„Profundă, misterioasă, emoţională şi captivantă, FEM este o carte luminoasă şi inspiratoare scrisă de o autoare de nivel internaţional”. (Deborah Levy)
Romanul FEM de Magda Cârneci (Polirom, 2011, 2014, 2021) se află pe lista scurtă a PEN America Literary Awards, secţiunea „Traducere”. FEM a apărut anul trecut la editura Deep Vellum din Statele Unite, în traducerea lui Sean Cotter.
Alături de Magda Cârneci, la secțiunea „Traducere”, mai sunt nominalizați: Juli Zeh, Mariana Olive, Fatima Daas, Carl de Souza. Lista completă a finaliștilor, aici.
Cuprinzând 125 de scriitori şi traducători, aflaţi în diferite etape ale carierelor lor, lista lungă a nominalizaţilor a fost anunţată de PEN America în data de 15 decembrie 2021.
Realismul magic al nuvelelor și povestirilor din Simfonia mută, potopit câteodată de note de fantastic și absurd, nu se desfășoară nici o clipă în gol: el are întotdeauna o acoperire psihologică și, de ce nu, mitologică. Importante nu sunt atât întâmplările, cât atmosfera și, mai cu seamă, mulțimea personajelor ce bântuie paginile cărții. Ele vor rămâne mult timp în memoria cititorului fiindcă o parte din acestea sunt, de fapt, arhetipuri. De aici și nota de fantastic, precum și grotescul sau umorul absurd. Izvorând din inconștient, ele parcă vin din interiorul peșterii lui Platon, contaminând și transfigurând prin trăirile lor tulburi contingentul.
Cadrul e cât se poate de real sau chiar hiperreal pe alocuri, recognoscibil în multe pagini, personajele însă, în ciuda conturului lor realizat cu precizie aproape chirurgicală, par scăpate de la balamuc, având aerul unor năluci proaspăt ieșite pe poarta propriului infern existențial. Ironică uneori, neașteptat de tragică alteori, Simfonia mută este tocmai cea care, paradoxal, dă glas celor mai ascunse gânduri și sentimente ale fiecăruia dintre noi, iar glasurile care răzbat dinăuntrul ei nu sunt altceva decât expresii vii ale tumultului nostru interior ce ne bulversează, adesea, conștiința. În acest sens, fiecare povestire este, mai mult decât orice altceva, o oglindă când limpede, când dureros de contorsionată a existenței noastre în lume.
Nichita Danilov (n. 1952) este membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al PEN Club European și colaborator permanent al cotidianului Ziarul de Iași. În 2004 a fost decorat cu Ordinul „Cavaler al Artelor” Clasa A, acordat de Președinția României. Prezent în antologii de poezie din țară și în reviste și publicații din străinătate. Dintre volumele publicate: Fântâni carteziene (1980, Premiul USR); Arlechini la marginea câmpului (1984); Mirele orb (1995, Premiul pentru poezie al USR, Premiul Asociației Scriitorilor din Iași, Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova); Centura de castitate (2007, Marele Premiu pentru Poezie „Nichita Stănescu”, Premiul de excelență al Asociației Scriitorilor din Iași, Premiul USR); Imagini de pe strada Kanta (2011, Premiul revistei Observator cultural); Portrete fără ramă (2012, Premiul pentru cea mai bună carte a anului dat de ARIEL); Recviem pentru țara pierdută (2016, Premiul USR – Filiala Iași); De la Caragiale la Urmuz sau realitatea în formă de conservă (2020). De același autor, la Editura Polirom: Nouă variațiuni pentru orgă (1999, Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova); Tălpi. Șotronul (2004, Premiul pentru proză al Asociației Scriitorilor din Iași); Locomotiva Noimann (2008, Marele premiu al revistei Poesis, Premiul pentru Proză al revistei Argeș, Premiul Asociației Scriitorilor din Iași); Ambasadorul invizibil (2010, 2018); Omul din eprubetă (2021, Premiul pentru proză al Revistei Ateneu, Premiul Scriitorul lunii aprilie 2020, acordat de USR cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași).
Fragment din Simfonia mută
Tabloul, continuă după o tăcere îndelungată Herr Igmar, avea în el ceva malefic, dar asta am văzut-o mai târziu. Portretul Elsei fusese pictat în interiorul unui iris ce îşi schimba culoarea în funcţie de unghiul din care-l contemplai, şi asta am constat tot mai târziu, dar şi de starea ta interioară… Portretul Elsei era viu. Sau cel puţin asta era impresia de care eram cuprins atunci când îl contemplam. De fapt, era viu pe jumătate, vorbesc de jumătatea lui inexistentă, haşurată doar din umbre. Irisul pictat se manifesta ca o oglindă. Contemplându-l, vedeam cum o parte din lucrurile risipite în salon îşi proiectau imaginea lor înăuntrul său. În timp ce alta se proiecta în afară, în spaţiul pe care-l vezi în stânga ta şi care abia se contura atunci. În preajma lui, vorbesc de tablou, aveai un sentiment straniu, ca şi cum tabloul ar fi fost un cristal magic în care se reflecta, redusă la dimensiunile unor virgule şi puncte, o parte din materia ce plana în univers, căci fiecare punct pictat, dacă te aplecai asupra lui, reflecta, la rândul său, alt punct. Contemplându-l, gândul m-a dus la povestirile lui Poe şi la Borges, dar şi la Grădina deliciilor lui Hieronymus Bosch şi la ceasurile curgătoare ale lui Dali. Bineînţeles, şi la Portretul lui Dorian Grey al lui Oscar Wilde. Iniţial, am avut impresia că mă aflu în faţa unui kitsch. Culorile mi s-au părut prea strălucitoare şi liniile mult prea stridente. Tabloul însă trecea prin mai multe metamorfoze. În fiecare zi, liniile lui deveneau tot mai sinuoase, amintindu-mi de culorile şi formele nudurilor expresioniste ale lui Egon Schiele, de stampa japoneză, dar şi de pictura lui Gustav Klimt. Pentru Elsa însă, tabloul acesta era de rău augur. De fiecare dată când îl privea, în forul său interior, Elsa se cutremura de teamă. Avea loc o dublă metamorfoză. Pe de o parte, tabloul prindea viaţă, pe de alta, jumătate din trupul Elsei se atrofia zi de zi, încetul cu încetul. Nu era vorba totuşi de o atrofiere fizică, ci mai de grabă de una de natură psihică, sufletească. Iar această atrofiere a realităţii însufleţea trăsăturile jumătăţii neconturate a portretului Elsei lucrat de bătrânul pictor. Uscăciunea fizică era aproape insesizabilă, şi totuşi o parte din trupul şi mai ales din chipul Elsei căpăta o expresie de suferinţă dureroasă, care se transmitea prin toţi porii, răspândindu-se în aerul din jur. În acelaşi timp, în tablou, liniile corpului şi chipului ei se îndulceau, devenind din ce în ce mai sinuoase, iar formele căpătau mişcări erotice. Părea că jumătatea haşurată de portret îi absoarbe încetul cu încetul toată viaţa. Şi am mai observat ceva, pe măsură ce chipul contorsionat al Elsei căpăta trăsături tot mai ascetice, cel din portret devenea tot mai vulgar, căpătând trăsăturile unei femei avide de plăceri carnale. Ochii şi buzele şi toate trăsăturile aveau în ele ceva atât de libidinos şi de pervers, încât mă apuca repulsia atunci când le priveam. Şi le priveam din ce în ce mai des. Nu mai ştiam dacă trăiesc în realitate sau într-o halucinaţie a propriului meu eu. Raţiunea îmi spunea că mutaţiile acestea nu erau decât rodul fanteziei mele generate de gelozie şi amplificate de orgoliu. Şi poate că aşa era. Dar atunci cum se explica faptul că halucinaţia aceasta e dacă stăm să gândim logic, ca o parte din celulele trupului Elsei să se transfere în tablou, în timp ce golul abia conturat de acolo i se transfera în conştiinţă? Probabil că imaginea pe care o aveam în forul meu lăuntric despre Elsa se proiecta în tablou, iar Elsa, intuindu-mi gândurile, încerca să-mi demonstreze contrariul…
Pe 28 ianuarie dezbatem cartea „Infanteria stelară” de Robert A. Heinlein (traducere din limba engleză de Radu Hăulică), apărută la Editura Paladin în 2017. Pe 28 ianuarie Liviu Szoke, moderatorul clubului nostru de lectură, vă întâmpină pe Messenger Rooms. Pentru a participa: – trimiteți un mesaj privat pe pagina de facebook Editura Paladin. Vom stabili acolo pașii următori. – data limită pentru înscriere este 27 ianuarie (inclusiv). – locuri disponibile: 15 Sinopsis „Infanteria stelară”: Războiul interstelar dintre Federaţia Terrană a Pământului şi civilizaţia extraterestră de pe planeta Klendathu a ajuns într-un punct critic. Soarta oamenilor e în mâinile Infanteriei Stelare, ale cărei trupe de elită sunt singurele care mai pot opune rezistenţă teribilei ameninţări. Abia ajuns în rândurile armatei, tânărul Johnny Rico se confruntă nu doar cu inamicul, ci şi cu propriile dileme morale. Infanteria stelară rămâne până în ziua de azi unul dintre cele mai controversate romane din istoria literaturii SF. Cartea este disponibilă pe site-ul Paladin cu o reducere de 20%: https://www.editura-paladin.ro/…/infanteria-stelara7c8
Editura Nemira lansează volumul Imagini. Viața mea în film, o invitație în imaginația creatoare a unuia dintre cei mai importanți regizori de film moderni: Ingmar Bergman.
Cartea apare în colecția Yorick, este tradusă de Ioana Ghișa și cuprinde o prefață semnată de criticul de film Andrei Gorzo.
În Imagini. Viața mea în film, Ingmar Bergman ne invită în culisele artei sale, într-un mod direct și autentic. Martori ai procesului său de creație, revedem secvențe, personaje, construcții emoționale sau regizorale ale celor mai importante filme ale sale: Persona, A șaptea pecete, Fragii sălbatici. Suntem chiar în intimitatea de creator a lui Bergman, părtași la ideile și visele din care s-au născut cele mai cunoscute opere ale sale, dar și la eșecurile care l-au împins să-și transforme angoasa în artă.
Cariera sa cuprinde peste 40 de ani de muncă și peste 60 de filme, dintre care multe au devenit clasice. Bergman face apel la memorie, la caietele de regie și la scenarii ca să comenteze într-un mod fascinant propriile reușite și rateuri, temele care l-au urmărit, relația dintre artă și viață.
„Cel mai mare regizor cu care am fost contemporan. Un povestitor înnăscut.“ – Woody Allen
„E imposibil să supraestimăm impactul pe care filmele lui l-au avut asupra oamenilor.“ – Martin Scorsese
„Un mare artist. Modernistul suprem al cinemaului mondial.“ – The New York Times
Ernst Ingmar Bergman (14 iulie 1918, Uppsala – 30 iulie 2007, Fåro) a scris și a regizat peste 60 de filme și 170 de producții teatrale. Printre cele mai cunoscute filme ale sale se numără A șaptea pecete (1957), Fragii sălbatici (1957), Persona (1966), Fanny și Alexander (1982), având aceleași teme centrale: familiile disfuncționale, artiștii ratați, Dumnezeul absent, imposibilitatea de a comunica unii cu ceilalți. Ca cineast, a lucrat constant cu același grup de actori, distribuindu-i în majoritatea filmelor sale (Liv Ullmann, Max von Sydow, Bibi Andersson, Harriet Andersson, Erland Josephson, Ingrid Thulin, printre alții). A luat nenumărate premii pentru filmele sale, iar autobiografia sa, Lanterna magică, a fost tradusă în mai multe limbi.
FRAGMENT ÎN AVANPREMIERĂ
Era necesar să scriu ceva care să înlăture senzația de gol interior și de bătut pasul pe loc. Mi-am exprimat starea emoțională cu o anumită precizie într-o reflecție scrisă când am primit premiul olandez Erasmus. Am numit-o „Pielea de șarpe“ și am publicat-o ca prefață la Persona:
Editura Polirom vă invită să citiți un fragment din romanul Abraxas de Bogdan-Alexandru Stănescu, apărut în colecția „Fiction Ltd.”.
Abraxas: numele mistic al zeului contradictoriu ne descuie porțile palatului de oglinzi deformante al realității iluzorii în care trăiește Michi Lucescu. Izolat de oameni și de viață într-o odăiță sărăcăcioasă închiriată în podul unei case vechi, acesta se lasă purtat de fluxul memoriei pe holurile unui bloc cu rădăcini în copilăria sa. Palierele îmbrăcate în gresie și faianță verde, ca o piscină interioară, conturează treptat imaginea unei ciudate Case cu Lei în care a locuit cândva împreună cu Prințesa Ralu, mama lui teatrală și strivitoare ca o forță a naturii. Din această casă vie, străjuită de doi lei de piatră și lipită de cimitirul evreiesc, vedem Bucureștiul cenușiu al ultimului deceniu comunist și pe cel pestriț din anii de după Revoluție. În rătăcirile sale prin blocul amintirilor, Michi deschide pe rând ușile celor 11 apartamente și pătrunde în câte un vechi cinematograf bucureștean, devenind concomitent spectator și protagonist al unui film al ratării și (auto)distrugerii. Episoadele acestui film, în care își joacă propriul rol sau poartă măștile altora, se derulează în puncte diferite din timp și spațiu, de la evul întunecat al cruciadei lui Frederic Barbarossa până la un viitor postapocaliptic înghițit de ape, trecând prin Viena lui Iacov Levi Moreno, Parisul lui Ilarie Voronca și New Yorkul lui Delmore Schwartz. Dar din toate aceste reflexii, unele senine, altele neguroase, se compune sufletul personajului, al Omului. Căci Abraxas este deopotrivă lumină și întuneric, este viață și moarte simultan, este dragostea și uciderea ei. Este lumea întreagă.
Bogdan-Alexandru Stănescu (n. 1979) este scriitor, eseist, traducător, editor, doctor în filologie. A debutat cu cronică literară în revista Luceafărul (1999), a fost inclus cu proză scurtă în majoritatea antologiilor „Prima mea…” (ART) și a publicat împreună cu Vasile Ernu volumul Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc (Polirom, 2010). A mai publicat: Apoi, după bătălie, ne-am tras sufletul (poeme, Cartea Românească, 2012, nominalizat la premiile revistei Observator cultural și Radio România Cultural), Enter Ghost. Scrisori imaginare către Osip Mandelștam (eseu, ART, 2013), anaBASis (poezie, Cartea Românească, 2014, nominalizat la premiile Radio România Cultural), Copilăria lui Kaspar Hauser (roman, Polirom, 2017, 2021, Premiul pentru proză în cadrul Premiilor „Nepotu’ lui Thoreau”, Premiul pentru proză al revistei Ateneu, Premiul Radio România Cultural, Premiul Festivalului primului roman de la Chambéry, Franța, nominalizat pe lista scurtă a Premiului European pentru Literatură, tradus în franceză, croată, maghiară, bulgară și macedoneană), Caragiale. Scrisoarea pierdută (roman biografic, Polirom, 2019) și Adorabilii etrusci (poeme, Charmides, 2021). A tradus din Alberto Manguel, James Joyce, Tennessee Williams, William Faulkner, Sandra Newman, Edward Hirsch, Paul Auster, Daniel Mendelsohn, Louise Glück și Philip Roth.
Miercuri, 26 ianuarie, ora 19.30 vă invităm să vizionați lansarea volumului de proză scurtă Cea mai mică femeie din lume. Proză scurtă, 1940–1964 de Clarice Lispector, recent apărut în traducerea Ancăi Milu-Vaidesegan în colecția „Raftul Denisei“, colecție coordonată de Denisa Comănescu. Acesta este primul din cele două volume care constituie integrala prozei scurte a Claricei Lispector, publicată pentru prima dată în limba română de Editura Humanitas Fiction. La un secol de la nașterea sa, cele optzeci și cinci de povestiri reunite în ediția noastră dezvăluie o mare scriitoare a secolului XX, o figură inovatoare a literaturii sud-americane, creatoarea unui limbaj neconvențional, revoluționar, neliniștitor.
Participă: Anca Milu – Vaidesegan, profesor universitar,traducătoarea cărții, Alina Purcaru, scriitoare,critic literar, jurnalist cultural și Dinu Flămând, scriitor, poet și traducător. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director al Editurii Humanitas Fiction.
Joi, 27 ianuarie, începând cu ora 17.00, pe paginile de Facebook Polirom și Cărturești, va avea loc lansarea romanului Sunt oare un călău?de Lilia Calancea, recent apărut în colecția Ego.Proză a Editurii Polirom.
Invitați, alături de autoare: Dumitru Crudu și Vasile Ernu
Fundația Calea Victoriei în parteneriat cu blogul Biblioteca lui Liviu organizează un concurs care are ca premiu un loc în cadrul cursului „Muzica Pământului de Mijloc”.
J.R.R. Tolkien a reuşit să clădească de-a lungul impresionantei sale cariere literare un univers fascinant, plin de viaţă şi de… muzică. În încercarea sa de a creiona o mitologie cât mai apropiată de cele pe care le-am putea regăsi în lumea reală, el a avut grijă ca fiecare aspect, de la limbile vorbite de popoarele Pământului de Mijloc şi până la obiceiurile religioase ale acestora, să pară veridic. În fiecare volum, de la Silmarillion şi până la trilogia Stăpânul Inelelor, găsim la fiecare pas balade, cântece şi alte manifestări muzicale.
De altfel, în universul lui Tolkien, mitul creaţiei este strâns legat de muzică: Ilúvatar (zeul suprem) creează lumea şi tot ce este bun cu ajutorul ainurilor, învăţându-i pe aceştia să cânte şi să ţeasă melodii în baza temelor compuse de el. Tot prin muzică apare şi răul, atunci când Melkor, un Lucifer al acestui univers, se hotărăşte să îşi creeze propriile teme şi astfel ia naştere disonanţa. Aşadar, încă de la început, muzica joacă un rol esenţial în viaţa Pământului de Mijloc, fiind sursă de desfătare, de alinare, dar şi muniţia unor lupte năprasnice.
Întâlnirile dedicate Muzicii Pământului de Mijloc îşi propun o explorare a folclorului imaginat de Tolkien, dar şi de alţi artişti care au îmbogăţit lumea fondată de scriitorul britanic. De la cântecele pe care le regăsim efectiv în cărţi, la muzica unor formaţii precum Led Zeppelin, Black Sabbath sau Rush, care au track-uri inspirate de univers; şi, evident, muzica filmelor, vă propun să mă însoţiţi într-un carusel emoţional, centrat pe o lume fantastică pe măsură.
1. Muzica Ainurilor. O explorare a conţinutului muzical imaginat de Tolkien şi a pieselor inspirate de creaţia sa.
2. Cântecele Puterii. Analiza muzicii de film – de la animaţiile anilor `70, produse de Rankin-Bass şi Ralph Bakshi, şi până la cele două trilogii regizate de Peter Jackson. Disecarea materialului tematic construit de Howard Shore.
Cursul are loc online, live, pe zoom.us. Vă rugăm să ţineţi cont de data şi ora la care au loc întâlnirile, cursurile nu se înregistrează. Cu o zi înainte de data începerii, veţi primi un link cu ajutorul căruia veţi accesa cursul pe Zoom.us.
Pentru reducere, folosește codul de cupon FIDELITATE
Loc
Cursul are loc online, live, pe zoom.us.
Iar pentru a vă înscrie la concurs trebuie doar să lăsați un comentariu la această postare în care să scrieți „Particip” și, opțional, de ce ați vrea să participați la curs. Bineînțeles, cine dorește să ajute cu o apreciere a paginilor Fundația Calea Victoriei (https://www.facebook.com/fundatia.calea.victoriei) și/sau Biblioteca lui Liviu (https://www.facebook.com/LiviuSzoke) și să distribuie unde dorește această postare o poate face și-i vom fi foarte recunoscători.
Concursul se va încheia marți 1 februarie. Mult succes!
Roman nominalizat la International Booker Prize 2020
„În Numele celălalt, acumularea ritmată de cuvinte are ceva incantatoriu – un aer aproape sacru.” The Wall Street Journal
Deschiderea magnum opus-ului lui Jon Fosse urmărește în paralel viețile a doi bărbați ce trăiesc pe coasta de vest a Norvegiei: naratorul, pictorul văduv Asle, și celălalt Asle, tot pictor. Cei doi sunt identici, versiuni ale aceluiași om, două variante ale aceleiași vieți. Scris într-un stil hipnotic, Numele celălalt pune sub semnul întrebării noțiunile de subiectivitate și de Sine. Printr-o proză „lentă”, cu ajutorul amintirilor, Fosse explorează convergențele și divergențele dintre cele două vieți, totul conducând la o întâlnire decisiva a celor doi. Capodoperă a unuia dintre cei mai mari scriitori contemporani ai lumii, Numele celălalt reprezintă o explorare percutantă a condiției umane.
„Vaduva rosie” este, cu siguranta, un thriller de spionaj inteligent si fascinant. Un roman despre loialitate si despre sacrificiile facute pentru a-i salva pe cei pe care ii iubesti. De la prima pana la ultima pagina, povestea e plina de tensiune si realism. Tensiune, pentru ca personajele ies din tiparul obisnuit. Intre cele doua personaje principale – ambele femei – se leaga o prietenie, dar si o competitie. Un joc de-a soarecele si pisica, in care surprizele curg lant. Realism, pentru ca Alma Katsu stie sa scrie. Ca fost angajat al serviciilor de intelligence din Statele Unite, timp de peste 30 de ani, ea stie exact ce inseamna dramatismul situatiilor incordate, necunoscutul, minciuna, tradarile si cursa contracronometru pentru aflarea adevarului. Si nu doar ca stie lucrurile acestea, ci le si asterne bine pe hartie.
Vaduva rosie este o lectura captivanta, care a sedus atat cititorii din Statele Unite, cat si industria filmului american, pentru ca toate aceste calitati ale romanului s-au concretizat in realizarea unui serial bazat pe aceasta carte.
Pentru a participa:
Sinopsis „Infanteria stelară”:
FanSF 
