Fragment Sarah Pinborough – Prietena mea de suflet

Prietena mea de suflet

Lisa trăiește pentru fiica ei Ava, pentru slujbă și pentru cea mai bună prietenă a sa, Marilyn.

Un client chipeș se arată interesat de ea, iar Lisa începe să viseze la o viață alături de el. Poate acum e pregătită. Poate ar trebui să aibă din nou încredere în cineva. Poate a venit vremea să lase în urmă secretul îngrozitor din trecut.

Atunci când fiica ei salvează un băiețel de la înec și imaginile apar la toate emisiunile de știri, unde le poate vedea oricine, lumea Lisei se prăbușește.

Pe neașteptate, tot ce a realizat e în pericol, iar Lisa se vede nevoită să-și înfrunte trecutul pentru a salva ceea ce iubește, fără să știe în cine poate avea încredere.

Dar cineva trage sforile. Și acel cineva a hotărât că atât Lisa, cât și Ava trebuie să sufere.

Pentru că, în urmă cu mult timp, Lisa și-a încălcat o promisiune. Iar unele promisiuni nu trebuie încălcate… 

„Un roman incitant și plin de tensiune… Angoasa se construiește implacabil… Prietena mea de suflet este fără rezerve feminist, pus în mișcare de relațiile puternice dintre femei, la bine și la rău. Amatorii de romane psihologice de suspans îl vor adora.“ Booklist

Pe măsură ce narațiunea se țese în jurul celor trei personaje, cititorii sunt atrași tot mai mult în înlănțuirea lor de secrete și minciuni… Fanii fulminantului roman de debut al lui Pinborough, Prin ochii ei, nu vor fi dezamăgiți. Prietena mea de suflet e un thriller plin de nerv și de răsturnări de situație...“ Library Journal

„Cartea lui Pinborough posedă invariabil o calitate suprarealistă, ca de vis… Felul cum jonglează cu perspective multiple arată un entuziasm enorm, iar modul de a povesti este tot atât de sigur ca întotdeauna.“ The Guardian

Data apariției: Jul 2020

Tip copertă: Broșată

Format: 130×200

Nr. pagini: 400

ISBN: 978-606-33-5789-3

Colectie: Buzz Books

Traducător(i): Călin‑Andrei Popa

FRAGMENT ÎN AVANPREMIERĂ

1

DUPĂ

EL

Târfa.

Apucă marginea hârtiei atât de strâns încât rândurile ordonate de cuvinte scrise îngrijit se răsucesc într‑o suită ciudată de zigzaguri care mănâncă unele fraze, în timp ce pe altele le scot în evidență, ca și cum ar vrea să‑și bată joc de el.

Nu mai pot să fac față.

Ești prea furios.

Mă sperii atunci când mă rănești.

Nu te mai iubesc.

Pământul se clatină, iar respirația îi e din ce în ce mai sacadată pe măsură ce se apropie de sfârșit.

Nu veni după mine. Nu încerca să dai de mine. Nu încerca să ne găsești pe nici una din noi.

Citește scrisoarea de trei ori până să priceapă. Ea a plecat. Ele au plecat. Știe că acesta e adevărul – simte noua pustietate din casă –, dar tot se grăbește să caute prin camere, deschizând dulapuri și sertare. Nu e nici urmă de ea; nici pașaport sau carnet de conducere, nici unul dintre lucrurile acelea importante care‑i definesc viața.

Nu încerca să ne găsești pe nici una din noi.

Revine la masa din bucătărie și mototolește scrisoarea, sufocându‑i cuvintele în pumnul său încleștat. Are dreptate. E nervos. Mai mult decât nervos. E furios. Simte un fel de căldură glacială înăuntrul său. Se uită pe fereastră afară, cu ghemotocul de hârtie umedă mototolită în palma transpirată. Votcă. Are nevoie de niște votcă.

În timp ce bea, un plan germinează în solul întunecat al minții lui și începe să crească.

Nu are nici un drept să îi facă așa ceva. Nu după toate greutățile prin care au trecut împreună.

O s‑o distrugă pentru asta.

2

ACUM

LISA

– La mulți ani, scumpa mea, îi zic din ușă.

E abia ora șase și jumătate și sunt încă amețită de somn, dar bucătăria mea zumzăie de exuberanță adolescentină. E ca un val învolburat care mă lovește în față. Nu‑mi amintesc să fi avut vreodată foarte multă energie. E un sentiment plăcut. Plin de speranță și încredere.

– Nu trebuia să te trezești, mamă. Tocmai plecam.

Îmi zâmbește în timp ce se apropie ca să mă sărute pe obraz, învăluindu‑mă într‑un nor de miros de șampon de măr și deodorant cu aromă fructată, dar pare cam obosită. Poate că se străduiește prea mult. Se apropie examenele pentru GCSE, iar cu antrenamentele de înot de dimineața și seara de câteva ori pe săptămână, timpul petrecut cu fetele și mersul la școală, abia dacă mai reușesc să o văd. Ceea ce, îmi tot spun, e exact cum ar trebui să fie. Se maturizează. Rupe cordonul ombilical. Trebuie să învăț să‑i dau drumul. Dar e greu. Foarte mult timp am fost noi două împotriva întregii lumi. Iar acum lumea se află aproape la îndemâna ei.

– Doar nu în fiecare zi fetița mea împlinește șaisprezece ani, îi zic în timp ce umplu ceainicul și îi fac cu ochiul.

Își dă ochii peste cap s‑o vadă Angela și Lizzie, dar știu că e fericită că mă trezesc în continuare să o pregătesc pentru școală. A crescut, dar încă e copilașul meu.

– Și oricum, adaug eu, azi am prezentarea aceea importantă la serviciu, așa că trebuie să plec devreme.

Sună un telefon. Toate cele trei capete se apleacă spre ecrane, iar eu mă întorc din nou la ceainic. Știu că există un băiat pe nume Courtney în viața Avei. Încă nu mi‑a spus nimic despre el, dar am văzut un mesaj atunci când și‑a lăsat telefonul pe masa din bucătărie săptămâna trecută, un lucru extrem de rar. Obișnuiam să‑i mai verific telefonul din când în când, atunci când puteam, dar acum folosește o parolă și oricât de mult mă doare să admit, are dreptul la o viață privată. Trebuie să învăț să am încredere că mintea strălucitoare a fiicei mele o s‑o ferească de belele.

– Vrei să primești cadourile acum sau diseară la Pizza Express? o întreb.

Ava ține strâns niște punguțe de cadou din care ies bucăți de hârtie colorate, dar nu‑mi spune ce i‑au dat prietenele ei. Poate mai târziu o s‑o facă. Acum câțiva ani ar fi alergat ca să‑mi arate. Dar nu și acum. Timpul trece. Am aproape patruzeci de ani, iar Ava are șaisprezece. În curând o să zboare din cuibul meu.

– Jodie e afară, zice Angela, ridicându‑și privirea din iPhone. Ar trebui să mergem.

– Diseară e bine, răspunde Ava. N‑am timp acum.

Îmi zâmbește, iar mie îmi trece prin minte că într‑o

zi o să fie foarte frumoasă. Pentru o clipă, mi se strânge brusc inima în piept la gândul că o s‑o pierd, așa că mă concentrez asupra amestecatului în ceai, după care verific printurile pentru prezentare de pe masă în timp ce fetele își iau gecile, echipamentele pentru înot și ghiozdanele.

– Ne vedem diseară, mamă, îmi strigă Ava peste umăr în timp ce dispare în hol, iar eu simt o pală de aer umed venind de afară.

Dintr‑un capriciu, mă duc după geantă și scot o bancnotă de douăzeci de lire și ies după ele, lăsând ușa din față închisă doar cu zăvorul.

– Ava, așteaptă! Sunt doar în cămașa de noapte subțire, dar mă duc după ea pe alee, fluturând bancnota. Pentru tine și pentru fete. Înainte de școală, duceți‑vă să mâncați ceva bun la micul dejun.

– Mulțumesc!

Cuvântul rostit de Ava este numaidecât urmat de ecoul vocilor celorlalte care se înghesuie în mașina lui Jodie, blonda minionă de la volan, iar eu rămân în poarta deschisă a casei noastre. Abia dacă reușesc să urce toate înainte ca Jodie să pornească, iar eu tremur aproape imperceptibil în timp ce le fac cu mâna. Conduce cu viteză și nu cred că a avut timp să‑și verifice oglinzile. Oare Ava și‑a pus centura? Griji, griji. Asta sunt eu. Nu‑și dau seama cât de importantă e viața. Cât de importante sunt ele. Cum ar putea? Atât de tinere și cu vieți atât de fericite.

E vară, dar cerul e cenușiu și amenință cu alte ploi, făcând să se simtă răcoarea. Mă uit după ele până când Jodie ia colțul și tocmai dau să mă întorc în căldura casei, când văd o mașină parcată pe strada noastră liniștită, chiar în spatele meu. Simt furnicături pe piele. Străină. Bleumarin. Nu e o mașină pe care s‑o mai fi văzut până acum. Le știu pe toate de pe strada noastră. A devenit un fel de obicei să observ astfel de lucruri. Mașina aceasta e nouă.

Inima îmi bate cu putere în piept, ca o pasăre care se izbește într‑un geam. Rămân nemișcată; nu e luptă sau fugi, ci groază. Motorul mașinii e oprit și cineva se află în spatele volanului. Destul de masiv. E mult prea departe ca să îi văd fața. Oare mă privește? În capul meu e un zumzet ca de muște și încerc să‑mi recapăt suflul. În timp ce panica amenință să mă copleșească, un bărbat, încă îmbrăcându‑se cu un sacou în timp ce încearcă să‑i facă semn cu mâna șoferului, iese de pe aleea sa de acces. Motorul pornește. Numai atunci când se pune în mișcare observ o bandă subțire pe una dintre părți. EezyCabs.

Valul de ușurare aproape mă face să izbucnesc în râs. Aproape.

„Ești în siguranță“, spun când taxiul trece prin fața mea fără ca nimeni dinăuntru să se uite în direcția mea. „Ești în siguranță, la fel și Ava. Trebuie să te relaxezi.“

Evident, este mai ușor de zis decât de făcut. Am învățat asta odată cu trecerea anilor. Frica nu trece niciodată cu adevărat. Am mai avut momente de liniște în care aproape că puteam să uit trecutul, dar apoi o ocazie aleatorie declanșează un atac de panică și îmi dau seama că, de fapt, fusese întotdeauna acolo, ca o pojghiță de smoală încinsă lipită de mucoasa stomacului. Recent, am început să am acest sentiment, o neliniște care mă tulbură, ca și cum ar trebui să știu că ceva este în neregulă, deși nu reușesc să‑mi dau seama exact ce. Poate că eu sunt de vină. Vârsta.

Lecturi 241: Otessa Moshfegh – Un an de odihnă și relaxare

Un an de odihnă și relaxare

Otessa Moshfegh – Un an de odihnă și relaxare (A Year of Rest and Relaxation, 2018) 304p., TPB, 12.7×19.7, Litera, 2020, Colecția Clasici Contemporani Litera, Trad. Călin-Andrei Popa, Red. Mariana Petcu, 49.9 lei, ISBN: 978-606-33-5719-0

Nominalizări: Wellcome Book Prize Nominee for Shortlist (2019), Goodreads Choice Award Nominee for Fiction 2018

Nota Goodreads: 3.68 (70.366 note)

Descrierea editurii:Naratoarea din Un an de odihnă și relaxare ar trebui să fie fericită, nu-i așa? E tânără, zveltă, drăguță, proaspăt absolventă a Universității Columbia, cu o slujbă lejeră la o galerie de artă nonconformistă, locuiește într-un apartament din Upper East Side din Manhattan, plătit, la fel ca restul nevoilor sale, din banii moșteniți. Dar există o gaură neagră și absurdă în inima ei, și nu doar din cauza pierderii părinților sau a felului în care iubitul ei de pe Wall Street o tratează ori a relației sadomasochiste cu cea mai bună prietenă a sa, Reva. Este anul 2000 într-un oraș bogat și plin de posibilități; ce-ar putea merge atât de anapoda?

Un an de odihnă și relaxare este un răspuns viguros la această întrebare. Povestind cum a petrecut eroina sa un an sub influența unei combinații cu adevărat nebunești de medicamente menite să o vindece de alienarea acestei lumi, Ottessa Moshfegh ne arată cât de rezonabilă, chiar necesară, poate fi alienarea. Deopotrivă tandru și amuzant, nemilos și plin de compasiune, romanul prezintă eforturile unei tinere de a se proteja de metehnele lumii, cufundându-se într-o lungă hibernare cu ajutorul uneia dintre cele mai nepricepute psihoterapeute din analele literaturii și a melanjului de medicamente pe care aceasta i le prescrie.”

Oare câți dintre noi, ajunși la maturitate, cu copii și joburi solicitante, care probabil ne fac să cădem seara frânți de oboseală, nu am visat la o lungă vacanță, cât mai lungă, chiar și de un an, în care să nu mai trebuiască să facem nimic, ci doar să spunem stop la toate, să fugim de cotidian, de joburi, de autobuze, înghesuială, forfotă și agitație, și să rămânem doar cu noi înșine, cu gândurile noastre? Să ne luăm, așa cum își ia protagonista acestei povești, care rămâne nenumită pe parcursul întregii cărți, un așa-zis an sabatic: un an în care punem totul pe pauză.

Personajul principal, așa cum o spune și descrierea cărții, ar trebui să fie fericit și să ducă o viață plină de împlinire: are un corp superb, este frumoasă, are un job ușor la o galerie de artă în care expun cei mai nonconformiști artiști și ea nu trebuie să-și bată prea tare capul cu expozițiile și ar putea trăi lejer cu banii moșteniți de la părinții decedați mult prea devreme. Are un apartament bine plasat în New York, însă nu prea are prieteni.

În afară de Reva, o tânără ce are și ea problemele ei personale, deși încearcă să o facă pe tipa dârză și independentă. Însă spoiala de fericire a protagonistei e repede îndepărtată de decizia ei de a-și da demisia (în stil mare) de la galeria de artă la care lucra și de a se retrage în culcușul ei din apartamentul cel confortabil, pentru „a se odihni”, cum se exprimă ea. Căci a cuprins-o o oboseală, o lehamite de viață cum nu am mai întâlnit poate la niciun personaj literar de o bună bucată de vreme încoace. Spaimele și angoasele se strâng în pragul ușii ei și somnul pare că îi dă târcoale când ți-e lumea mai dragă. Și tot ce își dorește este să doarmă. Ore peste ore, zile întregi dacă se poate, și să nu mai iasă afară decât până la magazinul egiptenilor din colț, de unde să își cumpere două cafele și să își ia ceva de-ale gurii.

Descoperim cu stupoare că o tânără sănătoasă, proaspăt ieșită de pe băncile facultății, nu poate dormi decât cu ajutorul unor cocteiluri de medicamente care pe majoritatea dintre noi i-ar trimite direct la urgențe sau la un centru de dezintoxicare. Așa că apelează la serviciile primei psihoterapeute întâlnite în cale, ca să-și rezolve problemele cu somnul (și pe cele psihice, pentru că e clar că are destule). Din păcate, dă tocmai peste cea mai incompetentă și mai nepăsătoare psihoterapeute a Americii, care, fără a-i verifica istoricul medical și psihiatric și fără a-i face evaluări serioase, îi prescrie, pe bandă rulantă, grămezi de pilule cu denumiri din cele mai periculoase.

Din păcate pentru ea, din fericire pentru noi, cititorii. Căci de aici pornește cu adevărat povestea. Altminteri, fără medicamente, fără dilemele interioare care se ivesc pe parcurs, fără umorul negru iscat de conversațiile cu cea care ar trebui de fapt să o ajute, fără relația abuzivă cu iubitul la care dă fuga ori de câte ori simte nevoia de nițică activitate, dar care o tratează mai mereu ca pe un gunoi, fără gențile și hainele contrafăcute ale prietenei (singura) sale Reva și fără aducerile aminte despre relația (inexistentă) dintre protagonistă și părinții ei (sursa tuturor problemelor sale, până la urmă, îmi închipui eu și dă de înțeles și personajul), ce ar mai fi ieșit?

În niciun caz un roman de Otessa Moshfegh. De ale cărei povești am prins drag de când am citit „Eileen” (despre care am scris pe Bookblog acum ceva vreme), o poveste despre depresii și depresivi, care o cotește în bizar și șochează printr-un final halucinant. Și aici mi-am închipuit că se va ivi ceva anormal, ceva care să surprindă și să schimbe un final care, în mod normal, la câți munți de medicamente băga în el personajul principal, ar fi trebuit să îl reprezinte moartea protagonistei în urma unei supradoze.

Dar m-am luat cu „Eileen” și cu finaluri șocante și am uitat să insist asupra unui aspect de la care pleacă problemele protagonistei poveștii: părinți indiferenți și reci, care nu se gândesc decât la ei sau care nu găsesc sau nu le pasă sau nu vor să găsească un mod de a comunica, de a stabili o relație de apropiere cu copiii lor, creează copii care, ajunși adulți, sunt condamnați să le repete greșelile. Cu consecințe cât se poate de grave. Cum e cazul aici. Inadaptarea la cotidian, la condițiile sociale, depresia, lipsa de încredere în sine însuși și în ceilalți, imposibilitatea de-a stabili o relație cât de cât normală cu cei din jur, cu partenerul de v

iață, cu prietenii cei mai apropiați, chiar și când aceștia insistă să te salveze, toate astea sunt consecințele unor probleme vârâte sub preș și netratate la timp. Iar rezultatul… Rezultatul e tragi-comic. De la un capăt la altul.

Însă e anul 2000, apoi final de an 2000, apoi trec câteva luni din 2001. Și atunci s-a produs declicul, am început să intuiesc finalul. Deloc dezamăgitor, de altfel. Abia aștept să citesc următoarea poveste imaginată de Otessa. Poveștile ei, deși teribil de deprimante, de întunecate și de apăsătoare, au personaje extraordinar de interesante și reprezintă adevărate cazuri clinice, demne de studiat pe îndelete. Recomandată!

„Puteam să mă revolt dacă aș fi vrut. Puteam să-mi vopsesc părul violet, să ajung să fiu exmatriculată de la liceu, să nu mai mănânc, să-mi pun un inel în nas, să curvăsăresc și tot așa. Am văzut alți adolescenți făcând asta, dar eu nu aveam energia necesară să trec prin atâta bătaie de cap. Adevărul e că tânjeam după atenție, dar refuzam să mă umilesc cerând asta. Aș fi fost pedepsită dacă dădeam semne de suferință, știam asta. Așa că eram cuminte. Făceam ceea ce trebuie să fac. Mă revoltam pe tăcute, în gândurile mele. Părinții mei abia dacă observau că exist. Odată, pe când eram la toaletă, i-am auzit cum șușoteau în hol.

Ai văzut că are două pete pe bărbie? l-a întrebat mama pe tata. Nu suport să mă uit la ele. Sunt așa de roz.

– Dacă îți faci griji, du-te cu ea la un dermatolog, i-a răspuns tata.

După câteva zile, menajera noastră mi-a adus un tub de Clearasil. Era dintre cele colorate.”

Semnal editorial 175: 2 noi romane în colecția Buzz Books, la editura Litera – Daniel Silva & Sarah Pinborough

Fata cea nouă

Într-o școală exclusivistă din Elveția, misterul înconjoară identitatea frumoasei fete care sosește în fiecare dimineață într-o limuzină, cu o escortă demnă de un șef de stat. Se spune că este fiica unui om de afaceri prosper. În realitate, tatăl ei este Khalid bin Mohammed, prințul moștenitor al Arabiei Saudite. Cândva lăudat pentru reformele îndrăznețe, acum este hulit pentru rolul lui în asasinarea unui jurnalist disident. Iar când unica lui fiică este răpită, apelează la singurul om pe care îl crede capabil să o poată găsi înainte de a fi prea târziu.

Gabriel Allon, șeful legendar al serviciilor secrete israeliene, și-a petrecut viața luptând împotriva teroriștilor, inclusiv a criminalilor jihadiști finanțați de Arabia Saudită. Prințul Khalid s-a angajat să rupă legătura dintre regatul saudit și islamul radical. Din acest unic motiv, Gabriel îl consideră un partener valoros, chiar dacă prezintă inconveniente. Împreună, vor încheia o alianță improbabilă într-o luptă secretă pentru controlul asupra Orientului Mijlociu. Fiecare dintre ei are inamicii proprii. Și amândoi au totul de pierdut.

„Uneori, un roman reușit ne vorbește despre vremurile în care trăim – despre frământările, conspirațiile și tragediile lumii – la fel de bine sau chiar mai bine decât jurnalismul. Fata cea nouă de Daniel Silva este un astfel de roman.“ Bob Woodward, autorul bestsellerului Toți oamenii președintelui

„Excelent… Pentru cei care apreciază un roman de spionaj reușit, restauratorul de artă și maestrul în spionaj Gabriel Allon este un personaj pe măsura Agentului 007 al lui Ian Fleming.“ The Daily News

Sofisticat… Ca întotdeauna, Silva e la înălțime.“ Publishers Weekly

DANIEL SILVA este un autor premiat, ale cărui romane, devenite bestselleruri, s-au aflat în mod constant pe locul 1 în topul revistei New York Times. A publicat: The Unlikely Spy, The Mark of the Assassin, The Marching Season, The Kill Artist, Asasinul englez (The English Assassin), The Confessor, A Death in Vienna, Prince of Fire, The Messenger, The Secret Servant, Moscow Rules, The Defector, The Rembrandt Affair, Portrait of a Spy, The Fallen Angel, The English Girl, The Heist, The English Spy, Văduva neagră (The Black Widow), House of Spies, Cealaltă femeie (The Other Woman) și Fata cea nouă (The New Girl). Cea mai cunoscută serie de thrillere a sa este cea care îl are ca protagonist pe spionul și restauratorul de artă Gabriel Allon.

Apreciate de critici, cărțile lui Silva sunt bestselleruri internaționale, traduse în peste 30 de limbi. Trăiește în Florida împreună cu soția sa, jurnalistul de televiziune Jamie Gangel, și cu gemenii lor, Lily și Nicholas. Pentru mai multe informații, vizitați http://www.danielsilvabooks.com.

Data apariției: Jul 2020

Tip copertă: Broșată

Format: 130×200

Nr. pagini: 480

ISBN: 978-606-33-5790-9

Colectie: Buzz Books

Traducător: Dana-Ligia Ilin

Prietena mea de suflet

Lisa trăiește pentru fiica ei Ava, pentru slujbă și pentru cea mai bună prietenă a sa, Marilyn.

Un client chipeș se arată interesat de ea, iar Lisa începe să viseze la o viață alături de el. Poate acum e pregătită. Poate ar trebui să aibă din nou încredere în cineva. Poate a venit vremea să lase în urmă secretul îngrozitor din trecut.

Atunci când fiica ei salvează un băiețel de la înec și imaginile apar la toate emisiunile de știri, unde le poate vedea oricine, lumea Lisei se prăbușește.

Pe neașteptate, tot ce a realizat e în pericol, iar Lisa se vede nevoită să-și înfrunte trecutul pentru a salva ceea ce iubește, fără să știe în cine poate avea încredere.

Dar cineva trage sforile. Și acel cineva a hotărât că atât Lisa, cât și Ava trebuie să sufere.

Pentru că, în urmă cu mult timp, Lisa și-a încălcat o promisiune. Iar unele promisiuni nu trebuie încălcate… 

„Un roman incitant și plin de tensiune… Angoasa se construiește implacabil… Prietena mea de suflet este fără rezerve feminist, pus în mișcare de relațiile puternice dintre femei, la bine și la rău. Amatorii de romane psihologice de suspans îl vor adora.“ Booklist

Pe măsură ce narațiunea se țese în jurul celor trei personaje, cititorii sunt atrași tot mai mult în înlănțuirea lor de secrete și minciuni… Fanii fulminantului roman de debut al lui Pinborough, Prin ochii ei, nu vor fi dezamăgiți. Prietena mea de suflet e un thriller plin de nerv și de răsturnări de situație...“ Library Journal

„Cartea lui Pinborough posedă invariabil o calitate suprarealistă, ca de vis… Felul cum jonglează cu perspective multiple arată un entuziasm enorm, iar modul de a povesti este tot atât de sigur ca întotdeauna.“ The Guardian

Data apariției: Jul 2020

Tip copertă: Broșată

Format: 130×200

Nr. pagini: 400

ISBN: 978-606-33-5789-3

Colectie: Buzz Books

Traducător(i): Călin‑Andrei Popa

Semnal editorial 162: Noutăți în colecția Clasici Contemporani Litera – Jean-Paul Dubois, Rachel Cusk, Otessa Moshfegh, Fernando Aramburu, Santiago H. Amigorena

Fiecare cu povestea lui

Paul Hansen execută o pedeapsă de doi ani într-o închisoare din Montréal, unde împarte o celulă cu Patrick Horton, un Hell’s Angel încarcerat pentru crimă.

Înapoi în timp: Hansen este superintendent la L’Excelsior, un imobil în care își desfășoară talentele de portar, infirmier, grădinar, factotum și – mai mult decât atât – confesor și consolator al celor aflați în suferință. Când nu este ocupat să-i ajute pe rezidenții din L’Excelsior sau să întrețină clădirea, se alătură Winonei, partenera sa care, la manșa avionului ei, îl poartă în înaltul cerului, deasupra norilor. Dar în curând totul se schimbă. Un nou administrator este ales la L’Excelsior, iar conflictele încep să apară. Și inevitabilul se întâmplă.

O biserică invadată de nisipuri, o mină de azbest, meandrele unui fluviu de culoare argintie, valurile sonore ale unei orgi alcătuiesc diferitele peisaje în care are loc acest roman.

Fiecare cu povestea lui este una dintre cele mai frumoase cărți ale lui Jean-Paul Dubois. Descoperim un scriitor animat de simțul acut al fraternității și de un sentiment de revoltă la adresa oricăror forme de nedreptate.

„Fiecare cu povestea lui este un roman melancolic și luminos. Toate elementele care dezvăluie viziunea asupra lumii a lui Jean-Paul Dubois se regăsesc în carte: familia, orașul Toulouse, Canada, natura, melancolia, zeflemeaua și umorul său irezistibil.“ Le Figaro

Dubois are umanitatea adânc înrădăcinată în suflet, dar nu-și face nici o iluzie. […] Tocmai de aceea cocktailul său de umor, inteligență și emoție, servit cu o eleganță fals dezinvoltă, este încă o dată atât de reușit.“ BibliObs

Cel mai nou roman al lui Jean-Paul Dubois, plin de o tandră disperare, ne lasă o dulce impresie de farmec irezistibil.“ Culturebox

Data apariției: Jun 2020

Tip copertă: Broșată

Format: 127×197

Nr. pagini: 256

ISBN: 978-606-33-5785-5

Colectie: Clasici Litera

Traducător(i): Andreea Năstase

Excelență

Într-un avion, o femeie ascultă povestea vieții străinului aflat pe scaunul de lângă ea. Acesta îi istorisește lucruri legate de munca și căsnicia sa, îi relatează noaptea înfricoșătoare pe care tocmai a petrecut-o îngropând câinele familiei.

Femeia este Faye, o scriitoare aflată în drum spre Europa pentru a promova cartea pe care tocmai a publicat-o. Odată ajunsă la destinație, conversațiile pe care le poartă cu oamenii pe care îi întâlnește – despre artă și politică, despre familie și dragoste, despre tristețe și bucurie, despre dreptate și nedreptate – includ cele mai profunde întrebări pe care și le pun ființele umane. Aceste conversații, ultima dintre ele cu fiul ei, conduc la un punct culminant dramatic și impresionant.

Excelență, ultima parte a trilogiei care mai cuprinde volumele Schiță și Tranziție, este un roman de o forță copleșitoare, una dintre marile realizări ale prozei contemporane.

„Odată cu lansarea volumului Excelență, aceste trei romane pot fi acum apreciate – și vor fi cu siguranță – ca făcând parte din capodoperele literare ale vremii noastre.“ Washington Post

„Cutremurătoare într-un mod discret și uluitoare din punct de vedere intelectual… Scriitura lui Cusk este cristalină și precisă… Aceste romane sunt printre cele mai importante scrise în acest secol.“ The Globe and Mail

„Un final triumfător pentru o trilogie ambițioasă și neconvențională consolidează poziția lui Cusk ca unul dintre cei mai originali scriitori de ficțiune din zilele noastre.“ Toronto Star

„Excelență atinge un fel de perfecțiune formală. Rareori un singur cuvânt al prozei sale excepționale pare nelalocul lui… Cusk a triumfat în finalizarea acestei trilogii magistrale.“ Slate

Data apariției: Jun 2020

Tip copertă: Broșată

Format: 127×197

Nr. pagini: 240

ISBN: 978-606-33-5829-6

Colectie: Clasici Litera

Traducător(i): Adriana Bădescu

Un an de odihnă și relaxare

Naratoarea din Un an de odihnă și relaxare ar trebui să fie fericită, nu-i așa? E tânără, zveltă, drăguță, proaspăt absolventă a Universității Columbia, cu o slujbă lejeră la o galerie de artă nonconformistă, locuiește într-un apartament din Upper East Side din Manhattan, plătit, la fel ca restul nevoilor sale, din banii moșteniți. Dar există o gaură neagră și absurdă în inima ei, și nu doar din cauza pierderii părinților sau a felului în care iubitul ei de pe Wall Street o tratează ori a relației sadomasochiste cu cea mai bună prietenă a sa, Reva. Este anul 2000 într-un oraș bogat și plin de posibilități; ce-ar putea merge atât de anapoda?

Un an de odihnă și relaxare este un răspuns viguros la această întrebare. Povestind cum a petrecut eroina sa un an sub influența unei combinații cu adevărat nebunești de medicamente menite să o vindece de alienarea acestei lumi, Ottessa Moshfegh ne arată cât de rezonabilă, chiar necesară, poate fi alienarea. Deopotrivă tandru și amuzant, nemilos și plin de compasiune, romanul prezintă eforturile unei tinere de a se proteja de metehnele lumii, cufundându-se într-o lungă hibernare cu ajutorul uneia dintre cele mai nepricepute psihoterapeute din analele literaturii și a melanjului de medicamente pe care aceasta i le prescrie.

„Într-o proză precisă, seacă, lipsită de podoabe, care amintește de structura ritmică a lui Joan Didion și de candoarea lucidă a lui Mary Gaitskill, Moshfegh prezintă viața interioară fără noimă a unei eroine narcisiste, care în același timp se urăște pe sine și e ostentativă… Un an de odihnă și relaxare e o comedie neagră urbană convingătoare, o satiră pătrunzătoare, plămădită din pasaje de o sobrietate morbidă, ca un fel de amestec pervers dintre Totul despre sex și Recviem pentru un vis. Joyce Carol Oates, The New York Review of Books

„Un triumf straniu și înviorător… Moshfegh scrie cu o inteligență singulară și cu o claritate care, luată de una singură, ar fi mai mult decât îndeajuns. Însă forța cumulată a narațiunii ei este o adevărată revelație: tristă, amuzantă, uluitoare și de neuitat.“ Entertainment Weekly

Data apariției: Jun 2020

Tip copertă: Broșată

Format: 127×197

Nr. pagini: 304

ISBN: 978-606-33-5719-0

Colectie: Clasici Litera

Traducător(i): Călin-Andrei Popa

Patria

În ziua în care ETA anunță încetarea acțiunilor armate, Bittori se duce la mormântul soțului ei, Txato, asasinat de teroriștii basci, ca să-i spună că se va întoarce definitiv acasă, în sat. Dar va putea ea să conviețuiască din nou cu cei care, departe de a-și asuma vreo vină, culpabilizează și resping familia victimei? Va afla vreodată cu certitudine cine a fost cel care i-a ucis soțul? Prezența lui Bittori are un efect răscolitor asupra celor din sat și mai ales asupra lui Miren, prietena ei de o viață, al cărei fiu, Joxe Mari, este închis pentru terorism și acuzat de fapte care alimentează cele mai negre gânduri ale lui Bittori.

Structurat în secțiuni scurte care pun lumina, pe rând, asupra fiecăruia dintre numeroasele personaje, a căror evoluție este urmărită pe parcursul a mai mult de două decenii, romanul Patria dezvăluie cu o tehnică strălucită dilemele morale cu care se con fruntă cele două familii. Atingând doar în măsura strict necesară contextul istoric al faptelor, Aramburu se concentrează mai ales pe complexitatea psihologică a personajelor.

Aclamat pe plan internațional, romanul lui Fernando Aramburu evocă istoricul nesoluționat al violențelor terorismului basc tran spus într-o relatare fictivă a unor fapte care au distrus vieți, lansând astfel o dezbatere asupra adevărului istoric și asupra reconcilierii.

„Complex și provocator… etalând o dinamică sofisticată, asemenea unei maree, care, cu fiecare flux și reflux, lasă noi indicii în nisip.“ The Washington Post

„Un roman plin de forță care își revendică rolul de relatare ficțională definitivă asupra tulburărilor din Țara Bascilor… Aramburu țese cu măiestrie poveștile în capitole scurte, percutante, care îl poartă pe cititor înainte și înapoi, în timp.“ The Economist

„O operă literară memorabilă, profund umană.“ Kirkus Reviews

Data apariției: May 2020

Tip copertă: Broșată

Format: 127×197

Nr. pagini: 720

ISBN: 978-606-33-5640-7

Colectie: Clasici Litera

Traducător(i): Marin Mălaicu-Hondrari

Ghetoul interior

În Ghetoul interior, Santiago H. Amigorena îndrăznește să-și arunce personajul, pe Vicente Rosenberg, în vârtejul unei introspecții dureroase, violente pe alocuri, în căutarea unei justificări pentru ceea ce nu poate fi cuprins cu mintea: oroarea supremă a secolului XX, Holocaustul.

Oscilând între normalitate și depresie adâncă, strivit între două lumi, cea interioară și cea exterioară, cea a vinovăției și cea a inocenței, între Bătrânul Continent și Lumea Nouă, eroul se refugiază într-o tăcere aparent fără întoarcere. Efortul de raționalizare îl conduce la chestionarea propriei identități, astfel că, obosit să fie polonez, Vicente se detestă pentru a fi visat să devină german și ajunge să-și urască identitatea evreiască. Numai iubirea, celălalt mare mister, reversul fecund al violenței și barbariei sterile, îl poate elibera de el însuși.

Cartea, cu puternice tușe autobiografice, se citește dintr-o răsuflare. Forța evocativă a autorului, stilul său direct, ce nu ocultează însă reflecția asupra condiției umane, captivează încă de la primul paragraf. Dincolo de lectură, cititorului i se propune o experiență formatoare și transformatoare.

„Santiago H. Amigorena dezvăluie în Ghetoul interior o dramă familială cumplită, așterne cuvinte simple și noi peste traumatismul colectiv, leagă intimul de universal. Este o carte bulversantă, trebuie s-o spunem… și s-o citim!“ Héléna Villovitch, Elle

„Santiago H. Amigorena își dezleagă astăzi bunicul de jurământul de tăcere și ne îngăduie să auzim vocea, atât de disperată și de demnă, a străbunicii sale. Mai mult, le reunește în această carte cu accente de kadiș, pe care le-o încredințează copiilor săi astfel încât aceștia să știe de unde vin și cu cine seamănă.“ Jérôme Garcin, L’Obs

Data apariției: May 2020

Tip copertă: Broșată

Format: 127×197

Nr. pagini: 192

ISBN: 978-606-33-5638-4

Colectie: Clasici Litera

Traducător(i): Andreea Năstase