Semnal editorial 309: Un nou roman de Colum McCann la editura Litera, în colecția Clasici Cotemporani Litera – Transatlantic

Newfoundland, 1919. Doi aviatori, Jack Alcock și Arthur Brown, decolează spre Irlanda în încercarea de a realiza primul zbor transatlantic fără escală, cu speranța că demersul lor, într-un bombardier modificat, va contribui la vindecarea rănilor Marelui Război.

Dublin, 1845–1846. Aflat într-un turneu internațional de promovare a autobiografiei sale subversive, Frederick Douglass constată că irlandezii sunt favorabili cauzei aboliționiste – deși foametea face ravagii în mediul rural, iar săracii îndură niște greutăți uimitoare chiar și pentru un sclav american.

New York, 1998. Lăsându-și acasă soția tânără și copilul abia născut, senatorul George Mitchell pleacă la Belfast, unde îi revine lui, fiul unui irlandez american și al unei libaneze, sarcina de a superviza negocierile de pace pentru Irlanda de Nord, celebre pentru înverșunarea și volatilitatea lor, spre un deznodământ incert.

Legătura dintre aceste trei traversări emblematice este făcută de câteva femei remarcabile ale căror istorii de viață sunt prinse în vârtejul istoriei. Fiecare învață că până și cele mai neînsemnate clipe de grație au felul lor propriu de a se propaga prin timp, spațiu și memorie.

Cu acest roman ambițios, care se întinde de la un continent la altul, sare peste secole și reunește o distribuție de personaje perfect conturate, atât reale, cât și imaginare, Colum McCann demonstrează încă o dată de ce este unul dintre cei mai apreciați autori ai generației sale.

„Una dintre cele mai mari plăceri pe care le oferă Transatlantic este că face istoria să pară provizorie, intimă și extrem de reală… McCann nu obosește să ne împărtășească descoperirea sa extraordinară în legătură cu miracolele: că sunt inseparabile de viața de zi cu zi.” The Boston Globe

O nouă tapiserie a vieții, de o anvergură impresionantă, cu o alcătuire superbă… Să-l citești pe McCann este o bucurie rară.” The Seattle Times

Data apariției: Jun 2021

Tip coperta: Broșată

Format: 127×197

Nr. pagini: 368

ISBN: 978-606-33-7537-8

Traducător(i): Bogdan Perdivară

Categorie: Literatura Moderna

Colecție: Clasici Litera

Lecturi 241: Otessa Moshfegh – Un an de odihnă și relaxare

Un an de odihnă și relaxare

Otessa Moshfegh – Un an de odihnă și relaxare (A Year of Rest and Relaxation, 2018) 304p., TPB, 12.7×19.7, Litera, 2020, Colecția Clasici Contemporani Litera, Trad. Călin-Andrei Popa, Red. Mariana Petcu, 49.9 lei, ISBN: 978-606-33-5719-0

Nominalizări: Wellcome Book Prize Nominee for Shortlist (2019), Goodreads Choice Award Nominee for Fiction 2018

Nota Goodreads: 3.68 (70.366 note)

Descrierea editurii:Naratoarea din Un an de odihnă și relaxare ar trebui să fie fericită, nu-i așa? E tânără, zveltă, drăguță, proaspăt absolventă a Universității Columbia, cu o slujbă lejeră la o galerie de artă nonconformistă, locuiește într-un apartament din Upper East Side din Manhattan, plătit, la fel ca restul nevoilor sale, din banii moșteniți. Dar există o gaură neagră și absurdă în inima ei, și nu doar din cauza pierderii părinților sau a felului în care iubitul ei de pe Wall Street o tratează ori a relației sadomasochiste cu cea mai bună prietenă a sa, Reva. Este anul 2000 într-un oraș bogat și plin de posibilități; ce-ar putea merge atât de anapoda?

Un an de odihnă și relaxare este un răspuns viguros la această întrebare. Povestind cum a petrecut eroina sa un an sub influența unei combinații cu adevărat nebunești de medicamente menite să o vindece de alienarea acestei lumi, Ottessa Moshfegh ne arată cât de rezonabilă, chiar necesară, poate fi alienarea. Deopotrivă tandru și amuzant, nemilos și plin de compasiune, romanul prezintă eforturile unei tinere de a se proteja de metehnele lumii, cufundându-se într-o lungă hibernare cu ajutorul uneia dintre cele mai nepricepute psihoterapeute din analele literaturii și a melanjului de medicamente pe care aceasta i le prescrie.”

Oare câți dintre noi, ajunși la maturitate, cu copii și joburi solicitante, care probabil ne fac să cădem seara frânți de oboseală, nu am visat la o lungă vacanță, cât mai lungă, chiar și de un an, în care să nu mai trebuiască să facem nimic, ci doar să spunem stop la toate, să fugim de cotidian, de joburi, de autobuze, înghesuială, forfotă și agitație, și să rămânem doar cu noi înșine, cu gândurile noastre? Să ne luăm, așa cum își ia protagonista acestei povești, care rămâne nenumită pe parcursul întregii cărți, un așa-zis an sabatic: un an în care punem totul pe pauză.

Personajul principal, așa cum o spune și descrierea cărții, ar trebui să fie fericit și să ducă o viață plină de împlinire: are un corp superb, este frumoasă, are un job ușor la o galerie de artă în care expun cei mai nonconformiști artiști și ea nu trebuie să-și bată prea tare capul cu expozițiile și ar putea trăi lejer cu banii moșteniți de la părinții decedați mult prea devreme. Are un apartament bine plasat în New York, însă nu prea are prieteni.

În afară de Reva, o tânără ce are și ea problemele ei personale, deși încearcă să o facă pe tipa dârză și independentă. Însă spoiala de fericire a protagonistei e repede îndepărtată de decizia ei de a-și da demisia (în stil mare) de la galeria de artă la care lucra și de a se retrage în culcușul ei din apartamentul cel confortabil, pentru „a se odihni”, cum se exprimă ea. Căci a cuprins-o o oboseală, o lehamite de viață cum nu am mai întâlnit poate la niciun personaj literar de o bună bucată de vreme încoace. Spaimele și angoasele se strâng în pragul ușii ei și somnul pare că îi dă târcoale când ți-e lumea mai dragă. Și tot ce își dorește este să doarmă. Ore peste ore, zile întregi dacă se poate, și să nu mai iasă afară decât până la magazinul egiptenilor din colț, de unde să își cumpere două cafele și să își ia ceva de-ale gurii.

Descoperim cu stupoare că o tânără sănătoasă, proaspăt ieșită de pe băncile facultății, nu poate dormi decât cu ajutorul unor cocteiluri de medicamente care pe majoritatea dintre noi i-ar trimite direct la urgențe sau la un centru de dezintoxicare. Așa că apelează la serviciile primei psihoterapeute întâlnite în cale, ca să-și rezolve problemele cu somnul (și pe cele psihice, pentru că e clar că are destule). Din păcate, dă tocmai peste cea mai incompetentă și mai nepăsătoare psihoterapeute a Americii, care, fără a-i verifica istoricul medical și psihiatric și fără a-i face evaluări serioase, îi prescrie, pe bandă rulantă, grămezi de pilule cu denumiri din cele mai periculoase.

Din păcate pentru ea, din fericire pentru noi, cititorii. Căci de aici pornește cu adevărat povestea. Altminteri, fără medicamente, fără dilemele interioare care se ivesc pe parcurs, fără umorul negru iscat de conversațiile cu cea care ar trebui de fapt să o ajute, fără relația abuzivă cu iubitul la care dă fuga ori de câte ori simte nevoia de nițică activitate, dar care o tratează mai mereu ca pe un gunoi, fără gențile și hainele contrafăcute ale prietenei (singura) sale Reva și fără aducerile aminte despre relația (inexistentă) dintre protagonistă și părinții ei (sursa tuturor problemelor sale, până la urmă, îmi închipui eu și dă de înțeles și personajul), ce ar mai fi ieșit?

În niciun caz un roman de Otessa Moshfegh. De ale cărei povești am prins drag de când am citit „Eileen” (despre care am scris pe Bookblog acum ceva vreme), o poveste despre depresii și depresivi, care o cotește în bizar și șochează printr-un final halucinant. Și aici mi-am închipuit că se va ivi ceva anormal, ceva care să surprindă și să schimbe un final care, în mod normal, la câți munți de medicamente băga în el personajul principal, ar fi trebuit să îl reprezinte moartea protagonistei în urma unei supradoze.

Dar m-am luat cu „Eileen” și cu finaluri șocante și am uitat să insist asupra unui aspect de la care pleacă problemele protagonistei poveștii: părinți indiferenți și reci, care nu se gândesc decât la ei sau care nu găsesc sau nu le pasă sau nu vor să găsească un mod de a comunica, de a stabili o relație de apropiere cu copiii lor, creează copii care, ajunși adulți, sunt condamnați să le repete greșelile. Cu consecințe cât se poate de grave. Cum e cazul aici. Inadaptarea la cotidian, la condițiile sociale, depresia, lipsa de încredere în sine însuși și în ceilalți, imposibilitatea de-a stabili o relație cât de cât normală cu cei din jur, cu partenerul de v

iață, cu prietenii cei mai apropiați, chiar și când aceștia insistă să te salveze, toate astea sunt consecințele unor probleme vârâte sub preș și netratate la timp. Iar rezultatul… Rezultatul e tragi-comic. De la un capăt la altul.

Însă e anul 2000, apoi final de an 2000, apoi trec câteva luni din 2001. Și atunci s-a produs declicul, am început să intuiesc finalul. Deloc dezamăgitor, de altfel. Abia aștept să citesc următoarea poveste imaginată de Otessa. Poveștile ei, deși teribil de deprimante, de întunecate și de apăsătoare, au personaje extraordinar de interesante și reprezintă adevărate cazuri clinice, demne de studiat pe îndelete. Recomandată!

„Puteam să mă revolt dacă aș fi vrut. Puteam să-mi vopsesc părul violet, să ajung să fiu exmatriculată de la liceu, să nu mai mănânc, să-mi pun un inel în nas, să curvăsăresc și tot așa. Am văzut alți adolescenți făcând asta, dar eu nu aveam energia necesară să trec prin atâta bătaie de cap. Adevărul e că tânjeam după atenție, dar refuzam să mă umilesc cerând asta. Aș fi fost pedepsită dacă dădeam semne de suferință, știam asta. Așa că eram cuminte. Făceam ceea ce trebuie să fac. Mă revoltam pe tăcute, în gândurile mele. Părinții mei abia dacă observau că exist. Odată, pe când eram la toaletă, i-am auzit cum șușoteau în hol.

Ai văzut că are două pete pe bărbie? l-a întrebat mama pe tata. Nu suport să mă uit la ele. Sunt așa de roz.

– Dacă îți faci griji, du-te cu ea la un dermatolog, i-a răspuns tata.

După câteva zile, menajera noastră mi-a adus un tub de Clearasil. Era dintre cele colorate.”

Semnal editorial 162: Noutăți în colecția Clasici Contemporani Litera – Jean-Paul Dubois, Rachel Cusk, Otessa Moshfegh, Fernando Aramburu, Santiago H. Amigorena

Fiecare cu povestea lui

Paul Hansen execută o pedeapsă de doi ani într-o închisoare din Montréal, unde împarte o celulă cu Patrick Horton, un Hell’s Angel încarcerat pentru crimă.

Înapoi în timp: Hansen este superintendent la L’Excelsior, un imobil în care își desfășoară talentele de portar, infirmier, grădinar, factotum și – mai mult decât atât – confesor și consolator al celor aflați în suferință. Când nu este ocupat să-i ajute pe rezidenții din L’Excelsior sau să întrețină clădirea, se alătură Winonei, partenera sa care, la manșa avionului ei, îl poartă în înaltul cerului, deasupra norilor. Dar în curând totul se schimbă. Un nou administrator este ales la L’Excelsior, iar conflictele încep să apară. Și inevitabilul se întâmplă.

O biserică invadată de nisipuri, o mină de azbest, meandrele unui fluviu de culoare argintie, valurile sonore ale unei orgi alcătuiesc diferitele peisaje în care are loc acest roman.

Fiecare cu povestea lui este una dintre cele mai frumoase cărți ale lui Jean-Paul Dubois. Descoperim un scriitor animat de simțul acut al fraternității și de un sentiment de revoltă la adresa oricăror forme de nedreptate.

„Fiecare cu povestea lui este un roman melancolic și luminos. Toate elementele care dezvăluie viziunea asupra lumii a lui Jean-Paul Dubois se regăsesc în carte: familia, orașul Toulouse, Canada, natura, melancolia, zeflemeaua și umorul său irezistibil.“ Le Figaro

Dubois are umanitatea adânc înrădăcinată în suflet, dar nu-și face nici o iluzie. […] Tocmai de aceea cocktailul său de umor, inteligență și emoție, servit cu o eleganță fals dezinvoltă, este încă o dată atât de reușit.“ BibliObs

Cel mai nou roman al lui Jean-Paul Dubois, plin de o tandră disperare, ne lasă o dulce impresie de farmec irezistibil.“ Culturebox

Data apariției: Jun 2020

Tip copertă: Broșată

Format: 127×197

Nr. pagini: 256

ISBN: 978-606-33-5785-5

Colectie: Clasici Litera

Traducător(i): Andreea Năstase

Excelență

Într-un avion, o femeie ascultă povestea vieții străinului aflat pe scaunul de lângă ea. Acesta îi istorisește lucruri legate de munca și căsnicia sa, îi relatează noaptea înfricoșătoare pe care tocmai a petrecut-o îngropând câinele familiei.

Femeia este Faye, o scriitoare aflată în drum spre Europa pentru a promova cartea pe care tocmai a publicat-o. Odată ajunsă la destinație, conversațiile pe care le poartă cu oamenii pe care îi întâlnește – despre artă și politică, despre familie și dragoste, despre tristețe și bucurie, despre dreptate și nedreptate – includ cele mai profunde întrebări pe care și le pun ființele umane. Aceste conversații, ultima dintre ele cu fiul ei, conduc la un punct culminant dramatic și impresionant.

Excelență, ultima parte a trilogiei care mai cuprinde volumele Schiță și Tranziție, este un roman de o forță copleșitoare, una dintre marile realizări ale prozei contemporane.

„Odată cu lansarea volumului Excelență, aceste trei romane pot fi acum apreciate – și vor fi cu siguranță – ca făcând parte din capodoperele literare ale vremii noastre.“ Washington Post

„Cutremurătoare într-un mod discret și uluitoare din punct de vedere intelectual… Scriitura lui Cusk este cristalină și precisă… Aceste romane sunt printre cele mai importante scrise în acest secol.“ The Globe and Mail

„Un final triumfător pentru o trilogie ambițioasă și neconvențională consolidează poziția lui Cusk ca unul dintre cei mai originali scriitori de ficțiune din zilele noastre.“ Toronto Star

„Excelență atinge un fel de perfecțiune formală. Rareori un singur cuvânt al prozei sale excepționale pare nelalocul lui… Cusk a triumfat în finalizarea acestei trilogii magistrale.“ Slate

Data apariției: Jun 2020

Tip copertă: Broșată

Format: 127×197

Nr. pagini: 240

ISBN: 978-606-33-5829-6

Colectie: Clasici Litera

Traducător(i): Adriana Bădescu

Un an de odihnă și relaxare

Naratoarea din Un an de odihnă și relaxare ar trebui să fie fericită, nu-i așa? E tânără, zveltă, drăguță, proaspăt absolventă a Universității Columbia, cu o slujbă lejeră la o galerie de artă nonconformistă, locuiește într-un apartament din Upper East Side din Manhattan, plătit, la fel ca restul nevoilor sale, din banii moșteniți. Dar există o gaură neagră și absurdă în inima ei, și nu doar din cauza pierderii părinților sau a felului în care iubitul ei de pe Wall Street o tratează ori a relației sadomasochiste cu cea mai bună prietenă a sa, Reva. Este anul 2000 într-un oraș bogat și plin de posibilități; ce-ar putea merge atât de anapoda?

Un an de odihnă și relaxare este un răspuns viguros la această întrebare. Povestind cum a petrecut eroina sa un an sub influența unei combinații cu adevărat nebunești de medicamente menite să o vindece de alienarea acestei lumi, Ottessa Moshfegh ne arată cât de rezonabilă, chiar necesară, poate fi alienarea. Deopotrivă tandru și amuzant, nemilos și plin de compasiune, romanul prezintă eforturile unei tinere de a se proteja de metehnele lumii, cufundându-se într-o lungă hibernare cu ajutorul uneia dintre cele mai nepricepute psihoterapeute din analele literaturii și a melanjului de medicamente pe care aceasta i le prescrie.

„Într-o proză precisă, seacă, lipsită de podoabe, care amintește de structura ritmică a lui Joan Didion și de candoarea lucidă a lui Mary Gaitskill, Moshfegh prezintă viața interioară fără noimă a unei eroine narcisiste, care în același timp se urăște pe sine și e ostentativă… Un an de odihnă și relaxare e o comedie neagră urbană convingătoare, o satiră pătrunzătoare, plămădită din pasaje de o sobrietate morbidă, ca un fel de amestec pervers dintre Totul despre sex și Recviem pentru un vis. Joyce Carol Oates, The New York Review of Books

„Un triumf straniu și înviorător… Moshfegh scrie cu o inteligență singulară și cu o claritate care, luată de una singură, ar fi mai mult decât îndeajuns. Însă forța cumulată a narațiunii ei este o adevărată revelație: tristă, amuzantă, uluitoare și de neuitat.“ Entertainment Weekly

Data apariției: Jun 2020

Tip copertă: Broșată

Format: 127×197

Nr. pagini: 304

ISBN: 978-606-33-5719-0

Colectie: Clasici Litera

Traducător(i): Călin-Andrei Popa

Patria

În ziua în care ETA anunță încetarea acțiunilor armate, Bittori se duce la mormântul soțului ei, Txato, asasinat de teroriștii basci, ca să-i spună că se va întoarce definitiv acasă, în sat. Dar va putea ea să conviețuiască din nou cu cei care, departe de a-și asuma vreo vină, culpabilizează și resping familia victimei? Va afla vreodată cu certitudine cine a fost cel care i-a ucis soțul? Prezența lui Bittori are un efect răscolitor asupra celor din sat și mai ales asupra lui Miren, prietena ei de o viață, al cărei fiu, Joxe Mari, este închis pentru terorism și acuzat de fapte care alimentează cele mai negre gânduri ale lui Bittori.

Structurat în secțiuni scurte care pun lumina, pe rând, asupra fiecăruia dintre numeroasele personaje, a căror evoluție este urmărită pe parcursul a mai mult de două decenii, romanul Patria dezvăluie cu o tehnică strălucită dilemele morale cu care se con fruntă cele două familii. Atingând doar în măsura strict necesară contextul istoric al faptelor, Aramburu se concentrează mai ales pe complexitatea psihologică a personajelor.

Aclamat pe plan internațional, romanul lui Fernando Aramburu evocă istoricul nesoluționat al violențelor terorismului basc tran spus într-o relatare fictivă a unor fapte care au distrus vieți, lansând astfel o dezbatere asupra adevărului istoric și asupra reconcilierii.

„Complex și provocator… etalând o dinamică sofisticată, asemenea unei maree, care, cu fiecare flux și reflux, lasă noi indicii în nisip.“ The Washington Post

„Un roman plin de forță care își revendică rolul de relatare ficțională definitivă asupra tulburărilor din Țara Bascilor… Aramburu țese cu măiestrie poveștile în capitole scurte, percutante, care îl poartă pe cititor înainte și înapoi, în timp.“ The Economist

„O operă literară memorabilă, profund umană.“ Kirkus Reviews

Data apariției: May 2020

Tip copertă: Broșată

Format: 127×197

Nr. pagini: 720

ISBN: 978-606-33-5640-7

Colectie: Clasici Litera

Traducător(i): Marin Mălaicu-Hondrari

Ghetoul interior

În Ghetoul interior, Santiago H. Amigorena îndrăznește să-și arunce personajul, pe Vicente Rosenberg, în vârtejul unei introspecții dureroase, violente pe alocuri, în căutarea unei justificări pentru ceea ce nu poate fi cuprins cu mintea: oroarea supremă a secolului XX, Holocaustul.

Oscilând între normalitate și depresie adâncă, strivit între două lumi, cea interioară și cea exterioară, cea a vinovăției și cea a inocenței, între Bătrânul Continent și Lumea Nouă, eroul se refugiază într-o tăcere aparent fără întoarcere. Efortul de raționalizare îl conduce la chestionarea propriei identități, astfel că, obosit să fie polonez, Vicente se detestă pentru a fi visat să devină german și ajunge să-și urască identitatea evreiască. Numai iubirea, celălalt mare mister, reversul fecund al violenței și barbariei sterile, îl poate elibera de el însuși.

Cartea, cu puternice tușe autobiografice, se citește dintr-o răsuflare. Forța evocativă a autorului, stilul său direct, ce nu ocultează însă reflecția asupra condiției umane, captivează încă de la primul paragraf. Dincolo de lectură, cititorului i se propune o experiență formatoare și transformatoare.

„Santiago H. Amigorena dezvăluie în Ghetoul interior o dramă familială cumplită, așterne cuvinte simple și noi peste traumatismul colectiv, leagă intimul de universal. Este o carte bulversantă, trebuie s-o spunem… și s-o citim!“ Héléna Villovitch, Elle

„Santiago H. Amigorena își dezleagă astăzi bunicul de jurământul de tăcere și ne îngăduie să auzim vocea, atât de disperată și de demnă, a străbunicii sale. Mai mult, le reunește în această carte cu accente de kadiș, pe care le-o încredințează copiilor săi astfel încât aceștia să știe de unde vin și cu cine seamănă.“ Jérôme Garcin, L’Obs

Data apariției: May 2020

Tip copertă: Broșată

Format: 127×197

Nr. pagini: 192

ISBN: 978-606-33-5638-4

Colectie: Clasici Litera

Traducător(i): Andreea Năstase

Lecturi 224: Geraldine Brooks – Glasul de taină

Glasul de taină

Geraldine Brooks – Glasul de taină (The Secret Chord, 2015) 480p., TPB, 12.7×19.7, Litera, 2019, Colecția Clasici Contemporani Litera, Trad. Carmen Pațac, Red. Mihaela Serea, 33.92 (39.99) lei, ISBN: 978-606-33-4417-6

Nominalizări: Australian Book Industry Award (ABIA) Nominee for Literary Fiction 2016, Women’s Prize for Fiction Nominee for Longlist 2016

Nota Goodreads: 3.58 (14431 note)

Descrierea editurii: „Căzut în dizgrație și urmărit de oamenii regelui Saul, tânărul David, împreună cu un grup de apropiați, jefuiește satele Iudeei. Dacă i se opune rezistență, omoară fără ezitare. Într-o astfel de incursiune, Natan, băiatul care tocmai privise cum tatăl îi este ucis, vorbește cu un glas profetic care nu-i aparține, prorocind ascensiunea lui David la tronul Iudeei. Din acel moment, Natan este nedespărțit de soldatul, regele și poetul David, este confesor, martor și proroc al faptelor de vitejie, al victoriilor și al pierderilor, al nelegiuirilor și al ispășirilor celui care avea să lase posterității o legendă tulburătoare și cei peste o sută cincizeci de psalmi. După o muncă uriașă de documentare, cu o intuiție și o empatie ce transcend mileniile, Geraldine Brooks ne transportă într-o lume de demult pe care o însuflețește și o preschimbă pentru noi din manuscrise moarte într-o realitate vie.”

În cuvântul de încheiere, autoarea australiană Geraldine Brooks spune că legendarul personaj David trebuie să fi existat cu adevărat, altfel ar fi fost imposibil ca un popor să plăsmuiască un personaj cu atât de multe defecte pe care să și-l transforme în erou național. Exact cu această impresie rămâi după ce termini această extraordinară: că David este un personaj plin de defecte. Că acestea îi cam depășesc de departe calitățile, transformându-l însă, până la urmă, în om, nu într-un soi de semizeu, de personaj de legendă.

Pornind de la textele adunate mai târziu în Biblie, autoarea reconstituie formidabila poveste a celui care a strâns pentru prima dată laolaltă triburile scindate ale lui Israel și le-a transformat într-o națiune de care să țină cont toți vecinii. David a fost un copil chinuit. Rod al unui soi de viol, deși părinții săi erau soț și soție, David a crescut în calitate de mezin al familiei pe care tatăl său cel mult îl ignora, asta când nu-l plesnea fără motiv și nu-l alunga de lângă el, pedepsindu-l pentru orice nimic, iar frații săi aveau grijă să-i facă și ei tot timpul zile fripte. Așa că micul David a trăit cu spaima în suflet și n-a știut ce înseamnă dragostea de tată sau de frați. Mai târziu, printr-o împrejurare fericită și a unui cumul de coincidențe, David ajunge față în față cu faimosul Goliat. Ce s-a întâmplat mai departe știe toată lumea care a studiat religia în școală.

Geraldine Brooks alege însă să aștearnă atlfel povestea legendarului David. O spune la persoana întâi, însă prin glasul tânărului profet Natan, al cărui tată fusese ucis de David pentru că nu catadicsise să le dea trupelor sale merinde spre a-și continua misiunea de cucerire a noi și noi triburi și teritorii. Așadar, micul Natan își vede tatăl ucis, însă e sfătuit și acceptă să plece alături de David, al cărui profet și sfătuitor de încredere va deveni. Ne aflăm în vremuri în care se pare că Dumnezeu își transmitea voia prin gura unor aleși. Unul dintre acești aleși este tocmai Natan, pe care David, simțind oarece remușcări după ce-i omorâse tatăl, îl ia sub oblăduirea sa.

Și astfel ajungem să-i cunoaștem firea, temerile, faptele, metehnele, soțiile și copiii lui David. De la înfrângerea regelui Saul, pe care Domnul l-ar fi vrut înlocuit de David, și până hăt-departe, aventurile se țin lanț. Un fel de cronică alcătuită din amintiri, povestiri, fapte și întâmplări, ba chiar un soi de interviuri cu foste și actuale soții de-ale lui David, cu frații lui, cu mama sa, așa ajungem să-l cunoaștem nu doar pe legendarul David, ci, mai ales, pe omul David. Și ajungem să-i cunoaștem mai ales defectele, mai puțin faptele bune: afemeiat, pizmaș, încăpățânat, aprig la mânie, ușor influențabil cu alte ocazii, gata să-și trimită la moarte cel mai bun conducător de oști ca să poată pune mâna pe superba nevastă a acestuia după ce o văzuse scăldându-se, într-o noapte, pe acoperișul casei ei, gata să treacă cu vederea toate nenorocirile pe care le cauzau fiii săi cei netrebnici, chiar dacă lumea șușotea și strâmba din nas, gata să treacă sub tăcere crime oribile dacă acestea serveau intereselor sale și așa mai departe.

Mult mai departe. O viață de om spusă de profetul său. De profetul său care la un  moment dat se satură și se retrage departe de curte, de intrigi și de înjunghieri pe la spate, pentru a lua, la rândul său, sub aripa-i protectoare, pe cel care avea să devină un alt personaj de legendă. Cine, nu spun, vă las să vă răscoliți amintirile din școală sau din Biblie.

O superbă cronică istorică ce pare totuși combinată ori cu amintiri inventate, ori cosmetizată ca să sune mai bine, mai dur, mai interesant. Povestea începe destul de greu, e foarte dificil să reușești să ții minte multitudinea de personaje, de soții, de prieteni, de frați și de generali care au roluri mai mult sau mai puțin importante, în pofida faptului că ai o listă de personaje chiar la început de carte. Apoi, însă, după ce prinzi firul, povestea începe să te prindă și ajungi să dai pagină după pagină. Rezultatul final… mai mult decât mulțumitor. Mi-au rămas în minte pasaje, fraze, idei, prea multe ca să le enumăr aici, prea ample ca să încarc articolul cu ele. O excelentă frescă istorică ce mi-a adus aminte de faptul că, deși acum am ajuns acum să privesc cu uimire în ce s-a transformat predarea religiei în școală, obișnuiam să devorez asemenea povești. Fără a le analiza însemnătatea și implicațiile, desigur, căci vârsta mea era prea fragedă, ci doar lăsându-mă purtat de poveste. Așadar, povestea păstorului care a devenit Regele Iudeii.

Lecturi 198: Édouard Louis – O istorie a violenței

Édouard Louis – O istorie a violenței (Histoire de la violence, 2016) 256p., TPB, 12.7×19.7, Litera, 2019, Colecția Clasici Contemporani Litera, Trad. Alexandru Matei, Red. Ovidiu Șerban, 39.9 lei, ISBN 978-606-33-3764-2

Nominalizări: Lambda Literary Award Nominee for Gay Fiction (2019), Europese Literatuurprijs Nominee (2018)

Nota Goodreads: 3.76 (2198 note)

Descrierea editurii: „La doi ani de la publicarea romanului autobiografic „Sfârșitul lui Eddy Bellegueule”, care l-a propulsat pe Édouard Louis în atenția criticilor și a cititorilor din lumea întreagă ca unul dintre cei mai remarcabili tineri scriitori francezi, autorul revine cu o poveste șocantă. În seara zilei de 24 decembrie, când se întorcea acasă după o cină cu prietenii, Édouard întâlnește un necunoscut și îl invită în apartamentul său. Câteva ore mai târziu, într-un act de brutalitate neobișnuită, tânărul magrebian îl violează și încearcă să-l stranguleze. Bazându-se pe această experiență traumatizantă, autorul a făcut un exercițiu îndrăzneț de catharsis literar, nu doar pentru a analiza și a înțelege impulsurile cele mai josnice și mai scandaloase de care ființa umană este capabilă, ci și pentru a explora multiplele fațete ale violenței. Într-un impuls de sinceritate extremă, Édouard Louis depășește bariera pudorii și obține ceva care este la îndemâna a foarte puțini creatori: ne face să simțim și să gândim în același timp. Lipsită de orice reținere, mărturia lui este profund emoționantă și plină de inteligență, ceea ce face din O istorie a violenței, noul său roman autobiografic, una dintre cele mai repre – zentative opere ale timpului nostru.”

Poate ați observat că, de ceva vreme, pe blogul FanSF au început să apară recenzii și articole, știri și noutăți care nu mai au legătură strict cu SF-ul și fantasy-ul. Este o încercare de extindere a domeniului de activitate, pentru a nu mai rămâne doar în zona nișei-nișelor. Știu, unii mi-au reproșat că pentru asta intră sau intrau (unii au renunțat, între timp) pe acest blog, pentru a afla vești legate de SFFH. Ei bine, timpurile se schimbă, iar oamenii se schimbă și ei odată cu ele. Bine, blogul va rămâne în continuare axat în principal pe ceea ce îl definește, adică SF-ul și fantasy-ul, însă nu numai, așa cum am scris și când am schimbat tema de wordpress, nu cum mult în urmă: „Și Fantasy & Horror. Thriller & Mystery. Și Mainstream. Informații. Literatură de calitate, pur și simplu.”

Pornind de la această introducere, aș vrea să mai adaug ceva: încerc să scriu recenzii din care să reiasă, mai ales, ce anume mi-a plăcut la o carte. La urma urmei, o recenzie ar trebui să-l îndemne pe cititor să citească acea carte, nu să-l determine să fugă de ea. Bun, există și recenzii negative, care însă nu știu cui fac un serviciu. Și, mai departe, am să explic de ce-am ales până la urmă să scriu despre această carte, care, sincer să fiu, nu m-a dat absolut deloc pe spate: există cărți bune, dar care au subiecte incomode și, prin urmare, ajung să incomodeze o parte a cititorilor. Adică să nu le fie pe plac, până la urmă. Există cărți cu subiecte nu chiar interesante, însă stilul autorului a cucerit deja cititorii, autorii lor și-au format deja un public fidel, iar aceștia consumă absolut orice scornesc mințile acelor autori – imediat îmi vin în minte Dan Brown, Paulo Coelho sau Eric-Emmanuel Schmidt. Există însă și cărți proaste, pur și simplu, însă am grijă ce aleg să citesc, pe bază de recomandări și de gusturi comune, însă dacă am să încep să citesc una care mi se va părea proastă de la un capăt la altul (de obicei duc orice până la capăt), atunci voi alege să nu mai pierd timpul și scriind despre ea (poate cu excepția unui mini-review pe Goodreads). Și mai există și cărți cu subiecte interesante, însă stilul autorilor le transformă în cărți nu chiar interesante.

Și de două astfel de cărți m-am lovit în ultima perioadă: prima a fost „Apără-ți coroana” a lui Yannick Haenel (despre care am scris, nu demult, pe Bookblog), a doua este tocmai cartea de față, „O istorie a violenței”, scrisă de Édouard Louis, cel care a fost supranumit, după apariția romanului său de debut, „Sfârșitul lui Eddy Bellegueule” (apărut tot la editura Litera, în 2018), „copilul teribil al lumii literare franceze”. Analizându-i stilul, aș spune că pe bună dreptate. Tânărul scriitor Eddy Bellegueule, născut în 1992, cel care s-a transformat, în 2013, în Édouard Louis, are un stil aparte, direct, de impact și la obiect, fără a se feri să-și arate orientarea sexuală (de ținut totuși cont și de faptul că trăiește într-un alt tip de societate, mai deschis, mai tolerant, mai capabil să accepte și să nu judece imediat pe cineva care nu merge odată cu curentul general), însă, totodată, plin de introspecții, de amintiri și de paranteze, lucru pentru care, din ce-mi dau seama, a și ajuns să fie atât de apreciat în lumea literară franceză. Și nu numai, se pare.

Cum spuneam, chiar dacă pe mine stilul nu m-a prins, asta nu înseamnă că îi consider cartea una slabă. Înțeleg și motivul pentru care alții îl apreciază, înțeleg și faptul că subiectul cărții de față, unul extrem de șocant, în speță, este unul care prinde: tentativă de viol și de omor, rușine post-tentativă, mers la poliție, teama de-a se transforma într-un paria, într-o victimă neajutorată atât în fața polițiștilor, cât și în cea a prietenilor și a rudelor. Păi, cum așa, un tânăr plin de viață și de fibră, cu capul pe umeri, să invite un necunoscut de culoare la el în apartament, să-l lase să-și facă mendrele cu el, să-l lase să-i fure telefonul și el doar să-l dojenească, să încerce să-i găsească scuze, că e și el amărât, săracul, că poate n-a vrut să-i fure telefonul, că poate nu-i place că-l violează și tot așa? Păi până unde poate merge sentimentul de rușine, de culpabilitate și de găsire de scuze și care e punctul în care trebuie să spui stop! acum nu mai este în regulă?

Însă nu despre asta este vorba, de fapt, în toată povestea. Autorul nu începe să se victimizeze, să se lamenteze și să strige după ajutor în gura mare. Nu, el încearcă și reușește destul de bine să realizeze un exercițiu de imaginație, lăsând deoparte, de multe ori, de-a lungul poveștii, descrierea experienței traumatizante propriu-zise, cazul în sine al maghrebianului care l-a violat, extrapolând și încercând să analizeze, în schimb, ce îi determină pe anumiți indivizi cu aspect pașnic și caractere aparent liniștite să o ia la un moment dat razna și să comită fapte de o violență extraordinară. Ce declic se petrece în mintea lor în acel moment și ce-i împinge să scoată pistolul, cuțitul și așa mai departe și să le facă rău tocmai celor care s-au comportat frumos cu ei, care i-au tratat ca pe niște egali? Și uite așa, mergând în urmă, în copilăria și-n tinerețea nu chiar plăcute de care tânărul Eddy Bellegueule a avut parte (de-a lungul căreia, și el, autorul, a comis mici găinării, jafuri și măgării), se ajunge la o istorie a violenței.

M-am așteptat la altceva, recunosc. Mai ales după vâlva care s-a creat la noi în jurul primului volum al tânărului autor francez. Poate ar fi trebuit să încep cu acel volum. Cine știe? Cred că am să-l citesc și pe acela, să văd ce se întâmplă și acolo. Poate că stilul are să mă prindă, până la urmă, și am să înțeleg că asta e literatura adevărată. Deși nu neapărat. Poate că or să înceapă să-mi placă și autorii francezi de mainstream, nu doar cei de romane polițiste. Din nou, cine știe? Poate că am să ajung la concluzia că e suficient un artificiu tehnic, cum a fost modul ingenios în care autorul s-a detașat de povestea oribilă, lăsând-o pe sora lui să povestească mare parte a întâmplării (Clara, sora lui, îi povestește soțului ei ce-a pățit Édouard, protagonistul, luând parcă de pe umerii acestuia povara și amintirea îngrozitoare, pentru a nu-l mai sili pe el să mai treacă o dată prin acea întâmplare marcantă), și, astfel, să-i mai dau o șansă autorului. Am relatat la rece, am așteptat să treacă timpul, să nu scriu dintr-un impuls. La cald, mi s-a părut o poveste insuficient exploatată. La rece, am ajuns să cred că s-ar fi putut obține mult mai mult de la ea, dar că, totodată, Édouard Louis este un autor de urmărit. Și, ca o concluzie, cred că un cititor se poate educa în timp. Că gusturile unui cititor se schimbă și se educă de-a lungul timpului. Citind, citind și iar citind, chiar dacă viața e scurtă și nu ai timp să citești tot ce apare și nici măcar tot ce vrei să citești din ceea ce apare, îți educi gusturile. Și dacă vrei să și scrii despre cărți, trebuie să fii un cititor educat.

Celor care suferă orice formă de abuz din partea altora nu trebuie să le fie rușine că au fost abuzați. Rușine ar trebui să le fie celor care le-au abuzat, care au profitat de bunătatea, de naivitatea sau de neputința victimelor. Și cei care au curajul să ridice capul, să treacă peste sentimentul de culpabilitate (fals indus) și de rușine și să aibă tăria de-a se plânge unui prieten, unei rude, polițiștilor, medicilor care îi îngrijesc sau psihologilor care îi vor trata, dacă se ajunge până acolo, merită să fie aplaudați pentru acest curaj. Cu atât mai mult atunci când ajung și să scrie o carte despre o astfel de experiență traumatizantă, care te marchează pe viață, cum a procedat Édouard Louis.

Editura Litera la Bookfest 2019

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Dublă ocazie de sărbătoare la această ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest: Editura Litera își așteaptă cititorii cu cele mai noi titluri ale sezonului și aniversează trei decenii de carte.
În perioada 29 mai- 2 iunie, standul Editurii Litera din Pavilionul B2 Romexpo este pregătit cu peste 1000 de volume, titluri noi, cărți-eveniment, lansări, reduceri și concursuri aniversare. Continuă lectura

Editura Litera la Gaudeamus 2018

Fotografia postată de Editura Litera.

EDITURA LITERA LA GAUDEAMUS 2018: NOUTĂȚI
În perioada 14-18 noiembrie, Editura Litera vă așteaptă la standul său din cadrul Târgului de carte Gaudeamus­ din Pavilionul Central Romexpo, cu peste 1400 de volume, noutăți din toate domeniile, cărți-eveniment, lansări, sesiuni de autografe, reduceri și concursuri cu premii garantate. Continuă lectura