Bernard Minier – Seria Martin Servaz I: Înghețat (Commandant Martin Servaz I: Glacé, 2011) 528p., 15.2×22.8, Editura Trei, 2019, Colecția Fiction Connection, Trad. Diana-Alina Ene, Red. Constantin Piștea, 55 (46.75) lei, ISBN 978-606-400-667-7

Premii: Prix Polar 2011

Nota Goodreads: 3.88 (3265 note)

Descrierea editurii: „Într-o vale greu accesibilă din Pirinei, câţiva muncitori descoperă cadavrul decapitat al unui cal, suspendat pe un versant îngheţat. În aceeași zi, Diane Berg își ia în primire postul de psiholog la centrul psihiatric de maximă securitate din vale. Cazul straniu al calului decapitat îi este încredinţat lui Martin Servaz, un comandant de poliţie înzestrat cu o intuiţie extraordinară. Împreună cu Irène Ziegler, căpitan de poliţie, Servaz vrea să afle ce a fost în mintea celui care a omorât animalul, l-a jupuit, apoi l-a agăţat la o altitudine de peste 2 000 de metri. O atmosferă apăsătoare, o intrigă plină de suspans și o explorare a celor mai tainice frici ale noastre.”

Am citit această cutremurătoare poveste la început de iunie. De fapt, am terminat-o chiar ieri, deși o începusem înainte de Bookfest. Mai bine așa, că oricum mi-a dat frisoane. Povestea e lungă, ancheta este extrem de complicată, motivațiile personajelor rămân ascunse până dincolo de jumătatea poveștii, iar pistele false te zăpăcesc și te împiedică să îți dai seama ce se petrece de fapt. De fapt, asta se petrece: demonii trecutului și păcatele crezute de mult uitate și iertate se întorc să-i bântuie pe cei implicați în această poveste extrem de întortocheată. Autorul va lansa astăzi versiunea românească a cărții, la Librăria Cărturești Carusel, alături de Mihaela Dedeoglu, Liviu Iancu și Magdalena Mărculescu, la ora 19:00, așa că dacă sunteți curioși să-i puneți întrebări, să aflați ce l-a determinat să-și plaseze povestea într-un ținut înghețat, pustiu și neprimitor și să creeze un personaj atât de neobișnuit precum Martin Servaz, puteți merge în cea mai frumoasă librărie din țară și să vă satisfaceți curiozitatea.

Dar să revenim la poveste. Cadavrul decapitat și jupuit al unui cal, suspendat de firele telefericului la 2000 de metri altitudine, în plină iarnă, nu cu mult înainte de Crăciun, în Munții Pirinei, declanșează ancheta care va fi condusă de Martin Servaz. Polițist versat, cu un fler și o intuiție extraordinare, acesta se înfurie teribil când află că trebuie să ancheteze moartea unui cal, fie el și calul unuia dintre cei mai bogați oameni de afaceri francezi, Eric Lombard. Și e și firesc: Servaz era ocupat cu anchetarea uciderii unui om fără adăpost de către trei tineri minori, care nu simt nici cea mai mică remușcarea pentru abominabila faptă. De fapt, una dintre temele principale ale poveștii este chiar asta: ce-l împinge pe om să comită fapte oribile? Există răul absolut, întruchipat într-o persoană cu aspect normal, pe care nu ai bănui-o, la prima vedere, că ar fi în stare să comită fapte violente?

Ei bine, în apropierea locului în care este găsit capul de cal jupuit se află un institut de boli mintale în care sunt internați cei mai odioși criminali care au acționat în ultimii ani prin Europa. Vedeta incontestabilă: Julian Hirtmann, un elvețian care violase, măcelărise și făcuse dispărute patruzeci de tinere în ultimii ani, mare amator de orgii sexuale la care participa mai toată spuma societății elvețiene din Geneva. Bine, povestea e mult mai lungă, însă ar însemna să mă întind prea mult și să vă răpesc din plăcerea lecturii, iar firul acesta are doar un rol parțial în toată povestea. La fel ca și povestea lui Diane Berg, psihologul care vine să lucreze un an la Institutul Wargnier și care începe să descopere mișculațiile care se petrec în acest institut: pacienți cărora li se administrează șocuri electrice și pastile la limita legalității în cantități incredibil de mari, personal cu probleme mentale, doctori care au aventuri cu asistentele, medicamente care nu ar avea ce căuta acolo și tot așa.

Însă ce m-a frapat la toată această poveste, în integralitatea ei, a fost faptul că nu există personaj fără schelete în dulap, fără secrete ascunse, fără taine îngrozitoare, fără sechele trecute care i-au transformat în ceea ce sunt acum, de la polițiști, jandarmi, judecători și procurori, plus primari, și până la criminalii cei mai oribili, paznicii condamnați în trecut pentru atac, asistentele condamnate pentru fapte reprobabile și așa mai departe. Toți, dar absolut toți cei implicați au ceva de ascuns. Unii, chestii mai puțin grave, alții, chestii de-ți fac părul măciucă. Iar când un bărbat gol, un biet farmacist, cum se dovedește ulterior, este găsit spânzurat, gol și atârnat de un pod, de către un creator de benzi desenate ieșit la alergat, ei bine, atunci și Servaz găsește un motiv întemeiat să rezolve cazul. Căci e un caz, nu-i așa, altfel n-ar ieși o serie solidă fără o serie de crime oribile legate între ele.

Dar ce se întâmplă, oare, de locul acela liniștit, deși dătător de fiori, un pustiu înghețat din munți, devine scena unor fapte îngrozitoare? Ce e cu calul, de ce insistă atât de mult bogătașul Lombard să se afle cine i-a omorât calul (vreun fost angajat dornic de răzbunare, oare?), ce e cu tabăra pentru copii părăsită, ce-i cu institutul, cum e posibil ca la locul faptei să fie găsite probe de ADN ale unui pacient internat în Institutul Wargnier, de unde este imposibil să se evadeze, darămite ca pacientul să plece și să se întoarcă, și nu o dată, ci de două ori, ce e cu grupul celor patru bărbați, cu inelele lor identice, ce e cu judecătorul ieșit la pensie, cu Servaz, cu Irène Ziegler, cu Xavier, cu Margot, fiica adolescentă a lui Martin Servaz, cu Diane Berg, cu Espérandieu, adjunctul și prietenul lui Servaz, cu soția acestuia, cu toată lumea, în general? Întrebări peste întrebări, într-o poveste luuungă, foarte lungă, întortocheată și sinuoasă, plină de piste false, complicată și tenebroasă, dătătoare de fiori și ramificată pe nu știu câte planuri, însă fermecătoare de-a dreptul.

E drept, multe romane ale subgenului french-noir n-am citit, însă se pare că acest subgen poate face o concurență serioasă nordic-noirului ce-a cucerit lumea de câțiva ani încoace. Johanna Gustawsson de curând, acum și Bernard Minier (plus Jean-Christophe Rufin, foarte curând, și Jean-Christophe Grangé, destul de curând). O poveste solidă, sordidă și tenebroasă, într-un peisaj de poveste (de groază, nu degeaba este supranumit Bernard Minier „Stephen King al Franței”), și un personaj mai mult decât fascinant: Martin Servaz – reticent față de tot ce înseamnă mijloace moderne de anchetare (și care se simte nesănătos de atras de soția însărcinată a adjunctului său, Espérandieu), divorțat din cauza dragostei prea mari față de locul de muncă (aici se cam aseamănă cu suspect de mulți detectivi eroi de serii), mare amator de clasici latini (pe care-i citează ori de câte ori găsește o ocazie potrivită) și de muzica lui Mahler (poate că tocmai de aceea se simte criminalul Hirtmann apropiat de el), însă determinat, încăpățânat și pornit pe fapte mari, inteligent, perspicace și înțelegător când e cazul, având, totodată, și o capacitate rar întâlnită la oameni: să recunoască atunci când greșește.

Ce am apreciat în mod deosebit: diversitatea personajelor (lesbiene, gay, bisexuali, amestec de rase, misogini, rasiști, oameni pentru care semenii sunt simple unelte, criminali grețoși, nemernici, violatori, tăinuitori, tot tacâmul), povestea solidă, pe care autorul (aflat la debut aici) a stăpânit-o cu o mână de maestru, și complexitatea poveștii, în ansamblul ei, ce merge până hăt-departe, cu ani și ani în urmă. Plus faptul că nu o dă în clișee, ba chiar aș zice că se ferește de ele. Aș mai adăuga câte ceva, dar vă las să descoperiți singuri. Eu m-am lăsat păcălit de vreo câteva ori, am bănuit ba un personaj, ba altul, însă nici prin cap nu mi-a trecut cine a comis faptele și, mai ales, de ce. Recomandată!

PS: carte citită în avanpremieră.

PPS: nu uitați de întâlnirea de azi cu autorul, la Cărturești Carusel, de la ora 19:00.

PPPS: eu îi voi lua un interviu autorului, sâmbătă, în cadrul Festivalului Misterele Bucureștiului, așa că dacă vă vin idei de întrebări, le aștept cu plăcere.

PPPPS: serialul care ecranizează acest prim volum este disponibil pe Netflix. Încă nu l-am văzut, dar promit să repar greșeala și, atunci când voi citi cel de-al doilea volum al seriei, deja tradus, care va apărea tot la editura Trei, să revin cu impresii. Lectură plăcută!

„De unde venea această fascinație pentru violență? se întrebă el. Avalanșa de imagini șocante de la televizor, cinema și din cărți. Reprezenta ea o modalitate de a invoca teama? În general, acești artiști nu cunoșteau violența decât în mod indirect, în manieră abstractă. Altfel spus, n-o cunoșteau deloc. Dacă polițiștii confruntați cu inimaginabilele scene ale crimelor, pompierii obligați să descarcereze în fiecare săptămână victime ale accidentelor rutiere ori magistrații care aveau de-a face zi de zi cu fapte atroce s-ar fi apucat să picteze, să sculpteze ori să scrie, cine știe ce și-ar fi imaginat, ce le-ar fi ieșit? Același lucru sau ceva diferit?”