Lecturi 253: Richard Osman – Clubul Crimelor de Joi

Richard Osman – Clubul Crimelor de Joi (Thursday Murder Club I: Thursday Murder Club, 2020) 408p., TPB, 14×20.5, Crime Scene Press, 2020, Trad. George Arion Jr., Red. Alexandru Arion, 35.2 (44) lei, ISBN 978-606-8959-63-4

Nota Goodreads: 4,15 (15.061) note

Descrierea editurii: „Într-un sătuc liniștit pentru seniori, patru pensionari excentrici care au legat o prietenie improbabilă se întâlnesc o dată pe săptămână ca să rezolve cazuri de crimă rămase neelucidate. Dar când un om e ucis chiar sub ochii lor, Clubul Crimelor de Joi se pomenește aruncat în mijlocul primei sale anchete adevărate. Elizabeth, Joyce, Ibrahim și Ron poate că au o vârstă venerabilă, dar mai au încă destui ași în mânecă. Ajutați de o tânără polițistă dornică să se afirme și de un inspector-șef căruia nu-i mai lipsește mult să-și ia lumea în cap, echipa noastră strălucită, dar absolut neobișnuită trebuie să salveze locul care le-a devenit cămin, dar și să demaște mintea diabolică din spatele complotului.”

Pe la târgurile de carte și pe la festivalurile de literatură crime de care e plină lumea vestică se șoptește că cei mai avizi consumatori ai acestei ramuri a literaturii au cam început să se cam sature de intrigile cu sătucuri englezești bucolice și aparent liniștite, care în spatele unor pajiști mereu verzi și însorite și ale unor căsuțe fermecătoare și cochete ascund secrete din cele mai macabre, iar bătrânei fragili și bătrânici ce merg doar cu cadrul de mers și abia se târăsc pe trotuar sunt în stare de cele mai abominabile fapte, ascunzând taine care îți fac părul măciucă în cap.

Richard Osman, realizator de televiziune și, se pare, un scriitor extrem de promițător, dacă este să ne luăm după acest prim roman polițist apărut în septembrie 2020 (după o amânare din pricini pandemice), are ambiția să contrazică această idee, cum că s-a săturat lumea de asemenea intrigi și că de fapt și-ar dori și altceva (de unde poate și sviditatea cu care britanicii continuă să consume romane și seriale nordice, fără să pară că s-ar fi săturat), și așază pe rafturile librăriilor tocmai o astfel de poveste: într-un sătuc bucolic cuibărit între dealurile din Kent, la marginea unui cimitir vechi de câteva secole, unde pare că s-au strâns toți bătrâneii din comitat, se strâng patru prieteni nu ca să croșeteze, să rezolve cuvinte încrucișate sau să facă schimb de rețete de prăjituri, ci pentru a încerca să soluționeze crime rămase nerezolvate de către poliție.

Cei patru sunt Elizabeth, fostă polițistă, Joyce, fostă asistentă medicală, Ron, fost lider sindical, al cărui fiu a fost, până nu cu mult timp în urmă, un boxer plin de succes, și Ibrahim (poate un soi de omagiu la știți voi ce), fost psihoterapeut. Toți au între șaptezeci și optzeci de ani, toți au niște minți sclipitoare, toți par fragili și inofensivi și, poate tocmai de aceea, nimeni nu-i bagă în seamă și toți cred că își pot vedea nestingheriți de mârșăviile lor. Și pentru că un metru pătrat de teren în Anglia costă aproape cât un metru pătrat de aur, pentru un dezvoltator imobiliar lipsit de scrupule ar fi o adevărată mană cerească să pună mâna pe o bucată de pământ de care, să zicem, un bătrân aproape senil ar fi dispus să se despartă pentru o sumă aproape insignifiantă.

Și nu contează când în cale apare și un cimitir. Ce, doar s-au mai văzut morminte mutate dintr-un loc în altul cu excavatorul, nu? Complicațiile (și cadavrele) încep să apară însă atunci când intră zâzania între doi astfel de dezvoltatori imobiliari, foști parteneri, actualmente, porniți pe căi separate, ale căror năzbâtii și ilegalități (poate și niscaiva cadavre îngropate cine știe pe unde, din vremurile lor de glorie, de foști traficanți de droguri) merg cu vreo două decenii în urmă, iar unul dintre ei sfârșește cu țeasta zdrobită de un obiect contondent în propria casă. Vina cade, evident, asupra fostului său partener, numai că, pe măsură ce cei patru bătrânei încep să sape (și ați fi uimiți ce determinare și resurse au la dispoziție), lucrurile încep să devină tot mai încurcate. Și ce te faci când și cel de-al doilea rechin imobiliar capătă o seringă plină cu fentanil în braț, suficientă pentru a doborî și un cal? Atunci, pe cine mai dai vina? Cine să fie criminalul? Preotul care ține cu dinții de cimitir? Vreunul dintre bătrâneii din sat, care se pun zid în fața excavatoarelor, tunând că ei nu pleacă de acolo? Vreun fost mafiot… pardon, partener de afaceri ai celor doi, întors să se răzbune pentru cine știe ce faptă abominabilă pentru care abia acum a izbutit să se răzbune?

Ancheta înaintează cu pași lenți, iar polițiștii, Donna, o tânără agentă plecată din Londra cea plină de evenimente și venită aici să măsoare adâncimea rizurilor de pe cauciucurile șoferilor din parcările magazinelor de scule și unelte (precum Nicholas Angel/Simon Pegg în celebrul Hot Fuzz, căruia, am avut impresia în timp ce citeam cartea, autorul îi aduce un frumos omagiu), și Chris, un inspector-șef de 51 de ani ușor supraponderal și singuratic, care a văzut multe, dar niciodată nu și-a închipuit că va fi somat să se prezinte aproape seară de seară la Clubul Crimelor de Joi al celor patru bătrânei pentru a fi pus la curent cu cele mai recente progrese ale anchetei și pentru a-i pune și el la curent pe cei patru cu ce-a mai scos la iveală poliția, par a face doar act de prezență și ai impresia că au fost creați numai pentru a da impresia că totuși rolul poliției nu e doar să coboare pisici din copaci sau să dea amenzi pentru depășirea vitezei pe drumurile înguste și mărginite de garduri vii ale sătucurilor englezești.

Un umor fin și discret, combinat cu cel negru, tipic britanic, străbate această fermecătoare poveste în care toți au câte ceva de ascuns și-n care sunt rezolvate nu doar anchete de acum, ci și din urmă cu o jumătate de secol. Nimeni nu e ce pare a fi, toți au desaga plină de secrete murdare, pe care le-au crezut uitate și îngropate, inclusiv bătrânii Elizabeth cea sclipitoare, Joyce cea aparent naivă (al cărei rol de povestitor l-am înțeles abia la final), Ron cel mucalit și tare de gură și Ibrahim cel cu picioarele pe pământ, gata să furnizeze oricând o bucată de informație utilă pentru toată lumea.

M-a amețit, m-a cucerit și m-a uimit povestea asta tare complicată pe care a imaginat-o Richard Osman și care la noi iese de la tipar exact astăzi, 2 decembrie. Am bănuit ba pe unul, ba pe altul, ba mafioții ciprioți sau turci, ba bătrâneii cei conservatori care au votat ieșirea Regatului din Uniune, ba pe ăla, ba pe celălalt, dar niciodată nu mi-am închipuit că trebuie mers atât de mult înapoi pe firul istoriei. Finalul, o ultimă întorsătură de situație ca de adio, așa, adaugă încă un colț de stea celor deja strânse de-a lungul unei povești foarte frumoase, cu ritmul ei subtil și lent, de Midsomer Murders și anchete demne de romanele Agathei Christie. Recomandată (celor răbdători din fire și dornici de nenumărate întorsături de situație)!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.