Lista cu dorințe Gaudeamus 2020 (în poze)

Anul acesta este „un pic” altfel, așa că toate evenimentele, inclusiv marile târguri, s-au mutat online. Însă, ca în fiecare an, las și eu o mică listă cu ce cărți mi-aș fi dorit să obțin de la Gaudeamus 2020, cu mențiunea că am să încerc să mă rezum la maximum 3 cărți pentru fiecare editură. Sper să-mi și iasă.

Așadar, în ordine alfabetică:

EDITURA ART

EDITURA ARTHUR

Iarna lui Brian

EDITURA BLACK BUTTON BOOKS

EDITURA BOOKLET FICTION

EDITURA CORINT

Este posibil ca imaginea să conţină: nor, text care spune „C.S. FORESTER SARLDO ROMAN PUBLICAT INIȚIAL CU TITLUL GREYHOUND PĂSTORUL CEL BUN „Forester ACUM ÎNTR-OECRANIZARE DESUCCES,C TOMHANKS TOM HANKS ÎNROLUL PRINCIPAL. FORESTER C.S. CORINT FICTION CORINT FICTION”


Houdini: Marea evadare de Kerri Manisalco, Editura Leda Edge – Delicatese  Literare

EDITURA CRIME SCENE PRESS

EDITURA CRUX PUBLISHING

img-book
img-book

EDITURA CURTEA VECHE

S.T.A.G.S.
Splendidul mistreț
H(a)ppy

EDITURA GRAFIC ART

EDITURA HECATE

EDITURA HERG BENET

EDITURA HUMANITAS

EDITURA HUMANITAS FCTION

EDITURA LEBĂDA NEAGRĂ

Pachetul, Thriller psihologic - Sebastian Fitzek
AVENTURILE UNUI CĂLĂTOR NAIV, între mișcare și izolare - Jan Cornelius

EDITURA LITERA

Pamantul fagaduintei
Apeirogon
O viata regasita
Vanatoarea de vrajitoare
Orasul Semilunii. Casa Pamantului si a Sangelui
India. O scurta istorie

EDITURA NEMIRA

EDITURA PALADIN

EDITURA PANDORA M

EDITURA PARALELA 45

EDITURA POLIROM

EDITURA PREDA PUBLISHING

Transfer de putere - Vince Flynn

EDITURA RAO

EDITURA STORIA BOOKS

EDITURA TREI

EDITURA TRITONIC

EDITURA UNIVERS

Spumele negre 1
Rusalka - Editura Univers

EDITURA VELLANT

Editura Tritonic: Lansări Gaudeamus 2020 online

Luni 16 noiembrie 2020,  14.30-15.45

– Colecția Cașmir, prezentarea volumelor: „Și ne vom întâlni de Crăciun”, autor Octave von Broda, „Sună-mă mâine”, autor Lucian Dragoș Bogdan, „Tot timpul din lume”, autor Teodora Matei.

Participă: Teodora Matei, Lucian-Dragoș Bogdan, Bogdan Hrib și Rebeca Cojocaru, editor Tritonic.

https://fb.me/e/41l0D5ZuA

Luni 16 noiembrie 2020, 18.45-19.45.

– Lansarea romanului „Toamna se numără cadavrele” (volumul 2 din seria Gigi Alexa, colecția Mystery & thriller), autor Tony Mott.

Participă: Tony Mott, Ada Galeș, Bogdan Hrib și Rebeca Cojocaru, editor Tritonic. https://fb.me/e/1Qy3RRKjW

Marți 17 noiembrie 2020, 14.00-15.00.

– Colecția Asistență socială, lansarea volumului „Dezastrul produs în urma inundațiilor. Experiențe din mediul rural”, autor Anca Mihai și prezentarea volumelor „Conduita deliberat-autoagresivă” și „Pe urmele lui Durkheim. Harta sinuciderii în România post-comunistă” autor Emanuel-Adrian Sârbu. 

Participă: Anca Mihai, Emanuel-Adrian Sârbu și Rebeca Cojocaru, editor Tritonic. https://fb.me/e/1jx1bSSTH

Miercuri 18 noiembrie 2020, 17.00-18.00.

– Lansarea volumelor „Mass media din România după 30 de ani”,  coordonat de Marian Petcu și „Sociologia jurnaliștilor”, autor Natalia Vasilendiuc, apărute în Colecția Comunicare Media

Participă: Marian Petcu, Natalia Vasilendiuc, Bogdan Hrib și editoarea Tritonic, Rebeca Cojocaru.

LIVE pe gaudeamus.ro

Joi 19 noiembrie 2020, 16.45-17.45

– Colecția Mystery & thriller, cele mai noi apariții: „Afaceri de familie” (seria Cazurile și necazurile comisarului Anton Iordan), autor Teodora Matei și „Văduva neagră”(seria Vagabond) autor Lucian Dragoș Bogdan. 

Participă: Teodora Matei, Lucian Dragoș Bogdan și Rebeca Cojocaru, editor Tritonic.  https://fb.me/e/1VoH5vHWD

Vineri 20 noiembrie 2020, 15.00-16.00.

Geopolitica… la zi!

Prezentarea volumului „Geopolitică și geoeconomie contemporană”, colecția Știinte politice, autor Antonia Colibășanu.

Participă Antonia Colibășanu, Bogdan Hrib și Rebeca Cojocaru, editor Tritonic. https://fb.me/e/4bI7sb7VC 

Duminică 22 noiembrie 2020, 11.45-13.00.

La o cafea despre realitate și fantezie

Lansarea volumului „Ia-le viețile, Angel!” (Colecția Mystery & thriller), seria de autor Dănuț Ungureanu și  prezentarea volumelor: „Inima castelului” (seria Poveștile castelului), autor Teodora Matei, colecția Cașmir și „Reziliență” (seria Stelian Munteanu & Tony Demetriade), autor Bogdan Hrib, colecția Mystery & thriller.

Participă Teodora Matei, Dănuț Ungureanu, Bogdan Hrib și Rebeca Cojocaru, editor Tritonic.

LIVE pe gaudeamus.ro

Semnal editorial 220 + Fragment în avanpremieră: Dănuț Ungureanu – Ia-le viețile, Angel! & Octave von Broda – Ne vom întâlni de Crăciun

Prezentare:

Umblăm după un băiat care înoată în lume ca peștele prin apă. Îi găsim numai urmele, din când în când, urmele unei lighioane scăpate din iad. Firește că nici noi nu suntem îngeri.

Nu ne urăște, nu se teme, nu ne îndrăgește. Ne bagă în seamă doar cum cercetezi vremea, când pleci de-acasă. Dacă stă să plouă, iei o umbrelă. Dacă e soare, îți pui ochelari fumurii. Dacă bate vântul, ridici gulerul hainei.

Foamea l-a chinuit până a putut să țină cuțitul, să-și taie singur felii din orice și-a dorit. El trebuia să se ivească pe lume. Când lași un morman de gunoi să sporească, după o vreme el prinde viață. Ceva rău crește acolo.

Până la urmă însă, o să-l găsim. Anchetele, ca toate șaradele, au haz doar cât îți bați capul cu ele. Și mai ales dacă nu iei regulile prea în serios…

Colecția Mystery & thriller

Serie de autor

Format 13 x 20 cm.

ISBN: 978-606-749-510-2

252 pag

Noiembrie 2020

Pret 35 lei

FRAGMENT

Pare că a venit, în sfârșit, ziua cea mare. Lui Roemeen i-ar fi ușor să se ducă la unul din gardieni și să-l avertizeze cu privire la cele ce urmează. Ar fi separați, iar pe el l-ar duce de unul singur în celulă, chiar dacă nu l-ar crede. Paza bună trece primejdia rea.

Dar mâine? Dar restul zilelor? E de-ajuns să te arăți slab o dată, ca să stârnești haita de hiene. Te halesc în câteva secunde și nici nu spală vasele.

Apoi, nu așa merg lucrurile. Noi suntem dintr-o lume, a noastră. Gardienii – din alta, a lor. Cele două lumi se întrepătrund, însă nu se amestecă.

Roemeen își întinde nonșalant ciolanele în soarele generos. Inspiră cu voluptate aroma șesului care se întinde dincolo de zid. În turnul de pază, unul din oamenii înarmați îl urmărește invidios. Regulamentul nu-i dă voie să să se întindă și el.

Deținutul pornește hotărât spre intrarea clădirii, înregistrând tot ce se petrece în jurul său, micile schimbări în grupurile tradiționale, vorbele, gesturile. Când mai are vreo cinșpe metri până la ei, frățiorii Destani, care până acum șezuseră pe vine, cum or fi obișnuiți pe la ei, prin Albania, se ridică încet.

Lui Ilir abia a început să-i mijească o mizerie de mustață, de care pesemne se arată mândru fiindcă își tot trece limba peste ea. Agim, primul născut, e mai mare cu vreo zece anișori.

– Destani, vorbește Roemeen, nu prea tare, să nu-l audă gardianul cel mai apropiat.

Tânărul își umflă pieptul strâns într-un maieu gen Bruce-Willis-greu-de-ucis, evidențiind rezultatele orelor de tras la fiare.

– Care-i treaba, rumânu cacat? Ilir se borșește într-o neerlandeză aproximativă, rezervată mai degrabă comunicării cu paznicii decât cu pârnăiașii de prin curte, ca să-i arate că nu dă doi bani pe renumele lui de dur.

„Roemeen” i se zice de multă vreme individului cu dantură integrală de oțel, dinainte să nimerească aici, la Sainte-Agathe. Și, firește, tot ce-i scris în dosar ajunge iute la urechile cui e cel mai tare din pușcărie, angajat ori pensionar. Tocmai de-aia, albanezul mucos nu vrea să-i rostească porecla, care ar suna ca un fel de rang.

– Taci, găoază, îi răspunde Roemeen, în aceeași limbă amestecată, scuipând într-o parte. Nu vorbesc cu tine, copil de muci. Agim, bărbate, cu tine am ceva.

Și rânjește, dezvelind treizeci de colți scânteietori, care-au băgat spaima în floarea pușcăriilor belgiene. Cei aflați la mai puțin de trei, patru metri, se dau un pas în spate. Cei mai de departe, simțind că se petrece ceva, se apropie. Răfuieli se petrec destule, într-un fel sau altul, însă asta promite să fie ceva de soi, un fel de finală la categoria grea.

– Ce vrei? spune Agim cu un soi de blândețe, care numai pe unul bătut în cap ar putea să-l înșele.

Roemeen își dezbracă bluza încet, ca un stripper, îngăduindu-le tuturor să-i evalueze brațele subțiri, dar vânjoase, acoperite cu tatuaje de Rahova. Beciul, nu cartierul.

Agim Destani râde sincer, imitat de câțiva din public.

– Ne-ai adus nește oscioare pentru câini? Ori vrei la mâncare, rumânu?

Alte râsete.

– Nu vreau de mâncare, Agim, urmează Roemeen calm. Vreau să rezolvăm ce cauți tu, între noi, ca bărbații. Nu mai împinge în față copilul ăsta jegos, fără pulică în nădragi. Poate pățește ceva.

Atâția ani prin pușcării i-au adus, pe lângă liniște, niște simțire bună să citească oamenii simpli, naivii, băietanii fără judecată. Iarăși a socotit bine.

Ilir scoate un muget și-l dă la o parte pe frate-său, care, ca forță, nu i se poate împotrivi. E de două ori mai solid.

– Tu… tu… eu… eu…

Și nu mai continuă, din cauza spumelor care-i umplu gura, dând pe dinafară la colțurile buzelor. Bagă în schimb mâna în buzunarul pantalonilor, dând la iveală periuța de dinți. Un sclav dintre deținuții pe care se bizuie a frecat-o nopți în șir de muchia unei plinte dure, transformând-o într-un șuriu primitiv, dar parșiv.

Roemeen a așteptat asta.

Totul se petrece în câteva secunde, fără mișcări bruște, fără zbierete care să atragă atenția gardienilor. De sus, omul cu pușca nu vede decât doi deținuți înjurându-se pesemne printre dinți, una din acele mici, nenumărate altercații pentru care nu se face gaură-n cer și nu merită să risipești un cartuș, mai ales dacă-l tragi în aer.  

Autor: Octave von Broda

Titlu: Și ne vom întâlni de Crăciun

Colecția: Cașmir (roman de dragoste)

ISBN: 978-606-749-511-9

Format: 13 x 20 cm

172 pagini

27 lei

Din 17 noiembrie 2020 în librării, precomandă pe libris.ro – Cărți cu autograf


Prezentare


Ea locuiește la București, el la New York. S-au întâlnit anul trecut, la Viena. Între timp, pandemia a lovit lumea și sentimentele lor sunt separate de peste 7.000 de kilometri și de apartenența la două lumi foarte diferite. Matthew este profesor universitar și nu crede în nimic, Estera lucrează ca editoare de carte și a fost crescută într-un mediu foarte religios. Vor reuși să se reîntâlnească până de Crăciun, așa cum îți doresc? Poate fi Brașovul locul care îi va aduce din nou împreună?

Block 46, primul thriller din seria Emily Roy și Alexis Castells, va fi ecranizat

Block 46, primul roman al autoarei Johana Gustawsson va fi ecranizat, în 2021 a anunțat televiziunea franceză într-un comunicat de presă (http://anws.co/bKrSg/%7b13ca4529-8182-41c3-be8a-5fd365fbeb68%7d, al doilea calup video, cu titlul Line Up, la minutul 20).

Volumul, primul din seria Emily Roy și Alexis Castells, apărut la Tritonic în 2019 (http://tritonic.ro/isbn-BLOCK_46Primul_thriller_din_seria_Emily_Roy_%C8%99i_Alexis_Castells-978-606-749-426-6.htm) și lansat în prezența autoarei la festivalul „Misterele Bucureștiului” va fi ecranizat în 4 episoade, care vor constitui primul sezon. Filmările vor avea loc în Franța și Suedia, personajul Emily Roy va fi jucat de actrița franceză Alexandra Lamy (https://fr.wikipedia.org/wiki/Alexandra_Lamy).

Nu este disponibilă nicio descriere.


Co-producătorii serialului sunt Banijay, France TV International, Alexandra Lamy și un producător nordic al cărui nume nu poate fi încă dat publicității.


Următoarele două romane din serie – „Mor” și „Sang” vor constitui sezoanele următoare.


„Mor” va apărea în România, la Tritonic, cel mai probabil la sfârșitul primăverii 2021, într-un eveniment care va reuni mai mulți autori mystery & thriller români și străini.

Lecturi 246: Tony Mott – Toamna se numără cadavrele

Tony Mott – Seria Gigi Alexa II: Toamna se numără cadavrele (2020) 244p., TPB, 23×20, Tritonic, 2020, Colecția Mystery&Thriller, 28 (35) lei, ISBN 978-606-749-455-6

Descrierea editurii: „Toamna este un anotimp frumos. Dar și periculos, mai ales în Brașovul în care trăiește Gigi Alexa. Gigi Alexa înconjurată de vechii ei colegi și prieteni își caută un nou partener? Politia e pusă în fata unor cazuri lipsite de sens și logică? Un asasin în serie se ascunde pe străduțele turistice ale Brașovului? Ar putea fi chiar cel de lângă tine? Gigi Alexa e prinsă într-un vârtej al vieții și al morții care nu pare să-i mai dea nicio șansă. Și totuși?”

După ce, nu cu mult timp în urmă, terminam de citit „Iarna crimelor perfecte” și o lăudam pentru ingeniozitatea ideii de final, unul dintre cele mai surprinzătoare finaluri întâlnite de mine în ultima vreme la un roman de polițist, iată că la mijloc de septembrie vine rândul celui de-al doilea volum care o are ca protagonistă pe ingenioasa și năbădăioasa Gigi Alexa, medic legist la Serviciul de Medicină Legală Brașov, care, în loc să se ocupe de disecții și să trimită rapoarte ca să ajute poliția să elucideze morțile suspecte (puține, câte or fi ele, deși se pare că Brașovul, din spusele personajelor acestor volume, este orașul cu cele mai multe crime din România – o fi de vină clima specifică?), ia în mâinile ei cazul cel mai baban, cu largul concurs al poliției, desigur, și se pune pe analizat (și rezolvat).

Nimic de zis, pentru că o face bine, iar polițiștii au nevoie de fiecare om în plus care să îi ajute. Un criminal perfid atacă noaptea oameni pe străzile din Brașov și-i omoară, apoi ia trofee de la ei și parcă le dă cu tifla polițiștilor, ca și cum le-ar spune: „Sunt de o mie de ori mai șmecher și mai inteligent ca voi și voi fi mereu cu un pas înaintea voastră.” Însă el pare să nu știe că, încă o dată, Gigi Alexa lasă bisturiul și masa de disecție de la morgă și, convinsă că nu degeaba a primit un post în cadrul nou-înființatului SAC, adică Serviciul de Analiză Comportamentală (după rezolvarea cu succes a cazului psihiatrului Ion Fora, din urmă cu un an), începe să se ocupe temeinic de cazul prolificului criminal în serie.

Căci exact cu asta se confruntă poliția brașoveană: un criminal în serie care iese noaptea la vânat și nu se lasă până nu transmite și mesajul, misiunea pe care se pare că trebuie să o ducă la îndeplinire omorând oameni.

Ancheta înaintează anevoios, cu toate că de la București a sosit însuși chestorul Vlad, vechiul prieten și partener de pat al lui Gigi Alexa, fostul ei șef direct și, mai apoi, hărțuitor, de pe urma căruia a rămas cu o teamă aparent permanentă la adresa bărbaților. Însă nu e Gigi Alexa, pe numele ei adevărat Regina, genul de om care să se sperie cu una, cu două, mai ales că acum are și o relație stabilă cu Radu, deși are grijă destul de repede să-l dea afară în stradă când i se pare că acesta a început să o sufoce, iar spațiul de desfășurare pe care i-l acordă este nici pe departe suficient pentru o femeie independentă ca ea.

Să nu mă înțelegeți greșit, mie îmi place destul de mult de Gigi Alexa. E drept că tot nu am reușit să înțeleg cum ajunge un medic legist să creioneze portretele unor schizofrenici transformați în criminali în serie și cum de se pretează poliția la așa ceva, dar, trecând peste toate astea și peste dialogurile ce scot la iveală duritatea ei și faptul că nu pare să lase absolut deloc de la ea, Gigi Alexa este un personaj bine conturat, cu picioarele pe pământ și cu o căruță de demoni în urmă (mama, alcoolică și indiferentă, tatăl, rece și mereu absent, mediul ideal pentru a crește un copil care va simți din plin lipsa empatiei părinților exact atunci când avea mai mare nevoie de ea, mai ales că va rămâne orfană de mamă într-o perioadă când sprijinul ei ar fi contat cel mai mult, ajungând apoi să dea vina pe tatăl ei pentru ce s-a întâmplat și chiar să se gândească la un moment dat, mai târziu, să-l omoare), deci nu e deloc de mirare faptul că nu se poate încrede în oameni în general și în bărbați în special. Iar violul… o, scena aceea îți ridică părul în cap și mai adaugă o piesă lipsă la conturarea portretului psihologic al cuiva care trebuie să prindă criminali.

Un criminal perfid și prolific, cum spuneam, în cazul de față. Poliția nu are niciun indiciu, în ciuda faptului că se înmulțesc de la zi la zi cadavrele, iar presa nu ezită deloc să le zugrăvească portrete deloc măgulitoare oamenilor legii. Noroc, bineînțeles, cu Gigi Alexa.

Stilul s-a mai schimbat, autoarea mutând atenția de la creionarea portretelor psihologice ale personajelor principale și concentrându-se mai mult pe anchetă, pe procedură, astfel încât pare că avem doar două personaje principale, Gigi Alexa și criminalul, cu demonii lor venind la pachet odată cu ele.

Iar dacă în primul volum habar nu am avut cine omoară și de ce, de data asta l-am bănuit de la început pe odiosul criminal. Am avut eu așa, o inspirație de moment, a fost ceva ce nu mi-a mirosit a bine, iar instinctul… ei bine, nu mai insist, probabil că veți descoperi și voi la ce mă refer. Rezolvarea, nu chiar facilă, căci cazul pare tras rău de păr și criminalul profită din plin de ezitarea polițiștilor (tocmai pentru că motivația criminalului pare desprinsă direct din cărțile cu criminali duși rău cu pluta), este suficient de rezonabilă cât să exclami: Măi, chiar așa era, cum a zis Gigi! Oare eu cum de nu m-am gândit la ce s-a gândit ea?

„Moartea unui părinte e prima formă de acceptare a sfârșitului. Necunoscuții care dispar din viața noastră sunt mai ușor de ignorat, nu au fost dintotdeauna acolo și nici nu au cum să rămână. Dar mama, mama a fost mereu, de când am apărut noi, e prima prezență continuă.

Abia când a văzut-o așezată în sicriu și-a dat seama că Viorica nu se mai întoarce niciodată. Taică-său era și speriat, și ușurat. Bietul de el, scăpase de crizele de nervi ale unei femei dependente de el și de alcool, dar rămăsese cu o fetiță de 12 ani, care-l considera singurul vinovat. Gigi fusese singură și până atunci, dar îi purta Vioricăi de grijă. După moartea ei, a trebuit să fie singură în continuare și să facă din ura față de tatăl ei un fel de combustibil.”

NB: recenzia face parte dintr-un blog-tour la care vor participa 11 bloggeri și care vor scrie, în zile consecutive, începând cu 14 septembrie și până pe 24 septembrie, despre acest volum. Mai jos, bannerul și lista cu bloggerii participanți.

Nu este disponibilă nicio descriere.

Semnal editorial 195 + Fragment în avanpremieră: Teodora Matei – Inima Castelului

Fragment în avanpremieră INIMA CASTELULUI, de Teodora Matei

Din 1 octombrie în librării

Primele două volume ale seriei le găsiți aici și aici, iar despre ele am scris pe blog, aici și aici.

Inima castelului

de Teodora Matei

Capitolul 1 – Tristețe

Peste orașul încins se lăsa seara. O ploaie venită din senin, de un sfert de oră, nu reușise să domolească arșița de peste zi. Doar ridicase, din asfalt, un abur călduț și alungase trecătorii pe sub streșini sau copertinele stațiilor de autobuze. De după blocuri, ultimele raze de soare uscau frunzele copacilor de pe străduța lăturalnică, străjuită de arbori ce-și uneau, la trei metri deasupra solului, coroanele impunătoare. O pală de vânt scutură câteva picături reci pe ceafa și spatele lui Dan. Grăbit, bărbatul doar tresări, înfiorat, continuându-și drumul spre casa prietenului său. Aversa de mai devreme îl făcuse să întârzie; nu voia să piardă nici măcar un minut din timpul pe care obișnuia să-l petreacă, săptămânal, cu Dominic. Deși celălalt nu-i răspundea niciodată, el continua să-i povestească ce făcuse peste zi, ce cafenele se mai deschiseseră prin oraș, ori ce prieteni mai vechi întâlnise. Îl ținea la curent cu năzbâtiile recente ale fiului său. De când începuse să meargă, băiețelul explora cele mai neobișnuite colțuri ale casei și curții, obosind adulții obligați să stea necontenit cu ochii pe el.

Ajuns în fața porții, Dan întârzie o clipă cu mâna pe clanță. În hamacul de pe terasa acoperită din spatele casei, vedea doar profilul lui Dominic și vârfurile mâinii stângi atingând podeaua de lemn. Dacă n-ar fi avut ochii deschiși, ar fi putut jura că dormea; pieptul i se ridica ușor cu fiecare inspirație, apoi cobora ca într-un oftat.

Bărbatul înaintă pe aleea betonată; când mai avea câțiva pași până la intrarea în casă, ușa acesteia se deschise și fu întâmpinat de mama prietenului său.

– Bună seara, Dan! Ai reușit să ajungi! Mă gândeam că ploaia asta…

– Să fim serioși! Sărut mâna! A fost o ploicică, oricum m-a prins pe stradă, m-am adăpostit într-o librărie și, când s-a oprit, mi-am văzut de drum.

– Ce-ți face băiatul? Tot neastâmpărat?

Evita să-i spună copilului pe nume. Se bucurase atunci când Dan o anunțase, cu mândrie, că alesese să-și boteze fiul după cel mai bun prieten al lui. I se strângea inima, însă, atunci când trebuia să pună alături imaginea unui puști vioi, plin de viață, și cea a fiului său pierdut într-o lume din care se părea că nimeni și nimic nu-l mai putea întoarce. Dominic fusese, la rândul lui, un copil jucăuș, curios, vesel; se maturizase, poate, un pic prea devreme, atunci când apăruseră gemenii, iar el se implicase, mai ales după moartea tatălui lor, în creșterea și educația celor mici.

– Da, are tot mai multă energie, iar noi încercăm să ținem pasul cu el. Ce face? întrebă ca să schimbe vorba, arătând spre bărbatul din hamac.

Femeia ridică umerii a neputință. Ridurile de pe frunte i se adânciră când șopti, de parcă n-ar fi vrut să fie auzită decât de Dan:

– Ca de obicei. Cred că știe când trebuie să vii, pentru că, din când în când, l-am văzut privind spre poartă.

– Ăsta e un semn bun, nu-i așa? încercă bărbatul s-o încurajeze.

– Sau, poate, doar o părere de-a mea. O speranță că, într-o zi, va fi la fel ca înainte.

Dan se apropie de ea, o îmbrățișă, apoi o mângâie încet pe spate.

– Și eu sper! De-aia vin să-l văd, să-i vorbesc, mi-aș dori să-i spun ceva să-l trezească…

Bătrâna dădu din cap, neîncrezătoare. Mai oftă o dată, adânc, după care se întoarse brusc pe călcâie. Îi aruncă rapid, peste umăr, ca să nu-i vadă lacrimile:

– Vă aduc imediat niște vin și prăjituri!

Musafirul se îndreptă spre terasă și salută, dorindu-și să i se răspundă:

– Hai salut, Domi! Ce mai faci? Am trecut să văd cum ești.

Ochii celuilalt păreau goi. Deși ațintiți spre noul venit, priveau prin el, dincolo de el, de parcă o cortină invizibilă îi împiedica să vadă lumea înconjurătoare. Nu erau senini, ca ai orbilor, fixând un punct acolo unde bănuiau fața interlocutorului. Nici umbriți, ca ai celor ieșiți după mult timp din întuneric sau loviți de o lumină puternică. Erau lipsiți de lumina vieții, oglinzi reci ce nu reflectau nimic.

Dan se lăsă pe fotoliul din fața hamacului. Sesiză o ușoară mișcare prin care celălalt își schimbă poziția; spera că Dominic se întorsese spre el, nu căutase doar să se așeze mai comod. Dădu deoparte cartea cu copertele zdrențuite, ca să facă loc tăvii cu o carafă de vin, două pahare și un platou cu prăjituri cu vișine. Femeia se strecurase în vârful picioarelor, parcă nevrând să-i deranjeze. Mai întârzie câteva secunde privindu-și fiul, apoi se retrase. Și-ar fi dorit să-i mai audă vorbind, entuziasmați, ca pe vremuri.

– Bun vinul ăsta, Domi! Nu știu de unde-l ia mama ta, dar, de fiecare dată, mă bucur să scoată carafa de cristal și s-o umple doar pentru noi! spuse Dan încercând să zâmbească.

Spera că prietenul lui nu-i sesizase veselia forțată din glas, nici tremurul mâinii când umpluse cele două pahare. Ridică unul și, controlându-și vocea, închină:

– Hai noroc! Să trăiești, frate!

Apoi luă câteva înghițituri, bucurându-se de licoarea rece.

– Am trecut prin centru acum, în drum spre tine. Știi la ce mă gândeam? Că ai putea să vii și tu cu mine, să dăm o fugă pe străzile-alea ale noastre, pe unde pierdeam zilele și nopțile. Ce zici? Te bagi? Hai!

Întinse mâna spre Dominic, ca și cum ar fi vrut să-l ajute să se ridice. Nu primi decât un refuz clar, când celălalt întoarse capul, evitându-i privirea.

– Ei, nu-i nimic, poate vii data viitoare! Până atunci mai ai timp să te gândești. Nu-ți face griji în privința hainelor! Oamenii ies la plimbare cum le vine. Unii, la costum, dar cred că ăia sunt corporatiști cărora le e lene să mai treacă pe-acasă, să se schimbe. Alții, ferchezuiți nevoie mare; cred că sunt la prima întâlnire, sau cam așa ceva. Și mai sunt ăștia ca mine, care trag pe ei ce haine curate găsesc prin dulap și-o rup la goană pe stradă, să n-apuce să strige după ei mama, sau nevasta, sau copilul. Eu sunt în a treia categorie, zise Dan, dar se opri brusc, pentru că nici lui nu i se părea c-ar fi fost convingător.

Goli paharul de vin și îl mai umplu o dată. Luă o prăjitură și o savură meticulos, părând preocupat de gustul și textura acesteia. Dominic îl urmărea atent, însă imediat Dan văzu că bărbatul se uita, de fapt, la cartea aceea veche citită și răscitită din scoarță-n scoarță. Lăsa impresia că nu-și dorea ca vreun strop de apă, sau de vin, ori vreo firimitură de prăjitură, să-i atingă scoarțele. De altfel, printr-o mișcare bruscă, o luă și și-o așeză pe piept.

Dominic închise ochii, oftând adânc. Se regăsi în salonul Baronului, cufundat într-un fotoliu impunător, cuprins de o stare de liniște specifică acelui loc. Ori tovărășiei acelor oameni. Anna, Nikos, mai de curând și Simon, fiul acestuia. Cel de care-l lega ceva atât de puternic încât simțea că-mpart același suflet. Poate chiar o făceau. Îi era tot mai greu să creadă că visa atunci când străbătea călare pajiștile din jurul castelului sau potecile înguste ale pădurii. Ori când, îmbrăcat în straie alese, invita la dans o domnișoară frumoasă, știindu-se privit de tatăl său. Nu știa cum să spună toate astea și, atunci, își impusese să tacă. Veselia forțată a oaspetelui, povestirile haioase despre oameni cunoscuți în altă viață, istorisirea celor mai recente năzbâtii ale fiului său nu făceau decât să-l rupă de lumea cealaltă, ce-l primise cu brațele deschise, oferindu-i un răgaz de la toată frământarea anilor dinainte.

Dan se lăsă să alunece, sprijinindu-și capul de spătar. Era mâhnit, furios, deznădăjduit. Șopti ca pentru el, privind în jos:

– Nici nu știi cât de mult mi-aș dori să fii ca pe vremuri! Îl urăsc din tot sufletul pe bogătanul ăla arogant! Îi urăsc puterile sau uneltirile care te-au îndepărtat de noi! Îi urăsc nenorocita aia de viață clădită pe suferința altora. De-aș putea…

Se întrerupse, pentru că Dominic părăsi hamacul și, strângând cartea Baronului cu ambele mâini, dispăru în casă, trântind ușa în urma lui. Dan nu-și dusese ideea până la capăt nici măcar în minte, însă atunci când bătrâna ieși în curte, privindu-l întrebătoare, gândurile i se limpeziră, privirea i se însenină, apoi își lămuri gazda:

– Cred că nu era într-o dispoziție prea bună… Poate că-l plictiseam. Dar nu renunț! Săptămâna viitoare voi fi aici, ca de obicei!

– Te aștept, Dane! îl asigură, ușurată, bătrâna. De când au plecat și gemenii suntem atât de singuri…

Bărbatul nici nu voia să-și imagineze viața într-o casă cu un om care se strecura precum o umbră, care stătea majoritatea timpului în cameră, cu draperiile trase, care nu mai scosese o vorbă de ani întregi, a cărui minte rătăcea într-un timp trecut, prin locuri ce-ar fi trebuit să-i rămână străine.

– Eu nu-mi pierd speranța! Nici dumneavoastră n-ar trebui s-o faceți! Simt eu, așa, că va fi bine, că Dominic se va-ntoarce printre noi…

– Doamne, cât îmi doresc…, recunoscu femeia, iar Dan o îmbrățișă, mirându-se de efuziunile sentimentale la care se dedase într-o singură seară.

– Stai așa, să-ți dau o sticlă de vin și niște dulciuri pentru cel mic!

– Nu, nu, mulțumesc, se eschivă Dan, încercând să refuze.

– Fii serios! Ia-le și bucurați-vă de ele! Te mai aștept, mai spuse șovăielnic, cu ochii umezi.

Dan luă sacoșa întinsă de gazdă și se îndepărtă, pe alee. În poartă, se opri să mai arunce o ultimă privire spre fereastra prietenului său.

Dominic întârzia cu mâna pe draperii înainte de a le trage, să se izoleze de lumină, de oameni, de lucruri neînțelese. Un bărbat îi făcea cu mâna. Îl ignoră. Poate era vreun străin dornic de cunoștințe noi, ori cineva întâlnit de mult. Se retrase din dreptul ferestrei, bucurându-se de penumbra dormitorului. Întins pe pat, deschise cartea Baronului și începu să citească, atent. Știa, pe de rost, toate cuvintele. Își amintea, fără să știe cum, de parcă el însuși le trăise, toate lucrurile descrise acolo. Revedea, cu ochii minții, locuri unde nu călcase niciodată, ce-i păreau teribil de familiare. Într-un târziu ațipi zâmbind, ca un copil rătăcit ce-și găsise casa.

*

Pe măsuța metalică de pe terasa din fundul curții, Dan adusese sticla de vin primită câteva ore mai devreme, cuburi de gheață într-o cană metalică, două pahare și caserola cu prăjituri. Din păcate, fiul lui scobise, cu degețelul, după toate fructele și linsese zahărul de deasupra, astfel încât nu mai rămăseseră decât niște bucățele de aluat galben găurit ca un șvaițer. Când Dora, soția lui, i se alătură, bărbatul umplu paharele și împinse unul spre șezlongul pe care se așezase femeia.

– Of… nu mai pot, copilu-ăsta e din ce în ce mai energic! Pe zi ce trece descoperă din ce în ce mai multe chestii, iar eu trebuie să inventez tot felul de subterfugii ca să-l îndepărtez de pericole!

– Știu, iubito… Vrei gheață?

– Nu! Cum să strici un vin așa de bun cu gheață? Lasă-mă să-l savurez…

– Bine, admise bărbatul, pentru care toate băuturile erau la fel, atâta timp cât conțineau alcool care să-l zăpăcească și să-i îndulcească realitatea.

Pe vremea când fura din dulapul bunicului orice sticlă îi cădea la îndemână, se bucura de ea, aflând abia mai târziu, peste ani, că băuse într-o seară sau două, cu Dominic, licori prețioase din care aristocrații turnau doar așa, de formă, câte-un deget pe fundul paharului. Apucă, totuși, două cuburi și le lăsă să cadă în vinul cu tentă rozalie.

– Mâine mă revanșez, promise după ce luă două înghițituri. Îl duc pe ștrengar în parc, știi că-i place!

– Cum vrei, răsuflă ușurată Dora. Apropo, ce-ai făcut azi? Cum mai e Dominic? întrebă, luând de pe farfurie o bucată de prăjitură cu urme de fructe.

– La birou a fost ca de obicei… Dominic… nu știu, nu s-a schimbat nimic.

Rămase privind în gol, spre luna ivită peste acoperișul casei de alături. Voia să găsească în soția sa un aliat însă, deși îi povestise pățaniile prietenului său, femeia rămânea mereu rezervată. Nu-l cunoștea pe celălalt decât din povestiri și insista că bărbatul devenise victima unei depresii crunte, că un psiholog sau un psihiatru l-ar fi ajutat să-și revină.

– Tu nu l-ai cunoscut înainte, nu știi cum era el, plin de viață, dedicat familiei, mie, cum o luam pe arătură și mă trăgea după el… Cum a crezut toate poveștile Baronului și și-a dorit să i se facă dreptate… Și cum a plecat, într-o seară, la castel, și s-a întors cu mințile rătăcite…

– Te cred, spun doar că nu știi ce s-a întâmplat acolo, poate a suferit un șoc, poate are nevoie să discute cu cineva străin de toate astea… Pe bune, tot aud, de ani de zile, legenda asta cu vraja care-l leagă pe marele aristocrat de castel, de blonda aia care, între noi fie vorba, nici ea nu mai are toate țiglele pe casă… Sunt bune, așa, de depănat la un pahar de vin, dar trebuie să fii tare naiv să crezi în ele.

Dan ridică din umeri. Ceea ce erau pentru alții legende, pentru el fusese un crâmpei de viață.

– Vrei să-ți fac un masaj la picioare? propuse, resemnat.

– Dacă-mi faci, te mai las să-mi spui povești cu minunatul Nikos și inocentul Dominic. Dar nu mai mult de-un sfert de oră, că mi-e tare somn! Simt nevoia să mă bag în pat. Clipele-astea, de când adoarme piciul, trec cu viteza gândului!

Dora se lăsă pe-o parte, trecu picioarele peste brațul șezlongului, i le puse în poală și închise ochii, sperând să nu adoarmă acolo, în grădină.

– Odată am mers cu Dominic la castel, începu Dan, cu o mână mângâind piciorul paharului aburit, cu cealaltă – degetele soției. Cred că niciodată n-am mai avut sentimentul ăla ciudat că alături de mine se mișcă, vorbesc alți oameni pe care nu-i puteam vedea. Am intrat pe un geam al bucătăriei și, deși pe plită se pusese praful de-un deget, aș fi putut jura că mirosea a plăcinte proaspăt scoase din cuptor. Apoi am ajuns la ușa salonului, una mare, de stejar, cu clanță aurită. Se auzeau vocile unor bărbați încinși la un joc de cărți, simțeam fum de trabucuri fine… Dar castelul era gol, supravegheat de niște paznici cu câini. Ți-am zis cum i-a adormit Dominic?

Făcu o pauză, dar nu primi niciun răspuns. Picioarele femeii atârnau grele pe coapsele lui; se uită la ea și o văzu respirând regulat, cu pătura strânsă peste piept. Trase o a doua pătură de pe scaunul alăturat, o înveli și povesti în continuare. Știa că nimeni nu-l mai asculta, dar simțea nevoia să-și reamintească.

– Am urcat, pe o scară îngustă, spre dormitoare. Eu mă tot opream, întrebam, dar Dominic era acolo ca acasă. Știa, din povestirile Baronului, cum să ajungă peste tot. M-am speriat al naibii de tare când s-a întins pe patul ăla și-a adormit. Iar eu nu puteam să-l trezesc! În cele din urmă, l-am luat la palme și s-a deșteptat greu, ca dintr-un coșmar. Am plecat fix înainte să se dumirească dihăniile-alea. Eu îmi scrântisem piciorul, Dominic mă trăgea după el… De-aia zic, draga mea, nu crezi c-ar fi o idee bună să am o discuție cu Nikos?

Evident, femeia nu-i putea răspunde, iar de când lui îi încolțise în minte ideea unei vizite la castel, începuse să-și facă planuri. Știa că soția nu l-ar fi încurajat; eventual, de dragul lui, ar fi acceptat ca el să plece, însă nu pe deplin convinsă, ci doar ca să-i facă pe plac. Sperând că Dan s-ar fi întors cu coada-ntre picioare, dând deoparte, pentru totdeauna, legendele și poveștile Baronului.

Semnal editorial 185 + Fragment în avanpremieră: Tony Mott – Toamna se numără cadavrele

Este posibil ca imaginea să conţină: plantă, copac, în aer liber şi natură, text care spune „R TOAMNA SE NUMĂRĂ CADAVRELE RRASOV TONY MOTT”

Toamna este un anotimp frumos.
Dar și periculos, mai ales în Brașovul în care trăiește Gigi Alexa. O altă poveste semnată de Tony Mott, care adaugă seriei un nou anotimp după Iarna crimelor perfecte.

O poveste într-o nouă cheie, un alt stil și o altă perspectivă. Neașteptată. Un roman polițist după toate regulile genului, plus aromă locală. De citit și de savurat! Bogdan Hrib

Gigi Alexa, înconjurată de vechii ei colegi și prieteni, își caută un nou partener? Politia e pusă în fata unor cazuri lipsite de sens și logică? Un asasin în serie se ascunde pe străduțele turistice ale Brașovului? Ar putea fi chiar cel de lângă tine? Gigi Alexa e prinsă într-un vârtej al vieții și al morții care nu pare să-i mai dea nicio șansă. Și totuși?

Toamna se numără cadavrele (fragment)

seria Gigi Alexa, cartea a doua


Capitolul 2 – UNU

Luna e ca un ac încovoiat. Când te uiți prin SkyView, ți-o arată plină, iar stelele există și dacă nu se văd. Cu telefonul, stelele se văd chiar și dincolo de nori, dacă ar fi, dar nu sunt, noaptea e senină. Ți le arată și dincolo de ziduri. Femeia ridică telefonul în direcția pădurii și vede constelația Leului. Îi place mult să o privească. Desenul de pe ecran arată un leu majestuos. Și-a descărcat aplicația când au fost Perseidele, la mijlocul lui august, tocmai pentru că nu se vedea nimic pe cer, așa că i-a plăcut să le vadă brăzdând ecranul. Și-a imaginat că e aproape același lucru, chiar dacă nu putea să le prindă cu ochiul liber, ele erau acolo și cădeau. Și-a pus o dorință. Ar fi vrut să aibă un copil și, dacă ar fi fost un băiat, i-ar fi plăcut să îl cheme Rasalas. E o stea din Constelația Leului.


De atunci se uită pe cer în fiecare seară, știe că e important să-ți exprimi dorința și să crezi în ea suficient. Și să se gândească intens, ca și când ar avea băiețelul deja.
Sughite. O pomenește cineva.

Strada e pustie și se vede Poarta Șchei în capăt. Ea urcă pe aleea de deasupra stadionului și o ia pe Lacea. Cimitirul eroilor e slab luminat, poate că ar fi bine dacă ar fi niște lămpi care ar lumina pietrele? Biserica Sfânta Parascheva e pe dreapta, clădirea se scaldă într-un galben lăptos, dar în curtea cu morminte e întuneric. Doar a mai trecut pe aici și nu i s-a întâmplat niciodată să audă sau să vadă ceva ciudat.


Pașii bărbatului din spatele ei sunt purtați de vânt, sunetul lor pare și mai pregnant din cauza ecoului. E sigură că e un bărbat după ritmul în care calcă. El vede cum îi strălucește părul în lumina felinarelor, de parcă ar prinde viață de fiecare dată când trece pe lângă un stâlp. Coama de păr blond și creț se transformă într-o aureolă, apoi pălește, până când luminează din nou la următoarea sursă de lumină. O însoțește până acasă.
În clipa în care ea se oprește, el se ascunde după o mașină. Ea întoarce capul și nu vede nimic, a ezitat până când a făcut asta, parcă a început să joace un joc.


Oare de ce nu pune cheile în buzunarul cu fermoar al genții? Iar le caută. Ea se sprijină cu umărul stâng de poartă și scotocește cu ambele mâini. A nimerit peste telefon, apoi i-a dat drumul la loc, ar putea să lumineze cu el în poșetă, poate că le-ar găsi mai ușor.


Liniștea bruscă o avertizează că ceva s-a schimbat. Pașii nu se mai aud. O pală de vânt îi ridică ușor rochia, aerul e ceva mai rece. Copacii din pădurea de deasupra foșnesc și i se face pielea de găină, simte din cap până în picioare frigul brusc. Dă să se întoarcă, dar bărbatul îi cuprinde mijlocul cu o mână, o trage cu spatele spre el, iar cu mâna dreaptă îi acoperă fața cu un material rece și urât mirositor. Încearcă să țipe, dar deschiderea gurii o costă, cârpa îi umple gura și sunetele sunt din ce în ce mai slabe. Simte o mână pe gât, încearcă să se zbată. Cheile zdrăngănesc în mâna străină, gâtul îi e liber din nou. Are impresia că se va prăbuși, dar, odată ce au intrat în curte, parcă se simte mai ușoară. Plutește, aproape că dansează, doar că muzica nu se aude.


E atât de întuneric încât nu se mai vede nici măcar o stea.

Lansare de carte: „Reziliență”, de Bogdan Hrib, la The Coffee Factory

Editura Tritonic vă invită la o nouă lansare de carte: romanul mystery & thriller „Reziliență”, de Bogdan Hrib.

Evenimentul va avea loc la „The Coffee Factory”, blvd. Regina Elisabeta nr. 54, București, sâmbătă 25 iulie, ora 10:10.

Invitați: Teodora Matei, Monica Ramirez, Dănuț Ungureanu și Bogdan Hrib.

Angajat să elucideze moartea fiicei unei important baron local, Stelian Munteanu este prins într-o complicată pânză de păianjen cu grave implicații geopolitice. Împreună cu experimentatul Tony Demetriade și tânăra Anabella Păduraru, poliția britanică și serviciile secrete românești investighează o serie de evenimente care par să ducă spre o criză fără precedent în Estul Europei. Personaje noi și vechi, răsturnări de situație, politică, corupție, iubiri și trădări, mistere aparent imposibil de rezolvat – toate se amestecă cu doze potrivite în acest nou roman semnat de Bogdan Hrib.

Lecturi 239: Marc Voltenauer – Cine a ucis-o pe Heidi?

Marc Voltenauer – Cine a ucis-o pe Heidi? (Andreas Auer II: Qui a tué Heidi?, 2017) 476p., TPB, 13×20, Tritonic, 2020, Colecția Thriller & Mystery, Trad. Claudia Dionise, 34 (43) lei, ISBN  978-606-749-475-4

Premii: Pocket 2019

Nota Goodreads: 3.94 (77 note)

Descrierea editurii: „Un asasin ucide un politician în timpul unei reprezentații la Opera din Berlin. Următoarea sa destinație: Geneva. Apoi: Gryon. Este momentul în care în pașnicul sat încep să se producă evenimente dramatice, iar inspectorul Aeur trebuie să le facă față. Personajul lui principal este inspectorul Andreas Auer, șeful poliției din micul sac de munte, pitoresc și destinație turistică (ski) Gryon.”

Când credeam că nu mă va mai surprinde nimic, că s-au terminat locurile insolite unde s-ar putea petrece crime, când obosisem deja de atâtea nopți întunecate și sumbre petrecute în pădurile Suediei sau de urmăriri prin ordonatele orașe nordice sau englezești, iată că dau peste o poveste care se petrece pe bucolicele și fermecătoarele pajiști alpine elvețiene, ce par pictate când le vezi și te mai aștepți doar să vezi o vacă mov pe care scrie Milka pentru a fi peisajul complet. Continuă lectura

Lecturi 238: Bogdan Hrib – Reziliență

Bogdan Hrib – Reziliență (2020) 356p., TPB, 13×20, Tritonic, 2020, Colecția Mystery & Thriller, 34 (43) lei, ISBN 978-606-749-471-6

Descrierea editurii: „Angajat să elucideze moartea fiicei unei important baron local, Stelian Munteanu este prins într-o complicată pânză de păianjen cu grave implicații geopolitice. Împreună cu experimentatul Tony Demetriade și tânăra Anabella Păduraru, poliția britanică și serviciile secrete românești investighează o serie de evenimente care par să ducă spre o criză fără precedent în Estul Europei. Personaje noi și vechi, răsturnări de situație, politică, corupție, iubiri și trădări, mistere aparent imposibil de rezolvat – toate se amestecă cu doze potrivite în acest nou roman semnat de Bogdan Hrib.” Continuă lectura