Lecturi 237: Adina Popescu – O istorie secretă a Țării Vampirilor: Cartea Fetiței-Vampir

Adina Popescu – O istorie secretă a Țării Vampirilor: Cartea Fetiței-Vampir (2019) 576p., HC, 14×20.5, Arthur, 2019, Red. Ioana Vîlcu & Dragoș Dodu, 25.45 (36.36) lei, ISBN 978-606-788-644-3

Descrierea editurii: „În Țara Vampirilor au început să se arate Semnele, și nu sunt dintre cele bune. Temuta Ciumă bântuie din nou străzile din Cetatea de Scaune, iar vizita enigmaticului cancelar al Conglomeratului Țărilor cu Roșii Palide pică cum nu se poate mai prost. Pentru că un rău nu vine niciodată singur, Todosia, fiica Anei Bugiana, autoarea cărții interzise care îi dă dureri de cap Președintelui, rămâne și fără casă, și fără mamă. Îl are alături doar pe noul ei prieten, Pricoliciul, și împreună pornesc în căutarea Anei și a propriei povești.”

A trecut ceva vreme de când m-am bucurat de aventurile imaginate de Adina Popescu în acest nou volum al seriei „O istorie secretă a Țării Vampirilor.” Cred că am tot rumegat povestea și am răsucit-o pe toate părțile, neștiind de unde să o apuc pentru ca recenzia cărții să surprindă măcar pe sfert cât de mult îmi place ce a făcut Adina cu miturile și poveștile românilor, scuturându-le de praf, oferindu-le haine noi, o ținută demnă și readucând în atenția publicului personaje de mult uitate. Cam două luni, cred. Dar să ne aventurăm și mai mult în trecut: era anul 2015 și la Gaudeamus mergeam pentru a lua un autograf. Adina venise și ea la târg cu mari emoții, spulberate însă atunci când volumul ei, „Cartea Pricoliciului” (despre care am scris aici), cel care alcătuiește primul segment al seriei „O istorie secretă a Țării Vampirilor”, a fost primită cu un extraordinar entuziasm de public. Printre cititorii cuprinși de entuziasm numărându-mă și eu, firește.

Au trecut patru ani și ceva și mare lucru nu mi-a mai rămas în minte din aventurile bietului Pricolici ce pleacă din colțul lui liniștit de pădure pentru că lumea începe să-l uite. Ne aflăm într-o vreme, vremea noastră, într-un ținut de basm, dar totuși ușor recognoscibil, în care, în graba noastră cea de toate zilele, când simțim că nu mai avem timp de nimic și că timpul trece prea repede, am uitat cu totul de basme. Am uitat cu totul de ceea ce contează, de lumile pline de fantezie, de personajele fantastice, de faptul că trăim doar clipa, prezentul, uitând cu totul de trecut. Dintre paginile așternute cu mare har de Adina Popescu răzbate următorul mesaj, sau cel puțin aceasta a fost interpretarea mea: superficialul, nonvaloarea, au înlocuit complet valoarea, literatura de consum a devorat literatura de calitate, de am ajuns să consumăm doar povești pe care a doua zi le-am și uitat, trecând cu ușurință peste ele, dorind să o începem pe următoarea, pe care o vom uita la fel de repede.

Adina Popescu imaginează o lume în care creaturile de basm se luptă cu uitarea. Cu anonimatul. Se zbat să nu dispară cu totul, atunci când nimeni nu-și mai aduce aminte de ele. De asta, așa cum spune și ea, așa cum o spun și cititorii, avem nevoie de povești. Avem nevoie de personaje. Avem nevoie să ne amintim. Și mai avem nevoie de povestitori, căci fără ei, nu am mai avea nici povești.

Într-un oraș lipsit de culoare, Cetatea de Scaune (observați pluralul, căci scaunele sunt prezente pretutindeni în acest târgușor cu pretenții de capitală), anost și tern, unde nu se întâmplă niciodată nimic, Todosia, o micuță curioasă din fire, fiica Anei Bugiana, autoarea unei cărți interzise care a făcut să fie izgonită din rândul suratelor ei, capătă o șansă să iasă din anonimat și să facă ceea ce-i place cu adevărat, în încercarea de-a scăpa din umbra celebrei sale mame: primește o scrisoare de la zâne, în care se pare că ar fi fost acceptată la cursurile organizate de acestea. Însă cum Ciuma reîncepe să bântuie străzile lipsite de strălucire ale orașului natal al Todosiei, iar mama sa o refuză fără drept de apel pe micuță când îi cere să accepte înscrierea ei la cursurile zânelor, fetița apelează la un tertip.

Și, ajutată de Pricoliciul apărut exact la momentul oportun, dar a cărui apariție va declanșa un lanț de evenimente ireversibile, ce vor schimba cu totul viața locuitorilor Țării Vampirilor, mai ales acum, când vizita cancelarului Conglomeratului Țărilor cu Roșii Palide cade cum nu se poate mai prost, Todosia va pleca pe un drum de pe care nu va mai exista cale de întoarcere. Căci locuitorii Cetăți de Scaune au văzut iar culorile. O simplă întâmplare, un accident oportun, sau un plan diabolic pus la cale de aparent nevinovatul Pricolici?

Avem, însă, trei planuri narative: Todosia pleacă să-și caute mama, pe Ana Bugiana, zână măiastră retrasă ca să spună povești, alături de Pricolici, într-o călătorie care îi va purta pe Tărâmul Celălalt, unde vor avea parte de aventuri insolite și extrem de periculoase și de-a lungul căreia vor cunoaște personaje care mai de care mai năstrușnice, pe care însă lumea le-a cam uitat, mai ales datorită luptei continue dintre Basmul Clasic, Străvechi, și Basmul Comercial, ce încearcă să se supună cu forța ca să câștige cât mai mult teren și adepți (un fel de luptă între mainstream, între literatura clasică, de calitate, și poveștile superficiale, cu pac-pac, explozii și masculi bogați și dominatori ce le supun pe fetele nătângi cu ajutorul cravașei, cum scriam mai deunăzi pe Goodreads); însă pe urmele lor pleacă Dioptrie și Cataractă, un soi de Agentul Smith din seria Matrix, care vor cu tot dinadinsul să pună ghearele pe Pricolici.

Apoi, Făt-Frumos și al său cal năzdrăvan, deși cam ipohondru și fițos, fac cunoștință mai îndeaproape cu domnul Ar(chibald), funcționar de seamă al Institutului de Reglementare a Miturilor și Poveștilor, tocmai când Ileana Cosânzeana îi este iar răpită (a câta oară, oare?) de către zmeul Tase, un personaj spumos și necioplit, despre a cărui poveste am aflat amănunte extrem de interesante în primul volum al seriei; de aici, o altă suită de aventuri.

Iar în Țara Vampirilor, locul de baștină al Todosiei, lucrurile nu sunt deloc liniștite, căci lumea s-a cam săturat de ceață, întuneric și lipsa culorilor; iar când vine și Pricoliciul cu pana lui de pasăre măiastră și, pentru câteva clipe, aduce iar culorile în lumea aceasta mohorâtă…

Aventurile se succed cu o viteză amețitoare în acest nou volum al unei serii ce ar trebui să facă istorie. Cu aproape un deceniu înaintea Adinei Popescu, o altă autoare, de data aceasta de cărți pentru copii, Sînziana Popescu, pornea la drum în aventura numită Andilandi. Misiunea ei: redescoperirea basmelor românești și a personajelor pitorești care le populează, așternute însă într-o cheie mai pe înțelesul copiilor.

Adina Popescu duce însă la un alt nivel această misiune și crește miza: deși seria ei pare dedicată copiilor, ea chiar apărând la editura Arthur, specializată în literatură pentru copii, mie poveștile ei nu mi se par a fi pentru copii. Trebuie să ai altă vârstă, să fii altfel conectat la realitatea din jur, pentru a înțelege toate referințele și trimiterile strecurate cu abilitate printre aventurile Todosiei sau ale lui Făt-Frumos. Să fi trecut prin niște frământări sociale care ne tot mănâncă nervii de ani buni încoace, iar atunci ai să citești cu alți ochi poveștile Adinei. O superbă și demnă continuare a aventurilor din prima parte a seriei „O istorie secretă a Țării Vampirilor”, al cărei punct forte pare a fi un alt personaj cu rol hotărâtor în aventurile ce vor urma: Todosia, Fetița-Vampir, cea care s-a crezut zână. Recomandată!

„Todosia nu era chiar atât de naivă pe cât o credea mama sa. Știa, de pildă, că ne aflăm în plină era a Basmului Comercial și că lucrurile sunt, de fapt, relative. Mai știa și că personajele de Basm preferă să-și facă veacul printre oamenii obișnuiți din dorința de a duce un trai decent, dar mai ales de a nu fi uitate. Pentru ele uitarea însemna, de obicei, Sfârșitul. Todosia știa și despre căpcăunii săraci care migraseră pe Tărâmul Nostru pentru că pe Tărâmul Celălalt nu mai găseau nimic de mâncare. Și despre faptul că, în Cetatea de Scaune, cei mai mulți dintre ei ajunseseră gunoieri. Îi vedea în fiecare dimineață de joi cum cărau tomberoanele din fața casei și cum le deșertau într-o mașină mare care semăna mai degrabă cu o arcă. Mai știa și că spiridușii erau în general conțopiști. Îi întâlnea de obicei la poștă sau în administrațiile financiare unde purtau niște hârtii dintr-o parte în alta, vorbind pe tonul lor nazal și plin de importanță și așteptând din partea solicitanților câte un ciubuc. Știmele și vâlvele băilor erau proprietare de case de amanet, lucrau cu aurul, îl evalua, îl valorificau. Fata auzise chiar și de reconversie profesională – un vecin șomer se respecializase, trecuse prin niște cursuri de transformare și învățase meseria de vampir.” 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.