Ce Citește Liviu 98: Teodora Matei – Stăpânul Castelului

Posted: Martie 6, 2017 by fansf in Fantasy, Horror, Lecturi, Recenzii
Etichete:, , ,

Teodora Matei – Stăpânul Castelului (2016) 202p., TPB, 13×20, Tritonic, 2016, Colecția Fantasy, Red. Bogdan Hrib, 24 lei, ISBN 978-606-749-143-2

Mai citește cineva gothic în zilele noastre? Povești cu castele bântuite de stafii, de morți vii sau în care au loc ritualuri înfiorătoare, cărora le cad victime suflete mai mult sau mai puțin vinovate? Da, dacă sunt suficient de bine scrise încât să te țină o zi întreagă cu cartea în mână, dând avid pagină după pagină, pentru a afla un deznodământ pe care parcă nu l-ai fi intuit când ai început cartea. Iar dacă pe copertă scrie Teodora Matei, fii sigur că nu vei regreta absolut deloc călătoria în care vei porni, printre ucigași în serie, alături de personaje negative înfiorătoare, dar și însoțiți de adevărați eroi alături de care suferi deoarece sunt prea buni pentru lumea asta haină, printre psihopați sau baroni care cred că lumea-ntreagă trebuie să li se aștearnă la picioare, prin închisori ori secții de poliție ce anchetează oameni normali sau făpturi din alte lumi, aproape nimic nu-i poate scăpa Teodorei Matei. Iar „Stăpânul Castelului” nu face rabat de la aventură, de la suferință sau de la personaje pe lângă care nu vrei să treci noaptea, pe o stradă nu foarte bine luminată.

Descrierea editurii: „De ce nu ar nega acuzațiile un criminal nedovedit? De ce ar prefera să rămână închis și să vorbească prin poveștile pe care le scrie? Stăpânul castelului prezintă realitatea aflată chiar sub ochii noștri, căreia îi conferă un aer fantastic, atemporal, misterios, de un romantism desăvârșit, de care nu ne mai putem desprinde.”

Am început cartea Teodorei Matei într-o după-amiază și am terminat-o târziu, în noapte, captivat de atmosfera apăsătoare ce domină ultimele câteva zeci de pagini. Mi-au plăcut personajele, mai ales Baronul, mai ales datorită aerului său de mister și a poveștilor care îl înconjoară, dar mi-a plăcut și celălalt personaj principal, Dominic, tânărul gardian cu inimă mare și o curiozitate de nestăpânit, care pare singura persoană dispusă să se apropie de Baron, pentru a descifra misterele unui trecut dubios, învăluit în ceață, din cauza căruia Baronul nostru ispășește o condamnare pe viață. Acțiunea pare că lâncezește pe alocuri, mai ales datorită abundenței de detalii cu care este descrisă copilăria și maturizarea lui Nikos. La un moment dat mă enervasem, ajungând să mă întreb: de ce naiba trebuie să mi se descrie în cel mai mic detaliu povestea unui tânăr răzgâiat și neastâmpărat, care prinde drag de o țigăncușă venită cu șatra pe domeniile sale?

Dar ar fi trebuit să-mi dau seama că toate aceste povești în interiorul altei povești au un rol bine determinat în structura narațiunii: aceea de a rezolva misterul, de a ridica vălul necunoscutului, al tenebrosului, de a pătrunde mai adânc în tainele sufletului omenesc – ce ne determină să luăm anumite decizii în viață, nu întotdeauna potrivite, și care tocmai de aceea au uneori consecințe catastrofale nu numai pentru noi, ci și pentru cei din jur, chiar și pentru cei care ne iubesc sau pe care îi iubim, indiferent că luăm acele decizii conștient sau inconștient. Iar aici îmi vin în minte două exemple, și am să încerc să nu dau spoilere prea mari: excursia curiosului Dominic la domeniul baronului și aventurile sale și ale prietenului său acolo și decizia dinspre final a lui Nikos, de la care pleacă toată povestea.

Mi-am zis că nu va fi cea mai reușită operă a Teodorei Matei, mai ales că, cel puțin pentru mine, gothicul a cam scăzut în preferințe în materie de lecturi. Parcă nu mai am răbdare cu termenii săi canonici sau cu încetineala cu care este conturată atmosfera, pas cu pas, cameră cu cameră, descriere cu descriere. Am citit acum vreo șase ani „Și la sfârșit a mai rămas coșmarul…”, excelentul volum al lui Oliviu Crâznic, despre care am și scris apoi în Revista Suspans. Iar de atunci nu prea am mai întâlnit ceva asemănător: intrigă, documentare, personaje, atmosferă, execuție. Însă Teodora Matei reușește să construiască un volum ce stă remarcabil de bine în picioare, adăugând un plus de prospețime și de vitalitate, un strop de mister și un amestec de fantastic și modern ce sigur stă în picioare în fața oricăror analize critice. Nu i-am dat cinci stele pentru că povestea mi s-a părut uneori cam încâlcită, ba chiar eram decis să-i mai scad și din cele patru stele. Au venit însă ultimele pagini, au atins o coardă încă sensibilă pentru mine și, în ciuda deciziei oarecum stupide a lui Nikos, pe care am pomenit-o ceva mai sus, povestea a crescut iarăși în ochii mei.

Concluzii: un volum care nu se citește foarte ușor, dar care merită din plin orele dedicate. O lectură îngreunată pe alocuri de lentoarea cu care este reconstituit trecutul Baronului, dar salvată de episoadele ceva mai amuzante cu Dominic și prietenul său hacker și de un final cutremurător.

Posted by Liviu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s