Lecturi 300: Stanisław Lem – Ciberiada

Stanisław Lem – Ciberiada (Cyberiada, 1965, 2016) 664p., HC, 15×23, Curtea Veche Publishing, 2021, Colecția Byblos, Trad. Ioana Diaconu-Mureșan, Red. Cristina Ștefan, 104,5 (110) lei, ISBN 978-606-44-1053-5

Descrierea editurii: „Doi mari roboți-inventatori ai viitorului se provoacă unul pe altul cu aparatele născocite: construiesc când un Electrobard producător de poezii pe bandă, când un instrument de dezîndrăgostit sau o mașină care creează neant și fac experimente pe sute de microlumi în căutarea Fericirii Universale. Într-un melanj alegoric de basm și fabulă modernă, aventurile roboților nasc o adevărată epopee, acoperind marile teme ale omenirii: nașterea, dragostea și moartea, binele și răul. Pe cât de distopice, pe atât de ludice și pe cât de specifice în tarele denunțate, pe atât de universal valabile, povestirile din Ciberiada se caracterizează printr-o inventivitate uimitoare. Sensurile stratificate îl incită pe cititor să le deplieze și să le sondeze, însă fără vreo garanție de a le epuiza. Lumea viitorului nu e cea mai frumoasă și nici cea mai bună. Întâlnim aici avariția și narcisismul, violența și demagogia, absurditatea și păcatul birocrației. Printr-o fină, dar mușcătoare ironie, Lem avertizează asupra pericolelor hipertehnologizării, îndemnând la meditația profundă asupra rostului vieții, limitelor cunoașterii și complexității naturii umane.”

Iată că aventura începută la final de 2011 a ajuns la frumosul număr 300. 300 de articole în care am vorbit despre cărți din cele mai variate domenii, dar mai ales din cele cu care a plecat la drum blogul FanSF: SF&Fantasy. Și cum totul are o ciclicitate și istoria tinde să se repete, iată că am tot amânat din varii motive să scriu despre una dintre cele mai frumoase și mai aspectuoase cărți apărute anul trecut pe meleagurile noastre. Și parcă am știut de ce aștept, căci ce mod mai potrivit de-a sărbători articolul cu numărul 300 în materie de recenzii pe blog (dacă le adun și pe cele apărute pe Bookblog, Revista Suspans, Revista de Suspans, Revista OPT Motive, blogul Editurii Paladin, Libertatea, Revista electronică Argos, plus alte câteva locuri, cu siguranță se strâng peste 500) ar fi decât ediția specială a Ciberiadei lui Stanisław Lem apărută anul trecut în frumoasa colecția Byblos a Editurii Curtea Veche, într-o nouă traducere (a Ioanei Diaconu-Mureșan – o realizare de excepție și un adevărat deliciu cultural) și într-o formulă grafică de excepție (cu un preț pe măsură, firește), cu prilejul centenarului nașterii faimosului scriitor polonez?

Dar ce avem noi aici? Basme cu roboți? „Dar e o aberație” mi-am spus pe vremea când strângeam ca un pasionat adevărat (nu că s-ar fi schimbat lucrurile între timp) aparițiile din colecția Nautilus de la Nemira, unde au și apărut mai multe volume ale lui Lem, când am început să citesc acea ediție a Ciberiadei. Ce-i asta, roboți schizofrenici, savanți nebuni, glume fără de înțeles (pe atunci), mașinării simandicoase, chiar nu e nimeni serios în poveștile astea aparent SF? De unde să știu pe atunci, când începeam să recuperez marile opere SF „serioase”, că Lem le scrisese apelând tocmai la folosirea umorului și a ironiei pentru a aborda teme extrem de actuale (și atunci, și acum) și de dureroase, pe care, date fiind timpurile în care le scrisese, nu le-ar fi putut enunța clar și răspicat?

„- Nu ești prea ager la minte, străine, dar am eu specialiști care-ți vor explica tot; poți trage nenumărate foloase de pe urma atâtor robi! Poți să-i îmbraci în straie de diferite culori și să-i pui să stea în piața mare sub formă de mozaic sau să creeze cu trupul lor înscrisuri informative pentru orice împrejurare; poți să-i legi în mănunchiuri și să-i arunci cât colo, poți să faci din vreo cinci mii dintre ei un cap de ciocan și din trei mii mânerul; poți să împletești din ei frânghii, să faci liane artificiale sau pandantive; știi, aceia care atârnă deasupra prăpastiei aduc bucurie inimilor și plăcere ochilor cu mișcările caraghioase ale trupurilor, cu zvârcolirile și țipetele lor. Și dacă pui vreo zece mii de roabe tinere să stea într-un picior și cu mâna dreaptă să facă opturi în timp ce cu stânga pocnesc din degete – ei bine, n-o să te dezlipești ușor de asemenea spectacol, îți spun din experiență!” (p. 256-257)

Și la fel de serioase și de actuale au rămas și acum, pentru că unul dintre marile avantaje ale abordării în cheie SF a unor teme puternic ancorate în realitate prin intermediul umorului și-al ironiei este faptul că nu se perimează, nu îmbătrânesc, nu ajung să fie depășite de ritmul în care înaintează tehnologia, așa încât scriitorii nu se trezesc încă din timpul vieții că viitorul anticipat de ei le-a depășit cu mult așteptările și mult mai devreme decât se așteptau când și-l imaginaseră.

Avem, așadar, lideri de la acea vreme (dar în care îi putem recunoaște oricând pe schizofrenicii, maniacii, psihopații, sociopații și mincinoșii patologici care ne conduc destinele și acum, căci nu ne-am trezit la realitate, ba din contră) care se puteau recunoaște cu ușurință în regi și regine și prințese capricioși, despotici, megalomani, lacomi, mitomani sau chiar nebuni de legat, avem savanți cu mințile plecate pe coclauri intergalactice (semiroboți, de fapt) întruchipați de personajele principale ale poveștilor lui Lem, Trurl și Clapaucius, care, cu ajutorul inteligenței extraordinare, al îndemânării și al șmecheriei, plus al lecțiilor primite pe vremea când erau doar niște învățăcei cu caș la gură de la tartorul tuturor invențiilor din viitor și al ideilor geniale (și trăsnite deopotrivă) Cerebron, avem electrobarzi care îi pot scoate la pensie pe cei mai înzestrați barzi umani (poate o trimitere la mașinăriile care pot înlocui complet oamenii, fiind mai ieftine pe termen lung și nici la fel de capricioase și de dificile), avem balauri fantastici păcăliți exact ca aceia din poveștile noastre cu zmei și balauri, avem planete pline de gunoaie gânditoare și de roboți scoși la pensie care ajung să formeze ligi independente cu pretenții de preamărire, avem mașini povestitoare, tâlhari fenomenali, demoni extraordinari, pustnici fantastici, savanți care vor să vindece lumea de rele, însă intențiile bune se întorc întotdeauna împotriva lor, avem, avem…

Avem toate metehnele lumii strânse între șase sute și mai bine de pagini de geniu, de umor fin sau străveziu, de ironie cât cuprinde, de povețe pe care le ascultăm degeaba, că tot ce știm noi facem cel mai bine, de personaje cu nume geniale (Clapauțiu, Cerebron, Auranțiu Platoșel, Ferricius, Polifazius, Ferocius, Garganțian, Cerebron, Balerion, Papagaster, Gurilă, Exilius, Mandrilion, mulți alții – și să nu uităm de mașinăria de îndeplinit dorințe sau de cea de dat scatoalce!) și de permanente șicanări, glume, farse și săgeți otrăvite pe care și le aruncă Trurl și Clapauțiu, adevărate mostre de savanți de tipul „așa nu”, avem o carte pe care ca să o înțelegi pe deplin trebuie să îi diseci pe îndelete fiecare rând, fiecare cuvânt în parte ca să te bucuri pe îndelete de geniul marelui scriitor care a fost Stanisław Lem.

În încheiere, aș vrea să mai adaug un lucru: există vârste și vârste pentru lectură, cum există și paliere diferite de interpretare și de înțelegere a marilor texte. Una e să citești Ciberiada sau Solaris la șaisprezece ani, alta e să le citești la patruzeci, după niște mii de cărți acumulate și o cu totul altă concepție despre viață, ajutat, firește de progresul inerent al societății (pericolul dezvoltării tehnologice cu care omenirea nu poate ține pasul?). Volumele mai sus-menționate, alături de multe altele, firește, reprezintă exemplul perfect. Și, ca și la traduceri, cu fiecare carte citită mai acumulezi ceva, mai înveți ceva, mai trăiești o viață, mai capeți un pic de experiență. Și se cunoaște. Din plin. Recomandată!

„Începeam să înțeleg cât de nechibzuită fusese toată acțiunea; la răsărit, altruizina acționa cu atâta forță, încât dacă pe unul îl mânca nasul, toți din regiune, pe o rază de o milă, îi răspundeau cu salve fulgerătoare de strănut; de persoanele care sufereau de vreo nevralgie mai serioasă fugeau și rudele, și asistentele, și medicii mai ceva ca de ciumă; numai câțiva masochiști se învârteau pe-acolo palizi, gâfâind de atâta plăcere neașteptată.” (p. 379, din geniala Altruizina sau Povestea adevărată despre cum pustnicul Bunițiu a vrut să fericească Cosmosul și ce-a ieșit din asta)

Un gând despre &8222;Lecturi 300: Stanisław Lem – Ciberiada&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.