Prezentare:
Umblăm după un băiat care înoată în lume ca peștele prin apă. Îi găsim numai urmele, din când în când, urmele unei lighioane scăpate din iad. Firește că nici noi nu suntem îngeri.
Nu ne urăște, nu se teme, nu ne îndrăgește. Ne bagă în seamă doar cum cercetezi vremea, când pleci de-acasă. Dacă stă să plouă, iei o umbrelă. Dacă e soare, îți pui ochelari fumurii. Dacă bate vântul, ridici gulerul hainei.
Foamea l-a chinuit până a putut să țină cuțitul, să-și taie singur felii din orice și-a dorit. El trebuia să se ivească pe lume. Când lași un morman de gunoi să sporească, după o vreme el prinde viață. Ceva rău crește acolo.
Până la urmă însă, o să-l găsim. Anchetele, ca toate șaradele, au haz doar cât îți bați capul cu ele. Și mai ales dacă nu iei regulile prea în serios…
Colecția Mystery & thriller
Serie de autor
Format 13 x 20 cm.
ISBN: 978-606-749-510-2
252 pag
Noiembrie 2020
Pret 35 lei
FRAGMENT
Pare că a venit, în sfârșit, ziua cea mare. Lui Roemeen i-ar fi ușor să se ducă la unul din gardieni și să-l avertizeze cu privire la cele ce urmează. Ar fi separați, iar pe el l-ar duce de unul singur în celulă, chiar dacă nu l-ar crede. Paza bună trece primejdia rea.
Dar mâine? Dar restul zilelor? E de-ajuns să te arăți slab o dată, ca să stârnești haita de hiene. Te halesc în câteva secunde și nici nu spală vasele.
Apoi, nu așa merg lucrurile. Noi suntem dintr-o lume, a noastră. Gardienii – din alta, a lor. Cele două lumi se întrepătrund, însă nu se amestecă.
Roemeen își întinde nonșalant ciolanele în soarele generos. Inspiră cu voluptate aroma șesului care se întinde dincolo de zid. În turnul de pază, unul din oamenii înarmați îl urmărește invidios. Regulamentul nu-i dă voie să să se întindă și el.
Deținutul pornește hotărât spre intrarea clădirii, înregistrând tot ce se petrece în jurul său, micile schimbări în grupurile tradiționale, vorbele, gesturile. Când mai are vreo cinșpe metri până la ei, frățiorii Destani, care până acum șezuseră pe vine, cum or fi obișnuiți pe la ei, prin Albania, se ridică încet.
Lui Ilir abia a început să-i mijească o mizerie de mustață, de care pesemne se arată mândru fiindcă își tot trece limba peste ea. Agim, primul născut, e mai mare cu vreo zece anișori.
– Destani, vorbește Roemeen, nu prea tare, să nu-l audă gardianul cel mai apropiat.
Tânărul își umflă pieptul strâns într-un maieu gen Bruce-Willis-greu-de-ucis, evidențiind rezultatele orelor de tras la fiare.
– Care-i treaba, rumânu cacat? Ilir se borșește într-o neerlandeză aproximativă, rezervată mai degrabă comunicării cu paznicii decât cu pârnăiașii de prin curte, ca să-i arate că nu dă doi bani pe renumele lui de dur.
„Roemeen” i se zice de multă vreme individului cu dantură integrală de oțel, dinainte să nimerească aici, la Sainte-Agathe. Și, firește, tot ce-i scris în dosar ajunge iute la urechile cui e cel mai tare din pușcărie, angajat ori pensionar. Tocmai de-aia, albanezul mucos nu vrea să-i rostească porecla, care ar suna ca un fel de rang.
– Taci, găoază, îi răspunde Roemeen, în aceeași limbă amestecată, scuipând într-o parte. Nu vorbesc cu tine, copil de muci. Agim, bărbate, cu tine am ceva.
Și rânjește, dezvelind treizeci de colți scânteietori, care-au băgat spaima în floarea pușcăriilor belgiene. Cei aflați la mai puțin de trei, patru metri, se dau un pas în spate. Cei mai de departe, simțind că se petrece ceva, se apropie. Răfuieli se petrec destule, într-un fel sau altul, însă asta promite să fie ceva de soi, un fel de finală la categoria grea.
– Ce vrei? spune Agim cu un soi de blândețe, care numai pe unul bătut în cap ar putea să-l înșele.
Roemeen își dezbracă bluza încet, ca un stripper, îngăduindu-le tuturor să-i evalueze brațele subțiri, dar vânjoase, acoperite cu tatuaje de Rahova. Beciul, nu cartierul.
Agim Destani râde sincer, imitat de câțiva din public.
– Ne-ai adus nește oscioare pentru câini? Ori vrei la mâncare, rumânu?
Alte râsete.
– Nu vreau de mâncare, Agim, urmează Roemeen calm. Vreau să rezolvăm ce cauți tu, între noi, ca bărbații. Nu mai împinge în față copilul ăsta jegos, fără pulică în nădragi. Poate pățește ceva.
Atâția ani prin pușcării i-au adus, pe lângă liniște, niște simțire bună să citească oamenii simpli, naivii, băietanii fără judecată. Iarăși a socotit bine.
Ilir scoate un muget și-l dă la o parte pe frate-său, care, ca forță, nu i se poate împotrivi. E de două ori mai solid.
– Tu… tu… eu… eu…
Și nu mai continuă, din cauza spumelor care-i umplu gura, dând pe dinafară la colțurile buzelor. Bagă în schimb mâna în buzunarul pantalonilor, dând la iveală periuța de dinți. Un sclav dintre deținuții pe care se bizuie a frecat-o nopți în șir de muchia unei plinte dure, transformând-o într-un șuriu primitiv, dar parșiv.
Roemeen a așteptat asta.
Totul se petrece în câteva secunde, fără mișcări bruște, fără zbierete care să atragă atenția gardienilor. De sus, omul cu pușca nu vede decât doi deținuți înjurându-se pesemne printre dinți, una din acele mici, nenumărate altercații pentru care nu se face gaură-n cer și nu merită să risipești un cartuș, mai ales dacă-l tragi în aer.
Autor: Octave von Broda
Titlu: Și ne vom întâlni de Crăciun
Colecția: Cașmir (roman de dragoste)
ISBN: 978-606-749-511-9
Format: 13 x 20 cm
172 pagini
27 lei
Din 17 noiembrie 2020 în librării, precomandă pe libris.ro – Cărți cu autograf
Prezentare
Ea locuiește la București, el la New York. S-au întâlnit anul trecut, la Viena. Între timp, pandemia a lovit lumea și sentimentele lor sunt separate de peste 7.000 de kilometri și de apartenența la două lumi foarte diferite. Matthew este profesor universitar și nu crede în nimic, Estera lucrează ca editoare de carte și a fost crescută într-un mediu foarte religios. Vor reuși să se reîntâlnească până de Crăciun, așa cum îți doresc? Poate fi Brașovul locul care îi va aduce din nou împreună?
.jpg)
