Semnal editorial 337: Noutăți de la editura Rao (XIII) – Connelly, Grisham, Cussler, Deaver, Logan, Cartier Brickell

Michael Connelly – Avertizarea (Seria Jack McEvoy III: Fair Warning, 2020), Colecția Biblioteca Rao

Jack McEvoy, reporter veteran care a ajutat la identificarea a doi criminali, are o aventură de o noapte cu o femeie care apoi este ucisă brutal. Implicat fără să vrea, McEvoy își dă seama că are de-a face cu un ucigaș cu o minte sclipitoare. Investigând cazul ajunge să facă descoperiri șocante: crima din Los Angeles e asemănătoare cu altele, săvârșite pe tot cuprinsul tării. Eludând poliția, un criminal vânează femei folosindu-se de informația lor genetică.

Scotocind prin colțurile internetului ascuns, Jack e într-o cursă contracronometru pentru a proteja viitoarele victime și a descoperi cine este criminalul.

Continuă lectura

Semnal editorial 207 + Fragment în avanpremieră: John Grisham – Îngerii dreptății

Editura RAO pregăteşte un nou thriller marca John Grisham,

disponibil din 30 noiembrie

Îngerii dreptății

Nu este disponibilă nicio descriere.

John Grisham excelează din nou într-un thriller juridic alert și palpitant, abundând de întorsături de situație.

În micul oraș Seabrook din Florida, un tânăr avocat pe nume Keith Russo este împușcat mortal în biroul său, într-o noapte în care lucra până târziu. Ucigașul nu lasă niciun indiciu și nu există martori, însă poliția ajunge să-l suspecteze pe Quincy Miller, un tânăr negru care a fost cândva clientul lui Russo. Quincy este judecat și condamnat la închisoare pe viață. Timp de douăzeci și doi de ani, el rămâne în închisoare, susținându-și nevinovăția, deși nimeni nu-l ascultă. Disperat, decide să trimită o scrisoare către Guardian Ministries – Îngerii dreptăţii, o mică organizație nonprofit condusă de avocatul Cullen Post, sperând că aceasta îi va dovedi nevinovăția. Post călătorește prin țară luptând cu nenumărate convingeri greșite, în folosul clienților uitați de sistem. În acest caz însă, el primește mult mai mult decât a negociat. Oameni puternici și nemiloși l-au ucis pe Keith Russo și nu-l doresc pe Miller exonerat. În urmă cu douăzeci și doi de ani, au ucis un avocat și nu au o problemă în a ucide încă unul.

Booktrailerul cărții „Îngerii dreptăţii”:

JOHN GRISHAM este unul dintre cei doi autori care au vândut 2 milioane de copii la prima ediție a unei cărți. „Dosarul Pelican”, romanul său din 1992, s-a vândut doar în SUA în 11 232 480 de copii.

În prezent există peste 300 de milioane de cărți ale lui John Grisham tipărite în întreaga lume, care au fost traduse în 40 de limbi, iar nouă dintre romanele sale au fost transformate în filme.

Într-un interviu, Grisham a afirmat că de obicei are nevoie de doar șase luni pentru a scrie o carte și că autorul său preferat este John le Carré. Când nu scrie, Grisham se dedică unor cauze caritabile.

FRAGMENT

În urmă cu o lună, acționând în baza unui pont, gardienii  au percheziționat celula lui Zeke Huffey și au găsit un șiș, un  cuțit artizanal. De obicei, în cursul unor astfel de raiduri, se  găsesc droguri, dar o asemenea situație este tratată cu nonșalanță. Însă deținerea unei arme este o infracțiune gravă,  deoarece reprezintă o amenințare la adresa gardienilor. Zeke  a ajuns în Peșteră, o unitate subterană folosită pentru pe depsirea făptașilor aflaţi la izolare. Visul lui de a fi eliberat  condiționat s-a năruit. În schimb, a primit un supliment de  pedeapsă. 

La biroul central sunt întâmpinat de un bărbat în costum,  un fel de gardian adjunct, și, împreună cu un alt gardian,  sunt trecut prin dispozitivul de verificare şi securitate, apoi  condus spre o clădire aflată departe de unitățile deținuților.  Adjunctul dă din cap și se încruntă, iar ușile se deschid imediat. S-au tras sforile potrivite. Cobor o scară din beton și  ajung într-o încăpere rectangulară, umedă și fără ferestre.  Zeke așteaptă, stând pe un scaun din metal, ale cărui picioare sunt prinse în podea. Nu există partiție între noi. Are mâini le libere, iar după șocul de un moment provocat de vederea  mea, îmi permite o strângere moale de mână. 

După ce gardianul pleacă trântind ușa, Zeke întreabă:

– Ce cauți aici? 

– Am venit în vizită, Zeke. Mi-era dor de tine. 

Mormăie și nu găsește un răspuns. Cei azvârliți la izolator  nu au dreptul să primească vizite. Scot un pachet de țigări și  îl întreb: 

– Vrei una? 

– Cum dracu’ să nu? spune el, trezit de dependență. Îi întind o ţigară și observ că îi tremură mâinile. I-o  aprind cu un chibrit. Închide ochii și trage cu sete din ea  într-un efort puternic de a o termina dintr-odată. Scoate un  nor de fum spre tavan, apoi trage din nou din ea. După trei  fumuri, aruncă scrumul pe podea și reușește să zâmbească. – Post, cum de-ai ajuns aici? Vizitele sunt interzise în ga ura asta. 

– Știu. Am un prieten în Little Rock. 

Fumează țigara până la filtru, apoi strivește chiștocul de  perete și spune: 

– Îmi mai dai una? 

Îi aprind o altă țigară. E palid și tras la față, chiar mai slab  decât ultima oară când l-am văzut, și văd că are un nou tatuaj  pe gât. Nicotina îl calmează și nu-i mai tremură mâinile. 

– Se plănuiește să ți se adauge câteva luni la sentință,  Zeke, îi spun. Mare prostie să ascunzi un șiș. 

– Mai tot ce fac poate fi socotit prostesc, Post. Știi asta.  Oamenii inteligenți nu trăiesc așa. 

– Adevărat. Quincy Miller e un tip inteligent, Zeke, și a fost întemnițat din cauza ta. Ar fi timpul să-l eliberăm pe  băiat, nu crezi? 

De la ultima mea vizită, ne-am mai scris de câteva ori,  iar Guardian i-a trimis încă un cec cu o sumă mică. Cu toate  astea, din tonul scrisorilor lui îmi dau seama că nu e pregătit  să admită că a mințit. Consideră că el e la comandă în relația noastră fragilă și că ne manipulează din orice punct de  vedere. 

– A, nu știu ce să zic, Post. Asta a fost cu mult timp în  urmă. Nu-s sigur că-mi amintesc toate amănuntele.

– Am amănuntele aici, în declarație, Zeke. Una pe care  aș vrea s-o semnezi. Mai ții minte un vechi amic pe nume Shiner? Un alt drogat cu care ai fost închis în Georgia? Îmi zâmbește și răspunde: 

– Sigur că-l țin minte pe Shiner. Mare fraier! 

– Și el te ține minte. L-am găsit în apropiere de Atlanta  și se descurcă bine. Mult mai bine decât tine. S-a lăsat de  droguri și până acum n-a mai avut necazuri. Avem o declarație semnată de el în care spune că voi doi vă lăudați deseori  cu carierele voastre de turnători. Spune că ai râs de Quincy  Miller. Și de puștiul pe nume Preston, din Dothan, încă is pășindu-și pedeapsa. Shiner a mai spus că întotdeauna te  amuzai de rolul pe care l-ai jucat într-un proces judecat la  Gulfport, iar Kelly Morris încă execută o pedeapsă pe via ță din cauza ta. Zeke, am verificat cazurile astea, am citit  transcrierile proceselor în care se află mărturiile tale. Shiner spune adevărul. 

Se uită urât la mine și scutură scrumul țigării. 

– Și ce dacă? 

– E vremea să-ți descarci sufletul și să-l ajuți pe Quincy. 

N-ai nimic de pierdut, Zeke. Oricum nu ai unde pleca. Cum ți-am zis de câteva ori până acum, cei din Florida te-au uitat  de multă vreme. Nu le pasă nici cât negru sub unghie dacă  recunoști acum că ai mințit în legătură cu Quincy. 

Stinge al doilea chiștoc și mai cere o țigară. I-o aprind.  Trage tare din ea, sporind fumul care plutește deasupra ca petelor noastre, și spune sarcastic: 

– Of, nu știu ce să spun, Post, îmi fac griji pentru reputația  mea. 

– Foarte amuzant, dar eu nu mi-aș pierde prea multă vreme făcându-mi griji în legătură cu asta. Zeke, îți propun un  târg, unul care e valabil un sfert de ceas, apoi va dispărea  pentru totdeauna. Cum ți-am spus, am un prieten în Little  Rock, un om influent, altfel n-aş fi acum aici. Nimeni dintre  cei trimiși în Peșteră nu primește vizite, am dreptate? Așa că  târgul sună în felul următor. Statul Arkansas plănuiește să  îți adauge șase luni la condamnarea pe care o ai, drept pedeapsă pentru șiș. Asta se adaugă la cele douăzeci şi una de  luni pe care le mai ai de executat în văgăuna asta. Prietenul  meu poate face să dispară totul, mai puțin trei luni. Un an și  jumătate ar dispărea ca și cum nici n-ar fi fost. Tot ce trebuie  să faci e să semnezi declarația. 

Pufăie, scutură scrumul și se holbează neîncrezător la  mine. 

– Cred că glumești. 

– De ce aș glumi? Tu fă ceea ce trebuie, ca o adevărată ființă umană, ceea ce nu ești, și amândoi știm asta, iar Quincy  are o șansă. 

– Post, niciun judecător n-o să-l elibereze fiindcă apar eu  după douăzeci de ani și declar că am mințit. Fii serios!

– Lasă grija asta în seama mea! Zeke, în cazurile astea,  orice probă e de ajutor. Probabil că nu-ți mai aduci aminte  de o martoră pe nume Carrie Holland. Și ea a mințit atunci,  dar diferența e că acum a avut curajul să recunoască. Dacă  vrei, o citești, îți arăt declarația ei. O femeie curajoasă, Zeke. E vremea să te arăți bărbat, băiatule, și să spui măcar o dată  adevărul. 

– Știi ceva, Post? Începusem să te plac. 

– Nu te deranja! Nu sunt chiar atât de agreabil și chiar  nu-mi pasă. Misiunea mea e să descâlcesc ghemul de minciuni ce a dus la condamnarea lui Quincy. Vrei sau nu să ți se  șteargă optsprezece luni din pedeapsă? 

– Pot avea încredere în tine? 

– Cuvântul „încredere“ nu sună bine în gura ta, Zeke.  Sunt un om cinstit. Eu nu mint. Cred că va trebui să dai cu  banul. 

– Mai dă-mi una! 

Îi aprind cea de-a patra țigară. Acum e calm, calculat, aşa că spune: 

– Înțelegerea asta… Poți s-o pui în scris? 

– Nu, treaba nu merge așa. Toate închisorile din Arkansas  sunt supraaglomerate și statul trebuie să le mai golească puțin. Închisorile comitatelor sunt sufocate, iar în unele celule  dorm câte șase deținuți. Puternicii zilei caută spațiu. Nu le  pasă ce se întâmplă cu tine. 

– Aici ai dreptate. 

Aruncă o privire la ceasul de la mână. 

– Zeke, mi-au promis zece minute. Se apropie clipa.  Facem târgul sau nu? 

Fumează și se gândește.

– Cât mai rămân în Peșteră? 

– Ieși mâine de aici, îți promit. 

Încuviinţează și îi întind declarația. Presupunând că nu  prea citește grozav, formularea este simplă, din cuvinte care  nu au mai mult de trei silabe. Ținând țigara într-un colț al  gurii și simțind fumul arzându-i ochii, o citește cu atenție. După ce termină de citit ultima pagină, aruncă chiștocul și  spune: 

– Nu găsesc nimic anapoda aici. 

Îi întind un pix. 

– Îmi promiți, Post? 

– Îți promit. 

Cel mai bun avocat penalist din Arkansas mi-e prieten și  am lucrat cu el la un alt caz. Vărul soției lui este senator al  statului, președinte al Comisiei de Credite, astfel că răspunde de finanțarea tuturor agențiilor, inclusiv ale penitenciare lor corecționale. Nu-mi place să lucrez în favoarea băncilor,  pentru că am prea puține de oferit în schimb, dar în activitatea mea mă văd silit să colaborez. Ocazional, dau câteva  clicuri și se întâmplă un miracol. 

Lăsând în urmă câmpurile cu bumbac din nord-estul  statului Arkansas, o sun pe Vicki pentru a-i da vestea. Este  entuziasmată și dă fuga să o anunțe pe Mazy. 

După ce a depășit coșmarul căsătoriei cu Quincy, June s-a  măritat din nou. Al doilea efort al ei, cu un bărbat pe nume  James Rhoad, a fost ceva mai puțin haotic decât primul, dar n-a avut viață lungă. În acea perioadă, June era încă răvășită,  instabilă emoțional și continua să consume droguri. Frankie  l-a găsit pe Rhoad în Pensacola. Nu a avut nimic frumos de  spus despre fosta soție, iar după câteva sticle de bere a prezentat povestea pe care o speram noi. 

Trăiseră în concubinaj înainte de a se căsători, iar în acea  scurtă perioadă de romantism și exaltare băuseră mult și  consumaseră cocaină, dar întotdeauna departe de copii. În  câteva rânduri, June a râs de Quincy, un om pe care avea să  îl urască pe veci. I s-a confesat lui Rhoad că mințise pentru  a ajuta la condamnarea lui și că minciunile ei fuseseră încurajate de șeriful Phitzner și de procurorul Forrest Burkhead. Rhoad a manifestat rețineri în a se implica, dar Frankie  știe să fie insistent. Asta face parte din cultura noastră.  Strecoară-te ușurel, cunoaște-i pe martori, creează un grad  de încredere și amintește-i mereu că un om nevinovat a fost  nedreptățit de sistem. În cazul de față, de albi dintr-un orășel  uitat de lume. 

Frankie l-a asigurat pe Rhoad că el nu făcuse nimic rău  și că nu va avea necazuri. June mințise, iar ea refuza să re cunoască răul pe care îl făcuse. El, Rhoad, putea ajuta foarte  mult. 

În alt bar, după câteva sticle de bere, el s-a declarat de  acord să semneze o declarație.

Semnal editorial 165: Noutăți de la editura Rao (IV) – Grisham, Marquez, Stridsberg

Volumul se inspiră dintr-o problemă acută a vieții reale, și anume exploatarea persoanelor tinere. De altfel, autorul dezvoltă ideea unei investigații realizate și publicate într-un ziar. O firmă de avocatură rău intenționată profită de inocența și nevoile financiare ale studenților pentru a-i constrânge la datorii economice imposibil de returnat. Revelația studenților care își dau seama că justiția este atacată de persoane influente încă din timpul studenției devine o realitate asupra căreia suntem datori cu toții să ne întrebăm.

Grisham scrie o poveste palpitantă despre lumea academică a Dreptului și sistemele financiare, un cuplu ce riscă să afecteze orice societate și pentru care este nevoie de eroi care să îl înfrângă. Mark, Todd și Zola au optat pentru Facultatea de Drept din dorinţa de a schimba lumea și de a o transforma într-un loc mai bun. Dar ajunși în anul al III-lea de studiu, cei trei își dau seama că au fost înșelați. Prieteni apropiați, ei au împrumutat sume mari de bani pentru a-și permite să urmeze o facultate de mâna a treia, într-atât de mediocră, încât absolvenții săi trec rareori examenul de intrare în barou, fiind lipsiţi de orice șansă de a obţine un loc de muncă avantajos. Însă când află că școala lor face parte dintr-un lanț manevrat din umbră de un manager de fonduri din New York, care deține, totodată, și o bancă specializată în împrumuturi pentru studenți, cei trei știu că au fost prinși într-o mare capcană. Rezultatul este un thriller alert și palpitant, abundând de întorsături de situație. Grisham excelează, tratând cu un simţ al umorului aproape diabolic etica uneori discutabilă a lumii Dreptului și a băncilor.

Aceasta antologie isi propune sa fie cea mai reprezentativa dovada a imbinarii dintre jurnalism si literatura care a marcat intreaga cariera de reporter a lui Gabriel Garcia Marquez. Pe parcursul mai multor decenii, aceasta calatorie prin cincizeci de texte arata cum jurnalismul, „cea mai frumoasa profesie din lume”, constituie centrul activitatii castigatorului columbian al Premiului Nobel pentru literatura.

„Mai presus de orice, sunt jurnalist. Toata viata am fost jurnalist. Cartile mele sunt carti de jurnalist, chiar daca nu se prea vede”. Gabriel Garcia Marquez

Atunci când Jimmie Darling este admis la spitalul psihiatric Beckomberga din afara orașului Stockholm, fiica lui – Jackie – începe să petreacă tot mai mult timp acolo. În vreme ce mama acesteia își petrece vacanță la Marea Neagră, spitalul devine întreaga ei lume. Medicul responsabil este Edvard Winterson. Acesta insistă asupra faptului că nu există motive pentru a nu îi lua la plimbare pe pacienții săi, în afara spitalului, pentru a petrece o noapte prin oraș: „o noapte în afara zidurilor spitalului vă va face om din nou” este deviza lui. La spital, Jackie o întâlnește, de asemenea, pe Inger Vogel, o „asistentă angelică în saboți”, care pare să locuiască într-o zonă crepusculară între ordine și devastare, și pe Vogel – un pacient care îi ispitește atât pe Jimmie, cât și pe doctorul Winterson, cu mărgelele ei, cu arcul și cu obsesiile despre libertate și moarte.
În romanul Sarei Stridsberg, acest spital psihiatric, cu poveștile și misterele sale, amplasat într-un parc minunat, aproape de un lac, va căpăta dimensiuni aproape mitice și roluri extrem de antagonice – acela de înger răzbunător, dar și pe cel de mântuitor al sufletelor pierdute…

Lecturi 229: John Grisham – Ziua răzbunării

Este posibil ca imaginea să conţină: text

John Grisham – Ziua răzbunării (The Reckoning, 2018) 496p., HC, 13×20, Rao, 2019, Colecția Biblioteca Rao, Trad. Gabriel Stoian, 22.5 (45) lei, ISBN 978-606-006-277-6

Nota Goodreads: 3.73 (58598 note)

Descrierea editurii: „Pete Banning este fiul preferat al oraşului Clanton – erou decorat în cel de-Al Doilea Război Mondial, exponent al unei familii importante din zonă, fermier de succes, tată, soţ şi totodată membru de vază al Bisericii Metodiste. El revine acasă din război, în orăşelul său natal din Mississippi, şi îl ucide pe predicatorul metodist al comunităţii aparent fără niciun motiv. După ce este condamnat, confruntându-se cu moartea prin spânzurare, respinge oferta guvernatorului de a-i fi comutată pedeapsa dacă îşi divulgă motivul şi singura sa declaraţie – în
faţa şerifului, a avocaţilor săi, a judecătorului şi a familiei – rămâne „Nu am nimic de spus”. El pare să nu se teamă de moarte şi e gata să ia cu el în mormânt motivul secret al crimei comise. Călătoria incitantă prin care ne însoţeşte John Grisham ne poartă din junglele din Filipine şi tranşeele războiului până în lumea plină de secrete a unui azil de boli mintale şi sălile de tribunal în care avocaţii încearcă disperaţi să îi salveze viaţa lui Pete Banning.”

A trecut ceva timp de la ultimul roman de John Grisham citit de mine („Muntele familiei Gray”, despre care am scris aici). Înainte îi devoram thrillerele juridice, care mai apoi s-au dovedit a nu fi chiar atât de thriller. Acum nu cred că aș mai avea răbdare să citesc cinci sute de pagini de dezbateri, probe, discursuri și frământări ale unor personaje închise între patru pereți, pentru a decide soarta unui acuzat. Cred că și Grisham s-a plictisit de astfel de subiecte, deși firește că n-a abandonat cu totul sălile de judecată și complicatele manevre avocățești care i-au transformat pe practicanții acestei meserii în unii dintre cei mai detestați oameni de pe planetă, pe care ar vrea toată lumea să-i vadă arzând în cazanele cu smoală din iad (mai puțini cei care au fost scoși basma curată de aceștia, bineînțeles). El a trecut la alt nivel, mai complex, mai interesant, în principiu, adaptându-se vremurilor prezente.

Așadar, o poveste de epocă, ce ba se târăște ca melcul, ba o ia ca bolovanul la vale, cert e că sigur rămâi cu sentimente amestecate după terminarea acestui roman cam lunguț chiar și după standardele de scriere ale unuia dintre cei mai reputați romancieri ai Americii. Deși parcă a cam obosit și Grisham. Parcă nu mai izbutește să livreze bestselleruri pe bandă rulantă, deși probabil că The New York Times îi include mereu romanele în topurile sale. Parcă s-a plictisit de proceduri, de termene, de aprozi, de judecători și de martori și s-a decis să abordeze și alt soi de povești.

Cum este cazul cu romanul de față. Suntem în 1947, într-un orășel din Mississippi, Al Doilea Război Mondial s-a încheiat nu demult, segregarea rasială e-n floare și Pete Banning, erou de război și proprietar de câmpuri cultivate cu bumbac pe care negrii muncesc cu înfocare (ar trebui să le spun, oare, persoane de culoare, să nu-i jignesc pe înfocații adepți ai corectitudinii politice de orice fel?), căci unde altundeva ar duce-o ei mai bine ca aici? Erou ca erou, cu doi copii plecați la studii și o soție trimisă la azilul de nebuni aparent fără vreun motiv întemeiat, dar ce-i dă lui dreptul să-l împuște, fără niciun motiv, pe predicatorul metodist al orașului, ziua în amiaza mare, lăsând trei copilași fără tată și o văduvă tânără, fără absolut niciun viitor? Și cum să sfideze Pete Banning pe toată lumea, rostind doar „Nu am nimic de spus” când îl întreabă cineva, oricine, de ce l-a ucis pe bietul om?

Încet, foarte încet, povestea se desface, se amplifică, ia amploare, se ramifică, se dezvoltă, crește, capătă dimensiuni nebănuite, pe care nu mai stau acum să le dezvolt. E de ajuns să mai adaug că verdictul primit de Pete Banning e unul firesc, deși șocant, și că povestea adevărată începe abia din partea a treia. Acolo încep cu adevărat misterele, acolo începem să aflăm detalii, să găsim soluții la enigme, motivații și așa mai departe. Până acolo? Păi, o fermecătoare poveste de război, în care doar dragostea lui Pete față de frumoasa sa soție și față de copii îl ajută să treacă prin cumplitele încercări din timpul foametei, marșurilor nesfârșite, luptelor îngrozitoare și chinurilor oribile suferite după predarea trupelor americane din Indochina în fața trupelor japoneze (cine-a zis că orientalii redefinesc metodele de tortură nu s-a înșelat absolut deloc), și să rămână cu mințile mai mult sau mai puțin întregi (urmările unor astfel de traume au primit, mai târziu, numele de tulburare de stres posttraumatic) și o parte întâi de-a dreptul plictisitoare, cu multe săli de tribunale, proceduri și discursuri, care nu fac decât să exaspereze cititorul din ziua de azi, adept al cititului în metrou sau la semafor.

Merită citită povestea până la urmă? Dacă vă plac romanele de război, partea cu lagărele japoneze este destul de reușită. Grisham rămâne un nume de referință și un povestitor iscusit, mare țesător de intrigi complicate și de personaje memorabile, complexe și credibile totodată. Dacă vă plac romanele procedurale, în cazul acesta, juridice, iarăși vă va plăcea povestea, în ansamblul ei. Dacă vă place ficțiunea istorică, la fel, veți găsi pasaje excelent scrise, descrieri lungi și bine realizate și o documentare minuțioasă. Dacă însă nu vreți să citiți toate astea odată și să vă roadeți unghiile până la penultima pagina, ca să aflați ce l-a făcut pe Pete Banning să o ia razna și să nu se mai gândească la consecințele faptelor sale, care nenorocesc nu doar familia predicatorului, ci creează o adevărată undă de șoc pentru toată lumea, atunci înarmați-vă cu foarte multă răbdare și purcedeți la treabă.

JOHN GRISHAM – Scrisoare către cititori, înainte de publicarea romanului Ziua răzbunării

Dragi prieteni, în curând vom lansa Ziua răzbunării, un thriller diferit de tot ce a scris JOHN GRISHAM până acum.

 

John Grisham este autorul a treizeci de romane pentru adulți, o lucrare de nonficțiune și șase romane pentru tineret. Este unul dintre romancierii  cu cele mai remarcabile vânzări, cu peste 60 de milioane de copii vândute.

Iată ce spune autorul despre romanul Ziua răzbunării, care va fi publicat în această toamnă la Editura RAO într-o scrisoare adresată cititorilor din lumea întreagă: 

 

Dragă cititorule,

 

Acum 30 de ani, când am scris Și vreme e ca să ucizi, nu mi-am închipuit că vor urma atâtea altele după acest roman. Nici acum nu știu, ca să fiu sincer.

Ziua răzbunării e romanul cu numărul 40 și, ca să sărbătorim această cifră rotundă, îi voi duce pe cititori acolo unde am început, în Ford County, Mississippi. Cu toate acestea, cartea este foarte diferită de celelalte, în primul rând pentru că acțiunea are loc înainte să mă nasc.

În urmă cu mulți ani, am auzit despre o crimă fără sens petrecută într-un orășel din apropiere. Un bărbat apreciat în comunitate își ucide un prieten, și el o personalitate a locului. Motivul acestei crime nu este nici astăzi cunoscut. Povestea aceasta m-a urmărit de atunci și pentru că nu aveam toate datele, am făcut ceea ce face orice scriitor. Am „furat-o” și am completat spațiile goale. Adevărul este că nu știu ce s-a întâmplat cu adevărat. Ceea ce știu este că mi-a plăcut enorm să-mi închipui cum ar fi putut decurge lucrurile. Era o poveste prea bună ca să o ignor.

Sper că te vei bucura cititind-o. Între timp, eu pregătesc romanul cu numărul 41 (The Guardians, lansată pe 15 octombrie în Statele Unite).

JOHN GRISHAM

Semnal editorial 16: Noutăți de la editura Rao

 

„Pe înălţimi, cărările sunt pavate cu pumnale.” – Proverb Seanchan Roata Timpului se învârteşte. Vârstele vin şi se duc, lăsând în urmă amintiri ce devin legende. Legenda trece încet în mit, dar până şi mitul e uitat atunci când revine Vârsta care l-a creat. În a Treia Vârstă, o Vârstă a Profeţiei, Lumea şi Timpul stau în balanţă. Ce a fost, ce va fi şi ce este pot cădea în Umbră. Mai compact decât celelalte volume ale seriei, Calea pumnalelor are toate calitățile pe care cititorii le aşteaptă de la acest autor: o intrigă meticulos construită, puncte de vedere multiple, magii create inteligent şi originale. Spre deosebire de alţi autori ai unor megasaga, Jordan îşi alege cu grijă cuvintele, creând personaje şi evenimente care i-au adus preţuirea cititorilor. Continuă lectura

Ce citește Liviu 67: John Grisham – Muntele Familiei Gray

20707959 22877125 26056359 

John Grisham – Muntele Familiei Gray (Gray Mountain, 2014) 416p., HC, 13×20, Rao, București, 2015, Colecția Biblioteca Rao, Trad. Bogdan Olteanu, 45 RON, ISBN 978-606-609-847-2

Nota Goodreads: 3.48 (44114 Note)

Așa cum povesteam acum ceva timp în postarea despre Un Adevăr Delicat, de John le Carre, editura Rao a fost în timpul liceului principala mea sursă de material de lectură, pe lângă editurile Olimp, Elit, Aldo Press, Orizonturi, Nemira sau Lider. Îmi plăceau cărțile lor mici și groase ce se găseau din belșug la Biblioteca Județeană din Brăila și citeam aproape cinci cărți pe săptămână, iar Rao nu m-a dezamăgit niciodată, indiferent de autorul ales. Așa am ajuns să fac cunoștință cu autori precum Ted Allbeurry, Thomas Gifford, Colin Forbes, Nelson DeMille, Mario Puzo, Tom Clancy, Chuck Hogan, William Diehl (genial autor, păcat că a scris doar nouă cărți), Jeffrey Archer (am enumerat acum câțiva autori din garda veche a editurii Rao, cu ale cărei apariții am cam rămas în urmă în ultimii cincisprezece ani, de când am plecat din Brăila, însă de atunci și până acum portofoliul de autori al editurii s-a extins enorm, cu mulți autori unul și anul: printre alții, nu mai știu pe unde am citit, ar fi și Sam Eastland sau Lawrence Block, nepublicați însă până acum la Rao) și, cu voia dumneavoastră, John Grisham, probabil cel mai bun și mai popular autor de thrillere juridice din toate timpurile. De John Grisham cred că am citit mai bine de zece romane, practic cam tot ce scosese editura Rao până în 2002, anul în care am terminat eu liceul, pentru că este un autor care știe ce să scrie și cum să scrie, el însuși lucrând la un moment dat între 60 și 70 de ore pe săptămână într-un mic cabinet de avocatură american, iar romanele sale au devenit deja sinonime cu thrillerele juridice: avocați malefici și cruzi, corporații lacome și nemiloase, clienți jecmăniți de firme atotputernice, justiție nedreaptă, politici la nivel înalt, oameni mici și oameni mari, săli de judecată, tribunale, crime, violuri, violență, moarte, tot tacâmul, cu tot cu desert. Continuă lectura

Noutăți Editoriale 5 – Editura Rao (Ianuarie – Februarie – Martie 2016)


John Grisham – Muntele Familiei Gray (Gray Mountain, 2014)

În viaţa Samanthei Kofer nu era loc de surprize. Fiică de avocaţi, beneficiind de cea mai bună educaţie oferită de instituţii prestigioase, curtată de firme de top după terminarea facultăţii, ea alege să lucreze pentru cel mai mare cabinet de avocatură din lume, Scully & Pershing. Toate planurile îi sunt însă date peste cap de izbucnirea crizei din 2008. Peste noapte, Samantha se vede silită să se mute din Manhattan în Brady, Virginia, orăşel uitat de soartă din inima Apalaşiei. De la un salariu anual de 180 000 de dolari, ea ajunge să ofere asistenţă juridică gratuită persoanelor nevoiaşe din bazinul carbonifer american. Şi totuşi, pentru prima oară în viaţă, Samantha simte că poate face cu adevărat diferenţa pentru cineva. Continuă lectura