Avanpremieră James Corey – Trezirea Leviatanului

Posted: Martie 24, 2016 by fansf in Avanpremieră, În curs de apariție, Hard-SF, Lansări, Pagina partenerilor, SF
Etichete:, , , ,

Prin amabilitatea editurii Paladin, iată un fragment din Trezirea Leviatanului (traducere de Mihai-Dan Pavelescu), de James Corey, primul volum al seriei Expanse. Volumul va fi lansat la Final Frontier, sâmbătă, 2 aprilie, de la ora 16:15, alături de alte două volume: Elantris, de Brandon Sanderson, traducere de Iulia Dromereschi, și Furia Roșie, de Pierce Brown, traducere de Iulia Pomagă. Vor vorbi Ionuț Bănuță, Michael Haulică și autorul acestor rânduri.

Trezirea Leviatanului

CAPITOLUL 1

Holden

Cu o sută cincizeci de ani în urmă, când dezacordurile parohiale dintre Pământ și Marte ajunseseră în pragul războiului, Centura era un orizont îndepărtat, cu uriașe bogăţii minerale inaccesibile pentru a fi valorificate economic, în timp ce planetele exterioare nu apăreau nici în cele mai nerealiste visuri corporatiste. Pentru ca după aceea Solomon Epstein să-și construiască micuţa propulsie cu fuziune modificată, s-o monteze pe iahtul lui de trei persoane și s-o activeze. Cu un telescop bun, nava încă mai putea fi zărită gonind cu un procent mic din viteza luminii către vidul nesfârșit. Cea mai spectaculoasă și mai lungă ceremonie funerară din istoria omenirii. Din fericire, planurile rămăseseră în computerul de acasă. Propulsia Epstein nu adusese omenirii stelele, dar îi oferise accesul la planete.

Canterbury era o navă transportoare colonială reechipată, lungă de trei sferturi de kilometru, largă de un sfert de kilometru – având forma aproximativă a unui hidrant – și în cea mai mare parte goală în interior. Cândva fusese ticsită cu oameni, provizii, planuri, mașini, bule ambientale şisperanţe. Aproape douăzeci de milioane de oameni locuiau acum pe sateliţii lui Saturn. Canterbury transportase acolo aproape un milion din strămoșii lor. Patruzeci și cinci de milioane pe sateliţii lui Jupiter. Un satelit al lui Uranus se mândrea cu cinci mii de coloniști, cel mai îndepărtat avanpost al civilizaţiei umane, cel puţin până ce mormonii auterminat de construit nava-generaţie și au pornit spre stele căutând să se elibereze de restricţiile procreării.

Apoi era Centura.

Dacă-i întrebai pe cei care recrutau membri pentru APE, când erau băuţi și aveau chef de vorbă, ţi-ar fi spus că în Centură trăiau o sută de milioane de oameni. Dacă întrebai un agent de recensământ de pe planetele interioare, ar fi menţionat o cifră mai apropiată de cincizeci de milioane. Oricum ai lua-o, populaţia era uriașă și avea nevoie de foarte multă apă.

Așa încât Canterbury și zecile ei de nave-surori din compania Pur’n’KleenWater mergeau acum în circuit închis de la inelele generoase ale lui Saturn până la Centură şi înapoi, remorcând gheţari, şi aveau s-o facă până ce îmbătrâneau și deveneau epave reciclabile.

Jim Holden vedea ceva poetic în soarta acelor nave.

— Holden!

Bărbatul reveni cu atenţia la puntea hangarului. Inginerul-șef Naomi Nagata îl domina cu statura ei, înaltă de aproape doi metri, cu părul creţ strâns la spate într-o coadă neagră, cu expresia feţei între amuzament și enervare. Ca toţicenturienii, nu ridica din umeri, acest gest fiind înlocuit de mişcări ale mâinilor.

— Holden, tu asculţi sau te zgâiești pe fereastră?

— A apărut o problemă, spuse Holden. Și pentru că tu ești foarte, foarte bună, o poţi rezolva, deși n-ai nici bani, nici piese de schimb.

Naomi râse.

— Deci n-ai ascultat, spuse ea.

— Nu, nu prea.

— Măcar ideea de bază ai prins-o. Trenul de asolizare al lui Knight nu va funcţiona bine în atmosferă până nu-i înlocuiesc etanșările. E vreo problemă?

— O să-l întreb pe bătrân, spuse Holden. Totuşi, când am folosit noi ultima dată naveta în atmosferă?

— Niciodată, însă regulamentele spun că avem nevoie de minimum o navetă capabilă să funcţioneze în atmosferă.

— Boss! răcni din cealaltă parte a hangarului Amos Burton, subalternul lui Naomi, născut pe Pământ.

Flutură un braţ musculos în direcţia lor. Gestul era adresat lui Naomi. Chiar dacă Amos lucra în nava căpitanului McDowell și chiar dacă Holden era secundul – ofiţer executiv sau „ofex“ –, numai Naomi era „boss“ în lumea lui Amos Burton.

— Care-i treaba? răcni Naomi la rândul ei.

— Cablu stricat. Poţiţine mizeria asta-n loc pân-aduc ceva să-l înlocuiesc?

Naomi îl privi pe Holden, parcă întrebând: „Am terminat aici?“ El schiţă un salut sarcastic, iar ea pufni, scuturând din cap când se îndepărtă, cu silueta înaltă și subţire în salopeta ei unsuroasă.

Şapte ani petrecuţi în Flota Pământului, cinci ani de lucru în spaţiu cu civilii, dar secundul tot nu se putuse obișnui cu oasele lungi, subţirişineobişnuite ale centurienilor. Copilăria petrecută în condiţii de gravitaţie uniformă modelase de-a pururi felul în care vedea lucrurile.

După ce intră în liftul central, Holden rămase o clipă cu degetul deasupra butonului pentru puntea de navigaţie, ispitit de ideea de a o vedea pe Ade Tukunbo – surâsul, glasul, parfumul de paciuli și vanilie al părului ei –, dar apoi apăsă butonul pentru infirmerie. Datoria înaintea plăcerii.

În infirmerie, tehnicianul medical ShedGarvey era ghemuit deasupra mesei și curăţa ciotul braţului stâng al lui Cameron Paj. Cu o lună în urmă, cotul lui Paj fusese strivit de un bloc de gheaţă de treizeci de tone care se deplasa cu cinci milimetri pe secundă. Nu era un accident neobișnuit printre practicanţii meseriei periculoase ce consta în tăierea și deplasarea de aisberguri în imponderabilitate, iar Paj accepta totul cu fatalismul profesionistului. Holden seaplecă peste umărul lui Shed și privi, în timp ce tehnicianul scoase unul dintre viermii medicali din ţesutul mort.

— Ce se-aude? întrebă Holden.

— Arată destul de bine, ofex, răspunse Paj. Mi-au mai rămas câţiva nervi. Shed îmi povestea cum o să se lege cu proteza de ei.

— Asta presupunând că putem opri procesul de necrozare – preciză tehnicianul – și că Paj nu se vindecă prea mult înainte să ajungem la Ceres. Am verificat poliţa de asigurare și are vechime suficientă ca să capete o proteză cu feedback de forţă, senzori de presiune și temperatură și software de reglare fi nă a motorașelor. Pachetul complet. Va fi aproape la fel de bună ca braţul adevărat. Planetele interioare au un biogel nou care face braţul să crească iar, însă nu e acoperit de asigurarea noastră medicală.

— Să-i ia dracu’ pe interiori cu tot cu gelul lor fermecat! Prefer o proteză bună construită de centurieni mai mult decât orice ar cultiva nemernicii ăia în laboratoarele lor. Probabil că braţul ăla șmecher te face s-arăţi ca un fund, spuse Paj.

Adăugă apoi repede:

— Ăăă… fără supărare, ofex.

— Nici vorbă, zise Holden. Mă bucur doar c-o să te reparăm.

— Ia zi-i și chestia ailaltă, rânji insinuant Paj.

Shed se îmbujoră.

— A, da, am auzit-o de la alţii care s-au ales cu protezele astea, zise el ferindu-și ochii de ai lui Holden. Se pare că există o perioadă, cât timp stabilești identificarea cu proteza, când dacă te masturbezi, simţi ca și cum ţi-ar face-o altcineva.

Holden se abţinu de la orice comentariu pentru câteva secunde, timp în care urechile lui Shed deveniră stacojii.

— E bine de știut, comentă el după aceea. Și necroza?

— Există o infecţie, spuse Shed. Viermii o ţin sub control, iar inflamarea este de fapt o chestie bună în contextul dat, așa că nu ne luptăm prea tare cu ea, dacă nu-ncepe să se extindă.

— Va fi gata pentru următoarea cursă? întrebă Holden.

Pentru prima dată, Paj se încruntă.

— Rahat, normal c-o să fi u gata! Sunt mereu gata. Asta-i meseria mea.

— Probabil, răspunse Shed. Depinde de felul cum se realizează legătura. Dacă nu cursa asta, următoarea sigur.

— La dracu’! zise Paj strâmbându-se. Pot tăia gheaţă c-o singură mână mai bine decât jumătate dintre drogaţii pe care-i ai pe epava asta.

— O dată în plus, spuse Holden stăpânindu-și zâmbetul, mă bucur să aflu noutăţi. Zi mai departe!

Paj pufni. Shed scoase alt vierme din ţesut. Holden reveni în lift, iar de data aceasta nu ezită.

Puntea de navigaţie din Canterbury nu fusese concepută pentru a impresiona. Display-urile uriașe care acopereau complet pereţii, pe care și le imaginase Holden când se oferise voluntar pentru Flotă, existau într-adevăr în navele de război mari, dar chiar și acolo mai degrabă ca produs secundar de design decât dintr-o nevoie reală. Ade stă- tea în faţa a două ecrane doar cu puţin mai largi decât un terminal de buzunar, în colţurile cărora se actualizau permanent grafi cele de randament și producţie ale reactorului și ale motorului de pe Canterbury; în partea lor dreaptă se derulau jurnale de date primare, pe măsură ce erau raportate de sisteme. Femeia purta căști masive ce-i acopereau complet urechile, astfel încât bubuiturile vagi ale basului abia puteau fi auzite de altcineva. Canterbury avea s-o alerteze dacă sesiza o anomalie. Avea s-o alerteze dacă un sistem raporta o eroare. Avea s-o alerteze dacă McDowell pleca de pe puntea de comandă și control, astfel încât să oprească muzica și să afișeze o expresie preocupatăla sosirea lui. Neînsemnatul ei hedonism nu era decât unul dintre cele o mie de detalii care o făceau atrăgătoare în ochii lui Holden. Bărbatul veni prin spatele ei, îi îndepărtă cu blândeţe căștile de pe urechi și rosti:

— Hei!

Ade zâmbi, atinse ecranul cu vârful degetului și lăsă căștile să-i cadă în jurul gâtului lung și zvelt, aidoma unor bijuterii tehnice.

— Domnul ofiţer executiv James Holden, spuse ea cu formalitate exagerată, pe care accentul nigerian o făcea și mai pronunţată. Ce pot face pentru dumneavoastră?

— Interesant că ai pus întrebarea asta, replică el. Tocmai mă gândeam ce plăcut ar fi să vină cineva în cabina mea după ce se termină cartul al doilea. Să luăm o cină romantică din aceleași rahaturi pe care le servesc la popotă. Să ascultăm nişte muzică.

— Să bem puţin vin, continuă femeia. Să ignorăm puţin protocolul. O idee atrăgătoare, însă nu am chef de sex în seara asta.

— Nu vorbeam despre sex. Puţină mâncare. Conversaţie.

— Eu vorbeam despre sex.

Holden îngenunche lângă scaunul ei. La o treime din gravitaţie, specifică propulsiei lor actuale, era perfect confortabil. Zâmbetul Adei se îndulci. Jurnalul care derula date piui; Ade îl examină, apăsă pe un buton de deblocare și se întoarse către Holden.

— Ade, îmi place de tine. Vreau să spun că-mi place pur şi simplu prezenţa ta, zise Holden. Nu înţeleg de ce nu putem petrece timpul împreună și fără să ne scoatem hainele…

— Holden… Scumpule… Termină, da?

— Ce să termin?

— Termină cu încercările de a mă transforma în prietena ta. Ești un tip cumsecade. Ai un funduleţdrăguţ și-mi place cu tine-n pat. Asta nu-nseamnă însă că suntem logodiţi.

Holden se legănă pe călcâie și-și simţi fruntea încruntându-se.

— Ade, pentru ca o relaţie să meargă pentru mine, trebuie să fi e mai mult decât sex.

— Dar nu este, zise ea și-l prinse de mână. Și e bine că nu este. Tu ești ofex, iar eu sunt personal temporar. Încă o cursă, poate două, și am dispărut.

— Nici eu nu sunt legat cu lanţuri de nava asta.

Râsetul ei era compus din părţi egale de căldură și neîncredere.

— De cât timp ești pe Cant?

— De cinci ani.

— N-o să pleci nicăieri. Te simţi confortabil aici.

— Confortabil? repetă el. Cant este un transportor de gheaţă vechi de un secol. Poţi să găsești și posturi mai de rahat, dar va trebui să cauţi serios. Toţi cei de aici sunt fi e extrem de „sub-calificaţi“, fi e au dat-o-n bară rău de tot la ultima lor cursă.

— Iar tu te simţi confortabil aici.

Ochii femeii erau mai puţinînţelegători acum. Își mușcă buza, privi ecranul, apoi reveni la Holden.

— Nu meritam asta, zise el.

— Nu, încuviinţă Ade. Ţi-am spus că nu sunt binedispusă în seara asta. Sunt cu nervii-n piuneze. Am nevoie de un somn bun la noapte. Mâine o să fiu mai amabilă.

— Promiţi?

— Ba chiar o să-ţi pregătesc cina. Accepţi scuzele?

Bărbatul lunecă înainte și-și lipi buzele de ale ei. Ade îi răspunse la sărut, politicos la început, apoi cu mai multă căldură. Degetele ei îi cuprinseră ceafa pentru o clipă, după care îl împinseră uşor.

— Ești mult prea bun la așa ceva. Hai, du-te acum! Datoria și toate celelalte…

— Bine, încuviinţă el, dar nu se întoarse să plece.

— Jim, spuse femeia, și intercomul navei învie în clipa aceea.

— Holden, pe punte, rosti căpitanul McDowell cu glas reţinut și reverberant.

Holden replică printr-o obscenitate. Ade râse. El se aplecă, o sărută pe obraz și reveni la liftul central, dorindu-și în gând ca McDowell să sufere de furuncule și umilire publică pentru momentul acela atât de prost ales.

Puntea abia dacă era mai mare decât cabina lui Holden și cam cât trei sferturi din bucătărie. Cu excepţia display-ului mai mare decât cele standard, cerut de miopia evolutivă a căpitanului McDowell și de neîncrederea lui în chirurgia corectivă, putea la fel de bine să fi e camera din spate a unei firme de contabilitate. Mirosea a detergent astringent şi a ceai de yerbamaté foarte concentrat. La apropierea lui Holden, McDowell se roti în scaunul lui, apoi se lăsă pe spate și arătă peste umăr către consola de comunicaţii.

— Becca! lătră el. Spune-i!

RebeccaByers, ofiţerul de serviciu responsabil cu comunicaţiile, putea să fi rezultat în urma încrucișării unui rechin cu o secure. Ochi negri, trăsături ascuţite, buze atât de subţiri, încât puteau la fel de bine să nici nu existe. La bord se vorbea că acceptase postul de aici ca să scape de condamnarea pentru uciderea unui fost soţ. Lui Holden îi plăcea de ea.

— SOS, zise femeia. L-am recepţionat acum două ore. Verificarea prin transponder tocmai a sosit de la Callisto. Este real.

— Aha, spuse Holden.

Apoi adăugă:

— Rahat! Noi suntem cel mai aproape?

— Singura navă pe o rază de câteva milioane de kilometri.

— Mda, asta este.

Becca își întoarse ochii spre căpitan. McDowell își trosni încheieturile degetelor şi fixă display-ul cu privirea. Lumina ecranului îi conferea chipului acestuia o nuanţă stranie, verzuie.

— Provine de lângă un asteroid din afara Centurii, zise el.

— Serios? zise Holden încruntându-se neîncrezător. S-au lovit de el? Pe o rază de milioane de kilometri de-aici nu există nimic.

— Poate c-au oprit acolo fiindcă cineva trebuia să meargă la budă. Habar n-am – tot ce știm este că un cretin e acolo, că transmite SOS-uri și că noi suntem cel mai aproape de el. Asta se presupune…

Legea sistemului solar era lipsită de echivoc. Într-un mediu atât de ostil vieţii pe cât era spaţiul cosmic, ajutorul și bunăvoinţa semenilor nu erau opţionale. Prin simpla sa existenţă, SOS-ul obliga nava cea mai apropiată să se oprească și să ofere ajutor, ceea ce nu însemna însă că legea era universal respectată.

Canterbury era complet încărcată. În ultima lună, mai bine de un milion de tone de gheaţă fuseseră accelerate lent. La fel ca minigheţarul care-i strivise braţul lui Paj, aveau să fi e greu de oprit. Exista inevitabil tentaţia de a suferi o neașteptată defectare a sistemului de comunicaţii, de a șterge jurnalele și de a-l lăsa pe marele zeu Darwin să decidă.

Însă dacă McDowell ar fi intenţionat cu adevărat să procedeze așa, nu l-ar fi chemat pe Holden sau n-ar fi făcut sugestia în prezenţa altui membru al echipajului. Secundul înţelegea prea bine jocul. Căpitanul ar fi trecut mai departe dacă n-ar fi fost Holden și echipajul l-ar fi respectat pentru că nu dorise să reducă profi tul navei. În același timp însă l-ar fi respectat și pe Holden, care ar fi insistat pentru respectarea regulilor. Indiferent ce s-ar fi întâmplat până la urmă, atât căpitanul, cât și ofiţerul executiv aveau să fiedetestaţi pentru ceea ce le cerea să facă legea și bunul-simţ omenesc.

— Va trebui să ne oprim, spuse Holden.

Apoi continuă plin de optimism:

— Poate fi vorba și de o recuperare.

McDowell își atinse ecranul. Dinspre consolă, glasul Adei se auzi scăzut și cald, de parcă ar fi fost în aceeași încăpere cu ei.

— Da, căpitane.

— Vreau cifrele pentru oprire.

— Poţi preciza, căpitane?

— Cât de greu ne va fi să ajungem lângă CA-2216862?

— Ne oprim la un asteroid? — O să-ţi spun după ce mi-ai executat ordinul, navigator Tukunbo.

— Da, căpitane, zise femeia, și Holden auzi o serie de clicuri. Dacă întoarcem imediat și ardem combustibil în draci pentru aproape două zile, putem ajunge la cincizeci de mii de kilometri distanţă.

— Poţi defini „ardem în draci“? spuse McDowell.

— Toată lumea în cușetele de acceleraţie.

— Bineînţeles, zise McDowell oft ând și-și scărpină barba neîngrijită. Iar transportul gheţii va aduce doar vreo două milioane pentru repararea carcasei, dacă suntem norocoși. Devin prea bătrân pentru chestiile astea, Holden. Vorbesc serios.

— Da, căpitane. Ai dreptate cu îmbătrânirea. Iar eu ţi-am râvnit dintotdeauna scaunul, replică Holden.

McDowell se strâmbă și făcu un gest obscen. Rebecca pufni în râs. Căpitanul se întoarse către ea.

— Trimite un mesaj spre baliză – am pornit către ei. Și anunţă Ceres că vom întârzia. Holden, care-i situaţia cu Knight?

— Nu poate zbura atmosferic până nu-i înlocuim unele componente, dar se va descurca pe cincizeci de mii de kilometri în vid.

— Ești sigur?

— Aşa a zis Naomi, ceea ce înseamnă că e adevărat.

McDowell se ridică. Era înalt de aproape doi metri și un sfert, dar mai slăbănog decât orice adolescent de pe Pământ. Ţinând seama de vârsta lui și de faptul că nu tră- ise niciodată pe fundul unui puţgravitaţional, acceleraţia care-i aștepta urma să fi e probabil un coșmar pentru bătrân. Holdensimţi un fi or de simpatie, pe care n-avea să-l exprime însă niciodată, ca să nu-l stânjenească pe căpitan.

— Uite cum stă treaba, Jim, spuse McDowell încet, pentru ca numai Holden să-l poată auzi. Ni se cere să ne oprim și să facem o încercare, dar nu trebuie să ne dăm peste cap… dacă-nţelegi ce vreau să spun.

— Ne-am oprit deja, zise Holden, iar McDowell lovi ușor aerul cu mâinile lui mari și subţiratice.

Era unul dintre numeroasele gesturi centuriene ce evoluaseră pentru a putea fi observate când purtai un costum spaţial.

— Nu pot evita asta, spuse el, dar dacă vezi ceva suspect pe-acolo, nu mai face iarăși pe eroul. Strânge jucăriile și-ntoarce-te acasă.

— S-o las pentru următoarea navă care trece prin zonă?

— Să fii tu în siguranţă, rosti McDowell. Este un ordin. S-a-nţeles?

— S-a-nţeles.

Când intercomul se activă și căpitanul începu să explice echipajului care era situaţia, lui Holden i se păru că aude un cor de gemete ridicându-se de pe punţi. Se apropie de Rebecca.

— Perfect, spuse el. Ce știm despre nava naufragiată?

— Un cargobot uşor din registrul navelor marţiene. Portul de origine Eros. Se numește Scopuli

Copyright Editura Paladin

Posted by Liviu

Anunțuri
Comentarii
  1. nicoletaliana spune:

    Pare a fi interesantă…

    Apreciază

  2. Vreo sansa sa apara ca si ebook?

    Apreciază

  3. […] un fragment din Trezirea Leviatanului (traducere de Mihai-Dan Pavelescu) de James S.A. Corey, primul volum al […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s