36325707 

Elan Mastai – Omul care a cucerit timpul (All our wrong today, 2017) 448p., TPB, 13×20, Litera, 2017, colecția Buzz Books, trad. Vlad Pojoga, red. Cătălin Pena, 39.9 lei, ISBN 978-606-33-1808-5

Nominalizări: Sidewise Awards 2018, Compton Crook Stephen Tall Memorial Award 2018, Goodreads Choice Award Nominee for Science Fiction & Debut Author

Nota Goodreads: 3.77 (16688 note)

Descrierea editurii: „Este anul 2016, iar în lumea lui Tom Barren tehnologia a rezolvat toate problemele omenirii – nu există război, nici sărăcie, nici avocado necopt. Și totuși, Tom este nefericit. A pierdut-o pe fata visurilor sale. Și ce faci când ești trist și ai o mașină a timpului? Cel mai probabil, ceva stupid. Eșuat într-o realitate alternativă groaznică pe care o recunoaștem imediat drept anul 2016 al zilelor noastre , Tom e disperat să-și îndrepte greșeala și să plece acasă. Până când descoperă, pe neașteptate, niște versiuni minunate ale familiei, carierei și femeii care poate fi iubirea vieții sale. Acum Tom se confruntă cu o alegere imposibilă. Să se întoarcă la viața sa perfectă, dar lipsită de dragoste, sau să rămână în lumea noastră imperfectă, alături de iubita sa? În căutarea răspunsului, Tom călătorește în spațiu și timp, în încercarea de a-și da seama, în sfârșit, cine este cu adevărat și care ar trebui să fie viitorul său  și al nostru.”

Scriam săptămâna trecută că în curând vă voi povesti despre un alt roman SF apărut la noi acum aproape doi ani și despre nu sunt sigur că a auzit toată comunitatea sefistă de la noi, care se laudă că ar cumpăra tot dacă ar avea un ritm susținut de apariție. E drept că trebuie să se și afle despre acea carte ca să fie cumpărată, că dacă o îngropi cine știe în ce colecție, atunci acolo va și rămâne. Deși, se știe foarte bine, comunitatea cumpărătorilor-cititorilor de SF este probabil cea mai bine informată dintre toate comunitățile. În fine, ideea e următoarea: SF de calitate nu apare doar în colecțiile cu ștaif, cu tradiție, de la noi, cum sunt cele ale editurii Nemira sau Paladin. Un SF excelent a apărut anul trecut la Storia Books, iar despre el am scris săptămâna trecută („Puterea”, de Naomi Alderman), câteva SF-uri foarte bune au apărut și în colecția Biblioteca Polirom a a editurii Polirom (a căror etichetă a fost însă ascunsă bine, la fel ca și în cazul editurii Humanitas, ca nu cumva s-o vadă snobii și să nu mai cumpere cartea, indiferent că autorul se numește Murakami, Atwood sau Vonnegut), iar alte două SF-uri, sper că nu vor fi și ultimele, au apărut în excelenta colecție Buzz Books a editurii Litera: este vorba de „Cartea lucrurilor noi și ciudate”, de Michel Faber (despre care am scris anul trecut pe Bookblog) și romanul despre care vreau să vă vorbesc în continuare, un roman SF despre călătoria în timp, paradoxuri temporale și istorii alternative: „Omul care a cucerit timpul”, de Elan Mastai.

Povestea imaginată de Elan Mastai este un amestec de „Mașina timpului” a lui H.G. Wells, „Replay” a lui Ken Grimwood, filmul „Ziua Cârtiței” (din perspectiva oferirii unor noi și șanse de-a-și îndrepta greșelile) și, cum scrie pe coperta ediției pe care am ales-o ca s-o așez lângă coperta selectată de editura Litera, „Familia Jetson”. Totul pare idilic, din punctul de vedere al confortului, în lumea anului 2016 în care trăiește Tom Barren, un fel de vis imaginat de scriitorii de SF ai anilor patruzeci-cincizeci-șaizeci: muncești doar dacă te plictisești, mănânci ce vrei, te îmbraci cu ce vrei, mii de mașinării neobosite se ocupă să-ți fie ție bine clipă de clipă. Și toate datorită minunatului  Motor Goettreider, un aparat inventat de Lionel Goettreider în anii șaizeci, cel mai faimos savant care a trăit vreodată în lumea lui Tom Barren. Lionel a fost un pionier și un erou internațional. A făcut un experiment și-a inventat aparatul care produce energie la infinit, împrumutând din mișcarea de rotație a Pământului. Numai că în urma acelui experiment a murit și savantul, și cei șaisprezece martori ai pornirii aparatului. Dar lumea s-a schimbat definitiv. În bine.

Lumea lui Tom Barren s-a schimbat definitiv. Căci vom avea de-a face și cu John Barren. Adică Tom Barren. Înțelegeți? Nu? Atunci, am să o iau pe rând. Tom Barren trăiește în lumea perfectă alimentată de energia aparatului inventat de omul de știință de origine daneză Lionel Goettreider. Are tot ce-i trebuie, mai puțin atenția tatălui său, cel mai mare expert al epocii sale în domeniul călătoriei în timp, și a fetei de care s-a îndrăgostit, Penelope Weschler, de al cărei vis de-a deveni astronaut s-a ales praful la prima ei călătorie în spațiu. Acum Penelope va fi prima ființă umană care va călători în timp. Și nu oricând în timp, ci tocmai în 1965, la momentul în care a avut celebrul experiment al lui Lionel Goettreider. Tom Barren, fiind băiatul bun de nimic al lui tata, este varianta de rezervă a lui Penelope „Penny” Weschler, în cazul în care ceva va merge prost. Și, după cum spune o lege a lui Murphy, dacă ceva poate merge prost, atunci cu siguranță va merge prost. Dar stați un pic, că nu v-am zis de Tom: este cel mai plângăcios, vrednic de milă și de dispreț personaj pe care l-am întâlnit în ultima vreme. Mama i-a murit în urma unui accident stupid și tatăl lui e un fel de robot lipsit de sentimente și de bun simț, preocupat doar de munca sa, fără să-și bage vreodată fiul în seamă.

Penny, cât e ea de înțepată și de serioasă când vine vorba de meserie, face o prostie colosală și se combină cu Tom. Rămâne gravidă, așa că nu mai poate călători în timp, iar locul ei, în urma unei înlănțuiri de evenimente șocante, e luat de Tom. Tom pornește în călătoria sa înapoi pe firul timpului și ajunge chiar când e pe care să înceapă celebra pornire a aparatului magic, numai că prezența lui acolo (paradox temporal, evident) perturbă experimentul și totul o ia razna. Iar Tom cel bun de nimic, care n-a făcut în viața lui vreun lucru folositor, se trezește în oribila realitate a zilelor noastre. Adică pe bune, chiar în zilele noastre, fără roboței care să facă toată treaba în jurul nostru, iar singura noastră preocupare să fie cu cine ne mai combinăm astăzi. Și nu mai e nici Tom inutilul, ci ditamai arhitectul de renume internațional, a cărui mamă trăiește bine mersi, n-a fost ucisă de-o mașinărie zburătoare defectă. Și are și o soră năstrușnică, pe nume Greta, numai ironii acide și cam singura cu picioarele pe pământ, în afară de noua Penny. Numai că John/Tom e un rechin feroce, lipsit de sentimente, empatie și bun simț, pe lângă care cârpa de Tom e om de pus pe rană. Iar noua Penny deține o librărie și-i sare drept în brațe lui John/Tom, pe care-l așteptase toată viața. Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți? Nicidecum.

Vedeți voi, întreaga idee a romanului se bazează pe teoria multiversului, a unui număr infinit de universuri alternative, în care existăm simultan, dar ușor diferit, fără a fi conștienți unul de celălalt. Este o teorie interesantă și al cărei potențial poate fi exploatat în nenumărate direcții de scriitorii de ficțiune speculativă. Elan Mastai alege însă să contopească două personaje din două astfel de universuri, din două realități alternative, creând un personaj cu totul și cu totul nou, care are și calitățile, dar și defectele celor două personaje. Și, culmea, concluziile sunt tulburătoare: aflăm cu surprindere că pămpălăul din minunata lume nouă în care s-a descoperit un perpetuum mobile care le-a alungat tuturor grija zilei de mâine este de fapt un om mult mai bun, mai capabil și mai demn decât șarpele alunecos și monstruos care e-n stare să calce pe cadavre pentru a-și atinge scopurile. Numai că, din păcate, Tom arhitectul de succes este de fapt un portret îngrozitor de fidel al oamenilor din zilele noastre: axați doar pe carieră, desensibilizați, dezumanizați, imuni la suferințele celor din jur, incapabili de empatie sau de orice fel de sentiment de dragoste și orientați doar către câștiguri materiale imediate, trăind doar clipa, cu ochii în telefon chiar și când vine momentul socializării cu prietenii și negândindu-se în ce fel îi pot afecta acțiunile lor pe cei din jurul lor.

Cam moralizatoare pe alocuri și părând că scapă la un moment dat frâiele acțiunii, „Omul care a cucerit timpul” nu pare deloc a fi un roman de debut. Elan Mastai a izbutit să creeze personaje complexe și credibile, cu defecte care le întregesc calitățile și-i transformă în ceea ce-ar trebui să fie: oameni, nu figurine cărora mai că li se zăresc sforicelele cu ajutorul cărora le manevrează maestrul păpușar. O amuzantă și, în același timp, tristă poveste despre pierderi și regăsiri, despre dragostea părintească, despre puterea de-a merge mai departe chiar și atunci când crezi că toate greutățile de pe lumea asta s-au pus în calea fericirii tale, un portret al familiei așa cum ar trebui ea să fie: plină de afecțiune, de iubire și înțelegere, astfel încât să-i poți spune casei pe nume – cămin, acasă.

Posted by Liviu

Reclame