Posts Tagged ‘Editura Armada’

Magnfica Robin Hobb, autoarea seriilor Farseer și Omul arămiu, revine în imprintul Armada powered by Nemira cu Corabia magiei, primul volum dintr-o nouă serie – Corăbiile însuflețite, o fermecătoare aventură cu pirați, magie și corăbii vii. (mai mult…)

Reclame

Armada powered by Nemira publică romanul Autonom, nominalizat la premiile Nebula și Hugo, scris de jurnalista Annalee Newitz, specializată în impactul cultural al științei și tehnologiei, fondatoarea popularului portal io9. 

Un roman de aventuri care tratează totodată probleme importante din viitorul nostru mai mult sau mai puțin apropiat: biotehnologia, inteligența artificială, „viața” și „drepturile” roboților, impactul tehnologiilor asupra societății. (mai mult…)

Catherine Steadman – Ceva în apă (Something in the Water, 2018) 416p., TPB, 13×20, Armada (imprint al Grupului Editoria Nemira), 2019, trad. Gabriel Pavel, red. Marian Coman, 44.99 lei, ISBN 978-606-43-0481-0

Nominalizări: Goodreads Choice Award Nominee for Mystery & Thriller and for Debut Author 2018

Nota Goodreads: 3.64 (48846 note)

Descrierea editurii: „Dacă ar trebui să iei o singură decizie care să-ți schimbe viața, ai face-o? Erin este o realizatoare de filme documentare pe cale să dea lovitura. Mark este un investitor bancar arătos, cu planuri mari. Cei doi pleacă în luna de miere pe insula tropicală Bora Bora, unde se bucură de soare, de plajă și unul de celălalt. Dar când fac scuba diving în marea cristalină, găsesc ceva în apă… Pot visele să devină coșmaruri? Deodată, cuplul are de luat o hotărâre periculoasă: să spună adevarul sau să păstreze secretul. Până la urmă, doar ei știu, deci ce rău ar face? Decizia lor declanșează, însă, evenimente devastatoare. Te-ai întrebat vreodată cât îți ia să sapi un mormânt?”

Precizare: roman citit în avanpremieră; va apărea în luna aprilie la editura Nemira, în colecția Armada.

Da, chiar așa, s-a mai întâmplat încă o minune. După imensa surpriză făcută de editura Litera în urmă cu aproape două luni (cine a văzut articolul despre „Pacienta tăcută” știe la ce mă refer), editura Armada (powered by editura Nemira, adică un imprint al Grupului Editorial Nemira) plusează și ea (cum a mai făcut-o și anul trecut, de altfel) și trimite în avanpremieră, unor cititori „aleși pe sprânceană”, îmi place mie să cred, câte un exemplar pentru o cronicuță de întâmpinare. Un gest superb, care mi-a umplut inima de bucurie și încântare, mai ales că „Ceva în apă” se afla foarte sus în topul cărților pe care așteptam să le citesc în această primăvară. Bine, dar să nu mai spuneți la nimeni, de fapt, de la Armada următoarea pe listă era „Eroii” lui Joe Abercrombie, pe care o tot aștept, nerăbdător, de vreo doi ani, și am auzit, pe surse, că și această traducere ar fi superbă. Dar să nu divagăm.

Bun, după cum ați observat poate și din articolul de la începutul anului, cel cu bilanțurile pe 2018, a cam crescut ponderea lecturilor mele care nu țin de domeniul SFFH. Iar balanța a fost înclinată în mod hotărâtor de nenumăratele și excelente le apariții thriller și polițiste cu care editurile de la noi ne răsfață de ceva vreme încoace. Nu zic că sunt toate capodopere, departe de mine acest gând, însă majoritatea sunt notabile. Oare de ce? Pentru că, la o piață minusculă de cititori cum avem noi în România, nu-ți dă mâna să iei grămezi de titluri, ci trebuie să alegi pe sprânceană. Adică premiate, lăudate, vândute în milioane de exemplare și, eventual, cumpărate și de marile studiouri de film (inclusiv Netflix, Hulu, Amazon și, mai nou, și Apple și-au băgat coada și achiziționează pe bandă rulantă cărți – chiar azi am citit că Apple a cumpărat drepturile de ecranizare ale superbului „Povestea lui Lisey”, că tot vorbim aici de Nemira și noul său imprint, Armada, la care a apărut și romanul despre care vreau să vorbesc în continuare), pentru a fi ecranizate.

Cum este cazul și cu romanul de față, „Ceva în apă”, pe care-l laudă nevoie mare însăși Reese Whiterspoon și a cărei companie de film i-a și achiziționat drepturile de ecranizare. Și cine-i autoarea? Catherine Steadman, actriță cunoscută din rolurile în serialele Downton Abbey (pe care nu l-am văzut, normal, la fel ca multe altele), Fearless, Tutankhamun sau Breathless (și va juca și-n The Rook, care va apărea la vară), care anul trecut și-a încercat norocul și ca autoare de romane crime. Culmea, pe lângă faptul că-i frumoasă foc și joacă foarte bine (din ce-am auzit), mai scrie și bine. Adică a imaginat o poveste întortocheată la prima vedere, mai ales că începe cu sfârșitul, dar pe care a stăpânit-o cu mână extrem de sigură de la început și până la final.

Pe scurt, doi viitori însurăței, tineri și frumoși, ea, realizatoare de documentare în Londra, el fost bancher lăsat pe drumuri din cauza crizei financiare din urmă cu câțiva ani și-a unei încurcături la locul de muncă, pleacă într-o vacanță exotică, exact înainte de nuntă, tocmai în Bora Bora, în Pacificul de Sud. Iar acolo dau peste o adevărată comoară: un avion cu cinci pasageri la bord se scufundă exact în calea bărcii lor și la suprafață iese o valiză plină cu dolari (exact un milion), un săculeț cu diamante, un memory stick, un pistol și un telefon. De pistol scapă iute, însă comoara e prea tentantă ca să se mai gândească la ce pericole i-ar putea paște pe viitor, dat fiind că află că pasagerii erau ruși (periculoși, prin definiție).

Iar de aici, cursa. Nu o cursă clasică, cu urmăriri prin toate orașele atrăgătoare ale lumii sau pe culmile înzăpezite ale lui Aconcagua, ci prin Londra. Vedeți voi, Erin, personajul feminin, are de filmat trei pușcăriași, două femei și un bărbat, care urmează să iasă din pușcărie și pe care-i va urmări cu echipa de filmare ca să vadă cum se vor comporta după ispășirea unui număr de ani după gratii. Iar Mark, soțul, se hotărăște să-și deschidă o afacere în domeniul bancar cu ajutorul acelor bani. Însă, deși nu o duceau rău nici înainte, tentația unor milioane în plus într-un cont bine ascuns în Elveția e prea mare, chiar dacă spectrul acelor cadavre rămase blocate în avionul scufundat lângă Bora Bora îi pândește precum norul plin de ploaie rămas tot timpul deasupra casei Familiei Addams.

Povestea merge strună, personajele sunt foarte reușite, se comportă perfect de anapoda cât să pară credibile (Erin, o tipă subțirică, ce n-a tras în viața ei cu arma și singurul contact cu cei în afara legii au fost niște interviuri în camera pentru vizite a închisorii, vrea să pară un fel de spion, să pătrundă în lumea interlopă și să facă aranjamente care e limpede că îi vor pune viața în pericol – și pe a lui Mark, deopotrivă, însă nu se poate abține, mergând din minciună în minciună, până ce… ei bine, vă puteți imagina și singuri ce-ar putea urma).

Eu mi-am imaginat destul de devreme ce ar putea urma, dat fiind că povestea începe cu sfârșitul (aproape), deși nu mi-a venit să cred că autoarea ar fi putut avea un asemenea tupeu. Ei bine, l-a avut. L-a avut și a îndrăznit să șocheze cititorii, că tot a sosit vremea thrillerelor șocante, cu răsturnări spectaculoase de situație chiar la final. Și, în plus, cu toate boacănele pe care le fac personajele, acestea sunt chiar simpatice, în naivitatea, inconștiența și tupeul care-i mână să facă ceea ce fac. Mie mi-a plăcut povestea. Am mai citit așa ceva, deci nu am fost complet dat pe spate, dar tot m-am arătat surprins la final. Ce-ar fi pe drum? Lăcomie, trădări, oameni meschini, pungași, șefi de bande ce-au băgat groaza în londonezi decenii de-a rândul, fundamentaliști și naivi, mulți naivi, dar și gangsteri care un se dau în lături de la nimic pentru a-și atinge scopurile mârșave.

„Apoi mă lovește ideea că nu o să găsim nimic aici. Holli nu avea decât optsprezece ani când trăia în camera aceasta. Aici sunt relicve ale persoanei care a fost. Acum are douăzeci și trei de ani. Maturizarea te schimbă. Cinci ani în închisoare te schimbă. Cine știe ce i s-a întâmplat în timpul ăsta?

Ce vreau să spun e că e suficient să mă uit la mine ca să îmi dau seama că întreaga mea viață s-a schimbat în nouă zile. Am devenit o mincinoasă și o hoață. Dumnezeu știe unde o să fiu peste cinci ani. Sper că nu în închisoare.”

Biblioteca invizibilă

Genevieve Cogman

Fragment în avanpremieră

„Undeva, în mijlocul confuziei, găsise timp să își reașeze cărțile, după dezordinea pe care Irene o provocase, și grămezi ordonate de literatură pe jumătate sortate se aflau în jurul scaunului său, ca niște copii răbdători.

Kai sorbea din propriul ceai (fără lapte, fără zahăr, negru și posomorât) și îi privea. Emana, în continuare, senzația de distanță. Purta ceea ce era, în mod evident, al doilea cel mai bun halat al lui Vale, cu aceleași culori și același model, dar mai uzat în coate și cu mici urme de arsură care stricau broderia manșetelor. (mai mult…)