Lecturi 136: Pierce Brown – Furia Dimineții

Posted: ianuarie 18, 2018 by fansf in Distopie, Hard-SF, Lecturi, Noutate, Premii SFFH, Recenzii, SF, space opera
Etichete:, , , , , , ,

18966806 

Pierce Brown – Furia Dimineții (Red Rising III: Morning Star, 2016) 688p., HC, 14×21, Paladin, 2017, Colecția Science-Fiction, trad. Iulia Pomagă, red. Roxana Coțovanu și Iulian Curuia , 39 lei, ISBN 978‑606‑8673‑67‑7

Premii: Goodreads Choice Award for Science-Fiction 2016

Nominalizări: ITW Thriller Awards Nominee for Best Young Adult Novel

Nota Goodreads: 4.5 (70729 note)

Descrierea editurii: „Abandonat de Mustang, luat drept mort de Fiii lui Ares, adus în pragul nebuniei de singurătatea și întunecimea de mormânt a carcerei în care este ținut închis, Secerătorul e redus la acel Darrow din Lykos care era la începuturi. Totul pare pierdut. Dar cu ajutorul prietenilor pe care încă-i mai are, Darrow reușește să evadeze din mâinile Șacalului, ceea ce se dovedește cea mai ușoară parte a misiunii lui. Cea mai complicată este să-i inspire pe cei asupriți să găsească curajul să se revolte, puterea să rupă lanțurile, îndrăzneala să viseze la o lume complet diferită față de tot ce știau până acum. Căci a venit în sfârșit momentul revoluționării Societății abuzive.”

Și a sosit momentul să vă povestesc despre volumul final al primei trilogii încheiate de editura Paladin (chiar în timp record, aș putea spune, cam în doi ani). Dar, mai întâi, să fac o mică paranteză: am schimbat numele rubricii despre cărțile pe care le citesc; știu, nu-i vreo informație vitală, mai ales că aș fi vrut să fac această schimbare cu volumul de față, să fie ceva, așa, cât de cât memorabil; însă duminica mi-am petrecut-o în familie și n-am fost lăsat să scriu sau să traduc nimic, iar recenzia care urma să apară luni, la această carte, n-a mai avut cum să apară atunci; iar luni m-am simțit inspirat să scriu despre o altă carte, cea a Cristinei Nemerovschi, marți am fost prea ocupat, așa că iată-mă că scriu abia miercuri despre „Furia Dimineții”.

Glumesc! De fapt voiam să spun altceva de fapt: pe 16 ianuarie a fost lansat „Iron Gold”, cel de-al patrulea volum al seriei (nu-i mai pot spune trilogie) „Red Rising” (al cărei volum cinci, „Dark Age”, este programat să apară în toamna acestui an), o cărămidă de 624 de pagini în format hardcover, a cărei acțiune se petrece la zece ani de la evenimentele din volumul trei, cel despre care vreau să scriu în continuare. Tot Darrow este personaj principal, așa cum probabil bine știți, numai că apar niște protagoniști surpriză. Însă toată lumea se poate informa așa cum m-am informat și eu, așa că n-are rost să mai bat câmpii. Sper doar ca editura Paladin să fie la fel de promptă și să dea la tradus (dacă n-a făcut-o deja) și acest volum.

De ce-am bătut câmpii cale de două paragrafe? Cumva credeți că n-aș avea ce povesti despre acest al treilea volum? Dimpotrivă! Să ne înțelegem bine, volumul este absolut spectaculos. Un carusel de aventuri, de suspans, de bătălii, măceluri și răsturnări de situație care se citește cu sufletul la gură. Mai contează că acțiunea, după primele pagini, când Darrow este ajutat de o trupă de mercenari, aleși pe sprânceană, să scape din ghearele Șacalului (era să-i zic Catârul, nu știu de ce, probabil eram cu gândul la seria „Fundația”, pe care mi-am propus să o citesc anul acesta cap-coadă), stagnează și lasă loc descrierilor, introspecțiilor și adunării de trupe pe seama sacrificiului prietenilor pentru o cauză nobilă, supremă, lăsând din nou loc, abia după câteva sute de paginii, acțiunii fulminante? N-are rost să descriu drumuri pe ghețuri, distrugeri și planuri diabolice și clipe unice, alături de familie, ci să intru în pâine: Darrow este un diavol împielițat, pe care nu-l clintește nimic din drumul spre distrugerea despotismului care domnește în întregul Sistem Solar. Suverana de le Luna trebuie să dispară, la fel cu întreaga șleahtă de lacomi și perverși Aurii care au înconjurat-o. Punct!

Drumul până acolo este presărat cu milioane de morți. Da, ați citit bine: milioane. Nave distruse, crucișătoare capturate, alianțe legate și dezlegate, trădări, minciuni, crime îngrozitoare, manevre demne de un Hannibal din viitor, torturi (nu prăjituri, nu huliți) și o lovitură de geniu, cu excavatorul, oameni buni, nici mai mult, nici mai puțin. În spațiu! Mai vreți să vă mai zic? Păi, mi-au plăcut mult Valkiriile. Chiar aș vrea să văd o ecranizare cu niște Valkirii Obsidiene înalte de 2.2 metri puse pe măcel cu securile, pe o navă spațială. Cred că ar fi ceva spectaculos. Dar mi-e greu să cred că vreun studio mare încă n-a pus mâna pe carte. Eu sper s-o fi făcut. Nu de alta, dar au ecranizat ei „Divergent” sau „Labirintul” lui Dashner, așa că n-ar fi rău să fi ales cineva și „Red Rising”.

V-am mai zis o dată că volumul al treilea este spectaculos? Ei bine, vă mai zic o dată: este mai mult decât spectaculos, este mirobolant, fascinant, trist, lung și aproape perfect scris. Sincer, eu mă așteptam la acest final, cine n-ar fi făcut-o, de altfel, însă de multe ori drumul până la destinație este mai interesant decât destinația în sine. Același lucru este valabil și în acest caz. Darrow se transformă de atât de multe ori și în atâtea feluri încât îți sucește pur și simplu mintea. Darrow devine din Roșu, Auriu, apoi OM. Cu majuscule. Dar om din acela dispus să facă orice sacrificiu pentru binele speciei, pentru bine suprem, chiar și sacrificiul final. Nu e cazul, desigur, iar acest lucru e de la sine înțeles pentru oricine a citit deja rezumatul volumului patru, despre care am vorbit nițel la începutul acestui articol. Mulți îl acuză de-a lungul cărții că s-a transformat și-n suflet într-un Auriu. Dar dacă este adevărat sau nu acest lucru, veți afla citindu-i fantasticele aventuri. Vă promit că va merita. Nu laud degeaba cartea și nu vă cer să mă credeți pe cuvânt. Însă cine a citit primele două volume știe că nu vorbesc aiurea. Bonus: autorul scrie o postfață emoționantă, care ajută cititorul să înțeleagă mai bine motivațiile atât ale lui Darrow, cât și ale autorului atunci când și le-a imaginat în felul acesta.

Puncte tari: o serie de aventuri de proporții epice, al căror suspans m-a făcut să țin cărămida asta de aproape 700 de pagini în brațe până la trei dimineața, curios să aflu ce mai născocește mintea de mare strateg a lui Darrow. Răsturnările de situație, de altfel tipice stilului lui Pierce Brown, fac exact lucrul pentru care sunt menite: să se joace cu mintea cititorului, să-i schimbe gândirea, concepțiile, convingerile. Clar, l-au învins, i-au omorât prietenii, prietenii rămași l-au trădat, a fost schingiuit, bătut, umilit, torturat, distrus, nu a mai rămas nimeni să-l ajute pe Secerător. Dar nu-i așa. Darrow din Lykos nu e Secerătorul, așa cum el însuși o spune la un moment dat. Secerătorul este un simbol capabil să schimbe prejudecățile și diferențele dintre rase. Secerătorul este schimbarea, dar nu bazată pe măcel și tiranie și opresiune, ci pe acceptare, pace și înțelegere. Scopul scuză mijloacele? Nu. Darrow nu e adeptul lui Machiavelli. Darrow este atent și la ce trebuie să facă și cum trebuie să facă pentru a aduce schimbarea. Darrow este atent și la cei din jur și la ce cred cei din jur despre el, motivațiile și faptele sale. Darrow este schimbarea la nivel cosmic.

Puncte slabe: multitudinea de personaje. Știu, am memoria scurtă și uit repede de personaje, dar, credeți-mă, sunt atât de multe, încât fără notițe (și fără ajutorul rezumatelor și listei cu nume strategic și binevenit plasate la începutul volumului) nu știu ce m-aș fi făcut. Chiar și așa, tot am uitat cine din ce casă face parte, cine pe cine a omorât și de ce și cum și când, cine pe cine a trădat, cine cu cine s-a aliat și apoi de ce a rupt alianța cu respectivul și tot așa. Eu înțeleg că e un univers amplu, vast, cu lumi construite pe planete și sateliți și fiecare cu forma sa de guvernare și așa mai departe, dar efectul devine uneori obositor. În plus, trebuia să apară, ca povestea să fie corectă din punct de vedere politic, și o pereche de homosexuali (nu că aș avea ceva împotrivă, chiar nu e cazul), altfel s-ar fi scandalizat minoritățile, nu-i așa? Mai lipsea doar un transsexual, dar nu e timpul trecut, mai sunt vreo trei volume.

Concluzii: citiți povestea, trăiți aventurile alături de Darrow și prietenii și dușmanii săi (redutabili, trebuie să recunosc, monstrului ăluia de Șacal i-aș fi smuls căpățâna cu mâna mea, la câte năzbâtii face) și povestiți-le și prietenilor despre ele, căci poate le vor povesti și ei mai departe prietenilor, ajutându-i să facă cunoștință cu probabil cea mai spectaculoasă trilogie space-opera a ultimilor ani. Prima trilogie este completă și de ea se pot apuca și cei cărora până acum le-a fost teamă că n-o vor vedea dusă la bun sfârșit în mai puțin de zece de ani. Și fiți cu ochii pe Mustang. Și pe Sevro. Și pe Cassius. Sunt fascinanți și cred că vom mai auzi de ei. Și de Darrow, sunt sigur. 🙂

PS: sper să nu se ia de mine cârcotașii că am folosit majuscule și pentru Furie, și pentru Dimineață în titlu. Există o explicație: este numele unei nave, așa că e logic să fie scrise cu majuscule. 🙂

Posted by Liviu

Reclame
Comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.