Toți adolescenții de peste 12-13 ani se vor îndrăgosti de la prima vedere de această colecție, iar iubirea lor va dăinui. Echipa Corint Junior pregătește cărți alese pe sprânceană, numai bune de citit în această perioadă de maturizare. Plăcerea lecturii se va cimenta, iar adolescenții de azi vor deveni cititorii devoratori de mâine.
Ce veți găsi în CorinTeens? Răspunsul este: tot ce vă doriți. Titluri din tot spectrul literar, foarte atent alese pentru această perioadă preadolescentină a marilor schimbări, emoționale și fizice.
Noua colecție va fi deschisă de două debuturi excepționale, ambele nominalizate la Goodreads Choice Awards și obținute în licitații dure.
1.Șarpe și porumbel, în care Shelby Mahurin a reușit să reinventeze vânătoarea de vrăjitoare cu o combinație care te face să nu mai lași cartea din mână. O eroină grozavă, un sistem de magie complex și, desigur, o poveste de dragoste care te ține cu sufletul la gură.
O vrăjitoare și un vânător de vrăjitoare uniți într-o sfântă căsătorie. Povestea asta nu se poate sfârşi decât într-un singur fel – UN RUG ȘI UN BĂȚ DE CHIBRIT.
În urmă cu doi ani, Louise le Blanc a fugit din clanul ei de vrăjitoare, adăpostindu-se în orașul Cesarine, renunțând la magie și ducându-și zilele din ce putea fura. În oraș, vrăjitoarele ca Lou sunt temute, de aceea sunt vânate și arse pe rug.
Ca membru al Vânătorilor, ordin sub egida Bisericii, Reid Diggory și-a trăit viața călăuzindu-se după un singur principiu: pe vrăjitoare să n-o lași să trăiască. Dar când Lou, încolțită, îi întinde o capcană, cei doi sunt siliți la un compromis imposibil – să se căsătorească. Lou, care nu-și poate ignora sentimentele din ce în ce mai puternice, totuși neavând cum să schimbe ceea ce este, trebuie să facă o alegere.
Iar dragostea ne prostește pe toți.
DOI UNIȚI CA UNUL, PENTRU A SE IUBI, A SE ONORA SAU A ARDE.
ODATĂ PĂTRUNȘI ÎN LUMEA FEMEILOR PUTERNICE, A MAGIEI NEGRE ȘI A IUBIRILOR INCREDIBILE DIN ACEST PRIM VOLUM, CITITORII VOR ARDE DE NERĂBDARE SĂ-ȘI CONTINUE PERIPLUL.
„Personaje bine realizate și o lume plurivalentă, cu aer franțuzesc, alcătuiesc un fundal consistent, dar centrul de interes al acestui roman fantasy este povestea de dragoste, complicată și adesea fierbinte, dintre Lou și Reid.” — Booklist
„Un debut de excepție, plin de tot ce îmi place mai mult: o eroină plină de vioiciune și bine portretizată, un sistem complex și mortal de magie și o poveste de dragoste arzătoare, care m-a făcut să citesc până târziu în noapte. Șarpe și porumbel este o bijuterie de carte.” — Sarah J. Maas, autoarea seriei Tronul de cleștar
„Îi va vrăji pe fanii poveștilor de dragoste.” — Kirkus Reviews
„Mahurin a reluat tema vrăjitoarei și a vânătorului de vrăjitoare, reîmprospătând-o. Lumea construită de ea o să-i atragă pe cititori, iar firea puternică, dar melancolică a eroinei Lou o să-i țină captivi în lectură.” — School Library Journal
„Mustește de intrigă și fiori.” — Bulletin of the Center for Children’s Books
Despre autoare: SHELBY MAHURIN a crescut la o mică fermă din statul Indiana, unde nuielele deveneau baghete magice, iar vacile – dragoni. Imaginația debordantă nu i s-a îmblânzit odată cu vârsta, așa că a continuat să-și cultive creativitatea – folosind acum cuvinte scrise, în loc de nuiele. Când nu plăsmuiește romane, Shelby urmărește serialul The Office și citește în mod obsesiv. Locuiește încă în apropierea fermei unde a copilărit, împreună cu soțul său și copiii ei pe jumătate sălbatici. Șarpe și porumbel este romanul ei de debut.
2.Casa de sare și amărăciuni de Erin A. Craig va fi cu siguranță o carte adorată de adolescenții în devenire pentru că este o versiune gotică, dar și romantică, a poveștii Cele douăsprezece prințese dansatoare, basmul cules de Petre Ispirescu. În SUA, a devenit imediat New York Time Bestseller.
Un conac la malul mării și douăsprezece surori blestemate… Odinioară erau douăsprezece, însă acum în sălile uriașe de la Highmoor răsună singurătatea. Patru dintre fete și-au pierdut viața, fiecare moarte fiind mai tragică decât cea dinainte – ciumă, o cădere pe scări, înec, o alunecare de la înălțime. Acum, prin toate satele din jur se zvonește că familia ar fi blestemată de zei. Tulburată de viziuni fantomatice, Annaleigh bănuiește că morțile surorilor sale nu au fost simple accidente. Fetele se furișează seară de seară la baluri strălucitoare unde dansează până la ivirea zorilor în rochii de mătase și conduri scânteietori. Annaleigh nu știe dacă să încerce să le oprească sau să se bucure și ea de aceste plăceri interzise. Mai ales pentru că nu știe cu cine – sau cu ce – dansează ele de fapt. Dar când relația lui Annaleigh cu un străin misterios și plin de secrete devine tot mai serioasă, fata știe că trebuie să descopere cât mai repede întunericul care s-a abătut asupra familiei sale înainte de a-i cădea și ea victimă. Casa de sare și amărăciuni este un roman captivant, plin de magie și de foșnet de rochii vaporoase pe holuri lungi și întunecate. Pregătiți-vă să fiți prinși în mrejele lui!
ISBN: 9786067937503 Traducere din limba engleză: Maria Adam Format: 13×20 cm Număr pagini: 400 Preț: 47,90 lei Grup: Adolescenți Categorie: Literatură contemporană Subcategorie: Fantasy Colecţia: CorinTeens Vârsta: +13 ani
„O repovestire sinistră și frumoasă a basmului Cele douăsprezece prințese dansatoare, înțesată de fantome și zei, într-o lume fascinantă de la malul mării, pe care o citesc în timp ce îmi acopăr ochii.”
Melissa Albert, autoarea romanului Crângul de Alun
„Veți păși într-un basm.”
Stephanie Garber, autoarea romanului Caraval
„Evocatoare, atmosferică și captivantă.”
Bustle
„De-a dreptul expresivă și fascinantă […]. O alegere perfectă pentru evadarea din cotidian.”
Hypable
„Este în același timp un basm, o poveste de dragoste pentru adolescenți (deși suficient de gotică pentru cititorii adulți) și un veritabil thriller”.
The Wall Street Journal
„Amănunte evocatoare și o proză lirică, spirituală […]. O poveste bogat concepută, care îmbină mitologia cu detaliile gotice.”
Publishers Weekly
„Atmosfera vie și expresivă a romanului va mulțumi fanii stilului gotic.”
The Bulletin
„Această repovestire sumbră a basmului Cele douăsprezece prințese dansatoare îmbină elemente de suspans și groază, pentru a realiza o variantă gotică dintr-o poveste cunoscută. O lume construită memorabil, populată de o familie blestemată.”
Booklist
Despre autoare: Lui Erin A. Craig i-a plăcut dintotdeauna să spună povești. După ce a absolvit Facultatea de Teatru a Universității din Michigan, a reușit să pună în scenă opere tragice cu cocoșați, fantome și clovni ucigași, iar apoi a hotărât că vrea să scrie romane la fel de înspăimântătoare. Este cititoare împătimită, fană înrăită a baschetului, colecționară de mașini de scris și, totodată, îi place să tricoteze. Erin locuiește în Memphis, alături de soțul și de fiica ei. ERINACRAIG.COM
Găsești totul despre noua colecție, de care nu te vei putea lipsi, pe paginile noastre de Facebook și Instagram.
„O colecție de povestiri care te pun pe gânduri, te fac să-ți pui întrebările cele mai grele și să te simți mai uman. Un vârf al genului science fiction.“ Barack Obama
Nouă proze cu totul originale, provocatoare și memorabile, de la autorul textului Povestea vieții tale, ecranizat de Denis Villeneuve cu titlul Arrival.
Un portal temporal îl obligă pe un vânzător din vechiul Bagdad să se confrunte cu greșelile din trecut. Un om de știință care studiază extratereștrii face o descoperire șocantă, cu ramificații universale. O privire aruncată într-un univers alternativ pune la îndoială liberul arbitru și alegerile noastre.
Ted Chiang pune întrebările cele mai vechi din lume: Ce este universul? Ce înseamnă umanitatea?
În povestirile lui science fiction răzbat la tot pasul frumusețea, înțelesurile adânci și compasiunea.
„La fel ca predecesorii lui atât de diverși – Philip K. Dick, Jorge Luis Borges, Ursula K. Le Guin, Margaret Atwood sau Kazuo Ishiguro –, Chiang explorează temele convenționale ale literaturii SF în moduri cu totul neconvenționale. Proza lui are ceea ce Orwell numea transparență perfectă. Pentru Chiang, curiozitatea umană este motorul divin al progresului.“ Joyce Carol Oates, The New Yorker
FRAGMENT
EXALARE
Traducere de Mihai‑Dan Pavelescu
S-a spus de multă vreme că aerul (pe care alții îl numesc „argon“) este sursa vieții. Nu este de fapt adevărat și gravez cuvintele acestea pentru a descrie cum am ajuns să înțeleg adevărata sursă a vieții și, ca un corolar, cum se va sfârși viața într‑o bună zi.
De‑a lungul istoriei, afirmația că ne tragem viața din aer a fost atât de evidentă, încât n‑a trebuit argumentată. În fiecare zi consumăm doi plămâni de aer; în fiecare zi scoatem din piepturi plămânii goliți și‑i înlocuim cu alții, plini. Dacă cineva este neglijent și permite scăderea nivelului său de aer, el percepe o îngreunare a membrelor și nevoia tot mai mare de reumplere. Rareori s‑a întâmplat ca o persoană să nu poată obține minimum un plămân înlocuitor înainte ca perechea acestuia să se golească; în acele ocazii nefericite când s‑a petrecut așa – când persoana a fost incapabilă să se miște, fără nimeni în preajmă care s‑o ajute –, ea a murit la câteva secunde după ce i s‑a terminat aerul.
În cursul normal al vieții, nevoia de aer este totuși departe de gândurile noastre, ba chiar mulți ar spune că satisfacerea ei este partea cea mai puțin importantă a deplasării la stațiile de umplere. Asta pentru că stațiile de umplere sunt principalele locuri pentru conversații sociale, cele din care luăm atât susținere emoțională, cât și fizică. Toți avem în locuințe plămâni plini de rezervă, dar, când ești singur, deschiderea propriului piept și înlocuirea propriilor plămâni pot părea doar cu puțin mai plăcute decât o ‑corvoadă. În tovărășia altora însă, ele devin o activitate comună, o plăcere împărtășită.
Dacă ești foarte ocupat sau dacă nu ai chef de socializare, poți să iei o pereche de plămâni plini, să‑i instalezi și să‑ți lași plămânii goliți în celălalt capăt al încăperii. Dacă ai câteva minute libere, politețea elementară îți cere să conectezi plămânii goliți la un distribuitor de aer și să‑i reumpli pentru următoarea persoană. Însă cea mai obișnuită practică, de departe, este să zăbovești și să te bucuri de compania altora, să comentezi știrile zilei cu prieteni sau cunoștințe și, în trecere, să‑i oferi interlocutorului plămâni proaspăt umpluți. Deși poate că asta nu înseamnă împărtășirea aerului în sensul cel mai strict al definiției, există o camaraderie derivată din conștiința faptului că tot aerul nostru provine din aceeași sursă, întrucât distribuitoarele nu sunt decât terminalele vizibile ale conductelor ce se ramifică de la rezervorul de aer aflat adânc în subteran, marele plămân al lumii, sursa întregii noastre alimentări.
Mulți plămâni sunt returnați la aceeași stație de umplere în ziua următoare, dar la fel de mulți circulă spre alte stații, când oamenii vizitează districte vecine; toți plămânii au aspect identic – cilindri din aluminiu lustruit –, așa că nu poți spune dacă unul anume a stat permanent aproape de casă, ori dacă a străbătut distanțe imense. Și tot așa cum plămânii circulă între persoane și districte, la fel se întâmplă cu veștile și bârfele. În felul acesta poți să primești știri din districte îndepărtate, chiar și de la cele aflate la marginea lumii, fără să fii nevoit să pleci de acasă, deși mie îmi place să călătoresc. Am mers până la marginea lumii și am văzut zidul din crom solid care se ridică de la pământ până la cer.
Într‑o stație de umplere am auzit pentru prima dată zvonurile care mi‑au declanșat investigația și au condus către iluminarea mea finală. Totul a început destul de inofensiv, cu o remarcă a vestitorului public al districtului nostru. Se obișnuiește ca în prima zi din fiecare an, la amiază, vestitorul să recite o odă com‑ pusă cu mult timp în urmă pentru această celebrare anuală, a cărei declamare durează exact o oră. Vestitorul a menționat că, la de‑ clamarea lui cea mai recentă, ceasul turnului bătuse ora înainte ca el să fi terminat, ceea ce nu se mai întâmplase niciodată. Altcineva a spus că era o coincidență, întrucât el tocmai revenise dintr‑un district apropiat, unde vestitorul public se plânsese de aceeași neconcordanță.
Nimeni n‑a acordat multă atenție subiectului, cu excepția simplelor încuviințări ce păreau necesare. Abia după câteva zile, când a sosit vestea unei abateri similare între vestitor și ceasul dintr‑un al treilea district, s‑a sugerat că aceste discrepanțe pot fi dovada unei defecțiuni în mecanismul comun al tuturor ceasurilor din turnuri, deși era bizar că defecțiunea respectivă determina ceasu‑ rile să meargă mai repede, nu mai încet. Ceasornicarii au studiat ceasurile cu pricina, dar n‑au putut discerne nicio imperfecțiune. Ba chiar, când au fost comparate cu ceasurile speciale utilizate în scopuri de calibrare, s‑a dovedit că toate ceasurile din turnuri arătau ora exactă.
Chestiunea mi s‑a părut cumva bizară, însă eram prea concentrat asupra propriilor studii ca să mă gândesc prea mult la alte lucruri. Eram și sunt un cercetător al anatomiei și, pentru a oferi context următoarelor mele acțiuni, voi prezenta pe scurt relația mea cu domeniul.
Din fericire, moartea este un lucru neobișnuit, deoarece sun‑ tem durabili, iar accidentele fatale sunt rare, dar asta îngreunează studiul anatomiei, mai ales pentru că multe dintre accidentele suficient de serioase cât să provoace moartea duc la distrugerea rămășițelor decedatului, astfel că nu mai pot fi studiate. Dacă plămânii sunt perforați când sunt plini, forța exploziei poate sfâșia un corp, rupând titanul ca pe o tablă subțire. În trecut, anatomiștii își concentrau atenția asupra membrelor, care aveau cele mai mari șanse să supraviețuiască intacte. La prima prelegere anatomică la care am participat acum un secol, conferențiarul ne‑a arătat un braț retezat, cu învelișul îndepărtat, astfel încât se vedea coloana solidă de tije și pistoane de la interior. Îmi amintesc perfect cum, după ce îi conectase tuburile arteriale la un plămân montat pe peretele laboratorului său, el manipulase tijele de acționare ce ieșeau prin baza neregulată a brațului și cum, drept răspuns, pumnul se deschisese și se închisese.
În anii ce‑au trecut de atunci, domeniul nostru a avansat într‑atât, încât anatomiștii sunt capabili să repare membre deteriorate și, ocazional, să reatașeze câte un membru retezat. De asemenea, am devenit capabili să studiem fiziologia țesuturilor vii; eu am ținut o versiune a acelei prime prelegeri la care asista‑ sem, în decursul căreia mi‑am deschis învelișul propriului braț și le‑am arătat studenților cum tijele se contractau și se extindeau când mișcam degetele.
În ciuda acestor progrese, domeniul anatomiei continua să aibă în centru un uriaș mister nerezolvat: problema memoriei. Deși știm câte ceva despre structura creierului, dificultatea studierii fiziologiei sale este binecunoscută, din cauza delicateții lui extreme. În accidente fatale, este tipic ca, la perforarea craniului, creierul să erupă într‑un norișor auriu, lăsând în urmă doar fila‑ mente și frunzulițe zdrențuite pe care nu poate fi observat nimic util. Vreme de decenii, teoria prevalentă despre memorie a fost că toate experiențele unei persoane sunt gravate pe foițe de aur; foițele acelea, distruse de forța exploziei, ar fi sursa fulgilor minusculi găsiți după accidente. Anatomiștii colectează fragmentele de frunzulițe de aur – atât de subțiri, încât lumina trece verzuie prin ele – și încearcă să reconstruiască, vreme de ani întregi, foițele originale, cu speranța că vor descifra până la urmă simbolurile în care au fost înscrise experiențele recente ale decedatului.
Eu n‑am subscris la teoria aceea, cunoscută ca „ipoteza inscripționării“, dintr‑un motiv simplu: dacă toate experiențele noastre sunt într‑adevăr înregistrate, atunci de ce memoriile ne sunt in‑ complete? Partizanii ipotezei inscripționării au oferit o explicație pentru uitare – sugerând că, de‑a lungul timpului, foițele își pierd alinierea față de stilusul care citește amintirile, ajungându‑se ca foițele cele mai vechi să nu mai aibă deloc contact cu el –, totuși nu mi s‑a părut niciodată convingătoare. În același timp însă, recunoșteam că era o teorie fascinantă; eu însumi dedicasem multe ore examinării fulgilor de aur la microscop și‑mi pot imagina cât de izbăvitor ar fi fost să răsucești butonul pentru reglaj fin și să vezi cum, treptat, simbolurile devin lizibile.
În plus, cât de minunat ar fi fost să descifrezi amintirile cele mai vechi ale unei persoane decedate, unele pe care ea însăși le uitase! Niciunul dintre noi nu poate ține minte mai mult de o sută de ani din trecut, iar arhivele scrise – consemnări pe care noi înșine le‑am făcut, dar despre care abia dacă ne amintim – se în‑ tind doar câteva sute de ani în trecut. Oare câți ani am trăit înainte de începerea istoriei scrise? De unde am venit noi? Ipoteza inscripționării este seducătoare prin promisiunea găsirii unor răspunsuri în interiorul propriilor creieri.
Eu susțineam ipoteza concurentă, potrivit căreia memoriile noastre sunt stocate într‑un mediu în care procesul ștergerii nu este mai dificil decât cel al înregistrării: poate prin rotirea unor angrenaje de roți dințate ori printr‑o anume poziționare a unor comutatoare. Implicația acestei teorii este că tot ce am uitat s‑a pierdut cu adevărat, iar creierii noștri nu conțin istorii mai vechi decât cele aflate în biblioteci. Un avantaj al teoriei este că explică mai bine motivul pentru care, atunci când în persoanele moarte din cauza lipsei de aer sunt instalați plămâni, resuscitații nu au memorie și sunt complet lipsiți de minte: cumva, șocul morții a resetat toate angrenajele sau comutatoarele. Inscripționiștii susțin că șocul cauzează doar alinierii foițelor, însă nimeni nu dorea să ucidă o persoană vie, fie și un imbecil, pentru a soluționa dezbaterea aceasta. Eu concepusem un experiment care mi‑ar fi putut îngădui să determin, dincolo de orice îndoială, adevărul, însă era riscant și necesita o examinare atentă înainte de a fi făcut. Rămăsesem indecis foarte mult timp, mai exact până am aflat alte știri despre anomalia ceasurilor.
Dintr‑un district încă și mai îndepărtat a sosit vestea că vesti‑ torul public de acolo observase, de asemenea, că ceasul din turn bătuse ora înainte ca el să‑și fi terminat recitarea din noul an. Notabil în cazul acela era însă faptul că ceasul din districtul său avea un mecanism diferit, în care orele erau marcate prin curgerea mercurului într‑un recipient. Discrepanța nu mai putea fi explicată acum printr‑un defect mecanic comun. Majoritatea oamenilor suspectau că era vorba despre o glumă proastă, pusă la cale de poznași. Eu aveam altă bănuială, una mai sumbră, pe care n‑am îndrăznit s‑o rostesc cu glas tare, dar care mi‑a decis cursul de acțiune: efectuarea experimentului meu.
Primul instrument pe care l‑am construit a fost cel mai simplu: în laboratorul meu, am fixat patru prisme pe suporturi și le‑am aliniat cu multă atenție, astfel încât apexurile lor să formeze colțurile unui dreptunghi. În aranjamentul acela, o rază de lumină direcționată spre una dintre prismele inferioare era reflectată în sus, după aceea înapoi, după aceea în jos și după aceea din nou înainte, într‑o buclă cvadrilaterală. În felul acesta, dacă stăteam cu ochii la nivelul primei prisme, aveam o imagine clară a propriei cefe. Acest periscop solipsist era baza experimentului.
O dispunere rectangulară similară de tije de acționare permitea ca deplasarea ochilor prin intermediul prismelor să poată fi însoțită de acțiune. Bateria de tije de acționare era mult mai mare decât periscopul, totuși relativ simplă ca design, pe când instrumentele fixate în capătul tijelor aveau un grad mai mare de complexitate. Periscopului i‑am atașat un microscop binocular montat pe un contact glisant care se putea mișca într‑o parte și‑ntr‑alta sau în sus și‑n jos. Tijelor de acționare le‑am adăugat o rețea de manipulatoare de precizie, deși o asemenea descriere este insuficientă pentru aceste culmi ale artei mecanice. Combinând ingeniozitatea anatomiștilor cu inspirația oferită de structurile corporale pe care le studiau ei, manipulatoarele permiteau operatorului lor să execute orice sarcină pe care ar fi efectuat‑o în mod normal cu propriile mâini, dar la o scară mult mai mică.
Asamblarea acestor echipamente a durat luni întregi, însă nu‑mi puteam îngădui să nu fiu extrem de meticulos. După terminarea pregătirilor, puteam să pun fiecare mână pe o matrice de mânere și manete și să controlez o pereche de manipulatoare situate în spatele capului meu și, în același timp, să utilizez periscopul pentru a vedea cum lucrau ele. După aceea aveam să fiu în stare să‑mi disec propriul creier.
Știu prea bine că ideea sună a nebunie pură și, dacă aș fi povestit despre ea vreunui coleg, acela ar fi încercat cu certitudine să mă oprească. Totuși, nu puteam să cer altcuiva să‑și asume un asemenea risc de dragul cercetării anatomice și, întrucât doream să con‑ duc eu însumi disecția, n‑aș fi fost mulțumit să fiu doar subiectul pasiv al unei operații. Autodisecția era singura opțiune.
Am adus o duzină de plămâni plini și i‑am conectat între ei cu un colector. Dup‑aceea am montat ansamblul acesta sub bancul de lucru la care urma să stau și am poziționat un distribuitor pentru conectare directă la admisiile bronhiale din pieptul meu. În felul acesta, dispuneam de o rezervă de aer pentru șase zile. În eventualitatea în care nu mi‑aș fi putut termina experimentul în timpul respectiv, programasem vizita unui coleg la expirarea intervalului. Bănuiam însă că unicul motiv pentru care n‑aș fi putut termina operația în perioada alocată ar fi fost că mi‑aș fi provocat singur moartea.
Am început prin a îndepărta placa foarte curbată care alcătuia ceafa și creștetul capului meu; apoi cele două plăci, mai puțin curbate, ce formau părțile laterale. Mi‑a rămas doar placa feței, care era însă blocată într‑o ramă de restricționare și, din unghiul periscopului meu, nu‑i puteam zări suprafața interioară; vedeam însă expus propriul meu creier. Consta dintr‑o duzină sau mai multe subansambluri, cu exteriorul acoperit de cochilii complicat modelate; poziționând periscopul lângă interstițiile ce le separau, am obținut o întrezărire incitantă a mecanismelor fabuloase din interiorul lor. Deși puteam distinge foarte puține, era cea mai frumoasă mașină complexă pe care o văzusem vreodată, aflată atât de departe de orice dispozitiv construit de om, încât era in‑ discutabil de origine divină. Imaginea era atât însuflețitoare, cât și amețitoare – și am savurat‑o strict estetic pentru câteva minute, înainte de a‑mi continua explorările.
Potrivit ipotezei generale, creierul este divizat într‑un motor aflat în centrul capului, care se ocupă de cogniția propriu‑zisă, înconjurat de o rețea de componente în care sunt stocate memoriile. Ceea ce am observat concorda cu această ipoteză, deoarece subansamblurile periferice păreau să semene între ele, pe când cel din centru părea diferit, mai eterogen și cu mai multe părți aflate în mișcare. Componentele erau asamblate totuși prea strâns între ele ca să pot desluși funcționarea lor; dacă intenționam să aflu mai multe, îmi trebuia un punct de vedere mai intim.
Fiecare subansamblu avea un rezervor local de aer, alimentat de un tub ce pornea de la regulatorul situat la baza creierului meu. Mi‑am focusat periscopul pe subansamblul cel mai din spate și, utilizând manipulatoarele de la distanță, am deconectat rapid tubul de ieșire și am instalat în locul lui unul mai lung. Practicasem manevra aceasta de nenumărate ori, așa încât o puteam executa în câteva clipe; chiar și așa, nu aveam certitudinea că aș putea termina conectarea înainte ca subansamblul să‑și fi golit rezervorul local. Am continuat abia după ce am fost satisfăcut că operarea componentei nu fusese întreruptă; am rearanjat tubul mai lung astfel încât să am o vedere mai bună asupra interiorului interstițiului ce‑i urma: alte tuburi care‑l conectau la componentele vecine. Utilizând perechea cea fină de manipulatoare pentru a pătrunde în spațiul îngust, am înlocuit tuburile, pe rând, cu altele mai lungi. În cele din urmă, am ocolit întregul subansamblu și am înlocuit toate conexiunile sale cu restul creierului meu. Acum puteam să demontez acest subansamblu din cadrul care‑l susținea și să‑l scot prin ceea ce fusese ceafa mea.
Știam că era posibil să‑mi fi deteriorat capacitatea de a gândi și să nu‑mi dau seama de asta, dar rezolvarea câtorva teste aritmetice de bază a demonstrat că nu pățisem nimic. Cu un subansamblu atârnat de un eșafodaj, deasupra, aveam acum o imagine mai bună a motorului cognitiv din centrul creierului meu, totuși nu exista spațiu suficient ca să apropii și mai mult microscopul pentru o examinare amănunțită. Ca să pot să‑mi cercetez cu adevărat funcționarea creierului, trebuia să deplasez din locurile lor alte șase‑șapte subansambluri.
Meticulos, grijuliu, am repetat procedura înlocuirii tuburilor la alte subansambluri, repoziționând unul dintre ele mai în spate, alte două mai sus și alte două în părți, și suspendându‑le pe toate de eșafodajul de deasupra capului. După ce am terminat, creierul meu semăna cu o explozie încremenită la o fracțiune de secundă după declanșarea detonării – și m‑am simțit din nou amețit când m‑am gândit la asta. Motorul cognitiv era însă acum expus, susținut pe o coloană de tuburi și tije de acționare ce coborau prin trunchiul meu. Dispuneam de asemenea de spațiu pentru a roti microscopul complet la trei sute şaizeci de grade și pentru a vedea și fețele din‑ spre interior ale subansamblurilor pe care le mutasem din locurile lor. Am văzut acolo un microcosmos de mașinării aurii, un peisaj de rotoare minuscule și de cilindri la fel de miniaturali.
În timp ce admiram scena aceasta, m‑am întrebat unde era corpul meu. Mijloacele care‑mi deplasau vederea și acțiunile prin cameră nu difereau, în principiu, de cele care‑mi conectau ochii și mâinile originale de creier. Pe durata experimentului, manipulatoarele acestea nu erau practic mâinile mele? Lentilele amplificatoare de la capătul periscopului nu erau în esență ochii mei? Eram o persoană exteriorizată, cu micul ei corp fragmentat situat în centrul propriului creier dilatat. În această configurație improbabilă, am început să mă explorez.
Mi‑am întors microscopul spre un subansamblu de memorie și am început să‑i examinez designul. Nu mă așteptam să izbutesc să‑mi descifrez memoriile, ci doream numai să pot înțelege modul de înregistrare a lor. Așa cum anticipasem, nu se vedeau stive de foițe, dar, spre surprinderea mea, n‑am văzut nici baterii de angrenaje sau comutatoare. Subansamblul părea constituit aproape exclusiv dintr‑o baterie de tubulețe cu aer. Prin interstițiile dintre tubulețe, se întrezăreau unduiri ale interiorului bateriei.
Cercetând cu multă atenție și mărind amplificarea vizuală, am văzut că tubulețele se ramificau în capilare cu aer, ce erau între‑ țesute cu o rețea densă de sârme pe care erau articulate frunzulițe aurii. Sub influența aerului ieșit din capilare, frunzulițele erau menținute în diverse poziții. Ele nu erau comutatoare în sensul convențional al termenului, deoarece nu‑și puteau menține poziția în absența unui curent de aer, dar am presupus că erau similare comutatoarelor căutate, mediul în care erau înregistrate memoriile mele. Unduirile pe care le vedeam erau probabil acțiuni de reamintire, când o dispunere specifică de frunzulițe era citită și trimisă înapoi spre motorul cognitiv.
Înarmat cu această nouă înțelegere, mi‑am îndreptat apoi microscopul spre motorul cognitiv. Și aici am văzut o rețea de sârme, însă frunzulițele suspendate pe ele nu erau fixe, ci oscilau înainte și înapoi aproape prea rapid ca să fie distinse. Aproape tot motorul părea să fie în mișcare, constând mai degrabă dintr‑o rețea decât din capilare cu aer și m‑am întrebat cum putea aerul să ajungă în mod egal la toate frunzulițele de aur. Am examinat multe ore frunzulițele, până am înțeles că ele însele jucau rolul capilarelor; frunzulițele formau conducte și valve temporare ce existau doar atât cât să redirecționeze aerul spre alte frunzulițe, după care dispăreau. Acesta era un motor aflat în transformare continuă, ba încă și mai mult, care se transforma pe sine ca parte din funcționarea sa. Rețeaua nu era o mașină, ci o pagină pe care era scrisă mașina și pe care mașina însăși scria neîncetat.
Se putea spune că întreaga conștiință îmi era codificată în pozițiile acestor frunzulițe, dar ar fi fost mai exact să spun că era codificată în șablonul mereu schimbător de aer ce acționa frunzulițele. Privind oscilațiile acestor fulgi de aur, am înțeles că, spre deosebire de ceea ce se presupusese dintotdeauna, aerul nu oferă pur şi simplu energie motorului care ne realizează gândurile. Aerul este de fapt însuși mediul gândurilor noastre. Noi înșine nu suntem decât un șablon de fluxuri de aer. Memoriile nu‑mi erau înscrise ca șănțulețe pe foițe și nici ca poziții ale comutatoarelor, ci sub forma unor curenți persistenți de argon.
După ce am priceput natura acestui mecanism în rețea, o serie de intuiții mi‑a traversat rapid conștiința. Prima și cea mai banală a fost înțelegerea motivului pentru care aurul, metalul cel mai maleabil și mai ductil, era singurul material din care puteau fi realizați creierii noștri. Doar cele mai subțiri foițe se puteau mișca suficient de rapid pentru un astfel de mecanism și doar cele mai delicate filamente puteau acționa ca articulații pentru ele. Prin comparație, bavura de cupru ridicată de stilusul meu când gravez cuvintele acestea și pe care o perii de pe coală când termin fiecare pagină este la fel de grosolană și de greoaie ca șpanul. Acesta era însă un mediu în care ștergerea și înregistrarea puteau fi făcute rapid, mult mai repede decât orice montaj de comutatoare sau angrenaje.
Am înțeles după aceea motivul pentru care instalarea de plămâni plini într‑o persoană care a murit din cauza lipsei de aer nu o readuce la viață. Frunzulițele din interiorul rețelei rămân echilibrate între perne de aer continue. Dispunerea aceasta le permite să se miște rapid înainte și înapoi, dar, dacă fluxul de aer încetează, totul este pierdut; toate frunzulițele colapsează în stări indecise identice, ștergând șabloanele și conștiința pe care le re‑ prezintă. Restabilirea alimentării cu aer nu poate recrea ceea ce s‑a volatilizat. Acesta era prețul vitezei; un mediu mai stabil pentru stocarea șabloanelor ar fi însemnat o funcționare mai lentă a conștiinței noastre.
În clipa aceea am priceput și soluția la anomalia ceasurilor. Am înțeles că viteza mișcărilor acestor frunzulițe depindea de susținerea lor de către aer; cu flux suficient de aer, frunzulițele se puteau mișca aproape fără frecare. O mișcare mai lentă se datora faptului că erau supuse la multe frecări, ce puteau să apară doar dacă pernele de aer care le susțineau erau mai subțiri și aerul care curgea prin rețea se deplasa cu forță mai redusă.
Prin urmare, nu ceasurile din turnuri merg mai repede, ci creierii noștri merg mai încet. Ceasurile din turnuri sunt acționate de pendule, al căror ritm nu variază niciodată, sau de curge‑ rea mercurului printr‑o țeavă, care nu se modifică. Însă creierii noștri se bazează pe trecerea aerului, iar când aerul acela curge mai lent, gândurile ne încetinesc și ni se pare că ceasurile merg mai repede.
Mă temusem că creierii noștri ar putea încetini și posibilitatea respectivă fusese cea care mă motivase să‑mi fac propria disecție. Însă presupusesem că motoarele noastre cognitive – deși alimentate cu aer – aveau totuși o natură mecanică, iar un aspect al mecanismului se deforma treptat prin oboseală, fiind astfel responsabil pentru încetinire. Așa ceva ar fi fost teribil, însă exista cel puțin speranța că am putea să reparăm mecanismul și să ne readucem creierii la viteza originală de operare.
Dar, dacă gândurile noastre erau șabloane pure de aer, iar nu mișcarea unor angrenaje dințate, atunci problema era mult mai serioasă, pentru că se ridica întrebarea: Ce ar fi putut încetini curgerea aerului prin creierii tuturor persoanelor? Nu putea fi vorba despre o reducere a presiunii din distribuitoarele stațiilor de umplere; presiunea aerului din plămânii noștri este atât de mare, încât trebuie redusă printr‑o succesiune de regulatoare îna‑ inte de a ajunge la creier. După părerea mea, reducerea forței rezultă din direcția opusă: creșterea presiunii din atmosfera care ne înconjoară.
Cum se poate așa ceva? Aproape imediat după formularea întrebării, a apărut unicul răspuns posibil: cerul nostru nu are o înălțime infinită. Undeva, dincolo de limitele vederii noastre, zidurile de crom ce ne înconjoară lumea probabil că se curbează spre interior pentru a forma un dom; universul nostru este o incintă etanșă, nu un puț deschis în partea de sus. Iar aerul se acumulează treptat în interiorul acestei incinte, până când egalează presiunea din rezervorul de dedesubt.
Acesta este motivul pentru care, la începutul acestei gravări, am spus că aerul nu este sursa vieții. Aerul nu poate fi nici creat, nici distrus; cantitatea totală de aer din univers rămâne constantă, iar dacă aerul ar fi tot ceea ce ne trebuie pentru a trăi, atunci n‑am muri niciodată. În realitate însă, sursa vieții este diferența dintre presiunile aerului – curgerea aerului din spațiile unde este dens către spațiile unde este rarefiat. Activitatea creierilor noștri, de‑ plasările corpurilor noastre, acțiunile tuturor mașinilor pe care le‑am construit vreodată sunt determinate de mișcarea aerului, de forța exercitată când presiuni diferite încearcă să se echilibreze reciproc. Când presiunea din tot universul va fi egală, tot aerul va fi nemișcat și inutil; într‑o bună zi, vom fi înconjurați de aer staționar și nu vom putea obține niciun beneficiu de pe urma lui.
În realitate, noi nu consumăm deloc aer. Cantitatea de aer pe care o extrag din perechea de plămâni noi a fiecărei zile este exact cea care se pierde în exterior prin articulațiile membrelor mele și prin îmbinările învelișului meu, exact cea pe care o adaug atmosferei din jurul meu; tot ce fac este să convertesc aerul aflat la presiune mare în aer aflat la presiune mică. Prin fiecare mișcare a corpului, eu contribui la egalizarea presiunii în universul nos‑ tru. Prin fiecare gând pe care îl am, grăbesc sosirea acelui echilibru fatal.
Pe 26 iunie ne vedem la o nouă ediție online a clubului de carte Paladin. De data aceasta, discutăm despre primul volum din seria „The Expanse” – „Trezirea Leviatanului” de James Corey (traducere din limba engleză de Mihai-Dan Pavelescu). Moderator: Liviu Szoke, blogger, cititor și traducător.
💻 📱 Întâlnirea va avea loc prin Messenger Rooms. Pentru a participa: – trimiteți un mesaj privat pe pagina de facebook Editura Paladin. Vom stabili acolo pașii următori. – data limită pentru înscriere este 25 iunie (inclusiv). – locuri disponibile: 15
📚 Sinopsis „Trezirea Leviatanului”: Ce pericole ar mai putea pândi în spaţiul cosmic după ce umanitatea reuşeşte să colonizeze o mare parte din sistemul solar, iar lupta pentru apă, aer şi hrană trebuie purtată în fiecare zi?
Cu milioane de ani în urmă, fiinţe necunoscute din Univers au lansat asupra Pământului un virus cu o inteligenţă superioară, menit să reconfigureze planeta şi pe locuitorii ei. Dar protomolecula îşi ratează ţinta şi călătorește prin spaţiu aşteptând să fie trezită la viaţă.
Când virusul cade în mâinile unor sociopaţi, sute de mii de oameni îşi pierd viața, iar sistemul solar este ameninţat de izbucnirea războiului civil. În haosul care se stârneşte, două personaje cu principii antagoniste – James Holden, ofiţer pe un transportor de gheaţă, şi detectivul Miller – vor porni împreună într-o cursă pentru salvarea omenirii.
În perioada 25 iunie – 31 iulie 2020, Editura Arthur își invită cititorii într-o „călătorie literară pe patru roți digitale” de-a lungul țării. Cărțile sunt cele mai bune pretexte de a explora locuri pline de viață și de a ne împrieteni cu noi cititori. Staționăm în multe localități unde ne propunem să se întâmple activități interesante pentru copii, în mediul online. Ne însoțesc mai mulți autori și ilustratori români publicați la Arthur, dar și parteneri din muzee și biblioteci publice, profesori și asociații care promovează lectura pentru copii.
Caravana Arthur începe la Iași, la Muzeul Național al LiteraturiiRomâne, cu un concurs de lectură și continuă cu explorarea celor 67 de Refugii Perfecte în grupul „Olimpiada Poveștilor” al Colegiului Economic „Virgil Madgearu” dinGalați.
Pentru că niciodată nu ne putem sătura de o vacanță la mare, pornim pe urmele Detectivilor Aerieni ca să descoperim locuri noi din Constanța, însoțite de istorioare scrise și fotografiate de autoareaAna Rotea. În perioada 29 iunie – 3 iulie, pregătim multe surprize pentru cei pasionați de anchetele literare.
Tot în seria autorilor români,avem două marinoutăți despre care povestim în a doua jumătate a lunii iulie. E o perioadă perfectă pentru o expediție de poveste în Delta Dunării, împreună cu mult îndrăgitul Apolodor: Descoperim cu Apolodor, în Deltă, păsările-n zbor de Florin Bican, cu ilustrații de Dan Ungureanu. Ajunși în Timișoara, ilustratorul ne dezvăluie mici secrete din camera sa de lucru. Cititorii vor avea surpriza să descopere un takeover inedit pe paginile noastre social media – pentru 4 zile, pagina de Instagram Arthur va fi pe mâinile ilustratorului Dan Ungureanu.
Iar pentru cei care abia așteaptă noua carte a lui Alex Moldovan, dezvăluim povestea din spatele volumului doi, Olguța și Operațiunea Jaguarul, cu ilustrații de József Vass.
Știm că recomandările sincere sunt cele care vin din partea copiilor, de aceea dedicăm mai multă atenție recenziilor video primite de la cititori și le promovăm pe paginile noastre de Facebook și Instagram. Sunt implicați copiii care vizitează Biblioteca Metropolitană (filiala Dimitrie Cantemir) și elevii din grupul „V. B. Piticii zâmbăreți” coordonat de prof. Geanina Oprea, Colegiul Național Mircea cel Bătrân, Râmnicu Vâlcea. Facem un popas și la Biblioteca copiilor „Din Loc în Loc” din Lupeni, județul Hunedoara, fondată de Brandi Bates, care pregătește o competiție de lectură pentru copii.
Caravana Juniorilor – Locuiește în poveste!
Ca să-i cunoaștem mai bine pe autorii juniori publicați în volumul Lumea-n gamă marțiană (colecția Cărțile mele), i-am invitat să ne citească povestirile lor și să le transmită un mesaj copiilor pasionați de scris. Recomandările lor de lectură vor fi disponibile pe site-ul Arthur, pentru copiii care țin cont de aprecierile cititorilor de aceeași vârstă.
Îi încurajăm pe copii și părinți să descopere lucruri interesante despre locurile în care își vor petrece vacanța vara aceasta. Ultima ediție a volumului Mică enciclopedie a României pentru copiicuprinde capitole dedicate curiozităților despre scriitori, artiști, oameni de știință și alte personalități, dar și informații despre stațiunile turistice, despre obiceiurile din unele așezări mai puțin cunoscute, despre economie, artă și arhitectură. Cei care urmăresc paginile Arthur de facebook și Instagram vor descoperi o serie de curiozități extrase din carte, în rubrica #ARTHURpedia.
Promoția lunii iulie – 2+1 gratuit pe toate site-urile Grupului Editorial Art
În perioada 1 – 31 iulie, Caravana Arthur aduce și o ofertă comercială pe toate site-urile Grupului Editorial Art: la trei cărți comandate, primești una gratuit. Coșul de cumpărături de pe site-uri este comun, promoția fiind dedicată cititorilor de toate vârstele.
Volumul se inspiră dintr-o problemă acută a vieții reale, și anume exploatarea persoanelor tinere. De altfel, autorul dezvoltă ideea unei investigații realizate și publicate într-un ziar. O firmă de avocatură rău intenționată profită de inocența și nevoile financiare ale studenților pentru a-i constrânge la datorii economice imposibil de returnat. Revelația studenților care își dau seama că justiția este atacată de persoane influente încă din timpul studenției devine o realitate asupra căreia suntem datori cu toții să ne întrebăm.
Grisham scrie o poveste palpitantă despre lumea academică a Dreptului și sistemele financiare, un cuplu ce riscă să afecteze orice societate și pentru care este nevoie de eroi care să îl înfrângă. Mark, Todd și Zola au optat pentru Facultatea de Drept din dorinţa de a schimba lumea și de a o transforma într-un loc mai bun. Dar ajunși în anul al III-lea de studiu, cei trei își dau seama că au fost înșelați. Prieteni apropiați, ei au împrumutat sume mari de bani pentru a-și permite să urmeze o facultate de mâna a treia, într-atât de mediocră, încât absolvenții săi trec rareori examenul de intrare în barou, fiind lipsiţi de orice șansă de a obţine un loc de muncă avantajos. Însă când află că școala lor face parte dintr-un lanț manevrat din umbră de un manager de fonduri din New York, care deține, totodată, și o bancă specializată în împrumuturi pentru studenți, cei trei știu că au fost prinși într-o mare capcană. Rezultatul este un thriller alert și palpitant, abundând de întorsături de situație. Grisham excelează, tratând cu un simţ al umorului aproape diabolic etica uneori discutabilă a lumii Dreptului și a băncilor.
Aceasta antologie isi propune sa fie cea mai reprezentativa dovada a imbinarii dintre jurnalism si literatura care a marcat intreaga cariera de reporter a lui Gabriel Garcia Marquez. Pe parcursul mai multor decenii, aceasta calatorie prin cincizeci de texte arata cum jurnalismul, „cea mai frumoasa profesie din lume”, constituie centrul activitatii castigatorului columbian al Premiului Nobel pentru literatura.
„Mai presus de orice, sunt jurnalist. Toata viata am fost jurnalist. Cartile mele sunt carti de jurnalist, chiar daca nu se prea vede”. Gabriel Garcia Marquez
Atunci când Jimmie Darling este admis la spitalul psihiatric Beckomberga din afara orașului Stockholm, fiica lui – Jackie – începe să petreacă tot mai mult timp acolo. În vreme ce mama acesteia își petrece vacanță la Marea Neagră, spitalul devine întreaga ei lume. Medicul responsabil este Edvard Winterson. Acesta insistă asupra faptului că nu există motive pentru a nu îi lua la plimbare pe pacienții săi, în afara spitalului, pentru a petrece o noapte prin oraș: „o noapte în afara zidurilor spitalului vă va face om din nou” este deviza lui. La spital, Jackie o întâlnește, de asemenea, pe Inger Vogel, o „asistentă angelică în saboți”, care pare să locuiască într-o zonă crepusculară între ordine și devastare, și pe Vogel – un pacient care îi ispitește atât pe Jimmie, cât și pe doctorul Winterson, cu mărgelele ei, cu arcul și cu obsesiile despre libertate și moarte. În romanul Sarei Stridsberg, acest spital psihiatric, cu poveștile și misterele sale, amplasat într-un parc minunat, aproape de un lac, va căpăta dimensiuni aproape mitice și roluri extrem de antagonice – acela de înger răzbunător, dar și pe cel de mântuitor al sufletelor pierdute…
Din 24 iunie, timp de 5 zile, pe litera.ro, cititorii vor găsi reduceri mari la mii de cărți și ebook-uri cu ocazia promoției Black Friday de vară!
Vacanța de vară este mai frumoasă cu cărțile preferate ale familiei, acum cu super reduceri și titluri sub 10 lei!
De mâine până duminică, pasionații de carte vor putea accesa pe litera.ro reduceri de până la 80% la cea mai diversificată ofertă atât în format tipărit cât și digital- de la bestsellerurile momentului, ficțiune, non ficțiune, cărți de povești pentru copii și adolescenți, cărți ilustrate și de activități, atlase și enciclopedii, titluri de dezvoltare personală, romane istorice!
Fiecare comandă de Black Friday de vară pe litera.ro aduce cititorilor și un gând bun, luminos, printr-o carte poștală ilustrată. Coloreaz-o în stilul propriu și transmite summer vibe-ul mai departe!
Vara aceasta pe litera.ro se deschid granițele lecturii cu titlurile must have ale sezonului și nu îi uităm nici pe cei mici, pe care îi invităm să exploreze printre cele mai frumoase cărți, minunat ilustrate, pline de magie!
Hai pe litera.ro să îți alegi ce citești vara aceasta!
Ți-ai pregătit wishlist-ul?
Pentru a afla toate ofertele din campanie abonează-te la newsletterul editurii Litera.
Clanul Fraser își pune pe picioare viața în Carolina de Nord, cu Jamie prins, din nou, în complicatele ițe politice printre care trebuie să navigheze: între loialitatea față de Rege și loialitatea față de oamenii săi.
Claire, pe de altă parte, își atrage recunoștința comunității pentru intervențiile ei medicale, dar și suspiciunea de vrăjitorie din cauza cunoștințelor prea avansate pe care le folosește ca să salveze vieți.
Brianna și Roger sunt puși în fața unei decizii dureroase la scurt timp după ce se reîntâlnesc, având de ales între sănătatea copilului lor și familia reunită cu atât de multe sacrificii.
„Un festin literar. Detaliile istorice bogate și povestea de dragoste atât de profundă te fac să devorezi acest roman.“ Publishers Weekly
Războiul a cuprins întreaga lume, iar mântuitorul din profeție nu e de găsit. Vrăjitorul Geralt de Rivia e într-o cursă nebunească să o găsească pe Ciri, copilul prevestit, dar o întreagă armată e pe urmele lui.
Ciri, căutată deopotrivă de prieteni și de dușmani, a preluat identitatea unei nelegiuite și trăiește liber pentru prima dată în viața ei.
Dar plasa se strânge rapid în jurul său. Geralt o caută, împreună cu o mână de aliați loiali, ca s-o salveze, în vreme ce ambele tabere au trimis mercenari înfricoșători ca să-i dea de urmă și s-o pedepsească pentru faptele ei.
Într-un singur loc se mai poate ascunde: Turnul Rândunicii.
„Niciunul dintre personajele lui Sapkowsky nu e alb sau negru, toate au tușe de gri, chiar și Geralt, chiar și monștrii.“ The Deckled Edge
Data apariției
8 iul. 2020
Titlu original
Wieza Jaskolki
Colecția
Armada
ISBN
978-606-43-0897-9
Cod bară
9786064308979
Autor
Andrzej Sapkowski
Traducător
Mihaela Fiscutean
Format
Paperback
Dimensiuni
130 x 200 mm
Nr. pagini
400
Număr volume
1
Editura
Armada
„O colecție de povestiri care te pun pe gânduri, te fac să-ți pui întrebările cele mai grele și să te simți mai uman. Un vârf al genului science fiction.“ Barack Obama
Nouă proze cu totul originale, provocatoare și memorabile, de la autorul textului Povestea vieții tale, ecranizat de Denis Villeneuve cu titlul Arrival.
Un portal temporal îl obligă pe un vânzător din vechiul Bagdad să se confrunte cu greșelile din trecut. Un om de știință care studiază extratereștrii face o descoperire șocantă, cu ramificații universale. O privire aruncată într-un univers alternativ pune la îndoială liberul arbitru și alegerile noastre.
Ted Chiang pune întrebările cele mai vechi din lume: Ce este universul? Ce înseamnă umanitatea?
În povestirile lui science fiction răzbat la tot pasul frumusețea, înțelesurile adânci și compasiunea.
„La fel ca predecesorii lui atât de diverși – Philip K. Dick, Jorge Luis Borges, Ursula K. Le Guin, Margaret Atwood sau Kazuo Ishiguro –, Chiang explorează temele convenționale ale literaturii SF în moduri cu totul neconvenționale. Proza lui are ceea ce Orwell numea transparență perfectă. Pentru Chiang, curiozitatea umană este motorul divin al progresului.“ Joyce Carol Oates, The New Yorker
Cea ma bună carte a anului New York Times Book Review
Dacă ai găsit unul înseamnă că EL te‑a ales.
În curând serial Netflix
„E o carte pe care n‑o poți lăsa din mână, dar care te va face să eziți înainte să dai pagina, atât de tulburătoare este.” – Kirkus Reviews
Un psihopat terorizează Copenhaga. Semnătura lui — figurine făcute din bețe de chibrit și două castane, lăsate la locul fiecărei crime sângeroase. Pe figurine, poliția găsește amprenta unei fetițe răpite și ucise cu un an în urmă. O coincidență tragică sau un mesaj diabolic?
Ca să pună capăt seriei de crime, cei doi detectivi care anchetează cazul trebuie să lase deoparte neînțelegerile și să descifreze indiciile macabre lăsate de asasin. Pentru că acesta nu dă niciun semn că se va opri.
Și nimeni nu este în siguranță.
„Un debut plin de suspans și tensiune… Incendiar.” – Financial Times
„O intrigă polițistă a cărei profunzime este sporită de comentariul social tulburător.” – Booklist
„Deși e greu să‑ți desprinzi privirea de la personajul diabolic al lui Sveistrup, și băieții buni merită toată atenția.” – New York Times Book Review
„Sveistrup creează o intrigă atât de complexă, încât nici chiar cititorii de romane polițiste versați nu vor ghici fi nalul. Este o carte înfricoșătoare în cel mai bun sens.” – Library Journal
Søren Sveistrup este un scenarist recunoscut pe plan internațional, producătorul mai multor seriale TV și fi lme de succes. Este creatorul și scenaristul serialului Crima (Forbrydelsen), difuzat între 2007 și 2012, care a obținut numeroase premii internaționale și a fost vândut în peste 100 de țări. Ulterior, Fox Television Series a realizat, pentru AMC, versiunea americană — The Killing.
Sveistrup, care locuiește la Copenhaga, este și autorul scenariului pentru filmul Omul de zăpadă, după romanul omonim al lui Jo Nesbø.
Søren Sveistrup a absolvit Universitatea din Copenhaga, cu specializarea literatură și istorie și a studiat la Școala de Film din Danemarca.
Limba originală: daneză
Traducere de: Simina Răchițeanu
Anul apariţiei: 2020
Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă
Cea mai bună carte a anului 2019 New York Public Library
Bestseller New York Times
A trecut un an și jumătate de carantină la Școala de fete Raxter, de când a apărut Toxul. Întâi au murit una după alta profesoarele. Trupurile elevelor s-au transformat în ceva ciudat și străin. Izolate de restul lumii și lăsate să se descurce singure pe insula pe care se află școala, fetele nu îndrăznesc să iasă dincolo de gard, unde Toxul a transformat pădurile în locuri sălbatice și periculoase.
Când Byatt dispare, Hetty va face orice ca s-o găsească: va sfida carantina și va înfrunta ororile de dincolo de gardul școlii.
Dar în lume află că povestea este mult mai complicată decât și-ar fi putut imagina.
„În parte thriller de supraviețuire, în parte poveste de dragoste postapocaliptică și în parte manifest feminist ecocritic, Sălbaticele este o carte ca un pumn zguduitor în plex.” – Kirkus Reviews
„Debutul incisiv al lui Power este pus în lumină de o proză incitantă, relații convingătoare și o groază viscerală. Temele ecologiste și feministe sunt profunde, în special cele legate de costurile incalculabile ale experimentelor făcute pe corpul femeilor și forța solidarității feminine, dar și rezistența în mijlocul haosului ecologic și politic.” – Publisher’s Weekly
„Această carte este atât de incisivă și are atât de multă emoție, transpusă în moduri atât de inteligente, încât sunt convins că va avea un succes impresionant.” – Jeff Vandermeer, autorul bestsellerului Anihilare
„O poveste SF horror, feministă, LGBT+, cu fete reale, curajoase și imperfecte împotriva unei lumi care a luat o razna.” – Dawn Kurtagich, scriitoare
Rory Power a crescut în New England, unde locuiește și acum și lucrează ca editor de ficțiune polițistă și consultant pentru adaptări TV.
Are un doctorat în literatură de la Universitatea din East England și își amintește cu plăcere de perioada petrecută acolo, în parte pentru că a învățat o mulțime de lucruri, dar, în principal, pentru că în campus găsea o grămadă de iepurași sălbatici.
Sălbaticele, un bestseller New York Times, este primul ei roman, iar în iulie 2020 urmează să apară cel de al doilea, Burn Our Bodies Down.
Titlul original: Wilder Girls
Limba originală: engleză
Traducere de: Mihaela Apetrei
Anul apariţiei: 2020
Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă
Al doilea volum din seria Martin Servaz
Premiul Dora-Suarez 2013
„Bernard Minier zguduie lumea romanului polițist.” – Le Monde
„Un roman care îți va face inima să bată de spaimă.” – Elle
Iunie 2010. În mijlocul unui meci de fotbal din Cupa Mondială, comandantul Martin Servaz primește un telefon de la o iubită de demult care îi spune că, în Marsac, profesoara Claire Diemar a fost ucisă cu brutalitate. Ca și când n-ar fi de ajuns, Servaz primește și un e-mail criptic prin care este informat că misteriosul criminal în serie Julian Hirtmann a făcut o nouă victimă.
Moartea și haosul bântuie micul oraș universitar din sudul Franței în care Servaz și-a făcut studiile și unde acum învață fiica lui. Cu ajutorul detectivilor Irene Ziegler și Esperandieu, comandantul Servaz trebuie să afle dacă există vreo legătură între aceste crime înfiorătoare ce redeschid răni vechi din trecutul lui.
Și să-i prindă pe ucigași, cât mai repede cu putință.
„Cel de-al doilea roman al lui Minier, Cercul, îi confirmă statutul de vedetă a noului val francez de literatură crime. O lectură tulburătoare!” – The Times
„Cercul are personaje puternice și dialoguri autentice, învăluite într-o atmosferă întunecată și apăsătoare, care îl va cuprinde în scurtă vreme și pe cititor.” – Le Parisien
„Noul roman al lui Minier confirmă din plin extraordinarul său talent.” – Le Figaro Littéraire
„Cel puțin la fel de bun ca Înghețat.” – Daily Mail
Titlul original: Le Cercle
Limba originală: franceză
Traducere de: Alunița Voiculescu
Anul apariţiei: 2020
Format: 152 x 228 mm, paperback cu clape
Bestseller Amazon Charts, Wallstreet Journal și Washinton Post
Un debut uimitor, despre un copil misterios care îi învață pe adulți cum să iubească.
„Deși romanul pare să înceapă ca un fantasy, devine pe parcurs o adevărată dramă domestică presărată cu elemente de thriller care, împreună, oferă o lectură plăcută.” – Booklist
După ce și-a pierdut mama, dar a câștigat propria luptă cu cancerul, Joanna Teale își reia proiectul de cercetare pentru licență și studiază păsările din zona rurală a statului Illinois. Rutina ei solitară este dată peste cap când îi apare în prag o fetiță misterioasă, plină de vânătăi și desculță.
Fetița spune că o cheamă Ursa și vine dintr-o galaxie îndepărtată ca să găsească pe Pamânt, cinci miracole. Jo o lasă să stea cu ea și încearcă să rezolve misterul cu ajutorul vecinului ei, Gabe. Dar, pe măsură ce trece timpul, are tot mai multe întrebari.
Deși între cei trei se formează o legătură incredibil de puternică, știu cu toții că în curând trebuie să ia niște decizii complicate.
„Povestea minunat de omenească scrisă de Vanderah ne aduce aminte că uneori trebuie să privim spre stele, peste vârful copacilor, ca să lăsăm lumina să ne pătrundă în viață.” – New York Journal of Books
„Cu o intrigă inteligentă și evoluând într-un crescendo intens în ultimele capitole, Unde pădurea întâlnește stelele este un debut minunat și de neuitat.” – Julianne MacLean, autoare de bestselleruri USA Today
„Unde pădurea întâlnește stelele prezintă o perspectivă încântătoare, surprinzătoare și pătrunzătoare asupra modului în care se formează relațiile puternice — atât cele pe care ni le alegem, cât și cele care par să ne aleagă ele pe noi.” – Rebecca Kauffman, scriitoare
Înainte să înceapă să scrie, Glendy Vanderah a lucrat ca ornitolog specializat în protejarea speciilor de păsări pe cale de dispariție din statul american Illinois și ca redactor la o revistă științifică. Născută în Chicago, acum locuiește într-o zonă rurală din Florida, împreună cu soțul ei (ornitolog), cei trei copii și cât de multe păsări, fluturi și flori reușește să atragă în micul refugiu pentru viața sălbatică pe care l-au creat. Unde pădurea întâlnește stelele este romanul ei de debut.
Titlul original: Where the Forest Meets the Stars
Limba originală: engleză
Traducere de: Ioana Nuțulescu
Anul apariţiei: 2020
Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă
Bestseller New York Times De la autorul bestsellerului Jurnalul unui adolescent timid
„Un roman captivant şi tulburător, infuzat cu acea empatie profundă care face ca scrisul lui Chbosky să fie atât de special.” – John Green
„O capodoperă!” – Emma Watson
Hotărâtă să-i ofere o viață mai bună fiului său, Christopher, Kate Reese fuge în toiul nopţii din casa pe care o împarte cu iubitul ei abuziv. Cei doi se refugiază în comunitatea foarte unită din Mill Grove, un orăşel izolat din Pennsylvania. La început, pare locul perfect pentru a lua viaţa de la capăt. Dar, nu după mult timp, Christopher dispare. Vreme de şase zile chinuitoare, nu e de găsit pe nicăieri. În cele din urmă, Christopher iese din pădurea de la marginea oraşului. E teafăr, dar schimbat. Acum îi răsună în minte o voce care îi cere să construiască o căsuţă într-un copac anume — altminteri, mama lui şi toţi cei din orăşel nu vor mai fi niciodată la fel…
„Romanul horror al lui Chbosky este atât de original, încât n-are termen de comparaţie. Cei nouă ani cât a durat scrierea lui se văd în suspansul impecabil construit, în ritmul alert şi în intriga ingenioasă. Prieten imaginar îi va răsplăti din plin pe cei care vor îndrăzni să-l citească.” – Time
„La 20 de ani după bestsellerul internaţional Jurnalul unui adolescent timid, Stephen Chbosky revine cu un roman ambiţios care îmbină horrorul, basmele şi rescrierea unor teme biblice. Dar adevărata reușită este că a transformat o carte plină de grozăvii — reale şi imaginare — într-o poveste care inspiră optimism.” – New York Times Book Review
„O poveste horror care îl va face mândru pe Stephen King.” – Kirkus Reviews
Stephen Chbosky a scris şi a regizat ecranizarea romanului său de debut, Jurnalul unui adolescent timid (Trei, 2013), un adevărat fenomen literar. Născut în Pittsburgh, Pennsylvania, Chbosky şi-a luat licenţa în scenaristică la University of Southern California. A lucrat în televiziune şi în industria cinematografică, fiind scenaristul musicalului Rent (2005) şi unul dintre creatorii serialului Jericho, pentru CBS. Filmul său de debut, The Four Corners of Nowhere, a avut premiera la Festivalul de Film Sundance. Îl puteţi urmări pe Twitter la @StephenChbosky
Titlul original: Imaginary Friend Limba originală: engleză Traducere de: Bogdan Perdivară
Anul apariţiei: 2020
Format: 150 x 225 mm, paperback cu clape
O mamă, o fiică şi o psihoterapeută prinse într-un joc mortal
„Un thriller psihologic alert şi foarte ingenios construit.” – Sunday Times Crime Club
Stella este o psihoterapeută de succes, cu o familie fericită. Dar când tânăra Isabelle îi calcă pragul cabinetului, Stella capătă convingerea că aceasta este fiica ei, Alice – care s-a înecat în timpul unei vacanţe din urmă cu douăzeci de ani. Isabelle chiar este Alice? Stella va risca totul ca să răspundă la această întrebare. Kerstin o iubeşte din tot sufletul pe Isabelle, fiica ei. Însă de când i-a murit tatăl, Isabelle se poartă ciudat, iar psihoterapeuta la care merge îi induce gânduri periculoase. Kerstin înţelege că, dacă nu vrea să-şi piardă fiica pentru totdeauna, trebuie să intervină. Isabelle se simte copleşită de furie şi nu înţelege de ce. Apelează la ajutor profesionist, dar în scurtă vreme îşi dă seama că a declanşat o serie de evenimente care o pun în pericol nu doar pe ea, ci şi pe toţi cei pe care îi iubeşte…
„Spune-mi că eşti a mea are un ritm intens de la început până la sfârşit. De neratat!” – Litteratur Magazinet
„Finalul aduce o răsturnare de situaţie atât de imprevizibilă, încât îi va surprinde până şi pe cei mai împătimiţi amatori de thrillere.” – Escaparate Literario
„Odată ce începi Spune-mi că eşti a mea, vrei neapărat să afli cum continuă povestea şi, mai ales, cum se termină — fără îndoială, un thriller care se va bucura de un enorm succes.” – De Telegraaf
Elisabeth Norebäck (n. 1979) este o scriitoare suedeză al cărei roman de debut, Spune-mi că eşti a mea, a fost tradus în peste 35 de ţări. Este o mare devoratoare de thrillere şi adoră seri-alele poliţiste. Are un master în inginerie obţinut la Institutul Regal de Tehnologie, iar în pre-zent locuieşte la Stockholm cu soţul şi cei trei copii. O puteţi urmări pe http://www.elisabethnoreback.com
Titlul original: Säg att du är min Limba originală: suedeză Traducere de: Ioana Ghișa
Anul apariţiei: 2020
Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă
Al patrulea volum din seria Harry Hole
„Un roman polițist ridicat la rang de artă.” – USA Today
Cum să prinzi un ucigaș când tu ești suspectul numărul unu?
Un bărbat este surprins de camerele de luat vederi împușcând o casieră dintr-o bancă. Femeia moare și două milioane de coroane norvegiene dispar fără urmă. După o seară de beție cu Anna Bethsen, o fostă iubită, detectivul Harry Hole se trezește cu o migrenă, fără telefon și fără să-și aducă aminte ce s-a întâmplat în ultimele 12 ore. În aceeași zi, Anna este găsită moartă în locuința sa, iar Harry devine suspectul principal într-o anchetă condusă de dușmanul lui, Tom Waaler. Între timp, jafurile de la bănci continuă cu o cruzime fără precedent, purtându-l pe Hole de pe străzile din Oslo în Brazilia, în încercarea de a rezolva două cazuri și a-și dovedi nevinovăția. Dar Waaler încă nu s-a răzbunat…
„Ca niște păpuși matrioșka, pistele false punctează una câte una ritmul alert al acțiunii, conducând spre deznodământul absolut surprinzător.” – Kirkus Reviews
„Nesbø revine cu un thriller psihologic cu o intrigă complexă și un suspans ieșit din comun. Categoric, este în topul celor mai buni scriitori de crime din lume.” – Booklist
„O poveste magistral construită.” – New York Times Book Review
Jo Nesbø (n. 1960) este muzician, compozitor și economist, precum și unul dintre cei mai apreciați autori de romane polițiste din întreaga lume. Cărțile lui au fost traduse în 50 de limbi, s-au vândut în peste 45 de milioane de exemplare și au fost recompensate cu numeroase premii internaționale, printre care The Riverton Prize, CWA International Dagger Award, The Glass Key Award. Jo Nesbø este autorul celebrei serii Harry Hole, precum și al seriei pentru copii Doctor Proctor (Pandora M). După al șaptelea roman al seriei Harry Hole, Snømannen, a fost realizat filmul Omul de zăpadă, iar volumul Hodejegerne a stat la baza fi lmului Vânătorii de capete, lansat în 2011. La Editura Trei, au apărut Fiul, Sânge pe zăpadă, Soare în miez de noapte, precum și primele trei volume din seria Harry Hole: Liliacul, Cărăbușii și Pasărea cu piept roșu. Nemesis (nominalizat la Edgar Award 2010) a mai apărut în limba română în 2007 la Editura RAO, cu titlul Călăul.
Titlul original: Sorgenfri Limba originală: norvegiană Traducere de: Lorena Mihăeș Anul apariţiei: 2020
Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă
Premiul Davitt 2018 De la autoarea bestsellerului Arșița
Cinci colege din Melbourne pleacă într-o excursie de team building în masivul Giralang, pe traseul care traversează un ţinut împădurit. Dar una dintre ele, Alice, nu se mai întoarce. Şi fiecare colegă spune o poveste uşor diferită despre ce s-a întâmplat. Agentul federal Aaron Falk este însărcinat să elucideze soarta dispărutei. Într-o investigaţie care îl poartă prin hăţişurile unei păduri puţin umblate, Falk descoperă o mulţime de indicii misterioase şi se străduieşte să descâlcească ghemul de relaţii personale şi profesionale, de suspiciuni şi trădări dintre cele cinci femei. Cine spune adevărul şi cine minte? Oare Alice a fost omorâtă de una dintre ele?
„O poveste tulburătoare despre lupta pentru supravieţuire. Harper dovedeşte încă o dată că este o adevărată forţă literară.” – Publishers Weekly
„Toate personajele romanului au profunzime. Şi mai ales Aaron Falk, care e mai mult decât un detectiv convenţional. Meditativ şi plin de compasiune, Falk este busola morală a cărţii.” – New York Times Book Review
„Un thriller care îţi dă fiori nu doar prin grozăviile descrise, ci mai ales prin duritatea luptei pentru supravieţuire date de cele cinci femei izolate în mijlocul naturii necruţătoare.” – The Observer
„Forţa naturii are un nivel de suspans greu de suportat. O reuşită chiar mai impresionantă decât Arșița.”- The Sunday Times
„Un roman ingenios şi captivant, a cărui acţiune se desfăşoară într-un ritm excelent dozat, condusă de relaţiile complexe dintre cele cinci femei.” – Irish Times
Jane Harper s-a născut în Manchester şi s-a mutat cu familia în Australia când avea opt ani. După şase ani, perioadă în care a obţinut cetăţenia australiană, s-a întors în Marea Britanie. A studiat literatura şi istoria la Universitatea Kent, apoi a lucrat câţiva ani ca jurnalistă de ştiri pentru Hull Daily Mail, iar în 2008 s-a mutat înapoi în Australia. În prezent, locuieşte la Melbourne cu soţul şi cei doi copii. Arșița, romanul său de debut, ale cărui drepturi de publicare s-au vândut în peste 30 de țări, a câștigat numeroase premii, printre care ABIA Australian Book of the Year (2017), Gold Dagger Award (2017) şi cel mai bun roman crime la British Book Awards (2018).
Titlul original: Force of Nature Limba originală: engleză Traducere de: Cornelia Marinescu Anul apariţiei: 2020
Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă
Al șaselea roman din seria Helen Grace
„O poveste care îţi dă fiori.” – Daily Mail
„Marcată de cicatrici atât fizice, cât şi sufleteşti, Helen Grace a devenit unul dintre cei mai captivanţi detectivi din literatura poliţistă de azi.” – Publishers Weekly
Inspectoarea Helen Grace e închisă în penitenciarul Holloway pentru o crimă pe care n‑a comis‑o. De‑a lungul timpului, şi‑a făcut o listă lungă de duşmani, iar unii dintre ei se află chiar între zidurile acestei închisori. Când una dintre deținute e găsită moartă şi mutilată în celula ei încuiată, este clar că ucigaşul e cineva din interior. Helen îşi aşteaptă procesul, încrezătoare că îşi va putea dovedi nevinovăţia, însă timpul se scurge prea încet, iar numărul victimelor începe să crească. Aşa că trebuie să‑şi pună la lucru instinctele şi talentul de detectiv ca să descopere ucigaşul în serie care pare să umble nestingherit prin Holloway. Înainte ca ea însăşi să devină următoarea victimă.
„Un thriller alert şi plin de răsturnări de situaţie care cu siguranţă va deveni un bestseller.” – The Huffington Post
„Arlidge e noul Nesbø.” – Judy Finnigan, autoare de bestselleruri New York Times
„Stilul adictiv al lui Arlidge te face să dai paginile noului său roman cu aceeaşi frenezie cu care un deținut nevinovat izbește în ușa celulei sale.” – Daily Express
M. J. Arlidge (n. 1974) lucrează în televiziune, fiind specializat în producții dramatice. A produs seriale polițiste de prime time pentru ITV, printre care Torn, The Little House și, cel mai recent, Undeniable. În prezent, scrie pentru publicația Silent Witness şi produce filme pentru rețele TV din Marea Britanie și SUA. Trăiește în Hertfordshire cu soția și cei doi copii. Când nu scrie, joacă tenis sau devorează thrillere, cărți de istorie și biografii. Are o slăbiciune pentru filmele din seria James Bond și pentru bomboanele cu aromă de lemn‑dulce. De același autor, la Editura Trei au apărut primele cinci romane din seria Helen Grace: Ghici cine moare primul (declarat cel mai bun roman polițist de debut din Marea Britanie în 2014), Ghici ce‑i în cutie, Casa păpușilor, Ghici care‑i mincinosul şi Băiatul pierdut.
Titlul original: Hide and Seek Limba originală: engleză Traducere de: Ciprian Șiulea Anul apariţiei: 2020
Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă
În lumea bărbaţilor, femeile sunt spioanele perfecte.
Bestseller New York Times, USA Today şi Washington Post
O capodoperă interzisă În 1956, un important autor rus termină o carte, Doctor Jivago, care ar putea să pună Uniunea Sovietică într-o lumină nefavorabilă. Temându-se de puterea ei subversivă, sovieticii hotărăsc să-i blocheze publicarea, dar în restul lumii cartea devine curând un adevărat fenomen.
Un roman care a schimbat istoria CIA plănuiește să folosească acest roman pentru a înclina în favoarea Statelor Unite balanța de putere a Războiului Rece. Nu va fi ușor, fiindcă există oameni dispuși să moară pentru această carte și spioni gata să omoare pentru ea.
„Citind cartea Larei Prescott, am simţit că pătrund într-o cu totul altă lume.” – Reese Witherspoon
„Unul dintre cele mai bune romane ale anului 2019.” – New York Magazine
„O palpitantă poveste de iubire şi spionaj care arată puterea uriaşă a propagandei.” – The Wall Street Journal
„Un debut impresionant. Un adevărat fenomen editorial şi, mai important, o lectură captivantă.” – The Guardian
„Un excepţional roman istoric.” – Bustle
„Viu şi irezistibil.” – Daily Mail
Secretele pe care nu le am spus, romanul de debut al Larei Prescott, a fost tradus în 29 de limbi şi urmează să fie ecranizat de The Ink Factory, în colaborare cu Marc Platt Productions. Lara şi a luat masterul la Centrul Michener pentru Scriitori de la Universitatea din Texas. A studiat ştiinţele politice la Universitatea Americană din Washington DC, iar înainte să se dedice scrisului a fost consultant de campanie. A publicat proză scurtă în reviste precum The Southern Review, The Hudson Review şi Crazyhorse. Locuieşte împreună cu soţul ei în Austin, Texas. O puteţi urmări pe http://www.laraprescott.com.
Titlul original: The Secrets We Kept Limba originală: engleză Traducere de: Alexandra Fusoi Anul apariţiei: 2020
Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă
De la autoarea bestsellerului internaţional Dă mai departe
În unele familii te naști, pe altele le alegi. În 1959, la o fermă izolată din Texas, Lucy — medic veterinar — are grijă de animale abandonate. Solitudinea îi permite să evite oamenii şi locurile care îi amintesc de trecut. Localnicii oricum nu sunt interesaţi de ea și nici ospitalieri cu cei doi afroamericani sosiţi în zonă: Calvin şi Justin Bell — tată şi fiu.
Când Justin şi amicul lui, Pete Solomon — un băiat de 12 ani neglijat de părinţi —, îi aduc lui Lucy un câine rănit, viețile tuturor se schimbă. Lucy nu şi-a imaginat că se va mai apropia de cineva vreodată, iar Pete n-a sperat că îşi va găsi un prieten atât de loial precum Justin. Dar acestor patru oameni nu li se permite să fie prieteni, cu atât mai puţin o familie, căci localnicii se opun cu violenţă. Iubirea dintre Calvin și dr. Lucy este pusă la încercare, la fel și prietenia dintre Pete și Justin. Vor putea ei să doboare prejudecăţile texanilor și să-şi câştige dreptul la fericire?
„O carte tulburătoare despre încredere şi răbdare, despre puterea de a spera în ciuda tuturor obstacolelor.” – Booklist
„Catherine Ryan Hyde e o scriitoare foarte sensibilă şi talentată, cu un stil discret şi plin de forţă, care atrage irezistibil cititorul.” – Bookreporter
„În Rămas-bun pentru acum, Hyde a construit o emoţionantă poveste de familie care abordează teme majore precum rasismul, compasiunea, abuzul şi iubirea. Personajele sunt atât de vii şi de sensibile, încât vei aştepta cu sufletul la gură deznodământul poveștii lor.” – Library Journal
Catherine Ryan Hyde este romancieră şi autoare de proză scurtă. Provine dintr-o familie de scriitori, însă i-a fost dificil să debuteze, reuşind să-şi publice prima povestire după ce textele ei fuseseră respinse de nu mai puțin de 122 de ori. Primul său roman, Funeral for Horses, a apărut în 1997, dar succesul de public şi de critică l-a cunoscut în 1999, cu Dă mai departe (Pandora M, 2016), tradus în peste douăzeci de limbi şi ecranizat în anul 2000, cu Kevin Spacey, Helen Hunt şi Haley Joel Osment în rolurile principale. Ulterior, a publicat alte 24 de romane, multe dintre ele bestselleruri, printre care Love in the Present Tense, Diary of a Witness şi Walk Me Home. Multe dintre povestirile ei au fost nominalizate la Best American Short Stories, The O. Henry Award şi The Pushcart Prize. Când nu scrie, lui Catherine îi place să facă fotografii şi să meargă în excursii. O puteţi urmări pe http://www.catherineryanhyde.com. De aceeaşi autoare, la Editura Trei a apărut romanul Când te-am găsit.
Titlul original: Say Goodbye for Now Limba originală: engleză Traducere de: Raluca Furtună Anul apariţiei: 2020
Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă
O lecție de viață extraordinară, profundă, luminoasă și extrem de emoționantă.
Maryse este un neuropediatru eminent, o femeie frumoasă și inteligentă, teribil de narcisică și convinsă că are întotdeauna dreptate. Însă este și mama lui Charlot, care o fascinează și o exasperează în același timp. Charlot, un Mic Prinț dezarmant al adevărului, este cel care o pune în fața unor probleme filosofice. Care-i sensul vieții când ai parte de greutăți? Unde se ascunde iubirea când ai de făcut față intimidărilor, prostiei, spaimei de celălalt? Și ce este egoul, chestia aia de care pare să sufere toată lumea? Însuflețit de un curaj nebun și motivat de o umanitate extremă, Charlot o va învăța pe mama sa că, dacă renunță la certitudini și încetează să se mai considere buricul pământului, va putea, în sfârșit, să aibă parte de adevărata bucurie, cea a relaxării și a inteligenței emoționale. În plus, va învăța să se iubească.
„Am ales forma romanului pentru a aduce în scenă personaje și situații care să ilustreze multiplele fațete ale egoului. Așa s-au născut Charlot, Maryse, Marie-Lou, Georges și toți ceilalți. Sper să fim cât mai mulți cei care vom încerca să răspundem la întrebările lui Charlot, întrucât am sincera convingere că o mai bună înțelegere a mecanismelor egoului ar permite evitarea unei mari părți din suferința omenească.” – Serge Marquis
„Serge Marquis, îți mulțumesc că îi faci pe cei care te citesc să se simtă mai vii!” – Alexandre Jardin, regizor, laureat al Premiului Femina 1988, pentru filmul Zebra
Medic specialist în sănătate mintală, dr. Serge Marquis acordă un interes deosebit stresului și epuizării profesionale și susține 150 de conferințe pe an în întreaga lume. A publicat două volume de dezvoltare personală care au intrat în topurile de vânzări din Quebec — Pensouillard le hamster. Petit traité de décroissance personelle și On est foutu, on pense trop! Comment se libérer de Pensouillard le hamster. Primul său roman, Egoman, a apărut în 2016.
Titlul original: Le jour où je me suis aimé pour de vrai Limba originală: franceză Traducere de: Claudiu Constatinescu Anul apariţiei: 2020
Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă
„Fiecare om are trei vieți: o viață privată, o viață publică și o viață secretă…” – Gabriel García Márquez
„O celebrarea plăcerii de a citi.” – France Inter
Celebrul scriitor Nathan Fawles, autorul a trei romane cult, anunță că renunță la scris și se retrage în Beaumont, o sublimă insulă sălbatică din Marea Mediterană. Toamna anului 2018. Fawles n-a mai dat niciun interviu de aproape două decenii, însă romanele lui continuă să-i captiveze pe cititori. Mathilde Monney, o tânără jurnalistă elvețiană, debarcă pe insulă, hotărâtă să afle secretul scriitorului.
În aceeași zi, cadavrul unei femei este descoperit pe o plajă, iar insula este închisă de autorități. Între Mathilde și Nathan începe o confruntare în care adevăruri ascunse se ciocnesc de minciuni asumate, iar frica și iubirea se întrepătrund… O lectură de neuitat, un puzzle literar care se dovedește de-a dreptul fascinant.
„Un roman polițist diabolic și original. Lui Guillaume Musso îi place să se joace cu nervii noștri, iar noi adorăm asta!” – Le Parisien
„Noul roman al lui Musso nu este doar un thriller elegant, ci și un uimitor joc literar.” – L’Obs
„Un minunat omagiu adus literaturii. O carte care-ți face poftă de citit.” – Librairie Lamartine
„O intrigă foarte complexă, un thriller palpitant, un joc abil de oglinzi între autor și cititor.” – RTL
Născut în 1974 în Antibes, pe Riviera Franceză, Guillaume Musso s-a îndrăgostit de literatură de la o vârstă fragedă. Mare parte din timpul liber și-l petrecea citind cărți de la biblioteca unde lucra mama lui, iar concursul de povestiri la care a participat în gimnaziu l-a ajutat să descopere plăcerea scrisului, care nu l-a mai părăsit de atunci. La 19 ani, a plecat în Statele Unite, unde a petrecut câteva luni la New York și în New Jersey, vânzând înghețată și locuind împreună cu muncitori din diverse țări. Cu mintea doldora de povești, s-a întors în Franța, și-a luat licența în științe economice și a fost o vreme profesor. Cu 16 cărți traduse în peste 40 limbi și vândute în peste 11 milioane de exemplare în întreaga lume, Musso este unul dintre cei mai apreciați autori francezi de thrillere. La Editura Trei, de același autor a apărut romanul Fata şi noaptea.
Titlul original: La vie secrète des écrivains Limba originală: franceză Traducere de: Liliana Urian Anul apariţiei: 2020
Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă
Roman din seria Jack Reacher
„Captivant! Suspansul e aproape insuportabil.” – Booklist
Reacher este abordat de o agentă a Serviciilor Secrete cu o propunere extrem de neobișnuită: să-l asasineze pe vicepreședintele Statelor Unite. Agenta este noua şefă a dispozitivului de protecţie a vicepreşedintelui şi vrea ca Reacher să încerce să treacă de echipa ei, ca să testeze eficacitatea acesteia împotriva unui atac autentic. Reacher are toate abilităţile necesare şi, în plus, e complet anonim. Ce nu-i spune agenta este că o echipă de asasini extrem de bine pregătiţi deja plănuieşte să-l lichideze pe vicepreşedinte. Sunt nişte ucigaşi cu sânge rece, care nu dau greş niciodată. Şi au făcut un plan minuţios, dar n-au luat în calcul un element esenţial: prezenţa lui Reacher. Cine va ajunge primul la vicepreşedinte?
„Să nu greşeşti îi va satisface chiar şi pe cei mai exigenţi amatori de thrillere.” – The New York Times
„În noua carte a lui Lee Child, toate piesele se îmbină perfect, ca o bombă cu ceas.” – The Boston Globe
„Dacă n-ai citit încă niciun un roman cu Jack Reacher şi vrei o lectură palpitantă, alege Să nu greşeşti.” – Rocky Mountain News
Lee Child este unul dintre cei mai apreciați autori contemporani de thrillere. Cărțile sale se află constant pe listele de bestselleruri din întreaga lume, fiind publicate în peste o sută de țări și recompensate cu premii, precum: Anthony Award și Barry Award pentru romanul său de debut, Capcana Margrave, Specsavers National Book Award pentru Urmărit și RBA Prize for Crime Writing pentru Personal. După două dintre cărțile sale au fost realizate filme de excepție: Jack Reacher, bazat pe romanul One Shot, și Jack Reacher: Să nu te întorci niciodată, ambele avându-l pe Tom Cruise în rolul principal. La Editura Trei, au apărut romanele: Merită să mori, Școala de noapte, 61 de ore, Convinge mă!, Ghinioane și încurcături, Personal, Urmărit, Să nu te întorci niciodată!, Filiera de la miezul nopții, Capcana Margrave şi Timpul trecut, precum și volumul de povestiri Fără al doilea nume.
Titlul original: Without Fail Limba originală: engleză Traducere de: Constantin Dumitru-Palcus Anul apariţiei: 2020
Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă
De la autoarea bestsellerurilor Soția, Interesanţii și Belzhar
„Are forța unei simfonii… Hitul feminist perfect pentru timpurile noastre.” – Kirkus Reviews
„Cel mai recent roman al lui Meg Wolitzer descrie procesul complex de a deveni femeie şi explorează raportul subtil dintre diferenţele de gen şi dorinţa de emancipare.” – Vogue
Greer Kadetsky este studentă în primul an de facultate când o cunoaște pe femeia despre care speră că-i va schimba viața. Faith Frank, o prezență impunătoare și elegantă la cei 63 de ani ai săi, a fost multă vreme pilonul central al mișcării feministe și un model de urmat. Când o aude prima dată pe Faith, Greer – îndrăgostită nebunește de Cory, dar foarte dornică să-și împlinească o ambiție pe care încă nu o poate numi – simte că lumea ei prinde contur. Faith o invită în cea mai captivantă aventură a vieții sale, departe de Cory și de viitorul pe care și-l imaginase.
Încântător și profund, subtil și ingenios, cel mai recent roman al lui Meg Wolitzer este despre putere și influență, feminitate și ambiție. O poveste despre mentori și discipoli și despre cum aceste roluri se schimbă în timp.
„Originalitatea lui Meg Wolitzer constă în aceea că ne vorbeşte despre lucruri pe care le cunoaştem într-un fel la care nu ne-am fi gândit niciodată.” – New York Times Book Review
„Un roman senzaţional despre o relaţie complicată, căreia nu i se dă prea multă atenţie: cea dintre mentor şi învăţăcel.” – Esquire
„O poveste puternică despre ambiţie, prietenie și identitate, spusă dintr-o perspectivă feministă foarte necesară astăzi.” – Bustle
Meg Wolitzer s-a născut în 1959 la New York. Mama ei este romancieră, iar tatăl său, psiholog. Pe când era studentă la Universitatea Brown, Wolitzer a scris primul său roman, Sleepwalking, o poveste despre trei fete obsedate de poezie și moarte. A predat scriere creativă la Universitatea din Iowa și la Skidmore College, iar în prezent ține cursuri de master la Stony Brook Southampton. Printre romanele sale se mai numără The Uncoupling, The Ten-Year Nap și The Position. De aceeași autoare, la Editura Trei au apărut Soția, Belzhar și Interesanții. Romanul Interesanții a fost bestseller New York Times, Washington Post și Chicago Tribune, fiind adaptat pentru televiziune. Soția a fost ecranizat de Björn Runge, cu Glenn Close și Jonathan Price în rolurile principale, Glenn Close fiind recompensată cu Globul de Aur.
„Wolitzer e o prozatoare extraordinară, care observă societatea contemporană cu un simț analitic ieșit din comun.” – The New Yorker
Titlul original: Female Persuasion Limba originală: engleză Traducere de: Mihaela Apetrei Anul apariţiei: 2020
Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă
„O cronică a bucuriilor și a tristetilor din care e alcătuită o căsnicie.” – Toronto Star
Considerat varianta canadiană a Jurnalului lui Bridget Jones, romanul lui Marie-Renée Lavoie spune povestea emoționantă și totodată de un umor nebun a lui Diane, o femeie în vârsta de 48 de ani, al cărei soț o anunță că are o aventură și o părăsește pentru că s-a plictisit de ea. Diane primește vestea cu multă seriozitate și pornește într-o călătorie adesea lipsită de inhibiții și extrem de captivantă, de-a lungul căreia încearcă să-și recapete încrederea în sine și în ceilalți. Demersul său constituie în același timp un prilej de a analiza soarta fetelor și a femeilor, diferențele de gen și instituția complicată a căsătoriei în secolul XXI.
Autopsia unei așa-zise căsnicii banale e un roman proaspăt și provocator despre capcanele și greșelile dintr-o viață aparent „obișnuită”, care poate fi a oricăruia dintre noi.
„Lavoie folosește umorul și replica spumoasă pentru a contrabalansa suferința provocată de o despărțire. O poveste tragicomică despre cum să facem față dezastrului domestic, în care ne regăsim atâția dintre noi.” – Kirkus Reviews
„Marie-Renée Lavoie e o fină cunoscătoare a slăbiciunilor omenești, pe care le analizează deopotrivă cu ochiul scriitorului și cu empatia observatorului lucid.” – La Presse
„Cu o scriitura care ne cucerește de la prima pagină și cu o viziune clară asupra instituției căsătoriei, Lavoie își însoțește personajul în călătoria dureroasă și revelatoare a autocunoașterii.” – Huffington Post Québec
Născută în 1974 la Québec, Marie-Renée Lavoie deține un masterat în literatură de la Universitatea Laval. Romanul său de debut, Mr. Roger et moi, a cunoscut un succes răsunător atât în rândul publicului, cât și al criticilor, fiind recompensat cu Premiul Archambault, Premiul France-Québec și Premiul Celor Cinci Continente ale Francofoniei. În prezent, Marie-Renée Lavoie este profesoară de literatură la colegiu.
Titlul original: Autopsie d’une femme plate Limba originală: franceză Traducere de: Ruxandra Chiriță Anul apariţiei: 2020
Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă
Primul volum din seria Crash and Burn
De la autoarea bestsellerurilor Fericirea mea ești tu și Fericirea începe azi
În ziua nunții sale, Darby Dixon descoperă că este însărcinată, iar primul gând este că mariajul va fi cea mai proastă decizie din viața ei. Așa că, aproape fără niciun ban în buzunar, dar cu o tonă de curaj, fuge din oraș, gata să-și schimbe numele și să înceapă o nouă viață. Fost pușcaș marin, Scott „Trex” Trexler a luptat în cele mai primejdioase locuri de pe pământ. Dar noua slujbă la un serviciu secret de securitate îi oferă șansa de a se întoarce în singurul loc care îi redă liniștea: Colorado Springs. Când Trex se cazează la hotelul unde lucrează Darby, ea își dă seama că bărbatul e periculos. Și nu mai vrea să fie cu cineva în care nu poate avea încredere deplină – iar Trex cu siguranță ascunde o mulțime de secrete. Cu fostul iubit pe urmele sale, Darby e la un pas să afle că ceea ce nu cunoști te poate răni profund.
„O poveste înduioșătoare, plină de tandrețe, adevăruri crude și romantism, despre o femeie care ia totul de la capăt și un bărbat hotărât să o protejeze cu orice preț.” – Lauren Blakely, autoarea bestsellerurilor New York Times Inelul cu diamant și Mister O
„Emoții autentice, mesaj social puternic și personaje excepționale – toate ingredientele unui romance modern impresionant, cu trimiteri inspiraționale subtile.” – Library Journal
„Jamie McGuire scrie fără nicio opreliște. Captivant și extrem de convingător.” – USAToday
„O lectură fabuloasă. Perfectă pentru cei care vor o poveste de dragoste presărată cu suspans!” – The Genre Minx
Jamie McGuire a urmat Northern Oklahoma College, University of Central Oklahoma și Autry Technology Center, pe care l-a absolvit cu o diplomă în radiologie. Este autoarea trilogiei Providence și a seriilor de mare succes Beautiful și Frații Maddox. De aceeași autoare, la Editura Trei, au apărut: Toate luminițele, Iubirea doare, Șoapte de iubire, Fericirea mea ești tu, Fericirea începe azi, precum și primele două volume din seria Frații Maddox: Dulcea uitare și Dulcea eliberare.
Titlul original: From Here to You Limba originală: engleză Traducere de: Cornelia Marinescu Anul apariţiei: 2020
Format: 130 x 200 mm, paperback cu clape
Glass Key Award 2018 Best Swedish Crime Novel 2017 Al doilea roman din seria Hanne Lagerlind-Schön
Din adâncurile îngheţate ale unei păduri din Ormberg iese clătinându-se o femeie amnezică, desculță, cu braţele pline de zgârieturi. Poliţia locală o identifică imediat: psihologul şi profilerul Hanne Lagerlind-Schön care, împreună cu partenerul ei, investighează asasinarea unei tinere. Hanne nu reuşeşte să-şi amintească unde e colegul ei, nici ce au descoperit, iar polițistii au o singură pistă: o fată zărită în apropierea locului unde a dispărut Hanne. Însă fata este de fapt Jake Olsson, un adolescent machiat şi costumat într-o rochie a mamei lui. Îngrozit că secretul i-ar putea fi descoperit, Jake s-a ascuns în pădure şi a văzut-o pe Hanne scăpând un carnet pe jos şi urcând într-o maşină. Carnetul se dovedeşte a fi jurnalul ei. Citindu-i însemnările, Jake îşi dă seama că sunt esenţiale pentru cazul investigat de Hanne. Iar când apare o nouă victimă, înţelege că şi Hanne este în pericol. Şi că trebuie s-o salveze. Cât mai repede!
„Un thriller extraordinar, în care Grebe descrie cu o precizie sfâşietoare chinurile prin care trec refugiaţii ajunşi în Europa.” – Publishers Weekly
„Un noir nordic de cea mai bună calitate.” – Booklist
„Împletirea diverselor perspective din Jurnalul dispariţiei mele este extrem de ingenioasă şi produce un suspans electrizant.” – Tara
„Un crime profund original, extrem de captivant şi foarte inteligent. Unul dintre cele mai bune romane de suspans din ultimii ani.” – Adresseavisen
Camilla Grebe (n. 1968) a absolvit Școala de Economie din Stockholm și este cofondatoarea editurii Storyside, specializată în cărți audio. Împreună cu sora ei Åsa Träff, a scris cinci romane foarte apreciate, avându-l ca personaj principal pe psihologul Siri Bergman. Primele două romane din serie au fost nominalizate la Best Swedish Crime Novel de către Academia Scriitorilor Suedezi de Romane Polițiste. Împreună cu Paul Leander-Engström, Grebe a scris populara trilogie Moscow Noir. Romanul Gheața de sub picioarele ei a cunoscut un succes fulminant, fiind publicat în 22 de țări. Drepturile de ecranizare au fost achiziționate de New Line Cinema. De aceeași autoare, Editura Trei a publicat romanul Ar fi putut fi paradisul (scris împreună cu Åsa Träff) şi Gheaţa de sub picioarele ei, primul volum din seria Hanne Lagerlind–Schön.
Paul Hansen execută o pedeapsă de doi ani într-o închisoare din Montréal, unde împarte o celulă cu Patrick Horton, un Hell’s Angel încarcerat pentru crimă.
Înapoi în timp: Hansen este superintendent la L’Excelsior, un imobil în care își desfășoară talentele de portar, infirmier, grădinar, factotum și – mai mult decât atât – confesor și consolator al celor aflați în suferință. Când nu este ocupat să-i ajute pe rezidenții din L’Excelsior sau să întrețină clădirea, se alătură Winonei, partenera sa care, la manșa avionului ei, îl poartă în înaltul cerului, deasupra norilor. Dar în curând totul se schimbă. Un nou administrator este ales la L’Excelsior, iar conflictele încep să apară. Și inevitabilul se întâmplă.
O biserică invadată de nisipuri, o mină de azbest, meandrele unui fluviu de culoare argintie, valurile sonore ale unei orgi alcătuiesc diferitele peisaje în care are loc acest roman.
Fiecare cu povestea lui este una dintre cele mai frumoase cărți ale lui Jean-Paul Dubois. Descoperim un scriitor animat de simțul acut al fraternității și de un sentiment de revoltă la adresa oricăror forme de nedreptate.
„Fiecare cu povestea lui este un roman melancolic și luminos. Toate elementele care dezvăluie viziunea asupra lumii a lui Jean-Paul Dubois se regăsesc în carte: familia, orașul Toulouse, Canada, natura, melancolia, zeflemeaua și umorul său irezistibil.“Le Figaro
„Dubois are umanitatea adânc înrădăcinată în suflet, dar nu-și face nici o iluzie. […] Tocmai de aceea cocktailul său de umor, inteligență și emoție, servit cu o eleganță fals dezinvoltă, este încă o dată atât de reușit.“BibliObs
„Cel mai nou roman al lui Jean-Paul Dubois, plin de o tandră disperare, ne lasă o dulce impresie de farmec irezistibil.“Culturebox
Într-un avion, o femeie ascultă povestea vieții străinului aflat pe scaunul de lângă ea. Acesta îi istorisește lucruri legate de munca și căsnicia sa, îi relatează noaptea înfricoșătoare pe care tocmai a petrecut-o îngropând câinele familiei.
Femeia este Faye, o scriitoare aflată în drum spre Europa pentru a promova cartea pe care tocmai a publicat-o. Odată ajunsă la destinație, conversațiile pe care le poartă cu oamenii pe care îi întâlnește – despre artă și politică, despre familie și dragoste, despre tristețe și bucurie, despre dreptate și nedreptate – includ cele mai profunde întrebări pe care și le pun ființele umane. Aceste conversații, ultima dintre ele cu fiul ei, conduc la un punct culminant dramatic și impresionant.
Excelență, ultima parte a trilogiei care mai cuprinde volumele Schiță și Tranziție, este un roman de o forță copleșitoare, una dintre marile realizări ale prozei contemporane.
„Odată cu lansarea volumului Excelență, aceste trei romane pot fi acum apreciate – și vor fi cu siguranță – ca făcând parte din capodoperele literare ale vremii noastre.“WashingtonPost
„Cutremurătoare într-un mod discret și uluitoare din punct de vedere intelectual… Scriitura lui Cusk este cristalină și precisă… Aceste romane sunt printre cele mai importante scrise în acest secol.“ The Globe and Mail
„Un final triumfător pentru o trilogie ambițioasă și neconvențională consolidează poziția lui Cusk ca unul dintre cei mai originali scriitori de ficțiune din zilele noastre.“TorontoStar
„Excelență atinge un fel de perfecțiune formală. Rareori un singur cuvânt al prozei sale excepționale pare nelalocul lui… Cusk a triumfat în finalizarea acestei trilogii magistrale.“Slate
Naratoarea din Un an de odihnă și relaxare ar trebui să fie fericită, nu-i așa? E tânără, zveltă, drăguță, proaspăt absolventă a Universității Columbia, cu o slujbă lejeră la o galerie de artă nonconformistă, locuiește într-un apartament din Upper East Side din Manhattan, plătit, la fel ca restul nevoilor sale, din banii moșteniți. Dar există o gaură neagră și absurdă în inima ei, și nu doar din cauza pierderii părinților sau a felului în care iubitul ei de pe Wall Street o tratează ori a relației sadomasochiste cu cea mai bună prietenă a sa, Reva. Este anul 2000 într-un oraș bogat și plin de posibilități; ce-ar putea merge atât de anapoda?
Un an de odihnă și relaxare este un răspuns viguros la această întrebare. Povestind cum a petrecut eroina sa un an sub influența unei combinații cu adevărat nebunești de medicamente menite să o vindece de alienarea acestei lumi, Ottessa Moshfegh ne arată cât de rezonabilă, chiar necesară, poate fi alienarea. Deopotrivă tandru și amuzant, nemilos și plin de compasiune, romanul prezintă eforturile unei tinere de a se proteja de metehnele lumii, cufundându-se într-o lungă hibernare cu ajutorul uneia dintre cele mai nepricepute psihoterapeute din analele literaturii și a melanjului de medicamente pe care aceasta i le prescrie.
„Într-o proză precisă, seacă, lipsită de podoabe, care amintește de structura ritmică a lui Joan Didion și de candoarea lucidă a lui Mary Gaitskill, Moshfegh prezintă viața interioară fără noimă a unei eroine narcisiste, care în același timp se urăște pe sine și e ostentativă… Un an de odihnă și relaxare e o comedie neagră urbană convingătoare, o satiră pătrunzătoare, plămădită din pasaje de o sobrietate morbidă, ca un fel de amestec pervers dintre Totul despre sex și Recviem pentru un vis.“ Joyce Carol Oates, The New York Review of Books
„Un triumf straniu și înviorător… Moshfegh scrie cu o inteligență singulară și cu o claritate care, luată de una singură, ar fi mai mult decât îndeajuns. Însă forța cumulată a narațiunii ei este o adevărată revelație: tristă, amuzantă, uluitoare și de neuitat.“Entertainment Weekly
În ziua în care ETA anunță încetarea acțiunilor armate, Bittori se duce la mormântul soțului ei, Txato, asasinat de teroriștii basci, ca să-i spună că se va întoarce definitiv acasă, în sat. Dar va putea ea să conviețuiască din nou cu cei care, departe de a-și asuma vreo vină, culpabilizează și resping familia victimei? Va afla vreodată cu certitudine cine a fost cel care i-a ucis soțul? Prezența lui Bittori are un efect răscolitor asupra celor din sat și mai ales asupra lui Miren, prietena ei de o viață, al cărei fiu, Joxe Mari, este închis pentru terorism și acuzat de fapte care alimentează cele mai negre gânduri ale lui Bittori.
Structurat în secțiuni scurte care pun lumina, pe rând, asupra fiecăruia dintre numeroasele personaje, a căror evoluție este urmărită pe parcursul a mai mult de două decenii, romanul Patria dezvăluie cu o tehnică strălucită dilemele morale cu care se con fruntă cele două familii. Atingând doar în măsura strict necesară contextul istoric al faptelor, Aramburu se concentrează mai ales pe complexitatea psihologică a personajelor.
Aclamat pe plan internațional, romanul lui Fernando Aramburu evocă istoricul nesoluționat al violențelor terorismului basc tran spus într-o relatare fictivă a unor fapte care au distrus vieți, lansând astfel o dezbatere asupra adevărului istoric și asupra reconcilierii.
„Complex și provocator… etalând o dinamică sofisticată, asemenea unei maree, care, cu fiecare flux și reflux, lasă noi indicii în nisip.“The Washington Post
„Un roman plin de forță care își revendică rolul de relatare ficțională definitivă asupra tulburărilor din Țara Bascilor… Aramburu țese cu măiestrie poveștile în capitole scurte, percutante, care îl poartă pe cititor înainte și înapoi, în timp.“ The Economist
În Ghetoul interior, Santiago H. Amigorena îndrăznește să-și arunce personajul, pe Vicente Rosenberg, în vârtejul unei introspecții dureroase, violente pe alocuri, în căutarea unei justificări pentru ceea ce nu poate fi cuprins cu mintea: oroarea supremă a secolului XX, Holocaustul.
Oscilând între normalitate și depresie adâncă, strivit între două lumi, cea interioară și cea exterioară, cea a vinovăției și cea a inocenței, între Bătrânul Continent și Lumea Nouă, eroul se refugiază într-o tăcere aparent fără întoarcere. Efortul de raționalizare îl conduce la chestionarea propriei identități, astfel că, obosit să fie polonez, Vicente se detestă pentru a fi visat să devină german și ajunge să-și urască identitatea evreiască. Numai iubirea, celălalt mare mister, reversul fecund al violenței și barbariei sterile, îl poate elibera de el însuși.
Cartea, cu puternice tușe autobiografice, se citește dintr-o răsuflare. Forța evocativă a autorului, stilul său direct, ce nu ocultează însă reflecția asupra condiției umane, captivează încă de la primul paragraf. Dincolo de lectură, cititorului i se propune o experiență formatoare și transformatoare.
„Santiago H. Amigorena dezvăluie în Ghetoul interior o dramă familială cumplită, așterne cuvinte simple și noi peste traumatismul colectiv, leagă intimul de universal. Este o carte bulversantă, trebuie s-o spunem… și s-o citim!“ Héléna Villovitch, Elle
„Santiago H. Amigorena își dezleagă astăzi bunicul de jurământul de tăcere și ne îngăduie să auzim vocea, atât de disperată și de demnă, a străbunicii sale. Mai mult, le reunește în această carte cu accente de kadiș, pe care le-o încredințează copiilor săi astfel încât aceștia să știe de unde vin și cu cine seamănă.“Jérôme Garcin, L’Obs
FanSF 