Arhivă pentru Decembrie, 2014

Revista de Suspans Nr. 20 (Trimestrul IV, 2014)

Posted: Decembrie 30, 2014 by fansf in Știri
Etichete:
Anunțuri

Continuăm seria de interviuri în care coordonatorii de colecții SF, Fantasy sau Policier (și nu numai, veți vedea în continuare), iar astăzi am discutat cu Mihai-Dan Pavelescu, o legendă vie și coordonatorul colecțiilor Epsilon Science Fiction și Fantasy ale Editurii Trei. Nu mai intru în detaliu despre activitatea sa, numele spune totul, la fel cum s-a întâmplat și în cazul lui Michael Haulică. Să-i dăm drumul, așadar:

 

1) Care sunt aparițiile preconizate pentru anul viitor?

Pentru 2015 se preconizează o combinație între continuarea seriilor începute și titlurile noi. (mai mult…)

Mi s-a întâmplat de multe ori în ultimii ani să mă apuc de o serie de romane și să nu știu dacă mai apare continuarea sau nu. Mi s-a întâmplat, după ce m-am apucat să citesc în engleză din ce în ce mai mult, să mă apuc de cărți care apoi au apărut și în română sau care urmează să apară în română: cel mai recent exemplu este The Martian a lui Andy Weir, care a făcut senzație când a fost publicată de autor în regim propriu în 2012 și pe care m-am apucat să o citesc ca să știu de merită votată ori ba la Goodreads Choice Awards 2014, la care chiar am votat-o și care chiar a și câștigat, pentru Best Science Fiction of 2014. Nu știu de ce există o așa mare secretomanie în rândul editurilor, cu excepția Editurii Paladin și a lui Michael Haulică, atunci când vine vorba despre planurile de viitor (de fapt, știu un motiv: cum un coordonator de colecție se interesează de un autor, fie el și mai puțin cunoscut, cum sar și ceilalți cu contraoferte, pentru a i-l sufla de sub nas primului; e fair-play și nu prea, dar asta e realitatea, așa că teoria conspirației…).

Fiind și o persoană curioasă din fire, chiar prea curioasă, vreau să știu ce apare în viitor, dacă se poate în cel mai mic detaliu, așa că-i trag de limbă și-i hărțuiesc pe coordonatori, patroni, traducători, redactori, de câte ori am ocazia, de multe ori exasperându-i, recunosc. Dar nu mă pot abține, asta e! În apărarea mea, să știți că nu dau din casă la alții, păstrez doar pentru mine. Impulsionat și de comentariul unui cititor al blogului, Popa Ion pe numele său de scenă, mi-a venit ideea de a-i trage de limbă pe coordonatorii colecțiilor de gen de la noi, pentru a le afla secretele și planurile de viitor cu privire la aparițiile viitoare. Sper astfel să aflăm și să nu ne mai apucăm să citim în engleză (care practicăm acest sport, mă includ și pe mine, doar jumătate din cele 60 de cărți citite anul ăsta au fost în engleză) ce va apărea la noi pe viitor, pentru că sunt sigur că foarte multă lume este curioasă și la fel de sigur sunt că mai există chiar cititori în limba engleză care ar prefera un volum tradus bine unuia în original. De ce s-o dau cotită, n-am capacitatea de a înțelege tot în engleză (jargon, argou, jocuri de cuvinte, expresii etc.) și oricum citesc mult mai repede în română (cel puțin acesta e cazul meu, nu generalizez).

Așadar, primul pe listă care a dat curs invitației mele este Michael Haulică, coordonatorul colecțiilor SF Masters, Fantasy Masters și, mai nou, Paladin Black Pocket (?) de la Editura Paladin, un imprint al Grupului Editorial Art. Vor urma Horia Nicola Ursu, Mihai-Dan Pavelescu, Ana Nicolau și…o surpriză, ca pentru final de an.

1) Care sunt aparițiile preconizate pentru anul viitor?

 Hai să ne înțelegem de la început. Tot ce am să-ți spun înseamnă planurile mele. Care s-ar putea să nu se realizeze întocmai, pentru că mai sînt și alții implicați în munca la Paladin (traducători, redactori, tehnoredactori, colegul care face copertele etc.) și nu se știe niciodată cînd ne apucăm de o treabă, cît de dificilă va fi. Ca să nu mai vorbim de alte interese ale grupului editorial, care pot schimba prioritățile noastre.

Bun. Și-acum să mergem mai departe. În 2015 eu sper să publicăm mai multe cărți decît am publicat în acest an – pînă acum au fost unsprezece și mai așteptăm încă două să vină de la tipar.

Vom continua seriile începute: Asimov, Holdstock, Bujold. La reeditări îl voi menționa pe Robert A. Heinlein, care va fi pe piață cu cel puțin două titluri: Starship Troopers și Double Star (în traduceri noi). Apoi Ray Bradbury, cu The Illustrated Man, care e și nu e reeditare, pentru că va fi prima ediție integrală în limba romînă, conținînd toate cele 18 povestiri (parcă atîtea sînt). S-ar putea să mai fie și alte reeditări (după cum ai văzut, reeditările se bucură de traduceri noi totuși), dar sînt multe noutăți gata traduse sau în curs de finalizare a traducerii, care își cer publicarea.

Hugo Award 1960 Hugo Award 1956 

(mai mult…)

Prinţul Spinilor Talion: Revenantul

Mark Lawrence – Imperiul Fărâmițat I: Prințul Spinilor (Broken Empire I: Prince of Thorns, 2011) 390p., TPB, Trei, București, 2014, Colecția Fantasy Nr. 4, Trad. Roxana Gamarț, Red. Bogdan Perdivară

Cea mai plăcută surpriză pentru mine din punctul de vedere al aparițiilor fantasy de anul acesta a fost, fără îndoială, prima parte a trilogiei Broken Empire a lui Mark Lawrence. Încă de când am început să alcătuiesc readinglistul ideal pentru Kindle, am adăugat în capul listei de lecturi fantasy această trilogie despre auzisem numai lucruri bune; cu atât mai mare mi-a fost bucuria când, înainte să mă fi apucat de ea, Mihai-Dan Pavelescu a anunțat că editura Trei a achiziționat această trilogie și că prima parte, Prince of Thorns, va apărea chiar anul acesta. Am avut deci răbdarea necesară apariției Prințului Spinilor și eu zic că așteptarea a meritat. (mai mult…)

Secţiune printr-un oraş bolnav Anihilare

Serge Brussolo – Secțiune Printr-un Oraș Bolnav (Vue en Coupe D’une Ville Malade, 1980) 242p., TPB, Trei, București, 2014, Colecția Epsilon Science Fiction Nr. 16, Trad. Ana Antonescu, Red. Florin Leodor Dănilă

Pot spune fără să exagerez că editura Trei s-a întrecut pe sine însăși cu această plăcută surpriză pe final de an (mă rog, nu chiar surpriză în totalitate, pentru că Mihai-Dan Pavelescu anunța acum ceva timp într-un comentariu la un articol din Galileo Online că e posibil ca la editura Trei să apară și Brussolo), apărută la Gaudeamus, chiar dacă a fost singura apariție de gen a colecției Epsilon Science Fiction la târg. Bucuria mea a fost cu atât mai mare cu cât volumul de față reprezintă o chintesență a tot ceea ce a reușit să dea mai bun Brussolo în anii săi de început și, deși la noi au apărut în ultimii câțiva ani, la editura Paralela 45, nu mai puțin de patru volume semnate de Brussolo (Iceberg, Mâna Rece, Pelerinii Întunericului și Prințesa Neagră), aceste ultime patru apariții, pe mine unul, nu prea m-au impresionat. Sunt romane destul de bine scrise, dar, fiind obișnuit cu ororile scrise de Brussolo și apărute, o parte din ele, la Savas Press în anii ’90, m-au cam dezamăgit. (mai mult…)

 

Lev Grossman – Magicienii I: Magicienii (Magician I: The Magicians, 2009) 574p., TPB, Nemira, București, 2014, Colecția Young Adult Nr. 3, Trad. Oana Chițu, Red. Nicoleta Ghement

Despre Lev Grossman am auzit pentru prima dată acum câțiva ani, când tot Nemira i-a publicat un volum cu o copertă destul de cuminte, pe numele său Codex, un thriller în tradiția Codului lui Da Vinci al lui Dan Brown. N-am apucat să-l citesc, deși am citit o sumedenie de romane din excelenta colecție Suspans, dar atunci când Nemira a anunțat pe blogul editurii că va publica trilogia Magician a lui Lev Grossman, am tresărit un pic. Și asta datorită folositorului Goodreads, unde poți găsi o mulțime de recomandări utile în cazul în care nu mai știi ce să mai citești sau ce este la modă zilele astea: toamna aceasta mulți cititori erau încântați că a apărut The Magician’s Land, concluzia trilogiei cu magicieni a lui Grossman. Nu știam despre ce este vorba, însă atunci când i-am văzut notele de pe Goodreads, m-a convins. Deși primele două volume au note nu foarte mari (The Magicians are nota 3.46, iar urmarea sa, The Magician King, are nota 3.86), faptul că peste 91000 de cititori ia-u dat note primului volum, iar aproape 29000 celui de-al doilea, coroborat cu nota 4.21 dată ultimului volum al trilogiei, spune destul de multe despre această serie. (mai mult…)