Semnal editorial 19: După 13 ani, creatorul lui Hannibal Lecter revine cu un nou roman

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni şi text

După o pauză de 13 ani, autorul bestsellerului Tăcerea mieilor va publica anul acesta cel de-al șaselea roman al său. Cari Mora este un thriller „despre puterea răului, despre lăcomie și consecințele celor mai întunecate obsesii”, spune Thomas Harris. Romanul Cari Mora va fi lansat în Statele Unite în luna mai, urmând să apară apoi și în România, la Editura RAO. Continuă lectura

Semnal editorial 18 + Fragment în avanpremieră: Josh Malerman – Bird Box: Orbește

Fotografia postată de Simona Stoica: Bookaholică şi autoare.

Fragment în avanpremieră:

Doi

Mai sunt nouă luni până la nașterea copiilor. Malorie locuiește cu sora ei, Shannon, într‐o clădire închiriată pe care n‐a zugrăvit‐o nimeni. S‐au mutat aici cu trei săptămâni înainte, în pofida îngrijorării arătate de prietenii lor. Malorie și Shannon sunt amândouă femei inteligente și populare, dar când sunt împreună, au tendința să devină nițel cam recal‐ citrante, lucru vizibil încă din ziua în care și‐au cărat împreună cutiile în casă. Continuă lectura

Lecturi 159: Naomi Alderman – Puterea

33871762 40119208

Naomi Alderman – Puterea (The Power, 2016) 432p., TPB, 13.5×20.5, Storia Books, 2018, trad. Miruna Voiculescu, red. Ruxandra Tudor, 45 lei, ISBN 978-606-94493-8-7

Premii: Women’s Prize for Fiction 2017

Nominalizări: Orwell Prize Nominee for Longlist 2017

Nota Goodreads: 3.87 (86968 note)

Descrierea editurii: „Ce s-ar întâmpla dacă femeile ar căpăta brusc o putere nimicitoare și nemaivăzută? În „Puterea”, lumea e un loc familiar: băiatul nigerian bogat care lenevește pe marginea piscinei părinților; copilul aflat în plasament, ai cărui părinți adoptivi își ascund adevărata fire în spatele religiei; politicianul american ambițios; fata dură de pe străzile Londrei, care provine dintr-o familie atipică. Din senin apare însă o forță nouă, vitală, care se răspândește cu viteză și care face ca destinele personajelor să se împletească cu consecințe devastatoare. Adolescentele își descoperă o putere fizică uriașă – pot provoca o durere atroce și chiar moartea. Astfel, printr-o mică întorsătură a naturii, lumea este repornită de la zero.” Continuă lectura

Semnal editorial 17: Noutăți sau în curs de apariție la editura Polirom

Fotografia postată de Polirom Junior.

Traducere din limba engleză de Irina Iacob

Makepeace are 12 ani și trăiește împreună cu mama ei în satul Poplar, într‑o Anglie în pragul Războiului Civil. Fiică nelegitimă a aristocraticei familii Fellmotte, ea le moștenește nu doar gropița din bărbie, ci și o abilitate cu totul specială. Pe fundalul unei țări divizate de război, Makepeace fuge de moștenirea sa întunecată, trecînd liniile inamice în căutarea unei soluții salvatoare atît pentru ea, cît și pentru fratele ei vitreg. O poveste fantastică despre căutarea propriului destin, prietenie, curaj și determinare.

Domeniu: Cărți pentru copii și tineret -> Literatură -> Fantasy & SF
Colectie: JUNIOR
Numar pagini: 400
ISBN: 978-973-46-7612-5
Tip editie: broșată
Format: 130×200
An aparitie: 2019

Continuă lectura

Noutăți editoriale de la Storia Books în 2019

Noutăți editoriale de la Storia Books în 2019!

Middle Grade

Micii cititori Storia Books au o grămadă de motive să fie entuziasmați în 2019. Una dintre cele mai puternice voci ale literaturii pentru copii, Jonathan Auxier, ajunge și la noi cu ultima sa carte. Aducem noi povești, dar și cele mai recente volume din seriile de succes începute în anii trecuți. Iată câteva din cele mai importante titluri destinate copiilor pe care urmează să le publicăm în acest an. Continuă lectura

Lecturi 158: Josh Malerman – Bird Box: Orbește


Fotografia postată de Simona Stoica: Bookaholică şi autoare.

Josh Malerman – Bird Box: Orbește (Bird Box, 2014) 352p., TPB, 13×20, Corint, 2019, colecția Leda Edge, trad. Liviu Szoke, red. Alina Bâltâc, 38.9 lei, ISBN ISBN: 978-606-793-564-6

Premii: This is Horrow Award for Novel 2014

Nominalizări: Bram Stoker Award Nominee for Best First Novel 2014, Shirley Jackson Award Nominee for Novel 2014, James Herbert Award Nominee 2015, Goodreads Choice Award Nominee for Horror 2014

Nota Goodreads: 4.03 (78892 note)

Descrierea editurii: „Malorie își crește copiii așa cum poate: cu ușile-ncuiate, draperiile trase și toate ferestrele acoperite cu saltele, să nu poată pătrunde nicio rază de lumină. Să nu poată zări ce este afară. Să nu poată desluși inamicul invizibil care a pus stăpânire pe întreaga lume și care îi transformă pe toți cei care-l privesc în criminali violenți și, în cele din urmă, în sinucigași. Cei mici dorm încă, dar, în curând, va fi silită să-i trezească și să-i lege la ochi. Astăzi vor risca totul. Astăzi trebuie să iasă neapărat din casă. Să plece, orbește, într-o călătorie de care depinde supraviețuirea lor.” Continuă lectura

Ce cărți și lansări pregătește editura Trei în prima jumătate a anului 2019

Poveștile TREI prind viață în 2019

Se conturează un an fabulos pentru cititorii Grupului Editorial TREI, cu multe întâlniri cu autorii preferați, cu bestselleruri ecranizate și cluburi de lectură pentru copii și tineri.

Așadar, începem 2019 anunțând apariția unui nou titlu – Cu mâinile legate, de Adrian Onciu, publicat de Editura Trei în colecția Fiction Connection. Romanul este o combinație de mystery și thriller care vă va cuceri de la primul capitol. Cartea va fi lansată pe 20 ianuarie, la ora 16.00, în Librăria Cărturești Palas din Iași și pe 22 februarie, la ora 19.00, în Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Adrian Onciu nu este singurul autor român publicat de Editura Trei în prima parte a acestui an – o nouă carte semnată de Raluca Feher – Să nu râzi de mine – va vedea lumina tiparului, alături de un debut semnat de jurnalistul Liviu Iancu – Xanax. Continuă lectura

Semnal editorial 16: Noutăți de la editura Rao

 

„Pe înălţimi, cărările sunt pavate cu pumnale.” – Proverb Seanchan Roata Timpului se învârteşte. Vârstele vin şi se duc, lăsând în urmă amintiri ce devin legende. Legenda trece încet în mit, dar până şi mitul e uitat atunci când revine Vârsta care l-a creat. În a Treia Vârstă, o Vârstă a Profeţiei, Lumea şi Timpul stau în balanţă. Ce a fost, ce va fi şi ce este pot cădea în Umbră. Mai compact decât celelalte volume ale seriei, Calea pumnalelor are toate calitățile pe care cititorii le aşteaptă de la acest autor: o intrigă meticulos construită, puncte de vedere multiple, magii create inteligent şi originale. Spre deosebire de alţi autori ai unor megasaga, Jordan îşi alege cu grijă cuvintele, creând personaje şi evenimente care i-au adus preţuirea cititorilor. Continuă lectura

Lecturi 157: Alexandru Lamba – Singurătatea singularității

Alexandru Lamba – Singurătatea singularității (2018)216p., TPB, Herg Benet, 2018, colecția Herg Benet Speculativ, 29.95 lei, ISBN 978-606-763-206-4

Și a venit sfârșitul de săptămână și, spre rușinea mea, abia acum ajung să mai postez un articol despre o carte scrisă de un autor tare drag mie. Acesta se numește Alexandru Lamba și m-a cucerit de la primul roman, „Sub steaua infraroșie”, despre care am scris în revista Argos, întărindu-mi apoi convingerea că este unul dintre cei mai valoroși scriitori români de literatură speculativă ai generației sale cu cel de-al doilea roman, „Arhitecții speranței”, despre care am scris pe acest blog în cadrul proiectului „Blogosfera SF&F” în urmă cu aproape doi ani (oau! ce-a zburat timpul!), și nefăcând nimic altceva decât să mă convingă, odată pentru totdeauna, că este poate cel mai de calibru scriitor de hard-SF de la noi, cu un volum de povestiri de data aceasta, „Singurătatea singularității”, apărut la editura Herg Benet (în timp ce primele două au apărut la editura Tritonic), în care confirmă, dacă mai era nevoie (deși nu cred), ceea ce știam cu toții: că este un scriitor serios, determinat, organizat, inteligent și plin de imaginație. Continuă lectura