Arhivă pentru Februarie, 2012

Cea mai asteptata carte din ultimii ani a aparut la noi anul trecut chiar in preajma Craciunului, editura Nemira daruindu-ne cel mai frumos cadou de sarbatori, am fost atit de fericit incit imi venea sa urlu de bucurie. Nicicind bradul de Craciun  nu a fost mai luminos si bogat cu aceasta carte superba.

 In mod categoric, Cantec de gheata si foc va ajunge cea mai buna saga fantasy scrisa vreodata. Subiectul nu e dificil, dar incercarea de a-l rezuma ar fi realmente nebuneasca: o complexa intriga politica si dinastii rivale, iubiri, tradari, sfetnici rauvoitori, regi incapabili, cavaleri, castele, codri de nepatruns, un gigantic zid de aparare impotriva unor forte nestiute, bastarzi si dragoni de mult disparuti. Povestea inceputa in Festinul Ciorilor se continua in Dansul Dragonilor iar cea mai buna veste pe care v-o pot da este ca G.R.R Martin a scris deja primele cinci capitole din Winds of Winter ,iar surprizele pe care ni-le pregateste sunt extrem de mari.

Dansul Dragonilor este o lectura captivanta  care se concentreaza asupra unor personaje importante ,printre care Daenerys Targaryen si unul din eroii mei preferati Tyrion Lanister. Apar noi personaje. povestile se intretes intre ele iar ca un autor respectabil ce este G.R.R. Martin inca pune sub semnul intrebarii episoade controversate cum ar fi originea lui Jon. Pe urmele lui Daenerys pornesc mii de vrajmasi iar Tyrion vrea s-o gaseasca impreuna cu aliatii lui. Exista insa un tinar care nu o cauta pentru a se razbuna …

Pretutindeni se reaprind dispute, au loc tradari si o multime de preoti , soldati, nobili si sclavi infrunta obstacole de nedepasit.

Unii esueaza altii biruiesc.

Capricioasa si imprevizibila, soarta aduce un dans pe viata si pe moarte.

Editura Nemira impreuna cu blogul Fansf va aduce in atentia voastra un nou concurs care are trei-3- premianti prin tragere la sorti din cei care vor raspunde corect la urmatoarea intrebare:

Cum se numesc cei doi care l-au salvat pe Bran din ghearele tradatorului Theon Greyjoy?

Concursul incepe astazi si se va termina marti 6 martie orele 24:00.

Up Date: Cistigatorii concursului sunt in ordinea extragerii la sorti, urmatorii: Xelomon, Bear si Lunateca.

posted by voicunike

Anunțuri

 [..] It was an orgy. It was a binge. It was glorious excess, my lowest consumerist impulses turned up to eleven. I saw it in the eyes of the clerks: the crazy rich girl was on a roll. [..]

[..] The waiter came by before I could follow up on that, two pizzas literally piping on his tray. The smell of hot cheese and tomatoes derailed any train of thought I’d had, and I descended into making yum-yum noises for the next fifteen minutes.  [..]

[..] He nodded. “I don’t believe any woman with necklines that low quotes Aquinas without a motive.” [..]

[..] Only he seemed awkward and diffident. I thought it was about me until she detached from my arm, went to him, and kissed him hello. It involved some unsubtle groping and went on long enough that I got my jaw closed again. I saw one of the bellhops watching us with bare envy on his face. [..]

Franturi din primele trei romane din seria Black Sun’s Daughter, o bijuterie urban fantasy de la M. L. N. Hanover. Pardon, Daniel Abraham. Asta ca raspuns la intrebarea de vineri a lui Silviu. Acest quartet pana acum s-a dovedit a fi excelent, o aditie placuta intr-un domeniu care pe mine nu ma atrage aproape deloc. Ca intotdeauna, un personaj pur si inocent tanar si neprihanit e adus cu forta in lumea mistica ce se ascunde pe sub fatada realitatii. Mosteniri fabuloase, o initiere abrupta, misiuni periculoase, planuri si twisturi cat cuprinde, cartile ating mai toate punctele cheie din genre, insa o fac cu stil si nu se impotmolesc in clisee.

Personajele sunt adorabile, niciunul nu ramane un arhetip, cu totii devin neobisnuit de placuti pe parcursul seriei, proza si dialogurile sunt de mana intai, chiar am ramas surprins uneori de imaginile create de autor sau replicile sarcastice lasate in aer, iar povestile decurg mai mult decat satisfacator, nu te plictisesti de-a lungul drumului, chiar daca unele twisturi se vad inca din primele pagini si asta mi-a scazut notabil din placerea lecturii. E mai light decat imi place mie, dar se misca rapid si e extrem de distractiv, aproape abuzand de momente epice. Peste primele trei Dresden, aproape de cele doua SandmanKilling Rites, volumul final, este un sfarsit propice seriei, mult mai relaxat decat primele trei carti, mai sentimental si filozofic, insa rezolvand micile mistere adunate de-a lungul anilor reuseste sa multumeasca [mai] pe toti.

 

 

 

 

 

 

 

 

Dan Doboș-DemNet (2011) 480p., TPB, Media-Tech, 2011, Colecția SciFiScop, Red. Michael Haulică

Dan Doboș realizează în acest roman dens, se pare, primul dintr-o serie, o radiografie extrem de realistă a societății contemporane, a situației politice de la noi si numai, deghizată într-o poveste SF a cărei acțiune se ptrece peste aproape un secol.

Este povestea lui Igor Lemme, bărbatul cu cea mai impresionantă memorie de pe planetă, cel care nu poate uita nimic, oricât ar încerca, marginalizat, pe când era copil, de către ceilalți copii de vârsta lor tocmai datorită însușirilor sale extraordinare, întemeietorul ziarului Now ( cel care este cel mai important organism de știri al planetei, cu peste 300 de milioane de abonați în toată lumea), și a luptei sale, ajutat de Kaate  (tânăra care vine la el pentru a-i deveni învățăcel și care se îndrăgostește de el), cu toată lumea, cu autoritățile și cu societatea umană.

Este o lume care nu mai are grija zilei de mâine, energia este gratuită și nelimitată, moartea a fost aproape învinsă, oricine poate trăi un număr aproape nelimitat de ani, numai să-și poată permite. America s-a unit cu Europa și, împreună, au constituit Ameropa, cea mai puternică forță politică, Rusia+China+India au constituit Ruschindia.

Toți cetățenii Pământului pot beneficia de îmbunătățiri genetice, toate bolile pot fi eradicate, toate defectele pot fi corectate (de fapt, este obligatoriu ca aceste defecte să fie corectate încă din frageda pruncie). Să încerc să fac un rezumat succint al romanului este aproape imposibil, ar însemna să-l povestesc aproape jumătate, așa că vă las să descoperiți această frescă nemiloasă a societății actuale comandând DemNet de aici și citindu-l.

Am încadrat acest roman în genul SF Social, asemănător cu o parte din romanele lui John Brunner (The Jagged Orbit sau The Shockwave Rider). Am asemănat puțin povestea lui Igor Lemme și a Kaatei, precum și contextul social, cu povestea relației dintre Hari Sheldon și Dors Venabili, creată în Seria Foundation de către Isaac Asimov. Ce i-aș reproșa autorului este ca mi s-a părut că a cam abuzat de definiții de curente politice, de explicații și lecții de istorie politică uneori interminabile, iar acțiunea stagnează deseori. În rest este o carte bine scrisă, foarte bine documentată și face o sinteză foarte realistă a societății umane. Nota mea-9!

Redactor Horia Nicola Ursu-Premiile Galielo 2011 (2011) 318p., TPB, Millennium Books, 2011, Colecția Antologiile Millennium Nr. 5, Red. Michael Haulică și Horia Nicola Ursu

Anul trecut, în primăvară, au fost decernate Premiile Galileo pentru cele ma bune apariții din 2010, acordate de Revista Online Galileo și de Millennium Books. Oliviu Crâznic a luat premiul cel mare, pentru cel mai bun roman de debut, …și la Sfârșit A Mai Rămas Coșmarul (Editura Vremea, 2010, Colecția Roșu și Negru), George Anania a luat premiul pentru întreaga operă, iar Costi Gurgu a luat premiul pentru cea mai bună proză scurtă publicată în 2010, cu ‘Îngeri și Molii’ (apărută în Revista Galileo 2/2010).

Sumarul antologiei este foarte variat și cuprinde: o povestire de-a lui George Anania, ‘Prisăcarul‘, o povestire frumoasă și poetică, devenită deja clasică; povestirea ‘Electromagneto-muza’ din volumul SF Doi al lui Cristian-Mihail Teodorescu; ‘Inginerii Electronice’ a lui Mircea Opriță, din volumul Povestiri de Diminică; ‘Mestecenii‘ a lui Liviu Radu, din volumul Modificatorii; ‘Noi, cei cu Ochii Arși’ a lui Michael Haulică, din volumul Povestiri Fantastice; un fragment din romanul premiat al lui Oliviu Crâznic, precum și alte texte de Florin Pîtea, Ștefana Cristina Czeller, Marian Truță, Michael Haulică și Costi Gurgu (evident, cu povestirea câștigătoare ‘Îngeri și Molii’).

Un sumar bogat și care poate satisface toate gusturile pasionaților de povești bune și bine scrise: fantasy, horror, cyberpunk, hard SF etc. Nota mea-9!

Colin Dexter-Morse’s Greatest Mytery and Other Stories (1993) 122p., MMP, Pan Books (1998-Special Edition)

Colin Dexter, un autor complet necunsocut la noi, foarte apreciat în alte părți, este creatorul celebrului Inspector Morse, unul din cei mai celebri detectivi pe care i-a dat literatura britanică. Seria Morse cuprinde 13 romane care-l au în centru pe Morse (publicate între 1975 și 1999), precum și o colecție de povestiri, cea de față. Sunt povești polițiste foarte bine scrise, pline de suspans și de imaginație, iar Morse nu este detectivul tipic, grobian și greoi, ci este un mare amator de literatură (Dexter este absolvent al Cambridge și a fost profesor de literatură latină și greacă, iar asta se vede în toate replicile personajelor din serie) și artă, dar și un zgârcit feroce.

Colecția nu m-a dat însă pe spate (mai citisem The Dead of Jerich-1981, partea a V-a a Seriei Morse, care îmi plăcuse foarte mult), povestirile nu au nimic deosebit cum au romanele, unele sunt mai mult farse decât povestiri detectivistice. Cuprinde: Morse’s Greatest Mystery, Evans Tries an O-Level, Dead as a Dodo, At the Lulu-Bar Motel, Neighbourhood Watch și A Case of Mis-Identity-prima povestire în care și Sherlock Holmes și fratele său, Mycroft, se înșală, misterul fiind rezolvat de Watson. Doar două povestiri îl au ca personaj pe Morse, prima și Neighbourhood Watch, restul sunt…terne.

Seria romanelor cu Morse a fost adaptată și pentru TV, John Thaw interpretându-l pe Inspectorul Morse. Să sperăm că vreo editură miloasă și doritoare de a aduce în țară și alt gen de povestiri polițiste se va îndura și va publica această serie cu adevărat valoroasă. Nota mea-8!

Poested by Liviu

Michael J. Sullivan – Riyria Revelations

Posted: Februarie 23, 2012 by Schizoid in Lecturi

In ultimele doua zile m-am delectat cu seria Riyria Revelations a lui Michael J. Sullivan, o bijuterie de 6 romane din care s-au publicat 5 (serie in curs de republicare drept o trilogie) si o povestire scurta gratuita. Daca faptul ca recenziile sunt toate pozitive nu, poate descrierea autorului te va convinge: The series is intentionally written with a “light hand” avoiding long-winded descriptions of unfamiliar names in order to keep the pace rolling. The result is a story that creates depth though the plot, characters, action and dialog, rather than narration.

Pot sa confirm ca fiecare carte are ~3-400 pagini si totusi se simte ca un epic fantasy veridic, actiunea se desfasoara intr-un ritm fenomenal acum ca povestea nu e ingreunata pana la situatia in care stam pe loc zeci sau sute de pagini pagini datorita descrierilor, gandurilor si planurilor cum se intampla la G.R.R.M. si David Anthony Durham.

Seria o pot descrie drept un amalgam genial intre Lord of the Rings, Lethal Weapon si Indiana Jones. Inchei postul cu citatul meu preferat din povestirea scurta:

Royce sighed. The sigh was new. “You don’t know this woman. This isn’t your problem.”

“I know that.”

“So why are you helping her?”

“Because that’s what people do. They help each other. If you saw a man lying in the road with an arrow in him, you’d stop, wouldn’t you?”

“Of course,” Royce replied, “anyone would. A wounded man is easy pickings, unless you could see from your saddle that someone else has already taken his purse.”

“What? No! No one would rob a wounded man and leave him to die.”

Royce nodded. “Well, no. You’re right. If he has a purse and you take it, it’s best to slit his throat afterward. Too many people live through arrow wounds, and you don’t want the bugger recovering and coming after you.”

Concurs VREMEA: Sa visezi nori pe cerul lunii

Posted: Februarie 21, 2012 by fansf in Concurs
Etichete:

Autorul unui roman sf care se citeste cu placere

TRANSHUMANTE GALACTICE OSWALD L HORER foto WALDI HORER exceleaza in proza sf dar  si fantastica, dovada fiind noua lui carte aparuta la editura VREMEA

Să visezi nori pe cerul luniiSA VISEZI NORI PE CERUL LUNII

Acest volum de povestiri începe cu o povestire cu acelaşi nume, care te transpune în anul 2085, într-o pădure, unde doi adolescenţi se întâlnesc şi pornesc în căutarea fantasticului întâlnit în vise.Autorul afirmă despre povestirile sale: „Deşi sunt foarte, poate chiar prea, diferite ca subiecte şi forme de construcţie literară, toate povestirile au două elemente comune, fie explicit, fie implicit, anume:- avantajul în perceperea miraculosului a celui cu statut de copil ca vârstă sau ca trăire conservată faţă de cel căzut în mrejele exclusive ale realului;- ineluctabilul conflict între cele două categorii umane.”

Waldi (Oswald L.) Hörer îşi împarte, de ani de zile, activitatea între cercetarea în domeniul chimiei fizice şi scrierea de poveşti, convins că ambele îl ajută să înţeleagă mai bine lumea în care trăieşte şi să transmită celorlalţi cele aflate. Dintre acestea doar o mică parte — peste 170 de povestiri — au văzut lumina tiparului . Oswald Hörer este scriitor de povestiri ştiinţifico-fantastice, cum ar fi: „O carte de vizită”, „Transhumanţe galactice” şi „5 povestiri”-adaptate radiofonic. Nu se opreşte aici, fiind şi scriitor de basme: „Basme de buzunar”, „Basmele lui Făt-Frumos”, „Rătăcitor prin basme… şi nu numai” şi „O poveste cu poveşti”.

Editura VREMEA impreuna cu blogul FANSF organizeaza  primul concurs in colaborare care are drept premiu cartea SA VISEZI NORI PE CERUL LUNII de WALDI HORER, premiu care va fi atribuit unui singur cistigator prin tragere la sorti din cei care vor raspunde corect la urmatoarea intrebare:

  Ce alti autori romani a mai publicat editura Vremea in colectia Rosu si Negru si cum se numesc cartile aparute?

Concursul incepe de astazi si se va termina vineri orele 24:00.

UP DATE: Cistigatorul concursului este BabyRalukutza. Concursul s-a terminat.

posted by voicunike

Elizabeth Moon – Trilogia Paksenarrion

Posted: Februarie 20, 2012 by Schizoid in Lecturi

Sheepfarmer’s Daughter (Paksenarrion, volumul I) – un fantasy saturat de clisee. Pledand pentru mediocritate, in prima treime nu se remarca drept altceva decat o interpretare feminista la A Few Good Men, dar apoi devine mai placut, desi nu cu mult, prezentand aventurile unui personaj (Paksenarrion) bazat pe Ioana D’Arc ce face parte dintr-o companie Cook-iana intr-o lume Tolkien-ana. Problema cu povestea nu e ca a fost prima opera a autoarei si-a fost scrisa acum mai bine de 20 de ani, ci ca asta e dureros de evident. Sute de pagini si nu se intampla nimic, doar prezentari de antrenament de baza in armata. World-building zero, dialog inlemnit, iar niciun personaj nu se remarca in vreun alt fel decat ca aproape toti sunt nesuferibil de altruisti. Paksenarrion e un prototip feminist bazat pe D’Arc care reuseste concomitent sa fie dezgustator de bun, onest, naiv, generos, altruist, incult si impulsiv. Mai pioasa decat papa, habar nu are de nimic, dar se arunca cu capul inainte la tot, ca la fiecare cincizeci de pagini cineva s-o salveze in mod miraculos cu o vraja, potiune ori planta misterioasa ori pur si simplu deus ex machina. Personajele negative? Cele mai negative, deopotriva hoti, violatori, ucigasi si tortionari, nu exista gri in lumea astea. Cu chiu, cu vai, am reusit sa ma fortez sa termin cartea sa aflu ca Paksenarrion, dand cu stangul in dreptul intreg romanul, a supravietuit (s-a indoit cineva?) si e idolatrizata. Nu ca nu ne-am putea da seama dupa recapitularile dupa care se topeste autoarea la fiecare suta de pagini sau mai putin. Concept ireal de enervant avand in vedere ca povestea e atat de scurta si lineara, lungita de-aiurea pentru cinci sute de pagini.

Divided Allegiance (Paksenarrion, volumul II) oribila. Am citit multe mizerii la viata mea, dar asta chiar a fost execrabila. Continuand aventurile lui Paksenarrion intr-o cu totul alta directie decat primul volum, seria avanseaza la un pas glacial. Paksenarrion, tarancuta momentului, e manipulata la fiecare 50 de pagini de fiecare personaj pe care-l intalneste, la fiecare 60 isi pune viata in pericol, la fiecare 70 uita de tradare si continua sa fie aceeasi idioata naiva si credula pe care am inceput s-o detestam. Se lasa, cu buna voie, aruncandu-se cu capul inainte, ca intotdeauna, jucata si apoi calcata in picioare de toti care-i gaseste pe drum. Fiecare problema care apare e rezolvata prin deus ex machina. De fiecare data. La fiecare suta de pagini sau mai putin. Putin dupa jumatatea volumului, scarbit peste masura, am renuntat si-am trecut aproape de final, sa vad daca personajul mai invata de-ale lumii pe drum sau continua sa fie aceeasi idioata. Ce-am descoperit? Ca se poate si mai rau. Moon, ai ignore pe viata.

Ca si la A Dance With Dragons, recenziile la Moon sar peste toate aspectele negative si doar zic partile bune. Realitatea insa…

[..] Paks transformed from self-denial of her dreams--disbelief so to speak–to being impatient, over-anxious and impulsive. [..]

[..] the plot just slows down and the ending is both sudden and depressing with no real resolution [..]

[..] Paks seems to tumble from one stereotypical adventure into the next, and gets out of the worst of scrapes with nothing more than minor injuries. [..]

[..] I found it more unsatisfying with each book. I know that it’s one of the older fantasy trilogies out there, but that doesn’t excuse all the lazy plotting, overt moralizing and the lack of interesting villains [..]

ADRIAN BUZDUGAN s-a născut la 22 aprilie 1971 în Huşi. După ce debutul anunţat la Editura Junimea cu Treisprezece gloanţe şi de restul… morcovi (1992) nu se mai produce, alege să renunţe la scris şi urmează cursurile Facultăţii de Filozofie din Iaşi. În 2001 se stabileşte în Brăila, unde devine profesor de ştiinţe sociale. Din 2007 începe să publice cronică de film, pamflet, recenzii de carte, eseuri şi poezie în diverse publicaţii din ţară. Povestirile selectate în  volumul CAPELA EXCOMUNICATILOR aparut la editura Humanitas in 2010, aflate undeva la confluenţa dintre umor, fantastic, absurd, filozofie şi ficţiune ştiinţifică, au apărut în Viaţa RomâneascăVatraFamiliaDacia literarăLuceafărul de dimineaţăApostrofLitereHelionNautilusOglinda literară,Dominus şi i-au adus autorului Marele Premiu la Concursul Naţional de Creaţie Literară Vasile Voiculescu – 2009, Premiul Naţional Moştenirea Văcăreştilor – 2009, Premiile Helion II şi III în 2008, respectiv 2009, şi, bineînţeles, Marele Premiu pentru Secţiunea proză scurtă la Concursul de Debut Literar UniCredit, 2010.

Scriitor cu vînă și stil, Adrian Buzdugan debutează în volum în anul 2010 cu CAPELA EXCOMUNICATILOR, un volum de povestiri extrem de reușite scrise cu umor și vervă în cheie sf&f , de curind l-am recitit cu aceeasi placere ca prima data si am tras o portie zdravana de ris de se uita tot autobuzul la mine. In rindurile ce urmeaza va prezint un interviu cu scriitorul Adrian Buzdugan, un om nemaipomenit cum rar ti-e dat sa intilnesti.

VN. În 1992 editura Junimea anunța debutul tău cu un volum intitulat „Treisprezece gloanțe și de restul … morcovi”, ce s-a întâmplat atunci? Ce ne poți spune despre acel volum? Care mai este soarta lui?

AB. Ce s-a întâmplat atunci? Agonie și extaz sau, mai bine zis, extaz și agonie. La una dintre întâlnirile cu redactorul cărții, acesta mi-a spus că proiectul fusese prezentat și la TeleM, totul mergea ca pe roate, la următoarea întâlnire, editura deja se confrunta cu o situație falimentară, iar singura soluție era reeditarea unor clasici, nicidecum scoaterea în lume a unor prospături. Peste ceva timp, când m-am dus să-mi retrag manuscrisul dactilografiat, am mai găsit cam jumătate din el, restul s-a pierdut prin vreo mapă, geantă, dulap, birou, la postul de televiziune la care fusese prezentat sau cine știe pe unde. Cum pierdusem și eu o parte din manuscrisul original, singurul lucru cu care-am rămas a fost o pildă: „Când autorul înaintează manuscrisul unei edituri, prevăzător, el trebuie să-și păstreze o copie.” În epoca de-acum, computerizată, această mostră de înțelepciune supremă a căzut în desuetudine, doar un amator de senzații tari nu și-ar salva un fișier important.

Din bucățile rămase am reconstituit un roman absurd și câteva povestiri, dar senzația de rotund, de lucru împlinit s-a spart. Singura dintre povestiri care a traversat cei 20 de ani și a reușit să prindă următorul debut a fost „Bliul”.

VN. Se pare totuși că nu ai renunțat la scris și ai optat pentru cariera de profesor, dar ți-ai risipit scrierile prin diverse publicații. De ce meseria de profesor? De unde atâta fervoare pentru scris? Sunt cele două lucruri – meseria de profesor și scrisul – compatibile?

AB. Nu am optat cu dragă inimă pentru meseria de profesor, mai degrabă a fost unul dintre cele mai rele lucruri care mi se puteau întâmpla și care chiar mi s-a întâmplat. Am vrut să urmez Arhitectura la București, am ajuns la Hidrotehnică în Iași, am renunțat, era să ajung poștaș în niște cătune uitate de lume (îmi aduc aminte că pentru parcurgerea distanței mi-ar fi fost necesar un cal sau o motocicletă), gardian public, licențiat în limbi străine, ofițer de informații etc. A treia facultate la care-am intrat am făcut-o din plăcere. Deși, dacă e să fiu sincer până la capăt, anul I mă dezamăgise, doar prezența unei colege – acum soția mea –  m-a determinat să suport cu stoicism tot balastul care acoperea cunoștințele ori modalitățile de lucru  interesante. Am avut o șansă să rămân în facultate, dar am renunțat și am ajuns ce se putea ajunge în cel mai rău caz: profesor în mediul preuniversitar. Deși am avut și am rezultate notabile în acest domeniu, aș minți să spun că-mi plac și privațiunile din această zonă subfinanțată.

În ceea ce privește compatibilitatea, cred că e în funcție de persoană, de versatilitatea și temperamentul fiecăruia. În cazul meu, profesoratul și scrisul nu se împacă nicicum, le găzduiesc totuși pe amândouă ca un cobai supus unui experiment. Dr. Jekyll își face treaba lui, Mr. Hyde la fel.

Fervoarea pentru scris? De înțeles pentru unul care pe la unsprezece – doisprezece ani concepea puerile aventuri cavalerești.

VN. Deși te-ai născut la Huși, pe dulcele plai al Moldovei, ai ales totuși să te statornicești la Brăila, au vreo importanță locurile pentru povestirile pe care le scrii? Dar și pentru tine? Te inspiră?

AB. Important este ca locul să-mi ofere posibiltatea decuplării de la real, să regăsesc condițiile minime pentru scris: liniște și timp liber. Am scris cu aceeași plăcere în Huși, în Iași și în Brăila. Locul nu are prea mare importanță în măsura în care nu te acaparează – n-am putut să scriu niciodată la munte – sau nu te confiscă – nu știu dacă aș putea să scriu în aglomerația bucureșteană, deși, cine știe, s-ar găsi și acolo o oază de liniște.

Pentru mine, ca persoană, firește că locul are o mai mare importanță; duc dorul podgoriei unde m-am născut și unde mi-au rămas o groază de prieteni… În viitor, dacă îmi va sta în putință, aș sta ceva vreme în București – unde se fac jocurile, chiar și în literatură -, apoi m-aș stabili într-un orășel de munte.

Inspirația vine în momentele de limpezire, când gândurile se leagă perfect, câteodată și de la o carte bună care mă silește să fac alte corelații, să merg mai departe.

VN. În 2008 ai debutat pentru prima oară în scris cu o povestire fantastică foarte faină, „Idearul”, în revista Dominus, cum a fost? Povestește-ne despre ziua debutului.

AB. A fost ca de obicei, atipic. După debutul ratat, n-am scris un rând vreo zece ani, dacă nu și mai bine… Din 2004 am reînceput să scriu, dar foarte foarte rar, povestiri care nu-mi dădeau pace, le scriam pentru sufletul și sertarul meu. Povestirea mi-a fost cerută prin intermediul unui prieten jurnalist care-mi lecturase câteva din producțiile literare și se arătase entuziasmat.

Trebuia să apară în aprilie, n-a mai apărut – ar fi fost și culmea să mă mai mire lucrul ăsta! –, în schimb a apărut în numărul următor. Am aflat aproape peste o lună, am fost bucuros, ce-i drept, dar nu cât să fac cinste la tot cartierul. Era o mică reparație adusă celui care pe timpuri își dorea gloria literară.

VN. În 2008 ai ciștigat premiul Helion (de fapt, premiul doi pentru că de vreo câțiva ani buni nu am mai văzut pe nimeni să câștige premiul întâi și asta este o enigmă?!) cu un text superb, Antilumea”, când ți-a venit ideea acestei povestiri? Te-ai bucurat pentru premiul obținut?

AB. Dacă nu mă înșel, era în preajma sărbătorilor de iarnă. Da, m-am bucurat, cum să nu, mai cu seamă că venea din partea unei reviste pe care o căutam cu frenezie prin chioșcurile de ziare cu 25 – 30 de ani în urmă! În plus, era primul premiu literar pe care-l obțineam.

Că nu se acordă Premiul I de ceva vreme, e explicabil și sunt întru totul de acord cu decizia juriului, chiar și în cazul povestirii „Antilumea” unde SF-ul de larg consum este persiflat. Aș risca să afirm că abia acum știu cam cum ar trebui să arate povestirea pentru premiul cel mare.

 VN. Înainte erai mai activ pe blogurile care vorbesc de sf&f, de ce această retragere ca să zic așa?

AB. Fiind un tip pătimaș consumam parcă prea multă energie în „iureșul comentariilor”. Stând strâmb și judecând drept, poate că energia aceea, altfel canalizată, ar fi putut produce un număr de articole sau povestiri, înclin totuși să cred că ea a fost folosită bine în echilibrul de forțe de-atunci. Câteodată nu aveau farmec articolele, cât zecile de comentarii pline de spirit, substanță, sau derarierile nostime. Din păcate, era și multă răutate adusă de cei care nu puteau suporta ironia, adeseori justă, a unor comentatori redutabili. Mie, precum și altora care „s-au retras”, ne-au luat locul alții, poate că nu într-atât de acizi sau ironici, cât activi și pasionați.

VN. În 2009 ai impușcat un alt premiu Helion cu o altă povestire minunată, „Frigul”, aproape un prequel la gerul care ne-a lovit în iarna asta. Cum a fost la al doilea premiu? Sau devine obișnuință?

AB. Atunci am concurat cu „Frigul” și „Chariboria”. Inițial m-a surprins că „Frigul” a fost preferat în dauna mult mai cizelatei „Chariboria”, însă mi-am dat seama că ideea originală a primat în alegerea juriului.

Si da, intervine o anume obișnuință, dar, trebuie să recunosc, destul de plăcută.

Pe de o parte, mi-am promis să revin cu o povestire bombă cu care să iau și Premiul I, pe de alta, odată ce am luat anul trecut Premiul ArsFan, e ca o atenționare că la proba cântarului am intrat la alta categorie, ar trebui să mă întrec în cărți, iar nu în povestiri.

VN. Cred că nu are rost să mai inșir premiile primite, te rog spune-ne ce a însemnat pentru tine debutul la Gaudeamus 2010 pe 19 noiembrie? Erai extrem de emoționat și parcă în glasul tău se simțea un oarece tremur, povestește acel moment foarte important din viața ta.

AB. Greu de povestit, greu de rememorat. Chiar dacă debutul reprezenta un soi de reintrare în normalitate, eram foarte emoționat. Dacă stau bine și mă gândesc, doar un tip insensibil sau ipocrit poate susține că debutul său a fost un fapt obișnuit de viață și că nu a fost emoționat. Greu de susținut cauza „Capelei excomunicaților”, greu de vorbit (nu m-am împăcat și nu cred că mă voi împăca vreodată cu statutul de „vorbitor în numele cărților”!) în fața unui public în mare măsură necunoscut, cu excepția echipelor FanSF, Millennium și a unui prieten venit de la 400 de km ca să asiste la lansare! E consfințirea momentului în care autorul și scrierea sa se despart, un moment irevocabil căruia îi survin doar ajutoare ocazionale.

VN. Ai niște titluri foarte interesante la povestiri, titluri care îți rămân în minte, de unde iei inspirația? „Zborul cantalogului” (wow! ce faină este!), „Zantiacii”, „Bliul” , „Rotoghila”, „Racla lu’ Caracla” sau „Chariboria” ca să dau câteva exemple pentru cei care încă nu au citit „Capela Excomunicatilor”.

 AB. E multă strădanie. Spre exemplu, în cazul „Chariboriei”, am umplut vreo două-trei foi cu titluri. La un moment dat, povestirea aproape cerea titlul „Timpul dezarticulat”, imposibil însă de utilizat, din cauza aproximării originale a lui Mihail Moroiu pentru volumul lui Philip K. Dick, „Time Out of Joint”. Până la urmă a trebuit să folosesc o metaforă pentru o buclă a timpului, un pliu al acestuia construind o scurtă legendă despre fictiva aventură a lui Chronos. „Rotoghila” este cel mai simpatic termen pe care l-am găsit pentru atât de comunul „sferă”. B de la bunătate, L de la libertate, I de la iubire, U de la uitare și L de la literatură a dat „Bliul” etc. Cât caut eu un titlu, un scriitor prolific scrie câteva capitole.

O coperta imaginata pentru volum (pe atunci, Antilumea), ilustratie Vladimir Kush

VN. Ce proiecte de viitor ai? Când preconizezi că vom avea încă un volum sub semnatura lui Adrian Buzdugan? Ce povestiri încă nepublicate sunt în sertarul tău?

AB. Păi,  mă gândeam că anul 2012 ar fi unul fast pentru o scriere apocaliptică, odată ce e și sfârșitul lumii. Glumesc. Adică nu e scriere apocaliptică. Acum, pe bune, lucrez la un mic roman. Am titlul, cuprinsul, acțiunea, numele personajelor, fraza de început. Pentru restul mi-ar trebui liniște și timp liber, lucruri de care, pe moment, nu beneficiez, dar de care sper să mă bucur din plin după ce trece sfârșitul lumii. Văd că nu mă pot abține…

În urmă cu mai bine de douăzecișicinci de ani scriam zilnic, după program, azi nu mai cred într-un astfel de scris, e o deprindere care arareori e însoțită de valoare. Nu pot decât să râd când aud de câte unul care se trezește la patru, scrie, apoi se duce la opt la serviciu. Îți dai seama ce randament are la serviciu. Am văzut și ce valoare are scrierea lui. Scrierea peste medie nu comportă program, ci multe momente de grație.

În ceea ce privește ultima parte a întrebării: „Noroiul” și „Biluțele”, două povestiri vechi, nepublicabile, pe care le păstrez datorită valorii sentimentale. „Biluțele” a fost prima povestire respinsă de o publicație de profil. O poveste SF, „Bulgărele din cer” nu mai este în sertarul meu, ci al unei reviste care se încăpățânează să nu mai apară, alte povești au luat drumul unor bloguri literare ( http://ovidiupecican.wordpress.com/2012/01/13/proza-adrian-buzdugan-povestea-aburilor-de-ceai/ – fiind pe domeniul de graniță încerc varii registre și teme), multe dintre ele vor apărea într-o antologie ieșeană peste vreo două luni. Ar mai fi și câteva povestiri noi, abia schițate, dar asta înseamnă că nu intră în discuție.

VN. Ce pasiuni are Adrian Buzdugan? Cum se împacă viața de familie cu viața de scriitor?

 AB. Filmele, muzica, pictura, muntele sunt câteva dintre modalitățile de repliere din fața unei realități dezamăgitoare. Aș putea recomanda sute de filme bune, de piese grozave, pânze ori peisaje care-ți taie răsuflarea și care pot constitui o alternativă rezonabilă la marasmul actual. Încercați spre exemplu „Mediterraneo”, „Il Postino”, „Gentlemenii baftei” ( http://www.youtube.com/watch?v=17v5OczVBnA&feature=related ), ascultați „Humoreska” lui Dvorak, „Please Read the Letter” (Plant & Krauss) ori „Without Blame” a lui Ismael Lo ( http://www.youtube.com/watch?v=e31o7Js52fA ), urcați Piatra Craiului sau coborâți pe Valea Mălăiești din Bucegi. Sunt lucruri care fac viața mai frumoasă. La pasiuni intră și cărțile, odată ce nu-mi câștig existența de pe urma lor. Citesc cât pot de mult și scriu cât pot de bine.

Soția mi-a fost colegă la Filosofie și avem moduri de gândire și de raportare la existență apropiate. Împărtășim plăcerea de citi o carte bună, de a vedea un film bun sau de a bate cărările munților. Ea este de altfel și primul cititor/critic.

VN. În încheiere câteva cuvinte pentru cititori și pentru mine promisiunea că vei scrie mai mult și vei publica mai des.

AB. Să citească. Cărți bune. Există o vârstă pentru fantastlâcuri de duzină, întinse pe mii de pagini și există o vârstă pentru Carl Sagan și Kim Stanley Robinson. Sunt conștient că în topul preferințelor lor, literatura SF autohtonă nu există ori se situează pe un nemeritat loc secund,  literatura SF apreciată la noi  fiind cea de import, în care scriitorii nu se chinuie să îmbrace ideea. Poate că nu am produs un număr mare de romane notabile (îmi aduc aminte totuși cu deosebită plăcere de „Luntrea sublimă” a lui Kernbach), dar între povestiri pot găsi bijuterii cel puțin comparabile cu cele din Vest. Paradoxal, cred că spre cărțile scriitorilor români de SF te poți îndrepta venind dinspre marea literatură și nu dinspre SF.

În privința promisiunii, n-o să mă apuc la vârsta asta să trag minciuni mai mari decât Godzilla. Pot să promit doar că micul roman va avea și nuanțe SF. Acum recitesc „Temele” lui Manolescu și degust niscaiva Gellu Naum. Despre ce vorbeam?

A relatat de la fata tasturii fanul de serviciu

voicunike

Elantris – un fantasy decent. Cam atat. Tot ce are mergand pentru ea e world building, plot si-un singur personaj interesant, in rest se pierde in mediocritatea cliseelor fantasy, fiind de departe cea mai slaba carte a lui Sanderson. Proza nu se remarca prin nimic, personajele sunt relativ enervante si absolut previzibile, optimismul printului si incapatanarea si naivitatea printesei fiind crunte, dialogul alterneaza intre palid si superfluu, repetivitatea/recapitularea intrigii la fiecare cateva zeci de pagini, cat si faptul ca din primele 10 pagini iti dai seama cum se va termina cartea, toate m-au facut sa ma indoiesc de abilitatea lui. In Warbreaker si Mistborn chiar m-am distrat, aici insa se vede ca e primul lui efort.

Warbreaker – o lectura mirobolanta. Un fantasy absolut perfect, exact pe gustul meu, combinand worldbuilding incantator cu un sistem fermecator, original si extrem de elaborat al magiei, o intriga politica (o vrajba intre regate), accente feministe (personajele principale sunt doua surori) si o duzina de personaje complexe si-al naibii de amuzante si viclene. Ieri am ridicat cartea de la posta (multam, BD), ieri am terminat-o, desi (inca) mai am vreo sase lecturi in curs. Wartlover the Ugly, sper sa mai citesc de aventurile tale.

Trilogia Mistborn (The Final Empire, The Well of Ascension, The Hero of Ages). Comploturi deosebit de complexe, anti-eroi atotputernici, rascoale mitice, un sistem de magie mai incantator decat in Elantris si Warbreaker, ca atmosfera un complet 180 fata de Trilogia First Law a lui Joe Abercrombie – o viziune remarcabil de optimista asupra vietii. Un plus a fost structura trilogiei – nu o singura poveste taraganata in 2200+ pagini, ci trei carti distincte ce completeaza un univers – fiecare cu o actiune de sine-statatoare, propriul inceput si sfarsit, putand incheia lectura dupa oricare carte din trilogie fara a fi nevoie sa ridici pe urmatoarea. Nu am absolut nimic de reprosat seriei, e o lectura absolut delicioasa.

La doi ani dupa publicarea ultimului volum din serie a aparut un roman in acelasi univers cu trilogia insa la 300 de ani departare, intitulat The Alloy of Law, care are si alt ton, fiind mai degraba hardboiled detective fiction decat clasicul fantasy cu care ne-a incantat pana acum, insa la fel de bun ca si restul seriei. Recomandarea mea e sa investiti in Sanderson, orice Sanderson, nu e posibil sa dati gres.

PREMIILE FANSF

Posted: Februarie 16, 2012 by fansf in Premii SFFH

Colectivul FANSF s-a hotarit sa acorde incepind din acest an PREMIUL FANSF pentru trei categorii:

1. Cel mai bun roman romanesc

2. Cel mai bun roman strain in traducere

3. Cel mai bun roman strain in original

4. Cea mai buna povestire a unui autor roman nepublicat in volum( include povestirile aparute pe hirtie sau in format electronic)

Premiile vor fi acordate in urma alegerilor voastre. Va fi nominalizat un singur titlu pentru fiecare categorie. Nu e obligatoriu sa se voteze in toate trei categoriile. Avem in vedere carti aparute in anul 2011 in perioada 1 ianuarie – 31 decembrie, reeditarile fiind excluse.

Perioada de votare se incheie pe data de 05 martie, ora 00:00. In urma totalizarii nominalizarilor se vor decerna titlurile cu cele mai multe voturi.

Exemplu de buletin de vot:

1. Dan Dobos – DemNet

2. Peter F. Hamilton – Alchimistul Neutronic

3. Patrick Rothfuss – The Wise Man’s Fear

4. Narcisa Stoica – Martafoi la vinatoare

Later edit: A mai fost adaugata o categorie de premii deoarece trebuiesc stimulati in primul rind autorii romani.

A fost micsorata si perioada de votare asa ca nu ezitati si exprimati-va optiunile! Parerea ta conteaza!

UP DATE: In urma voturilor voastre clasamentul se prezinta in felul urmator:

1.La categoria Cel Mai Bun Roman Romanesc

Cistigator Dan Dobos – Demnet = Demnet

Locul 2 Stefana Cristina Czeller – Cerneala si sange = 2 voturi

             Liviu Radu – Chestionar pentru doamne care au fost secretarele unor barbati foarte cumsecade = 2 voturi

Locul 3 Aurel Carasel – Dumnezeule de  dincolo de burta universului = 1 vot

2.La categoria Cel Mai Bun Roman Strain In Traducere

Cistigator G.R.R.Martin- Dansul Dragonilor, editura Nemira = 7 voturi

Locul 2 Glen Cook – Umbre staruitoare ,editura Millennium Books = 3 voturi

             John Scalzi – Ultima colonie, editura Millennium Books = 3 voturi

Locul 3 Joe Abercrombie – Taisul sabiei, editura Nemira = 1 vot

             Peter F.Hamilton – Alchimistul neutronic, editura Nemira = 1 vot

 Categoria Cel Mai Bun Roman Strain In Original

Cistigatori James A.Corey – Leviatan Wakes = 2 voturi

                    Kameron Hurley – God’s War = 2 voturi

Categoria Cea Mai Buna Povestire A Unui Autor Roman Nepublicat In Volum( include povestirile aparute pe hirtie sau in format electronic)

Cistigator Catalina Fometici = 7 voturi cu povestirile „Chipul Euridicei” , „Rasarit de soare”,  si „Oameni fara fete”

Locul 2 in ordine alfabetica:

Mircea Coman-Supune-te fara teama  1 vot

Teodora Gheorghe- Cazul doamnei Fly 1 vot

Florentin Ionut Haidamac – Dualism  1 vot

Alexandra Nicolae – Cei care gonesc cu vantul 1 vot

Narcisa Stoica – Martafoi la vanatoare 1 vot

Ioana Visan – Camuflaj  1 vot

Cei patru fani sf va multumesc pentru voturi.

posted by voicunike

Suzanne Collins-Jocurile Foamei (Hunger Games I: The Hunger Hames, 2008) 308p., HC, Nemira, 2011, Colecția Suspans Nr. 208, Trad.  Ana-Veronica Mircea

Suzanne Collins-Jocurile Foamei: Sfidarea (Hunger Games II: Catching Fire, 2009) 318p., HC, Nemira, 2011, Colecția Suspans Nr. 209, Trad. Ana-Veronica Mircea

Suzanne Collins-Jocurile Foamei: Revolta (Hunger Games III: Mockingjay, 2010) 334p., HC, Nemira, 2011, Colecția Suspans Nr. 212, Trad. Ana-Vernica Mircea

Jocurile Foamei prezintă povestea lui Katniss Everdeen, o tânără de 16 ani, ce se luptă să supraviețuiască într-o Americă post-apocaliptică. America a fost distrusă de cutremure, incendii, inundații și războaie și se numește acum Panem. Panem-ul a fost divizat în 13 districte, toate conduse de mâna de fier a Capitoliului, prin intermediului Președintelui Snow. În urma războiului cu Capitoliul toate districtele au fost supuse, iar Districtul 13 a fost bombardat și distrus.

Katniss este membru al Districtului 12, district ce se ocupă cu mineritul (toate districtele au câte o ocupație: minerit, cherestea, agricultură, tehnologie etc.) și, în urma unei explozii în mina de cărbuni, tatăl ei moare și toate greutățile întreținerii familiei cad pe umerii ei. Acum trebuie să se ocupe de hrana familiei sale, alcătuită acum din mama sa (care suferise o depresie profundă și era tot timpul absentă) și din sora cea mică, Primrose, alintată Prim. Katniss se ocupă cu vânătoarea (activitate total interzisă de Capitoliu, care veghează asupra tuturor Districtelor cu ajutorul soldaților săi, Apărătorii Păcii) împreună cu prietenul ei cel mai bun, Gale Hawthorne (al cărui tată murise, de asemenea, în accidentul din mină, astfel încât întreținerea familiei căzuse pe umerii săi).

În fiecare an au loc Jocuriel Foamei, o întrecere extrem de sângeroasă, organizată de Capitoliu, cu scopul de a pedepsi Districtele pentru că se răsculaseră. Astfel, din fiecare District se aleg câte 2 tineri (băiat și fată, prin tragere la sorți) pentru a participa la Jocurile Foamei: o întrecere pe viață și pe maoarte cu un singur câștigător rămas în viață. În acest an, al 74-lea an de întrecere, ghinioniștii sunt Peeta Mellark, fiul brutarului (îndrăgostit în secret de inabordabila Katniss) și Primrose Everdeen. Katniss sare în față și cere să-i ia locul lui Prim, pentru că știa că surioara ei mai mică n-ar fi putut supraviețui întrecerii. Este acceptat și schimbul iar cei doi, Katniss și Peeta, pleacă spre Capitoliu pentru a fi pregătiți în vederea participării la Jocurile Foamei.

Aici sunt curățați, fardați, epilați, antrenați pentru a deveni ucigași perfecți. Fiecare cuplu de participanți din fiecare dsitrict (deci 24 de participanți) este antrenat de un îndrumător, un fost partcipant și câștigător al Jocurilor. Peeta și Katniss îl au îndrumător pe Haymitch Abernathy, câștigător al Jocurilor Foamei la ediția cu numărul 50, un bețiv, depresiv și depravat, mereu pus pe harță și permanent cu capsa pusă. Când toți concurenții au fost pregătiți cum trebuie încep Jocurile Foamei, un fel de Big Brother într-o arenă de dimensiuni imense, cu păduri, râuri, lacuri, peșteri și animale monstruoase, numai că este un Big Brother mortal-nu poate supraviețui nimeni decât un concurent. Pentru Peeta și Katniss pregătitori anul acesta sunt Cinna, un designer de echipamente pentru concurenți cu idei revoluționare (la propriu și la figurat), care o transformă pe Katniss într-o favorită a publicului (Katniss avea o broșă de aur de fata primarului, ce întruchipa o pasăre de foc într-un cerc de foc, numită Gaiță Zeflemitoare-păsări mutante, spioni ai Capitoliului, folosite de aceștia pebtru a afla planurile rebelilor în timpul războiului, acum inutile și abandonate în sălbăticie).

Surprinde sălbăticia și depravarea cetățenilor Capitoliului, care pariau pe concurenți, se transformau în sponsori ai acestora (le puteau trimite alimente, arme, orice era necesar pentru supraviețuire), niște ipocriți și depravați, care nu se sfiesc să urmărească cu sufletul la gură cum adolescenții (unii chiar copii de 12 ani, cum este Rue) se măcelăresc între ei, dar care, tot ei, spectatori miloși, nu se feresc să lăcrimeze și să sufere pentru idila dintre Katniss și Peeta (la ideea lui Cinna se hotărăște ca cei 2 să pozeze în cuplu îndrăgostit nebunește, ceea ce Peeta și mărturisește înainte de a intra în arenă). Acestea fiind spuse, să înceapă Jocurile Foamei, ediția 74.

N-aș putea continua fără a dezvălui mare parte din continuarea intrigii acestei cărți aproape superbe, plină de viață și de amărăciune (dezvălui doar că anul acesta se schimbă un pic regulamentul, permițându-se ca, în cazul în care supraviețuiesc 2 concurenți din același District, să rămână amandoi în viață), cum de altfel nu pot continua rezumatul fără a dezvălui intriga din celelate 2 urmări (citiți doar Trilogia, eu zic că merită, și nu mă entuziasmez când aud de intrigă care are ca eroi copii sau adolescenți, indiferent că e vorba de filme sau cărți), pot doar spune că în partea a doua lucrurile se complică, Jocurile Foamei trec la un next level, cu best of the best, iar în partea a III-a, ei bine, titlul spune totul.

Este evident că Suzanne Collins s-a inspirat din lumea antică (mai ales cea romană) când a creat această trilogie: întrecerile din Jocurile Foamei seamănă izbitor cu luptele pe viață și pe moarte cu luptele între gladiatori din arenel romane, populația Capitoliului este cel puțin la fel de depravată ca nobilimea romană (se îndoapă ca porcii, în timp ce populația Districtelor moare de foame, lucru remarcat cu amărăciune și de Katniss), cu diferența că acum dispun de tehnologie avansată, așa că își pot face peilea verde sau își pot grefa mustăți de felină (sunt totuși mulțumiți că li se dă pâine și circ), abundă numele antice (Cato-cel mai periculos concurent de anul acesta, face parte dintr-un District care făcuse o artă ucigașă din pregătirea pentru Jocuri; Sebecca-șeful creatorilor jocurilor de anul acesta; Plutarch Heavensbee-șeful creatorilor de jocuri din anul următor; Caesar Flickerman-prezentatorul spectacolului de prezentare a concurenților; Brutus-concurent la Jocuri în volumul 2; Fulvia; Messalla-ca personajul din celebrul roman ‘Ben Hur’ al lui Wallace etc).

Mărturisesc că personajul central al cărților, Katniss Everdeen, mi-a devennit destul de repede antipatic: mofturoasă, capricioasă, răzbunătoare, nesuferită, exploatatoare (dar poate este de înțeles să aibă toate aceste ‘calități’, când de la vârsta de 11 ani a trebuit să vâneze-apropo, este un arcaș perfect, cel mai priceput trăgător care participă la Jocuri-pentru a-și hrăni familia, iar acum trebuie să-și ucidă contracandidații pentru a supraviețui), antipatie dată, poate, și din cauză că am văzut pe IMDB că The Hunger Games, programat să apară în martie 2012, o are ca interpretă a lui Katniss pe Jennifer Lawrence, o actriță cu o față care pur și simplu ceva foarte enervant.

Ce i-aș reproșa autoarei este că nu prea a dat o explicație convingătoare asupra faptului că districtele au acceptat cu stoicism prigoana Capitoliului, care le-a răpit anual câte 2 copii ca pedeapsă că s-au răsculat și i-a pus să se omoare între ei cu sălbăticie. De acord, Capitoliul este puterea, are arme și soldați, dar cetățenii Districtelor sunt mult mai numeroși, de ei depind toate produsele necesare Capitoliului; de asemenea, este uimitor cum Președintele Snow taie și spânzură cum vrea el, execută oameni într-o veselie din te miri ce, mai ceva ca un dictator din lumea a treia, fără ca nimeni să nu i se opună.

Nu m-am putut abține să nu compar această trilogie cu Divergent al Veronicăi Roth (despre care am scris mai mult aici): lume post-apocaliptică în ambele, America transformată, lumea divizată (12 Districte în Jocurile Foamei, 5 facțiuni în Divergent), eroină adolescentă în ambele, întreceri (pe viață și pe moarte în Jocurile Foamei, dar se moare și în antrenamentele de pregătire în vederea acceptării într-una din facțiuni în Divergent), revolte în cele din urmă.

Interesantă mișcarea celor de la Nemira, care au publicat inițial această serie în format de buzunar în colecția Junior (deși ridică semne de întrebare dacă este o lectură chiar potrivită pentru juniori-eu cred că are cam multe morți violente, capete zburate, animale ucigașe, jocuri sângeroase și mortale), apoi au republicat seria în format Hardcover și au mutat-o în Colecția Suspans. Per ansmablu mie mi-a placut mult, nu este chiar o capodoperă, dar este cu mult peste lesturile care au invadat piața de carte (vampiri seducători, vârcolacă șarmanți, vrăjitoare adolescente care-și descoperă puterile fenomenale). Traducerea este perfectă, se vede mâna responsabilă a Anei-Veronica Mircea (așa ar trebui să arate toate traducerile), redactarea (nu știu cui aparține, Nemira o ține ascunsă privirilor publicului) la fel. Există și un blog dedicat în întregime universului creat în Jocurile Foamei, mai multe puteți afla pe blogul Jocurile Foamei. Nota mea-9!

Chelsea Quinn Yarbro-Nopțile Bestiei (Beastnights, 1989) 430p., MMP, Nemira, 2006, Colecția Suspans Nr. 40, Trad. Mihai Moroiu

Un roman uimitor, dens și întunecat, brutal și sângeros, cu un criminal monstruos, care ucide femei după ce le violează. Personajul principal al cărții este Aaron Holliman (foarte ironic acest joc de cuvinte: Holyman=om sfânt, când numai un sfânt nu este acesta), un fost combatant în războiul din Vietnam, anchetator al soldaților americani, prins și torturat groaznic de Vietcong, acum rămas cu sechele oribile, cicatrici enorme și coșmaruri nesfârșite. Celălat personaj principal este ajutorul de șerif Llewelyn Frazier, prieten al lui Aaron, familist convins, care se ocupă de anchetarea unor crime oribile asupra unor femei. Un criminal în serie atacă femei tinere într-un parc de lângă San Francisco; le ia prin surprindere, sare asupra lor, le mușcă și le violează, apoi le omoară, un criminal extrem de puternic și de nemilos (toate atacurile se desfășoară când plouă, și plouă aproape în fiecare zi).

Aaron are dureri foarte mari ca urmare a torturilor la care fusese supus în Vietnam (ancheta niște soldați americani care violau femei vietnameze, apoi le șantajau să le dea bani, dar fusese trădat vietnamezilor de chiar colegii săi, apoi acele femei fuseseră ucise, astfel încât și acum se simte vinovat pentru moartea lor) și urmează un tratament experimental sponsorizat de Asociația Veteranilor Americani, sub îndrumarea psihiatrului asociației, Michael Gilchrist, un doctor cu ochelari de cal, obtuz și refractar la tot ce-l înconjoară, convins că numai el are dreptate. Terapeuta și iubita lui, Mignon, este convinsă că acest tratament nu=i face bine, ba chiar îi înrăutățește situația, îl face nesuferit și violent, în loc să-l ajute.

Pe măsură ce trece vremea, se apropie Ziua Recunoștinței, apoi Crăciunul și Anul Nou, atacurile asupra femeilor se înmulțesc și devin din ce în ce mai violente, femeile nu mai sunt doar mușcate, ci de-a dreptul sfâșiate, semn că ucigașul își pierde din ce în ce mai mult controlul; Aaron devine din ce în ce mai nemulțumit și mai neliniștit, stările sale de rău se agravează când plouă și are accese de amnezie (starea lui o făcuse pe soția lui să divorțeze și, din cauza acestei stări, vrea să o îndeparteze pe Mignon, care chiar îl iubește și vrea să-l ajute cu adevărat).

Stările și trăirile sufletești ale lui Aaron sunt surprinse cu extrem de multă finețe, stări care fac relația acestuia cu Mignon și cu psihiatrul foarte tensionate; autoarea surprinde cruzimea umană sub toate aspectele sale, cruzime monstruoasă și de neînțeles pentru majoritate (torturile oribile și crude pe care le îndurase Aaron în război, atacurile violente și greu de acceptat asupra unor femei nevinovate și lipsite de apărare).

Autoarea, Chelsea Quinn Yarbro, mai este cunoscută la noi pentru primele 2 romane din Seria Saint-Germain, Hotel Transilvania (2006) și Palatul (2009), ajunsă acum la 25 de volume (un roman din serie, The Palace-1978 a fost nominalizat la World Fantasy Award) . Mi-a plăcut foarte mult această bijuterie de roman, violent, macabru și trist în același timp, psihologic și mă bucur că l-am câștigat la Concursul Săptămânal organizat de Revista Suspans, am descoperit astfel unul din romanele excepționale publicate la noi. Nota mea-10!

Posted by Liviu