Posts Tagged ‘Colecția Nautilus Fantasy’

Urzeala tronurilor

Fascinanta saga fantasy Cântec de gheață și foc, de George R.R. Martin apare într-o ediție revizuită în noul format al colecției Nautilus la editura Nemira. 

Capodopera modernă a genului fantasy, romanele din saga cuprind magie, mister, intrigă, iubire și aventură, într-o lume deosebită de tot ceea ce s-a scris până înainte. Ecranizate de HBO într-un serial ajuns la cel de-al șaselea sezon, romanele lui R.R. Martin s-au vândut în milioane de exemplare în întreaga lume, devenind un adevărat fenomen mondial. (mai mult…)

Moş Nicolae aduce un cadou special în „ghetele de cititor”!

Al treilea volum din seria Outlander, Cercul de piatră, este acum disponibil la precomandă pe nemira.ro!

Pentru că este o carte foarte mare, a treia carte a seriei a fost împărţită în două volume. Primul va fi lansat în ianuarie, urmând ca al doilea să apară în luna martie. (mai mult…)

 10559622 17452327 

Ed. George R.R. Martin & Gardner Dozois – Străzi Întunecate, Vol. 1 + 2 (Down These Strange Streets, 2011) 400 + 336p., TPB, 13×20, Nemira, București, 2015 & 2016, Colecția Nautilus Fantasy, Trad. Laura Ciobanu & Mihnea Columbeanu, Red. Nicoleta Ghement, 38 + 39 RON, ISBN 978-606-758-354-0 + 978-606-758-355-7

La început au fost romanele gotice, apoi romanele noir cu detectivi de la începutul secolului XX, apoi William Gibson, cel mai de seamă exponent al curentului cyberpunk. Apoi a venit Emma Bull și a introdus noi elemente fantastice, pe lângă recuzita coșmarescă a lui Gibson. Apoi s-a lăsat iar tăcerea. Și au venit Jim Bucther și Charlaine Harris și au introdus două din cele mai celebre personaje ale subgenului urban fantasy pe care le-a oferit literatura: vrăjitorul Harry Dresden și telepata Sookie Stackhouse. Restul e istorie. Nu am să mă apuc acum să fac o istorie a acestui subgen, din moment ce o face mult mai bine George R.R. Martin în introducerea denumită ”Fiul Vitreg Bastard” de la începutul volumul unu al al antologiei despre care vreau să vorbesc în continuare, apărută la Nemira în două volume: primul la Gaudeamus, în traducerea Laurei Ciobanu, al doilea chiar la începutul lui 2016, în traducerea lui Mihnea Columbeanu. Am citit puține romane urban fantasy, nu pentru că nu s-ar găsi pe piață, din contră, oferta este foarte bogată, ci pentru că cele mai multe fac parte din serii interminabile, ce se întind chiar și pe douăzeci de volume (excepțiile, din punctul meu de vedere, sunt Dosarele Dresden, apărută la noi la proaspăt înființata editură FinalChapter din Craiova, și seria Sandman Slim, de Richard Kadrey, care chiar nu știu de ce nu apare și la noi: aceste două serii le-aș citi cu mare drag, oricând), și nu ai niciodată siguranța că aceste serii vor fi duse până la capăt. Dar să ne întoarcem la oile noastre. Pardon! La vampirii, vârcolacii, zânele, telepații, vrăjitorii, mutanții și toată panoplia de creaturi  ce populează lumile care au încăput între coperțile antologiei realizate de doi mari antologatori (da, Martin mai face și antologii, când îi permite timpul): Gardner Dozois și George R.R. Martin. (mai mult…)

Prin amabilitatea editurii Nemira, iată un fragment din volumul doi al seriei Marea Sfărâmată, de Joe Abercrombie, care se numește Jumătate de Lume (în curs de apariție):

”Era un bărbat ciudat. Un bărbat în rol de Preot era aproape la fel de rar ca o femeie în careul de antrenament. Era doar cu câţiva ani mai în vârstă decât Thorn, însă avea o privire îmbătrânită. O privire care văzuse multe lucruri. Se depănau poveşti stranii despre el. Că stătuse în Jilţul Negru, dar că renunţase la el. Că făcuse un jurământ greu de răzbunare. Că îşi ucisese Unchiul, pe Odem, cu sabia curbată pe care o purta mereu cu el. Se spunea că e la fel de şiret ca Tatăl Lună, un om în care e greu să ai încredere şi pe care niciodată nu-l poţi păcăli. Iar în mâinile sale – sau, cel puţin, în mâna lui sănătoasă, pentru că cealaltă era doar o grămăjoară contorsionată – stătea acum viaţa ei. (mai mult…)