Lista cu dorințe pentru Final Frontier 2016

Adaug doar copertele, pe edituri (nu sunt toate pe care mi le-aș dori și care îmi lipsesc, altfel chiar ar ieși o postare kilometrică). Și, ca să nu se supere lumea sau să fie indusă în eroare, ce am deja nu, mai pun, pentru că n-are rost.

Editura Nemira:

    Continuă lectura

Ce Citește Liviu 64: Pierce Brown – Furia Roșie

Furia Roșie 15839976 20662308 Furia Roșie | Paladin

Pierce Brown – Furia Roșie (Red Rising I: Red Rising, 2014) 506p., HC, 14×21, Paladin, București, 2016, Trad. Iulia Pomagă, Red. Roxana Coțovanu, 35 RON, ISBN 978-606-8673-25-7

Premii: Goodreads Choice Award for Debut Goodreads Author 2014

Nominalizări: Goodreads Choice for Young Adult Fantasy & Science Fiction 2014

Nota Goodreads: 4.22 (66243 Note)

Luna asta pare că am cam făcut abuz de distopii young adult, cam așa s-ar părea la prima vedere. Ei bine, cred că a fost doar rodul întâmplării, ori creierul a simțit nevoia și de ceva diferit, cert este că am citit trei romane de acest tip la rând și nu mi-a părut rău deloc (bine, Regele Magician este young adult, dar nu distopie, ci fantasy). Și uite cum s-a nimerit că toate trei m-au surprins extrem de plăcut: am început cu Legenda, de Marie Lu, despre care am scris aici, am continuat cu Regele Magician, despre care am scris aici (trecând peste dezamăgirea care a fost prima parte, însă auzisem lucruri bune despre părțile doi și trei ale trilogiei) și am ajuns la Furia Roșie, de care am auzit prima oară de la Tudor Ciocârlie, autoritatea incontestabilă în materie de lecturi noi, proaspăt apărute pe piața internațională. El a citit-o și a scris despre ea acum mult timp în revista Galileo Online (încerc să accesez site-ul, dar nu merge), dar eu am avut răbdare și am așteptat nu neapărat versiunea în limba română, ci definitivarea trilogiei, lucru ce s-a petrecut de-abia luna aceasta, dacă nu mă înșel. Iar când am auzit, nu mai rețin unde, că va apărea la editura Art, mi-am spus că trebuie neapărat să o citesc în limba română. Continuă lectura

Final Frontier, partea a doua

Ce aduce nou Final Frontier ediția a V-a

singurul târg de carte SF & Fantasy

Week-end-ul acesta, pe 2 și 3 aprilie, Final Frontier, singurul târg de carte SF & Fantasy din Româniadeschide porțile ediției numărul 5. Tărâmul magic ales în acest an pentru a fi transformat, timp de două zile, în capitala iubitorilor de SF și Fantasy este Connect Hub (B-dul Dacia nr 99, la Piața Spaniei). Continuă lectura

Ce Citește Liviu 63: Lev Grossman – Regele Magician

10079321 10819920 17885109 

Lev Grossman – Magicienii II: Regele Magician (The Magicians II: The Magician King, 2011) 536p., TPB, 13×20, Nemira, București, 2015, Colecția Young Adult, Trad. Oana Chițu, Red. Nicoleta Ghement, 43 RON, ISBN 978-606-758-467-7

Nota Goodreads: 3.89 (46154 Note)

La sfârșitul lui 2014 apărea la Nemira prima parte a trilogiei Magicienii, o poveste ce părea o combinație de Harry Potter și Cronicile din Narnia, dar cu personaje mai mature, cu alte scopuri în viață decât cele pe care le știam noi din poveștile lui J.K. Rowling și C.S. Lewis, care depăna o serie de aventuri pentru cititorii mai maturi și mai apropiați de anul 2020 decât de anul 2000. Nu mai insist cu rezumatul primului roman, căci nici nu-mi mai aduceam aminte prea bine ce se întâmplase în el, asta până când am revenit la recenzia de pe blog din decembrie 2014, când spuneam că ar fi ieșit o poveste excelentă dacă s-ar fi întâmplat mai multe și dacă personajul principal, Quentin Coldwater, n-ar fi fost un pămpălău și-un depresiv bun doar să-și plângă de milă când nu-i ies planurile așa cum își dorește.  Continuă lectura

Ce Citește Liviu 62: John le Carre – Un Adevăr Delicat

16167080 21476064 16158574 

John le Carre – Un Adevăr Delicat (A Delicate Truth, 2014) 364p., HC, 13×20, Rao, București, 2015, Colecția Biblioteca Rao, Trad. Ofelia Al-Gareeb prin Lingua Connexion, 39 RON, ISBN 978-606-609-835-9

Notă Goodreads: 3.75 (5.651 Note)

Înainte îmi plăceau foarte mult cărțile de spionaj. În liceu am avut foarte mult timp liber, stând la bunici și neavând nici măcar televizor, de calculator nici nu mai are rost să aduc vorba, așa că singura mea distracție o reprezentau cărțile: citeam peste o sută de cărți pe an, de cele mai multe ori chiar și câte o carte pe zi; cărți împrumutate de la Biblioteca Județeană din Brăila, de la care luam câte cinci cărți pe săptămână, cărți care îmi ajungeau la fix atunci când se termina săptămâna de școală. Aveam mare noroc că biblioteca avea foarte multe cărți de la editura Rao și am ajuns astfel să citesc câteva romane extrem de bune: autori precum Thomas Gifford, William Diehl, Mario Puzo, Jeffrey Archer, Ted Allbeury, Colin Forbes, Frederick Forsyth, John Saul, Tom Clancy, John Grisham, Nelson DeMille, P.D. James, John Katzenbach sau John le Carre mi-au înseninat zilele și mi-au permis să pătrund în lumea fascinantă a spionilor din perioada Războiului Rece sau din cea modernă, a avocaților lacomi și a agenților FBI căliți în lupta continuă cu infractori periculoși sau criminali în serie. Pentru mine, unul din cei mai interesanți autori din cei enumerați mai sus a fost britanicul John le Carre, pseudonimul lui David John Moore Cornwell și tatăl unui foarte popular romancier apărut nu cu foarte mult timp în urmă pe firmament, Nick Harkaway (deci se vede că, în unele cazuri, talentul se moștenește). Am citit până acum șase cărți scrise de John le Carre, ultima fiind, evident, Un Adevăr Delicat, cel mai recent roman al său, apărut în 2014 (în septembrie 2016 va apărea The Pigeon Tunnel), iar dintre toate mi-a plăcut cel mai mult un roman care a fost și ecranizat, The Constant Gardener (2000), apărut la noi cu titlul Experiment Secret (Editura Rao, 2003). Continuă lectura

Avanpremieră James Corey – Trezirea Leviatanului

Prin amabilitatea editurii Paladin, iată un fragment din Trezirea Leviatanului (traducere de Mihai-Dan Pavelescu), de James Corey, primul volum al seriei Expanse. Volumul va fi lansat la Final Frontier, sâmbătă, 2 aprilie, de la ora 16:15, alături de alte două volume: Elantris, de Brandon Sanderson, traducere de Iulia Dromereschi, și Furia Roșie, de Pierce Brown, traducere de Iulia Pomagă. Vor vorbi Ionuț Bănuță, Michael Haulică și autorul acestor rânduri.

Trezirea Leviatanului

CAPITOLUL 1

Holden

Cu o sută cincizeci de ani în urmă, când dezacordurile parohiale dintre Pământ și Marte ajunseseră în pragul războiului, Centura era un orizont îndepărtat, cu uriașe bogăţii minerale inaccesibile pentru a fi valorificate economic, în timp ce planetele exterioare nu apăreau nici în cele mai nerealiste visuri corporatiste. Pentru ca după aceea Solomon Epstein să-și construiască micuţa propulsie cu fuziune modificată, s-o monteze pe iahtul lui de trei persoane și s-o activeze. Cu un telescop bun, nava încă mai putea fi zărită gonind cu un procent mic din viteza luminii către vidul nesfârșit. Cea mai spectaculoasă și mai lungă ceremonie funerară din istoria omenirii. Din fericire, planurile rămăseseră în computerul de acasă. Propulsia Epstein nu adusese omenirii stelele, dar îi oferise accesul la planete. Continuă lectura

Crux Publishing la Final Frontier: De la Conan Barbarul la distopie și stele

Editura Crux Publishing are plăcerea de a vă invita sâmbătă, 2 aprilie, începând cu ora 15.00 la evenimentul intitulat „De la Conan Barbarul la distopie și stele” în cadrul Târgului de Carte Final Frontier organizat de Bookblog. Evenimentul va avea loc în București, în incinta Connect Hub (B-dul Dacia, nr. 99 – Piața Spaniei).

Prezentă de un an de zile pe piața de carte românească, editura Crux Publishing rămâne fidelă misiunii sale de a aduce în atenția publicului autori români contemporani de o inestimabilă valoare și de a îmbogăți cultura actuală prin traducerea operelor unor autori străini clasici care au pus bazele literaturii fantastice de calitate. Continuă lectura