Lecturi 138: Robert Jackson Bennett – City of Miracles

31522139 28784121

Robert Jackson Bennett – The Divine Cities II: City of Miracles (2017) 448p., Mobi Ebook, Jo Fletcher Books, 2017

Nominalizări: Goodreads Choice Award Nominee for Fantasy 2017

Nota Goodreads: 4.45 (3643 note)

Descriere: „Shara Komayd, fostul prim-ministru al Saypurului, a fost asasinată. Veștile circulă repede și până foarte departe, ajungând chiar și într-un micuț și îndepărtat sat din nord-vestul orașului Bulikov, ai cărui locuitori se ocupă cu doborârea copacilor seculari, acolo unde un tăcut muncitor Dreyling pe nume „Bjorn” citește liniștit ziarul, apoi își părăsește postul și pleacă fără să sufle nicio vorbă. E șocat și furios, însă în sinea lui suferă enorm; a așteptat treisprezece ani un semn de la Shara, prietena lui cea mai bună – care să-i spună să vină acasă. El a crezut tot timpul că ea punea la cale vreo mare operațiune și că-i va cere și lui să joace un rol la un moment dat. Acum a rămas singur pe lume și nu mai are pentru ce trăi – dar mai întâi trebuie să-i găsească pe cei care au comis o asemenea crimă. Sigrud n-a fost prezent când a murit singura lui fiică, Signe, și nici când a murit vechiul său camarad, Shara. Acum a murit Bjorn și s-a întors Sigrud. Și va găsi răspunsuri, pentru Shara, dar și pentru el. La urma urmei, cândva a promis ceva…” Continuă lectura

Lecturi 137: Stieg Larsson – Millennium II & III: Fata care s-a jucat cu focul & Castelul din nori s-a sfărâmat

 

Stieg Larsson – Millennium II: Fata care s-a jucat cu focul (Millennium II: Flickan som lekte med elden, 2006) 768p., TPB, 13×20, colecția Fiction Connection, trad. Elena-Maria Morogan, red. Domnica Drumea, 55 lei, ISBN 978-973-707-263-4

Premii: Svenska Deckarakademins pris för bästa svenska kriminalroman (2006), Goodreads Choice Award for Mystery/Thriller (2009)

Nominalizări: Anthony Award Nominee for Best Novel (2010), Dilys Award Nominee (2010)

Nota Goodreads: 4.23 (676360 note)

Stieg Larsson – Millennium III: Castelul din nori s-a sfărâmat (Millennium III: Luftslottet som sprängdes, 2007) 864p., TPB, 13×20, Trei, 2009, colecția Fiction Connection, trad. Elena-Maria Morogan, 59 lei, ISBN 978-973-707-304-4

Premii: Glass Key Award (2008), Audie Award for Thriller/Suspense (2011), Goodreads Choice Award for Mystery & Thriller, Favorite Book, Favorite Heroine (2010)

Nota Goodreads: 4.21 (544908 note)

Descrierea editurii: „LISBETH SALANDER se întoarce în Suedia după o lungă vacanţă petrecută în Caraibe. A pus mâna pe o mare sumă de bani şi este, pentru prima dată în viaţă, independentă financiar. Dar ea nu mai are nici familie, nici prieteni şi realizează că este complet singură. În acelaşi timp, MIKAEL BLOMKVIST, de la revista Millennium, a dat de un nou subiect fierbinte. Jurnalistul Dag Svensson şi prietena lui Mia Bergman au dovezi despre existenţa unei filiere de prostituţie care activează între Europa de Est şi Suedia şi care, mai mult, este muşamalizată de serviciile secrete. Multe dintre persoanele implicate în traficul cu femei au poziţii importante în societate. Întâmplări din trecutul întunecat al lui Lisbeth Salander încep să iasă la iveală. Atunci când Dag şi Mia sunt brutal asasinaţi, bănuielile se îndreaptă spre Salander, iar poliţia va declanşa o adevărată vânătoare împotriva ei. Salander se decide să pună capăt pentru totdeauna trecutului şi să-i pedepsească pe cei care merită. Drumurile lui Blomkvist şi Salander se întretaie din nou. ” Continuă lectura

Lecturi 136: Pierce Brown – Furia Dimineții

18966806 

Pierce Brown – Furia Dimineții (Red Rising III: Morning Star, 2016) 688p., HC, 14×21, Paladin, 2017, Colecția Science-Fiction, trad. Iulia Pomagă, red. Roxana Coțovanu și Iulian Curuia , 39 lei, ISBN 978‑606‑8673‑67‑7

Premii: Goodreads Choice Award for Science-Fiction 2016

Nominalizări: ITW Thriller Awards Nominee for Best Young Adult Novel

Nota Goodreads: 4.5 (70729 note)

Descrierea editurii: „Abandonat de Mustang, luat drept mort de Fiii lui Ares, adus în pragul nebuniei de singurătatea și întunecimea de mormânt a carcerei în care este ținut închis, Secerătorul e redus la acel Darrow din Lykos care era la începuturi. Totul pare pierdut. Dar cu ajutorul prietenilor pe care încă-i mai are, Darrow reușește să evadeze din mâinile Șacalului, ceea ce se dovedește cea mai ușoară parte a misiunii lui. Cea mai complicată este să-i inspire pe cei asupriți să găsească curajul să se revolte, puterea să rupă lanțurile, îndrăzneala să viseze la o lume complet diferită față de tot ce știau până acum. Căci a venit în sfârșit momentul revoluționării Societății abuzive.” Continuă lectura

Trilogia Turbion, de Robert Charles Wilson, apare în noul format Nautilus

Editura Nemira publică în 2018, în noul format Nautilus, trilogia Turbion – care se află în continuare în topurile criticilor și cititorilor de science fiction din toată lumea – o serie care duce la extrem speculațiile științifice, o combinație electrizantă între spectacolul cosmic al stingerii stelelor și spectacolul oamenilor în pragul apocalipsei.

Turbion, primul volum al trilogiei, urmează să apară la finalul lunii ianuarie. Următoarele romane, Axa și Vortex, apar în februarie și în martie.

turbion

Turbion a câștigat Premiul Hugo pentru cel mai bun roman science fiction în 2006, a fost nominalizat la premiile Locus și John W. Campbell Memorial, a câștigat Grand Prix de l’Imaginaire în 2008. Continuă lectura

Stația Centrală, de Lavie Tidhar, apare în colecția Nautilus a editurii Nemira

Editura Nemira lansează în colecția Nautilus romanul Stația Centrală, de Lavie Tidhar. Cartea a primit John W. Campbell Memorial Award, a fost declarată cea mai bună carte SF&F la The Guardian, a fost nominalizată la Premiul Arthur C. Clarke și s-a aflat pe lista scurtă pentru Cel mai bun roman la British Science Fiction Award. Continuă lectura

Lecturi 135: Cristina Nemerovschi – Dresoarea

Cristina Nemerovschi – Dresoarea (2017), 280p., TPB, 13×20, Herg Benet, 2017, Colecția Radical din 7, 32.95 lei, ISBN 978-606-763-150-0

Nota Goodreads: 4.71 (35 note)

Descrierea editurii: „Ludmila, o tânără dresoare de lei și tigri din Ucraina, vine să lucreze la circul din București. Cu multe speranțe, dar și cu un trecut tulburat și apăsător, ea împrumută prenumele celebrei Lidia Jiga, a cărei poveste o fascinează. În ciuda pasiunilor pe care le stârnește, de la insistentul Marius și temperamentalul Iuri, până la un admirator secret care îi lasă flori în fiecare zi la intrarea în circ, în sufletul dresoarei pare a fi loc pentru o singură persoană: sora ei, Oksana, dispărută după un accident ce a marcat viața tuturor celor apropiați. Deși o bănuiește pe Oksana că este vinovată pentru accident, Ludmila nu vrea decât să-și reîntâlnească sora și să o ierte. Demonii interiori scot însă colții pe nepregătite, iar trecutul revine violent și pustiitor, amenințându-i viața. “Ludmila, unde ai fost între 15 și 16 ani?” este întrebarea care o bântuie.” Continuă lectura

Ce citește Liviu 134: Taran Matharu – Novicele

35220997 36661825

Taran Matharu – Invocatorul I: Novicele (Summoner I: The Novice, 2015) 416p., TPB, 14×20, Storia Books, 2017, Colecția Fantasy, trad. Alina Marc Ciulacu, red. Mirela Vișan, 39 lei, ISBN 978-606-94493-2-5

Nota Goodreads: 4.14 (13565 note)

Descrierea editurii: „Fletcher nu este decât un biet ucenic fierar, dar întâmplarea face să descopere că este înzestrat cu darul de a invoca demoni de pe alt tărâm. Obligat să-şi părăsească satul din cauza unei crime pentru care nu e vinovat, se vede nevoit să pribegească împreună cu demonul lui şi ajunge la Academia Vocans, locul în care cei înzestrați cu acest dar sunt pregătiţi în meşteşugul invocării demonilor. La Academie, Fletcher trebuie să dea piept cu o serie de lecţii istovitoare, care îl pregătesc să devină războinic-mag şi să lupte în războiul purtat de Imperiul Hominum împotriva sălbaticilor orci. Trezindu-se înconjurat de copiii celor mai puternici nobili din ţară, Fletcher e nevoit să aibă mare grijă. Însetaţi de putere, gemenii Forsyth pândesc din umbră şi urzesc tot felul de intrigi, urmărind interesele familiei lor. Tot acolo Fletcher o întâlnește pe Sylva, o elfă dispusă să facă tot ce îi stă în putinţă pentru încheierea unei alianţe între seminţia ei şi imperiu, chiar cu preţul trădării prietenilor. Şi pe Othello, cel dintâi gnom primit vreodată la Academie. Poporul lui a fost multă vreme asuprit de conducătorii imperiului, lucru care provoacă o serie de tensiuni printre noii lui colegi. Fletcher se va trezi prins între forțe puternice, fără niciun alt ajutor în afara demonului său, Ignatius. În timp ce piesele de pe tablă se înfruntă pentru câștigarea supremației, el va trebui să decidă cărei tabere îi este loial. Soarta întregului imperiu se află în mâinile lui…” Continuă lectura

Surprizele și noutățile editurilor Nemira și Nemi în 2018

nemira-nemi-2018

Colecția Nautilus science fiction & fantasy:

Central Station, de Lavie Tidhar, tânăr scriitor israelian, distins cu numeroase premii internaționale (cea mai bună carte SF&F la The Guardian în 2016, câștigător al John W. Campbell Memorial Award, pe lista scurtă pentru Cel mai bun roman la British Science Fiction Award 2016, nominalizat la Premiul Arthur C. Clarke 2017).

Adrian Tchaikovsky cu romanul Copiii timpului, câștigător al premiului Arthur C. Clarke : Ultimii supraviețuitori ai Pământului au scăpat cu greu de pe lumea lor muribundă și caută supraviețuirea printre stele. Și găsesc o comoară lăsată de niște strămoși îndepărtați: o planetă terraformată și pregătită pentru ei. Dar în lunga perioadă care s-a scurs până au ajuns aici, alți au ocupat-o, transformând refugiul paradisiac într-un coșmar. Continuă lectura

Ce citește Liviu 133: Liu Cixin – Problema celor trei corpuri

9574008 

Liu Cixin – Amintiri din trecutul Terrei I: Problema celor trei corpuri (Remembrance of Earth’s past, 2014) 416p., TPB, 13×20, Nemira, 2017, colecția Nautilus SF, trad. Nina Iordache, red. Oana Bogzaru, 44.99 lei, ISBN 978-606-43-0083-6

Premii: Hugo 2015, Kurd Lasswitz 2017

Nominalizări: Nebula 2015, John W. Campbell Memorial Award 2015, Locus SF Novel 2015, Prometheus 2015

Nota Goodreads: 4.02 (52391 note)

Descrierea editurii: „Spre finalul Revoluţiei Culturale din China, un proiect militar trimite semnale în spaţiu pentru a stabili contactul cu civilizaţii extraterestre. O astfel de civilizaţie, pe cale de dispariţie, primeşte semnalul şi plănuieşte să invadeze Pământul. Populaţia planetei se împarte în două tabere: una pregătită să primească fiinţe superioare nouă ca să preia lumea noastră coruptă, iar cealaltă gata să lupte din toate puterile împotriva invaziei. Protagoniştii sunt Wenjie, fiica unui fizician ucis în timpul Revoluţiei pentru ideile lui reacţionare despre relativitate, şi Miao, un nano-tehnician care-şi petrece tot timpul în realitatea virtuală numită Trei Corpuri, un joc atât de plin de metafizică, încât începe să semene cu un cult.” Continuă lectura

Bilanțuri, socoteli, lecturi 5 – 2017

În primul rând, La mulți ani! În al doilea rând, a sosit vremea bilanțurilor! Așa cum scrie și mai sus, 82 de cărți citite, care au însumat aproape 30000 de pagini. Mai bine ca în 2016 (24559 de pagini), dar mai slab, ca număr de pagini, decât în anul 2015, când am citit puțin peste 32000 de pagini. Sper ca anul acesta să sar de 30000 de pagini. Sper de fapt să reușesc să ajung la 100 de cărți citite, lucru care nu s-a mai întâmplat de câțiva ani buni. Dar, ce să-i faci, e posibil ca în vară să fiu iar nevoit să plec din țară, măcar vreo două luni, așa că nu cred că voi reuși să ajung la 100 de cărți citite. Dar mă străduiesc. Continuă lectura