Mister, aventura, dragoni, ucenici-vrajitori, arhimagicieni si o prietenie din cele care dureaza o viata!
Finn Stormwind are tot ce-și dorește un băiat de 11 ani de pe Terria, ba chiar mai mult decât atât: e ucenic-vrăjitor, poate să zboare pe aripi de vânt, are o baghetă magică în formă de fulger și un dragon de culoarea cerului. Dar viitorul lui strălucit de arhimagician se schimbă într-o clipă atunci când își pierde puterile în urma unui accident ciudat.
Magistrul-vrăjitor la care e ucenic îl sfătuiește să-și găsească altă meserie, iar de la un pitic nesuferit aude că nu mai are nicio șansă să-și redobândească magia.
Singura lui salvare pare să fie o carte magică despre care nimeni ‒ nici măcar ucenicii celor mai puternici trei arhimagicieni de pe Terria ‒ nu știe unde se află. De parcă asta nu era de-ajuns, din Ținutul de la Răsărit vin vești despre o mare primejdie. Oare va reuși Finn să dezlege misterul cărții și să-și recapete puterile magice?
Copiii de azi sunt tot mai greu de mulțumit, iar sensul expresiei „ca la mama acasă” e tot mai diferit de cel tradițional. Așa se face că adesea ne vedem nevoiți să cedăm în fața unor obiceiuri alimentare nesănătoase. Dar lucrurile nu trebuie să stea neapărat așa. Mâncărurile hrănitoare, care conțin elemente nutritive esențiale pentru dezvoltarea armonioasă a copilului, pot fi foarte gustoase! Pentru a îmbina alimentația sănătoasă cu plăcerea este suficient să avem la îndemână o carte plină de idei și secrete, pe care s-o deschidem cel puțin la fel de des ca pe una scrisă de specialiști în pediatrie. În acest fel ne asigurăm că nu rămânem niciodată fără soluții când trebuie să pregătim mese savuroase din bucate sănătoase.
Povestea cavalerului care își făgăduiește mâna dreaptă puterilor necurate, pentru a fi ajutat în planurile lui de răzbunare, istoria unui mort povestită de el însuși, legendele germane cu spiriduși şi ondine, dintre care nu poate lipsi, firește, Lorelei, poveștile vânătorești cu animale malefice, aparițiile tenebroase sau grotești ale diavolului, castelele bântuite, cu fantomele lor – iată doar câteva din ingredientele povestirilor fantastice ale Alexandre Dumas, în care gustul pentru misterul nocturn al romanticilor se împletește adeseori cu umorul. Volumul de față le cuprinde pe toate, transpuse cele mai multe pentru prima dată în limba română.
Inteligent, citit, foarte ataşat de familia sa şi mare admirator al oamenilor în general, motanul Silvestru devine tot mai îngrijorat de soarta umanităţii cînd aceasta se confruntă cu o mare epidemie. Pentru că stăpâneşte infralimbajul, un mod de comunicare cu orice altă vieţuitoare de pe planetă, concepe un plan care ar putea duce la salvarea lumii. Prin urmare, pleacă de acasă, pe ascuns, într-o călătorie către o ţară foarte îndepărtată, sperînd că va reuşi să rezolve problema prin bună înţelegere cu cel care a declanşat-o. Însă, pe parcurs, lucrurile se complică, întrucît cel care a pornit totul nu pare o fiinţă tocmai rezonabilă. Aşa încît pisoiul trebuie să-şi regîndească rapid planul dacă vrea să aibă cu adevărat o şansă. Iar ajutorul vine dintr-o direcţie cu totul şi cu totul surprinzătoare…
Domeniu: Cărți pentru copii și tineret -> Literatură -> Acţiune şi aventură Literatură universală -> Acțiune, aventuri
Colecție: JUNIOR
Număr pagini: 120
ISBN: 978-973-46-8191-4
Tip ediție: cartonată
Format: 130×200
An apariție: 2020
Un debut amuzant și tulburător. Un roman despre o fată din sistemul de plasament care intră, alături de noua ei famile, în Programul de Protecție a Martorilor și află, astfel, cât de complicat și de periculos este să te ascunzi în văzul tuturor.
Nicki Demere este orfană și fură din buzunare. Întâmplător, este și cea mai nimerită persoană să țină în viață o familie…
Agenții federali americani sunt în căutarea fetei perfecte, care să-i ajute să ascundă o mamă, un tată și un fiu, vânați de cei mai periculoși criminali din țară. Până la urmă, băieții cei răi caută o familie cu un singur copil, nu cu doi, iar implicarea unei fete cu școala vieții, care știe câte ceva despre cum să ascunzi tot felul de lucruri, s-ar putea să fie exact ce le trebuie agenților.
Nicki jură că este în stare să țină la adăpost familia Trevor, dar pentru asta, va fi nevoită să facă slalom printre ucigași plătiți și agresori cibernetici. În plus, la școală trebuie să treacă neobservată, prin urmare agenții îi impun și ce note trebuie să primească: 7, nu mai mult, nu mai puțin. În timp ce jonglează cu responsabilitățile noii sale identități, Nicki descoperă un adevăr neașteptat: cele mai serioase amenințări la adresa noii sale familii vin chiar din propriul ei trecut.
Titlu original: Greetings from Witness Protection!
Traducător: Laura Guțu Recomandată: Suport: 368 pagini, paperback ISBN: 978-606-9072-16-5
Totul a început cu iepurele de la școală… Lui Tommy nu i-a plăcut niciodată de el. De fapt, băiețelul chiar credea că iepurele e blestemat. Când acesta a ajuns în casa lui pe neașteptate și totul a început să meargă foarte prost, Tommy ar fi putut dovedi că are dreptate. Înfruntând răceli, câini periculoși și mai multe dezastre decât ar fi putut provoca vreodată un singur iepuraș, se părea că Tommy și familia sa erau într-adevăr DAMNAȚI. Oare tot ghinionul lor va aduce până la urmă ceva pozitiv?
O carte amuzantă, scrisă și ilustrată excepțional de Judith Kerr, Blestemul iepurelui de la școală este o poveste nemuritoare pe care copiii o vor adora și care le va stârni râsul, fie că o citesc singuri, fie împreună cu familia.
JUDITH KERR s-a născut la Berlin. A plecat din Germania împreună cu familia în 1933 pentru a scăpa de Partidul Nazist ajuns la putere și s-a stabilit în Anglia. A studiat la Școala Centrală de Artă și mai târziu a lucrat ca redactor la BBC. În 2012, a fost numită Ofițer al Ordinului Imperiului Britanic (OBE), iar în 2016 a primit Premiul Booktrust pentru întreaga sa activitate literară. Judith a continuat să scrie și să ilustreze cărți pentru copii până în ultima clipă. S-a stins din viață pe 22 mai 2019, la aproape 96 de ani.
De aceeași autoare, în colecția PanDA au apărut: • Mog, pisica uitucă • Mog și bebelușul • Mog și Iepurilă • Mog și vulpile • Mog la veterinar • Crăciunul lui Mog • Tigrul care a venit la ceai • Mog în întuneric • Mog învață alfabetul • Adio, Mog • Coada Katinkăi • La plimbare cu mami • Mog și bunicuța • Prostioara lui Mog • Foca domnului Cleghorn
Titlu original: The Curse of the School Rabbit Ilustraţii de Judith Kerr Limba originală: engleză Traducere: Ioana Nuțulescu Format: 130×200 mm Anul apariției: 2020
Toți adolescenții de peste 12-13 ani se vor îndrăgosti de la prima vedere de această colecție, iar iubirea lor va dăinui. Echipa Corint Junior pregătește cărți alese pe sprânceană, numai bune de citit în această perioadă de maturizare. Plăcerea lecturii se va cimenta, iar adolescenții de azi vor deveni cititorii devoratori de mâine.
Ce veți găsi în CorinTeens? Răspunsul este: tot ce vă doriți. Titluri din tot spectrul literar, foarte atent alese pentru această perioadă preadolescentină a marilor schimbări, emoționale și fizice.
Noua colecție va fi deschisă de două debuturi excepționale, ambele nominalizate la Goodreads Choice Awards și obținute în licitații dure.
1.Șarpe și porumbel, în care Shelby Mahurin a reușit să reinventeze vânătoarea de vrăjitoare cu o combinație care te face să nu mai lași cartea din mână. O eroină grozavă, un sistem de magie complex și, desigur, o poveste de dragoste care te ține cu sufletul la gură.
O vrăjitoare și un vânător de vrăjitoare uniți într-o sfântă căsătorie. Povestea asta nu se poate sfârşi decât într-un singur fel – UN RUG ȘI UN BĂȚ DE CHIBRIT.
În urmă cu doi ani, Louise le Blanc a fugit din clanul ei de vrăjitoare, adăpostindu-se în orașul Cesarine, renunțând la magie și ducându-și zilele din ce putea fura. În oraș, vrăjitoarele ca Lou sunt temute, de aceea sunt vânate și arse pe rug.
Ca membru al Vânătorilor, ordin sub egida Bisericii, Reid Diggory și-a trăit viața călăuzindu-se după un singur principiu: pe vrăjitoare să n-o lași să trăiască. Dar când Lou, încolțită, îi întinde o capcană, cei doi sunt siliți la un compromis imposibil – să se căsătorească. Lou, care nu-și poate ignora sentimentele din ce în ce mai puternice, totuși neavând cum să schimbe ceea ce este, trebuie să facă o alegere.
Iar dragostea ne prostește pe toți.
DOI UNIȚI CA UNUL, PENTRU A SE IUBI, A SE ONORA SAU A ARDE.
ODATĂ PĂTRUNȘI ÎN LUMEA FEMEILOR PUTERNICE, A MAGIEI NEGRE ȘI A IUBIRILOR INCREDIBILE DIN ACEST PRIM VOLUM, CITITORII VOR ARDE DE NERĂBDARE SĂ-ȘI CONTINUE PERIPLUL.
„Personaje bine realizate și o lume plurivalentă, cu aer franțuzesc, alcătuiesc un fundal consistent, dar centrul de interes al acestui roman fantasy este povestea de dragoste, complicată și adesea fierbinte, dintre Lou și Reid.” — Booklist
„Un debut de excepție, plin de tot ce îmi place mai mult: o eroină plină de vioiciune și bine portretizată, un sistem complex și mortal de magie și o poveste de dragoste arzătoare, care m-a făcut să citesc până târziu în noapte. Șarpe și porumbel este o bijuterie de carte.” — Sarah J. Maas, autoarea seriei Tronul de cleștar
„Îi va vrăji pe fanii poveștilor de dragoste.” — Kirkus Reviews
„Mahurin a reluat tema vrăjitoarei și a vânătorului de vrăjitoare, reîmprospătând-o. Lumea construită de ea o să-i atragă pe cititori, iar firea puternică, dar melancolică a eroinei Lou o să-i țină captivi în lectură.” — School Library Journal
„Mustește de intrigă și fiori.” — Bulletin of the Center for Children’s Books
Despre autoare: SHELBY MAHURIN a crescut la o mică fermă din statul Indiana, unde nuielele deveneau baghete magice, iar vacile – dragoni. Imaginația debordantă nu i s-a îmblânzit odată cu vârsta, așa că a continuat să-și cultive creativitatea – folosind acum cuvinte scrise, în loc de nuiele. Când nu plăsmuiește romane, Shelby urmărește serialul The Office și citește în mod obsesiv. Locuiește încă în apropierea fermei unde a copilărit, împreună cu soțul său și copiii ei pe jumătate sălbatici. Șarpe și porumbel este romanul ei de debut.
2.Casa de sare și amărăciuni de Erin A. Craig va fi cu siguranță o carte adorată de adolescenții în devenire pentru că este o versiune gotică, dar și romantică, a poveștii Cele douăsprezece prințese dansatoare, basmul cules de Petre Ispirescu. În SUA, a devenit imediat New York Time Bestseller.
Un conac la malul mării și douăsprezece surori blestemate… Odinioară erau douăsprezece, însă acum în sălile uriașe de la Highmoor răsună singurătatea. Patru dintre fete și-au pierdut viața, fiecare moarte fiind mai tragică decât cea dinainte – ciumă, o cădere pe scări, înec, o alunecare de la înălțime. Acum, prin toate satele din jur se zvonește că familia ar fi blestemată de zei. Tulburată de viziuni fantomatice, Annaleigh bănuiește că morțile surorilor sale nu au fost simple accidente. Fetele se furișează seară de seară la baluri strălucitoare unde dansează până la ivirea zorilor în rochii de mătase și conduri scânteietori. Annaleigh nu știe dacă să încerce să le oprească sau să se bucure și ea de aceste plăceri interzise. Mai ales pentru că nu știe cu cine – sau cu ce – dansează ele de fapt. Dar când relația lui Annaleigh cu un străin misterios și plin de secrete devine tot mai serioasă, fata știe că trebuie să descopere cât mai repede întunericul care s-a abătut asupra familiei sale înainte de a-i cădea și ea victimă. Casa de sare și amărăciuni este un roman captivant, plin de magie și de foșnet de rochii vaporoase pe holuri lungi și întunecate. Pregătiți-vă să fiți prinși în mrejele lui!
ISBN: 9786067937503 Traducere din limba engleză: Maria Adam Format: 13×20 cm Număr pagini: 400 Preț: 47,90 lei Grup: Adolescenți Categorie: Literatură contemporană Subcategorie: Fantasy Colecţia: CorinTeens Vârsta: +13 ani
„O repovestire sinistră și frumoasă a basmului Cele douăsprezece prințese dansatoare, înțesată de fantome și zei, într-o lume fascinantă de la malul mării, pe care o citesc în timp ce îmi acopăr ochii.”
Melissa Albert, autoarea romanului Crângul de Alun
„Veți păși într-un basm.”
Stephanie Garber, autoarea romanului Caraval
„Evocatoare, atmosferică și captivantă.”
Bustle
„De-a dreptul expresivă și fascinantă […]. O alegere perfectă pentru evadarea din cotidian.”
Hypable
„Este în același timp un basm, o poveste de dragoste pentru adolescenți (deși suficient de gotică pentru cititorii adulți) și un veritabil thriller”.
The Wall Street Journal
„Amănunte evocatoare și o proză lirică, spirituală […]. O poveste bogat concepută, care îmbină mitologia cu detaliile gotice.”
Publishers Weekly
„Atmosfera vie și expresivă a romanului va mulțumi fanii stilului gotic.”
The Bulletin
„Această repovestire sumbră a basmului Cele douăsprezece prințese dansatoare îmbină elemente de suspans și groază, pentru a realiza o variantă gotică dintr-o poveste cunoscută. O lume construită memorabil, populată de o familie blestemată.”
Booklist
Despre autoare: Lui Erin A. Craig i-a plăcut dintotdeauna să spună povești. După ce a absolvit Facultatea de Teatru a Universității din Michigan, a reușit să pună în scenă opere tragice cu cocoșați, fantome și clovni ucigași, iar apoi a hotărât că vrea să scrie romane la fel de înspăimântătoare. Este cititoare împătimită, fană înrăită a baschetului, colecționară de mașini de scris și, totodată, îi place să tricoteze. Erin locuiește în Memphis, alături de soțul și de fiica ei. ERINACRAIG.COM
Găsești totul despre noua colecție, de care nu te vei putea lipsi, pe paginile noastre de Facebook și Instagram.
Volumul se inspiră dintr-o problemă acută a vieții reale, și anume exploatarea persoanelor tinere. De altfel, autorul dezvoltă ideea unei investigații realizate și publicate într-un ziar. O firmă de avocatură rău intenționată profită de inocența și nevoile financiare ale studenților pentru a-i constrânge la datorii economice imposibil de returnat. Revelația studenților care își dau seama că justiția este atacată de persoane influente încă din timpul studenției devine o realitate asupra căreia suntem datori cu toții să ne întrebăm.
Grisham scrie o poveste palpitantă despre lumea academică a Dreptului și sistemele financiare, un cuplu ce riscă să afecteze orice societate și pentru care este nevoie de eroi care să îl înfrângă. Mark, Todd și Zola au optat pentru Facultatea de Drept din dorinţa de a schimba lumea și de a o transforma într-un loc mai bun. Dar ajunși în anul al III-lea de studiu, cei trei își dau seama că au fost înșelați. Prieteni apropiați, ei au împrumutat sume mari de bani pentru a-și permite să urmeze o facultate de mâna a treia, într-atât de mediocră, încât absolvenții săi trec rareori examenul de intrare în barou, fiind lipsiţi de orice șansă de a obţine un loc de muncă avantajos. Însă când află că școala lor face parte dintr-un lanț manevrat din umbră de un manager de fonduri din New York, care deține, totodată, și o bancă specializată în împrumuturi pentru studenți, cei trei știu că au fost prinși într-o mare capcană. Rezultatul este un thriller alert și palpitant, abundând de întorsături de situație. Grisham excelează, tratând cu un simţ al umorului aproape diabolic etica uneori discutabilă a lumii Dreptului și a băncilor.
Aceasta antologie isi propune sa fie cea mai reprezentativa dovada a imbinarii dintre jurnalism si literatura care a marcat intreaga cariera de reporter a lui Gabriel Garcia Marquez. Pe parcursul mai multor decenii, aceasta calatorie prin cincizeci de texte arata cum jurnalismul, „cea mai frumoasa profesie din lume”, constituie centrul activitatii castigatorului columbian al Premiului Nobel pentru literatura.
„Mai presus de orice, sunt jurnalist. Toata viata am fost jurnalist. Cartile mele sunt carti de jurnalist, chiar daca nu se prea vede”. Gabriel Garcia Marquez
Atunci când Jimmie Darling este admis la spitalul psihiatric Beckomberga din afara orașului Stockholm, fiica lui – Jackie – începe să petreacă tot mai mult timp acolo. În vreme ce mama acesteia își petrece vacanță la Marea Neagră, spitalul devine întreaga ei lume. Medicul responsabil este Edvard Winterson. Acesta insistă asupra faptului că nu există motive pentru a nu îi lua la plimbare pe pacienții săi, în afara spitalului, pentru a petrece o noapte prin oraș: „o noapte în afara zidurilor spitalului vă va face om din nou” este deviza lui. La spital, Jackie o întâlnește, de asemenea, pe Inger Vogel, o „asistentă angelică în saboți”, care pare să locuiască într-o zonă crepusculară între ordine și devastare, și pe Vogel – un pacient care îi ispitește atât pe Jimmie, cât și pe doctorul Winterson, cu mărgelele ei, cu arcul și cu obsesiile despre libertate și moarte. În romanul Sarei Stridsberg, acest spital psihiatric, cu poveștile și misterele sale, amplasat într-un parc minunat, aproape de un lac, va căpăta dimensiuni aproape mitice și roluri extrem de antagonice – acela de înger răzbunător, dar și pe cel de mântuitor al sufletelor pierdute…
Clanul Fraser își pune pe picioare viața în Carolina de Nord, cu Jamie prins, din nou, în complicatele ițe politice printre care trebuie să navigheze: între loialitatea față de Rege și loialitatea față de oamenii săi.
Claire, pe de altă parte, își atrage recunoștința comunității pentru intervențiile ei medicale, dar și suspiciunea de vrăjitorie din cauza cunoștințelor prea avansate pe care le folosește ca să salveze vieți.
Brianna și Roger sunt puși în fața unei decizii dureroase la scurt timp după ce se reîntâlnesc, având de ales între sănătatea copilului lor și familia reunită cu atât de multe sacrificii.
„Un festin literar. Detaliile istorice bogate și povestea de dragoste atât de profundă te fac să devorezi acest roman.“ Publishers Weekly
Războiul a cuprins întreaga lume, iar mântuitorul din profeție nu e de găsit. Vrăjitorul Geralt de Rivia e într-o cursă nebunească să o găsească pe Ciri, copilul prevestit, dar o întreagă armată e pe urmele lui.
Ciri, căutată deopotrivă de prieteni și de dușmani, a preluat identitatea unei nelegiuite și trăiește liber pentru prima dată în viața ei.
Dar plasa se strânge rapid în jurul său. Geralt o caută, împreună cu o mână de aliați loiali, ca s-o salveze, în vreme ce ambele tabere au trimis mercenari înfricoșători ca să-i dea de urmă și s-o pedepsească pentru faptele ei.
Într-un singur loc se mai poate ascunde: Turnul Rândunicii.
„Niciunul dintre personajele lui Sapkowsky nu e alb sau negru, toate au tușe de gri, chiar și Geralt, chiar și monștrii.“ The Deckled Edge
Data apariției
8 iul. 2020
Titlu original
Wieza Jaskolki
Colecția
Armada
ISBN
978-606-43-0897-9
Cod bară
9786064308979
Autor
Andrzej Sapkowski
Traducător
Mihaela Fiscutean
Format
Paperback
Dimensiuni
130 x 200 mm
Nr. pagini
400
Număr volume
1
Editura
Armada
„O colecție de povestiri care te pun pe gânduri, te fac să-ți pui întrebările cele mai grele și să te simți mai uman. Un vârf al genului science fiction.“ Barack Obama
Nouă proze cu totul originale, provocatoare și memorabile, de la autorul textului Povestea vieții tale, ecranizat de Denis Villeneuve cu titlul Arrival.
Un portal temporal îl obligă pe un vânzător din vechiul Bagdad să se confrunte cu greșelile din trecut. Un om de știință care studiază extratereștrii face o descoperire șocantă, cu ramificații universale. O privire aruncată într-un univers alternativ pune la îndoială liberul arbitru și alegerile noastre.
Ted Chiang pune întrebările cele mai vechi din lume: Ce este universul? Ce înseamnă umanitatea?
În povestirile lui science fiction răzbat la tot pasul frumusețea, înțelesurile adânci și compasiunea.
„La fel ca predecesorii lui atât de diverși – Philip K. Dick, Jorge Luis Borges, Ursula K. Le Guin, Margaret Atwood sau Kazuo Ishiguro –, Chiang explorează temele convenționale ale literaturii SF în moduri cu totul neconvenționale. Proza lui are ceea ce Orwell numea transparență perfectă. Pentru Chiang, curiozitatea umană este motorul divin al progresului.“ Joyce Carol Oates, The New Yorker
Cea ma bună carte a anului New York Times Book Review
Dacă ai găsit unul înseamnă că EL te‑a ales.
În curând serial Netflix
„E o carte pe care n‑o poți lăsa din mână, dar care te va face să eziți înainte să dai pagina, atât de tulburătoare este.” – Kirkus Reviews
Un psihopat terorizează Copenhaga. Semnătura lui — figurine făcute din bețe de chibrit și două castane, lăsate la locul fiecărei crime sângeroase. Pe figurine, poliția găsește amprenta unei fetițe răpite și ucise cu un an în urmă. O coincidență tragică sau un mesaj diabolic?
Ca să pună capăt seriei de crime, cei doi detectivi care anchetează cazul trebuie să lase deoparte neînțelegerile și să descifreze indiciile macabre lăsate de asasin. Pentru că acesta nu dă niciun semn că se va opri.
Și nimeni nu este în siguranță.
„Un debut plin de suspans și tensiune… Incendiar.” – Financial Times
„O intrigă polițistă a cărei profunzime este sporită de comentariul social tulburător.” – Booklist
„Deși e greu să‑ți desprinzi privirea de la personajul diabolic al lui Sveistrup, și băieții buni merită toată atenția.” – New York Times Book Review
„Sveistrup creează o intrigă atât de complexă, încât nici chiar cititorii de romane polițiste versați nu vor ghici fi nalul. Este o carte înfricoșătoare în cel mai bun sens.” – Library Journal
Søren Sveistrup este un scenarist recunoscut pe plan internațional, producătorul mai multor seriale TV și fi lme de succes. Este creatorul și scenaristul serialului Crima (Forbrydelsen), difuzat între 2007 și 2012, care a obținut numeroase premii internaționale și a fost vândut în peste 100 de țări. Ulterior, Fox Television Series a realizat, pentru AMC, versiunea americană — The Killing.
Sveistrup, care locuiește la Copenhaga, este și autorul scenariului pentru filmul Omul de zăpadă, după romanul omonim al lui Jo Nesbø.
Søren Sveistrup a absolvit Universitatea din Copenhaga, cu specializarea literatură și istorie și a studiat la Școala de Film din Danemarca.
Limba originală: daneză
Traducere de: Simina Răchițeanu
Anul apariţiei: 2020
Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă
Cea mai bună carte a anului 2019 New York Public Library
Bestseller New York Times
A trecut un an și jumătate de carantină la Școala de fete Raxter, de când a apărut Toxul. Întâi au murit una după alta profesoarele. Trupurile elevelor s-au transformat în ceva ciudat și străin. Izolate de restul lumii și lăsate să se descurce singure pe insula pe care se află școala, fetele nu îndrăznesc să iasă dincolo de gard, unde Toxul a transformat pădurile în locuri sălbatice și periculoase.
Când Byatt dispare, Hetty va face orice ca s-o găsească: va sfida carantina și va înfrunta ororile de dincolo de gardul școlii.
Dar în lume află că povestea este mult mai complicată decât și-ar fi putut imagina.
„În parte thriller de supraviețuire, în parte poveste de dragoste postapocaliptică și în parte manifest feminist ecocritic, Sălbaticele este o carte ca un pumn zguduitor în plex.” – Kirkus Reviews
„Debutul incisiv al lui Power este pus în lumină de o proză incitantă, relații convingătoare și o groază viscerală. Temele ecologiste și feministe sunt profunde, în special cele legate de costurile incalculabile ale experimentelor făcute pe corpul femeilor și forța solidarității feminine, dar și rezistența în mijlocul haosului ecologic și politic.” – Publisher’s Weekly
„Această carte este atât de incisivă și are atât de multă emoție, transpusă în moduri atât de inteligente, încât sunt convins că va avea un succes impresionant.” – Jeff Vandermeer, autorul bestsellerului Anihilare
„O poveste SF horror, feministă, LGBT+, cu fete reale, curajoase și imperfecte împotriva unei lumi care a luat o razna.” – Dawn Kurtagich, scriitoare
Rory Power a crescut în New England, unde locuiește și acum și lucrează ca editor de ficțiune polițistă și consultant pentru adaptări TV.
Are un doctorat în literatură de la Universitatea din East England și își amintește cu plăcere de perioada petrecută acolo, în parte pentru că a învățat o mulțime de lucruri, dar, în principal, pentru că în campus găsea o grămadă de iepurași sălbatici.
Sălbaticele, un bestseller New York Times, este primul ei roman, iar în iulie 2020 urmează să apară cel de al doilea, Burn Our Bodies Down.
Titlul original: Wilder Girls
Limba originală: engleză
Traducere de: Mihaela Apetrei
Anul apariţiei: 2020
Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă
Al doilea volum din seria Martin Servaz
Premiul Dora-Suarez 2013
„Bernard Minier zguduie lumea romanului polițist.” – Le Monde
„Un roman care îți va face inima să bată de spaimă.” – Elle
Iunie 2010. În mijlocul unui meci de fotbal din Cupa Mondială, comandantul Martin Servaz primește un telefon de la o iubită de demult care îi spune că, în Marsac, profesoara Claire Diemar a fost ucisă cu brutalitate. Ca și când n-ar fi de ajuns, Servaz primește și un e-mail criptic prin care este informat că misteriosul criminal în serie Julian Hirtmann a făcut o nouă victimă.
Moartea și haosul bântuie micul oraș universitar din sudul Franței în care Servaz și-a făcut studiile și unde acum învață fiica lui. Cu ajutorul detectivilor Irene Ziegler și Esperandieu, comandantul Servaz trebuie să afle dacă există vreo legătură între aceste crime înfiorătoare ce redeschid răni vechi din trecutul lui.
Și să-i prindă pe ucigași, cât mai repede cu putință.
„Cel de-al doilea roman al lui Minier, Cercul, îi confirmă statutul de vedetă a noului val francez de literatură crime. O lectură tulburătoare!” – The Times
„Cercul are personaje puternice și dialoguri autentice, învăluite într-o atmosferă întunecată și apăsătoare, care îl va cuprinde în scurtă vreme și pe cititor.” – Le Parisien
„Noul roman al lui Minier confirmă din plin extraordinarul său talent.” – Le Figaro Littéraire
„Cel puțin la fel de bun ca Înghețat.” – Daily Mail
Titlul original: Le Cercle
Limba originală: franceză
Traducere de: Alunița Voiculescu
Anul apariţiei: 2020
Format: 152 x 228 mm, paperback cu clape
Bestseller Amazon Charts, Wallstreet Journal și Washinton Post
Un debut uimitor, despre un copil misterios care îi învață pe adulți cum să iubească.
„Deși romanul pare să înceapă ca un fantasy, devine pe parcurs o adevărată dramă domestică presărată cu elemente de thriller care, împreună, oferă o lectură plăcută.” – Booklist
După ce și-a pierdut mama, dar a câștigat propria luptă cu cancerul, Joanna Teale își reia proiectul de cercetare pentru licență și studiază păsările din zona rurală a statului Illinois. Rutina ei solitară este dată peste cap când îi apare în prag o fetiță misterioasă, plină de vânătăi și desculță.
Fetița spune că o cheamă Ursa și vine dintr-o galaxie îndepărtată ca să găsească pe Pamânt, cinci miracole. Jo o lasă să stea cu ea și încearcă să rezolve misterul cu ajutorul vecinului ei, Gabe. Dar, pe măsură ce trece timpul, are tot mai multe întrebari.
Deși între cei trei se formează o legătură incredibil de puternică, știu cu toții că în curând trebuie să ia niște decizii complicate.
„Povestea minunat de omenească scrisă de Vanderah ne aduce aminte că uneori trebuie să privim spre stele, peste vârful copacilor, ca să lăsăm lumina să ne pătrundă în viață.” – New York Journal of Books
„Cu o intrigă inteligentă și evoluând într-un crescendo intens în ultimele capitole, Unde pădurea întâlnește stelele este un debut minunat și de neuitat.” – Julianne MacLean, autoare de bestselleruri USA Today
„Unde pădurea întâlnește stelele prezintă o perspectivă încântătoare, surprinzătoare și pătrunzătoare asupra modului în care se formează relațiile puternice — atât cele pe care ni le alegem, cât și cele care par să ne aleagă ele pe noi.” – Rebecca Kauffman, scriitoare
Înainte să înceapă să scrie, Glendy Vanderah a lucrat ca ornitolog specializat în protejarea speciilor de păsări pe cale de dispariție din statul american Illinois și ca redactor la o revistă științifică. Născută în Chicago, acum locuiește într-o zonă rurală din Florida, împreună cu soțul ei (ornitolog), cei trei copii și cât de multe păsări, fluturi și flori reușește să atragă în micul refugiu pentru viața sălbatică pe care l-au creat. Unde pădurea întâlnește stelele este romanul ei de debut.
Titlul original: Where the Forest Meets the Stars
Limba originală: engleză
Traducere de: Ioana Nuțulescu
Anul apariţiei: 2020
Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă
Bestseller New York Times De la autorul bestsellerului Jurnalul unui adolescent timid
„Un roman captivant şi tulburător, infuzat cu acea empatie profundă care face ca scrisul lui Chbosky să fie atât de special.” – John Green
„O capodoperă!” – Emma Watson
Hotărâtă să-i ofere o viață mai bună fiului său, Christopher, Kate Reese fuge în toiul nopţii din casa pe care o împarte cu iubitul ei abuziv. Cei doi se refugiază în comunitatea foarte unită din Mill Grove, un orăşel izolat din Pennsylvania. La început, pare locul perfect pentru a lua viaţa de la capăt. Dar, nu după mult timp, Christopher dispare. Vreme de şase zile chinuitoare, nu e de găsit pe nicăieri. În cele din urmă, Christopher iese din pădurea de la marginea oraşului. E teafăr, dar schimbat. Acum îi răsună în minte o voce care îi cere să construiască o căsuţă într-un copac anume — altminteri, mama lui şi toţi cei din orăşel nu vor mai fi niciodată la fel…
„Romanul horror al lui Chbosky este atât de original, încât n-are termen de comparaţie. Cei nouă ani cât a durat scrierea lui se văd în suspansul impecabil construit, în ritmul alert şi în intriga ingenioasă. Prieten imaginar îi va răsplăti din plin pe cei care vor îndrăzni să-l citească.” – Time
„La 20 de ani după bestsellerul internaţional Jurnalul unui adolescent timid, Stephen Chbosky revine cu un roman ambiţios care îmbină horrorul, basmele şi rescrierea unor teme biblice. Dar adevărata reușită este că a transformat o carte plină de grozăvii — reale şi imaginare — într-o poveste care inspiră optimism.” – New York Times Book Review
„O poveste horror care îl va face mândru pe Stephen King.” – Kirkus Reviews
Stephen Chbosky a scris şi a regizat ecranizarea romanului său de debut, Jurnalul unui adolescent timid (Trei, 2013), un adevărat fenomen literar. Născut în Pittsburgh, Pennsylvania, Chbosky şi-a luat licenţa în scenaristică la University of Southern California. A lucrat în televiziune şi în industria cinematografică, fiind scenaristul musicalului Rent (2005) şi unul dintre creatorii serialului Jericho, pentru CBS. Filmul său de debut, The Four Corners of Nowhere, a avut premiera la Festivalul de Film Sundance. Îl puteţi urmări pe Twitter la @StephenChbosky
Titlul original: Imaginary Friend Limba originală: engleză Traducere de: Bogdan Perdivară
Anul apariţiei: 2020
Format: 150 x 225 mm, paperback cu clape
O mamă, o fiică şi o psihoterapeută prinse într-un joc mortal
„Un thriller psihologic alert şi foarte ingenios construit.” – Sunday Times Crime Club
Stella este o psihoterapeută de succes, cu o familie fericită. Dar când tânăra Isabelle îi calcă pragul cabinetului, Stella capătă convingerea că aceasta este fiica ei, Alice – care s-a înecat în timpul unei vacanţe din urmă cu douăzeci de ani. Isabelle chiar este Alice? Stella va risca totul ca să răspundă la această întrebare. Kerstin o iubeşte din tot sufletul pe Isabelle, fiica ei. Însă de când i-a murit tatăl, Isabelle se poartă ciudat, iar psihoterapeuta la care merge îi induce gânduri periculoase. Kerstin înţelege că, dacă nu vrea să-şi piardă fiica pentru totdeauna, trebuie să intervină. Isabelle se simte copleşită de furie şi nu înţelege de ce. Apelează la ajutor profesionist, dar în scurtă vreme îşi dă seama că a declanşat o serie de evenimente care o pun în pericol nu doar pe ea, ci şi pe toţi cei pe care îi iubeşte…
„Spune-mi că eşti a mea are un ritm intens de la început până la sfârşit. De neratat!” – Litteratur Magazinet
„Finalul aduce o răsturnare de situaţie atât de imprevizibilă, încât îi va surprinde până şi pe cei mai împătimiţi amatori de thrillere.” – Escaparate Literario
„Odată ce începi Spune-mi că eşti a mea, vrei neapărat să afli cum continuă povestea şi, mai ales, cum se termină — fără îndoială, un thriller care se va bucura de un enorm succes.” – De Telegraaf
Elisabeth Norebäck (n. 1979) este o scriitoare suedeză al cărei roman de debut, Spune-mi că eşti a mea, a fost tradus în peste 35 de ţări. Este o mare devoratoare de thrillere şi adoră seri-alele poliţiste. Are un master în inginerie obţinut la Institutul Regal de Tehnologie, iar în pre-zent locuieşte la Stockholm cu soţul şi cei trei copii. O puteţi urmări pe http://www.elisabethnoreback.com
Titlul original: Säg att du är min Limba originală: suedeză Traducere de: Ioana Ghișa
Anul apariţiei: 2020
Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă
Al patrulea volum din seria Harry Hole
„Un roman polițist ridicat la rang de artă.” – USA Today
Cum să prinzi un ucigaș când tu ești suspectul numărul unu?
Un bărbat este surprins de camerele de luat vederi împușcând o casieră dintr-o bancă. Femeia moare și două milioane de coroane norvegiene dispar fără urmă. După o seară de beție cu Anna Bethsen, o fostă iubită, detectivul Harry Hole se trezește cu o migrenă, fără telefon și fără să-și aducă aminte ce s-a întâmplat în ultimele 12 ore. În aceeași zi, Anna este găsită moartă în locuința sa, iar Harry devine suspectul principal într-o anchetă condusă de dușmanul lui, Tom Waaler. Între timp, jafurile de la bănci continuă cu o cruzime fără precedent, purtându-l pe Hole de pe străzile din Oslo în Brazilia, în încercarea de a rezolva două cazuri și a-și dovedi nevinovăția. Dar Waaler încă nu s-a răzbunat…
„Ca niște păpuși matrioșka, pistele false punctează una câte una ritmul alert al acțiunii, conducând spre deznodământul absolut surprinzător.” – Kirkus Reviews
„Nesbø revine cu un thriller psihologic cu o intrigă complexă și un suspans ieșit din comun. Categoric, este în topul celor mai buni scriitori de crime din lume.” – Booklist
„O poveste magistral construită.” – New York Times Book Review
Jo Nesbø (n. 1960) este muzician, compozitor și economist, precum și unul dintre cei mai apreciați autori de romane polițiste din întreaga lume. Cărțile lui au fost traduse în 50 de limbi, s-au vândut în peste 45 de milioane de exemplare și au fost recompensate cu numeroase premii internaționale, printre care The Riverton Prize, CWA International Dagger Award, The Glass Key Award. Jo Nesbø este autorul celebrei serii Harry Hole, precum și al seriei pentru copii Doctor Proctor (Pandora M). După al șaptelea roman al seriei Harry Hole, Snømannen, a fost realizat filmul Omul de zăpadă, iar volumul Hodejegerne a stat la baza fi lmului Vânătorii de capete, lansat în 2011. La Editura Trei, au apărut Fiul, Sânge pe zăpadă, Soare în miez de noapte, precum și primele trei volume din seria Harry Hole: Liliacul, Cărăbușii și Pasărea cu piept roșu. Nemesis (nominalizat la Edgar Award 2010) a mai apărut în limba română în 2007 la Editura RAO, cu titlul Călăul.
Titlul original: Sorgenfri Limba originală: norvegiană Traducere de: Lorena Mihăeș Anul apariţiei: 2020
Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă
Premiul Davitt 2018 De la autoarea bestsellerului Arșița
Cinci colege din Melbourne pleacă într-o excursie de team building în masivul Giralang, pe traseul care traversează un ţinut împădurit. Dar una dintre ele, Alice, nu se mai întoarce. Şi fiecare colegă spune o poveste uşor diferită despre ce s-a întâmplat. Agentul federal Aaron Falk este însărcinat să elucideze soarta dispărutei. Într-o investigaţie care îl poartă prin hăţişurile unei păduri puţin umblate, Falk descoperă o mulţime de indicii misterioase şi se străduieşte să descâlcească ghemul de relaţii personale şi profesionale, de suspiciuni şi trădări dintre cele cinci femei. Cine spune adevărul şi cine minte? Oare Alice a fost omorâtă de una dintre ele?
„O poveste tulburătoare despre lupta pentru supravieţuire. Harper dovedeşte încă o dată că este o adevărată forţă literară.” – Publishers Weekly
„Toate personajele romanului au profunzime. Şi mai ales Aaron Falk, care e mai mult decât un detectiv convenţional. Meditativ şi plin de compasiune, Falk este busola morală a cărţii.” – New York Times Book Review
„Un thriller care îţi dă fiori nu doar prin grozăviile descrise, ci mai ales prin duritatea luptei pentru supravieţuire date de cele cinci femei izolate în mijlocul naturii necruţătoare.” – The Observer
„Forţa naturii are un nivel de suspans greu de suportat. O reuşită chiar mai impresionantă decât Arșița.”- The Sunday Times
„Un roman ingenios şi captivant, a cărui acţiune se desfăşoară într-un ritm excelent dozat, condusă de relaţiile complexe dintre cele cinci femei.” – Irish Times
Jane Harper s-a născut în Manchester şi s-a mutat cu familia în Australia când avea opt ani. După şase ani, perioadă în care a obţinut cetăţenia australiană, s-a întors în Marea Britanie. A studiat literatura şi istoria la Universitatea Kent, apoi a lucrat câţiva ani ca jurnalistă de ştiri pentru Hull Daily Mail, iar în 2008 s-a mutat înapoi în Australia. În prezent, locuieşte la Melbourne cu soţul şi cei doi copii. Arșița, romanul său de debut, ale cărui drepturi de publicare s-au vândut în peste 30 de țări, a câștigat numeroase premii, printre care ABIA Australian Book of the Year (2017), Gold Dagger Award (2017) şi cel mai bun roman crime la British Book Awards (2018).
Titlul original: Force of Nature Limba originală: engleză Traducere de: Cornelia Marinescu Anul apariţiei: 2020
Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă
Al șaselea roman din seria Helen Grace
„O poveste care îţi dă fiori.” – Daily Mail
„Marcată de cicatrici atât fizice, cât şi sufleteşti, Helen Grace a devenit unul dintre cei mai captivanţi detectivi din literatura poliţistă de azi.” – Publishers Weekly
Inspectoarea Helen Grace e închisă în penitenciarul Holloway pentru o crimă pe care n‑a comis‑o. De‑a lungul timpului, şi‑a făcut o listă lungă de duşmani, iar unii dintre ei se află chiar între zidurile acestei închisori. Când una dintre deținute e găsită moartă şi mutilată în celula ei încuiată, este clar că ucigaşul e cineva din interior. Helen îşi aşteaptă procesul, încrezătoare că îşi va putea dovedi nevinovăţia, însă timpul se scurge prea încet, iar numărul victimelor începe să crească. Aşa că trebuie să‑şi pună la lucru instinctele şi talentul de detectiv ca să descopere ucigaşul în serie care pare să umble nestingherit prin Holloway. Înainte ca ea însăşi să devină următoarea victimă.
„Un thriller alert şi plin de răsturnări de situaţie care cu siguranţă va deveni un bestseller.” – The Huffington Post
„Arlidge e noul Nesbø.” – Judy Finnigan, autoare de bestselleruri New York Times
„Stilul adictiv al lui Arlidge te face să dai paginile noului său roman cu aceeaşi frenezie cu care un deținut nevinovat izbește în ușa celulei sale.” – Daily Express
M. J. Arlidge (n. 1974) lucrează în televiziune, fiind specializat în producții dramatice. A produs seriale polițiste de prime time pentru ITV, printre care Torn, The Little House și, cel mai recent, Undeniable. În prezent, scrie pentru publicația Silent Witness şi produce filme pentru rețele TV din Marea Britanie și SUA. Trăiește în Hertfordshire cu soția și cei doi copii. Când nu scrie, joacă tenis sau devorează thrillere, cărți de istorie și biografii. Are o slăbiciune pentru filmele din seria James Bond și pentru bomboanele cu aromă de lemn‑dulce. De același autor, la Editura Trei au apărut primele cinci romane din seria Helen Grace: Ghici cine moare primul (declarat cel mai bun roman polițist de debut din Marea Britanie în 2014), Ghici ce‑i în cutie, Casa păpușilor, Ghici care‑i mincinosul şi Băiatul pierdut.
Titlul original: Hide and Seek Limba originală: engleză Traducere de: Ciprian Șiulea Anul apariţiei: 2020
Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă
În lumea bărbaţilor, femeile sunt spioanele perfecte.
Bestseller New York Times, USA Today şi Washington Post
O capodoperă interzisă În 1956, un important autor rus termină o carte, Doctor Jivago, care ar putea să pună Uniunea Sovietică într-o lumină nefavorabilă. Temându-se de puterea ei subversivă, sovieticii hotărăsc să-i blocheze publicarea, dar în restul lumii cartea devine curând un adevărat fenomen.
Un roman care a schimbat istoria CIA plănuiește să folosească acest roman pentru a înclina în favoarea Statelor Unite balanța de putere a Războiului Rece. Nu va fi ușor, fiindcă există oameni dispuși să moară pentru această carte și spioni gata să omoare pentru ea.
„Citind cartea Larei Prescott, am simţit că pătrund într-o cu totul altă lume.” – Reese Witherspoon
„Unul dintre cele mai bune romane ale anului 2019.” – New York Magazine
„O palpitantă poveste de iubire şi spionaj care arată puterea uriaşă a propagandei.” – The Wall Street Journal
„Un debut impresionant. Un adevărat fenomen editorial şi, mai important, o lectură captivantă.” – The Guardian
„Un excepţional roman istoric.” – Bustle
„Viu şi irezistibil.” – Daily Mail
Secretele pe care nu le am spus, romanul de debut al Larei Prescott, a fost tradus în 29 de limbi şi urmează să fie ecranizat de The Ink Factory, în colaborare cu Marc Platt Productions. Lara şi a luat masterul la Centrul Michener pentru Scriitori de la Universitatea din Texas. A studiat ştiinţele politice la Universitatea Americană din Washington DC, iar înainte să se dedice scrisului a fost consultant de campanie. A publicat proză scurtă în reviste precum The Southern Review, The Hudson Review şi Crazyhorse. Locuieşte împreună cu soţul ei în Austin, Texas. O puteţi urmări pe http://www.laraprescott.com.
Titlul original: The Secrets We Kept Limba originală: engleză Traducere de: Alexandra Fusoi Anul apariţiei: 2020
Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă
De la autoarea bestsellerului internaţional Dă mai departe
În unele familii te naști, pe altele le alegi. În 1959, la o fermă izolată din Texas, Lucy — medic veterinar — are grijă de animale abandonate. Solitudinea îi permite să evite oamenii şi locurile care îi amintesc de trecut. Localnicii oricum nu sunt interesaţi de ea și nici ospitalieri cu cei doi afroamericani sosiţi în zonă: Calvin şi Justin Bell — tată şi fiu.
Când Justin şi amicul lui, Pete Solomon — un băiat de 12 ani neglijat de părinţi —, îi aduc lui Lucy un câine rănit, viețile tuturor se schimbă. Lucy nu şi-a imaginat că se va mai apropia de cineva vreodată, iar Pete n-a sperat că îşi va găsi un prieten atât de loial precum Justin. Dar acestor patru oameni nu li se permite să fie prieteni, cu atât mai puţin o familie, căci localnicii se opun cu violenţă. Iubirea dintre Calvin și dr. Lucy este pusă la încercare, la fel și prietenia dintre Pete și Justin. Vor putea ei să doboare prejudecăţile texanilor și să-şi câştige dreptul la fericire?
„O carte tulburătoare despre încredere şi răbdare, despre puterea de a spera în ciuda tuturor obstacolelor.” – Booklist
„Catherine Ryan Hyde e o scriitoare foarte sensibilă şi talentată, cu un stil discret şi plin de forţă, care atrage irezistibil cititorul.” – Bookreporter
„În Rămas-bun pentru acum, Hyde a construit o emoţionantă poveste de familie care abordează teme majore precum rasismul, compasiunea, abuzul şi iubirea. Personajele sunt atât de vii şi de sensibile, încât vei aştepta cu sufletul la gură deznodământul poveștii lor.” – Library Journal
Catherine Ryan Hyde este romancieră şi autoare de proză scurtă. Provine dintr-o familie de scriitori, însă i-a fost dificil să debuteze, reuşind să-şi publice prima povestire după ce textele ei fuseseră respinse de nu mai puțin de 122 de ori. Primul său roman, Funeral for Horses, a apărut în 1997, dar succesul de public şi de critică l-a cunoscut în 1999, cu Dă mai departe (Pandora M, 2016), tradus în peste douăzeci de limbi şi ecranizat în anul 2000, cu Kevin Spacey, Helen Hunt şi Haley Joel Osment în rolurile principale. Ulterior, a publicat alte 24 de romane, multe dintre ele bestselleruri, printre care Love in the Present Tense, Diary of a Witness şi Walk Me Home. Multe dintre povestirile ei au fost nominalizate la Best American Short Stories, The O. Henry Award şi The Pushcart Prize. Când nu scrie, lui Catherine îi place să facă fotografii şi să meargă în excursii. O puteţi urmări pe http://www.catherineryanhyde.com. De aceeaşi autoare, la Editura Trei a apărut romanul Când te-am găsit.
Titlul original: Say Goodbye for Now Limba originală: engleză Traducere de: Raluca Furtună Anul apariţiei: 2020
Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă
O lecție de viață extraordinară, profundă, luminoasă și extrem de emoționantă.
Maryse este un neuropediatru eminent, o femeie frumoasă și inteligentă, teribil de narcisică și convinsă că are întotdeauna dreptate. Însă este și mama lui Charlot, care o fascinează și o exasperează în același timp. Charlot, un Mic Prinț dezarmant al adevărului, este cel care o pune în fața unor probleme filosofice. Care-i sensul vieții când ai parte de greutăți? Unde se ascunde iubirea când ai de făcut față intimidărilor, prostiei, spaimei de celălalt? Și ce este egoul, chestia aia de care pare să sufere toată lumea? Însuflețit de un curaj nebun și motivat de o umanitate extremă, Charlot o va învăța pe mama sa că, dacă renunță la certitudini și încetează să se mai considere buricul pământului, va putea, în sfârșit, să aibă parte de adevărata bucurie, cea a relaxării și a inteligenței emoționale. În plus, va învăța să se iubească.
„Am ales forma romanului pentru a aduce în scenă personaje și situații care să ilustreze multiplele fațete ale egoului. Așa s-au născut Charlot, Maryse, Marie-Lou, Georges și toți ceilalți. Sper să fim cât mai mulți cei care vom încerca să răspundem la întrebările lui Charlot, întrucât am sincera convingere că o mai bună înțelegere a mecanismelor egoului ar permite evitarea unei mari părți din suferința omenească.” – Serge Marquis
„Serge Marquis, îți mulțumesc că îi faci pe cei care te citesc să se simtă mai vii!” – Alexandre Jardin, regizor, laureat al Premiului Femina 1988, pentru filmul Zebra
Medic specialist în sănătate mintală, dr. Serge Marquis acordă un interes deosebit stresului și epuizării profesionale și susține 150 de conferințe pe an în întreaga lume. A publicat două volume de dezvoltare personală care au intrat în topurile de vânzări din Quebec — Pensouillard le hamster. Petit traité de décroissance personelle și On est foutu, on pense trop! Comment se libérer de Pensouillard le hamster. Primul său roman, Egoman, a apărut în 2016.
Titlul original: Le jour où je me suis aimé pour de vrai Limba originală: franceză Traducere de: Claudiu Constatinescu Anul apariţiei: 2020
Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă
„Fiecare om are trei vieți: o viață privată, o viață publică și o viață secretă…” – Gabriel García Márquez
„O celebrarea plăcerii de a citi.” – France Inter
Celebrul scriitor Nathan Fawles, autorul a trei romane cult, anunță că renunță la scris și se retrage în Beaumont, o sublimă insulă sălbatică din Marea Mediterană. Toamna anului 2018. Fawles n-a mai dat niciun interviu de aproape două decenii, însă romanele lui continuă să-i captiveze pe cititori. Mathilde Monney, o tânără jurnalistă elvețiană, debarcă pe insulă, hotărâtă să afle secretul scriitorului.
În aceeași zi, cadavrul unei femei este descoperit pe o plajă, iar insula este închisă de autorități. Între Mathilde și Nathan începe o confruntare în care adevăruri ascunse se ciocnesc de minciuni asumate, iar frica și iubirea se întrepătrund… O lectură de neuitat, un puzzle literar care se dovedește de-a dreptul fascinant.
„Un roman polițist diabolic și original. Lui Guillaume Musso îi place să se joace cu nervii noștri, iar noi adorăm asta!” – Le Parisien
„Noul roman al lui Musso nu este doar un thriller elegant, ci și un uimitor joc literar.” – L’Obs
„Un minunat omagiu adus literaturii. O carte care-ți face poftă de citit.” – Librairie Lamartine
„O intrigă foarte complexă, un thriller palpitant, un joc abil de oglinzi între autor și cititor.” – RTL
Născut în 1974 în Antibes, pe Riviera Franceză, Guillaume Musso s-a îndrăgostit de literatură de la o vârstă fragedă. Mare parte din timpul liber și-l petrecea citind cărți de la biblioteca unde lucra mama lui, iar concursul de povestiri la care a participat în gimnaziu l-a ajutat să descopere plăcerea scrisului, care nu l-a mai părăsit de atunci. La 19 ani, a plecat în Statele Unite, unde a petrecut câteva luni la New York și în New Jersey, vânzând înghețată și locuind împreună cu muncitori din diverse țări. Cu mintea doldora de povești, s-a întors în Franța, și-a luat licența în științe economice și a fost o vreme profesor. Cu 16 cărți traduse în peste 40 limbi și vândute în peste 11 milioane de exemplare în întreaga lume, Musso este unul dintre cei mai apreciați autori francezi de thrillere. La Editura Trei, de același autor a apărut romanul Fata şi noaptea.
Titlul original: La vie secrète des écrivains Limba originală: franceză Traducere de: Liliana Urian Anul apariţiei: 2020
Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă
Roman din seria Jack Reacher
„Captivant! Suspansul e aproape insuportabil.” – Booklist
Reacher este abordat de o agentă a Serviciilor Secrete cu o propunere extrem de neobișnuită: să-l asasineze pe vicepreședintele Statelor Unite. Agenta este noua şefă a dispozitivului de protecţie a vicepreşedintelui şi vrea ca Reacher să încerce să treacă de echipa ei, ca să testeze eficacitatea acesteia împotriva unui atac autentic. Reacher are toate abilităţile necesare şi, în plus, e complet anonim. Ce nu-i spune agenta este că o echipă de asasini extrem de bine pregătiţi deja plănuieşte să-l lichideze pe vicepreşedinte. Sunt nişte ucigaşi cu sânge rece, care nu dau greş niciodată. Şi au făcut un plan minuţios, dar n-au luat în calcul un element esenţial: prezenţa lui Reacher. Cine va ajunge primul la vicepreşedinte?
„Să nu greşeşti îi va satisface chiar şi pe cei mai exigenţi amatori de thrillere.” – The New York Times
„În noua carte a lui Lee Child, toate piesele se îmbină perfect, ca o bombă cu ceas.” – The Boston Globe
„Dacă n-ai citit încă niciun un roman cu Jack Reacher şi vrei o lectură palpitantă, alege Să nu greşeşti.” – Rocky Mountain News
Lee Child este unul dintre cei mai apreciați autori contemporani de thrillere. Cărțile sale se află constant pe listele de bestselleruri din întreaga lume, fiind publicate în peste o sută de țări și recompensate cu premii, precum: Anthony Award și Barry Award pentru romanul său de debut, Capcana Margrave, Specsavers National Book Award pentru Urmărit și RBA Prize for Crime Writing pentru Personal. După două dintre cărțile sale au fost realizate filme de excepție: Jack Reacher, bazat pe romanul One Shot, și Jack Reacher: Să nu te întorci niciodată, ambele avându-l pe Tom Cruise în rolul principal. La Editura Trei, au apărut romanele: Merită să mori, Școala de noapte, 61 de ore, Convinge mă!, Ghinioane și încurcături, Personal, Urmărit, Să nu te întorci niciodată!, Filiera de la miezul nopții, Capcana Margrave şi Timpul trecut, precum și volumul de povestiri Fără al doilea nume.
Titlul original: Without Fail Limba originală: engleză Traducere de: Constantin Dumitru-Palcus Anul apariţiei: 2020
Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă
De la autoarea bestsellerurilor Soția, Interesanţii și Belzhar
„Are forța unei simfonii… Hitul feminist perfect pentru timpurile noastre.” – Kirkus Reviews
„Cel mai recent roman al lui Meg Wolitzer descrie procesul complex de a deveni femeie şi explorează raportul subtil dintre diferenţele de gen şi dorinţa de emancipare.” – Vogue
Greer Kadetsky este studentă în primul an de facultate când o cunoaște pe femeia despre care speră că-i va schimba viața. Faith Frank, o prezență impunătoare și elegantă la cei 63 de ani ai săi, a fost multă vreme pilonul central al mișcării feministe și un model de urmat. Când o aude prima dată pe Faith, Greer – îndrăgostită nebunește de Cory, dar foarte dornică să-și împlinească o ambiție pe care încă nu o poate numi – simte că lumea ei prinde contur. Faith o invită în cea mai captivantă aventură a vieții sale, departe de Cory și de viitorul pe care și-l imaginase.
Încântător și profund, subtil și ingenios, cel mai recent roman al lui Meg Wolitzer este despre putere și influență, feminitate și ambiție. O poveste despre mentori și discipoli și despre cum aceste roluri se schimbă în timp.
„Originalitatea lui Meg Wolitzer constă în aceea că ne vorbeşte despre lucruri pe care le cunoaştem într-un fel la care nu ne-am fi gândit niciodată.” – New York Times Book Review
„Un roman senzaţional despre o relaţie complicată, căreia nu i se dă prea multă atenţie: cea dintre mentor şi învăţăcel.” – Esquire
„O poveste puternică despre ambiţie, prietenie și identitate, spusă dintr-o perspectivă feministă foarte necesară astăzi.” – Bustle
Meg Wolitzer s-a născut în 1959 la New York. Mama ei este romancieră, iar tatăl său, psiholog. Pe când era studentă la Universitatea Brown, Wolitzer a scris primul său roman, Sleepwalking, o poveste despre trei fete obsedate de poezie și moarte. A predat scriere creativă la Universitatea din Iowa și la Skidmore College, iar în prezent ține cursuri de master la Stony Brook Southampton. Printre romanele sale se mai numără The Uncoupling, The Ten-Year Nap și The Position. De aceeași autoare, la Editura Trei au apărut Soția, Belzhar și Interesanții. Romanul Interesanții a fost bestseller New York Times, Washington Post și Chicago Tribune, fiind adaptat pentru televiziune. Soția a fost ecranizat de Björn Runge, cu Glenn Close și Jonathan Price în rolurile principale, Glenn Close fiind recompensată cu Globul de Aur.
„Wolitzer e o prozatoare extraordinară, care observă societatea contemporană cu un simț analitic ieșit din comun.” – The New Yorker
Titlul original: Female Persuasion Limba originală: engleză Traducere de: Mihaela Apetrei Anul apariţiei: 2020
Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă
„O cronică a bucuriilor și a tristetilor din care e alcătuită o căsnicie.” – Toronto Star
Considerat varianta canadiană a Jurnalului lui Bridget Jones, romanul lui Marie-Renée Lavoie spune povestea emoționantă și totodată de un umor nebun a lui Diane, o femeie în vârsta de 48 de ani, al cărei soț o anunță că are o aventură și o părăsește pentru că s-a plictisit de ea. Diane primește vestea cu multă seriozitate și pornește într-o călătorie adesea lipsită de inhibiții și extrem de captivantă, de-a lungul căreia încearcă să-și recapete încrederea în sine și în ceilalți. Demersul său constituie în același timp un prilej de a analiza soarta fetelor și a femeilor, diferențele de gen și instituția complicată a căsătoriei în secolul XXI.
Autopsia unei așa-zise căsnicii banale e un roman proaspăt și provocator despre capcanele și greșelile dintr-o viață aparent „obișnuită”, care poate fi a oricăruia dintre noi.
„Lavoie folosește umorul și replica spumoasă pentru a contrabalansa suferința provocată de o despărțire. O poveste tragicomică despre cum să facem față dezastrului domestic, în care ne regăsim atâția dintre noi.” – Kirkus Reviews
„Marie-Renée Lavoie e o fină cunoscătoare a slăbiciunilor omenești, pe care le analizează deopotrivă cu ochiul scriitorului și cu empatia observatorului lucid.” – La Presse
„Cu o scriitura care ne cucerește de la prima pagină și cu o viziune clară asupra instituției căsătoriei, Lavoie își însoțește personajul în călătoria dureroasă și revelatoare a autocunoașterii.” – Huffington Post Québec
Născută în 1974 la Québec, Marie-Renée Lavoie deține un masterat în literatură de la Universitatea Laval. Romanul său de debut, Mr. Roger et moi, a cunoscut un succes răsunător atât în rândul publicului, cât și al criticilor, fiind recompensat cu Premiul Archambault, Premiul France-Québec și Premiul Celor Cinci Continente ale Francofoniei. În prezent, Marie-Renée Lavoie este profesoară de literatură la colegiu.
Titlul original: Autopsie d’une femme plate Limba originală: franceză Traducere de: Ruxandra Chiriță Anul apariţiei: 2020
Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă
Primul volum din seria Crash and Burn
De la autoarea bestsellerurilor Fericirea mea ești tu și Fericirea începe azi
În ziua nunții sale, Darby Dixon descoperă că este însărcinată, iar primul gând este că mariajul va fi cea mai proastă decizie din viața ei. Așa că, aproape fără niciun ban în buzunar, dar cu o tonă de curaj, fuge din oraș, gata să-și schimbe numele și să înceapă o nouă viață. Fost pușcaș marin, Scott „Trex” Trexler a luptat în cele mai primejdioase locuri de pe pământ. Dar noua slujbă la un serviciu secret de securitate îi oferă șansa de a se întoarce în singurul loc care îi redă liniștea: Colorado Springs. Când Trex se cazează la hotelul unde lucrează Darby, ea își dă seama că bărbatul e periculos. Și nu mai vrea să fie cu cineva în care nu poate avea încredere deplină – iar Trex cu siguranță ascunde o mulțime de secrete. Cu fostul iubit pe urmele sale, Darby e la un pas să afle că ceea ce nu cunoști te poate răni profund.
„O poveste înduioșătoare, plină de tandrețe, adevăruri crude și romantism, despre o femeie care ia totul de la capăt și un bărbat hotărât să o protejeze cu orice preț.” – Lauren Blakely, autoarea bestsellerurilor New York Times Inelul cu diamant și Mister O
„Emoții autentice, mesaj social puternic și personaje excepționale – toate ingredientele unui romance modern impresionant, cu trimiteri inspiraționale subtile.” – Library Journal
„Jamie McGuire scrie fără nicio opreliște. Captivant și extrem de convingător.” – USAToday
„O lectură fabuloasă. Perfectă pentru cei care vor o poveste de dragoste presărată cu suspans!” – The Genre Minx
Jamie McGuire a urmat Northern Oklahoma College, University of Central Oklahoma și Autry Technology Center, pe care l-a absolvit cu o diplomă în radiologie. Este autoarea trilogiei Providence și a seriilor de mare succes Beautiful și Frații Maddox. De aceeași autoare, la Editura Trei, au apărut: Toate luminițele, Iubirea doare, Șoapte de iubire, Fericirea mea ești tu, Fericirea începe azi, precum și primele două volume din seria Frații Maddox: Dulcea uitare și Dulcea eliberare.
Titlul original: From Here to You Limba originală: engleză Traducere de: Cornelia Marinescu Anul apariţiei: 2020
Format: 130 x 200 mm, paperback cu clape
Glass Key Award 2018 Best Swedish Crime Novel 2017 Al doilea roman din seria Hanne Lagerlind-Schön
Din adâncurile îngheţate ale unei păduri din Ormberg iese clătinându-se o femeie amnezică, desculță, cu braţele pline de zgârieturi. Poliţia locală o identifică imediat: psihologul şi profilerul Hanne Lagerlind-Schön care, împreună cu partenerul ei, investighează asasinarea unei tinere. Hanne nu reuşeşte să-şi amintească unde e colegul ei, nici ce au descoperit, iar polițistii au o singură pistă: o fată zărită în apropierea locului unde a dispărut Hanne. Însă fata este de fapt Jake Olsson, un adolescent machiat şi costumat într-o rochie a mamei lui. Îngrozit că secretul i-ar putea fi descoperit, Jake s-a ascuns în pădure şi a văzut-o pe Hanne scăpând un carnet pe jos şi urcând într-o maşină. Carnetul se dovedeşte a fi jurnalul ei. Citindu-i însemnările, Jake îşi dă seama că sunt esenţiale pentru cazul investigat de Hanne. Iar când apare o nouă victimă, înţelege că şi Hanne este în pericol. Şi că trebuie s-o salveze. Cât mai repede!
„Un thriller extraordinar, în care Grebe descrie cu o precizie sfâşietoare chinurile prin care trec refugiaţii ajunşi în Europa.” – Publishers Weekly
„Un noir nordic de cea mai bună calitate.” – Booklist
„Împletirea diverselor perspective din Jurnalul dispariţiei mele este extrem de ingenioasă şi produce un suspans electrizant.” – Tara
„Un crime profund original, extrem de captivant şi foarte inteligent. Unul dintre cele mai bune romane de suspans din ultimii ani.” – Adresseavisen
Camilla Grebe (n. 1968) a absolvit Școala de Economie din Stockholm și este cofondatoarea editurii Storyside, specializată în cărți audio. Împreună cu sora ei Åsa Träff, a scris cinci romane foarte apreciate, avându-l ca personaj principal pe psihologul Siri Bergman. Primele două romane din serie au fost nominalizate la Best Swedish Crime Novel de către Academia Scriitorilor Suedezi de Romane Polițiste. Împreună cu Paul Leander-Engström, Grebe a scris populara trilogie Moscow Noir. Romanul Gheața de sub picioarele ei a cunoscut un succes fulminant, fiind publicat în 22 de țări. Drepturile de ecranizare au fost achiziționate de New Line Cinema. De aceeași autoare, Editura Trei a publicat romanul Ar fi putut fi paradisul (scris împreună cu Åsa Träff) şi Gheaţa de sub picioarele ei, primul volum din seria Hanne Lagerlind–Schön.
Paul Hansen execută o pedeapsă de doi ani într-o închisoare din Montréal, unde împarte o celulă cu Patrick Horton, un Hell’s Angel încarcerat pentru crimă.
Înapoi în timp: Hansen este superintendent la L’Excelsior, un imobil în care își desfășoară talentele de portar, infirmier, grădinar, factotum și – mai mult decât atât – confesor și consolator al celor aflați în suferință. Când nu este ocupat să-i ajute pe rezidenții din L’Excelsior sau să întrețină clădirea, se alătură Winonei, partenera sa care, la manșa avionului ei, îl poartă în înaltul cerului, deasupra norilor. Dar în curând totul se schimbă. Un nou administrator este ales la L’Excelsior, iar conflictele încep să apară. Și inevitabilul se întâmplă.
O biserică invadată de nisipuri, o mină de azbest, meandrele unui fluviu de culoare argintie, valurile sonore ale unei orgi alcătuiesc diferitele peisaje în care are loc acest roman.
Fiecare cu povestea lui este una dintre cele mai frumoase cărți ale lui Jean-Paul Dubois. Descoperim un scriitor animat de simțul acut al fraternității și de un sentiment de revoltă la adresa oricăror forme de nedreptate.
„Fiecare cu povestea lui este un roman melancolic și luminos. Toate elementele care dezvăluie viziunea asupra lumii a lui Jean-Paul Dubois se regăsesc în carte: familia, orașul Toulouse, Canada, natura, melancolia, zeflemeaua și umorul său irezistibil.“Le Figaro
„Dubois are umanitatea adânc înrădăcinată în suflet, dar nu-și face nici o iluzie. […] Tocmai de aceea cocktailul său de umor, inteligență și emoție, servit cu o eleganță fals dezinvoltă, este încă o dată atât de reușit.“BibliObs
„Cel mai nou roman al lui Jean-Paul Dubois, plin de o tandră disperare, ne lasă o dulce impresie de farmec irezistibil.“Culturebox
Într-un avion, o femeie ascultă povestea vieții străinului aflat pe scaunul de lângă ea. Acesta îi istorisește lucruri legate de munca și căsnicia sa, îi relatează noaptea înfricoșătoare pe care tocmai a petrecut-o îngropând câinele familiei.
Femeia este Faye, o scriitoare aflată în drum spre Europa pentru a promova cartea pe care tocmai a publicat-o. Odată ajunsă la destinație, conversațiile pe care le poartă cu oamenii pe care îi întâlnește – despre artă și politică, despre familie și dragoste, despre tristețe și bucurie, despre dreptate și nedreptate – includ cele mai profunde întrebări pe care și le pun ființele umane. Aceste conversații, ultima dintre ele cu fiul ei, conduc la un punct culminant dramatic și impresionant.
Excelență, ultima parte a trilogiei care mai cuprinde volumele Schiță și Tranziție, este un roman de o forță copleșitoare, una dintre marile realizări ale prozei contemporane.
„Odată cu lansarea volumului Excelență, aceste trei romane pot fi acum apreciate – și vor fi cu siguranță – ca făcând parte din capodoperele literare ale vremii noastre.“WashingtonPost
„Cutremurătoare într-un mod discret și uluitoare din punct de vedere intelectual… Scriitura lui Cusk este cristalină și precisă… Aceste romane sunt printre cele mai importante scrise în acest secol.“ The Globe and Mail
„Un final triumfător pentru o trilogie ambițioasă și neconvențională consolidează poziția lui Cusk ca unul dintre cei mai originali scriitori de ficțiune din zilele noastre.“TorontoStar
„Excelență atinge un fel de perfecțiune formală. Rareori un singur cuvânt al prozei sale excepționale pare nelalocul lui… Cusk a triumfat în finalizarea acestei trilogii magistrale.“Slate
Naratoarea din Un an de odihnă și relaxare ar trebui să fie fericită, nu-i așa? E tânără, zveltă, drăguță, proaspăt absolventă a Universității Columbia, cu o slujbă lejeră la o galerie de artă nonconformistă, locuiește într-un apartament din Upper East Side din Manhattan, plătit, la fel ca restul nevoilor sale, din banii moșteniți. Dar există o gaură neagră și absurdă în inima ei, și nu doar din cauza pierderii părinților sau a felului în care iubitul ei de pe Wall Street o tratează ori a relației sadomasochiste cu cea mai bună prietenă a sa, Reva. Este anul 2000 într-un oraș bogat și plin de posibilități; ce-ar putea merge atât de anapoda?
Un an de odihnă și relaxare este un răspuns viguros la această întrebare. Povestind cum a petrecut eroina sa un an sub influența unei combinații cu adevărat nebunești de medicamente menite să o vindece de alienarea acestei lumi, Ottessa Moshfegh ne arată cât de rezonabilă, chiar necesară, poate fi alienarea. Deopotrivă tandru și amuzant, nemilos și plin de compasiune, romanul prezintă eforturile unei tinere de a se proteja de metehnele lumii, cufundându-se într-o lungă hibernare cu ajutorul uneia dintre cele mai nepricepute psihoterapeute din analele literaturii și a melanjului de medicamente pe care aceasta i le prescrie.
„Într-o proză precisă, seacă, lipsită de podoabe, care amintește de structura ritmică a lui Joan Didion și de candoarea lucidă a lui Mary Gaitskill, Moshfegh prezintă viața interioară fără noimă a unei eroine narcisiste, care în același timp se urăște pe sine și e ostentativă… Un an de odihnă și relaxare e o comedie neagră urbană convingătoare, o satiră pătrunzătoare, plămădită din pasaje de o sobrietate morbidă, ca un fel de amestec pervers dintre Totul despre sex și Recviem pentru un vis.“ Joyce Carol Oates, The New York Review of Books
„Un triumf straniu și înviorător… Moshfegh scrie cu o inteligență singulară și cu o claritate care, luată de una singură, ar fi mai mult decât îndeajuns. Însă forța cumulată a narațiunii ei este o adevărată revelație: tristă, amuzantă, uluitoare și de neuitat.“Entertainment Weekly
În ziua în care ETA anunță încetarea acțiunilor armate, Bittori se duce la mormântul soțului ei, Txato, asasinat de teroriștii basci, ca să-i spună că se va întoarce definitiv acasă, în sat. Dar va putea ea să conviețuiască din nou cu cei care, departe de a-și asuma vreo vină, culpabilizează și resping familia victimei? Va afla vreodată cu certitudine cine a fost cel care i-a ucis soțul? Prezența lui Bittori are un efect răscolitor asupra celor din sat și mai ales asupra lui Miren, prietena ei de o viață, al cărei fiu, Joxe Mari, este închis pentru terorism și acuzat de fapte care alimentează cele mai negre gânduri ale lui Bittori.
Structurat în secțiuni scurte care pun lumina, pe rând, asupra fiecăruia dintre numeroasele personaje, a căror evoluție este urmărită pe parcursul a mai mult de două decenii, romanul Patria dezvăluie cu o tehnică strălucită dilemele morale cu care se con fruntă cele două familii. Atingând doar în măsura strict necesară contextul istoric al faptelor, Aramburu se concentrează mai ales pe complexitatea psihologică a personajelor.
Aclamat pe plan internațional, romanul lui Fernando Aramburu evocă istoricul nesoluționat al violențelor terorismului basc tran spus într-o relatare fictivă a unor fapte care au distrus vieți, lansând astfel o dezbatere asupra adevărului istoric și asupra reconcilierii.
„Complex și provocator… etalând o dinamică sofisticată, asemenea unei maree, care, cu fiecare flux și reflux, lasă noi indicii în nisip.“The Washington Post
„Un roman plin de forță care își revendică rolul de relatare ficțională definitivă asupra tulburărilor din Țara Bascilor… Aramburu țese cu măiestrie poveștile în capitole scurte, percutante, care îl poartă pe cititor înainte și înapoi, în timp.“ The Economist
În Ghetoul interior, Santiago H. Amigorena îndrăznește să-și arunce personajul, pe Vicente Rosenberg, în vârtejul unei introspecții dureroase, violente pe alocuri, în căutarea unei justificări pentru ceea ce nu poate fi cuprins cu mintea: oroarea supremă a secolului XX, Holocaustul.
Oscilând între normalitate și depresie adâncă, strivit între două lumi, cea interioară și cea exterioară, cea a vinovăției și cea a inocenței, între Bătrânul Continent și Lumea Nouă, eroul se refugiază într-o tăcere aparent fără întoarcere. Efortul de raționalizare îl conduce la chestionarea propriei identități, astfel că, obosit să fie polonez, Vicente se detestă pentru a fi visat să devină german și ajunge să-și urască identitatea evreiască. Numai iubirea, celălalt mare mister, reversul fecund al violenței și barbariei sterile, îl poate elibera de el însuși.
Cartea, cu puternice tușe autobiografice, se citește dintr-o răsuflare. Forța evocativă a autorului, stilul său direct, ce nu ocultează însă reflecția asupra condiției umane, captivează încă de la primul paragraf. Dincolo de lectură, cititorului i se propune o experiență formatoare și transformatoare.
„Santiago H. Amigorena dezvăluie în Ghetoul interior o dramă familială cumplită, așterne cuvinte simple și noi peste traumatismul colectiv, leagă intimul de universal. Este o carte bulversantă, trebuie s-o spunem… și s-o citim!“ Héléna Villovitch, Elle
„Santiago H. Amigorena își dezleagă astăzi bunicul de jurământul de tăcere și ne îngăduie să auzim vocea, atât de disperată și de demnă, a străbunicii sale. Mai mult, le reunește în această carte cu accente de kadiș, pe care le-o încredințează copiilor săi astfel încât aceștia să știe de unde vin și cu cine seamănă.“Jérôme Garcin, L’Obs
Bestseller New York Times De la autorul bestsellerului Jurnalul unui adolescent timid
„Un roman captivant şi tulburător, infuzat cu acea empatie profundă care face ca scrisul lui Chbosky să fie atât de special.” – John Green
„O capodoperă!” – Emma Watson
Hotărâtă să-i ofere o viață mai bună fiului său, Christopher, Kate Reese fuge în toiul nopţii din casa pe care o împarte cu iubitul ei abuziv. Cei doi se refugiază în comunitatea foarte unită din Mill Grove, un orăşel izolat din Pennsylvania. La început, pare locul perfect pentru a lua viaţa de la capăt. Dar, nu după mult timp, Christopher dispare. Vreme de şase zile chinuitoare, nu e de găsit pe nicăieri. În cele din urmă, Christopher iese din pădurea de la marginea oraşului. E teafăr, dar schimbat. Acum îi răsună în minte o voce care îi cere să construiască o căsuţă într-un copac anume — altminteri, mama lui şi toţi cei din orăşel nu vor mai fi niciodată la fel…
„Romanul horror al lui Chbosky este atât de original, încât n-are termen de comparaţie. Cei nouă ani cât a durat scrierea lui se văd în suspansul impecabil construit, în ritmul alert şi în intriga ingenioasă. Prieten imaginar îi va răsplăti din plin pe cei care vor îndrăzni să-l citească.” – Time
„La 20 de ani după bestsellerul internaţional Jurnalul unui adolescent timid, Stephen Chbosky revine cu un roman ambiţios care îmbină horrorul, basmele şi rescrierea unor teme biblice. Dar adevărata reușită este că a transformat o carte plină de grozăvii — reale şi imaginare — într-o poveste care inspiră optimism.” – New York Times Book Review
„O poveste horror care îl va face mândru pe Stephen King.” – Kirkus Reviews
Stephen Chbosky a scris şi a regizat ecranizarea romanului său de debut, Jurnalul unui adolescent timid (Trei, 2013), un adevărat fenomen literar. Născut în Pittsburgh, Pennsylvania, Chbosky şi-a luat licenţa în scenaristică la University of Southern California. A lucrat în televiziune şi în industria cinematografică, fiind scenaristul musicalului Rent (2005) şi unul dintre creatorii serialului Jericho, pentru CBS. Filmul său de debut, The Four Corners of Nowhere, a avut premiera la Festivalul de Film Sundance. Îl puteţi urmări pe Twitter la @StephenChbosky
FRAGMENT
Christopher ridică ochii. Nu mai zărea fața de nor. Atât de deși erau copacii. Auzea încă ploaia, deși nicio picătură nu cădea pe pământ. Solul rămânea uscat. Crăpat ca o piele bătrână. I se părea că arborii sunt o umbrelă mare. O umbrelă care proteja ceva.
Christopher
Christopher se întoarse. Perii de pe gât i se ridicară.
— Cine e? întrebă.
Tăcere. O răsuflare domoală, ușoară. Poate că vântul. Dar nu, era altceva acolo. Christopher putea să simtă. Ca atunci când știi că se holbează cineva la tine. Așa cum știuse că Jerry e un om rău înainte ca mami să-și dea seama.
Auzi zgomot de pași.
Se răsuci pe călcâie și văzu un con de pin căzând dintr-un copac. Buf, buf, buf. Se rostogoli pe pământ și se opri pe
Potecă.
Poteca era acoperită cu ace de pin. Și cu câteva rămurele răsucite. Dar treaba era neîndoielnică. O urmă adâncă săpată în pământ după ani și ani de mers cu bicicleta, de gonit în pantă și de întreceri. Făcută de copiii care scurtau drumul spre cealaltă parte a orașului. Acum însă, poteca părea abandonată. Ca și gardul de șantier de afară, care ținuse departe copiii cu lunile. Poate chiar cu anii. Nu se vedeau urme proaspete de tălpi.
Cu o excepție.
O urmă de pantof în pământul moale. Christopher se apropie și-și puse piciorușul alături. Cam aceeași măsură.
Era urma lăsată de un copil.
Și chiar atunci auzi un copil plângând.
Christopher se uită pe cărare și văzu că urmele lăsate de copil continuau până hăt, departe. Sunetul de acolo venea. Din depărtare.
— Hei, ești bine? țipă Christopher.
Plânsul se înteți.
Pieptul lui Christopher se crispă și o voce lăuntrică îi spuse să se întoarcă, să se înapoieze la școală și să-și aștepte mama. Însă băiețelul acela avea probleme. Așa că își ignoră frica și se ținu după urme. Mai întâi cu pas mărunt. Grijuliu. Se îndreptă spre albia veche a unui pârâu, care avea peste ea un podeț arcuit. Urmele treceau prin pârâu și ieșeau pe cealaltă parte. Înnoroite de data asta. Copilul era probabil aproape.
Ajută-mă.
Era o voce? Sau era vântul? Christopher grăbi pasul. Urmele mici îl duseră pe lângă un buștean bătrân, scobit în formă de canoe. Christopher se uită în față și nu văzu pe nimeni. Vocea era probabil a vântului. N-avea nicio noimă, dar altă explicație nu exista, fiindcă nu vedea nimic.
În afara luminii.
Lumina se zărea departe, pe potecă. Albastră și strălucitoare. De acolo venea plânsul. Christopher porni într-acolo. Ca să-l ajute pe puștiul acela. Cu fiecare pas, lumina devenea mai intensă. Și spațiul de sub copaci se lărgea. Curând, Christopher nu mai avu niciun copac deasupra capului.
Ajunse în luminiș.
Se afla acolo, în mijlocul pădurii. Un cerc perfect, din iarbă. Copacii dispăruseră. Și se vedea cerul. Dar ceva nu era în ordine. Intrase în pădure acum câteva minute, ziua. Și acum era noapte, cerul se întunecase. Și stelele căzătoare fulgerau mai des ca de obicei. Aproape ca focurile de artificii. Luna era așa de mare, că lumina pajiștea. O lună albastră.
— Alo? strigă Christopher.
Tăcere. Niciun plânset. Nici vânt. Nicio voce. Christopher se uită prin tot luminișul și nu văzu nimic altceva decât șirul de urme care ducea la
Copac.
Copacul se afla în mijlocul luminișului. Gheboșat, ca mâna artritică a unui bătrân. Ițindu-se din pământ ca și cum ar fi încercat să înhațe o pasăre de pe cer. Christopher nu se putu abține și se luă după urmele de pași. Ajunse la trunchiul arborelui și-l atinse. Dar nu se simțea ca scoarța de copac. Sau ca lemnul.
Se simțea, la atingere, ca și cum ar fi fost din carne.
Christopher sări înapoi. Își dădu seama într-o străfulgerare. Nimic nu era așa cum ar fi trebuit să fie. N-ar fi trebuit să se afle aici. Își coborî privirea, căutând cărarea. Trebuia să plece. Mami avea să fie foarte îngrijorată. Văzu urmele de pași mărunți. Dar acum mai era și ceva diferit.
Alături apăreau și urme de palme.
Ca și cum puștiul ar fi mers în patru labe.
Trosc!
Christopher se întoarse. Cineva pășise pe o creangă. Auzi cum în jurul său se trezesc lighioane. Cum înconjoară luminișul. Christopher nu ezită. O rupse la fugă, urmând cărarea. Ajunse la marginea luminișului. Intră iar în pădure. Dar de îndată ce păși sub copaci, se opri.
Poteca dispăruse.
Se uită după ea prin preajmă, însă cerul se făcea tot mai întunecat. Norii acopereau acum stelele. Și luna lucea prin fața de nor ca ochiul bun al unui pirat.
— Ajută-mă! strigă spre fața de nor Christopher.
Însă vântul se stârni și norul acoperi ca o pătură luna. Christopher nu mai vedea nimic. Doamne, te rog, Doamne! Căzu în genunchi și începu să scormonească în covorul de ace. Frenetic. Căutând dedesubtul lor cărarea. Cu acele înțepându-i palmele.
Îl auzea iarăși pe copilaș.
Dar nu plângea.
Chicotea.
Christopher găsi pe sub ace cărarea și începu să se târască în patru labe pe ea. Pleacă de-aici! Mai repede! Doar asta auzea în cap. Mai repede!
Chicotitul se apropia.
Christopher începu să alerge. Atât de repede că pierdu cărarea. Alergă în beznă. Pe lângă copaci. I se tăiară picioarele când pătrunse în pârâu. Pe lângă podețul arcuit. Căzu și se juli la genunchi. Dar nu-i păsă, continuă să alerge. Din toate puterile. Văzu, în față, lumină. Gata, știu el pe loc. Felinarul. Găsise cumva, strada.
Chicotitul se auzea chiar în spatele lui.
Christopher goni spre stradă. Spre lumină. Fugi pe sub coroana ultimului copac. Și se opri dându-și seama că nu ajunsese în stradă.
Se întorsese în luminiș.
Lumina nu era de la felinar.
Era luna.
Christopher se uită împrejur, simțind ochi invizibili ațintiți asupra lui. Creaturi și animale. Cu ochi lucitori. Încercuind luminișul. Chicotitul se apropia. Tot mai puternic. Christopher era înconjurat. Trebuia să scape. Să găsească o ieșire. Orice ieșire.
Dădu fuga la copac.
Începu să urce, Copacul se simțea ca de carne sub palmele lui. Ca și cum în loc de crengi s-ar fi cățărat pe brațe. Dar ignoră senzația. Trebuia să ajungă mai sus ca să vadă o cale de ieșire. Când ajunse la jumătatea înălțimii copacului, norii se destrămară. Luna făcea acum luminișul să strălucească.
Și Christopher îl văzu.
De cealaltă parte a luminișului. Ascuns pe după frunziș și tufe. Arăta ca o gură de peșteră. Dar nu era o peșteră. Era un tunel. Făcut de mâna omului. Cu cadru din lemn. Cu linii vechi de cale ferată pătrunzând în el. Christopher își dădu seama ce însemna asta. Liniile de tren duc la gări, care duc în orașe.
Putea să scape!
Coborî din copac și atinse pământul. Simți o prezență în codru. Cu ochii pe el. Așteptându-l să se miște.
Christopher fugi.
Din toate puterile. Cu toată viteza. Simți în urmă lighioane. Nu le vedea însă. Ajunse la intrare și se uită în tunel. Liniile îl străbăteau ca o coloană vertebrală ruginită. Văzu, de cealaltă parte, lumina lunii. O cale de evadare!
Dădu buzna în tunel. Cadrul de lemn susținea pereții și tavanul la fel ca scheletul unei balene. Dar lemnul era vechi. Ros de cari și putrezit. Și tunelul nu era îndeajuns de larg pentru un vagon tren. Ce era, de fapt, locul ăsta? Un pod acoperit? Un canal de scurgere? O grotă?
O mină.
Cuvântul îl izbi ca un val. O mină de cărbune din Pennsylvania. Văzuse un film despre asta la școală. Mineri care împingeau vagoneți pe șine, ca să scoată la lumină pământ pentru ars. Se înfundă în tunel, alergând către lumina lunii din cealaltă parte. Își lăsă privirea spre șine ca să vadă mai bine pe ce pune piciorul. Și băgă de seamă, atunci, că urmele copilului reveniseră. Și chicotelile. Chiar în spatele lui.
Lumina lunii scăzu, acoperită de goana norilor. Lumea întreagă se întunecă. Christopher întinse brațele, pipăind prin beznă. Încercând să găsească pereții care să-l ghideze. Picioarele zgâriau șinele, în timp ce înainta orbește. Și, până la urmă, găsi ceva. Atinse, într-un târziu, ceva în întuneric.
“Îmi promit că voi închide ochii. Nu pot, mă atrage marginea halatului care se ridică, amenințător, peste genunchi. Trei palme. Trei distanțe care mă tulbură, mă turbează. Piele tânără care te înfometează și îți colonizează definitiv instinctele. Pierd noțiunea locului în care mă aflu, vreau să uit de ce am venit. Firele de praf care plutesc printre fâșiile de lumină intrate pe sub jaluzea stau să explodeze. Se mișcă pentru a lua hârtiile de pe birou, picioarele se desfac puțin. Un centimetru. Acel centimetru blestemat, absurd, care te preschimbă într-o secundă în pacient pe viață al psihologilor de carieră. Verdele-fistic devine pendulă și se mișcă stânga-dreapta, mi se închid pleoapele, genunchii ei mi se plimbă de câteva ori pe lângă față, miroase a fir de iarbă ucis prematur de cuțitul mașinii de tuns.”
Paul Gabor: A folosi doar cuvinte și a te plimba printre fraze e foarte simplu, chiar elementar pentru cineva care și-a propus să-și construiască din acest lucru o pasiune. A scrie nu e doar o etalare a unui pepene pe tarabă, a unui obiect pe care îl așezi în fața cititorului și îi lași acestuia misiunea de a-și chinui ochii printre pagini. Este și o participare activă într-un ceremonial ludic, cognitiv, într-un dans al neuronilor care poate să-și schimbe ritmul de la un fragment la altul. A scrie, cel puțin pentru mine, este o încercare permanentă de a răpi cititorul din marsupiul comod în care se adăpostește, de a-i excita curiozitatea, imaginația și spiritul de aventură, este un efort perpetuu de a-l obliga să pășească împreună cu mine într-un tango pe care nu l-a mai schițat până astăzi. Sunt gălățean. Nu știu să pescuiesc, dar îmi place muntele. Ador microfonul de radio pentru care m-aș întoarce și mâine în țară, scriu cu furie de cele mai multe ori, cu deznădejde și nostalgie, cu convingerea că foaia de hârtie va avea în cele din urmă forța pe care cuvintele o pierd când sunt lansate în eter, scriu cu speranța că oamenii vor regăsi ulița aceea, pierdută, care duce către raftul bibliotecii. Și mai cred că oamenii sunt condamnați să fie buni. Sau măcar să moară încercând.
ISBN: 978-606-763-288-0
Data apariției: iunie 2020
Număr de pagini: 232
Format: 13×20 cm
Tip copertă: broșată
Colecție: Radical din 5
FRAGMENT
Clape
Când se lasă seara în noiembrie, când ploile acoperă totul și se confundă nuanțele de întuneric, un clopot gălăgios își întinde umbra peste omenirea afonă care bate cu furculițele în pahare. Oamenii lovesc tigăi nefericite în care s-au prăjit ouă de găină sau își ating palmele de coapse încercând să emuleze dansuri africane la apus. Clopotul vrea s-o cuprindă, să o îngrămădească și să-i astupe gura, să o acopere pentru totdeauna, să-i pună lumii peste față o pătură de iarbă grasă, deasă, impermeabilă, o fâșie de pământ care să-i închidă răcnetele pentru vecie, oamenii să nu-și mai astupe urechile cu căușele palmelor, greierilor să nu le mai fie frică să țârâie noaptea, bufnițele de fier forjat care mă pândesc de pe gardul vecinului să nu mă mai amenințe. Știu, am început cu fraze lungi și plictisitoare care alungă ochii din pagină și îi trimite să privească prin geam, acolo unde degetele amestecă aburul și desenează necontenit câini cu căciuli de bumbac trase peste urechi.
Limba aceea de bronz a clopotului care atinge peretele interior, perfect turnat, gata să arunce cu partituri în sufletele chinuite ale oamenilor care dorm încă, mă obsedează. Mă lovește în fiecare dimineață ca mugetul unei vaci bătrâne ce se vrea scoasă pe câmp. E trist că o bucată de fier îngrozește timpanul și te aruncă din pat. Nu am timp să mă spăl. Ies din casă cu un gust amar în gură. Cafeneaua e deschisă, aceeași blondă somnambulă dintotdeauna agață ceașca și o trântește sub jetul fierbinte, negru. Ritual matinal, grotesc. O privesc. Sunt amorțit de somn. Îi văd mâna stângă cum se introduce discret în decolteu, stânjenită de privirile clienților, și scarpină pielea pentru câteva secunde. Îi ordon minții să se retragă și să-și aducă aminte de ceva frumos, melodios dacă se poate.
Legat cu funii, negru ca o pisică fugărită dintr-o mină cu tăciuni, cu clapele moi, de abanos și lapte, pianul se leagănă deasupra orașului. Bolovănos. Amenințător. Didactic. Nu știu cum a reușit să iasă de sub clopotul gigantic. Se face răcoare. Parcă se-nvelește cerul cu mentă. Miroase a apă și a tunete. Se prăvălesc peste noi ierni evadate din frigidere. Dorm florile cu pistilul amețit de-atâta ceață și frunzele sunt gata să se scufunde în coșmaruri. Un Steinway bătrân, de pe vremea războiului. Rușii lingeau vodcă de pe picioarele lui și se culcau sub el, ferindu-se de gloanțe. Curbe cu capac, un monstru greoi cu pedale ruginite. Îmi place cum își împrăștie notele peste oameni, cum îi dezmiardă în diminețile friguroase, lipsite de tandrețe. Biciuști sonore. Șrapnel în Si bemol.
Aici, în locul acesta, s-au vărsat rezervele strategice de nopți polare ale lumii. Zeii albului își caută prada. Ghioceii se năpustesc de sub calotă. Și cad fulgi. Tone de fulgi albi, păstoși, se grăbesc să-și ocupe locul. Peste pian. Peste celulele noastre încâlcite. Îmi intră-n gură și mi se îngrozesc papilele. Trăgătorii de elită ucid în masă cu intermezzo-uri, se ascund în poduri și așteaptă să iasă oamenii din case. Îmi place să ating polurile, să se încălzească. Au formă de sân și cred că ar cânta dacă ar fi așezate pe scaunul pianului. De ce nu? Doi poli cântând la patru mâini un concert pentru o sală plină de bețivi, cu capetele legănându-se în ritmul unui vas imens de croazieră. Acolo, sub pian, m-am întrebat de mii de ori ce-aș face dacă m-aș mai rătăci încă o dată pe planeta asta. Probabil că aș deveni grădinar. Aș sădi lalele și ridichi albe, le-aș freca cu insistență și le-aș vinde mai apoi gospodinelor nerăbdătoare din piață.
Nu m-aș complica să caut sensuri. Deloc. O ciorbă de piranha mi-ar plăcea să mănânc dacă aș mai avea o viață, sigur că da. Să ne lovim în dinți cu reciprocitate și duioșie, să-nvăț de la vietățile astea violente cum e să fii regele unduitor al Amazonului. Am savurat și eu de mii de ori picioarele pianului și ascultam smerit cum mi se spunea să nu mai alerg după femei de neatins, temătoare, să nu mai aștept ani de zile până când mă voi putea spovedi între pliurile unui furou de dantelă albă. Nu ascult. Lăcrimez doar pentru mine, neștiut, neauzit. Nu am voie să scriu lucruri, doar să le spun. Rar. Cu mare grijă, să nu ating abisuri, să nu intru în găurile negre ale sufletului și să le dau de la mine o fantă de lumină prin care să comunice.
Și eu, ca mulți alții, am nevoie de muzică, de note, de arcușurile viorilor, de șuierul perfid al flautului, de pieile întinse pe tobele care îmi intră în corp ca să-mi trezească simțurile. Îmi este rău, nu mai suport vocile din jur și pe cei care îmi atacă intimitatea fără milă, fără să realizeze că sunt bestii și își amestecă dorințele cu spaimele mele. Urăsc total, fără rezerve, cu furie oarbă. Îi urăsc pe cei care mă insultă auditiv, îi urăsc pe răgușiți, pe cantautorii de ocazie cu șampon în păr, i-aș schingiui fără milă pe baritonii care trec la trei dimineața pe sub balcon, urlând capodopere fiziologice din coșul pieptului. Am nevoie de clapă, de degetele lui Bach și de o cafea cu lapte când încă sunt în așternuturi. Înșiruirea aceea magică de lemne în alb și negru mă face să dorm liniștit, mă trezește în zorii zilei și îmi dă o stare pe care nici măcar o liotă de zâne cu zâmbetul pe buze nu ar putea să mi-o inducă. Pare coloana vertebrală a unei pisici pe care o mângâi și toarce ca răsplată, e ca șira spinării unei femei dezbrăcate, uitată în patul tău de câteva nopți încoace. Îmi așez degetele pe vertebre și le rotesc. Apăs cu forță. Unele scrâșnesc. La fel cum face cortina când e trasă pentru ca spectacolul să poată începe. Altele cântă și îi cerșesc creierului un fir subțire de extaz, înainte ca alămurile să-și facă apariția. Nu se mai poate face nimic dacă se rotește prea mult șira spinării. Se uită după soare, îl caută și i se închină, oblojindu-și cu mare grijă unghiurile rupte din prea multă venerație.
Îmi plac orgasmele mute, totale, cele care desfac corpul și-l presară cu sodă caustică, ochii care înfioară maltratându-mă când mi se înfig în cornee și unghiile care pătrund în adâncimea cărnii, trepidațiile translucide ale pielii. Mă uimește capacul pianului, felul cum lovește asurzitor corpurile care își pierd și ele bagheta, admir pleoapele care uită să se mai zbată ca două molii leneșe, topite de căldură, unghiile care sfârtecă lenjeria patului fără pudoare, paharul care se odihnește cu fundul pe clape.
Mi se lipesc genele, aud mașinile pe stradă și claxoanele impertinente ale nefericiților care nu țin seamă de somnul celorlalți. Ei nu fac altceva decât să alerge către locurile de muncă. Anoste, reci, birouri cu jaluzele albe pe care se plimbă muștele nestingherite. Într-un colț al biroului au doar un cactus firav ce așteaptă cu emoție să-i înflorească țepii o dată la șapte ani, un filtru de cafea nespălat de luni de zile și telecomanda de la aerul condiționat. De ce vă grăbiți? Sunteți prizonierii metrilor pătrați în care se sinucid visurile, speranțele, în care mor în fiecare dimineață promisiunile făcute cu o zi înainte. Prizonieri nefericiți ai propriilor ținte pe care nu le veți atinge niciodată.
Pianul atârnă deasupra noastră. A tuturor. Dar voi nu-l ascultați, îi vibrează corzile degeaba. Se întoarce în aer de pe o parte pe cealaltă și își mută umbrele pe fețele noastre. Ați devenit insensibili la ploaia de sunete, ați dispărut de multă vreme din propriile voastre vieți și ați lăsat în urmă o stepă din care mai răsar doar cuie ruginite gata să muște din tălpile neatente ale călătorilor. Eu nu aș muri atât de mult, nici atât de repede. Aș căuta să mai aflu câte ceva despre viață. Uite, de pildă, sunt foarte interesat de felul în care scriitorii mint cu nerușinare și fac povești în care totul este fermecător, în timp ce în sufletele lor e iarnă, invidie și multă mizerie.
Simt cum surzesc. Preludiul îmi curge doar mie în auz și vrea să-mi penetreze creierul, să se instaleze acolo, înăuntru, ca un chiriaș grăbit să-și desfacă valiza și să-și pună rufele la spălat. Am avut noroc să găsesc pianul acesta suspendat peste oraș, o ființă destul de ciudată printre vietățile care mă înconjoară. Am vrut să-l cumpăr, dar se retrage de fiecare dată când îi fac o ofertă. Nu vrea să audă. Ține mult la libertatea lui și îmi pot imagina că nu lasă pe oricine să-l atingă.
Îi admir pe cei care nu găsesc în sunete decât o furtună penibilă de stridențe. Goi, dezbrăcați de orice armonie, înveliți doar în sărăcia mută a unei săli părăsite de teatru. Sunt prea săraci, au duhul prea uscat, ca un sâmbure vidat învelit în poleială scumpă, plimbat de colo până colo. Cu toate astea, sunt fericiți. Se mulțumesc cu puțin. Nu rod din rădăcinile pătrate ale suferinței. Reușesc să se desprindă de căutări și de întrebări care le-ar încâlci prea tare existența. Îi invidiez pentru că ei nu cunosc pericolul în care te poți introduce când lași claviatura unui pian să te răscolească, nu cunosc arsura tăișului unei clape, nici forța falangei care lovește octava acută. Aerul din cameră devine marțial, înțepenește pe loc orice dorință de a te amesteca cu portativele vulgare pe care le auzi zilnic în jur.
Mă trezesc în fiecare dimineață cu pianul cu coadă deasupra capului și citesc biografiile celor care au compus pentru mine. Le vreau, îmi place să mă hrănesc cu miile de pagini cu solfegii. Să mi le notez de-a lungul venelor și să le pot recupera de acolo oricând. Vreau lângă mine o targă cu compozitori. Să-i resuscite ploaia și umbra bătrânului Steinway. Mă simt fictiv când realizez câtă muncă se află în spatele lor, mă regăsesc transparent, gol pe dinăuntru, pierd spontan din greutate și aș putea fi ridicat în acele clipe la cer dacă cineva m-ar împinge cu degetul. Din podea ies mii de tuburi adânci în care vreau să intru și să ascult sunetele care vin de la capătul celălalt, din fundul pământului. Dar nu se poate. Doar în capul meu se unesc cu aria pianului, iar eu mă îmbăt de la prima oră a dimineții.
Ce pot fi acele tuburi? Doar niște urme ale uriașilor care păzeau planeta de furtuni și dezastre, de gâlceava dinozaurilor în miez de noapte și aveau grijă ca femeile să nu fie străpunse prea adânc de armele primilor vânători? Ascult sunetele care ies acum din măruntaiele pământului: note groase, înfricoșătoare, catran acustic turnat peste sufletul hipersensibil al unui căutător de armonii terestre. Bach nu le-a auzit. Era prea ocupat să se inspire din alte partituri. Ale lui nu se legaseră încă de ițele nevăzute ale magmei. Am introdus capul sub prima clapă, în primul tub. Acolo am văzut o grămadă de stele care dănțuiau și gemeau. Strălucirea din ochii lor nu mai avea aceeași intensitate ca a stelelor de sus. Ochii le erau luminițe palide, de far obosit, cu care ne anunțau pe noi, trăitorii pe scoarță, că moartea se află prin apropiere. Un joc perfid în care unii trăiesc neatent, iar salvatorii lor uită să mai arunce colacul la timp.
După prima încercare, în zilele imediat următoare, am coborât de mai multe ori prin tuburi. Se deschidea pământul cu ușurință când îl atingeam, îl mușcam ușor în spatele genunchiului pentru a mă primi și mă plimbam legat la ochi deasupra prăpăstiilor din adâncuri. Mi-am strâns coarda de piciorul pianului și am coborât primii metri. Mintea îmi transmitea temeri noi. Am agățat cu putere bucata de nylon și mi-am proptit vârful bocancului în peretele tubului. Ce mi se va întâmpla mai departe dacă voi coborî în întuneric? Câștig distanțe? Le voi pierde? Poate să dispară aroganța mundană, pot oare să rămână instinctele la suprafață?
Coboram atent, cu nările umflate, cu auzul dilatat, pentru a mă feri de pericole. Mă țineam de iarba crescută în perete. Era tânără, fragedă, cu firele subțiri. Înșelătoare. Mi-am dorit dintotdeauna să intru în universul celuilalt, să găsesc o ființă care să nu-și mai protejeze cu atâta forță nebuloasele și să mă lase să cad în ea. Cobor în tuburi, sub clape. Miroase a necunoscut. Ochii abisului nu mint, încep să mă obișnuiesc cu ei. Cu felul în care m-au avertizat de la bun început să fiu foarte grijuliu la coborâre.
Cea ma bună carte a anului New York Times Book Review
Dacă ai găsit unul înseamnă că EL te‑a ales.
În curând serial Netflix
„E o carte pe care n‑o poți lăsa din mână, dar care te va face să eziți înainte să dai pagina, atât de tulburătoare este.” – Kirkus Reviews
Un psihopat terorizează Copenhaga. Semnătura lui — figurine făcute din bețe de chibrit și două castane, lăsate la locul fiecărei crime sângeroase. Pe figurine, poliția găsește amprenta unei fetițe răpite și ucise cu un an în urmă. O coincidență tragică sau un mesaj diabolic? Ca să pună capăt seriei de crime, cei doi detectivi care anchetează cazul trebuie să lase deoparte neînțelegerile și să descifreze indiciile macabre lăsate de asasin. Pentru că acesta nu dă niciun semn că se va opri. Și nimeni nu este în siguranță.
„Un debut plin de suspans și tensiune… Incendiar.” – Financial Times
„O intrigă polițistă a cărei profunzime este sporită de comentariul social tulburător.” – Booklist
„Deși e greu să‑ți desprinzi privirea de la personajul diabolic al lui Sveistrup, și băieții buni merită toată atenția.” – New York Times Book Review
„Sveistrup creează o intrigă atât de complexă, încât nici chiar cititorii de romane polițiste versați nu vor ghici finalul. Este o carte înfricoșătoare în cel mai bun sens.” – Library Journal
Søren Sveistrup este un scenarist recunoscut pe plan internațional, producătorul mai multor seriale TV și fi lme de succes. Este creatorul și scenaristul serialului Crima (Forbrydelsen), difuzat între 2007 și 2012, care a obținut numeroase premii internaționale și a fost vândut în peste 100 de țări. Ulterior, Fox Television Series a realizat, pentru AMC, versiunea americană — The Killing. Sveistrup, care locuiește la Copenhaga, este și autorul scenariului pentru filmul Omul de zăpadă, după romanul omonim al lui Jo Nesbø. Søren Sveistrup a absolvit Universitatea din Copenhaga, cu specializarea literatură și istorie și a studiat la Școala de Film din Danemarca.
FRAGMENT
Frunzele aurii și arămii plutesc lin, scăldate în soare, aterizând pe asfaltul umed care străbate pădurea ca un râu întunecat și scânteietor. Când mașina oficială trece în viteză, frunzele se rotesc în aer preț de o clipă, apoi se așază peste mormanele lipicioase de la marginea drumului.
Marius Larsen eliberează pedala de accelerație și încetinește în intersecție, amintindu-și că trebuie să facă o sesizare către Administrația Străzilor, ca să trimită aici mașina de măturat stradal. Dacă frunzele rămân prea mult timp pe jos, aderența drumului scade, iar astfel de lucruri pot costa vieți omenești. Marius a spus-o de nenumărate ori. A fost polițist timp de 41 de ani, iar în ultimii 17 a fost șeful secției de poliție și totuși, în fiecare toamnă, este nevoit să le amintească asta. Dar nu se va întâmpla și astăzi, fiindcă trebuie să se concentreze asupra discuției.
Marius Larsen butonează iritat, schimbând posturile radioului din mașină, dar nu găsește ceea ce caută. Doar știri despre Gorbaciov și Reagan și speculații despre Căderea Zidului Berlinului. Se apropie, spun ei. E posibil să intrăm într-o epocă nouă.
Știa de mult timp că acea conversație va trebui să aibă loc și totuși nu și-a putut pune ordine în gânduri. Acum mai are doar o săptămână până când va ieși la pensie, cel puțin asta crede soția lui, dar este momentul să-i spună adevărul. Să-i spună că nu-și poate părăsi locul de muncă. Să-i spună că s-a ocupat deja de aspectele practice ale problemei și că a amânat decizia. Că, în orice caz, nu este pregătit să se întoarcă acasă, să se așeze pe colțar și să se uite la Roata Norocului, să adune frunzele din grădină sau să joace cărți cu nepoții.
I se pare ușor când repetă conversația în minte, dar Marius știe foarte bine că ea se va supăra. Va fi dezamăgită, se va ridica de la masă, va ieși din cameră, va începe să curețe resturile de pe aragazul din bucătărie și, stând cu spatele la el, îi va spune că-l înțelege. Dar nu-l va înțelege. Prin urmare, când a auzit mesajul dat prin stația radio a poliției, cu zece minute în urmă, a transmis colegilor că se va ocupa el de acea misiune, numai pentru a mai amâna puțin discuția. În mod normal, s-ar enerva dacă ar trebui să străbată tot drumul acela, conducând dincolo de dealuri și prin pădure până la ferma lui Ørum, pentru a le spune celor de acolo că trebuie să aibă mai multă grijă de animalele lor. În trecut, s-a întâmplat de mai multe ori ca porcii sau vacile să scape din țarc și să rătăcească pe câmpurile vecinilor, până când Marius însuși sau unul dintre oamenii lui l-au obligat pe Ørum să se ocupe de situație. Dar astăzi nu se enervase. Bineînțeles, i-a rugat pe cei de la secție să telefoneze mai întâi, atât la Ørum acasă, cât și muncitorilor lui de pe feribot, însă din moment ce nu au primit răspuns din nicio parte, a virat sus, în dreptul șoselei principale, și a pornit la drum.
Marius nimerește un post de radio cu muzică daneză veche. Melodia Den Knaldrøde Gummibåd umple cabina vechiului Ford Escort, iar Marius dă volumul mai tare. Se bucură de toamnă, dar și de drum. Pădurea cu frunzele ei aurii, arămii și maronii, amestecându-se cu verdele permanent al coniferelor. Perspectiva unui sezon de vânătoare tocmai se ivește la orizont. Coboară geamul, iar soarele își revarsă razele deasupra drumului, pătrunzând printre vârfurile copacilor. Pentru o clipă, Marius uită complet ce vârstă are.
Este liniște când ajunge la fermă. Coboară din mașină, trântește portiera și imediat își dă seama că n-a mai fost de mult pe aici. Ferma aceasta întinsă este destul de dărăpănată. Ferestrele hambarului au crăpături, tencuiala de pe casă e scorojită, iar leagănul pustiu din curte, înconjurat de iarba necosită, este aproape înghițit de castanii înalți care înconjoară proprietatea. Curtea e doldora de frunze și castane căzute pe pietriș, care se sfărâmă sub pașii lui, în timp ce se îndreaptă spre intrarea principală și bate la ușă.
După ce bate de trei ori și-l strigă pe Ørum, Marius își dă seama că nu-i va deschide nimeni. Nu zărește niciun semn de viață, așa că scoate un caiețel, scrie un bilet și-l pune în cutia poștală, în timp ce două ciori trec în zbor deasupra fermei și dispar în spatele tractorului Ferguson, parcat în fața hambarului. Marius a străbătut tot drumul până aici, dar a rămas cu mâna goală, iar acum este nevoit să conducă până la chei pentru a-l găsi pe Ørum. Dar asta nu-l mai scoate din pepeni. Pe când se întorcea la mașină, i-a venit o idee. Lui Marius nu prea îi vin idei, așa, din senin, astfel că e o coincidență fericită că a ajuns aici, în loc să meargă direct acasă pentru a purta discuția. Ca un premiu de consolare, îi va oferi soției o excursie la Berlin. Ar putea să stea o săptămână, da, sau cel puțin un weekend, de îndată ce va putea să-și ia liber. Vor merge cu mașina lor, vor simți bătaia de aripi a istoriei, noua epocă, vor mânca găluște cu varză murată, cum au făcut odată, cu mult timp în urmă, când au fost cu cortul în Munții Harz, împreună cu copiii. Abia când ajunge înapoi la mașină își dă seama de ce stau ciorile în spatele tractorului. Se învârt în jurul unei chestii albe, livide și diforme, și abia când se apropie își dă seama că este un porc. Ochii nu mai au pic de viață în ei, dar corpul tresare și se smucește, de parcă încearcă să sperie ciorile care stau în jurul lui și mănâncă din gaura de glonț scobită în ceafă.
Marius deschide ușa de la intrare. Holul este întunecat, iar el simte un miros de umezeală, mucegai și ceva în plus, dar nu poate descifra ce anume.
— Ørum, sunt de la poliție.
Nu primește niciun răspuns, dar aude apa curgând pe undeva prin casă, așa că se duce în bucătărie. Fata e la vârsta adolescenței. Poate 16–17 ani. Corpul ei țeapăn este așezat pe scaun, la masa din bucătărie, iar ce a mai rămas din fața ei răvășită se odihnește în castronul cu fulgi de ovăz. Pe podeaua acoperită cu linoleum, de cealaltă parte a mesei, zace un alt corp lipsit de viață. Și el este adolescent, puțin mai în vârstă, și are pieptul străpuns de o rană adâncă, prin împușcare. Ceafa i se sprijină într-un mod straniu de aragaz. Marius Larsen înlemnește. Desigur, a mai văzut persoane decedate, dar niciodată o priveliște ca aceasta, așa că pentru o secundă paralizează, apoi își scoate pistolul din teaca de la șold.
— Ørum?
Marius merge mai departe, strigând, de data aceasta îndreptând pistolul înainte. Nici acum nu primește vreun răspuns. Marius găsește următoarea victimă zăcând în baie, iar acum trebuie să-și acopere gura ca să nu vomite. Apa curge de la robinetul din cadă, care a fost de mult umplută până la refuz. Se revarsă mai departe pe podeaua de mozaic, spre gaura de scurgere, amestecându-se cu sângele. Femeia dezbrăcată, care trebuie să fie mama, zace pe podea, într-o poziție nefirească. Un braț și un picior sunt desprinse de trunchi. Mai târziu, în raportul de autopsie va scrie că a fost ciopârțită cu un topor, cu care a fost lovită în repetate rânduri. Mai întâi, în timp ce se afla în cadă, pe urmă, când se târa pe podea, în încercarea de a scăpa. Raportul va mai constata și faptul că, la început, a încercat să se apere cu mâinile și cu picioarele, care din această cauză au fost despicate. Figura ei este de nerecunoscut pentru că toporul a fost folosit pentru a-i strivi craniul.
Marius Larsen s-ar fi blocat în fața acestei priveliști dacă, din senin, n-ar fi observat cu coada ochiului o mișcare. Pe jumătate ascuns sub perdeaua dușului, care este trântită în colț, se întrezărește un alt corp. Marius ridică grijuliu perdeaua de duș. Este un băiat. Cu părul ciufulit, în jur de 10-11 ani. Zace fără suflare într-o baltă de sânge, dar un colț al perdelei îi acoperă gura, care tresare ușor și convulsiv. Marius se apleacă repede deasupra băiatului, trage complet perdeaua, îi prinde mâna inertă, căutându-i pulsul. Băiatul are tăieturi și zgârieturi pe brațe și pe picioare, tricoul și chiloții îi sunt pline de sânge, iar lângă capul său stă azvârlit un topor. Marius găsește pulsul băiatului și se ridică în grabă.
Caută cu disperare telefonul în bucătărie și-l găsește lângă scrumiera plină, care se rostogolește pe covor; când i se răspunde de la secția de poliție, are mintea suficient de limpede pentru a transmite mesajul corect. Ambulanță. Echipaj. Este urgent. Nici urmă de Ørum. Să pună oamenii în mișcare. Acum! Când închide telefonul, primul lui gând este să se întoarcă repede la băiat, dar apoi își amintește subit că mai trebuie să fie un copil, fiindcă băiatul avea o soră geamănă.
Marius se uită în jur și se îndreaptă către intrare și către scările ce duc la etaj. Când trece de bucătărie și de ușa deschisă a pivniței, se oprește brusc, privind în jos. Auzise un sunet. Un pas sau un foșnet, dar acum este liniște. Marius scoate iar pistolul de serviciu. Deschide larg ușa și coboară cu grijă scările înguste, până când picioarele ating prudent podeaua de beton. La început, ochii săi trebuie să se obișnuiască cu întunericul și abia apoi Marius deslușește ușa deschisă a pivniței, la capătul holului. Corpul său ezită, parcă atrăgându-i atenția că ar trebui să se oprească aici. Să aștepte sosirea ambulanței și a colegilor; dar Marius e cu gândul la fetiță. Când se apropie de ușă, observă că a fost spartă cu violență. Broasca și balamalele zac aruncate pe podea, iar Marius intră într-o încăpere foarte puțin luminată de ferestrele murdare aflate în partea de sus a subsolului. Chiar și așa, simte imediat făptura aceea măruntă care se ascunde în colț, sub o masă. Marius se grăbește într-acolo, coboară pistolul, se apleacă și-și îndreaptă privirea sub masă.
— Este în regulă. De-acum nu se va mai întâmpla nimic rău.
Nu vede chipul fetei, o vede doar tremurând și lipindu-se și mai mult de colț, fără să-l privească.
— Mă numesc Marius. Sunt de la poliție și mă aflu aici ca să te ajut.
Fata rămâne temătoare pe loc, de parcă nici nu l-ar auzi, iar Marius devine brusc atent la restul camerei. Se uită în jurul său și-i ia ceva timp să înțeleagă la ce a fost folosită. Marius se simte dezgustat. Apoi, prin deschizătura către camera alăturată, observă rafturile strâmbe din lemn. Priveliștea îl face să uite de fetiță, în timp ce trece peste pragul ușii și pășește înăuntru. Marius nu poate să vadă câte sunt, dar e limpede că sunt mai multe decât poate număra. Figurine de castane, bărbați și femei. Și animale. Mari și mici, infantile și sinistre, multe dintre ele neterminate și diforme. Marius se holbează la ele, la numărul și varietatea lor, iar figurinele mărunte de pe rafturi îl umplu de nesiguranță. În acest timp, băiatul intră pe ușa din spatele lui.
Într-o fracțiune de secundă, Marius conștientizează că tehnicienii criminaliști trebuie neapărat să verifice dacă ușa pivniței a fost spartă din exterior sau din interior. Într-o fracțiune de secundă, conștientizează că e posibil ca o ființă îngrozitoare să se afle încă în libertate, la fel ca animalele scăpate din cușcă, dar când se întoarce către băiat, gândurile îi zboară departe, ca norii care se confundă cu cerul. Apoi toporul îl lovește în maxilar și totul se întunecă.
