Semnal editorial 242: Editura RAO lansează „Inima. O istorie completă”, de Sandeep Jauhar & „Clubul Jane Austen”, de Natalie Jenner

Este posibil ca imaginea să conţină: text care spune „SANDEEP JAUHAR INIMA ο istorie completă. INIMA JAUHAR SANDEEP emoționantă înlumea aproape Ocălătorie fascinantași existenței noastre de fiecare zi. necunoscută izvorului”

Editura RAO lansează

Inima. O istorie completă,

de Sandeep Jauhar

„Un document extraordinar, curajos și chiar șocant.“

The New York Times

„Această investigație captivantă reușește să ne comunice frumusețea, misterul și miracolul științific care se împletesc în inima umană.“

Library Journal

Este centrul existenței noastre. Ea ne menține în viață. În același timp, în jurul ei orbitează toate simțirile noastre – bucuria, tristețea, fericirea… Cinci litere care înseamnă totul pentru noi și despre care avem senzația că știm (aproape) totul: INIMA. Dar cât și ce anume știm, cu adevărat?


Cartea Inima. O istorie completă îi invită pe cititori într-o călătorie neașteptată. Pornind din vechime, cel care ne conduce, medicul cardiolog și cunoscutul scriitor Sandeep Jauhar, împletește cu măiestrie trecutul cu prezentul și, în același timp, mitologia cu știința. Pentru că inima, chiar și pentru un medic, nu înseamnă doar acel organ minuscul care bate neîncetat, ci și un diapazon al tuturor stărilor și gândurilor noastre. Și, de aceea, poveștile cu oameni și despre oameni năvălesc din paginile cărții, pentru ca totul să capete un contur clar și viu, iar semnificația complexă a inimii să nu mai scape niciunuia dintre noi.

Continuă lectura

Semnal editorial 241: Editura RAO lansează „Iluzia optică” de Rachel Halliburton

Editura RAO lansează

Iluzia optică. Un scandal în stilul secolului al XVIII‑lea

Autor: Rachel Halliburton


„Halliburton construiește niveluri de înșelăciune, ambiție și scandal într‑un portret strălucitor și complet texturat al Londrei georgiene, cu strălucirea, fascinația și corupția ei.“
Imogen Robertson

De la picturile rupestre până la Mona Lisa, oamenii au fost întotdeauna curioși să afle secretele artiștilor unor opere de succes. Tehnicile de pictură descoperite de pictorii italieni intră și ele în spectrul speculațiilor, ajungând să fie chiar subiect de invidie, comerț sau furt. Romanul de debut al lui Rachel Halliburton ne invită să trăim o istorie reală din această lume.


Acțiunea se plasează în anul 1797, când în Londra nimic nu mai este sigur: viitorul monarhiei este în discuție, orașul este plin de conspirații, iar francezii o puteau invada în orice zi. În această atmosferă febrilă, pictorul american Benjamin West este vizitat de un duo dubios, format dintr‑un tată ursuz și o fiică emoționată, familia Provise, care susține că are un secret ce i‑a obsedat pe pictori de secole: tehnicile venețiene ale maestrului pictor Tițian.

Data de publicare: 13.11.2020
Format: BIBLIOTECA RAO
Categorie: FICȚIUNE ADULȚI
Domeniu de editare: FICȚIUNE ISTORICĂ
Număr de pagini: 464
ISBN: 978‑606‑006‑437‑4
Preț: 45 lei