Alex Michaelides – Pacienta tăcută (The Silent Patient, 2019)368p., TPB, 13×20, Litera, 2019, colecția Buzz Books, trad. Dana-Ligia Ilin, 46.9 lei, ISBN 978-606-33-3606-5

Nota Goodreads: 4.15 (14728 note)

Descrierea editurii: „Viața Aliciei Berenson este aparent perfectă. Pictoriță renumită căsătorită cu un fotograf de modă, ea trăiește într-o casă superbă, cu vedere spre parc, într-una dintre zonele cele mai dorite din Londra. Într-o seară, soțul ei Gabriel se întoarce acasă târziu de la o ședință foto, iar Alicia îl împușcă de cinci ori în față și apoi rămâne tăcută mai mulți ani. Refuzul Aliciei de a vorbi sau de a da orice fel de explicații transformă o tragedie domestică în ceva mult mai teribil, un mister care captează imaginația publică și o face pe Alicia celebră. Prețul tablourilor sale crește astronomic, iar ea, pacienta tăcută, este ascunsă de tabloide și de lumina reflectoarelor la The Grove, un spital psihiatric de maximă securitate din nordul Londrei. Theo Faber este un psihoterapeut care a așteptat multă vreme oportunitatea de a lucra cu Alicia. Hotărârea lui de a o face să vorbească și să dezvăluie misterul motivului pentru care și-a împușcat soțul îl poartă pe un drum plin de primejdii – o căutare a adevărului care amenință să-l distrugă… Pacienta tăcută este un thriller psihologic șocant despre un act de violență extrem al unei femei împotriva soţului ei – și despre un terapeut obsedat de descoperirea motivului din spatele acestui act…”

Încet, încet, timid, dar cu pași siguri, am cam ajuns să ne sincronizăm cu aparițiile de dincolo. Traducerile apar la doar câteva luni distanță de la apariția lor în limba originală, ba uneori chiar sunt publicate simultan în mai multe țări, cum a fost cazul acum câțiva ani cu „Oceanul de la capătul aleii” al lui Neil Gaiman, la Paladin. Sau cu „Pacienta tăcută” a lui Alex Michaelides, apărută aproape simultan și la noi. Deși data oficială de apariție în limba română este 19 martie 2019, editura Litera a făcut un gest foarte frumos și îndrăzneț și a trimis unor bloggeri și oameni de carte exemplare pentru a fi citite în avanpremieră, așa-numitele ARC-uri (Advanced Reading Copy), pentru ca, la data apariției, cartea să aibă deja publicate câteva recenzii „de întâmpinare”. Ceea ce-a făcut unic gestul editurii Litera a fost că fiecare exemplar trimis spre a fi citit în avanpremieră poartă pe pagina a cincea subtitlul „Carte citită în avanpremieră de…”, iar aici apare numele celui care a primit-o (plus un frumos bilețel scris de mână, din partea echipei Litera). M-am simțit flatat, ce să zic, mai ales că abia luna trecută am început să scriu despre aparițiile editurii Litera pe FanSF (deși am mai scris despre ele în „Revista de suspans” și pe „Bookblog”). Dar n-am mai rezistat când am văzut ce se pregătește anul acesta în studiourile Litera și am făcut pasul cel mare. Spre colaborare.

Rezultatele? Am scris despre SF-ul „Omul care a cucerit timpul”, de Elan Mastai, iar acum i-a venit rândul „Pacientei tăcute” a debutantului Alex Michaelides. Cartea a făcut furori cu mult înainte să apară, editurile din multe țări și-au făcut concurență acerbă pentru obținerea dreptului de traducere și pe Goodreads are aproape cincisprezece mii de note la aproape trei săptămâni de la apariție. La noi a fost adjudecată de editura Litera și și-a găsit un binemeritat și firesc loc în excelenta colecție Buzz Books, care, încet, dar sigur, începe să-i facă o concurență serioasă mult mai celebrei și mai îndelungatei colecții Fiction Connection a editurii Trei.

Dar despre ce este vorba în carte și ce anume a dus la celebritatea încă din fașă a acestei cărți? Despre traume psihologice din copilărie care duc la apariția unor monștri lipsiți de empatie și bun simț și incapabili să facă diferența între bine și rău când au ajuns la maturitate. Theo Faber, de fapt personajul principal al poveștii, este un psihoterapeut abuzat de un tată violent în copilărie. Acum este un om așezat la casa lui, cu o soție superbă, pe care o iubește la nebunie, și care-l iubește și ea, la rândul ei. Crede el. Alicia Berenson, pacienta tăcută internată în sanatoriul The Grove, pe cale de a fi închis dacă nu apar rezultate, este o fostă pictoriță (ai cărei părinți iresponsabili n-au fost cu nimic mai buni decât tatăl lui Theo Faber) care și-a împușcat soțul de cinci ori în față, apoi a încetat să mai vorbească după această faptă abominabilă și inexplicabilă. Se înțelegea foarte bine cu soțul ei, un fotograf de modă, așa că fapta ei i-a luat pe toți prin surprindere: când polițiștii au dat năvală în casă, alertați de o vecină băgăcioasă și enervantă, l-au găsit pe soț legat de un scaun și cu creierii împrăștiați pe perete, iar pe Alicia lângă el, având în mână pușca folosită la uciderea soțul. De atunci, Alicia a intrat într-un soi de silenzio stampa și nimeni n-a mai izbutit să o convingă să mai scoată vreun cuvânt. A fost condamnată, dar nu la închisoare, ci la internarea în sanatoriul The Grove, rezervat pacienților cu tulburări psihiatrice.

La care se angajează Theo Faber, pentru a trata cel mai faimos pacient de acolo. Pe Alicia Berenson, evident. Și uite așa începe un joc de-a șoarecele și pisica, între psihoterapeut și pacient, un joc mut, ce pare a nu avea sorți de izbândă și care va duce, cel mai probabil, la închiderea sanatoriului. Martorii pe care-i va intervieva Theo Faber încep să aducă lumină în poveste, dar creează noi și noi piste de urmărit, soțul iubitor și iubit descoperă că a fost înșelat, toți au lucruri de ascuns, schelete în dulap, intenții ascunse, interese meschine, motive să mintă, povești tenebroase, lucruri de spus, depun mărturii contradictorii, de ajung să te amețească și să te zăpăcească, într-o încercare vizibilă de-a te pune pe piste false, de-a nu te lăsa să-ți dai seama cine ce a făcut și de ce.

„ – Înseamnă că eu cred că Freud se înșela în două privințe. Nu cred că un terapeut poate vreodată să fie cu adevărat o tăbliță nescrisă, așa cum spunea el. Fără voie, lăsăm să se scurgă tot soiul de informații despre noi înșine – prin culoarea șosetelor mele, prin felul în care stau sau merg, prin felul în care vorbesc – prin simplul fapt că stau aici cu tine, dezvălui o grămadă de lucruri despre mine. Cu toate că încerc din răsputeri să fiu invizibil, îți arăt cine sunt”.

Am dat peste acest citat deschizând cartea la întâmplare. Mi-a mai rămas unul în minte, despre cum se simt bieții bebeluși în primele luni de viață, însă nu mi-am notat pagina, iar acest citat găsit din întâmplare e mult mai sugestiv. Cine are ochi de citit, urechi de ascultat și vrea să-și pună mintea la contribuție, va înțelege. E multă psihologie în această poveste. Povestea nu-i un thriller în adevăratul sens al cuvântului, cu urmăriri, explozii și înfruntări violente, ea este un amestec de tragedie grecească și poveste de suspans ce mizează mai mult pe latura psihologică, creând tensiune și suspans gradat, adunând frânturi de informații despre personaje și închegând un tablou complet al întregii povești și al motivațiilor personajelor abia la sfârșit. Dar ce tablou iese. La fel de reușit precum tablourile Aliciei, pentru care se calcă lumea în picioare ca să ofere sume enorme, ca să poată atârna pe perete un tablou al faimoasei pictorițe care și-a ucis soțul. O poveste închegată, tensionată și elaborată și un pariu câștigat al autorului: acela de a scrie o carte care mizează atât pe intrigă, cât și pe latura psihologică a personajelor. Părerea mea? O poveste extrem de reușită, care merită să aibă un număr cât mai mare de cititori. Recomandată!

Posted by Liviu

Reclame