Concurs „Muzica Pământului de Mijloc”

Muzica Pământului de Mijloc

Fundația Calea Victoriei în parteneriat cu blogul Biblioteca lui Liviu organizează un concurs care are ca premiu un loc în cadrul cursului „Muzica Pământului de Mijloc”.

J.R.R. Tolkien a reuşit să clădească de-a lungul impresionantei sale cariere literare un univers fascinant, plin de viaţă şi de… muzică. În încercarea sa de a creiona o mitologie cât mai apropiată de cele pe care le-am putea regăsi în lumea reală, el a avut grijă ca fiecare aspect, de la limbile vorbite de popoarele Pământului de Mijloc şi până la obiceiurile religioase ale acestora, să pară veridic. În fiecare volum, de la Silmarillion şi până la trilogia Stăpânul Inelelor, găsim la fiecare pas balade, cântece şi alte manifestări muzicale.

De altfel, în universul lui Tolkien, mitul creaţiei este strâns legat de muzică: Ilúvatar (zeul suprem) creează lumea şi tot ce este bun cu ajutorul ainurilor, învăţându-i pe aceştia să cânte şi să ţeasă melodii în baza temelor compuse de el. Tot prin muzică apare şi răul, atunci când Melkor, un Lucifer al acestui univers, se hotărăşte să îşi creeze propriile teme şi astfel ia naştere disonanţa. Aşadar, încă de la început, muzica joacă un rol esenţial în viaţa Pământului de Mijloc, fiind sursă de desfătare, de alinare, dar şi muniţia unor lupte năprasnice.

Întâlnirile dedicate Muzicii Pământului de Mijloc îşi propun o explorare a folclorului imaginat de Tolkien, dar şi de alţi artişti care au îmbogăţit lumea fondată de scriitorul britanic. De la cântecele pe care le regăsim efectiv în cărţi, la muzica unor formaţii precum Led Zeppelin, Black Sabbath sau Rush, care au track-uri inspirate de univers; şi, evident, muzica filmelor, vă propun să mă însoţiţi într-un carusel emoţional, centrat pe o lume fantastică pe măsură.

1. Muzica Ainurilor. O explorare a conţinutului muzical imaginat de Tolkien şi a pieselor inspirate de creaţia sa.

2. Cântecele Puterii. Analiza muzicii de film – de la animaţiile anilor `70, produse de Rankin-Bass şi Ralph Bakshi, şi până la cele două trilogii regizate de Peter Jackson. Disecarea materialului tematic construit de Howard Shore.

Cursul are loc online, live, pe zoom.us. Vă rugăm să ţineţi cont de data şi ora la care au loc întâlnirile, cursurile nu se înregistrează. Cu o zi înainte de data începerii, veţi primi  un link cu ajutorul căruia veţi accesa cursul pe Zoom.us. 

Sursă imagine – https://www.goodfreephotos.com/other-photos/lord-of-the-rings-the-one-ring.jpg.php

DomeniuMuzică & Dans
LectorRadu Mihalache
Dată începere21 februarie 2022
Oră curs19:00
Număr ateliere2
TipTeoretic
Cost160 de lei (total pentru 2 întâlniri)
Cost redus
(card fidelitate, studenţi, elevi, pensionari)
Pentru reducere, folosește codul de cupon FIDELITATE
LocCursul are loc online, live, pe zoom.us.

Iar pentru a vă înscrie la concurs trebuie doar să lăsați un comentariu la această postare în care să scrieți „Particip” și, opțional, de ce ați vrea să participați la curs. Bineînțeles, cine dorește să ajute cu o apreciere a paginilor Fundația Calea Victoriei (https://www.facebook.com/fundatia.calea.victoriei) și/sau Biblioteca lui Liviu (https://www.facebook.com/LiviuSzoke) și să distribuie unde dorește această postare o poate face și-i vom fi foarte recunoscători.

Concursul se va încheia marți 1 februarie. Mult succes!

Câștigătorul concursului organizat de Leda Bazaar în parteneriat cu Biblioteca lui Liviu

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi text

Am primit pe blog 26 de răspunsuri de la 26 de participanți, plus 3 pe Instagram (o parte dintre cei de pe Instagram s-au înscris și direct pe blog), pe care i-am trecut după cei 26 de pe blog, intrând laolaltă în extragere, iar filmarea cu extragerea câștigătorului o puteți urmări atât pe pagina Biblioteca lui Liviu (https://www.facebook.com/LiviuSzoke), cât și pe pagina mea personală de Facebook, aici: https://www.facebook.com/profile.php?id=100007516980374.

Continuă lectura

Concurs Leda Bazaar & Biblioteca lui Liviu: „Un râu lung și luminos”, de Liz Moore & „Daisy Jones & The Six”, de Taylor Jenkins Reid

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi text

Primul concurs al anului este organizat în parteneriat cu editura Corint și colecția Leda Bazaar, în care anul acesta au apărut deja două romane excelente: este vorba despre „Un râu lung și luminos”, de Liz Moore (traducere din limba engleză de Carmen Ion), și „Daisy Jones & The Six”, de Taylor Jenkins Reid (traducere din limba engleză de Maria Adam). Primul este un thriller polițist care expune latura mai puțin plăcută a vieții locuitorilor orașului american Philadelphia, cu droguri, prostituție și polițiști corupți, cel de-al doilea este despre o trupă rock fictivă din timpul agitaților ani șaptezeci, fiind o poveste despre sex, droguri, rock ’n’ roll, dar și despre prețul succesului și sacrificiile pe care sunt nevoiți să le facă artiștii și familiile lor.

Vor fi două concursuri, unul pe blog (https://fansf.wordpress.com/) și unul pe Facebook (https://www.facebook.com/LiviuSzoke), constând în câte un pachet alcătuit din cele două cărți oferite de editura Corint, însă la cele două concursuri puteți participa și pe Instagram.

Voi extrage doi câștigători, unul pe blog, prin aplicația Random.org, și unul pe Facebook, prin aplicația Facebook Comment Picker. Câștigătorii celor două concursuri vor fi anunțați atât pe blog, cât și pe pagina de Facebook Biblioteca lui Liviu și pe pagina mea de Instagram (instagram.com/liviuszoke/). La cele două concursuri puteți participa pe toate cele 3 platforme, menționând la care dintre concursuri vreți să vă înscrieți. Dacă doriți să o faceți la ambele, vă rog să precizați sau să intrați și pe blog și să lăsați un comentariu. Mai multe înscrieri, mai multe șanse. Dacă se vor suprapune câștigătorii, voi alege alt câștigător. 🙂

Pentru a vă înscrie la cele două concursuri (cu mențiunea „pentru blog” sau pentru „pagina de Facebook”) pe Instagram, trebuie doar să dați follow paginilor instagram.com/liviuszoke/ și instagram.com/ledabazaar/ și să menționați, într-un comentariu la postare, la care dintre concursuri vreți să participați. Nimic mai simplu! Iar pentru a participa la concurs pe blog sau pe pagina de Facebook Biblioteca lui Liviu, trebuie să dați like paginii Biblioteca lui Liviu (https://www.facebook.com/LiviuSzoke) și a Colecției Leda Bazaar (https://www.facebook.com/EdituraLedaBazaar) și să răspundeți la întrebarea: Ce vă atrage la cele două cărți?

Câștigătorii vor fi aleși luni, 15 martie. Mult succes!

Despre cele două volume:

Ar putea fi o imagine cu text

Două surori străbat aceleași străzi, deși viețile lor sunt cum nu se poate mai diferite.

Apoi, una dintre ele dispare.

Într-un cartier din Philadelphia zguduit de criza opiaceelor, două surori odinioară de nedespărțit se trezesc de părțile opuse ale baricadei. Una dintre ele, Kacey, trăiește pe străzi, dependentă de droguri. Cealaltă, Mickey, străbate cartierul cu mașina de patrulă a poliției. Nu-și mai vorbesc, iar autoritățile nu cunosc nimic despre relația dintre ele, însă Mickey n-a încetat niciodată să-și facă griji pentru sora ei mai mică.

Apoi, Kacey dispare brusc, iar întâmplarea coincide cu un bizar lanț de crime săvârșite în cartierul lui Mickey. Riscându-și slujba de polițistă și, poate, chiar și bunăstarea fiului ei de patru ani, Mickey devine periculos de obsedată de găsirea făptașului – și a surorii ei – înainte de a fi prea târziu.

Alternând misterul din prezent cu povestea copilăriei și a adolescenței celor două surori, Liz Moore creează o operă care are darul să te țină tot timpul în suspans, dar și să te impresioneze. Un râu lung și luminos îmbină cea mai înaltă formă de ficțiune polițistă cu intimitatea emoțională a unei drame familiale de neuitat, oferind cititorilor o poveste deopotrivă antrenantă și sensibilă despre indestructibila legătură dintre familie și destin.

„Nu e doar un mystery pe care nu-l poți lăsa din mână, ci și un roman profund și puternic al unei scriitoare care dovedește o imensă compasiune față de propriile personaje. Un râu lung și luminos te duce cu gândul la cele mai reușite opere ale lui Dennis Lehane sau David Simon. M-am trezit zăbovind îndelung la ultimele pagini, căci pur și simplu îmi doream să nu se mai termine. Mi-a plăcut enorm această carte!” PAULA HAWKINS, autoarea romanului Fata din tren

„Un râu lung și luminos este un roman remarcabil de profund și emoționant despre legături de familie și răni din copilărie imposibil de vindecat. Este, de asemenea, un mystery fascinant și cu un ritm perfect. Mi-a plăcut la nebunie fiecare pagină!” DENNIS LEHANE, autorul romanului Shutter Island

„Inteligent meșteșugit. […] Cu o pleiadă de personaje puternice și o intrigă plurivalentă, acest roman va satisface atât gusturile amatorilor genului, cât și ale celor care apreciază ficțiunea literară.” Publishers Weekly

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi text care spune „SINGURA SINGURA ZI ȘI M-AM ÎNTR-O ROMANUL DE EL. REESE 45 RPM FAȚA Daisy Jones The Six TAYLOR JENKINS REID LEDA BAZAAR”

Un roman cuceritor despre ascensiunea fulgerătoare și destrămarea oarecum previzibilă a unei trupe rock în timpul zbuciumaților ani 1970.

Toată lumea a auzit de celebrul grup rock Daisy Jones & The Six, dar nimeni nu a reușit să afle până acum motivele care i-au făcut pe membrii săi să își spună adio în timpul unui mult așteptat turneu mondial. Cine a fost de vină? Billy, cântărețul talentat și fermecător, dar înclinat să calce strâmb, sau aparent aeriana și fragila Daisy, care își dorește să fie apreciată nu pentru frumusețea năucitoare cu care a fost înzestrată, ci pentru talentul muzical?

O poveste despre sex, droguri, rock ’n’ roll, dar și despre prețul succesului și sacrificiile pe care sunt nevoiți să le facă artiștii și familiile lor. Construit sub forma unui interviu extins cu toți cei implicați, romanul reușește să surprindă cu fidelitate o perioadă istorică deopotrivă fermecătoare și controversată.

„Am devorat romanul într-o singură zi și m-am îndrăgostit de el.” Reese Whiterspoon

„Romanul lui Reid seamănă într-atât cu biografia unei trupe care a existat în realitate și adună laolaltă episoade care par desprinse cu adevărat din atmosfera anilor ’70, încât cititorii vor avea senzația că îi ascultă pe cei din Fleetwood Mac sau Led Zeppelin. Reid este neîntrecută în abilitatea ei de a crea personaje complexe, ale căror emoții îți vor face pielea de găină.ˮ Booklist