Lecturi 313: Cezarina Anghilac – În cercul fiarei 1: Promisiuni de sânge

Cezarina Anghilac – În cercul fiarei 1: Promisiuni de sânge (2022) 340p., TPB, 13×20, Crux Publishing, 2022, 37 (44) lei, ISBN 978-606-9027-14-1

Descrierea editurii: „Cei care îi cunosc faptele o consideră o fiară. Cei care o întâlnesc sunt uluiți de transformarea ei. Îngroziți. Fascinați. Curioși. Dar, în fața invadatorilor care se apropie, ea este singura lor speranță de a-și păstra libertatea. Și totuși, Slievi este mai mult decât o fiară însetată de sânge care încearcă să-și folosească instinctele ucigașe pentru a-i proteja pe cei dragi. Dincolo de puterile și simțurile ei neobișnuite, gândurile și sentimentele i-au rămas umane, iar asta, în loc să o apropie de ai ei, o înstrăinează și mai mult. Singură într-o lume întunecată, devastată de molimă și amenințări, va putea fi ea salvatoarea îndelung așteptată?”

După ce am citit volumul de debut al Cezarinei Anghilac apărut acum (mi se pare mie) mulți, prea mulți ani, dar mai cu seamă după ce i-am citit splendida poveste din Revista Galaxia 42 care a și luat anul trecut premiul întâi pentru cea mai bună povestire fantasy a anului 2020, am ajuns, deși știam în sinea mea, la concluzia că această scriitoare ar merita să devină mult mai cunoscută nu doar pe meleagurile noastre, ci și pe cele străine, căci, în opinia mea, ea este la ora actuală poate cea mai pricepută creatoare de lumi ficționale de la noi. Din păcate scrie mult prea rar și multor scriitori români le lipsesc nu doar posibilitatea, ci și motivația să încerce să abordeze nivelul următor. Liviu Surugiu, după ani mulți de insistențe și de muncă asiduă, a reușit să se impună în revistele de profil cunoscute la nivel mondial. Avem scriitori de valoare, ale căror scrieri rămân cunoscute pentru prea puțin public, ceea ce este extrem de trist, aș spune. Un minim efort din partea noastră, a cititorilor, ar fi să-i citim și să povestim despre scrierile lor, așa cum ne pricepem, pentru că ne-am lămurit de mult că Uniunea Scriitorilor sau alte uniuni și asociații nu prea sunt în stare sau nu vor să facă absolut nimic pentru membrii pe care îi consideră demni să-i reprezinte.

Dar m-am luat iar cu vorba și am uitat să vă dau vestea cea bună: că Cezarina Anghilac și-a luat inima în dinți și, după cazne nenumărate și o ambiție nemăsurată, poate pe potriva extraordinarului ei talent, a purces la drum și-a început o serie fantasy care pornește foarte promițător. Semne existau de la splendida povestire Aroma fină de nisip încins, apărută, cum spuneam, în Revista Galaxia 42, însă amploarea unei lumi complet noi apare în toată splendoarea ei într-un roman. Firește, talentul unui scriitor adevărat reiese mai ales din sticluțele mici care sunt povestirile, căci este o adevărată artă să spui multe în cuvinte puține, să creezi nu doar o lume care să te captiveze de la primele rânduri, ci și o intrigă cu cap și coadă care să stea în picioare și, totodată, personaje credibile, de care să ajungă să-ți pese cu adevărat.

Indicii clare existau, cum spuneam, de la primele povestiri citite (la ora actuală am trei scriitori preferați de ficțiune speculativă de la noi: Cezarina Anghilac, Daniel Timariu și Alexandru Lamba – na, am recunoscut public, în fața națiunii), însă aici, în acest prim roman, primim cu adevărat regalul, iar Cezarina trece testul cu brio. O avem pe Slievi, eroina seriei, o tânără extrem de ambițioasă și de capabilă care este însă nevoită să trăiască în umbra fratelui ei cam nesigur pe el și cam labil, dar pe care credințele strămoșești și renghiurile sorții îl vor transforma în conducător, în timp ce Slievi se va vedea nevoită să ia calea exilului odată cu puii de kirb rămași fără mamă.

Deci avem așa: Slievi și fratele ei Urza pornesc să vâneze kirbul, fiara supremă din pădurile Noctiei, unde Slievi va răpune animalul, însă cel care va culege laurii va fi Urza, care va deveni conducător. Însă Slievi salvează puii fiarei, un fel de feline extrem de aprige și de feroce, pe care îi va hrăni de la propriul sân, altminteri ar fi murit de foame. Cum ne aflăm într-o lume fantastică, acest lucru va produce un soi de transformare în trupul lui Slievi, care va ajunge să împrumute anumite trăsături de la kirbul ucis: ferocitate, furie, sete de sânge aproape de nestăpânit, transformându-se practic, atunci când se simte amenințată sau percepe vreo amenințare la adresa puilor, într-un fel de domnul Hyde care sfâșie tot ce întâlnește în cale. Motiv pentru care hăcuiește niște soli veniți cu pretenții la fratele ei Urza, lucru care o va obliga să ia calea exilului.

Ea nu va pierde însă nimic de pe urma acestei întâmplări, ba din contră, căci va fi luată sub aripa protectoare a unui urchemist, un soi de inventator al acestei lumi ficționale, un individ retras la mama naibii după o întâmplare nefericită care era însă aproape să eradicheze toată rasa umană. Căci nu avem doar animale aproape fantastice și tărâmuri mirifice și păduri amenințătoare, ci și oameni de știință care se joacă cu ceea ce nu stăpânesc la perfecție și care, în încercarea de-a face un bine, ajung să creeze adevărate cataclisme. Cum este cel creat de viitorul mentor al lui Slievi.

Pe lângă povestea lui Slievi mai avem și povestea lui Novarre Faruz, oblicitor și purtătorul unui parazit prins de țeasta lui, care se hrănește cu sângele acestuia și cu care trăiește într-un soi de simbioză care le aduce amândurora beneficii reciproce. Novarre este un soi de căutător al adevărului, însă este privit ca un paria în urma unui incident petrecut în trecut (despre care primim doar vagi indicii în acest prim volum, dar cu care cei care au citit povestirea din Galaxia 42 s-au mai întâlnit la un moment dat) și doar întâlnirea cu Slievi va ajunge să-i modifice din temelii nu doar existența, ci și credințele.

Apar trădări, apar animale ciudate, apare un tânăr într-un trup de copil îndrăgostit până peste urechi de apriga Slievi, apare fiara ce pândește sub pielea aparent calmei Slievi, dar care, atunci când iese la iveală, seamănă prăpăd printre cei care o amenință pe ea sau pe jucăușii pui de kirb ce se țin scai de Slievi, apar niște hoți la drumul la mare care-l scarmănă bine pe Novarre, care jură să se răzbune pe ei pentru cumplita insultă adusă la adresa mândriei sale de oblicitor, apar intrigi de curte, apare un maestru-păpușar ce vrea să țeasă niște intrigi de un cu totul alt nivel, apare un conducător ce aduce cu regele acela din Stăpânul inelelor posedat de Saruman și salvat mai apoi de Gandalf, care a fost capabil să-și alunge nu doar o dată sora (dintr-un complex de inferioritate față de ea mascat sub forma unor griji pentru propriii supuși), însă totul este stăpânit cu o mână sigură, de adevărat maestru, de la început și până la final.

Uneori cam statică acțiunea din acest prim segment al seriei, aceasta este compensată din plin de minuțiozitatea cu care această lume nouă a fost creată de la zero, cu legi și reguli proprii, dar care nu se clatină nici sub cea mai scrupuloasă analiză, cu personaje vii, nu doar interesante și credibile, ci și adevărate mostre de personalități tipic umane: detestabile, memorabile, adorabile, lăudabile. Nu vă lăsați descurajați dacă veți simți că povestea se termină în coadă de pește, vor urma noi și noi aventuri și vă asigur că la final veți exclama Uau! Și cred că de Cezarina Anghilac veți mai auzi în viitorul apropiat. Numai lucruri de bine, firește! Recomandată!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.