Nota Goodreads: 3.89 (46154 Note)
La sfârșitul lui 2014 apărea la Nemira prima parte a trilogiei Magicienii, o poveste ce părea o combinație de Harry Potter și Cronicile din Narnia, dar cu personaje mai mature, cu alte scopuri în viață decât cele pe care le știam noi din poveștile lui J.K. Rowling și C.S. Lewis, care depăna o serie de aventuri pentru cititorii mai maturi și mai apropiați de anul 2020 decât de anul 2000. Nu mai insist cu rezumatul primului roman, căci nici nu-mi mai aduceam aminte prea bine ce se întâmplase în el, asta până când am revenit la recenzia de pe blog din decembrie 2014, când spuneam că ar fi ieșit o poveste excelentă dacă s-ar fi întâmplat mai multe și dacă personajul principal, Quentin Coldwater, n-ar fi fost un pămpălău și-un depresiv bun doar să-și plângă de milă când nu-i ies planurile așa cum își dorește.
Așa cum ne-a obișnuit de câțiva ani buni, editura Nemira chiar se ține de treabă și publică la intervale regulate noi volume din seriile începute. Nu pot spune că mă mulțumește în totalitate această frecvență, cam de un roman pe an, dar înțeleg destul de bine motivele din spatele acestei politici: sunt multe serii începute, se preferă ca o serie să fie tradusă de același traducător, traducătorul este și el om, traducătorul poate lucrează și cu alte edituri, editura care publică seria respectivă mai are și alte serii începute de care trebuie să se ocupe, odată ce traducerea e gata nu înseamnă că și cartea e gata de tipar, căci mai sunt necesari niște pași până la a ajunge în mâinile cititorilor, iar toate acele cărți trebuie să se și vândă pentru ca editura să poată duce seriile mai departe într-un ritm mulțumitor. Repet, mi-aș dori să apară mai des romanele dintr-o anumită serie, dar editura nu poate împinge acea serie pe repede înainte doar pentru că-mi doresc eu asta, căci poate un alt grup de cititori își dorește ca romanele dintr-o serie diferită să apară mai frecvent, pentru că lor li se pare că acea serie e mai bună sau mai importantă. Dar să revenim la oile noastre, adică la volumul doi al seriei Magicienii, care se numește Regele Magician și care a fost tradus de aceeași Oana Chițu, responsabilă cu tălmăcirea în limba română a trilogiei scrise de Lev Grossman.
Doi ani după întâmplările din Magicienii, Quentin și prietenii lui au ajuns regi și regine în Fillory, dar viața lor magică nu este paradisul care pare a fi. Zilele și nopțile de bucurii regale încep să își piardă gustul, iar într-o dimineață, când o vânătoare ia o turnură tragică, Quentin și Julia sunt nevoiți să se îmbarce pe o barcă fermecată cu vele, care îi va duce într-o călătorie departe de regatul lor. Iar de aici înainte, să te tot ții. Pentru că aventurile se succed cu mare repeziciune, de nici nu ai timp să răsufli: se sare dintr-o lume în alta în căutarea cheilor magice care trebuie să stopeze pericolul teribil cu care urmează să se confrunte tărâmul magic Fillory și toate celelalte tărâmuri magice, iar Quentin trebuie să facă tot posibilul să le obțină, sărind dintr-o lume în alta, făcând compromisuri care mai de care mai dureroase, urmat peste tot ca o umbră de Julia cea aparent credincioasă, ajungând înapoi pe corabie, pierzând iar corabia, regăsind vechi prieteni considerați pierduți pe vecie, totul pentru a-și face îndatorirea de rege responsabil cu bunăstarea supușilor săi.
Nu știu ce s-a întâmplat cu Lev Grossman de a început să depene o poveste complet diferită ca stil de cea din primul volum: ritm alert, aproape nebunesc de alert pe alocuri, personaje mult mai suportabile, ba chiar am început să-l îndrăgesc pe Quentin, complet diferit de cel din primul volum, care și-a lăsat în urmă dilemele existențiale superficiale de adolescent care are de toate, dar care tot trebuie să se răzvrătească împotriva întregii lumi pentru că așa e cool, și a devenit un tânăr mult mai matur, mai responsabil, mai plăcut, și care, pus în fața unor alegeri teribil de dificile, nu ezită să ia deciziile corecte, în favoarea ținutului peste care domnește și a oamenilor pe care îi iubește.
Recunosc, mi-a plăcut mult mai mult decât primul volum tocmai din pricina celor două motive expuse mai sus: personaje mai plăcute și mai multă acțiune, dar nu o acțiune superficială, nebunească, ilogică, multă alergătură doar de dragul de a accelera ritmul; nu, totul are coerență, deși de multe ori ai impresia că scriitorul vrea să lungească inutil povestea pentru a scrie un volum cât mai gros, totul are logică, deși îți spui în anumite momente că ce rost mai are și chestia asta, nu se putea termina povestea și fără asta? Nu, nu se putea, știa el autorul de ce adăuga acel fir narativ, căci dacă el nu știa, atunci cine? Ce am avut să-i reproșez volumului a fost lungimea excesivă a poveștii Juliei, de când era o mucoasă răzvrătită și furioasă pe sistemul care n-o lăsa să-nvețe magie și până când devine… Ei, devine ea ceva, din moment ce autorul i-a dedicat atâtea zeci de pagini. În concluzie, nu pot să adaug decât că cei care au strâmbat din nas, inclusiv eu, la primul volum că e prea lent și că niciun personaj nu este suficient de plăcut ca să se poată apropia de el, pot să stea liniștiți acum: totul s-a schimbat, totul s-a accelerat, totul s-a maturizat. Și de-abia aștept să apară și cel de-al treilea volum, care nu e prea departe, își așteaptă cuminte ieșirea în lume, ca să mă pot apuca și de el. Căci nu numai că întregește trilogia într-un mod mai mult decât satisfăcător, ba chiar am auzit că a fost unul din cele mai bune romane fantasy apărute în 2014. Iar acum să vedem și serialul produs de SyFy, ajuns deja la episodul 11 (apare pe 28 martie), care a fost suficient de apreciat de public și de critici încât să primească și un al doilea sezon (ba am auzit șoptindu-se că ar fi material de șase sezoane, nu doar de două).
Posted by Liviu
FanSF 
2 gânduri despre &8222;Ce Citește Liviu 63: Lev Grossman – Regele Magician&8221;