Ce Citește Liviu 96: Lev Grossman – Tărâmul Magicianului

Posted: Februarie 22, 2017 by fansf in Fantasy, Lecturi, Pagina partenerilor, Premii SFFH, Recenzii, Urban Fantasy, YA
Etichete:, , , ,

26264400 23067875 23347118 

Lev Grossman – Magicienii III: Tărâmul Magicianului (The Magicians III: The Magician’s Land, 2014) 528p., TPB, 13×20, Nemira, 2016, Colecția Young Adult, Trad. Oana Chițu, Red. Dan Sociu, 48 lei, ISBN 978-606-758-602-2

Nominalizări: Locus Award for Best Fantasy Novel 2015, Goodreads Choice Award Nominee for Fantasy 2014

Nota Goodreads:4.16 (39553 Note)

Da, știu, am citit această carte anul trecut. Da, știu, de la apariția ei a trecut aproape un an. Și, da, știu, nu știu dacă știați și voi, că Nemira a încheiat încă o trilogie. Iar asta o spun pentru cei care strâmbă din nas când vine vorba de lipsa de considerație a editurilor românești față de cititori. Uite, Nemira a publicat două trilogii pentru apariția cărora au fost necesari doar doi ani (mă refer aici și la Marea Sfărâmată, de Joe Abercrombie, tradusă de mine). E mult? Nu cred. Nu când ai zeci de serii de care te ocupi și încerci să dai o serie aceluiași traducător, mai ales când acesta se ocupă de mai multe serii și mai ales când acesta colaborează cu mai multe edituri. Dar divaghez. Am citit volumul trei al seriei Magicienii în octombrie anul trecut. Sincer, nu știu de ce n-am scris mai repede despre el. Am ciorna începută pe blog de când am terminat cartea, dar am tot început alte recenzii, iar aceasta a tot rămas în urmă. Și uite așa au trecut patru luni, de nici nu zici c-au fost. 

Am citit primul volum al seriei imediat cum i-a apărut traducerea, la târgul Gaudeamus din 2014 (am scris despre el aici). Nu mi-a plăcut. Stil îmbâcsit, personaje incredibil de enervante și un personaj principal, Quentin Coldwater, pe care l-aș fi strâns de gât cu mâinile mele dacă m-aș fi întâlnit cu el pe stradă: drogat, pervers, dobitoc, bun de nimic, nepăsător la durerea celorlalți și enervant peste măsură. Și mi-am spus că e o serie ce nu-și merită laudele. Însă… a venit volumul doi (despre care am scris aici). Și totul s-a schimbat. Inclusiv Quentin, inclusiv decorul, inclusiv stilul: mai matur (parcă), mai alert (categoric), iar de personaje, ce să mai zic, până și de Quentin mi-a plăcut. Nespus de mult: cu capul pe umeri, sincer, gata să sară în ajutorul celor aflați în dificultate, dispus să facă sacrificii și să meargă până în pânzele albe pentru a-și îndeplini scopurile. Că nu este recompensat așa cum trebuie, inclusiv de autor, care-l face să treacă prin cele mai mizerabile stări de spirit și cazne, asta-i o altă problemă. Dar asta-i treaba autorului, ce a ales să spună o altfel de poveste cu vrăjitori și vrăjitoare: malefici, tineri, moderni, mai potriviți mileniului trei, fără mantii și toiege, dar la fel de aprigi. Și care mai fac și sex pe deasupra.

Descrierea editurii: „Quentin Coldwater a pierdut totul. A fost gonit din taramul magic Fillory si acum, dupa ce s-a ratacit si a ramas fara prieteni, se intoarce unde a inceput intreaga poveste: la Colegiul de Magie Brakebills. Dar trecutul lui e gata sa iasa din nou la suprafata… Barierele magice ale tinutului Fillory care il aparau de barbarii din Nord sunt pe cale sa cedeze. Pentru a salva iubita lor lume de la distrugere, Eliot si Janet, Regele si Regina din Fillory, trebuie sa porneasca intr-o ultima misiune plina de pericole. Aventurile lui Quentin il poarta din Antarctica pana in Olanda plina de magie, unde reintalneste vechi prieteni. Dar toate drumurile duc inapoi la Fillory, unde Quentin va readuce totul asa cum a fost sau va muri incercand.”

Cine vrea să citească o mostră de horror scrisă impecabil, trebuie să aibă răbdare cu volumul trei. Apare acolo o fantomă surpriză, denumită niffin, ale cărei acțiuni îți fac părul măciucă în cap. Dar mult transformatul Quentin are răbdare cu ea (și parcă exact acel fragment apare într-o nouă antologie marca G.R.R. Martin și Gardner Dozois, recent tradusă de Nemira) în ciuda tuturor mizeriilor pe care i le face, iar răbdarea îi este răsplătită. Căci Quentin, așa cum scriam mai sus, este de nerecunoscut față de primul volum: altruist, darnic, plăcut la vorbă și-n reflecții, introspectiv, extrovertit, darnic, amabil, tot ce vrei. Și tot așa, surprize peste surprize, de te zăpăcești și nu mai știi dacă acel personaj a fost rău de la început sau doar ți s-a părut, ori acțiunile sale au fost dictate de cu totul și cu totul altceva decât ți-ai închipuit inițial. Și parcă nici personajele nu mai sunt chiar atât de exagerat de nesuferite. Ori poate că au fost așa și acum au devenit umane, cu suflet, mânate de cine știe ce motivații care le-au trnsformat în oameni.

Părerea mea: este o serie care merită citită, mai ales dacă ai avut răbdare cu primul volum. Așa cum afirma cineva, cred că Lev Grossman a stabilit noi definiții ale genului fantasy cu vrăjitori. Lăsați deoparte prejudecățile și nervii la adresa unui personaj sau altul și puneți-vă pe treabă. Magicienii este una din cele mai reușite serii fantasy ale ultimilor ani, iar Grossman este un scriitor care a reușit un lucru destul de rar: să scrie trei cărți din ce în ce mai bune, trei cărți care l-au așezat pe lista scriitorilor importanți de fantasy ai istoriei recente.

Posted by Liviu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s