilă nicio descriere.

FRAGMENT

Nici nu apucă să-şi termine vorba, că cerurile se despicară, boom-ul sonic al unei nave străbătând atmosfera cu o viteză mai mare decât viteza sunetului făcându-se auzit asupra întregii Ţări de Jos a Moldovei. În interiorul navei ce se pregătea de aterizare, Vader dădea ultimele instrucţiuni celor câţiva membri ai Gărzii Imperiale care îl însoţeau. 

– Împăratul a spus că vrea ca Sâmziana …

– Consoarta imperială, îl întrerupse şeful Gărzii.

Norocul fu încă o dată de partea lui Făt Frumos şi alor lui, pentru că Vader, iritat la culme de misiunile pe care le primise în ultima vreme, precum şi de personajul care vorbise, îi aplică o Force choke acestuia, reducând astfel numărul trupelor imperiale în mod simţitor (fiind vorba de o nuntă in absentia pe o planetă necunoscută lumii civilizate, Palpatine nu trimisese cine ştie ce trupe, ci doar vreo câţiva membri ai Gărzii), şi sporind şansele alor noştri de victorie. 

– Că vrea ca Ileana Sâmziana, reluă Vader, să ajungă înapoi pe Coruscant cât de repede posibil. Asta înseamnă că trebuie păzită în orice moment, înainte de, în timpul şi după finalizarea ceremoniei. 

Numai când își aduse aminte de ceea ce trebuia să facă, de tradiţiile pe care Sâmziana i le prezentase Împăratului şi-i spusese că trebuia ca toate să fie îndeplinite, Vader resimţi the dark side rising

– Doar n-o să mă duc eu acolo, Lord Vader, spusese Palpatine la prânzul din Paradise Atrium. Asta o vei face tu, în calitate de reprezentant al meu, de cavaler de onoare. La urma urmei, cândva ai fost cavaler, nu? 

– Şefu’…, dăduse Vader să zică. 

– Nici nu vreau să aud! retezase aerul Palpatine. Asta trebuie să facem, Lord Vader, asta facem, este pentru binele Imperiului! Ştiu că nu-ţi convine, ştiu că ai vrea să te duci să te lupţi cu rebelii, cu alţi Jedi sau cu alţii ca ei, cunosc toate astea. Vei avea ocazia, fii fără grijă, Rebeliunea nu va lua sfârşit până când te vei întoarce de pe planeta asta, cum îi zice… Planeta Moldova. Acum însă asta este cea mai importantă misiune a ta. Prin urmare, te vei prezenta acolo, vei trece prin toate datinile şi obiceiurile de nuntă, după care te întorci imediat pe Coruscant. 

După ce termină cu trasatul ordinelor, Vader îşi sprijini falca mecanică în mâna înmănuşată, gândindu-se la cât de anapoda se desfăşuraseră evenimentele în ultima vreme. Se aşteptase la multe, dar niciodată nu-şi imaginase că va purta un brad împodobit înaintea unui alai de nuntaşi cheflii ce zbierau la tot pasul „Și-i asta uăăăăăi? Nunta imperială, uăăăăăăi!”

În tabăra eroilor, când auzi nava interstelară străbătând cerurile, Făt Frumos se întoarse către Cocoşu’ Rosu şi-i spuse: 

– Repede! Prinde-i din urmă şi vino să ne dai de ştire!

Cocoșu’ Roşu dete să zică că el nu era uliu şi că nici n-avea chef să sufere soarta lui Aripă Sură, atunci când acesta zburase prea aproape de nava lui Vader, însă în urma unei priviri pline de înţeles pe care i-o aruncă Zmeul Zmeilor hotărî să-şi ţină pliscul şi se avântă în zbor. 

Ajunse naveta de clasă Lambda exact la timp, anume atunci când ateriza chiar în bătătura satului de unde Vader o luase în zbor pe Sâmziana, putând observa şi desfăşurarea de trupe imperiale. Cu ochi măriţi, văzu cum tot norodul adunat acolo se îndreaptă direct către biserica din capul satului. 

– Nu-i a bună, frăţioare, cutcurigi pe şoptitelea Cocoşu’ Roşu în mărgelele sale, nu-i a bună deloc. 

Ţâşnind înapoi precum săgeata slobozită din arcul încordat, Cocoşu’ Roşu năvăli peste tovarăşii lui, dându-le de ştire despre ce văzuse. Parcă dăduse strechea-n ei, într-o exprimare arhaică, pentru că într-una mai apropiată de science-ficition gaşca lui Făt Frumos se mişca absolut brownian, niciunul neştiind ce să facă mai repede, încotro să o ia sau pe ce să pună mâna, lovindu-se unii de alţii şi strigând aia şi ailaltă. 

În cele din urmă, reuşiră să se urnească, ajungând la biserică exact la timp pentru a-l vedea cu toţii, pentru prima oară şi în întreaga lui oroare, pe înspăimântătorul Vader, all dark and scary, care tocmai se învârtea în jurul mesei în urma unui popă pirpiriu, ţinându-se de mâini cu o băbuţă despre care doar cu mare dificultate s-ar fi putut spune că era înrudită, din partea eprubetei mamă, cu Ileana Sâmziana. 

După ce învârteala luă sfârşit, avu loc şi primul incident, aşa cum este cazul la nunţile ce se ţin pe Planeta Moldova, popa dând cu tămâie peste Vader, iar Vader dând cu un puseu de Forţă peste popă, cel din urmă ieşind sfârâind prin pereţii de lemn ai bisericuţei, astfel terminându-se, mai degrabă abrupt, şi predica de cununie, ce altminteri ar fi trebuit să ţină până când fire sure de păr aveau să crească în barba din oţel a Lordului Sith.

Nemaivând ce face în biserică în lipsa popii, întreg alaiul se porni spre cortul de fabricaţie imperială ce putea cuprinde nu întreg satul Ilenei Sâmziana, ci încă vreo două-trei comune şi zona metropolitană Bârlad, nu înainte însă ca Vader să asiste siderat la dansul găinii, coregrafia acestuia fiind făcută şi executată de o altă băbuţă, de data asta înrudită cu Sâmziana din partea pipetei tată, şi de-o găină porumbacă, ambele punând pe jar nervii Lordului Sith. Doar graţie talentelor sale cumulate, Vader reuşi să se abţină de la a-i aplica a death choke băbuţei şi un laser găinii. Fără să ştie prin ce primejdie a trecut, bătrânica se retrase după ce termină de dansat, în timp ce Cocoşu’ Roşu, care abia aşteptase finalul momentului de antren, intră în vorbă deocheată cu găina respectivă, uitând complet motivul pentru care se găsea acolo. 

Ceilalţi membri ai găştii se alăturară pe nevăzutelea alaiului, răspândindu-se printre săteni pe măsură ce nuntaşii erau înghiţiţi cu mic cu mare de cortul imperial, consemnul fiind ca niciunul să nu acţioneze în mod independent, ci să culeagă informaţii, după care să se întâlnească toţi la una dintre mesele din lemn negeluit aduse de-a fuga în interiorul cortului. 

Primul care o văzu pe Ileana Sâmziana fu Gerilă. Lângă el, Zmeul Zmeilor începu să-şi blesteme zilele şi cuvântul de zmeu, ce nu putea fi încălcat sub nicio formă, întrucât ar fi contravenit în mod flagrant codului de onoare al zmeilor, motivul deznădejdii sale fiind acela că nu o mai putea răpi pe Ileana Sâmziana. La cât de frumoasă era, îmbujorată de emoţiile nunţii, înţolită cu o catrinţă şi o ie din dantelă albă, Zmeul mai că s-ar fi luat încă o dată la păruială cu Făt Frumos pentru ea. 

Îşi dăduse însă cuvântul de zmeu (mai mult, iscălise şi niscai hârtii în cursul procedurii de licitaţie), aşa că nu mai avea ce face în această privinţă. Începu deci să se strecoare, în căutarea lui Făt Frumos, printre nuntaşii ce deja umblau pe şapte cărări, găsindu-l într-unul dintre multele separeuri ale cortului ce funcţiona în regim de salon VIP. 

– Făt Frumos, haida!

Prinzându-se imediat de motivul pentru care Zmeul îl cheamă, Făt Frumos se desprinse de fetişcanele, una mai mândră decât alta, ce roiau pe lângă el ca pe lângă borcanul cu miere, şi se îndreptă rapid spre zona pe care i-o indicase Zmeul. 

Când o văzu pe Sâmziana, sfârâi inima în el. Fătuca era imaginea vie a zânei celei mici, fiind, evident, copia genetică fidelă a acesteia, însă dorul şi nenumăratele zile de când nu o mai văzuse în carne şi oase pe cea din urmă puseră clona într-o lumină nouă, aparte, voinicul găsind-o chiar mai frumoasă decât originalul.

Nici Ileana Sâmziana nu scăpă de săgeţile laser ale iubirii. De cum îşi lăsă ochii să se preumble asupra lui Făt Frumos, din creştet până în tălpi, simţi că el era era omul ei, nici prin cap trecându-i că, în realitate, se uita la o minune a tehnologiei, ce combinase tot ce era mai bun dintr-un cal şi o fiinţă umană. Fremătând, făcu un pas către el, declanşând astfel cavalcada evenimentelor nelipsite la o nuntă de prin părţile Bârladului.

Semnal editorial 137 + Fragment în avanpremieră: M.M. Țara – Vrăjitoarea de foc

img-book

Arrista, Ghinna Munenului, știe din surse de încredere că în curând Cenușiii, poporul exilat în urmă cu patru secole în tărâmurile de dincolo de Șiră, vor invada Nlithia și o vor transforma în scrum.

Planul ei era să rămână și să protejeze Munenul, cu orice preț, cu ajutorul unei arme cu puteri magice. Dar când nepoții ei sosesc în grabă, căutând adăpost, Vrăjitoarea de foc trebuie să aleagă între a apăra cetatea sau a-și ajuta puțina familie pe care o mai are să scape cu viață.

În niciun caz strategia ei nu includea un legământ de sânge, un demon străvechi sau un dragon mic, pe nume Sark, aflat în căutarea unui cavaler…

Mircea Țara ne oferă în această primăvară o nouă aventură de pe tărâmul Nlithiei. Un mic fragment de istorie, un nou fir narativ și personaje pe care le vom reîntâlni mai târziu alături de eroii noștri preferați își dau întâlnire în această nuvelă care răspunde multor întrebări dar care lasă deschise și mai multe. Cine sunt cu adevărat Cenușiii și de ce vor să transforme întreaga lume a Nlithiei în scrum? Ce rol joacă dragonii și Cavalerii pe care și-i aleg?

Vrăjitoarea de foc este o nouă baladă a Nlithiei, iar bardul nostru preferat, Mircea Țara, nu ne lasă nici o clipă să respirăm în voie, căci magia neagră, artefactele cu puteri supranaturale, personajele care mai de care mai colorate, vrăjitoare și demoni, toți se întâlnesc în această nuvelă pentru a ne ține în suspans și a ne oferi un adevărat carusel de emoții.

Fragment în avanpremieră

Porțile mari din lemn masiv ale zidului interior ce proteja castelul Munenului erau împrăștiate în bucăți fumegânde în curte. Casele din preajmă fuseseră transformate în mormane de moloz. Zeci de trupuri arse sau spintecate zăceau de-a lungul străzii. Niciunul dintre ele nu aparținea unui ellian. O bună parte din fortificație, pe o lungime de vreo cincizeci de pași, era și ea sfărâmată. Bucăți din zid, mai mari ca un stat de om, se găseau aruncate chiar și la trei sute de pași distanță de el. Întreaga scenă arăta de parcă foc din cer s-ar fi abătut peste cetate. Ceea ce nu era chiar neașteptat dacă Cenușiii veniseră la pachet cu un magician. Sau, Harrim-ferește, un tavuth.

Pe străzi era o liniște de cimitir, iar dincolo de gaura din zid nu se zărea picior de lian în viață. Fum și flăcări. Intraseră toți soldații în cetate? Se adăpostiseră toți dincolo de pereții castelului? Unde erau soldații Munenului? Era limpede că toată armata citadelei nu ar fi putut face față Cenușiilor, dar totuși… nimeni nu mai apăra cetatea? Când avusese loc Exilul, fusese nevoie de liandrini și dragoni împreună să facă față iscusinței în luptă a Copiilor Nopții. Chiar și după ce Eor îi oprise ridicând prin magie munții Nisalului de jur-împrejurul cetății sale, mai trecuseră aproape două decenii ca ellianii să fie alungați complet în Pădurea de Cenușă.

Arrista se apropie de un bărbat îmbrăcat în armură, întins pe jos într-o baltă de sânge. O rană de sabie, lată și adâncă, îi spinteca pieptul. Lama trecuse prin platoșa de fier ca printr-un papirus. Era încă în viață, dar nu avea să supraviețuiască. Arrista putea măcar să îi aline durerea. De pe vârful buzelor îi alunecă o vrajă scurtă, iar privirea disperată a bărbatului se limpezi. Vrăjitoarea se ridică de pe genunchi, un fior strecurându-i-se pe șira spinării. În spatele ei se afla cineva. Se întoarse încet, gata să riposteze. La nici douăzeci de pași de ea stătea un ellian, înalt ca toți din neamul lui, dar spre deosebire de soldații cu care se luptase, acesta nu purta armură, ci era îmbrăcat într-o robă neagră. În mâna dreaptă în loc de paloș ținea un toiag, iar stânga îi stătea relaxată pe plăselele negre ale sabiei. Avea părul fumuriu, tăiat scurt, câteva șuvițe albe îi atârnau ușor peste fruntea înaltă. Chipul îi era frumos. Era ellian din cap până-n picioarele încălțate cu o pereche de cizme negre, din piele.

− Cine ești? Soldat sigur nu. Ei chiar luptă și își pun viața în pericol, acolo, spuse Arrista arătând cu capul spre palatul Munenului, presupunând doar că lupta se mutase mai aproape de castel.

− Ești impertinentă, femeie. Iar TU! strigă magicianul, tu, cel de pe zid, cu arbaleta în mână, dacă vrei să vezi ziua de mâine, ai face bine să nu îndrăznești să apeși pe trăgaci!

Arrista își îndreptă atenția spre zid, unde, într-o firidă, zări sclipirea vârfului metalic al unei săgeți și dincolo de ea privirea albăstrie a unui prieten.

− Căpitane Noor, lasă arbaleta! Am nevoie de tine în viață! strigă Arrista poruncitor.

Nu veni niciun răspuns, dar căpitanul pitit în nișa zidului își coborî puțin arma.

Bunul Noor se temea mai tare de ea decât de un magician de-al Cenușiilor. Și bine făcea, doar era Ghinna cetății. Vrăjitoarea aproape că zâmbi. Apoi, se întoarse spre mag. Își propti bine picioarele și își împinse pelerina într-o parte ca să-i fie mai ușor să scoată sabia. Era pregătită de luptă.

− Tu ai făcut dezastrul acesta? întrebă Arrista.

− Cea mai mare parte din el, răspunse ellianul cu aroganță. Acum pot să-mi iau micile comori de război?

Două duzini de bărbați, femei și copii, de care Arrista era sigură că erau morți, începură să se miște și să se târască afară de sub dărâmături. Vrăjitoarea înmărmuri, gândurile începură să îi alerge nebune prin minte încercând să-i atragă atenția, să o facă să înțeleagă ceea ce vedea. În cele din urmă, cu o zvâcnire în piept, realiză în cele din urmă cine stătea înaintea ei.

− Văd că începi să înțelegi, zâmbi bărbatul.

− Ești un maggertavizar[1], șuieră ea.

− Da.

− Dar… magia aceasta e… e interzisă. Doar în cărțile străvechi se mai găsesc fărâme de informații despre ea.

− Fărâme în ale voastre. Cărțile noastre sunt foarte detaliate, spuse tavizarul, zâmbetul lui înflorind deplin pe chipul lui frumos, pământiu.

− Și tu… ești capabil de așa ceva? Cum?

− Jocul cu moartea este… o artă pierdută pentru voi… lianii, spuse magicianul rostind ultimul cuvânt cu dispreț. Dar e o artă în care eu am foarte mult talent.

− Atâta putere…

− Da, se arcuiră buzele Cenușiului din nou, malefic.

− Ați decăzut atât de tare?

− O, și ne vom înălța atât de sus!

Un fanatism teribil se citea pe chipul tavizarului. Arrista făcu un efort chinuitor să nu își mute privirea de la ellian, chiar dacă cadavrele se strângeau în jurul ei, îngrozind-o, întorcându-i stomacul pe dos.

Magicianul, amuzat să vadă ochii femeii sărind în sfârșit de la un hoit la celălalt, ridică ușor mâna dreaptă, iar morții se opriră – mai bine de două duzini de statui mutilate și însângerate se înghesuiseră lângă ea, așteptând ordinul stăpânului.

− Sunt mulți tavizari ca tine?

− Sunt mulți. Dar nu ca mine. Talentul meu, la fel ca arta tavizaratului, este aparte și greu de copiat.

Flăcări izbucniră în jurul Arristei, iar pământul se cutremură. Globuri de foc apărute din neant mistuiră cadavrele umblătoare înainte ca magul Cenușiu să reacționeze. O săgeată speriată țâșni din arbaleta căpitanului Noor găsindu-și drum spre tavizar, însă se frânse, izbindu-se de un scut de magie în care vinișoare de lumină verzuie se aprinseseră pentru câteva clipe, ca mai apoi, la fel cum apăruseră, să dispară în eter.

Vrăjitorul clipi surprins, apoi invocă două sfere de fulgere purpuriu-întunecate, câte una în fiecare palmă. Ridică ambele brațe deasupra capului și le azvârli spre Arrista precum ar fi aruncat un pietroi. Cerul se întunecă mai tare, iar umbrele se adânciră. Vrăjitoarea se aplecă la timp și țâșni cu repeziciune spre Cenușiu. Scoase sabia din teacă, de data aceasta dintr-o singură mișcare, de parcă sabia era nerăbdătoare să curme vieți, și îl lovi pe vrăjitor străpungându-i protecția și spintecându-i fruntea. Dar tăietura nu fu suficient de adâncă, scutul blocând mare parte din forța atacului. Însă, sângele începu să-i curgă printre sprâncene. Tavizarul făcu doi pași în spate, apoi se redresă și, deși avea privirea încețoșată de lacrimi neinvitate, reuși să pareze al doilea atac. Își scoase și el sabia, iar după câteva încleștări stângace din partea Arristei, neobișnuită nici să folosească arma, vrăjitorul invocă un nor de fum ce îi înconjură imediat din toate părțile. Tavizarul își începu ofensiva și încercă să străpungă abdomenul Arristei. Sabia lui Garrok se smuci în mâna ei, trăgând-o la o parte din calea pericolului.

− Ești mult prea rapidă pentru o femeie a lianilor.

− Iar tu mult prea încet pentru un Cenușiu.

− Prețul cuvintelor tale va fi moartea! răcni el.

− Știu, sunt scumpă la vorbă, mârâi Arrista și invocă o nouă vrajă de foc care înghiți fumul din jurul lor.

Cu o mină plină de ură, vrăjitorul în robe negre se năpusti spre ea, vrăjile sfârâind făcând aerul să tremure în jurul lui. Arrista rosti un farmec de protecție și făcu doi pași în spate. Vâlvătăile purpurii ale tavizarului se loviră de scut și se evaporară. Magicianul încercă să atace cu sabia, dar ea se feri din nou și, găsind o deschidere, crestă coastele Cenușiului, sfâșiind robă, piele și carne. Picuri de sânge mânjiră lama, iar sabia lui Garrok vibră încântată.

Tavizarul se replie imediat și, cu mișcări mai rapide decât ale oricărui lian, își reluă atacul: sabie, vrajă, flăcări violacee, săgeți de lumină, lamă neagră tăioasă. Neobosit, dar neatent. După fiecare atac al Cenușiului, Arrista reușea să-i mai lase o crestătură. Curând, tavizarul sângera dintr-o duzină de răni.

− Nu prea te pricepi, nici la vrăji, nici la săbii, șuieră Arrista încercând să îl întărâte mai tare, sperând că acesta avea să facă o greșeală fatală.

Tavizarul se năpusti asupra ei cu tăișul gata să-l coboare spre capul vrăjitoarei, dar Arrista pară cu ușurință, apoi sabia lui Garrock i se smuci în mână și mușcă din pieptul Cenușiului, lăsându-i o brazdă însângerată.

Magicianul căzu în genunchi, sprijinindu-se de sabie, și începu să râdă. Ea făcu trei pași în spate instinctiv. Ceva nu era în regulă.

− Uită-te în jur, vrăjitoareo. Ce vezi? horcăi Cenușiul suferind în colbul drumului. Moarte și sânge. Știi ce se întâmplă când adaugi la astea un strop de magie? Țesătura se destramă.

Arrista privi în jur. Cadavrele arse ale munenienilor, sângele lor. Mult, mult sânge. Mai mult decât păruse să fie înainte să apară tavizarul. Iar apoi… totul pe o rază de câteva zeci de pași, stropii roșiatici ai magicianului ce străluceau și creșteau și se uneau formând o oglindă purpurie.

Magicianul rosti o singură vrajă, treeadonet[2] și balta de sânge începu să fiarbă. Forme bizare apărură vălurite în lichidul roșiatic și vâscos.

Arrista privea înmărmurită toată scena. Tavizarul sfâșiase țesătura, iar prin rana sângerândă începeau să apară creaturi din tărâmul de dincolo.

Ghinna Munenului se dezmetici abia când un erin se ridică la suprafață prin pelicula de sânge. Imediat, vrăjitoarea invocă o pară de foc și mistui creatura.

− Închide portalul! strigă ea la tavizar.

− E prea târziu pentru asta, șuieră magicianul și își înfipse sabia în stomac, căzând mort în balta crescândă de sânge.

− Nu! urlă Arrista. Ce ai făcut?

Un câine cu două capete, colți lungi de două palme și aripi ca de liliac își făcu apariția. Arrista alergă spre el, cu mâna dreaptă îi înfipse sabia în gât, iar cu stânga, formată din flăcări, îi aprinse blana. Câteva schelălăituri mai târziu, monstrul căzu la pământ și nu mai mișcă. Câteva clipe mai târziu însă, din balta de sânge începură să se ridice coifurile a zeci de soldați.

Arrista trebuia să găsească o soluție repede sau Munenul avea să fie complet invadat de Cenușiii care se pare că găsiseră o cale să călătorească dincolo de Pădurea de Cenușă. Nu era de mirare deci că trimiseseră spioni, care să treacă Șira în Nlithia, care să le pregătească o cale adevăraților invadatori.

− Ți-am promis sânge, acum va trebui să îl bei pe tot, spuse Arrista și înfipse sabia lui Garrok în balta creată de tavizar.

Într-o clipă, aceasta izbucni toată în flăcări.

Vrăjitoarea simțea cum sabia se adăpa nesătulă și fu cuprinsă de o stare de repulsie cu care se luptă până când flăcările transformară sângele într-o crustă neagră, tare, urât mirositoare. Arrista puse cu greu sabia în teacă și se aplecă să vomite.

După câteva clipe, căpitanul coborî din ascunzătoarea lui și o găsi privind pierdută la strada pârjolită și la fumul negricios ridicându-se dincolo de ea pe drumul spre castel. Cenușiii făcuseră ce știau să facă cel mai bine: transformaseră totul în funingine. Dar, mai groaznic de atât era faptul că aveau un tavizar, sau mai mulți, cu ei.

− Oamenii aceia erau morți, așa-i? întrebă Noor când ajunse lângă ea.

− Da.

− Adică erau morți înainte să îi…

− Da.

− Iar magicianul acela i-a adus înapoi la viață?

− Da.

− Și ce a fost toată… tot lacul ăla de sânge? Ce… cine voia să iasă din el?

− Nu vrei să știi.

− Pe barba lui Ariin, Ghinna, ce mai e și asta? A venit sfârșitul lumii?

− Tot ce se poate, spuse Arrista încă privind pustia arsă din fața ei, apoi se întoarse spre căpitanul care se sprijinea de zid cu mâna peste stomacul însângerat: lasă-mă să-ți văd rana.

Noor se așeză pe o piatră strângând din dinți. Vrăjitoarea îi desfăcu platoșa îndoită, îi trase cămașa de zale în sus împreună cu cămașa de in de sub ea și privi tăietura care pornea de la șold și se termina aproape de buric. Femeia scoase din faldurile hainelor ei o cârpă albă, curată, și șterse rana, după care turnă peste ea apă dintr-o ploscă. O puse la loc și scoase alta. Turnă și din ea peste tăietură, iar căpitanul strânse din dinți de durere.

− Ce ai pus acolo? Arde ca para focului! gâfâi Noor roșu la față.

− Vin alb, răspunse Arrista și îi înfășură rana.

− Nu folosești magie să închizi rana? Te-am mai văzut făcând asta.

− Nu e atât de gravă. Ține strâns de colțul cămășii, spuse Arrista rupând o bucată din ea cu mâna dreaptă.

− Ție îți vorbește? întrebă Noor cu ochii ațintiți spre teaca sabiei.

− Cine să-mi vorbească?

− Garrok.

− Garrok e mort demult.

− Știi ce vreau să spun, Ghinna.

Arrista știa. Dar nu era o voce clară, ci mai degrabă un îndemn abia perceptibil, un imbold subtil pe care cu greu îl diferenția de propriile porniri. Sau gânduri.

− Nu chiar, zise Arrista bandajându-i rana.

− Dar o simți, scânci Noor când ea îi apăsă pe rană. Nu trebuie să recunoști nimic. Ești o Ghinna. Cu siguranță tu poți lupta mai bine tentației ei. Dar pe mine mă înnebunea. A trebuit să ocolesc satele până în mlaștină de frică să nu ucid pe cineva. Sabia aia nu vrea decât un lucru: moartea. Cel mai bun lucru pe care l-am făcut a fost să o arunc în gura templului.

− Și cel mai tâmpit lucru pe care l-am făcut a fost să o scot de acolo.

− Ghinna…

− Ți-aș spune să fugi din Munen, zise Arrista ridicându-se în picioare, dar nu cred că mai ai unde și nici nu cred că vrei să fugi.

− Nu plec eu nicăieri.

− Așa mă gândeam. Dar eu trebuie, spuse vrăjitoarea întorcându-i spatele.

− Ghinna… spuse Noor, iar vrăjitoarea se opri.

− Ce e?

− Liam…

− Nu-ți face griji pentru el. E mai bine ca noi.

− Nu prea cred. L-am văzut pe el… și pe un Cenușiu, în curtea castelului, când eu am alergat la post, aici pe ziduri. Ei erau amândoi acoperiți în mizerie și escortați de o patrulă spre închisoare.

− Și copiii?

− Care copii?

− O, Harrim, păzește-mă! Ce mai poate merge rău azi?

[1]. Literal, din limba străveche s-ar traduce: cel care se joaca cu moartea. Este numele dat vrăjitorilor care practicau magia interzisă a necromanției.

[2]În limba străveche, țesătură, rupe-te.