Ce Citește Liviu 62: John le Carre – Un Adevăr Delicat

Posted: Martie 26, 2016 by fansf in Lecturi, Mystery, Non-SFFH, Noutate, Pagina partenerilor, Recenzii, Spy
Etichete:, , , ,

16167080 21476064 16158574 

John le Carre – Un Adevăr Delicat (A Delicate Truth, 2014) 364p., HC, 13×20, Rao, București, 2015, Colecția Biblioteca Rao, Trad. Ofelia Al-Gareeb prin Lingua Connexion, 39 RON, ISBN 978-606-609-835-9

Notă Goodreads: 3.75 (5.651 Note)

Înainte îmi plăceau foarte mult cărțile de spionaj. În liceu am avut foarte mult timp liber, stând la bunici și neavând nici măcar televizor, de calculator nici nu mai are rost să aduc vorba, așa că singura mea distracție o reprezentau cărțile: citeam peste o sută de cărți pe an, de cele mai multe ori chiar și câte o carte pe zi; cărți împrumutate de la Biblioteca Județeană din Brăila, de la care luam câte cinci cărți pe săptămână, cărți care îmi ajungeau la fix atunci când se termina săptămâna de școală. Aveam mare noroc că biblioteca avea foarte multe cărți de la editura Rao și am ajuns astfel să citesc câteva romane extrem de bune: autori precum Thomas Gifford, William Diehl, Mario Puzo, Jeffrey Archer, Ted Allbeury, Colin Forbes, Frederick Forsyth, John Saul, Tom Clancy, John Grisham, Nelson DeMille, P.D. James, John Katzenbach sau John le Carre mi-au înseninat zilele și mi-au permis să pătrund în lumea fascinantă a spionilor din perioada Războiului Rece sau din cea modernă, a avocaților lacomi și a agenților FBI căliți în lupta continuă cu infractori periculoși sau criminali în serie. Pentru mine, unul din cei mai interesanți autori din cei enumerați mai sus a fost britanicul John le Carre, pseudonimul lui David John Moore Cornwell și tatăl unui foarte popular romancier apărut nu cu foarte mult timp în urmă pe firmament, Nick Harkaway (deci se vede că, în unele cazuri, talentul se moștenește). Am citit până acum șase cărți scrise de John le Carre, ultima fiind, evident, Un Adevăr Delicat, cel mai recent roman al său, apărut în 2014 (în septembrie 2016 va apărea The Pigeon Tunnel), iar dintre toate mi-a plăcut cel mai mult un roman care a fost și ecranizat, The Constant Gardener (2000), apărut la noi cu titlul Experiment Secret (Editura Rao, 2003).

Descrierea editurii: „O operaţiune de contraspionaj, numită Wildlife, e pusă la cale în ultima colonie britanică existentă, Gibraltar. Scopul este de a captura un jihadist proeminent. Operaţiunea este atât de delicată, încât nici Toby Bell, secretarul ministrului de externe, nu are cunoştinţă despre ea. Suspectând o conspiraţie, acesta încearcă s-o preîntâmpine, dar este numaidecât detaşat în Liban. Trei ani mai târziu, convocat de Sir Christopher Probyn, un diplomat britanic pensionat, la conacul lui părăginit din Cornwall, şi îndeaproape supravegheat de fata acestuia, Toby trebuie să aleagă între conştiinţă şi datorie. Dacă singurul lucru de care e nevoie ca răul să triumfe este ca oamenii cumsecade să nu facă nimic, cum pot ei să tacă?”

L-am descoperit pe John le Carre când am citit un roman de-al său apărut în defuncta colecție Argus a editurii Univers. Atunci am făcut cunoștință cu Smiley și cu oamenii săi. I-am citit încă un roman chiar în același an, dacă îmi aduc bine aminte, când am dat peste Jocul (Our Game, 1993), apărut la editura Rao (reeditat chiar anul acesta, mi s-a părut mie cunoscut titlul când am publicat articolul cu noutățile editurii Rao din ianuarie, februarie și martie 2016). Jocul nu mi-a plăcut în mod deosebit, ba uneori chiar m-a plictisit teribil, însă apoi am dat peste Experiment Secret, pe care l-am citit cu sufletul la gură, terminându-l în mai puțin de două zile, în ciuda celor 576 de pagini ale sale. Imediat ce a apărut filmul, l-am și văzut, și trebuie să vă spun că respectă destul de fidel cartea și reușește să redea cu mare finețe drama celor două personaje principale, interpretate de Rachel Weisz și Ralph Fiennes, însă bănuiesc că ăsta e în principal excelentului Fernando Meirelles, regizorul filmului.

John le Carre, din ce am citit eu până acum, scrie două tipuri diferite de romane: cu spioni (seria Smiley de exemplu), iar acestea se împart la rândul lor în două subcategorii, cele care se petrec în perioada Războiului Rece, înainte de ’90, și cele care se petrec în zilele noastre (spionaj industrial, servicii secrete etc.), și thrillere care nu au decât o vagă legătură cu spionajul, cum ar fi cel despre care am vorbit un pic mai sus, Experiment Secret, care au un ritm mai alert decât cele cu spioni clasice. Cu toate că se ocupă de teme diferite și au abordări diferite, o temă recurentă tot poate fi ghicită: intruziunea serviciilor secrete în viața civililor și mușamalizările cu care se ocupă cei de la vârf în toate domeniile, chit că e vorba de o misiune secretă semilegală (iar aici se încadrează Un Adevăr Delicat, căci nu avea nimeni voie să întreprindă o astfel de misiune pe un teritoriu aproape independent cum este peninsula Gibraltar) sau de înăbușirea în sânge a unei răscoale, ori de asasinarea unor activiști eco. Nu știu de unde își alege John le Carre subiectele sau cum de reușește să se documenteze atât de bine, cert e că atinge puncte din  cele mai incomode, mai ales că îți poți da seama că nu exagerează mai deloc: trădări, execuții ziua în amiaza mare, polițiști corupți, agenți secreți dubli sau chiar tripli, secrete murdare scoase la iveală care pot răsturna guverne chiar și precum cel stabil dintr-o monarhie seculară cum e cea britanică, diplomați cumpărați, diplomați exilați pentru a li se închide gura, corporații multinaționale care instaurează sau răstoarnă guverne, cluburi selecte în cadrul cărora se redesenează harta lumii, etc.

Însă de multe ori în romanele lui John le Carre apare câte un erou modern, care nu e de acord cu politica dusă de ceilalți, unul care înoată împotriva curentului și pentru care onoarea și datoria față de țară sau față de persoana iubită sunt mai presus de orice. Un tip aparent normal, care se răzvrătește împotriva sistemului corupt care funcționase ca uns până să afle acesta de el, un tip hotărât să riște totul, să-și riște serviciul, pensia, salariul, poziția socială, ba chiar viața, pentru a scoate adevărul la iveală. Cu un umor fin tipic englezesc și cu o ironie la fel de fină, John le Carre este încă la fel de lucid și de plin de măiestrie ca în 1961, când debuta cu A Call for the Dead (Chemare din Tărâmul Morții, editura Rao, 2011 – eu am citit-o de la Univers, dacă nu mă înșel), în ciuda celor optzeci și cinci de ani pe care îi are, oferindu-ne povești clasice cu spioni, așa cum nu credeam că se mai scriu în ziua de azi, când thrillerele pline de adrenalină și romanele cu ucigași în serie ce fac parte din serii interminabile domină piața de gen. Nu pot spune că mi s-a părut cel mai reușit roman al lui le Carre (am preferatul meu, l-am lăudat mai sus), dar este un roman bine scris, cu un personaj destul de plăcut, cu un subiect foarte interesant tocmai prin lipsa de scrupule și cinismul celor care îl orchestrează, cursiv, nu foarte alert, dar tipic lecarrescian, dacă mă pot exprima în acest mod.

Posted by Liviu

Anunțuri
Comentarii
  1. milosdumbraci spune:

    like-ul meu nu e pentru carte (nu citesc spionaj de fictiune, mi se pare ridicol și fără vreo legătură cu realitatea, unde se compune de fapt dintr-o totală lipsă de ”glamour”, multă rutină combinată cu frică, mințirea și sacrificarea celor dragi, dezumanizare și, frecvent, cu moarte sau pușcărie deloc spectaculoase – aspecte care se întrevăd din diversele volume de memorii sau documentare), ci pentru articolul bine scris și pentru ”mărturisirea” cu cititul, unde eram la fel: citeam o carte pe zi și eram abonat la 3 biblioteci simultan ca să fac față (județeană, de liceu și de limbi străine). Plus cea a tatălui meu, dotată cu mii de volume. Spionaj nu citeam nici pe atunci, ci orice de război, orice război.

    Apreciază

  2. […] romane celebre precum Cârtița, Genul nostru de trădător sau Un adevăr delicat, despre care am scris acum ceva vreme. Mai erau destule romane neapărute, de aceea mi se pare cam ciudată decizia […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s