Semnal editorial 163: Apariții noi ale Grupului Editorial Trei în 2020 (și final de 2019) (VII)

Cea ma bună carte a anului New York Times Book Review

Dacă ai găsit unul înseamnă că EL te‑a ales.

În curând serial Netflix

„E o carte pe care n‑o poți lăsa din mână, dar care te va face să eziți înainte să dai pagina, atât de tulburătoare este.” – Kirkus Reviews

Un psihopat terorizează Copenhaga. Semnătura lui — figurine făcute din bețe de chibrit și două castane, lăsate la locul fiecărei crime sângeroase. Pe figurine, poliția găsește amprenta unei fetițe răpite și ucise cu un an în urmă. O coincidență tragică sau un mesaj diabolic?
Ca să pună capăt seriei de crime, cei doi detectivi care anchetează cazul trebuie să lase deoparte neînțelegerile și să descifreze indiciile macabre lăsate de asasin. Pentru că acesta nu dă niciun semn că se va opri.
Și nimeni nu este în siguranță.

„Un debut plin de suspans și tensiune… Incendiar.” – Financial Times

„O intrigă polițistă a cărei profunzime este sporită de comentariul social tulburător.” – Booklist

„Deși e greu să‑ți desprinzi privirea de la personajul diabolic al lui Sveistrup, și băieții buni merită toată atenția.” – New York Times Book Review

„Sveistrup creează o intrigă atât de complexă, încât nici chiar cititorii de romane polițiste versați nu vor ghici fi nalul. Este o carte înfricoșătoare în cel mai bun sens.” – Library Journal

Søren Sveistrup este un scenarist recunoscut pe plan internațional, producătorul mai multor seriale TV și fi lme de succes. Este creatorul și scenaristul serialului Crima (Forbrydelsen), difuzat între 2007 și 2012, care a obținut numeroase premii internaționale și a fost vândut în peste 100 de țări. Ulterior, Fox Television Series a realizat, pentru AMC, versiunea americană — The Killing.
Sveistrup, care locuiește la Copenhaga, este și autorul scenariului pentru filmul Omul de zăpadă, după romanul omonim al lui Jo Nesbø.
Søren Sveistrup a absolvit Universitatea din Copenhaga, cu specializarea literatură și istorie și a studiat la Școala de Film din Danemarca.

Autor: Søren Sveistrup

Nr. de pagini: 624

ISBN: 978‑606‑40‑0721‑6

Preț vechi: 59.00 RON

Preț noou: 50.15 RON

Titlul original: Kastanjemanden

Limba originală: daneză
Traducere de: Simina Răchițeanu

Anul apariţiei: 2020

Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă

Cea mai bună carte a anului 2019 New York Public Library

Bestseller New York Times

A trecut un an și jumătate de carantină la Școala de fete Raxter, de când a apărut Toxul. Întâi au murit una după alta profesoarele. Trupurile elevelor s-au transformat în ceva ciudat și străin. Izolate de restul lumii și lăsate să se descurce singure pe insula pe care se află școala, fetele nu îndrăznesc să iasă dincolo de gard, unde Toxul a transformat pădurile în locuri sălbatice și periculoase.
Când Byatt dispare, Hetty va face orice ca s-o găsească: va sfida carantina și va înfrunta ororile de dincolo de gardul școlii.
Dar în lume află că povestea este mult mai complicată decât și-ar fi putut imagina.

„În parte thriller de supraviețuire, în parte poveste de dragoste postapocaliptică și în parte manifest feminist ecocritic, Sălbaticele este o carte ca un pumn zguduitor în plex.” – Kirkus Reviews

„Debutul incisiv al lui Power este pus în lumină de o proză incitantă, relații convingătoare și o groază viscerală. Temele ecologiste și feministe sunt profunde, în special cele legate de costurile incalculabile ale experimentelor făcute pe corpul femeilor și forța solidarității feminine, dar și rezistența în mijlocul haosului ecologic și politic.” – Publisher’s Weekly

„Această carte este atât de incisivă și are atât de multă emoție, transpusă în moduri atât de inteligente, încât sunt convins că va avea un succes impresionant.” – Jeff Vandermeer, autorul bestsellerului Anihilare

„O poveste SF horror, feministă, LGBT+, cu fete reale, curajoase și imperfecte împotriva unei lumi care a luat o razna.” – Dawn Kurtagich, scriitoare

Rory Power a crescut în New England, unde locuiește și acum și lucrează ca editor de ficțiune polițistă și consultant pentru adaptări TV.
Are un doctorat în literatură de la Universitatea din East England și își amintește cu plăcere de perioada petrecută acolo, în parte pentru că a învățat o mulțime de lucruri, dar, în principal, pentru că în campus găsea o grămadă de iepurași sălbatici.

Sălbaticele, un bestseller New York Times, este primul ei roman, iar în iulie 2020 urmează să apară cel de al doilea, Burn Our Bodies Down.

Autor: Rory Power

Nr. de pagini: 352

ISBN: 978-606-40-0789-6

Preț vechi: 45.00 RON

Preț nou: 38.25 RON

Titlul original: Wilder Girls
Limba originală: engleză
Traducere de: Mihaela Apetrei

Anul apariţiei: 2020

Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă

Al doilea volum din seria Martin Servaz

Premiul Dora-Suarez 2013

Bernard Minier zguduie lumea romanului polițist.” – Le Monde

„Un roman care îți va face inima să bată de spaimă.” – Elle

Iunie 2010. În mijlocul unui meci de fotbal din Cupa Mondială, comandantul Martin Servaz primește un telefon de la o iubită de demult care îi spune că, în Marsac, profesoara Claire Diemar a fost ucisă cu brutalitate. Ca și când n-ar fi de ajuns, Servaz primește și un e-mail criptic prin care este informat că misteriosul criminal în serie Julian Hirtmann a făcut o nouă victimă.
Moartea și haosul bântuie micul oraș universitar din sudul Franței în care Servaz și-a făcut studiile și unde acum învață fiica lui. Cu ajutorul detectivilor Irene Ziegler și Esperandieu, comandantul Servaz trebuie să afle dacă există vreo legătură între aceste crime înfiorătoare ce redeschid răni vechi din trecutul lui.
Și să-i prindă pe ucigași, cât mai repede cu putință.

„Cel de-al doilea roman al lui Minier, Cercul, îi confirmă statutul de vedetă a noului val francez de literatură crime. O lectură tulburătoare!” – The Times

Cercul are personaje puternice și dialoguri autentice, învăluite într-o atmosferă întunecată și apăsătoare, care îl va cuprinde în scurtă vreme și pe cititor.” – Le Parisien

„Noul roman al lui Minier confirmă din plin extraordinarul său talent.” – Le Figaro Littéraire

„Cel puțin la fel de bun ca Înghețat.” – Daily Mail

Autor: Bernard Minier

Nr. de pagini: 576

ISBN: 978-606-400-634-9

Preț vechi: 59.00 RON
Preț nou: 50.15 RON

Titlul original: Le Cercle
Limba originală: franceză
Traducere de: Alunița Voiculescu
Anul apariţiei: 2020

Format: 152 x 228 mm, paperback cu clape

Bestseller Amazon Charts, Wallstreet Journal și Washinton Post

Un debut uimitor, despre un copil misterios care îi învață pe adulți cum să iubească.

„Deși romanul pare să înceapă ca un fantasy, devine pe parcurs o adevărată dramă domestică presărată cu elemente de thriller care, împreună, oferă o lectură plăcută.” – Booklist

După ce și-a pierdut mama, dar a câștigat propria luptă cu cancerul, Joanna Teale își reia proiectul de cercetare pentru licență și studiază păsările din zona rurală a statului Illinois. Rutina ei solitară este dată peste cap când îi apare în prag o fetiță misterioasă, plină de vânătăi și desculță.
Fetița spune că o cheamă Ursa și vine dintr-o galaxie îndepărtată ca să găsească pe Pamânt, cinci miracole. Jo o lasă să stea cu ea și încearcă să rezolve misterul cu ajutorul vecinului ei, Gabe. Dar, pe măsură ce trece timpul, are tot mai multe întrebari.
Deși între cei trei se formează o legătură incredibil de puternică, știu cu toții că în curând trebuie să ia niște decizii complicate.

„Povestea minunat de omenească scrisă de Vanderah ne aduce aminte că uneori trebuie să privim spre stele, peste vârful copacilor, ca să lăsăm lumina să ne pătrundă în viață.” – New York Journal of Books

„Cu o intrigă inteligentă și evoluând într-un crescendo intens în ultimele capitole, Unde pădurea întâlnește stelele este un debut minunat și de neuitat.” – Julianne MacLean, autoare de bestselleruri USA Today

Unde pădurea întâlnește stelele prezintă o perspectivă încântătoare, surprinzătoare și pătrunzătoare asupra modului în care se formează relațiile puternice — atât cele pe care ni le alegem, cât și cele care par să ne aleagă ele pe noi.” – Rebecca Kauffman, scriitoare

Înainte să înceapă să scrie, Glendy Vanderah a lucrat ca ornitolog specializat în protejarea speciilor de păsări pe cale de dispariție din statul american Illinois și ca redactor la o revistă științifică.
Născută în Chicago, acum locuiește într-o zonă rurală din Florida, împreună cu soțul ei (ornitolog), cei trei copii și cât de multe păsări, fluturi și flori reușește să atragă în micul refugiu pentru viața sălbatică pe care l-au creat.
Unde pădurea întâlnește stelele este romanul ei de debut.

Autor: Glendy Vanderah

Nr. de pagini: 400

ISBN: 978-606-400-755-1

Preț vechi: 45.00 RON
Preț nou: 38.25 RON

Titlul original: Where the Forest Meets the Stars
Limba originală: engleză
Traducere de: Ioana Nuțulescu

Anul apariţiei: 2020

Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă

Bestseller New York Times
De la autorul bestsellerului Jurnalul unui adolescent timid

„Un roman captivant şi tulburător, infuzat cu acea empatie profundă care face ca scrisul lui Chbosky să fie atât de special.” – John Green

„O capodoperă!” – Emma Watson

Hotărâtă să-i ofere o viață mai bună fiului său, Christopher, Kate Reese fuge în toiul nopţii din casa pe care o împarte cu iubitul ei abuziv. Cei doi se refugiază în comunitatea foarte unită din Mill Grove, un orăşel izolat din Pennsylvania.
La început, pare locul perfect pentru a lua viaţa de la capăt. Dar, nu după mult timp, Christopher dispare. Vreme de şase zile chinuitoare, nu e de găsit pe nicăieri. În cele din urmă, Christopher iese din pădurea de la marginea oraşului. E teafăr, dar schimbat. Acum îi răsună în minte o voce care îi cere să construiască o căsuţă într-un copac anume — altminteri, mama lui şi toţi cei din orăşel nu vor mai fi niciodată la fel…

„Romanul horror al lui Chbosky este atât de original, încât n-are termen de comparaţie. Cei nouă ani cât a durat scrierea lui se văd în suspansul impecabil construit, în ritmul alert şi în intriga ingenioasă. Prieten imaginar îi va răsplăti din plin pe cei care vor îndrăzni să-l citească.” – Time

„La 20 de ani după bestsellerul internaţional Jurnalul unui adolescent timid, Stephen Chbosky revine cu un roman ambiţios care îmbină horrorul, basmele şi rescrierea unor teme biblice. Dar adevărata reușită este că a transformat o carte plină de grozăvii — reale şi imaginare — într-o poveste care inspiră optimism.” – New York Times Book Review

„O poveste horror care îl va face mândru pe Stephen King.” – Kirkus Reviews

Stephen Chbosky a scris şi a regizat ecranizarea romanului său de debut, Jurnalul unui adolescent timid (Trei, 2013), un adevărat fenomen literar. Născut în Pittsburgh, Pennsylvania, Chbosky şi-a luat licenţa în scenaristică la University of Southern California. A lucrat în televiziune şi în industria cinematografică, fiind scenaristul musicalului Rent (2005) şi unul dintre creatorii serialului Jericho, pentru CBS. Filmul său de debut, The Four Corners of Nowhere, a avut premiera la Festivalul de Film Sundance.
Îl puteţi urmări pe Twitter la @StephenChbosky

Autor: Stephen Chbosky

Nr. de pagini: 800

ISBN: 978-606-40-0727-8
Preț vechi: 69.00 RON

Preț nou: 58.65 RON

Titlul original: Imaginary Friend
Limba originală: engleză
Traducere de: Bogdan Perdivară

Anul apariţiei: 2020

Format: 150 x 225 mm, paperback cu clape

O mamă, o fiică şi o psihoterapeută prinse într-un joc mortal

„Un thriller psihologic alert şi foarte ingenios construit.” – Sunday Times Crime Club

Stella este o psihoterapeută de succes, cu o familie fericită. Dar când tânăra Isabelle îi calcă pragul cabinetului, Stella capătă convingerea că aceasta este fiica ei, Alice – care s-a înecat în timpul unei vacanţe din urmă cu douăzeci de ani. Isabelle chiar este Alice? Stella va risca totul ca să răspundă la această întrebare.
Kerstin o iubeşte din tot sufletul pe Isabelle, fiica ei. Însă de când i-a murit tatăl, Isabelle se poartă ciudat, iar psihoterapeuta la care merge îi induce gânduri periculoase. Kerstin înţelege că, dacă nu vrea să-şi piardă fiica pentru totdeauna, trebuie să intervină.
Isabelle se simte copleşită de furie şi nu înţelege de ce. Apelează la ajutor profesionist, dar în scurtă vreme îşi dă seama că a declanşat o serie de evenimente care o pun în pericol nu doar pe ea, ci şi pe toţi cei pe care îi iubeşte…

„Spune-mi că eşti a mea are un ritm intens de la început până la sfârşit. De neratat!” – Litteratur Magazinet

„Finalul aduce o răsturnare de situaţie atât de imprevizibilă, încât îi va surprinde până şi pe cei mai împătimiţi amatori de thrillere.” – Escaparate Literario

„Odată ce începi Spune-mi că eşti a mea, vrei neapărat să afli cum continuă povestea şi, mai ales, cum se termină — fără îndoială, un thriller care se va bucura de un enorm succes.” – De Telegraaf

Elisabeth Norebäck (n. 1979) este o scriitoare suedeză al cărei roman de debut, Spune-mi că eşti a mea, a fost tradus în peste 35 de ţări. Este o mare devoratoare de thrillere şi adoră seri-alele poliţiste. Are un master în inginerie obţinut la Institutul Regal de Tehnologie, iar în pre-zent locuieşte la Stockholm cu soţul şi cei trei copii.
O puteţi urmări pe http://www.elisabethnoreback.com

Autor: Elisabeth Norebäck

Nr. de pagini: 480

ISBN: 978-606-40-0595-3
Preț vechi: 49.00 RON

Preț nou: 36.75 RON

Titlul original: Säg att du är min
Limba originală: suedeză
Traducere de: Ioana Ghișa

Anul apariţiei: 2020

Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă

Al patrulea volum din seria Harry Hole

„Un roman polițist ridicat la rang de artă.” – USA Today

Cum să prinzi un ucigaș când tu ești suspectul numărul unu?

Un bărbat este surprins de camerele de luat vederi împușcând o casieră dintr-o bancă. Femeia moare și două milioane de coroane norvegiene dispar fără urmă.
După o seară de beție cu Anna Bethsen, o fostă iubită, detectivul Harry Hole se trezește cu o migrenă, fără telefon și fără să-și aducă aminte ce s-a întâmplat în ultimele 12 ore. În aceeași zi, Anna este găsită moartă în locuința sa, iar Harry devine suspectul principal într-o anchetă condusă de dușmanul lui, Tom Waaler.
Între timp, jafurile de la bănci continuă cu o cruzime fără precedent, purtându-l pe Hole de pe străzile din Oslo în Brazilia, în încercarea de a rezolva două cazuri și a-și dovedi nevinovăția. Dar Waaler încă nu s-a răzbunat…

„Ca niște păpuși matrioșka, pistele false punctează una câte una ritmul alert al acțiunii, conducând spre deznodământul absolut surprinzător.” – Kirkus Reviews

„Nesbø revine cu un thriller psihologic cu o intrigă complexă și un suspans ieșit din comun. Categoric, este în topul celor mai buni scriitori de crime din lume.” – Booklist

„O poveste magistral construită.” – New York Times Book Review

Jo Nesbø (n. 1960) este muzician, compozitor și economist, precum și unul dintre cei mai apreciați autori de romane polițiste din întreaga lume.
Cărțile lui au fost traduse în 50 de limbi, s-au vândut în peste 45 de milioane de exemplare și au fost recompensate cu numeroase premii internaționale, printre care The Riverton Prize, CWA International Dagger Award, The Glass Key Award.
Jo Nesbø este autorul celebrei serii Harry Hole, precum și al seriei pentru copii Doctor Proctor (Pandora M). După al șaptelea roman al seriei Harry Hole, Snømannen, a fost realizat filmul Omul de zăpadă, iar volumul Hodejegerne a stat la baza fi lmului Vânătorii de capete, lansat în 2011.
La Editura Trei, au apărut Fiul, Sânge pe zăpadă, Soare în miez de noapte, precum și primele trei volume din seria Harry Hole: Liliacul, Cărăbușii și Pasărea cu piept roșu.
Nemesis (nominalizat la Edgar Award 2010) a mai apărut în limba română în 2007 la Editura RAO, cu titlul Călăul.

Autor: Jo Nesbø

Nr. de pagini: 576

ISBN: 978-606-40-0770-4
Preț vechi: 55.00

Preț nou: 41.25 RON

Titlul original: Sorgenfri
Limba originală: norvegiană
Traducere de: Lorena Mihăeș
Anul apariţiei: 2020

Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă

Premiul Davitt 2018
De la autoarea bestsellerului Arșița

Cinci colege din Melbourne pleacă într-o excursie de team building în masivul Giralang, pe traseul care traversează un ţinut împădurit. Dar una dintre ele, Alice, nu se mai întoarce. Şi fiecare colegă spune o poveste uşor diferită despre ce s-a întâmplat.
Agentul federal Aaron Falk este însărcinat să elucideze soarta dispărutei. Într-o investigaţie care îl poartă prin hăţişurile unei păduri puţin umblate, Falk descoperă o mulţime de indicii misterioase şi se străduieşte să descâlcească ghemul de relaţii personale şi profesionale, de suspiciuni şi trădări dintre cele cinci femei. Cine spune adevărul şi cine minte? Oare Alice a fost omorâtă de una dintre ele?

„O poveste tulburătoare despre lupta pentru supravieţuire. Harper dovedeşte încă o dată că este o adevărată forţă literară.” – Publishers Weekly

„Toate personajele romanului au profunzime. Şi mai ales Aaron Falk, care e mai mult decât un detectiv convenţional. Meditativ şi plin de compasiune, Falk este busola morală a cărţii.” – New York Times Book Review

„Un thriller care îţi dă fiori nu doar prin grozăviile descrise, ci mai ales prin duritatea luptei pentru supravieţuire date de cele cinci femei izolate în mijlocul naturii necruţătoare.” – The Observer

„Forţa naturii are un nivel de suspans greu de suportat. O reuşită chiar mai impresionantă decât Arșița.”- The Sunday Times

„Un roman ingenios şi captivant, a cărui acţiune se desfăşoară într-un ritm excelent dozat, condusă de relaţiile complexe dintre cele cinci femei.” – Irish Times

Jane Harper s-a născut în Manchester şi s-a mutat cu familia în Australia când avea opt ani. După şase ani, perioadă în care a obţinut cetăţenia australiană, s-a întors în Marea Britanie. A studiat literatura şi istoria la Universitatea Kent, apoi a lucrat câţiva ani ca jurnalistă de ştiri pentru Hull Daily Mail, iar în 2008 s-a mutat înapoi în Australia. În prezent, locuieşte la Melbourne cu soţul şi cei doi copii.
Arșița, romanul său de debut, ale cărui drepturi de publicare s-au vândut în peste 30 de țări, a câștigat numeroase premii, printre care ABIA Australian Book of the Year (2017), Gold Dagger Award (2017) şi cel mai bun roman crime la British Book Awards (2018).

Autor: Jane Harper

Nr. de pagini: 424

ISBN: 978-606-400-654-7
Preț vechi: 49.00 RON

Preț nou: 36.75 RON

Titlul original: Force of Nature
Limba originală: engleză
Traducere de: Cornelia Marinescu
Anul apariţiei: 2020

Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă

Al șaselea roman din seria Helen Grace

„O poveste care îţi dă fiori.” – Daily Mail

„Marcată de cicatrici atât fizice, cât şi sufleteşti, Helen Grace a devenit unul dintre cei mai captivanţi detectivi din literatura poliţistă de azi.” – Publishers Weekly

Inspectoarea Helen Grace e închisă în penitenciarul Holloway pentru o crimă pe care n‑a comis‑o. De‑a lungul timpului, şi‑a făcut o listă lungă de duşmani, iar unii dintre ei se află chiar între zidurile acestei închisori. Când una dintre deținute e găsită moartă şi mutilată în celula ei încuiată, este clar că ucigaşul e cineva din interior.
Helen îşi aşteaptă procesul, încrezătoare că îşi va putea dovedi nevinovăţia, însă timpul se scurge prea încet, iar numărul victimelor începe să crească. Aşa că trebuie să‑şi pună la lucru instinctele şi talentul de detectiv ca să descopere ucigaşul în serie care pare să umble nestingherit prin Holloway. Înainte ca ea însăşi să devină următoarea victimă.

„Un thriller alert şi plin de răsturnări de situaţie care cu siguranţă va deveni un bestseller.” – The Huffington Post

„Arlidge e noul Nesbø.” – Judy Finnigan, autoare de bestselleruri New York Times

„Stilul adictiv al lui Arlidge te face să dai paginile noului său roman cu aceeaşi frenezie cu care un deținut nevinovat izbește în ușa celulei sale.” – Daily Express

M. J. Arlidge (n. 1974) lucrează în televiziune, fiind specializat în producții dramatice. A produs seriale polițiste de prime time pentru ITV, printre care Torn, The Little House și, cel mai recent, Undeniable. În prezent, scrie pentru publicația Silent Witness şi produce filme pentru rețele TV din Marea Britanie și SUA.
Trăiește în Hertfordshire cu soția și cei doi copii. Când nu scrie, joacă tenis sau devorează thrillere, cărți de istorie și biografii. Are o slăbiciune pentru filmele din seria James Bond și pentru bomboanele cu aromă de lemn‑dulce.
De același autor, la Editura Trei au apărut primele cinci romane din seria Helen Grace: Ghici cine moare primul (declarat cel mai bun roman polițist de debut din Marea Britanie în 2014), Ghici ce‑i în cutie, Casa păpușilor, Ghici care‑i mincinosul şi Băiatul pierdut.

Autor: M.J. Arlidge

Nr. de pagini: 400

ISBN: 978-606-400-733-9
Preț vechi: 45.00 RON

Preț nou: 33.75 RON

Titlul original: Hide and Seek
Limba originală: engleză
Traducere de: Ciprian Șiulea
Anul apariţiei: 2020

Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă

În lumea bărbaţilor, femeile sunt spioanele perfecte.

Bestseller New York Times, USA Today şi Washington Post

O capodoperă interzisă
În 1956, un important autor rus termină o carte, Doctor Jivago, care ar putea să pună Uniunea Sovietică într-o lumină nefavorabilă. Temându-se de puterea ei subversivă, sovieticii hotărăsc să-i blocheze publicarea, dar în restul lumii cartea devine curând un adevărat fenomen.

Un roman care a schimbat istoria
CIA plănuiește să folosească acest roman pentru a înclina în favoarea Statelor Unite balanța de putere a Războiului Rece. Nu va fi ușor, fiindcă există oameni dispuși să moară pentru această carte și spioni gata să omoare pentru ea.

„Citind cartea Larei Prescott, am simţit că pătrund într-o cu totul altă lume.” – Reese Witherspoon

„Unul dintre cele mai bune romane ale anului 2019.” – New York Magazine

„O palpitantă poveste de iubire şi spionaj care arată puterea uriaşă a propagandei.” – The Wall Street Journal

„Un debut impresionant. Un adevărat fenomen editorial şi, mai important, o lectură captivantă.” – The Guardian

„Un excepţional roman istoric.” – Bustle

„Viu şi irezistibil.” – Daily Mail

Secretele pe care nu le am spus, romanul de debut al Larei Prescott, a fost tradus în 29 de limbi şi urmează să fie ecranizat de The Ink Factory, în colaborare cu Marc Platt Productions.
Lara şi a luat masterul la Centrul Michener pentru Scriitori de la Universitatea din Texas. A studiat ştiinţele politice la Universitatea Americană din Washington DC, iar înainte să se dedice scrisului a fost consultant de campanie.
A publicat proză scurtă în reviste precum The Southern Review, The Hudson Review şi Crazyhorse.
Locuieşte împreună cu soţul ei în Austin, Texas.
O puteţi urmări pe http://www.laraprescott.com.

Autor: Lara Prescott

Nr. de pagini: 448

ISBN: 978-606-400-738-4
Preț vechi: 49.00 RON

Preț nou: 36.75 RON

Titlul original: The Secrets We Kept
Limba originală: engleză
Traducere de: Alexandra Fusoi
Anul apariţiei: 2020

Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă

De la autoarea bestsellerului internaţional Dă mai departe

În unele familii te naști, pe altele le alegi.
În 1959, la o fermă izolată din Texas, Lucy — medic veterinar — are grijă de animale abandonate. Solitudinea îi permite să evite oamenii şi locurile care îi amintesc de trecut. Localnicii oricum nu sunt interesaţi de ea și nici ospitalieri cu cei doi afroamericani sosiţi în zonă: Calvin şi Justin Bell — tată şi fiu.

Când Justin şi amicul lui, Pete Solomon — un băiat de 12 ani neglijat de părinţi —, îi aduc lui Lucy un câine rănit, viețile tuturor se schimbă. Lucy nu şi-a imaginat că se va mai apropia de cineva vreodată, iar Pete n-a sperat că îşi va găsi un prieten atât de loial precum Justin. Dar acestor patru oameni nu li se permite să fie prieteni, cu atât mai puţin o familie, căci localnicii se opun cu violenţă. Iubirea dintre Calvin și dr. Lucy este pusă la încercare, la fel și prietenia dintre Pete și Justin. Vor putea ei să doboare prejudecăţile texanilor și să-şi câştige dreptul la fericire?

„O carte tulburătoare despre încredere şi răbdare, despre puterea de a spera în ciuda tuturor obstacolelor.” – Booklist

„Catherine Ryan Hyde e o scriitoare foarte sensibilă şi talentată, cu un stil discret şi plin de forţă, care atrage irezistibil cititorul.” – Bookreporter

„În Rămas-bun pentru acum, Hyde a construit o emoţionantă poveste de familie care abordează teme majore precum rasismul, compasiunea, abuzul şi iubirea. Personajele sunt atât de vii şi de sensibile, încât vei aştepta cu sufletul la gură deznodământul poveștii lor.” – Library Journal

Catherine Ryan Hyde este romancieră şi autoare de proză scurtă. Provine dintr-o familie de scriitori, însă i-a fost dificil să debuteze, reuşind să-şi publice prima povestire după ce textele ei fuseseră respinse de nu mai puțin de 122 de ori.
Primul său roman, Funeral for Horses, a apărut în 1997, dar succesul de public şi de critică l-a cunoscut în 1999, cu Dă mai departe (Pandora M, 2016), tradus în peste douăzeci de limbi şi ecranizat în anul 2000, cu Kevin Spacey, Helen Hunt şi Haley Joel Osment în rolurile principale.
Ulterior, a publicat alte 24 de romane, multe dintre ele bestselleruri, printre care Love in the Present Tense, Diary of a Witness şi Walk Me Home. Multe dintre povestirile ei au fost nominalizate la Best American Short Stories, The O. Henry Award şi The Pushcart Prize.
Când nu scrie, lui Catherine îi place să facă fotografii şi să meargă în excursii. O puteţi urmări pe http://www.catherineryanhyde.com.
De aceeaşi autoare, la Editura Trei a apărut romanul Când te-am găsit.

Autor: Catherine Ryan Hyde

Nr. de pagini: 400

ISBN: 978-606-400-650-9
Preț vechi: 45.00 RON

Preț nou: 33.75 RON

Titlul original: Say Goodbye for Now
Limba originală: engleză
Traducere de: Raluca Furtună
Anul apariţiei: 2020

Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă

O lecție de viață extraordinară, profundă, luminoasă și extrem de emoționantă.

Maryse este un neuropediatru eminent, o femeie frumoasă și inteligentă, teribil de narcisică și convinsă că are întotdeauna dreptate. Însă este și mama lui Charlot, care o fascinează și o exasperează în același timp. Charlot, un Mic Prinț dezarmant al adevărului, este cel care o pune în fața unor probleme filosofice. Care-i sensul vieții când ai parte de greutăți? Unde se ascunde iubirea când ai de făcut față intimidărilor, prostiei, spaimei de celălalt? Și ce este egoul, chestia aia de care pare să sufere toată lumea?
Însuflețit de un curaj nebun și motivat de o umanitate extremă, Charlot o va învăța pe mama sa că, dacă renunță la certitudini și încetează să se mai considere buricul pământului, va putea, în sfârșit, să aibă parte de adevărata bucurie, cea a relaxării și a inteligenței emoționale. În plus, va învăța să se iubească.

„Am ales forma romanului pentru a aduce în scenă personaje și situații care să ilustreze multiplele fațete ale egoului.
Așa s-au născut Charlot, Maryse, Marie-Lou, Georges și toți ceilalți. Sper să fim cât mai mulți cei care vom încerca să răspundem la întrebările lui Charlot, întrucât am sincera convingere că o mai bună înțelegere a mecanismelor egoului ar permite evitarea unei mari părți din suferința omenească.” – Serge Marquis

„Serge Marquis, îți mulțumesc că îi faci pe cei care te citesc să se simtă mai vii!” – Alexandre Jardin, regizor, laureat al Premiului Femina 1988, pentru filmul Zebra

Medic specialist în sănătate mintală, dr. Serge Marquis acordă un interes deosebit stresului și epuizării profesionale și susține 150 de conferințe pe an în întreaga lume. A publicat două volume de dezvoltare personală care au intrat în topurile de vânzări din Quebec — Pensouillard le hamster. Petit traité de décroissance personelle și On est foutu, on pense trop! Comment se libérer de Pensouillard le hamster. Primul său roman, Egoman, a apărut în 2016.

Autor: Serge Marquis

Nr. de pagini: 280

ISBN: 978-606-400-758-2
Preț vechi: 39.00 RON

Preț nou: 29.25 RON

Titlul original: Le jour où je me suis aimé pour de vrai
Limba originală: franceză
Traducere de: Claudiu Constatinescu
Anul apariţiei: 2020

Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă

„Fiecare om are trei vieți: o viață privată, o viață publică și o viață secretă…” – Gabriel García Márquez

„O celebrarea plăcerii de a citi.” – France Inter

Celebrul scriitor Nathan Fawles, autorul a trei romane cult, anunță că renunță la scris și se retrage în Beaumont, o sublimă insulă sălbatică din Marea Mediterană.
Toamna anului 2018. Fawles n-a mai dat niciun interviu de aproape două decenii, însă romanele lui continuă să-i captiveze pe cititori. Mathilde Monney, o tânără jurnalistă elvețiană, debarcă pe insulă, hotărâtă să afle secretul scriitorului.

În aceeași zi, cadavrul unei femei este descoperit pe o plajă, iar insula este închisă de autorități. Între Mathilde și Nathan începe o confruntare în care adevăruri ascunse se ciocnesc de minciuni asumate, iar frica și iubirea se întrepătrund…
O lectură de neuitat, un puzzle literar care se dovedește de-a dreptul fascinant.

„Un roman polițist diabolic și original. Lui Guillaume Musso îi place să se joace cu nervii noștri, iar noi adorăm asta!” – Le Parisien

„Noul roman al lui Musso nu este doar un thriller elegant, ci și un uimitor joc literar.” – L’Obs

„Un minunat omagiu adus literaturii. O carte care-ți face poftă de citit.” – Librairie Lamartine

„O intrigă foarte complexă, un thriller palpitant, un joc abil de oglinzi între autor și cititor.” – RTL

Născut în 1974 în Antibes, pe Riviera Franceză, Guillaume Musso s-a îndrăgostit de literatură de la o vârstă fragedă. Mare parte din timpul liber și-l petrecea citind cărți de la biblioteca unde lucra mama lui, iar concursul de povestiri la care a participat în gimnaziu l-a ajutat să descopere plăcerea scrisului, care nu l-a mai părăsit de atunci.
La 19 ani, a plecat în Statele Unite, unde a petrecut câteva luni la New York și în New Jersey, vânzând înghețată și locuind împreună cu muncitori din diverse țări. Cu mintea doldora de povești, s-a întors în Franța, și-a luat licența în științe economice și a fost o vreme profesor.
Cu 16 cărți traduse în peste 40 limbi și vândute în peste 11 milioane de exemplare în întreaga lume, Musso este unul dintre cei mai apreciați autori francezi de thrillere.
La Editura Trei, de același autor a apărut romanul Fata şi noaptea.

Autor: Guillaume Musso

Nr. de pagini: 256

ISBN: 978-606-400-748-3
Preț vechi: 39.00 RON

Preț nou: 21.45 RON

Titlul original: La vie secrète des écrivains
Limba originală: franceză
Traducere de: Liliana Urian
Anul apariţiei: 2020

Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă

Roman din seria Jack Reacher

„Captivant! Suspansul e aproape insuportabil.” – Booklist

Reacher este abordat de o agentă a Serviciilor Secrete cu o propunere extrem de neobișnuită: să-l asasineze pe vicepreședintele Statelor Unite. Agenta este noua şefă a dispozitivului de protecţie a vicepreşedintelui şi vrea ca Reacher să încerce să treacă de echipa ei, ca să testeze eficacitatea acesteia împotriva unui atac autentic.
Reacher are toate abilităţile necesare şi, în plus, e complet anonim. Ce nu-i spune agenta este că o echipă de asasini extrem de bine pregătiţi deja plănuieşte să-l lichideze pe vicepreşedinte. Sunt nişte ucigaşi cu sânge rece, care nu dau greş niciodată. Şi au făcut un plan minuţios, dar n-au luat în calcul un element esenţial: prezenţa lui Reacher.
Cine va ajunge primul la vicepreşedinte?

„Să nu greşeşti îi va satisface chiar şi pe cei mai exigenţi amatori de thrillere.” – The New York Times

„În noua carte a lui Lee Child, toate piesele se îmbină perfect, ca o bombă cu ceas.” – The Boston Globe

„Dacă n-ai citit încă niciun un roman cu Jack Reacher şi vrei o lectură palpitantă, alege Să nu greşeşti.” – Rocky Mountain News

Lee Child este unul dintre cei mai apreciați autori contemporani de thrillere. Cărțile sale se află constant pe listele de bestselleruri din întreaga lume, fiind publicate în peste o sută de țări și recompensate cu premii, precum: Anthony Award și Barry Award pentru romanul său de debut, Capcana Margrave, Specsavers National Book Award pentru Urmărit și RBA Prize for Crime Writing pentru Personal.
După două dintre cărțile sale au fost realizate filme de excepție: Jack Reacher, bazat pe romanul One Shot, și Jack Reacher: Să nu te întorci niciodată, ambele avându-l pe Tom Cruise în rolul principal.
La Editura Trei, au apărut romanele: Merită să mori, Școala de noapte, 61 de ore, Convinge mă!, Ghinioane și încurcături, Personal, Urmărit, Să nu te întorci niciodată!, Filiera de la miezul nopții, Capcana Margrave şi Timpul trecut, precum și volumul de povestiri Fără al doilea nume.

Autor: Lee Child

Nr. de pagini: 544

ISBN: 978-606-400-715-5
Preț vechi: 55.00 RON

Preț nou: 30.25 RON

Titlul original: Without Fail
Limba originală: engleză
Traducere de: Constantin Dumitru-Palcus
Anul apariţiei: 2020

Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă

De la autoarea bestsellerurilor Soția, Interesanţii și Belzhar

„Are forța unei simfonii… Hitul feminist perfect pentru timpurile noastre.” – Kirkus Reviews

„Cel mai recent roman al lui Meg Wolitzer descrie procesul complex de a deveni femeie şi explorează raportul subtil dintre diferenţele de gen şi dorinţa de emancipare.” – Vogue

Greer Kadetsky este studentă în primul an de facultate când o cunoaște pe femeia despre care speră că-i va schimba viața. Faith Frank, o prezență impunătoare și elegantă la cei 63 de ani ai săi, a fost multă vreme pilonul central al mișcării feministe și un model de urmat.
Când o aude prima dată pe Faith, Greer – îndrăgostită nebunește de Cory, dar foarte dornică să-și împlinească o ambiție pe care încă nu o poate numi – simte că lumea ei prinde contur. Faith o invită în cea mai captivantă aventură a vieții sale, departe de Cory și de viitorul pe care și-l imaginase.

Încântător și profund, subtil și ingenios, cel mai recent roman al lui Meg Wolitzer este despre putere și influență, feminitate și ambiție. O poveste despre mentori și discipoli și despre cum aceste roluri se schimbă în timp.

„Originalitatea lui Meg Wolitzer constă în aceea că ne vorbeşte despre lucruri pe care le cunoaştem într-un fel la care nu ne-am fi gândit niciodată.” – New York Times Book Review

„Un roman senzaţional despre o relaţie complicată, căreia nu i se dă prea multă atenţie: cea dintre mentor şi învăţăcel.” – Esquire

„O poveste puternică despre ambiţie, prietenie și identitate, spusă dintr-o perspectivă feministă foarte necesară astăzi.” – Bustle

Meg Wolitzer s-a născut în 1959 la New York. Mama ei este romancieră, iar tatăl său, psiholog. Pe când era studentă la Universitatea Brown, Wolitzer a scris primul său roman, Sleepwalking, o poveste despre trei fete obsedate de poezie și moarte. A predat scriere creativă la Universitatea din Iowa și la Skidmore College, iar în prezent ține cursuri de master la Stony Brook Southampton.
Printre romanele sale se mai numără The Uncoupling, The Ten-Year Nap și The Position.
De aceeași autoare, la Editura Trei au apărut Soția, Belzhar și Interesanții.
Romanul Interesanții a fost bestseller New York Times, Washington Post și Chicago Tribune, fiind adaptat pentru televiziune. Soția a fost ecranizat de Björn Runge, cu Glenn Close și Jonathan Price în rolurile principale, Glenn Close fiind recompensată cu Globul de Aur.

„Wolitzer e o prozatoare extraordinară, care observă societatea contemporană cu un simț analitic ieșit din comun.” – The New Yorker

Autor: Meg Wolitzer

Nr. de pagini: 528

ISBN: 978-606-400-656-1
Preț vechi: 55.00 RON

Preț nou: 30.25 RON

Titlul original: Female Persuasion
Limba originală: engleză
Traducere de: Mihaela Apetrei
Anul apariţiei: 2020

Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă

„O cronică a bucuriilor și a tristetilor din care e alcătuită o căsnicie.” – Toronto Star

Considerat varianta canadiană a Jurnalului lui Bridget Jones, romanul lui Marie-Renée Lavoie spune povestea emoționantă și totodată de un umor nebun a lui Diane, o femeie în vârsta de 48 de ani, al cărei soț o anunță că are o aventură și o părăsește pentru că s-a plictisit de ea. Diane primește vestea cu multă seriozitate și pornește într-o călătorie adesea lipsită de inhibiții și extrem de captivantă, de-a lungul căreia încearcă să-și recapete încrederea în sine și în ceilalți. Demersul său constituie în același timp un prilej de a analiza soarta fetelor și a femeilor, diferențele de gen și instituția complicată a căsătoriei în secolul XXI.

Autopsia unei așa-zise căsnicii banale e un roman proaspăt și provocator despre capcanele și greșelile dintr-o viață aparent „obișnuită”, care poate fi a oricăruia dintre noi.

„Lavoie folosește umorul și replica spumoasă pentru a contrabalansa suferința provocată de o despărțire. O poveste tragicomică despre cum să facem față dezastrului domestic, în care ne regăsim atâția dintre noi.” – Kirkus Reviews

„Marie-Renée Lavoie e o fină cunoscătoare a slăbiciunilor omenești, pe care le analizează
deopotrivă cu ochiul scriitorului și cu empatia observatorului lucid.” – La Presse

„Cu o scriitura care ne cucerește de la prima pagină și cu o viziune clară asupra instituției căsătoriei, Lavoie își însoțește personajul în călătoria dureroasă și revelatoare a autocunoașterii.” – Huffington Post Québec

Născută în 1974 la Québec, Marie-Renée Lavoie deține un masterat în literatură de la Universitatea Laval. Romanul său de debut, Mr. Roger et moi, a cunoscut un succes răsunător atât în rândul publicului, cât și al criticilor, fiind recompensat cu Premiul Archambault, Premiul France-Québec și Premiul Celor Cinci Continente ale Francofoniei.
În prezent, Marie-Renée Lavoie este profesoară de literatură la colegiu.

Autor: Marie-Renée Lavoie

Nr. de pagini: 224

ISBN: 978-606-400-719-3
Preț vechi: 35.00 RON

Preț nou: 19.25 RON

Titlul original: Autopsie d’une femme plate
Limba originală: franceză
Traducere de: Ruxandra Chiriță
Anul apariţiei: 2020

Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă

Primul volum din seria Crash and Burn

De la autoarea bestsellerurilor Fericirea mea ești tu și Fericirea începe azi

În ziua nunții sale, Darby Dixon descoperă că este însărcinată, iar primul gând este că mariajul va fi cea mai proastă decizie din viața ei.
Așa că, aproape fără niciun ban în buzunar, dar cu o tonă de curaj, fuge din oraș, gata să-și schimbe numele și să înceapă o nouă viață.
Fost pușcaș marin, Scott „Trex” Trexler a luptat în cele mai primejdioase locuri de pe pământ. Dar noua slujbă la un serviciu secret de securitate îi oferă șansa de a se întoarce în singurul loc care îi redă liniștea: Colorado Springs.
Când Trex se cazează la hotelul unde lucrează Darby, ea își dă seama că bărbatul e periculos. Și nu mai vrea să fie cu cineva în care nu poate avea încredere deplină – iar Trex cu siguranță ascunde o mulțime de secrete.
Cu fostul iubit pe urmele sale, Darby e la un pas să afle că ceea ce nu cunoști te poate răni profund.

„O poveste înduioșătoare, plină de tandrețe, adevăruri crude și romantism, despre o femeie care ia totul de la capăt și un bărbat hotărât să o protejeze cu orice preț.” – Lauren Blakely, autoarea bestsellerurilor New York Times Inelul cu diamant și Mister O

„Emoții autentice, mesaj social puternic și personaje excepționale – toate ingredientele unui romance modern impresionant, cu trimiteri inspiraționale subtile.” – Library Journal

„Jamie McGuire scrie fără nicio opreliște. Captivant și extrem de convingător.” – USAToday

„O lectură fabuloasă. Perfectă pentru cei care vor o poveste de dragoste presărată cu suspans!” – The Genre Minx

Jamie McGuire a urmat Northern Oklahoma College, University of Central Oklahoma și Autry Technology Center, pe care l-a absolvit cu o diplomă în radiologie. Este autoarea trilogiei Providence și a seriilor de mare succes Beautiful și Frații Maddox.
De aceeași autoare, la Editura Trei, au apărut: Toate luminițele, Iubirea doare, Șoapte de iubire, Fericirea mea ești tu, Fericirea începe azi, precum și primele două volume din seria Frații Maddox: Dulcea uitare și Dulcea eliberare.

Autor: Jamie McGuire

Nr. de pagini: 496

ISBN: 978-606-400-730-8
Preț vechi: 49.00 RON

Preț nou: 26.95 RON

Titlul original: From Here to You
Limba originală: engleză
Traducere de: Cornelia Marinescu
Anul apariţiei: 2020

Format: 130 x 200 mm, paperback cu clape

Glass Key Award 2018
Best Swedish Crime Novel 2017
Al doilea roman din seria Hanne Lagerlind-Schön

Din adâncurile îngheţate ale unei păduri din Ormberg iese clătinându-se o femeie amnezică, desculță, cu braţele pline de zgârieturi. Poliţia locală o identifică imediat: psihologul şi profilerul Hanne Lagerlind-Schön care, împreună cu partenerul ei, investighează asasinarea unei tinere. Hanne nu reuşeşte să-şi amintească unde e colegul ei, nici ce au descoperit, iar polițistii au o singură pistă: o fată zărită în apropierea locului unde a dispărut Hanne.
Însă fata este de fapt Jake Olsson, un adolescent machiat şi costumat într-o rochie a mamei lui. Îngrozit că secretul i-ar putea fi descoperit, Jake s-a ascuns în pădure şi a văzut-o pe Hanne scăpând un carnet pe jos şi urcând într-o maşină. Carnetul se dovedeşte a fi jurnalul ei.
Citindu-i însemnările, Jake îşi dă seama că sunt esenţiale pentru cazul investigat de Hanne. Iar când apare o nouă victimă, înţelege că şi Hanne este în pericol. Şi că trebuie s-o salveze. Cât mai repede!

„Un thriller extraordinar, în care Grebe descrie cu o precizie sfâşietoare chinurile prin care trec refugiaţii ajunşi în Europa.” – Publishers Weekly

„Un noir nordic de cea mai bună calitate.” – Booklist

„Împletirea diverselor perspective din Jurnalul dispariţiei mele este extrem de ingenioasă şi produce un suspans electrizant.” – Tara

„Un crime profund original, extrem de captivant şi foarte inteligent. Unul dintre cele mai bune romane de suspans din ultimii ani.” – Adresseavisen

Camilla Grebe (n. 1968) a absolvit Școala de Economie din Stockholm și este cofondatoarea editurii Storyside, specializată în cărți audio. Împreună cu sora ei Åsa Träff, a scris cinci romane foarte apreciate, avându-l ca personaj principal pe psihologul Siri Bergman. Primele două romane din serie au fost nominalizate la Best Swedish Crime Novel de către Academia Scriitorilor Suedezi de Romane Polițiste.
Împreună cu Paul Leander-Engström, Grebe a scris populara trilogie Moscow Noir. Romanul Gheața de sub picioarele ei a cunoscut un succes fulminant, fiind publicat în 22 de țări. Drepturile de ecranizare au fost achiziționate de New Line Cinema.
De aceeași autoare, Editura Trei a publicat romanul Ar fi putut fi paradisul (scris împreună cu Åsa Träff) şi Gheaţa de sub picioarele ei, primul volum din seria Hanne Lagerlind–Schön.

Autor: Camilla Grebe

Nr. de pagini: 448

ISBN: 978-606-400-686-8
Pret vechi: 49.00 RON

Preț nou: 26.95 RON

Titlul original: Husdjuret
Limba originală: suedeză
Traducere de: Ioana Ghișa
Anul apariţiei: 2019

Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă

Semnal editorial 161 + Fragment în avanpremieră: Bernard Minier – Cercul

Al doilea volum din seria Martin Servaz

Premiul Dora-Suarez 2013

Bernard Minier zguduie lumea romanului polițist.” – Le Monde

„Un roman care îți va face inima să bată de spaimă.” – Elle

Iunie 2010. În mijlocul unui meci de fotbal din Cupa Mondială, comandantul Martin Servaz primește un telefon de la o iubită de demult care îi spune că, în Marsac, profesoara Claire Diemar a fost ucisă cu brutalitate. Ca și când n-ar fi de ajuns, Servaz primește și un e-mail criptic prin care este informat că misteriosul criminal în serie Julian Hirtmann a făcut o nouă victimă.
Moartea și haosul bântuie micul oraș universitar din sudul Franței în care Servaz și-a făcut studiile și unde acum învață fiica lui. Cu ajutorul detectivilor Irene Ziegler și Esperandieu, comandantul Servaz trebuie să afle dacă există vreo legătură între aceste crime înfiorătoare ce redeschid răni vechi din trecutul lui. Și să-i prindă pe ucigași, cât mai repede cu putință.

„Cel de-al doilea roman al lui Minier, Cercul, îi confirmă statutul de vedetă a noului val francez de literatură crime. O lectură tulburătoare!” – The Times

Cercul are personaje puternice și dialoguri autentice, învăluite într-o atmosferă întunecată și apăsătoare, care îl va cuprinde în scurtă vreme și pe cititor.” – Le Parisien

„Noul roman al lui Minier confirmă din plin extraordinarul său talent.” – Le Figaro Littéraire

„Cel puțin la fel de bun ca Înghețat.” – Daily Mail

FRAGMENT

Flăcările electrice ale fulgerelor iluminau, prin lucarne, treptele scârțâitoare sub pașii lor. Lumina lanternelor le sculpta fețele de dedesubt, iar lui Espérandieu i se părea că ochii șefului său străluceau ca două pietricele negre în timp ce căuta, cu nasul în jos, urme de pași pe scară. Urca pășind cât mai aproape de plinte, cu picioarele depărtate, ca un rugbist All Black în timpul ritualului haka. 

— Să sperăm că și domnul procuror a făcut la fel, zise el. 

Cineva lăsase o lampă cu gaz pe ultimul palier. Aceasta arunca raze nehotărâte în jurul ei. Și asupra singurei uși. 

Casa continua să geamă sub asaltul furtunii. Servaz se opri în prag. Își consultă ceasul. 11:10. Un fulger deosebit de intens lumină fereastra sălii de baie și li se imprimă pe retine în momentul în care intrară. Urmă un tunet asurzitor. Mai făcură un pas și măturară mansarda cu pensula lanternelor lor. Trebuiau să se miște rapid. Tehnicienii specializați în cercetarea locului crimei urmau să ajungă în curând, dar pentru moment erau singuri. Camera de la mansardă era învăluită în beznă. Cu excepția spectacolului pirotehnic din spatele ferestrei… și a căzii, un pătrat de luminozitate albastru deschis în mijlocul întunericului, spre spate. 

La fel ca o piscină… iluminată din interior… 

Servaz își simți pulsul bătându-i în gât. Își plimbă atent fasciculul lanternei pe sol. Apoi își propuse să se apropie de cadă lipindu-se de pereți. Nu era deloc ușor: flacoane și lumânări peste tot, corpuri de mobilier joase și chiuvete, un suport de prosoape, o oglindă. O perdea dublă mărginea cada. Era dată la o parte și Servaz putea distinge acum oglindirea apei pe pereții căzii. Și o umbră. 

Era ceva pe fund… Ceva sau, mai degrabă, cineva. 

Cada era un model vechi, din fontă albă, pe patru picioare. Măsura aproape doi metri și era adâncă — atât de adâncă, încât Servaz trebui să parcurgă și ultimul metru care îl despărțea de aceasta pentru a-i vedea fundul. 

Mai făcu un pas. Își stăpâni impulsul de a da înapoi. 

Ea era acolo — și îl privea cu ochii ei albaștri, larg deschiși, ca și cum l-ar fi așteptat. Și gura îi era deschisă, de parcă ar fi fost pe punctul de a spune ceva. Dar bineînțeles că era imposibil, pentru că acea privire era moartă. Nu mai avea nimic viu în ea. 

Bécker și Castaing avuseseră dreptate: nici măcar Servaz nu văzuse prea des un spectacol atât de greu de suportat. Poate cu excepția acelui cal decapitat de la munte… Dar, spre deosebire de ei, Servaz știa cum să-și gestioneze emoțiile. Claire Diemar fusese legată cu o sfoară de o lungime absolut incredibilă, care i se răsucea de nenumărate ori în jurul pieptului, gambelor, gleznelor, gâtului și brațelor, îi trecea pe la subsuori și printre coapse și îi strivea pieptul, formând o cantitate considerabilă de dus-întorsuri și de noduri grosolane, cu sfoara aspră mușcând profund din piele de fiecare dată. Espérandieu înaintă și el, și privi pe după umărul șefului său. Un cuvânt îi veni imediat în minte: bondage

Legăturile și nodurile erau pe alocuri atât de numeroase, atât de complexe și de strânse, încât Servaz se gândi că legistului îi va lua ore pentru a le tăia și apoi a le examina, odată ajunse la laborator. Nu văzuse niciodată o așa încâlceală. Probabil că durase mai puțin să o înfășoare în halul ăsta: cel care o făcuse acționase brutal, înainte să o lungească în cadă și să deschidă robinetul. 

Nu-l închisese bine, pentru că încă picura. 

Un zgomot sâcâitor în camera tăcută, de fiecare dată când o picătură atingea suprafața apei. 

Poate că o lovise înainte. Lui Servaz i-ar fi plăcut să poată băga o mână în cadă, să scoată căpățâna din apă și să ridice craniul, astfel încât să poată palpa occipitalul și parietalul — două dintre cele opt oase plate care formează cutia craniană — prin părul lung și brunet. 

Dar nu făcu nimic. Era treaba legistului. 

Lumina lanternei sale ricoșă pe apă. O stinse și mai rămase cu o singură sursă de lumină. Apa era parcă plină de paiete… 

Servaz închise ochii, numără până la trei și îi deschise din nou: sursa de lumină nu se găsea în apă, ci în gura victimei. O lanternă micuță, probabil nu mai groasă de doi centimetri în diametru. Îi fusese înfiptă în gât. Doar capătul îi trecea de orofaringe și luetă, luminând cerul-gurii, limba, gingiile și dinții moartei, în timp ce fasciculul se difracta în apa din jur. 

Cam ca o lampă cu abajur omenesc… 

Servaz se întrebă, confuz, care era semnificația acestui ultim gest. O semnătură? Inutilitatea sa în contextul întregii acțiuni și valoarea sa cu siguranță simbolică îi dădeau de gândit. Rămânea de descoperit simbolul. Reflectă o vreme la ceea ce vedea, precum și la păpușile din piscină, încercând să stabilească importanța fiecărui element. 

Apa… 

Apa era elementul principal. Se zăreau și niște materii organice pe fundul apei și se simțea și un ușor miros de urină. Trase concluzia că femeia murise în această apă rece. Apa de aici și apa de afară… Ploua… Așteptase oare asasinul această noapte furtunoasă pentru a acționa? 

Se gândi la faptul că nu văzuse urme deosebite când urcase scara. Dacă îi legase corpul în altă parte decât în această cameră și îl trăsese apoi până aici, putea paria că ar fi lăsat zgârieturi fine pe plinte și că ar fi rupt sau măcar frecat, în trecere, mocheta. Le-ar fi cerut tehnicienilor să culeagă probe, dar știa deja răspunsul. Se uită din nou la fată. Îl luă amețeala. Ar fi avut un viitor. Cine merita să moară atât de tânăr? Privirea din apă îi povestea urmarea: îi fusese frică, foarte frică, înainte să moară. Înțelesese că se terminase, că își epuizase orice credit, înainte de a afla cum este să îmbătrânești. La ce s-o fi gândit? La trecut sau la viitor? La ocaziile pierdute, la cea de-a doua șansă pe care n-o va mai avea niciodată, la proiectele care nu vor mai vedea lumina zilei, la iubiți sau la marea dragoste? Sau poate că doar la supraviețuire? Se zbătuse cu sălbăticia unei vietăți prinse în capcană. Dar era deja captivă în strâmta ei închisoare de sfoară în acel moment și simțise cum nivelul apei creștea, încet și inexorabil, în jurul ei. Pe pielea ei. În timp ce panica îi urla ca un uragan în creier, dar ea nu putea urla cu adevărat, din cauza lanternei care o împiedica, mai eficientă decât un căluș, și apoi nu mai respirase decât pe nas, și gâtul o durea, umflat în jurul acelui obiect străin, care îi lipsea creierul de oxigen. Cu siguranță sughițase când apa îi intrase în gură, iar apoi panica i se transformase în teroare pură, pe măsură ce apa îi penetrase nările, îi acoperise fața și îi atinsese corneea ochilor larg deschiși… 

Deodată, reveni curentul și cei doi tresăriră. 

— Rahatul ei de treabă! exclamă Espérandieu. 

— Explicați-mi de ce ar trebui să vă încredințez această anchetă, domnule comandant. 

Servaz ridică privirea către Castaing. Magistratul scoase o țigară și și-o propti între buze. Țigara sfârâi sub picăturile de apă când o aprinse. Semăna cu un totem, în picioare, sub ploaie, în lumina farurilor. Se uita în jos la Servaz, de la marea sa înălțime. 

De ce? Pentru că toți se așteaptă să faceți asta. Pentru că este alegerea cea mai înțeleaptă. Pentru că, dacă nu o s-o faceți, iar ancheta asta eșuează jalnic, O SĂ FIȚI ÎNTREBAT DE CE NU AȚI FĂCUT-O. 

Ochii micuți, adânciți sub arcadele proeminente, străluciră, fără ca Servaz să se poată hotărî dacă era de furie, de amuzament sau din cauza unui amestec al celor două. Atitudinea uriașului era uimitor de puțin descifrabilă. 

— Cathy d’Humières nu-și precupețește laudele la adresa dumneavoastră. 

Tonul îi trăda scepticismul, fără nicio ambiguitate. 

— Spune că grupul vostru de anchetă este cel mai bun cu care a lucrat. Iar ăsta nu e un compliment oarecare, nu-i așa? 

Servaz tăcu. 

— Vreau să fiu ținut la curent cu fiecare dintre mișcările voastre și cu fiecare pas al anchetei, e clar? 

Se mulțumi să dea din cap.

— Anunț SRPJ și îl sun imediat pe directorul dumneavoastră. Regula numărul unu: fără ascunzișuri sau mici aranjamente în ceea ce privește procedura. Altfel spus, nicio inițiativă nu va fi luată fără consimțământul meu prealabil. 

Sub arcadele proeminente, ochii lui Castaing căutară un semn de asentiment. Servaz aprobă din cap. 

— Regula numărul doi: tot ce are legătură cu presa va trece prin mine. Nu veți vorbi cu jurnaliștii. E sarcina mea. 

Ia te uită, își voia și el sfertul său de oră de glorie. Andy Warhol plantase semințele discordiei cu mica lui frază, de acum înainte toată lumea voia să atragă măcar o dată luminile rampei înainte de a dispărea: pe terenurile de sport, arbitrii care exagerau puțin cu sancțiunile, șefii de sindicate care își luau patronii ostatici pentru a-și apăra slujbele, dar și pentru a apărea la televizor, procurorii din provincie, imediat cum se aprindea vreo cameră de filmare. 

— Cu siguranță că ați fi preferat să lucrați cu Cathy d’Humières, dar va trebui să vă obișnuiți cu prezența mea. O să vă păstrez pe durata custodiei poliției, o să deschid un dosar de informație judiciară imediat cum ni se prezintă suspectul. Dacă nu mă satisface munca dumneavoastră, dacă ancheta nu avansează suficient de rapid sau dacă mi se pare mie că nu faceți destul, o să aranjez ca judecătorul să vă ia cazul și să îl predea Secției de cercetări a jandarmeriei. În așteptare, aveți mână liberă. 

Se răsuci pe călcâie și se îndepărtă spre Skoda sa, parcată ceva mai departe. 

— Super, zise Vincent. Chiar avem o meserie plăcută. 

— Cel puțin, știm la ce să ne așteptăm, plusă Samira lângă ei. Ce fel de tribunal este cel din Auch? 

Ea ajunsese pe când ei coborau de la etaj, atrăgând evident atenția jandarmilor cu mantaua ei militară, pe spatele căreia erau imprimate cuvintele Zombi vs Vampiri.

Interviu cu Bernard Minier, autorul romanului „Înghețat”

Este posibil ca imaginea să conţină: text

Că tot se apropie un club de carte Nordic Noir (extrem de interesante sunt aceste cluburi, am participat și eu la unul dintre ele), unde se va discuta despre „Înghețat”, de Bernard Minier (despre care am scris aici)… Al doilea interviu realizat în cadrul primei ediții a festivalului „Misterele Bucureștiului”, ce s-a desfășurat între 7-9 iunie la București, la Muzeul Național al Literaturii Române. Țin să vă spun că „Înghețat” (primul volum al seriei „Martin Servaz”) este unul dintre cele mai solide romane policier pe care le-am citit vreodată, iar cu autorul acestui volum s-ar putea discuta ore întregi, fără să te repeți. Ce a ieșit, vedeți în rândurile care urmează?

1) Cum v-ați apucat de scris? De ce, dintr-o dată, o schimbare atât de radicală a meseriei și de ce atât de târziu? „Glacé” a apărut în 2011, când deja aveați 51 de ani.

Bernard Minier: De fapt, a apărut când aveam cincizeci de ani, am împlinit cincizeci și unu de ani puțin mai târziu, însă eu scriam încă din copilărie, de la vârsta de zece ani, când începusem să citesc și să scriu și prelungeam poveștile scrise de alții, cum ar fi cele pe care le citeam legate de Robinson Crusoe sau Bob Morane, un personaj foarte cunoscut în Franța, astfel, luam personajele altora și începeam să-mi imaginez tot felul de lucruri în legătură cu ele.

De fapt, puțin mai târziu, pe la doisprezece ani, l-am descoperit pe Lovecraft și ideea sau sentimentul acela de teamă pe care-l mai resimt încă și astăzi și care mă influențează. Inițial, nu fusese un joc foarte serios, apoi am dat de un scriitor belgian extraordinar, Jean Ray, pe partea de science-fiction, și, mai târziu, am descoperit alți scriitori, precum Kafka, Thomas Mann, Thomas Bernhard sau Nabokov, așa că am ajuns, la vârsta aceea, să scriu poezie, un jurnal, mici eseuri și ficțiune. La vremea aceea, nici nu mă gândeam să fiu publicat, să trimit ceea ce scriam vreunei edituri; am descoperit literatura polițistă foarte târziu, cu Poe, Simenon, Chandler, Conan Doyle.

Apoi, la vârsta de 48 de ani, după ce citisem câte ceva și credeam că înțeleg cum funcționează lucrurile și care sunt convențiile genului, am vrut să introduc ceva personal și, astfel, am ajuns să scriu eu însumi un roman polițist, pentru că mă consideram capabil să fac asta, apoi a apărut romanul „Glacé”. L-am ținut însă într-un sertar timp de câțiva ani, fără să-l fi terminat de fapt. Într-o zi m-am întâlnit cu un domn, un mare specialist al genului, căruia i-am dat să citească acele prime 60 de pagini, iar el mi-a spus că trebuie să continui, și în felul acesta am ajuns să termin cartea și să o trimit editurii. După aceea, m-au contactat editurile cărora le trimisesem romanul meu, am ales una dintre ele și succesul a venit de îndată.

Întrebare suplimentară: Editurile nu v-au cerut să schimbați nimic din roman?

Nouăzeci și cinci la sută din cartea publicată este manuscrisul meu. Sau poate chiar nouăzeci și opt la sută. Am mai lucrat asupra unor părți care poate erau prea lungi, căci, așa cum spune și Hemingway, „guma de șters este la fel de importantă precum creionul cu care scrii”. La un moment dat chiar am făcut un mic joc: am scos prima pagină din manuscrisul pe care-l trimisesem eu editurii și am comparat-o cu cartea care a fost publicată și am constatat, astfel, că exista o diferență de un singur cuvânt. Cred că asta se întâmplă destul de rar cu un manuscris care este trimis cu poșta.

2) În ce măsură doriți să transmiteți mesaje prin intermediul acțiunilor și ideilor (sau discursurilor) personajelor și, de ce nu, al numelor acestora (Esperandieu, de exemplu)?

Cred că literatura se interesează, sau este interesată de ceea ce face un individ, atât din punct de vedere al existenței sociale, cât și al vieții sale intime și secrete. Pentru că literatura reprezintă, pentru mine, victoria elementului specific sau particular asupra celui general. Pentru că literatura se concentrează asupra unuia sau mai multor personaje, spre deosebire de filozofie sau științe, care încearcă să pună lucrurile într-un cadru global sau să emită teorii. Însă, desigur, acest personaj plonjează, este cuprins într-o colectivitate umană, într-o epocă. Dar aceste personaje trebuie să dovedească faptul că trăiesc într-o anumită epocă și într-o societate cu care au niște relații; ele nu trăiesc izolate, ca niște cobai într-un labirint dintr-un laborator. Și, desigur, aceste personaje au un anumit punct de vedere asupra situației, asupra a ceea ce le înconjoară, așa cum este și cazul lui Servaz, al cărui punct de vedere însă nu corespunde întotdeauna cu al meu.

Însă ideea centrală, întrebarea care se pune, privește și insistă asupra acestui lucru: societatea franceză – în ce direcție merge ea, cu cine sau cu ce seamănă, ce pericole o amenință? Trăim o epocă nesigură, toată lumea știe ce se întâmplă în Franța în ultimii ani și, desigur, autorul trebuie să țină cont de toate aceste lucruri.

3) Este oare atât de important sau ați dorit cu tot dinadinsul să fie reprezentate cât mai multe grupuri etnice sau orientări sexuale și cât de importantă este corectitudinea politică în operele dumneavoastră?

Vreau să vă spun că nu-mi pasă nici cât negru sub unghie de corectitudinea politică; sunt un autor de romane, până la urmă. Mă gândesc întotdeauna și-mi aduc aminte cuvintele lui Milan Kundera, care spune că „în fiecare roman constați că lucrurile sunt mai complicate decât ai crede”. Nu există un singur adevăr, ci o mie de adevăruri, și eu încerc să arăt că realitatea are acest caracter contradictoriu. Înțeleg că vă referiți la Irene Ziegler, Samira Chang, la Esperandieu; încerc, prin intermediul lor, să prezint societatea franceză contemporană, de azi, de acum, încadrându-le într-un spectru cât mai larg posibil, arătând diversitatea și toate componentele societății. Firește, doresc să reprezint cât mai multe grupuri etnice și orientări sexuale, de ce nu.

Am fost acum câteva zile în Polonia și am fotografiat un panou de mari dimensiuni, de culoare neagră, pe care-l purtau niște manifestanți pe stradă și chiar dacă nu înțeleg limba polonă, pe panou scria ceva de genul „LBGT, masturbare, nu pedofiliei”, deci am înțeles că ei se opuneau acestei diversități. Asemenea persoane, sau personaje, care se opun diversității există și-n alte părți, nu doar în Polonia, ele sunt niște agenți, niște elemente care simplifică realitatea. Scriitorul, însă, arată că lucrurile sunt complicate, că nu există nimic simplu, deci este la extrema cealaltă, l-am putea numi un agent care scoate în evidență complexitatea, am putea pune că produce situații complexe. Vedem astfel că societatea este constituită din componente multiple, fiecare dintre ele având dreptul să existe.

4) Din ce-am observat, nereușind încă să citesc următoarele volume, Irene Ziegler și Vincent Esperandieu îl ajută pe Servaz în cel puțin încă un volum, „Le cercle”. Ați renunțat la ele după aceea și i-ați oferit alți parteneri (sau alt partener) lui Servaz? Vor mai reveni cei doi într-un volum viitor?

Dacă înțeleg bine, da, Irene Ziegler apare și în „Le cercle”, în timp ce Esperandieu apare în mai multe romane, și în „Nuit”, mi se pare că nu apare totuși și în „Soeurs”, e ca și-n viață, cunoști niște persoane, străbați o bucată de drum alături de ele, după aceea vă despărțiți, la un moment dat le regăsești, deci anumite elemente dispar sau reapar. E, cumva, ca viața însăși, nu știm exact din ce va fi concepută ziua de mâine și la mine aceste elemente apar unul după altul, pentru că nu am plan global sau o strategie completă, așa cum are George R.R. Martin, care a scris „Cântec de gheață și foc”.

Îmi place ideea aceasta, că nu poți prevedea nimic, și vă dau acum un detaliu despre care cititorii francezi nu știu încă nimic, și anume că Irene Ziegler va reveni la un moment dat. Niciun cititor francez nu știe încă asta, deci sper ca ceea ce vă spun să rămână în România, să nu depășească granițele României.

5) Dacă tot am ajuns aici, din lansarea de joi (6 iunie, la Cărturești Carusel, pe care o puteți urmări aici) am înțeles că vă ocupați de un alt proiect acum, diferit. Ne puteți dezvălui despre ce este vorba?

Acest proiect a apărut deja în Franța cu un personaj, Moira, care este angajată de o mare firmă, o firmă gigant din domeniul internetului și telefoniei mobile, așa că ea se duce la Hong Kong și descoperă acest Centru, cu C mare, un campus în care se produce ceea ce va exista mâine și ceea ce ne va influența viața legat de aceste elemente; legat de compania Ming, ea descoperă o mulțime de secrete, o mulțime de victime, de persoane care mor și, de asemenea, elemente legate de inteligența artificială, care este atât de importantă pentru timpurile care vor veni.

Sigur că am scris acest roman anul trecut, inspirându-mă în mare măsură din ceea ce face compania Huawei, despre care se vorbește atât de mult în ultima vreme, cu problemele acestea de spionaj, sau care se menționează în SUA, cu Google, atitudinea lui Trump și așa mai departe. Patronul, șeful de la Huawei, care este o persoană foarte misterioasă, mi-a servit drept sursă de inspirație în mare măsură, un chinez bătrân, înconjurat de secrete ca și domnul Ming, cel care conduce compania cu același nume și care trăiește în acest mediu.

6) S-au terminat poveștile cu Servaz sau acesta mai are încă multe de spus?

Sigur că, precum în cuplurile acelea care sunt împreună de foarte multă vreme, uneori mai ai nevoie să faci lucrurile și separat, așa că romanul acesta de care tocmai am vorbit a fost cumva o parantează, dar mă întorc la Servaz, care știu că este așteptat cu mare nerăbdare de cititorii din Franța, și voi scrie iar despre el. Dacă aș urma abordarea lui Conan Doyle și mi-aș omorî eroul, dacă l-aș omorî pe Servaz, cred că aș primi o mulțime de scrisori de amenințare și aș fi obligat să-l învii, să-l readuc la viață.

7) În volumele următoare veți săpa mai adânc în trecuturile lui Servaz și ale celorlalte personaje?

Sigur că asemenea elemente se regăsesc în romanul „Soeurs”, care este penultimul apărut. Acolo vorbesc despre prima tinerețe a lui Servaz, în 1993, înainte de „Înghețat”, în care el ajunge să participe la prima sa anchetă polițistă, deci aceasta este prima parte din „Soeurs”, iar a doua și a treia se petrec chiar în zilele noastre; facem astfel cunoștință cu Martin Servaz, care tocmai a ieșit de pe băncile universității, intră în poliție, are părul mai lung și își face o mulțime de iluzii, așa că răspunsul autorului (direct în limba română) este: DA. Cartea, de altfel, se deschide cu o scenă pe care am întâlnit-o deja în „Le cercle”, al doilea roman cu Servaz, și anume sinuciderea tatălui său.

Sinuciderea tatălui său, de la care a moștenit gustul pentru Mahler și care el însuși era iubitor de literatură, fiind profesor, este unul din evenimentele care influențează în mare măsură formarea personalității lui Servaz.

8. În ce măsură ne influențează personalitatea ce ni s-a întâmplat în trecut, pentru că am realizat că acesta este unul dintre subiectele importante ale poveștilor dumneavoastră?

Așa este, aveți dreptate. Folosesc o propoziție care rezumă aceste elemente și care spune că nu ne vindecăm niciodată de copilărie. Și deși credem că depășim aceste elemente din copilărie și din adolescență, o perioadă miraculoasă în care toate lucrurile sunt posibile, mai târziu descoperim că acest mare număr de lucruri nu este de fapt chiar atât de mare și că perioada aceea ajunge să ne urmărească de-a lungul întregii vieți și este aici, în noi, în centrul nostru. Și e ca și cum s-ar închide un cerc, pentru că, adesea, oamenii, când îmbătrânesc, se întorc oarecum la starea din copilărie, redevin oarecum copii.

De altfel, se traduc și romanele următoare în românește și veți constata că întotdeauna ideile acestea de tinerețe, copilărie și adolescență sunt prezente; de exemplu, în „Înghețat” avem de-a face cu această tabără pentru copii, în „Le cercle” cu tineri studenți, apoi în romanul a cărui acțiune se petrece în SUA cu niște adolescenți care sunt pe o insulă, în „Soeurs” cu două surori de 16 ani, care sunt fanele unui autor de romane polițiste.

9) Credeți că există oameni atât de răi, încât să pară întruchiparea răului absolut, cum e Hirtmann?

Eu nu cred că există răul absolut și cred că vorbesc despre asta în „Înghețat” (într-un discurs al lui Hirtmann). Cred însă într-un rău relativ, care are mai multe trepte, mai multe stadii. Cred că Hirtmann spune ceva de genul „nimeni nu poate spune că nu a făcut lucruri rele niciodată, fie că e vorba de faptul că faci ceva rău, că-ți înșeli nevasta sau că-ți lași bătrâna mamă singură la azil”. E vorba doar de trepte sau de stadii diferite, iar în cazul lui Hirtmann descoperim că dozajul, sau doza, este foarte importantă.

Dacă citim romanele următoare, ne dăm seama că nici Hirtmann nu întruchipează răul absolut, el este interesat de soarta unui copil și dă dovadă de sentimente paterne. Ar fi foarte simplu și n-ai avea decât de ales dacă faci binele sau răul, în cazul în care ar exista o membrană care să separe binele de rău. Desigur că pentru fiecare acțiune, pentru fiecare lucru pe care alegem să-l facem sau să nu-l facem în viață, trebuie să ne punem întrebarea dacă prin acel element ajungem să-i facem cuiva rău sau bine, dacă acțiunea noastră este pozitivă sau negativă, pentru că, foarte adesea, răul avansează sau trece prin lume acoperit de-o mască. La începutul romanului, cei trei adolescenți ucid un om al străzii și întrebarea este dacă sunt conștienți de răul pe care-l fac. Nu sunt sigur de acest lucru.

10) Chiar există atât de mulți criminali în serie și cu minți atât de perverse? Statistic, sunt foarte rari, dar totuși…

Să știți că în Franța avem câțiva: Michel Fourniret, Francis Heaulme, de exemplu, s-au identificat zece sau mai mulți asemenea criminali în serie; chiar și anul trecut a fost unul, dar nu-mi aduc aminte numele, un ucigaș în serie care a fost găsit în Alpi, care ucisese și o fetiță, și un soldat, și probabil mulți alții, un nume deosebit, dar pe care nu mi-l aduc aminte acum. Cel mai adesea, acești criminali în serie nu sunt chiar atât de inteligenți; ei nu sunt nici Hannibal Lecter, nici Julien Hirtmann, și astfel ajung să fie prinși. Dar, din când în când, apare câte unul extrem de inteligent, cum s-a constatat în cazul lui Ted Bundy. De altfel, nici Hirtmann nu este un soi de supererou negativ, un geniu al răului, are și el slăbiciunile lui, dintre care unele transpar în „Înghețat”, iar altele în romanele care urmează; nu m-a interesat să creez pe cineva ca Moriarty sau Hannibal Lecter. De altfel, și-n cazul lui Servaz, el este un foarte bun polițist, dar nu este un supererou, nu este un erou de cinema.

11) De ce ați ales să plasați povestea din „Înghețat” tocmai în acest ținut neospitalier din Munții Pirinei? Simțeam cum mă ia frigul citindu-l, la început de vară, chiar dacă locuiesc la munte și sunt obișnuit cu fenomenul…

M-am gândit la Pirineii aceștia extraordinari pe care i-am avut în fața ochilor de-a lungul întregii copilării și pentru primii optsprezece ani, când am crescut la poalele lor, în momentul în care am vrut să creez un cadru în care să-i închid pe toți aceștia, toate personajele mele să fie izolate, și de aceea am ales acest cadru spectaculos. Am vrut, de asemenea, ca acest decor să influențeze personajele și să aibă un efect asupra stării lor de spirit și asupra stării lor mentale.

12) De ce personaje atât de complexe, cu povești de viață atât de complicate?

Pentru că viața este complicată, pentru că noi nu suntem doar niște siluete, avem niște biografii complicate; în plus, cred că romanele trebuie să lupte contra clișeelor, iar personajele nu sunt doar simple elemente care ilustrează niște idei, ci au și ele propria lor viață. Și revin la ceea ce spunea Kundera atunci când afirma că spiritul romanului este un spirit complex. Iar marile personaje literare nu sunt niciodată simple, au biografii complexe. Iar eu, la rândul meu, citesc tot soiul de romane, nu consider că romanele polițiste sunt diferite de celelalte romane.

13) Ce alți autori francezi de crime (polar) ne-ați mai putea recomanda? La noi au apărut Grange, Pierre Lemaitre, Fred Vargas…

Nu e rău cu această enumerare. Acum vreo zece zile, două săptămâni, Sunday Times a publicat lista romanelor considerate a fi cele mai bune 100 de romane polițiste apărute după 1945. Pe această listă se află numele a cinci autori francezi: Pierre Lemaitre, Freda Vargas (deja citați), Simenon, desigur, Sebastien Japrisot, un autor un pic uitat astăzi, care a scris magnificul roman L’Été meurtrier, și am și eu șansa să mă aflu pe listă cu romanul meu, „Înghețat”.

Ar trebui însă să-i cităm și pe Jean-Patrick Manchette printre marile nume ale literaturii polițiste clasice franceze, pe Thierry Jonquet, care a fost și adaptat de Almodovar cu filmul „La Piel que Habito”, „Les racines du mal”, de Maurice G. Dantec, și romanul lui Boileau-Narcejac, iar astăzi sunt și alții dintre confrații mei, printre care Grange, pe care l-ați amintit deja, Frank Tillier, de exemplu, care are un foarte mare succes la noi, Michel Bussi. Acest gen polițist francez este astăzi în plină emulație, în plină fierbere, așa că am putea vorbi de mulți alții.

14) Credeți că french-noirul (sau polarul) poate detrona nordic-noirul?

Mi-ar plăcea dacă s-ar întâmpla așa.

15) Cât vă ia documentarea pentru o carte? E complicată procedura? Dar scrierea unei povești cu Servaz?

În ceea ce privește ultimul roman, cel care vorbește despre inteligența artificială, am avut mult de lucru, pentru că eu nu sunt un geek, nu sunt o persoană care să cunoască lucrurile atât de bine și a trebuit să mă documentez temeinic, dar la Martin Servaz e mai ușor. Mi-e mai ușor cu Servaz și pentru că cunosc foarte bine geografia acestei zone din Franța, și pentru că de-acum îmi cunosc foarte bine personajul, și pentru că am relații la poliția judiciară din Toulouse. Mă gândesc la romanele mele ca la un aisberg, ele sunt partea vizibilă, de deasupra, însă ea este susținută de ceea ce se află dedesubt, de toată documentarea și de toate activitățile preliminare pe care nu le introduc în romanul propriu-zis.

Consider că subiectele, temele pe care le abordăm ne conferă o responsabilitate și față de ele însele, și față de cititori. Însă nu-mi plac autorii care consideră că ficțiunea le oferă toate drepturile, pentru că asta ne face să avem de-a face cu lenea, cu diletantismul.

16) Care este rutina de lucru a scriitorului Bernard Minier?

Nu e ceva chiar atât de interesant, nu există nimic care să fie mai puțin atrăgător, mai puțin sexy decât viața unui scriitor, pentru că șapte zile pe săptămână, inclusiv sâmbetele, duminicile și de sărbători lucrez între 7:30 și 18:00 la computerul meu. Cred că dacă cititorii ar ajunge să vadă ce se întâmplă în realitate, ar fi oarecum dezamăgiți, pentru că, văzută din afară, activitatea aceasta a unui scriitor pare foarte misterioasă.

17) V-a luat prin surprindere succesul extraordinar al lui „Înghețat”? Dar premiile?

Chiar dacă și atunci când lucram la el mă gândeam că este un text bun, nu mi-am imaginat toate aceste lucruri, așa că desigur că am fost surprins de numărul mare de cititori la care am ajuns, de proporțiile pe care le-a luat și de faptul că a ajuns să fie tradus în 21 de limbi, ceea ce înseamnă că poate fi citit în chiar mai multe țări. Nici nu mi-aș fi imaginat că pot ajunge să primesc un premiu în altă țară, așa cum mi s-a întâmplat acum doar câteva zile în Polonia, când am primit un premiu pentru întreaga mea carieră, care nu este totuși chiar atât de lungă.

Să nu uităm că acum vreo zece ani eram și eu un funcționăraș de la vamă.

18) În ce măsură influențează premiile vânzările ulterioare ale volumului premiat?

Cea mai mare parte a premiilor nu au nicio influență asupra publicului, și, până la urmă, recomandările făcute de cei care citesc sunt cele care au cea mai mare influență. În Franța există însă câteva premii, cum ar fi premiul Goncourt, Premiul Cititoarelor Revistei Elle sau Premiul Maison de la Presse, care au asemenea efect asupra cititorilor.

19) Se poate trăi, în Franța, doar din scris? Sau doar din scris romane polițiste?

Da, după cum se vede, însă acesta nu este și sfatul pe care-l dau autorilor debutanți, care vin să pună întrebări, pentru că le spun că dacă credeți că veți ajunge să trăiți din scris, mulțumită penei, mulțumită scrisului vostru, să știți că șansele sunt foarte mici; aveți tot atâtea șanse ca aceste lucruri să se împlinească ca și șansele să câștigați la loto. Dacă cumva te faci scriitor la începutul secolului douăzeci și unu ca să devii bogat, înseamnă că n-ai înțeles nimic din asta.

20) Ce i-ați recomanda unui scriitor la început de drum?

Mi se punea adesea întrebarea, așa că am multe recomandări, prima dintre ele vizând răbdarea. Apoi, este vorba de muncă și de importanța unei atitudini perfecționiste. Trebuie să fii exigent și în privința elementelor mari, dar și ale celor mărunte, și să te gândești că scrii întotdeauna, chiar dacă ar putea să pară altfel, întotdeauna scrii pentru altcineva, așa că să nu începi să te contempli și să te admiri când scrii. Asta mă face să revin la propoziția deja citată a lui Hemingway, că „guma de șters este la fel de importantă precum creionul cu care scrii”. Și-mi place adesea să menționez și o frază a lui Truman Capote, care spunea „Nu căutați cuvinte complicate, dacă cele simple sunt suficiente pentru a exprima elementele necesare”.

Și, apoi, să citiți mult, să citiți, să citiți, să citiți.

21) Așa ajungem și la întrebarea următoare: Sunt importante lecturile pentru creația viitoare a unui scriitor?

Sigur că nu poți să pleci de la nimic, ex nihilo; tot așa, cum nu devii un mare pictor fără să cunoști istoria artei, sau un mare fotograf fără să cunoști marea fotografie. Trebuie să cunoști tot ce s-a făcut, tot ce s-a scris înainte, așa că este o iluzie dacă-ți închipui, ca tânăr debutant, și mă întâlnesc cu unii dintre aceștia, că vei reuși datorită ignoranței sau necunoașterii tale.

22) Participați des la evenimentele, festivalurile de profil din lume?

Am fost în Polonia nu demult, în urmă cu câteva zile, după cum vă spuneam, la Praga, acum două săptămâni și probabil că până la sfârșitul anului voi ajunge și în Rusia, și în Slovacia, și am mai fost deja și în Regatul Unit, și în Spania în acest an, pentru că se publică multe traduceri, așa că ajung să călătoresc destul de mult și să mă întâlnesc cu cititorii, fiind uimit, de fiecare dată, că aceste romane, care sunt plasate într-un cadru specific ajung să aibă un asemenea efect și să fie atât de apreciate de ei, însă asta consumă și timp și este deseori foarte epuizant, ceea ce mă face să am și mai puțin timp pentru scris.

Dar am ajuns, astfel, să vizitez o mulțime de orașe, de locuri, de țări, o bună parte a Europei și țări de pe cele cinci continente și să fac mai multe călătorii, să merg mai mult cu avionul și să stau mai mult în hoteluri în ultimii nouă ani decât în cei cincizeci de ani de dinainte. La început, când am început să călătoresc, după ce debutasem în literatură, mi-era teamă de avion, dar acum ajung să călătoresc cu avionul ca și cum aș călători cu autobuzul.

23) Vă e teamă că vreun viitor criminal s-ar putea inspira din crimele (unele ritualice, simbolice) din cărțile dumneavoastră?

Nu, nu cred, pentru că eu cred că genul acesta de indivizi nu prea au timp să citească, sunt prea preocupați să-și pregătească propriile crime. Dar îmi dau seama că tocmai am spus o prostie, pentru că în 2011, un criminal care a ajuns să fie persoana cea mai căutată din Franța, pentru că a ucis mai multe persoane, Xavier Dupont de Ligonnès, a dispărut la un moment dat și ultima imagine de pe camerele de supraveghere pe care apare îl prezintă cu romanul „Înghețat” în mână. Nu pot să spun că mă bucură foarte tare chestia asta.

24) Ce părere aveți despre serial? Am văzut trei episoade și au schimbat destul de mult, inclusiv relația lui Servaz cu Hirtmann…

(Dă din cap, cam nemulțumit.) No comment.

25) Ce simbolizează albul din „Înghețat” și de unde știa Hirtmann ce va urma? De ce a dorit să-l ajute pe Servaz? Un joc de-a șoarecele și pisica, sau unul precum în „Tăcerea mieilor”, între Hannibal Lecter și Clarice Starling?

Albul acesta ar putea însemna, desigur, puritatea, într-o anumită măsură, elementele care țin de absolut, și pagina albă pe care se va scrie restul relațiilor care se nasc în acel moment. Să nu uităm însă că în Orient albul este și culoarea doliului. Și ne putem gândi și la inversiunea făcută pe baza acestui clișeu care asociază romanului polițist atât în Franța, cât și în Spania, în Regatul Unit sau în Scandinavia culoarea neagră, sau negrul. Și desigur că, de la început, Hirtmann este o aluzie și un omagiu pe care i-l aduc lui Hannibal Lecter. Consider că acesta este una dintre cele mai mari creații literare ale secolului douăzeci.

Însă Hirtmann nu îl ajută în așa de mare măsură pe Servaz, așa cum Lecter ar putea-o ajuta pe Clarice. Între Servaz și Hirtmann, care sunt ca doi frați de semne diferite și care se recunosc are loc o asemenea relație ca un coup de foudre negativ, ca o îndrăgostire subită, dar de sens invers. Pentru că amândurora le place muzica lui Mahler, sunt oameni ai trecutului, se adaptează cu greu la societatea contemporană în care trăiesc și asta este tulburător, că persoana cea mai apropiată de Servaz, care îi seamănă cel mai mult să fie tocmai acest criminal în serie. Însă, spre deosebire de Lecter, Hirtmann are slăbiciunile lui, nu este omniscient, nu știe totul despre orice, și trece și el prin tot soiul de crize. A fost înșelat de nevastă, deci nu este un geniu al răului.

26) Cât din personalitatea lui Bernard Minier se regăsește în cea a lui Martin Servaz?

E greu de spus (spune autorul, depărtându-și degetele și crescând treptat distanța dintre ele). Dau cam același răspuns de fiecare dată și spun că spre deosebire de Flaubert, care spunea că „Madame Bovary c’est moi”, eu spun că „Martin Servaz nu sunt eu”. Însă anumite elemente pe care le manifestă el le simt și eu, și anume faptul că mi-e greu să mă adaptez la noile tehnologii, să folosesc telefoanele mobile și nu sunt chiar împăcat cu direcția în care merge societatea contemporană. Să nu uităm însă că Servaz este un personaj fictiv și că restul este ieșit din imaginația scriitorului.

Lecturi 189: Bernard Minier – Înghețat

Bernard Minier – Seria Martin Servaz I: Înghețat (Commandant Martin Servaz I: Glacé, 2011) 528p., 15.2×22.8, Editura Trei, 2019, Colecția Fiction Connection, Trad. Diana-Alina Ene, Red. Constantin Piștea, 55 (46.75) lei, ISBN 978-606-400-667-7

Premii: Prix Polar 2011

Nota Goodreads: 3.88 (3265 note)

Descrierea editurii: „Într-o vale greu accesibilă din Pirinei, câţiva muncitori descoperă cadavrul decapitat al unui cal, suspendat pe un versant îngheţat. În aceeași zi, Diane Berg își ia în primire postul de psiholog la centrul psihiatric de maximă securitate din vale. Cazul straniu al calului decapitat îi este încredinţat lui Martin Servaz, un comandant de poliţie înzestrat cu o intuiţie extraordinară. Împreună cu Irène Ziegler, căpitan de poliţie, Servaz vrea să afle ce a fost în mintea celui care a omorât animalul, l-a jupuit, apoi l-a agăţat la o altitudine de peste 2 000 de metri. O atmosferă apăsătoare, o intrigă plină de suspans și o explorare a celor mai tainice frici ale noastre.”

Am citit această cutremurătoare poveste la început de iunie. De fapt, am terminat-o chiar ieri, deși o începusem înainte de Bookfest. Mai bine așa, că oricum mi-a dat frisoane. Povestea e lungă, ancheta este extrem de complicată, motivațiile personajelor rămân ascunse până dincolo de jumătatea poveștii, iar pistele false te zăpăcesc și te împiedică să îți dai seama ce se petrece de fapt. De fapt, asta se petrece: demonii trecutului și păcatele crezute de mult uitate și iertate se întorc să-i bântuie pe cei implicați în această poveste extrem de întortocheată. Autorul va lansa astăzi versiunea românească a cărții, la Librăria Cărturești Carusel, alături de Mihaela Dedeoglu, Liviu Iancu și Magdalena Mărculescu, la ora 19:00, așa că dacă sunteți curioși să-i puneți întrebări, să aflați ce l-a determinat să-și plaseze povestea într-un ținut înghețat, pustiu și neprimitor și să creeze un personaj atât de neobișnuit precum Martin Servaz, puteți merge în cea mai frumoasă librărie din țară și să vă satisfaceți curiozitatea.

Dar să revenim la poveste. Cadavrul decapitat și jupuit al unui cal, suspendat de firele telefericului la 2000 de metri altitudine, în plină iarnă, nu cu mult înainte de Crăciun, în Munții Pirinei, declanșează ancheta care va fi condusă de Martin Servaz. Polițist versat, cu un fler și o intuiție extraordinare, acesta se înfurie teribil când află că trebuie să ancheteze moartea unui cal, fie el și calul unuia dintre cei mai bogați oameni de afaceri francezi, Eric Lombard. Și e și firesc: Servaz era ocupat cu anchetarea uciderii unui om fără adăpost de către trei tineri minori, care nu simt nici cea mai mică remușcarea pentru abominabila faptă. De fapt, una dintre temele principale ale poveștii este chiar asta: ce-l împinge pe om să comită fapte oribile? Există răul absolut, întruchipat într-o persoană cu aspect normal, pe care nu ai bănui-o, la prima vedere, că ar fi în stare să comită fapte violente?

Ei bine, în apropierea locului în care este găsit capul de cal jupuit se află un institut de boli mintale în care sunt internați cei mai odioși criminali care au acționat în ultimii ani prin Europa. Vedeta incontestabilă: Julian Hirtmann, un elvețian care violase, măcelărise și făcuse dispărute patruzeci de tinere în ultimii ani, mare amator de orgii sexuale la care participa mai toată spuma societății elvețiene din Geneva. Bine, povestea e mult mai lungă, însă ar însemna să mă întind prea mult și să vă răpesc din plăcerea lecturii, iar firul acesta are doar un rol parțial în toată povestea. La fel ca și povestea lui Diane Berg, psihologul care vine să lucreze un an la Institutul Wargnier și care începe să descopere mișculațiile care se petrec în acest institut: pacienți cărora li se administrează șocuri electrice și pastile la limita legalității în cantități incredibil de mari, personal cu probleme mentale, doctori care au aventuri cu asistentele, medicamente care nu ar avea ce căuta acolo și tot așa.

Însă ce m-a frapat la toată această poveste, în integralitatea ei, a fost faptul că nu există personaj fără schelete în dulap, fără secrete ascunse, fără taine îngrozitoare, fără sechele trecute care i-au transformat în ceea ce sunt acum, de la polițiști, jandarmi, judecători și procurori, plus primari, și până la criminalii cei mai oribili, paznicii condamnați în trecut pentru atac, asistentele condamnate pentru fapte reprobabile și așa mai departe. Toți, dar absolut toți cei implicați au ceva de ascuns. Unii, chestii mai puțin grave, alții, chestii de-ți fac părul măciucă. Iar când un bărbat gol, un biet farmacist, cum se dovedește ulterior, este găsit spânzurat, gol și atârnat de un pod, de către un creator de benzi desenate ieșit la alergat, ei bine, atunci și Servaz găsește un motiv întemeiat să rezolve cazul. Căci e un caz, nu-i așa, altfel n-ar ieși o serie solidă fără o serie de crime oribile legate între ele.

Dar ce se întâmplă, oare, de locul acela liniștit, deși dătător de fiori, un pustiu înghețat din munți, devine scena unor fapte îngrozitoare? Ce e cu calul, de ce insistă atât de mult bogătașul Lombard să se afle cine i-a omorât calul (vreun fost angajat dornic de răzbunare, oare?), ce e cu tabăra pentru copii părăsită, ce-i cu institutul, cum e posibil ca la locul faptei să fie găsite probe de ADN ale unui pacient internat în Institutul Wargnier, de unde este imposibil să se evadeze, darămite ca pacientul să plece și să se întoarcă, și nu o dată, ci de două ori, ce e cu grupul celor patru bărbați, cu inelele lor identice, ce e cu judecătorul ieșit la pensie, cu Servaz, cu Irène Ziegler, cu Xavier, cu Margot, fiica adolescentă a lui Martin Servaz, cu Diane Berg, cu Espérandieu, adjunctul și prietenul lui Servaz, cu soția acestuia, cu toată lumea, în general? Întrebări peste întrebări, într-o poveste luuungă, foarte lungă, întortocheată și sinuoasă, plină de piste false, complicată și tenebroasă, dătătoare de fiori și ramificată pe nu știu câte planuri, însă fermecătoare de-a dreptul.

E drept, multe romane ale subgenului french-noir n-am citit, însă se pare că acest subgen poate face o concurență serioasă nordic-noirului ce-a cucerit lumea de câțiva ani încoace. Johanna Gustawsson de curând, acum și Bernard Minier (plus Jean-Christophe Rufin, foarte curând, și Jean-Christophe Grangé, destul de curând). O poveste solidă, sordidă și tenebroasă, într-un peisaj de poveste (de groază, nu degeaba este supranumit Bernard Minier „Stephen King al Franței”), și un personaj mai mult decât fascinant: Martin Servaz – reticent față de tot ce înseamnă mijloace moderne de anchetare (și care se simte nesănătos de atras de soția însărcinată a adjunctului său, Espérandieu), divorțat din cauza dragostei prea mari față de locul de muncă (aici se cam aseamănă cu suspect de mulți detectivi eroi de serii), mare amator de clasici latini (pe care-i citează ori de câte ori găsește o ocazie potrivită) și de muzica lui Mahler (poate că tocmai de aceea se simte criminalul Hirtmann apropiat de el), însă determinat, încăpățânat și pornit pe fapte mari, inteligent, perspicace și înțelegător când e cazul, având, totodată, și o capacitate rar întâlnită la oameni: să recunoască atunci când greșește.

Ce am apreciat în mod deosebit: diversitatea personajelor (lesbiene, gay, bisexuali, amestec de rase, misogini, rasiști, oameni pentru care semenii sunt simple unelte, criminali grețoși, nemernici, violatori, tăinuitori, tot tacâmul), povestea solidă, pe care autorul (aflat la debut aici) a stăpânit-o cu o mână de maestru, și complexitatea poveștii, în ansamblul ei, ce merge până hăt-departe, cu ani și ani în urmă. Plus faptul că nu o dă în clișee, ba chiar aș zice că se ferește de ele. Aș mai adăuga câte ceva, dar vă las să descoperiți singuri. Eu m-am lăsat păcălit de vreo câteva ori, am bănuit ba un personaj, ba altul, însă nici prin cap nu mi-a trecut cine a comis faptele și, mai ales, de ce. Recomandată!

PS: carte citită în avanpremieră.

PPS: nu uitați de întâlnirea de azi cu autorul, la Cărturești Carusel, de la ora 19:00.

PPPS: eu îi voi lua un interviu autorului, sâmbătă, în cadrul Festivalului Misterele Bucureștiului, așa că dacă vă vin idei de întrebări, le aștept cu plăcere.

PPPPS: serialul care ecranizează acest prim volum este disponibil pe Netflix. Încă nu l-am văzut, dar promit să repar greșeala și, atunci când voi citi cel de-al doilea volum al seriei, deja tradus, care va apărea tot la editura Trei, să revin cu impresii. Lectură plăcută!

„De unde venea această fascinație pentru violență? se întrebă el. Avalanșa de imagini șocante de la televizor, cinema și din cărți. Reprezenta ea o modalitate de a invoca teama? În general, acești artiști nu cunoșteau violența decât în mod indirect, în manieră abstractă. Altfel spus, n-o cunoșteau deloc. Dacă polițiștii confruntați cu inimaginabilele scene ale crimelor, pompierii obligați să descarcereze în fiecare săptămână victime ale accidentelor rutiere ori magistrații care aveau de-a face zi de zi cu fapte atroce s-ar fi apucat să picteze, să sculpteze ori să scrie, cine știe ce și-ar fi imaginat, ce le-ar fi ieșit? Același lucru sau ceva diferit?”

Semnal editorial 71 + Fragment în avanpremieră: Bernard Minier – Înghețat

Primul volum din seria Martin Servaz

Adaptarea TV a bestsellerului internaţional al lui Bernard Minier este difuzată de NETFLIX

Captivant! Un succes remarcabil! – Le Point

Într-o vale greu accesibilă din Pirinei, câţiva muncitori descoperă cadavrul decapitat al unui cal, suspendat pe un versant îngheţat. În aceeași zi, Diane Berg își ia în primire postul de psiholog la centrul psihiatric de maximă securitate din vale.
Cazul straniu al calului decapitat îi este încredinţat lui Martin Servaz, un comandant de poliţie înzestrat cu o intuiţie extraordinară. Împreună cu Irène Ziegler, căpitan de poliţie, Servaz vrea să afl e ce a fost în mintea celui care a omorât animalul, l-a jupuit, apoi l-a agăţat la o altitudine de peste 2 000 de metri.
O atmosferă apăsătoare, o intrigă plină de suspans și o explorare a celor mai tainice frici ale noastre.

Fragment

3

„Elicopterul începu asaltul muntelui ca un țânțar survolând dosul unui elefant. Marele acoperiș de ardezie al centralei și parcarea plină de mașini rămaseră în urmă brusc — prea brusc pentru gustul lui Servaz, care simți un gol de aer traversându‑i stomacul.

Dedesubt, tehnicienii se agitau în combinezoanele lor albe, pe fundalul de aceeași culoare al zăpezii, făcând drumuri de la stația telefericului la furgoneta‑laborator, pentru a transporta valizele cu probele prelevate la locul faptei. Văzută de sus, agitația lor părea neînsemnată: efervescența unei coloane de furnici. Spera că‑și cunoșteau bine meseria. Chiar dacă nu întotdeauna, pregătirea tehnicienilor criminaliști lăsa uneori de dorit. Lipsă de timp, de mijloace, de bani — mereu aceeași placă, în ciuda discursurilor politice cu promisiuni despre zile mai bune. Apoi cadavrul calului fu introdus într‑o husă, fermoarul tras și sacul rostogolit pe o targă mare până la ambulanța lungă ce demară cu sirena pornită, ca și cum ar mai fi fost vreo urgență pentru bietul căluț.

Servaz privi înainte prin parbrizul de plexiglas bombat.

Cerul se degajase. Cele trei conducte gigantice ce ieșeau din spatele clădirii escaladau coasta muntelui. Pilonii telefericului urmau același traseu. Riscă încă o privire în jos — și o regretă imediat. Centrala era deja departe în fundul văii, mașinile și furgonetele se micșorau în mare viteză, puncte neînsemnate de culoare, aspirate de altitudine. Conductele plonjau spre ele ca niște săritori pe skiuri din înaltul trambulinei: un vârtej de piatră și gheață ce te lăsa cu suflarea tăiată. Servaz păli, înghiți în sec și se concentră pe vârful masivului. Cafeaua pe care o cumpărase de la automatul din hol urcase undeva în esofag.

— Nu vă simțiți prea bine.
— Nicio problemă. Mă descurc.
— Aveți rău de înălțime?
— Nu…
Ziegler zâmbi sub casca cu microfon. Servaz nu‑i mai vedea ochii în spatele ochelarilor de soare — dar îi putea admira bronzul și puful fin de pe obrajii mângâiați de lumina puternică ce se reflecta de pe culmi.

— Tot circul ăsta pentru un cal, zise ea dintr‑odată.

Comandantul înțelese că nici ea nu aproba mai mult decât el toată acea desfășurare de forțe și că profita că erau departe de urechile indiscrete, pentru a i‑o mărturisi. Se întrebă dacă poziția lui ierarhică o obliga sau dacă era sinceră.
— Nu vă plac caii? îi zise ca s‑o tachineze.
— Îmi plac foarte mult, răspunse ea cu un surâs, dar nu asta e problema. Avem aceleași dificultăți ca toată lumea: lipsă de mijloace, de materiale, de personal — și criminalii sunt întotdeauna cu un pas înaintea noastră. Deci să investești atâta energie într‑un animal…

— În același timp însă, cineva capabil să facă așa ceva unui cal…
— Da, admise ea cu o grabă care îl făcu să se gândească că‑i împărtășea neliniștea.
— Explicați‑mi ce s‑a întâmplat acolo sus.
— Vedeți platforma aceea metalică?
— Da.
— E punctul terminus al telefericului. Era agățat chiar acolo, la întretăierea de linii, dedesubtul cablurilor. O adevărată punere în scenă. O să vedeți pe filmare. De la depărtare, muncitorii au crezut la început că e vorba de o pasăre.
— Câți muncitori?
— Patru, plus bucătarul. Platforma superioară a telefericului îi conduce la intrarea în uzina subterană: e chestia aia din beton, acolo, în spatele platformei. Cu ajutorul unei macarale, coboară în fundul puțului materialul care e încărcat apoi în tractoare cu două locuri și remorcă. Puțurile duc la 70 de metri mai jos spre o galerie din inima muntelui. 70 de metri, asta înseamnă o coborâre dată naibii. Pentru a ajunge la uzină, muncitorii folosesc aceeași galerie care duce apa din lacul superior la conductele ranforsate: vanele lacului sunt închise în momentul în care trec ei.

Aparatul survola în acel moment platforma înfiptă în coasta muntelui ca o macara. Era aproape suspendată în vid — și Servaz simți din nou senzația de gol urcându‑i în vintre. Dedesubt, panta plonja într‑o prăpastie abruptă. Lacul inferior era vizibil la o mie de metri mai jos, între culmi, cu uriașul lui baraj în formă de arc de cerc.

Comandantul observă urme în zăpadă în jurul platformei, acolo unde criminaliștii prelevaseră probele și răscoliseră locul faptei. Dreptunghiuri galbene din plastic cu numere negre, unde găsiseră indicii. Și proiectoare cu halogen încă prinse în magneți pe metalul stâlpilor. Își zise că, măcar de data asta, nu le fusese greu să izoleze scena crimei; doar frigul le dăduse probabil de furcă.

Căpitanul Ziegler arătă spre eșafodaj.
— Muncitorii nici măcar n‑au ieșit din cabină. Au sunat jos și au coborât la fel de repede. Îngroziți. Poate se temeau că dementul care a făcut asta mai era prin preajmă.

Servaz o urmărea atent pe tânăra femeie. Cu cât o asculta mai mult, cu atât îi creștea curiozitatea și i se înmulțeau întrebările.

— După dumneavoastră, un singur om ar fi fost în stare să ridice la o asemenea înălțime corpul unui cal mort și să‑l fixeze în mijlocul cablurilor fără ajutor? Pare dificil, nu?

— Freedom era un yearling de vreo două sute de kilograme, răspunse ea. Chiar să ridici doar capul cu gâtul înseamnă aproape o sută de kilograme de carne. Ați văzut și dumneavoastră elevatorul de mai devreme: genul acela de mașinărie poate deplasa sarcini utile enorme. Doar că, admițând că un bărbat ar putea reuși să care un cal cu o căruță sau un elevator, n‑ar fi putut să‑l suspende și să‑l lege singur la întretăierea de cabluri, așa cum a fost găsit. Și apoi, aveți
dreptate: ar fi fost necesar un vehicul ca să‑l aducă aici sus.

— Iar paznicii n‑au văzut nimic.
— Și sunt doi.
— Și nici n‑au auzit.
— Chiar doi fiind.

Nici unuia, nici celuilalt nu trebuia să i se amintească faptul că 70 la sută din autorii crimelor erau identificați în primele 24 de ore de la săvârșirea faptei. Dar când era vorba despre un cal? Iată genul de întrebare care mai mult ca sigur nu figura în statisticile poliției.

— Prea simplu, zise Ziegler. La asta vă gândiți, nu? Prea simplu. Doi paznici și un cal. Ce motiv ar fi avut ei să facă una ca asta? Dacă ar fi vrut să fure un cal de‑al lui Eric Lombard, de ce să‑l urce tocmai în vârful liniei de teleferic, la locul lor de muncă, unde ar fi fost primii suspectați?

Servaz reflectă la spusele ei. Da, de ce? Pe de altă parte, era totuși posibil să nu fi auzit nimic?
— Și apoi, de ce ar face ei așa ceva?
— Nimeni nu e doar paznic, polițist ori jandarm, răspunse el.
Toată lumea are secrete.
— Și dumneavoastră?
— Dumneavoastră nu?
— Ba da, dar mai e și Institutul Wargnier, se grăbi ea să sublinieze în timp ce manevra elicopterul. (Servaz își ținu din nou respirația). Acolo sunt o grămadă de indivizi capabili de așa ceva.

— Vrei să spui că unul a reușit să iasă și să revină, fără ca personalul să‑și dea seama? (Reflectă un moment). Să mergi până la Centrul Ecvestru, să omori un cal, să‑l scoți din boxă și să‑l cari singur într‑un vehicul? Și asta fără ca nimeni să observe, nici aici, nici acolo? Apoi să‑l ciopârțești și să‑l urci aici, să…

— Bine, bine, e absurd, i‑o tăie ea. Și apoi, revenim mereu în același punct: cum ar reuși, chiar nebun fiind, să agațe calul acolo sus fără niciun ajutor?
— În cazul ăsta, doi demenți evadând fără să fie observați și întorcându‑se în celule fără să încerce să spele putina? Nici asta nu stă în picioare!
— Nimic nu stă în picioare în povestea asta.”

„Un adevărat fenomen în Franţa, debutul lui Minier îţi dă fiori, trimiţându-te cu gândul la Hannibal Lecter și la stilul captivant al lui Stephen King.” – Daily Mail

„Îngheţat e un thriller dens, cu o intrigă tulburătoare, având în centru o răzbunare la fel de sângeroasă precum decapitarea unui cal.” – Sunday Times

„Ţineţi minte numele lui Bernard Minier. Va deveni unul dintre maeștrii thrillerului francez.” – Le Figaro

„Îngheţat îmbină foarte ingenios o serie de crime înfi orătoare, o atmosferă sumbră și ancheta unui detectiv tenace.”- Publishers Weekly

Bernard Minier s-a născut în 1960 la Béziers. A lucrat mulţi ani ca inspector vamal înainte să debuteze, în 2011, cu romanul Îngheţat, care s-a bucurat de un mare succes de public și de critică, obţinând Prix de l’Embouchure (2012), Prix des bibliothèques et des médiathèques de Grand Cognac (2013), Premiul pentru cel mai bun roman francofon la Festival de Cognac (2015). Romanul a fost ecranizat sub forma unui serial de Gaumont și M6, fiind disponibil pe Netflix.
Cărţile sale au fost traduse în 21 de limbi și s-au vândut în trei milioane de exemplare în întreaga lume.
În prezent, locuiește în Essonne, la sud de Paris. Îl puteţi urmări pe http://www.bernard-minier.com.
De același autor, în pregătire la Editura Trei, Cercul — al doilea roman din seria Martin Servaz.

Autor: Bernard Minier

Nr. de pagini: 528

ISBN: 978-606-400-667-7

Titlul original: Glacé
Limba originală: franceză
Traducere de: Diana-Alina Ene
Anul apariţiei: 2019

Format: 152 x 228 mm, paperback cu clape

DISPONIBILĂ DIN 3 IUNIE 2019