Cartea „Foc și sânge”, scrisă de George R.R. Martin și publicată de editura Nemira în imprintul Armada, este sursa de inspirație a serialului „Casa Dragonului”, a cărui premieră a depășit toate recordurile înregistrate vreodată de HBO pentru o serie originală.
Fascinanta poveste care are la bază volumul „Foc şi sânge”, se petrece cu câteva secole înainte de întâmplările din „Game of Thrones/ Urzeala tronurilor”. Primul episod al noului serial avut o audienţă atât de mare, încât a devenit cea mai mare premieră din istoria companiei: 9.986 milioane de vizionări în Statele Unite ale Americii.
„Scriitorul George R.R. Martin nu a scris o poveste, a construit un univers.” (Marian Coman, redactor-șef Armada)
Cartea spune povestea Targaryenilor de când au ajuns în Westeros și au cucerit Cele Șapte Regate și până după Dansul Dragonilor, cea mai faimoasă bătălie dintre dragoni și călăreții lor.
Romanul este un volum de referință pentru fanii universului din Urzeala tronurilor, prezentând pentru prima dată detalii fascinante despre istoria Westerosului. George R.R. Martin este faimos pentru intrigile sale complexe și indiciile subtile presărate în textele sale, iar „Foc și sânge” nu face excepție.
„O capodoperă de istorie ficțională!“ The Sunday Times
„O tapiserie fascinantă, care înfățișează războaie, căsnicii, morți, dragoni și politică, una care are aerul unei istorii adevărate mai mult decât al uneia dintr-o lume fantasy…“ Booklist
Cu sute de ani înainte de Urzeala tronurilor, Casa Targaryen – singura familie de stăpâni ai dragonilor care a supraviețuit decăderii Valyriei – se stabilește la Piatra Dragonului. Aceasta este povestea generațiilor de conducători care, începând cu legendarul Aegon Cuceritorul, se luptă pentru a păstra Tronul de Fier.
Ce s-a întâmplat, de fapt, în timpul războiului numit Dansul Dragonilor? Ce crime oribile a făptuit Maegor? Cum arăta Westeros când dragonii făceau legea din ceruri? Ce a devenit Valyria după dezastrul care a lovit-o?
La acestea și la multe alte întrebări răspunde cronica unui maester al Citadelei, completând istoria tulburătoare și pasionantă a Targaryenilor.
„Unul dintre cei mai mari povestitori contemporani.“ Guardian
La începutul pandemiei, legendarul povestitor Stephen King s-a întrebat: „Ce ai putea scrie care să te facă fericit?“
„Ca și cum imaginația mea abia aștepta să-i fie pusă întrebarea, mi s-a arătat un oraș mare și părăsit – dar cu o viață proprie. Am văzut străzile pustii, clădirile bântuite, un cap de gargui care zăcea răsturnat pe stradă. Am văzut statui sfărâmate (nu știam ce reprezintă, dar am aflat în cele din urmă). Am văzut un palat uriaș, impunător, cu turnuri din sticlă atât de înalte, încât vârfurile lor străpungeau norii. Aceste imagini au declanșat povestea pe care voiam să o spun.“ Stephen King
Stephen King sondează cel mai adânc puț al imaginației sale în acest roman fermecător despre un adolescent care moștenește cheia către o lume paralelă, în care binele și răul poartă o luptă acerbă.
Charlie Reade arată ca un licean obișnuit, priceput la baseball și la fotbal, un elev modest și sârguincios. Când el avea doar zece ani, mama lui a murit într-un accident, iar suferința l-a făcut pe tatăl său să se cufunde în alcool. Maturizat precoce, Charlie a învățat cum să aibă grijă de el însuși, dar și de propriul tată. La vârsta de șaptesprezece ani, adolescentul întâlnește o cățelușă adorabilă pe nume Radar și pe stăpânul ei, Howard Bowditch, un bătrânel singuratic, care trăiește într-o casă mare, situată pe culmea unui deal, având în curtea din spate un șopron ținut sub lacăt.
„Stephen King știe cu exactitate de unde izvorăsc poveștile și cum se înrâuresc apoi în fluxul creativ universal ca într-un fluviu nesfârșit și învolburat. Iar cartea aceasta este luată chiar de acolo, din gura izvorului, de unde curg cele mai strălucitoare povești. De acolo de unde au fost luate poveștile lui Peter Pan din Neverland sau cea a lui Atreiu din Fantazia. Cu mențiunea că în textura Unui basm se simte tușa întunecată a unui maestru horror.“ MARIAN COMAN, redactor-șef ARMADA
Descrierea editurii: „Cei care îi cunosc faptele o consideră o fiară. Cei care o întâlnesc sunt uluiți de transformarea ei. Îngroziți. Fascinați. Curioși. Dar, în fața invadatorilor care se apropie, ea este singura lor speranță de a-și păstra libertatea. Și totuși, Slievi este mai mult decât o fiară însetată de sânge care încearcă să-și folosească instinctele ucigașe pentru a-i proteja pe cei dragi. Dincolo de puterile și simțurile ei neobișnuite, gândurile și sentimentele i-au rămas umane, iar asta, în loc să o apropie de ai ei, o înstrăinează și mai mult. Singură într-o lume întunecată, devastată de molimă și amenințări, va putea fi ea salvatoarea îndelung așteptată?”
După ce am citit volumul de debut al Cezarinei Anghilac apărut acum (mi se pare mie) mulți, prea mulți ani, dar mai cu seamă după ce i-am citit splendida poveste din Revista Galaxia 42 care a și luat anul trecut premiul întâi pentru cea mai bună povestire fantasy a anului 2020, am ajuns, deși știam în sinea mea, la concluzia că această scriitoare ar merita să devină mult mai cunoscută nu doar pe meleagurile noastre, ci și pe cele străine, căci, în opinia mea, ea este la ora actuală poate cea mai pricepută creatoare de lumi ficționale de la noi. Din păcate scrie mult prea rar și multor scriitori români le lipsesc nu doar posibilitatea, ci și motivația să încerce să abordeze nivelul următor. Liviu Surugiu, după ani mulți de insistențe și de muncă asiduă, a reușit să se impună în revistele de profil cunoscute la nivel mondial. Avem scriitori de valoare, ale căror scrieri rămân cunoscute pentru prea puțin public, ceea ce este extrem de trist, aș spune. Un minim efort din partea noastră, a cititorilor, ar fi să-i citim și să povestim despre scrierile lor, așa cum ne pricepem, pentru că ne-am lămurit de mult că Uniunea Scriitorilor sau alte uniuni și asociații nu prea sunt în stare sau nu vor să facă absolut nimic pentru membrii pe care îi consideră demni să-i reprezinte.
Dar m-am luat iar cu vorba și am uitat să vă dau vestea cea bună: că Cezarina Anghilac și-a luat inima în dinți și, după cazne nenumărate și o ambiție nemăsurată, poate pe potriva extraordinarului ei talent, a purces la drum și-a început o serie fantasy care pornește foarte promițător. Semne existau de la splendida povestire Aroma fină de nisip încins, apărută, cum spuneam, în Revista Galaxia 42, însă amploarea unei lumi complet noi apare în toată splendoarea ei într-un roman. Firește, talentul unui scriitor adevărat reiese mai ales din sticluțele mici care sunt povestirile, căci este o adevărată artă să spui multe în cuvinte puține, să creezi nu doar o lume care să te captiveze de la primele rânduri, ci și o intrigă cu cap și coadă care să stea în picioare și, totodată, personaje credibile, de care să ajungă să-ți pese cu adevărat.
Indicii clare existau, cum spuneam, de la primele povestiri citite (la ora actuală am trei scriitori preferați de ficțiune speculativă de la noi: Cezarina Anghilac, Daniel Timariu și Alexandru Lamba – na, am recunoscut public, în fața națiunii), însă aici, în acest prim roman, primim cu adevărat regalul, iar Cezarina trece testul cu brio. O avem pe Slievi, eroina seriei, o tânără extrem de ambițioasă și de capabilă care este însă nevoită să trăiască în umbra fratelui ei cam nesigur pe el și cam labil, dar pe care credințele strămoșești și renghiurile sorții îl vor transforma în conducător, în timp ce Slievi se va vedea nevoită să ia calea exilului odată cu puii de kirb rămași fără mamă.
Deci avem așa: Slievi și fratele ei Urza pornesc să vâneze kirbul, fiara supremă din pădurile Noctiei, unde Slievi va răpune animalul, însă cel care va culege laurii va fi Urza, care va deveni conducător. Însă Slievi salvează puii fiarei, un fel de feline extrem de aprige și de feroce, pe care îi va hrăni de la propriul sân, altminteri ar fi murit de foame. Cum ne aflăm într-o lume fantastică, acest lucru va produce un soi de transformare în trupul lui Slievi, care va ajunge să împrumute anumite trăsături de la kirbul ucis: ferocitate, furie, sete de sânge aproape de nestăpânit, transformându-se practic, atunci când se simte amenințată sau percepe vreo amenințare la adresa puilor, într-un fel de domnul Hyde care sfâșie tot ce întâlnește în cale. Motiv pentru care hăcuiește niște soli veniți cu pretenții la fratele ei Urza, lucru care o va obliga să ia calea exilului.
Ea nu va pierde însă nimic de pe urma acestei întâmplări, ba din contră, căci va fi luată sub aripa protectoare a unui urchemist, un soi de inventator al acestei lumi ficționale, un individ retras la mama naibii după o întâmplare nefericită care era însă aproape să eradicheze toată rasa umană. Căci nu avem doar animale aproape fantastice și tărâmuri mirifice și păduri amenințătoare, ci și oameni de știință care se joacă cu ceea ce nu stăpânesc la perfecție și care, în încercarea de-a face un bine, ajung să creeze adevărate cataclisme. Cum este cel creat de viitorul mentor al lui Slievi.
Pe lângă povestea lui Slievi mai avem și povestea lui Novarre Faruz, oblicitor și purtătorul unui parazit prins de țeasta lui, care se hrănește cu sângele acestuia și cu care trăiește într-un soi de simbioză care le aduce amândurora beneficii reciproce. Novarre este un soi de căutător al adevărului, însă este privit ca un paria în urma unui incident petrecut în trecut (despre care primim doar vagi indicii în acest prim volum, dar cu care cei care au citit povestirea din Galaxia 42 s-au mai întâlnit la un moment dat) și doar întâlnirea cu Slievi va ajunge să-i modifice din temelii nu doar existența, ci și credințele.
Apar trădări, apar animale ciudate, apare un tânăr într-un trup de copil îndrăgostit până peste urechi de apriga Slievi, apare fiara ce pândește sub pielea aparent calmei Slievi, dar care, atunci când iese la iveală, seamănă prăpăd printre cei care o amenință pe ea sau pe jucăușii pui de kirb ce se țin scai de Slievi, apar niște hoți la drumul la mare care-l scarmănă bine pe Novarre, care jură să se răzbune pe ei pentru cumplita insultă adusă la adresa mândriei sale de oblicitor, apar intrigi de curte, apare un maestru-păpușar ce vrea să țeasă niște intrigi de un cu totul alt nivel, apare un conducător ce aduce cu regele acela din Stăpânul inelelor posedat de Saruman și salvat mai apoi de Gandalf, care a fost capabil să-și alunge nu doar o dată sora (dintr-un complex de inferioritate față de ea mascat sub forma unor griji pentru propriii supuși), însă totul este stăpânit cu o mână sigură, de adevărat maestru, de la început și până la final.
Uneori cam statică acțiunea din acest prim segment al seriei, aceasta este compensată din plin de minuțiozitatea cu care această lume nouă a fost creată de la zero, cu legi și reguli proprii, dar care nu se clatină nici sub cea mai scrupuloasă analiză, cu personaje vii, nu doar interesante și credibile, ci și adevărate mostre de personalități tipic umane: detestabile, memorabile, adorabile, lăudabile. Nu vă lăsați descurajați dacă veți simți că povestea se termină în coadă de pește, vor urma noi și noi aventuri și vă asigur că la final veți exclama Uau! Și cred că de Cezarina Anghilac veți mai auzi în viitorul apropiat. Numai lucruri de bine, firește! Recomandată!
Romanul de debut al Cezarinei Anghilac – În cercul fiarei – Promisiuni de sânge – este disponibil pentru precomenzi cu autograful autoarei! Livrările vor începe din 25 august 2022!
PREZENTARE
Cei care îi cunosc faptele o consideră o fiară.
Cei care o întâlnesc sunt uluiți de transformarea ei. Îngroziți. Fascinați. Curioși.
Dar, în fața invadatorilor care se apropie, ea este singura lor speranță de a-și păstra libertatea.
Și totuși, Slievi este mai mult decât o fiară însetată de sânge care încearcă să-și folosească instinctele ucigașe pentru a-i proteja pe cei dragi. Dincolo de puterile și simțurile ei neobișnuite, gândurile și sentimentele i-au rămas umane, iar asta, în loc să o apropie de ai ei, o înstrăinează și mai mult.
Singură într-o lume întunecată, devastată de molimă și amenințări, va putea fi ea salvatoarea îndelung așteptată?
***
Primul lucru care vă va surprinde la romanul dark fantasy În cercul fiarei – Promisiuni de sânge (și vă va face să dați pagină după pagină) este lumea neobișnuită în care se petrece acțiunea. Pe măsură ce pătrundeți în Noctia, ghidați de misteriosul Faruz sau de periculoasa Slievi, veți descoperi un cadru de o rară și fascinantă ciudățenie, dar și o lume cu reguli și legi proprii, destul de puțin întâlnite în literatura fantasy contemporană. În acest peisaj întunecos, devastat de o molimă neiertătoare și permanent amenințat de invadatori, evoluează personaje dintre cele mai stranii.
Nici om nici animal, Slievi trebuie să afle care este locul și rolul ei în lume, căci, deși au nevoie de puterile ei, toți se tem de ea și o îndepărtează. Nici cu statut social dar nici paria, Novarre Faruz crede că știe care este rolul lui în lume, până când ajunge în pădurile Noctiei și destinul îl deraiază complet pe o altă cale. Tânărul Urza ar face orice să își păstreze locul și poziția de conducător, dar soarta pare să-i fie potrivnică. Pierde, și asta îl scoate din minți. Lamitt, bărbatul captiv pe vecie în trup de copil, și-ar vinde și sufletul Diavolului dacă asta l-ar ajuta să crească. Din culise, hrivarul Ikode leagă și dezleagă ițe, urzește planuri și potrivește lucruri, dar nimeni nu înțelege ce vrea cu adevărat magicianul fierului.
Printre ei, cei doi pui de kirb sunt râvniți de toți cu aceeași patimă și violență cu care sunt apărați de Slievi, căci micile feline ar putea salva sau distruge lumea.
Andreea Sterea (editor Crux Publishing)
***
Ca o particularitate a genului, într-o saga fantasy, elementul care încântă mai cu seamă cititorul este construcția lumii ficționale. Aici, Cezarina Anghilac nu s-a mulțumit cu crearea unei lumi din temelii, ci i-a dezvoltat și propriul ei set de legi funcționale pentru a o guverna. Elementele de magie nu vin să facă mai spectaculoasă o structură cunoscută, ci țin de înseși firele care țes pânza universului, iar acesta este absolut inedit, populat cu ființe pe măsură de complexe.
În cercul fiarei – Promisiuni de sânge este un fantasy alert și plin de neprevăzut, un mănunchi de aventuri palpitante, implicând personaje mereu surprinzătoare în lucrările lor, care te va ține captiv într-un tărâm straniu, letal, dar fascinant. Dileme morale sfâșietoare, instincte primare luptându-se cu scopuri nobile, toate într-o scriitură superbă, perfect adaptată poveștii pe care o servește.
Alexandru Lamba (scriitor)
***
Romanul Cezarinei Anghilac zugrăvește o lume tulburătoare. Sălbatică, stranie și întunecată, povestea lui Slievi ți se strecoară pe sub piele și îți rămâne acolo.
Marian Coman (scriitor)
***
Dacă vă place să descoperiți noi lumi fantastice, personaje controversate, dar și intrigi bazate pe jocuri de putere și trădare, În cercul Fiarei este pentru voi. Nu promit că fiecare pagină va oferi o lectură confortabilă, dar până la urmă acesta este scopul literaturii, să ne facă inima să bată un pic mai tare – uneori de încântare, alteori de groază.
Cezarina Anghilac
DETALII
ISBN: 978-606-9027-14-1 Editor: Editura Crux Dată publicare: 2022 Număr de pagini: 340
Cezarina Anghilac (n. 27 septembrie 1984, Mangalia) a studiat sociologia şi antropologia în cadrul Universităţii din Bucureşti, iar în 2015 a urmat cursurile Atelierului SF&F organizat de Revista de povestiri și Bookblog. A îngrijit, timp de doi ani, sumarul Revistei de suspans.
Este autoarea volumului de povestiri Cine doarme și visează (Tritonic, 2017), distins cu premiul AntareSFest pentru Cel mai bun debut SFFH al anului 2017 în volum propriu.
A publicat proză scurtă în Gazeta SF, Argos Magazine, Revista de suspans, Revista Familia, Galaxia 42, Opt Motive, Iocan și în antologiile Best of Mystery & Horror #1, editată de Mircea Pricăjan (Herg Benet 2014) și Cele mai frumoase povestiri Science Fiction & Fantasy ale anului 2017 editată de Michael Haulică (Vremea, 2018).
A obținut premiul AntareSFest pentru Cea mai bună povestire SFFH primă apariție 2016 (pentru povestirea Doar vântul) și premiul Revistei Galaxia 42 la categoria Fantasy (pentru povestirea Aroma fină de nisip încins).
În vara anului 2022, Cezarina Anghilac publică primul volum al romanului fantasy În cercul fiarei la editura Crux Publishing.
FRAGMENT ÎN AVANPREMIERĂ
Le-m poruncit femeilor să-mi aducă degrabă toate pisicile ce fătaseră de curând, împreună cu puii lor. Toate s-au năpustit atunci la ușă, bucuroase să-mi îndeplinească voia și să scape astfel, fie și numai pentru o vreme, de umbra grea a morții ce dădea târcoale turnului. Le-am urmărit din priviri cum se îndepărtau, lăsându-mă singură cu puii de kirb, și m-am întrebat atunci dacă aveau să revină curând cu ceea ce le cerusem sau, dimpotrivă, aveau să se piardă printre petrecăreți, lăsându-ne la cheremul sorții.
Fără laptele mamei lor, kirbii aveau să piară. Încovrigați unul în jurul celuilalt sub păturile groase de lână, cu boturile argintii tânjind după hrană, abia de mai păstrau o fărâmă de viață în ei. Aș fi putut să le-o curm chiar atunci, să le zdrobesc oscioarele firave și, odată cu ele, suferința pe care o simțeau trupurile lor mici.
Cu astfel de gânduri mă lăsaseră femeile și fără îndoială că m-ar fi găsit în aceeași stare dacă un fapt neobișnuit nu mi s-ar fi întâmplat în acele lungi clipe de singurătate și deznădejde. La un timp după plecarea acestora, mânată de o pornire pe care nu o mai simțisem până atunci, am scos puii de fiară din culcușul lor de cârpe și, legănându-le trupurile de gheață pe brațe, am început să mă plimb prin odaia îngustă. Abia dacă am apucat să fac câțiva pași spre ferestruica prin care răzbăteau cântecele de petrecere din curte, când am simțit o fierbințeală cumplită cuprinzându-mi pieptul. Prin țesătura fină a cămășii, în locul unde trupul meu întâlnea blana puilor, pielea îmi ardea ca atinsă de fier înroșit. Însă nu durea. Încetul cu încetul, căldura mi s-a scurs din trup precum apa dintr-un ulcior răsturnat, lăsându-mi doar impresia unei poveri nedeslușite pe care s-o port în piept. Și un miros acrișor, de lapte stătut, care să-mi cotropească nările. Iar kirbii, care până atunci se zbătuseră în ghearele morții, dintr-odată mi s-au agățat cu putere de cămașă, zgâriindu-mi pielea cu colții. Limbile lor aspre au început să lipăie cu lăcomie laptele gros, de culoarea argintului, ce mi se scurgea din piept.
I-am lăsat să sugă cât să-și ostoiască foamea și să mai prindă puteri, apoi i-am dus înapoi în culcușul lor și mi-am schimbat cămașa cu una curată, ascunzându-mi astfel înspăimântătoarea taină. Dacă înainte mă temusem că femeile nu îmi vor asculta porunca, acum îmi era groază că o vor face. Și nu am greșit. La scurtă vreme, s-au întors aducând cu ele o liotă de pisici lăuze și puii acestora, după cum le-am poruncit, iar odaia s-a umplut pe dată de scuipăturile și mârâiturile animalelor nemulțumite.
În luminările ce-au urmat, am început să născocesc fel de fel de pricini pentru a mă îngriji de una singură de creșterea kirbilor și, dat fiind că noua ocupație îi răpea fratelui meu prea mult timp pentru a se interesa de soarta micilor fiare, nimeni nu mi-a pus la îndoială poruncile. Rareori trecea Urza pe la noi, însă niciodată nu se arăta surprins de ceea ce vedea. Zăbovea cât să bea un pocal cu vin aspru de mere sălbatice și să se minuneze de cât de repede creșteau puii, după care pleca strănutând, de parcă ar fi umblat numai prin locuri colbuite.
Altfel, în odaia noastră din turnul de veghe era liniște, mai ales că îndepărtasem din preajma mea toți prietenii, păstrând alături doar o femeie mută care să-mi ajute la nevoie. Și drept am făcut, căci semnele de netăgăduit ale nefireștii mele prefaceri nu au întârziat să apară. La început, doar părul meu de culoarea castanelor coapte a căpătat o nuanță albăstrie. Apoi, pe măsură ce puii de fiară creșteau hrănindu-se la pieptul meu, pielea a început să-mi strălucească, ca și când ar fi fost atinsă nu de picături de lumină, ci de răceala stelelor care străpung uneori negura. Degetele nu-mi mai erau trandafirii, ci palide precum argintul. Și la fel de reci. De altfel, întregul meu trup începuse să capete o răceală care, în loc să mă înfioare, îmi dădea o plăcută senzație de vioiciune și forță.
Așadar, nu m-a mirat când, mânat de zvonurile neprielnice ce începuseră să circule pe seama mea, într-o luminare, frate-meu a dat buzna în turn însoțit de o larmă neobișnuită. M-au surprins însă trăsăturile însoțitorilor săi – toți bărbați îndesați și lați în umeri, cu chipuri aspre de munteni. Sarzi, fără îndoială.
Scaunul lui Urza începuse deja să se clatine.
L-am întâmpinat cu cinstea obișnuită, însă n-am primit alt răspuns în afară de câteva priviri lungi, ce-mi cântăreau fiecare bucățică de piele prefăcută. Niciuna dintre ele nu era a fratelui meu care – de scârbă sau poate de rușine – își întorsese capul într-o parte.
– Unde sunt acei kirbi pentru care am bătut atâta drum? am auzit o voce obraznică, venind din spatele bărbaților aliniați în jurul singurei intrări din odaie. Aduceți-i și să terminăm odată, că n-am vreme de pierdut!
L-am căutat cu privirea pe cel care a cutezat să vorbească astfel în prezența fratelui meu și atunci l-am văzut, făcându-și loc cu umerii printre gărzile împietrite, pe Coreom Curcanul. Părea îmbătrânit, de parcă nu trecuse doar un cerc de când venise în fruntea alaiului de pețitori trimis de principele sarz. Trupul îi era acum împuținat și părul rar, ca al unui câine bolnav. Chipul pocit, plin de răni vechi, prost vindecate, îi era lipsit de spurcata podoabă – fâșia de carne atârnândă ce-i dăduse porecla Curcanul – odată cu retezarea nasului de care fusese prinsă la naștere. Fără îndoială, o pedeapsă din partea stăpânului său pentru neputința de a-i aduce femeia râvnită.
– Ba, n-o să-ți dăm nimic.
Ca să fiu sigură că vorbele mi-au fost înțelese, le-am ieșit în întâmpinare oprindu-mă în cea mai îngustă porțiune a drumului ce ducea spre kirbuții mei. Dacă voiau să ajungă la ei, trebuiau să treacă mai întâi de mine.
La rândul său, Coreom m-a măsurat din cap până în picioare, nelăsând să se vadă nimic din ce simțea sau gândea.
– Putem să-i luăm și singuri, a zis și, cu o agerime surprinzătoare, s-a răsucit spre oamenii săi. Vreau kirbii vii, cu ea faceți ce vreți!
Fără să mai stau pe gânduri, m-am năpustit asupra intrușilor. Aceștia m-au întâmpinat cu lovituri puternice, însă mișcările lor erau mult prea greoaie pentru a-i feri de ghearele mele. Cu dinții ascuțiți, de fiară sălbatică, le-am străpuns pielea tare a pavezelor, lăsând în urmă răni adânci, otrăvite. Așa i-am sfâșiat pe toți, până la unul, în afara Curcanului, care se făcuse nevăzut, și a fratelui meu, care-mi era rudă de sânge.
Când l-am întrebat cum au ajuns muntenii acolo, Urza m-a privit cu fereală. Îmi puteam doar închipui ce fel de gânduri îi treceau prin cap și zău că niciunul nu-mi părea favorabil. Eu eram trădătoarea, fiara.
– De parcă nu știi, mi-a răspuns. Când s-a răspândit vestea că am adus din pădure doi pui de kirb după ce le-am răpus mama cu o singură săgeată, căpeteniile vecine s-au grăbit să-mi arate bunăvoință și prietenie. Mi-au trimis daruri și m-au invitat să le fiu oaspete, a scrâșnit Urza din dinți. Toți, mai puțini Roghir al sarzilor, care a cerut să vadă cu ochii săi fiarele despre care auzise vorbindu-se atâtea. Cică să îi trimit măcar una, ca semn de bunăvoință și încredere, dacă doresc să stau pe un scaun trainic. De parcă mi-ar fi mie frică de amenințările lui. Aș că i-am răspuns că sunt bucuros să îi îndeplinesc dorința și că-l aștept oricând să-și alegă personal puiul care-i place. Cum Roghir este suficient de deștept cât să refuze, mi l-a trimis pe Curcan împreună cu oamenii săi, cu poruncă să ia puii de kirb – cu vorba bună sau cu forța – și să-i ducă în munți. Cică promite să îi trimită înapoi îndată ce va fi sigur de bunele mele intenții, a adăugat Urza pufnind.
– Doar că tu te-ai prefăcut că-i accepți propunerea și i-ai ucis oamenii. Ce crezi că o să se întâmple când o să afle?
A trebuit să ridic vocea pentru că din curte urca până la noi un zvon de pași grăbiți și glasul cuiva care înjura.
– Tu i-ai ucis oamenii, eu n-am ridicat niciun deget, a spus fratele meu și m-a apucat de mână ca să mă îndepărteze de fereastră. Cât despre Roghir, nu-i plâng de milă. Cum își permite pârlitul ăsta crescut printre capre și stânci să-mi pretindă mie, un înscăunat noct, să-i ofer tot ce-mi cere? Să mai prind picior de sarz prin pădurile mele și o să vadă de ce suntem în stare.
Un bufnet venit de pe scările turnului l-a făcut pe fratele meu să tresară și să se întoarcă spre kirbi. Micile fiare ciuliseră urechile, ascultând bocăniturile care urcau spre noi.
– Ia-i și ascunde-i în pădure, a spus Urza. Undeva unde să nu-i știe nimeni, ca să crească în liniște, mari și puternici. Să-l întâmpine cum se cuvine pe Roghir, când o pune piciorul în pădurile mele.
Doar am bănuit rânjetul ce-i însoțea amenințările, căci fratele era deja în capătul scărilor și de acolo trimitea o ploaie de porunci unor oameni nevăzuți. Deși nu-i înțelegeam prea bine planul, m-am bucurat că astfel aveam să părăsesc, fie și pentru o vreme, odăița apăsătoare din turn. Dintr-un singur salt, mi-am smuls kirbuții din coșul lor și, cu ei în brațe, am ajuns înapoi lângă frate-meu, care păzea ușa. M-am strecurat ușor pe lângă el, ferindu-mi privirea, căci bănuiam deja ce avea să urmeze după fuga mea.
Pe 29 iulie dezbatem cartea „Pulbere de stele” de Neil Gaiman (Traducere din limba engleză de Liviu Radu), apărută la Editura Paladin în 2016. Pe 29 iulie, Liviu Szoke, moderatorul clubului nostru de lectură, vă întâmpină pe Messenger Rooms.
Pentru a participa: – trimiteți un mesaj privat pe pagina de Facebook Editura Paladin. Vom stabili acolo pașii următori. – data limită pentru înscriere este 28 iulie (inclusiv). – locuri disponibile: 15
Sinopsis „Pulbere de stele”: Toate ştiau că dacă steaua trece de partea cealaltă a zidului, va intra în lumea lucrurilor care sunt ceea ce sunt, se va transforma într-o clipită într-o bucată de piatră poroasă şi lucitoare, care căzuse odinioară din cer – rece, lipsită de viaţă, complet nefolositoare.
Primii 300 de cititori care plasează precomanda, vor primi un afiș cu Dinastia Targaryen.
Cu sute de ani înainte de Urzeala tronurilor, Casa Targaryen – singura familie de stăpâni ai dragonilor care a supraviețuit decăderii Valyriei – se stabilește la Piatra Dragonului. Aceasta este povestea generațiilor de conducători care, începând cu legendarul Aegon Cuceritorul, se luptă pentru a păstra Tronul de Fier.
Ce s-a întâmplat, de fapt, în timpul războiului numit Dansul Dragonilor? Ce crime oribile a făptuit Maegor? Cum arăta Westeros când dragonii făceau legea din ceruri? Ce a devenit Valyria după dezastrul care a lovit-o?
La acestea și la multe alte întrebări răspunde cronica unui maester al Citadelei, completând istoria tulburătoare și pasionantă a Targaryenilor.
„O capodoperă de istorie ficțională!“ The Sunday Times
„O tapiserie fascinantă, care înfățișează războaie, căsnicii, morți, dragoni și politică, una care are aerul unei istorii adevărate mai mult decât al uneia dintr-o lume fantasy…“ Booklist
„Dacă ai colindat cu ochii minții de-a lungul și de-a latul Westerosului, cucerit de măiestria de povestitor a lui George R.R. Martin, sedus nu numai de aventurile membrilor familiei Stark, ci și de detaliile geografice ale acestui continent, atunci merită, negreșit, să cunoști în amănunt și istoria locului. Să cobori cu sute de ani prin pâlnia acestui timp țesut din cuvinte, până când Casa Targaryen a ajuns la Piatra Dragonului. Și apoi să urci prin veacuri de foc și de sânge, așa cum urcă dragonii către cer. George R.R. Martin nu a scris o poveste, a construit un univers.“ MARIAN COMAN, redactor-șef ARMADA
Pentru a participa:
Sinopsis „Pulbere de stele”:
FanSF 