Lista cu dorințe pentru Gaudeamus 2019

Editura Art

Inima cedează ultimaCartea iluziilor

Rămâi cu mine Cartea albă

 

Editura Arthur

Regele Arthur III: Cavalerul Strâmb Croit Regele Arthur IV: O lumânare în bătaia vântului

O istorie secretă a Țării Vampirilor II: Cartea fetiței-vampir Povestea fără sfârșit

Animale fantastice și unde le poți găsi | de Newt Scamander Quidditch - O perspectivă istorică

Harry Potter și piatra filosofală (ed. ilustrată) Mică enciclopedie a României pentru copii | 2019

Editura Black Button Books

Editura Corint

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, oameni în picioare, costum şi text Este posibil ca imaginea să conţină: 2 persoane, text

Este posibil ca imaginea să conţină: nor, cer, în aer liber şi text Este posibil ca imaginea să conţină: text

Este posibil ca imaginea să conţină: 7 persoane, oameni în picioare, text şi în aer liber Este posibil ca imaginea să conţină: 4 persoane, oameni în picioare şi text

 

Editura Crime Scene Press

 

Editura Crux Publishing

img-book

 

Editura Curtea Veche

Idioata Oameni normali

 

Editura GraficArt

Asterix și goții (vol. 3) Seria Garfield #3. Garfield: mai mare, mai grozav

Editura Herg Benet

 

Editurile Humanitas & Humanitas Fiction

 

Editura Litera

Este posibil ca imaginea să conţină: cer, în aer liber şi apă Este posibil ca imaginea să conţină: text

Nebuni și muritori Fetița din scrisoare

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie. Eclipsa

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie. Este posibil ca imaginea să conţină: cer

 

Editura Nemira

 

Editura Paladin

Cronicile din Amber #2. Mâna lui Oberon Un străin în Olondria

Este posibil ca imaginea să conţină: text Este posibil ca imaginea să conţină: text

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie. Este posibil ca imaginea să conţină: text

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni şi text Este posibil ca imaginea să conţină: text

 

Editura Paralela 45

 

Editura Polirom

 

Editura Rao

Este posibil ca imaginea să conţină: text

 

Editura Storia Books

Este posibil ca imaginea să conţină: text

Este posibil ca imaginea să conÅ£ină: 1 persoană, text Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

 

Editurile Trei & Pandora M

Este posibil ca imaginea să conţină: text Este posibil ca imaginea să conţină: 2 persoane, text

Este posibil ca imaginea să conţină: text

Este posibil ca imaginea să conţină: text Este posibil ca imaginea să conţină: text

Este posibil ca imaginea să conţină: text Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

 

Editura Tritonic

 

Editura Univers

 

Editura Vellant

 

Editura YoungArt

Băieții din strada Pál Lungul drum al Aumei

 

Lecturi 209: Carmen Maria Machado – Corpul ei și alte desfătări

Carmen Maria Machado – Corpul ei și alte desfătări (Her Body and Other Parties, 2017) 320p., TPB, 13×20, Vellant, 2018, Colecția Endorfiction, Trad. Vali Florescu, Red. Alunița Voiculescu, 29.9 lei, ISBN 978-606-980-039-3

Premii: Shirley Jackson Award for Single Author Collection 2017, Lambda Literary Award for Lesbian Fiction 2018, National Book Critics Circle Award for John Leonard Prize 2017, NAIBA Book of the Year for Fiction 2018, Brooklyn Public Library Literary Prize for Fiction & Poetry 2018

Nominalizări: Nebula Award Nominee for Best Novelette 2015, World Fantasy Award Nominee for Collection 2018, PEN/Robert W. Bingham Prizee Nominee for Shortlist 2018, Los Angeles Times Book Prize Nominee for Art Seidenbaum Award for First Fiction 2017, Dylan Thomas Prize Nominee for Shortlist 2017, National Book Award Finalist for Fiction 2017, Kirkus Prize Nominee for Fiction 2017

Nota Goodreads: 3.91 (26515 note)

Descrierea editurii: „Povestirile lui Carmen Maria Machado vibrează de originalitate, bizarerie și senzualitate, forțând cusăturile pielii personajelor și ale limbajului în moduri aproape imposibile, de neuitat. Într-un amestec perfect unic de horror erotic cu basm și cultură pop cu mit, Machado reușește să spună o altă poveste a feminității, una nefamiliară, poate șocantă, dar una pe care trebuie să o știm. În „Corpul ei și alte desfătări”, există o poveste despre o femeie care îi dă unui bărbat totul, dar el vrea mai mult – vrea să știe secretul panglicii verzi care a devenit una cu trupul ei. Există o poveste despre o femeie care începe să dispară, la propriu, din cauza unei epidemii misterioase. Există o poveste despre o femeie care ar face orice să-și hrănească soțul cu o bucată de ficat proaspăt. Există o poveste despre o femeie care s-a născut prea devreme. Există o poveste despre o femeie care a dat naștere în taină unor pui de lup.”

Să începem mai întâi cu colecția în care a apărut această bizară, dar totodată fascinantă carte: Endorfiction. Editura Vellant, alături de alte câteva edituri, extrem de puține, se pare, cum ar fi Hecate (care sper că rezistă în continuare) sau Baroque Books & Arts, nu pare îndeosebi preocupată și de aspectul financiar sau, mai degrabă, de cel comercial când își selectează cărțile pe care urmează să le publice. Cinste lor! Și editura Vellant are probabil cele mai interesante coperte de pe piață la ora actuală, adevărate opere de artă în sine, întărind parcă ideea că oamenii din spatele acestor cărți pun mare preț și pe cum arată cartea care va intra pe mâinile cititorului, nu numai pe ceea ce se află între copertele acesteia. În colecția Endorfiction, coordonată de neobosita Alexandra Rusu, apar cărți puține, dar însemnate. Cărți care nu prea par pe gustul tuturor, dar care își găsesc totuși public. Cărți incomode, cu subiecte delicate, din zone literare ceva mai puțin vizitate de cititorul obișnuit.

Cum este cazul cu volumul de față. Mărturisesc că de ceva vreme nu mă mai preocupă în mod deosebit ce carte a luat nu știu câte premii, cum era cazul până acum cu premiile de gen din SF, fantasy și horror, premii pe care le urmăream an de an, notându-mi cu mare conștiinciozitate câștigătorii pe o agendă cu coperte roșii de catifea. Au trecut vremurile acelea, acum merg mai degrabă pe recomandări ale prietenilor și pe inspirația proprie, după un șir cam lunguț de rateuri. Așa că poate acest volum ar fi trecut neobservat dacă n-ar fi apărut în colecția Endorfiction. Pe care mi-am completat-o cu conștiinciozitate și pe care o voi urmări cu atenție atât timp cât va apărea (cât mai mult, sper). Un motiv în plus s-o urmăresc, pe lângă selecția atentă și variată a titlurilor, îl reprezintă prezența traducătorului, cu un font mai mic, dar vizibil, pe copertă, unde, după umila mea părere, subiectivă, e drept, având în vedere meseria pe care o practic de vreo patru ani, i-ar fi și locul. Dar acesta este un alt subiect și nu de polemică pe această temă e locul aici.

Locul aici este să amintesc faptul că poveștile din această colecție de autor sunt, în primul rând, stranii. În al doilea rând, sunt incomode. Adică nu mă aștept să le placă gospodinelor devoratoare de Sandra Brown și Danielle Steel. Sau cititorilor care consideră că locul femeilor este la cratiță, îngrijindu-se de copii. Bine, aici am menționat niște extreme. Însă chiar și la mijloc nu cred că va plăcea multora. Eu însumi, care mă consider o fire deschisă, aproape complet lipsită de prejudecăți, am înghițit cu greu niște chestii. Chestii care însă înțeleg că sunt pe placul persoanelor cu alte orientări sexuale față de-a mea. Nimic greșit în asta, firește, însăși autoarea nu se ferește să spună în mod deschis că e lesbiană, că trăiește alături de o parteneră și că scrie literatură gay. Așa că cine suntem noi să nu ne placă de ea și de ce scrie ea? Ce legătură are una cu alta, orientarea sexuală a autorului cu opera în sine pe care o produce? Desigur, fiecare are dreptul la o părere, însă asta nu înseamnă că trebuie să susținem sus și tare că părerea noastră are o importanță mai mare decât a altora.

În fine, ce voiam de fapt să spun? Voiam să spun că poveștile lui Carmen Maria Machado sunt… da, în primul rând, stranii. Dar și senzuale, sensibile, înduioșătoare și străbătute uneori de un erotism la limita pornografiei, împletit cu nițel horror, SF, fantasy și realism magic, iar rezultatul este un melanj de-a dreptul fermecător. Desigur, nu toate poveștile din volum mi-au plăcut, la urma urmei, câți cititori, atâtea gusturi, însă majoritatea, în frunte cu prima, desigur, „Cusătura soțului” (inspirată, cu siguranță de povestirea „The Green Ribbon”, de care nici Washington Irving nu e străin), pe care aș recomanda-o oricând oricărui cititor împătimit de dark-fantasy sau chiar horror, au ceva al lor, menit să placă, să displacă, sau să incite. Să trezească interesul, chiar dacă după aceea veți spune că nu veți mai citi niciodată scris de această autoare. Însă doar voi veți avea de pierdut.

Un limbaj bogat, luxuriant, mustind de erotism pe fiecare pagină, indiferent că avem de-a face cu post-apocalipse, soți geloși și curioși (prima poveste este cea mai elocventă în acest sens, scoțând în evidență presiunile la care sunt supuse femeile mai tot timpul și cât de multe le cerem noi, bărbații), mame ajunse la limita răbdării, atmosferă a la Cthulhu (pentru cunoscători) sau fabulații împletite cu realitate pornind de la excelentul și longevivul serial „Lege și ordine: Brigada specială (Law and order: SVU)” (povestire, nuvelă, de fapt, mai degrabă, a cărei prezență în acest volum m-a făcut să scad nota volumului, per ansamblu, căci nu i-am înțeles rolul în toată această schemă).

Dacă aș recomanda acest volum mai departe? Firește. Am devorat cartea, chiar dacă nu toate poveștile pot fi considerate capodopere sau nu le-am considerat pe gustul meu. Însă câteva dintre ele sunt bune de pus în ramă. Una am amintit-o deja, consider o mutare de geniu așezarea ei la începutul volumului. „Opt îmbucături” oferă o idee cam macabră, însă extrem de interesantă. „Rezidenta” a picat la fix după ce doar terminasem de citit „Casa bântuită” a lui Shirley Jackson – un adevărat model de poveste încărcată de suspans bine dozat, personaje paranoice și chestii care le fac să o ia, încet, încet, pe arătură, plus nebunie, pierdere a lucidității, încercare de regăsire a sinelui și a identității prin trimiteri mai mult sau mai puțin vagi la trecut și la cele prezente. „Inventar” rescrie apocalipsa cauzată de un virus misterios în cheie erotică. Și așa mai departe. Puteți descoperi această carte strat cu strat, pagină cu pagină, poveste cu poveste, și sigur nu vă va părea rău. Traducerea este excelentă și surprinde perfect bogăția acestei stiliste mare amatoare de teme incomode care este Carmen Maria Machado.

Semnal editorial 106: Rachel Kushner – Clubul Mars Room

AUTOARE TRADUSĂ ÎN PESTE 25 DE ȚĂRI

ROMAN CÂȘTIGĂTOR AL PRIX MÉDICIS ETRANGER 2018

TITLU FINALIST LA MAN BOOKER PRIZE ȘI NATIONAL BOOK CRITICS CIRCLE AWARD 2018

,,În sfârșit, un roman adevărat! Cutremurător, plin de compasiune, amuzant.” STEPHEN KING

,,Vezi-ți de treabă și nu spune nimănui numele tău adevărat”. Acestea sunt cele două reguli de aur care se aplică atât în clubul de striptease Mars Room, cât și în închisoarea pentru femei Stanville, California. Romy Hall, 29 de ani, le știe prea bine: tocmai este pe cale să înceapă executarea a două sentințe consecutive pe viață. ,,Continui să exiști indiferent dacă îți propui sau nu să faci asta”, spune Romy și șterge orice urmă de machiaj de pe fața Americii contemporane. Înăuntru pare la fel de dur ca afară, doar că la scară mai mică și în concentrație mai mare: mii de femei se luptă pentru a face rost de lucruri esențiale supraviețuirii, violența este la ordinea zilei, viața instituționalizată abundă în momente de absurd, dar și de umor.

Dincolo de satira usturătoare la adresa vieții instituționalizate, Clubul Mars Room se înscrie în seria marilor romane care dinamitează din interior orice rămășiță a visului american.

,,Curajos, empatic, superb scris. Un roman care nu îndulcește realitatea, ci o descrie răbdător, cu toate fațetele ei.” MARGARET ATWOOD

,,Acest roman social extrem de dens confirmă locul lui Rachel Kushner ca una dintre cele mai importante scriitoare americane ale secolului XXI.” ENTERTAINMENT WEEKLY

RACHEL KUSHNER s-a născut în 1968 în statul Oregon, S.U.A. Pe părinții ei îi descrie ca fiind doi oameni de știință ,,foarte neconvenționali, din generația Beat”. A studiat economia politică la Berkeley, apoi literatura, la Columbia University. Primele ei romane, Telex from Cuba (2008) și The Flamethrowers (2013), au fost bestsellere New York Times și finaliste la National Book Award in Fiction. The Mars Room, 2018 (Clubul Mars Room, Editura Vellant, 2019), cel de-al treilea roman al său, este bestseller internațional, romanul anului 2018 pentru New York Times și Time, premiat și nominalizat la un număr impresionant de premii literare. Rachel Kushner a mai publicat povestiri și eseuri în New Yorker, Harper’s, The New York Times și The Paris Review. Unul dintre scriitorii care au influențat-o major este Don DeLillo, iar tehnica ei literară se bazează extensiv pe documentare socială. În prezent, trăiește la Los Angeles, împreună cu soțul și fiul ei.

Traducător: Mihaela Buruiana
Limba: Romana
Data publicării: 2019
Tip copertă: Paperback
Nr. Pag: 384
Colecție: EndorFiction
Dimensiuni: H: 20cm | l: 13cm
ISBN: 9786069800867
Categorii: ENDORFICTION

Lista cu dorințe pentru Bookfest 2019 (în imagini)

Editura Art

Editura Arthur

Editura Corint

Editura Crime Scene Press

Editura Epica

Editura GraficArt

Editura Herg Benet

Editura Humanitas

Editura Litera

Editura Nemira

Editura Paralela 45

Editura Polirom

Editura Rao

Este posibil ca imaginea să conţină: text

Editura Storia Books

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Editura Trei

Editura Vellant

Editura YoungArt

Editura Paladin

Editura Vellant la Bookfest 2019

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Editura Vellant aduce la Salonul Internațional de Carte Bookfest, ediția a XIV-a cărți însemnate, cel mai aclamat roman de debut al anului „Apă Dulce / FRESHWATER” de Akwaeke Emezi, tradus deja în 10 limbi și nominalizat la PEN Awards și Women’s Prize for Fiction, „Povești de dragoste și neputință”, proză scurtă semnată de Dan Pleșa, o istorie a operei și una a capitalismului.

Cartea de copii Vellant se îmbogățește cu o nouă colecție CITITROL în care apar două romane numai bune de devorat de cititorii cu vârste între 8 și 12 ani.

„O istorie a operei” surprinde, într-un format generos de peste 400 de pagini, evoluția  operei din ultimii 400 de ani și întregește oferta de carte de artă a editurii. Cititorii își pot schimba perspectiva cu cele mai recente volume apărute în VERSANT, dar și cu o analiză tăioasă a capitalismului semnată de Yanis Varoufakis, „Economia pe înțelesul fiicei mele. O scurtă istorie a capitalismului”.

În loc de clasicele lansări de carte, redacția Vellant și citiorii participă cu entuziasm la întâlnirile organizate la standul Marii Britanii, țară invitată de onoare, și fac trolling cu noua colecție de cărți pentru copii, #Cititrol.

Apariții editoriale:

În noua colecție CITITROL, apar:

Băiatul-pește, Chloe Daikin, traducere de Lavinia Braniște
>>> O carte magică, despre emoțiile care ne fac să creștem <<<

Băiețelul de 1000 de ani, Ross Welford, traducere de Aurelia Ulici
>>> O carte despre prietenie și cum să-ți găsești locul în lume <<<
Întâlnire cu autorul, sâmbătă, 1 iunie, la ora 14:30, în standul Marii Britanii. Sunt așteptați toți cei care se pot semna #suntcititrol

În colecția de literatură străină #Endorfiction, apare:
Apă dulce, Akwaeke Emezi, traducere de Cristian Fulas
>>> „Un roman despre frumoasa nebunie”, o nouă endorfină literară <<<

Dezbatere în standul Marii Britanii, duminică, 2 iunie, de la ora 13:30, o discuție pornită de la FERICIRE, de Aminatta Forna, ,,Despre reziliență în literatură” / „On Literature and Resilience”. Invitati: Vlad Stroescu, psihiatru, și Mihaela Buruiană, traducătoarea cărții. Moderează Alexandra Rusu, coordonatoarea colecției Endorfiction.

În seria de autori români de la Vellant, apare volumul de povestiri:
Povești de dragoste și neputință, Dan Pleşa
>>> Cinematice, senzuale, povestirile lui Dan Pleșa se citesc repede și se uită greu. <<<

În colecția de cărți de artă:
O istorie a operei. Ultimii patru sute de ani, Carolyn Abbate și Roger Parker
>>> Cum a evoluat opera în călătoria sa de 400 de ani. <<<

Nonficțiune, pentru 16+
„Economia pe înțelesul fiicei mele. O scurtă istorie a capitalismului”, Yanis Varoufakis
>>> „O analiză tăioasă, cu tușe filosofice, apel la miturile grecești și istorie universală.” – The Los Angeles Times <<<

În VERSANT – brandul de carte nonfiction revelator și incitant, apare:
Viitorul fericirii. Cinci strategii moderne de echilibrare a productivității și a stării de bine în era digitală”, Amy Blankson.

Tot în Versant, abia apărute:
„Minți posibile”, John Brockman (ed.)
„De neconceput”, Helen Thomson

Editura Vellant așteaptă cititori însemnați cu noutăți și bestsellere, toate #cărțiînsemnate cu 20 până la 30% reducere.

Spune-ne dacă participi, accesând evenimentul de pe facebook: https://www.facebook.com/events/2336868066528858/

Lecturi 187: Revista iocan nr. 8

*** – Revista iocan nr. 8/anul 3 (2018) 160p., TPB, 16.5×20, Editura Vellant, 2018, Responsabil de număr: Cristian Teodorescu, 24.9 lei, ISBN 9772501636231

Descrierea editurii: „Revista iocan încheie cel de-al treilea an al existenței sale cu o colecție de proze semnate de autori mai vechi și mai noi – Primo Levi, Vintilă Mihăilescu, Bogdan Răileanu, Lavinia Braniște, Anca Vieru și Liviu Rebreanu, ca să-i amintim doar pe o parte dintre ei. Începem cu rețeta rujului care lasă urme fără cusur, continuăm cu emoțiile unei amante care trage cu urechea la cearta dintre soți, aflăm ce rol poate avea un cablu HDMI în debutul unei relații extraconjugale, trăim cu emoție momentele tensionate din timpul traversării Dunării cu bacul și încheiem cu bijuteria literară „Proștii”, de Liviu Rebreanu. Copertă și fotografii de Vlad Eftenie.”

Nu știu de ce, dar parcă, de la o vreme, am început să cam fug de antologii și de culegerile de autor, adică de proza scurtă, în general. O cauză ar fi, poate, lenea de-a scrie despre povestiri, că nu e ca în cazul romanelor, unde ai o poveste mare și lată și gata, în jurul ei se țese restul articolului. Pe când la antologii… e de muncă, să iei fiecare povestire în parte, să-i depeni povestea, să scrii impresiile despre ea și așa mai departe. Mai ales dacă sunt autori diferiți, cu stiluri diferite, cu povești diferite.

Mai ales dacă sunt genuri diferite, cum e cazul revistei de față, o revistă mare cât o carte, dar plină de povești bune. Dacă știam… mai așteptam atâta timp? E drept că imboldul final a fost altul, însă nu și singurul. Dar unul mic a fost faptul că mi-a devenit dragă editura Vellant, recunosc, pentru că, pe lângă titlurile excelente și nonconformiste (la fel ca și copertele, de altfel), își pune traducătorii la loc de cinste, cum e și firesc, adică pe copertă, cum procedează în cazul excelentei colecții Endorfiction, coordonată de Alexandra Rusu. Excelentă, trebuie să vă convingeți și voi. La fel ca restul colecțiilor, la fel ca standurile năzdrăvane cu care se prezintă editura Vellant pe la târgurile de carte, la fel ca evenimentele pe care le organizează. Și-n ton cu toate acestea este curajul editurii și al responsabililor fiecărui număr în parte să scoată pe piață o revistă dedicată în exclusivitate prozei scurte. Aceasta este revista iocan, iar despre cuprinsul numărului 8 al revistei (cel mai recent la vremea la care am pus mâna pe toate numerele) vreau să vă vorbesc în continuare.

Primo Levi – Azot: un fragment (capitol, poveste, de fapt) din volumul „Sistemul Periodic”, apărut la editura Art în luna februarie 2019, în cadrul Colecției Cărți Cult (trad. Vlad Russo). Nu știu de ce, dar aveam impresia că acest volum a apărut cu ceva mai mult timp în urmă; după ce-am citit „Azot”, o excelentă satiră a vremurilor de tristă amintiri din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, mi-am dat seama că volumul trebuie luat și citit neapărat. Ironică, deșteaptă, amuzantă și amară, în același timp, una dintre cele mai solide povestiri ale numărului 8 al revistei iocan (poate chiar cea mai bună).

Alex Călin – Settings: recunosc, sunt cam străin de autorii de proză scurtă români contemporani, iar de Alex Călin chiar nu mai auzisem până la povestirea de față; e drept că… dar, în fine, nu mă mai repet. O povestire SF cu androizi (picurând de ironie fină), ce-și poate dori mai mult iubitorul de Asimov din mine?

Sorana Chiru – La Iași: o altă povestire SF foarte reușită, care se joacă un pic cu paradoxurile temporale și cu modul diferit în care percep personajele timpul în raport cu anumite evenimente; alcătuită doar din dialoguri scurte între două cucoane, reușește să te facă să citești printre rânduri fără să citești de fapt absolut nicio descriere; am trecut-o din prima de partea povestirilor bune și foarte bune.

Anca Vieru – Povestea scaunelor vorbitoare: de această povestire, de cea a Veronicăi D. Niculescu cu cămila de la circ și de cea a lui Liviu Rebreanu de la sfârșit îmi voi aduce aminte ori de câte ori va fi adus în discuție numărul 8 al revistei iocan; în cazul de față, este vorba despre un meșter tradițional care sculptează scaune și le vopsește în tonuri de verde; li se spune scaune vorbitoare și o țară întreagă ar vrea să aibă măcar unul în casă; problema este că meșterului nostru îi mor soțiile la nașterea primului copil; așa că bietul om este sortit să trăiască singur și să-și crească așa cum poate copiii; și să vopsească scaune; sau nu; o poveste despre dragoste și spirit de sacrificiu, totodată; mi-a adus aminte de un superb și poetic roman al lui Sylvie Germain, „Cartea nopților”.

Vlad C. Dragne – Câine venusian: o povestire cu influențe din Kafka și Philip K. Dick, scrisă de un tânăr născut în 2001 (cu un an înainte de-a termina eu liceul, ca termen de comparație); sucită, bizară și nițel întortocheată, m-a făcut să mă gândesc că responsabilii de acest număr al revistei au hotărât să așeze povestirile fantastice și SF la începutul revistei; o idee excelentă, din punctul meu de vedere, care m-a îndemnat să dau în continuare, nerăbdător, paginile, curios să văd ce poveste mai vine după.

Ștefania Mihalache – Bâta: numele autoarei îmi suna cunoscut, apoi mi-am dat seama că-i apăruse un volum de poezii la editura Nemira; o poveste scrisă parcă de Ion Creangă, atât de molcom curge și de duios sună, plasată în schimb la oraș; unde o bătrânică nu-și găsește locul, ea fiind obișnuită cu satul.

Ana Erde – Femei în roșu: relațiile de familie, dintre soți, disecate atent și examinate la microscop; te plictisești de consoartă și fugi la amantă? Ce spune acest lucru despre tine? Când intervine monotonia într-o relație, ce anume o cauzează și cum poate fi depășită? Replici mitraliate (că tot e un vierme de deputat acum pe toate canalele de știri), lovind direct la țintă; pare că amândoi și niciunul dintre protagoniști nu are dreptate; sau fiecare are dreptate în felul său; sau dreptatea lui. O poveste care te pune pe gânduri, mai ales dacă ești căsătorit și ți-ai pus și tu uneori întrebări de genul ăsta.

Diana Vlasa – Body art în era unei sufragerii excitate: după cum îi sună și numele, cred că s-a vrut un experiment; unul nereușit, în opinia mea, n-am rezonat nici cu stilul, nici cu subiectul (dacă se poate spune că a avut vreun subiect).

Ana Alexandrescu – Drumul: dacă nu mi-a mai rămas absolut nicio impresie din ea, dacă nu-mi mai amintesc absolut nimic, înseamnă că ori nu m-a impresionat absolut deloc, ori e cazul să citesc de mai multe ori anumite povești, poate îmi scapă sensul la prima citire, ori e cazul să încep să caut un remediu la astfel de goluri de memorie. O soluție de mijloc ar fi să încerc totuși să scriu la două, trei zile după ce-am terminat o carte, nu la o lună.

Bogdan Răileanu – Lucruri pe care le facem în gând: relația dintre amantă și amant, senzația de vinovăție încercată după ce s-a consumat momentul, remușcări inerente, sau cât de diferit se comportă bărbatul de femeie într-o astfel de situație. O poveste care te pune pe gânduri. Părerea mea. Și să nu uităm nici de cablul cu mufă HDMI.

Anca Chimoiu – Poveste de adormit strigoii: altă poveste pe care ar trebui să o recitesc sau dovada clară că trebuie ori să scriu imediat ce am citit o carte, o antologie, o revistă, ori să-mi țin cât mai aproape, neîntrerupt, lângă mine, agenda pe care îmi notez uneori impresiile de lectură; nepoți, bunici, ritualurile de seară, de dinainte de culcare, o mare parte dintre noi am trecut prin astfel de experiențe; nu și prin cele mai puțin naturale, cele cu tentă supranaturală, desigur, dar îmi aduc aminte ce teamă îmi era de întuneric.

Ingrid Băltărețu – Copilul: o fată de cincisprezece rămâne gravidă și vrea să scape de copil, cam la fel cum se întâmplă în „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”; numai că e cam greu să scapi de un copil; dialog savuros, inspirat parcă dintr-o discuție de zi cu zi pe care o porți cu un funcționar al statului nepăsător față de probleme tale: direct, impertinent, jignitor, făcându-te să te simți ultimul om de pe pământ, ca și cum nu tu i-ai plăti salariul, iar el n-ar primi spor de zâmbet, în ciuda modului în care se poartă cu cetățenii pe care ar trebui să-i servească.

Veronica D. Niculescu – Cum era să-și piardă mințile Cami-cămila tocmai când și-a găsit libertatea: una dintre cele mai savuroase povestiri ale revistei, cu toate că parcă picură tristețea de pe pagini citind despre aventurile lui Cami-cămila; o cămilă de la circ este abandonată pe un maidan dintr-un oraș românesc; rămâne singură și crede în zadar că stăpânii ei se vor întoarce după ea, căci nu e ca și cum ar fi pierdut un papagal, ci ditamai cămila; numai că nimeni nu o observă, nimeni nu o bagă în seamă, ca și cum ar fi devenit invizibilă nu doar pentru cei care au lăsat-o în urmă, ci și pentru cei în mijlocul cărora a rămas, biata cămilă; o cămilă care trece printr-o criză existențială profundă, care-și rumegă gândurile și soarta tristă, de animal de circ nevoit să se supună toanelor tuturor și să se întrebe, pe deasupra, rămânând să pască iarba dintre blocuri: cu ce-am greșit?

Iulia Vucmanovici – Egalitate: una dintre cele mai fine și mai absurde povestiri ale revistei iocan nr. 8; o soață se răzbună pe fostul soț, violându-l; procurorii au de-a face cu un caz complicat; ce e de făcut? Cine e vinovat? Aș fi râs, dacă n-aș fi fost de acord cu motivațiile personajelor și nu m-aș fi gândit la „Saw”.

Vintilă Mihăilescu – Trenul: n-am ce comenta; nu mi-a transmis absolut nimic, n-am rămas cu absolut nimic după ce-am citit aceste fragmente, tablouri, instantanee de viață mult prea scurte.

Simona Goșu – Pe geam: dacă povestirea anterioară nu m-a impresionat în niciun fel, povestirea Simonei Goșu a venit și-a reparat ea singură ce se stricase înainte; o femeie cu doi copii merge să-și viziteze soțul la închisoare; numai că, la fel cum procedează prizonierul evreu cu tancul și fiul său în „La vita e bella”, femeia a cosmetizat realitatea pentru copiii ei; tristă, cenușie, deprimantă, ba chiar extrem de deprimantă, în ciuda minciunilor strecurate de mamă copiilor, dată fiind situația tragică în care se afla familia lor.

Lavinia Braniște – Traversarea: dacă îmi aduc bine aminte, traseul făcut de personajul acestei povestiri l-am străbătut și eu la un moment dat, mai ales că am cutreierat în lung și-n lat Brăila în timpul celor patru ani de liceu; Lavinia Braniște izbutește să surprindă perfect mitocănia unor burtoși nesimțiți pe care nu-i mai vindecă nimeni și de care e plină țara asta, de nu poate să se vindece și ea odată; îmi place stilul Laviniei, chiar foarte mult, am să-i citesc oricând scrierile cu mare plăcere, mai ales că e și ea tot din Brăila. Și mai e și traducătoare, nu doar scriitoare, plus că e de-o seamă cu mine.

Liviu Rebreanu – Proștii: de Liviu Rebreanu nu am citit, spre rușinea mea, decât obligatoria „Pădurea spânzuraților”; ce să-i faci, profesorii noștri, cu metodele lor învechite, silind elevii, îi fac să fugă de literatură, nu să o citească din plăcere, cu plăcere.

„Proștii” încheie cercul început cu un alt clasic (italianul Primo Levi), dând greutate, dacă mai era cazul, unui număr extrem de solid de revistă. În topul meu personal al acestui număr ar intra povestirile scrise de Simona Goșu, Lavinia Braniște, Veronica D. Niculescu, Anca Vieru și Primo Levi. Dacă ar fi să spun care mi-a plăcut cel mai mult, cred că aș alege „Azot” a lui Primo Levi, urmată, la mică distanță, de povestirea Simonei Goșu.

Ce e de zis? Abia aștept următoarele numere, bine că le am pe toate. De fapt, dacă nu mi-ar fi venit greu să scriu despre fiecare povestire în parte, cum procedez de obicei, probabil că precedentele șapte numere ale revistei iocan ar fi fost deja citite. Dar este timp, iar esențele tari se țin în sticluțe mici, deci a se consuma cu moderație. PS: bine că mi-am adus aminte că trebuie să iau numărul 9 al revistei, proaspăt apărut de la Bookfest. Iar despre premiile revistei iocan voi discuta cu altă ocazie, dacă va fi loc. PPS: era să uit de excelentele recomandări de volume de proză scurtă presărate prin interiorul revistei. De căutat, bineînțeles.