Ce citește Liviu 67: John Grisham – Muntele Familiei Gray

Posted: Aprilie 29, 2016 by fansf in Lecturi, Non-SFFH, Noutate, Pagina partenerilor, Recenzii, Thriller
Etichete:, , ,

20707959 22877125 26056359 

John Grisham – Muntele Familiei Gray (Gray Mountain, 2014) 416p., HC, 13×20, Rao, București, 2015, Colecția Biblioteca Rao, Trad. Bogdan Olteanu, 45 RON, ISBN 978-606-609-847-2

Nota Goodreads: 3.48 (44114 Note)

Așa cum povesteam acum ceva timp în postarea despre Un Adevăr Delicat, de John le Carre, editura Rao a fost în timpul liceului principala mea sursă de material de lectură, pe lângă editurile Olimp, Elit, Aldo Press, Orizonturi, Nemira sau Lider. Îmi plăceau cărțile lor mici și groase ce se găseau din belșug la Biblioteca Județeană din Brăila și citeam aproape cinci cărți pe săptămână, iar Rao nu m-a dezamăgit niciodată, indiferent de autorul ales. Așa am ajuns să fac cunoștință cu autori precum Ted Allbeurry, Thomas Gifford, Colin Forbes, Nelson DeMille, Mario Puzo, Tom Clancy, Chuck Hogan, William Diehl (genial autor, păcat că a scris doar nouă cărți), Jeffrey Archer (am enumerat acum câțiva autori din garda veche a editurii Rao, cu ale cărei apariții am cam rămas în urmă în ultimii cincisprezece ani, de când am plecat din Brăila, însă de atunci și până acum portofoliul de autori al editurii s-a extins enorm, cu mulți autori unul și anul: printre alții, nu mai știu pe unde am citit, ar fi și Sam Eastland sau Lawrence Block, nepublicați însă până acum la Rao) și, cu voia dumneavoastră, John Grisham, probabil cel mai bun și mai popular autor de thrillere juridice din toate timpurile. De John Grisham cred că am citit mai bine de zece romane, practic cam tot ce scosese editura Rao până în 2002, anul în care am terminat eu liceul, pentru că este un autor care știe ce să scrie și cum să scrie, el însuși lucrând la un moment dat între 60 și 70 de ore pe săptămână într-un mic cabinet de avocatură american, iar romanele sale au devenit deja sinonime cu thrillerele juridice: avocați malefici și cruzi, corporații lacome și nemiloase, clienți jecmăniți de firme atotputernice, justiție nedreaptă, politici la nivel înalt, oameni mici și oameni mari, săli de judecată, tribunale, crime, violuri, violență, moarte, tot tacâmul, cu tot cu desert.

Samantha Kofer lucrează chiar și 100 de ore pe săptămână pentru cel mai mare cabinet de avocatură din lume, Scully & Pershing, cu sediul principal în New York, și are un viitor strălucit în față: un salariu obscen de mare, mulți prieteni, părinți bogați (tatăl său e un celebru avocat pledant care a făcut pușcărie pentru evaziune fiscală, mama sa ocupă o funcție importantă în cadrul Ministerului de Justiție și este probabil responsabilă de arestarea fostului soț, tatăl Samanthei), și un apartament în inima orașului, pe care-l împarte cu cea mai bună prietenă. Însă totul se năruiește în fatidicul an 2008, când marele crah lovește lumea ce se credea nemuritoare și invincibilă, iar Samantha este trimisă în șomaj tehnic, adică nu este concediată pur și simplu, ci i se oferă ocazia să-și ia un fel de concediu fără plată timp de un an de zile, timp în care trebuie să lucreze la un ONG pentru a-și păstra asigurarea medicală, apoi, dacă lucrurile vor reveni la normal, se va putea întoarce la slujba ei bine plătită, deși extraordinar de stresantă.

Așa că Samantha lasă în urmă viața agitată din New York și se angajează la un cabinet de avocatură din creierii munților din statul Virginia, unde începe să-i ajute pe oamenii nevoiași care nu puteau plăti un avocat să le apere interesele. Iar acolo cunoaște două avocate bățoase și arțăgoase și doi frați fermecători, frații Gray, cu trecut tenebros, care sun puși pe fapte mari: în urma unei traume din copilărie, ei le-au declarat război total companiilor gigant exploatatoare de cărbuni. Unul dintre frați se numește Donovan și este un avocat de mare succes, celălalt se numește Jeff și, fiind fratele mai mic și mai năzdrăvan, este angajatul lui Donovan și-l ajută pe acesta în lupta împotriva corporațiilor din bazinele carbonifere.

Și mi s-a dezvăluit astfel un nou aspect hidos al Țării Tuturor Posibilităților: în munții ei frumoși și periculoși cărbunele nu este extras doar din mine, ci mai există un mod mult mai îngrozitor pentru oameni și pentru natură – minele de suprafață, decopertarea munților și transformarea lor în movile cu aspect oribil și trist, deosebit de periculoase pentru cei care trăiesc în preajma lor. Pentru că procedeul e următorul: compania minieră cumpără un munte de la un cetățean, apoi taie toți copacii ce cresc pe acel munte și-i aruncă la fel ca la groapa de gunoi în văile de dedesubt, neținând cont că acolo sunt râuri cristaline, casele oamenilor, ori specii rare de animale ale căror habitate sunt distruse, după care este îndepărtat stratul de pământ în care au stat înfipte rădăcinile copacilor, apoi stratul de piatră care urmează, care este aruncat la grămadă peste pământul deja azvârlit peste copacii din văi, și acum se extrage frumos cărbunele, expus luminii soarelui după milioane de ani. E un procedeu murdar, nesimțit și lipsit de responsabilitate, care nu ține cont de natură, de oameni, de peisaj sau de bun-simț. Nu este moral, dar este perfect legal, pentru că pleava, cum sunt considerați cei săraci sau cu venituri mai modeste, nu contează în lupta cu rechinii protejați la rândul lor de adevărații tiranozauri ce țin în mâini frâiele puterii. Iar când aceste companii se simt amenințate de oameni precum frații Gray, ele nu simt nevoia să joace cinstit, bazându-se pe armatele de avocați hulpavi lipsiți de sentimente sau de scrupule, nu, ele trec la tot soiul de represalii murdare, amenințări nu chiar voalate, ba chiar la înscenarea unor mici „accidente”.

Până să citesc această carte absolut fascinantă, care suferă uneori din cauza ritmului nu chiar alert (nu e un thriller în adevăratul sens al cuvântului), nu știusem nimic despre decopertarea munților (nici măcar nu-mi imaginasem că așa ceva poate exista în realitate, ceea ce mă face să privesc duios munții împăduriți de dincolo de fereastra în fața căreia scriu aceste rânduri), despre silicoză (boala mortală a minerilor, pentru care nu există leac și care reprezintă principala cauză de deces din rândul acestor oameni oropsiți de soartă), despre practicile necurate ale giganților pentru care cei mărunți (în opinia lor) nu contează, pentru că ei au în buzunar avocați, judecători, poliție, agenți FBI, medici, ba chiar congresmani cu conturi grase alimentate de cei ale căror interese le susțin, despre lăcomia acestor companii și despre zgârcenia lor formidabilă, căci nu mi-a venit să cred cu câtă încrâncenare se luptă cu justiția pentru a nu le plăti lucrătorilor lor bolnavi de silicoză ajutorul social stabilit prin lege, ajutor care poate le-ar fi putut prelungi viețile cu încă vreo câțiva ani. Însă astfel îi descurajează pe cei care vor să le dea în judecată, deci are sens toată această încrâncenare.

Mi-a plăcut romanul lui John Grisham tocmai pentru aceste lucruri, cu toate că-ți fac părul măciucă, dar și pentru două personaje: Donovan Gray, avocatul a cărui mamă s-a sinucis din cauza abuzurilor la care îi supusese familia o companie minieră care distrusese muntele Gray, decopertându-l, dărâmându-le casa și plătindu-le un preț de nimic, și care s-a hotărât nici mai mult, nici mai puțin decât să le predea câteva lecții acestor giganți nemiloși și lacomi, și Samantha, care nu e chiar plăcută, dar care are ceva al ei ce te atrage (cred că este vorba de conștiință, cu toate că este avocat de profesie): este cinstită, onestă, spune omului verde în față ceea ce are se spus și nu se ferește să recunoască dacă a greșit, și vrea să lupte cinstit cu adversarii, chiar dacă metodele acestora încalcă adesea legea. Cât despre tema aleasă de autor pentru această poveste depănat pe un ton trist și amar, îmi vine acum în minte cazul unei halde de steril – deșeul toxic rămas în urma spălării cărbunilor – pe care o companie minieră a preferat să-l mușamalizeze, trecând peste numeroasele cazuri de cancer pe care urma să le provoace și făcându-și următorul calcul: izolarea acelei halde ar fi costat compania minieră vreo 80 de milioane de dolari, însă ea a preferat să aloce, după ce-și făcuse niște calcule terifiante, vreo 10 milioane de dolari, pentru a le plăti ca daune familiilor îndoliate care urmau să o dea în judecată pentru decesele provocate de chimicalele scurse din halda de steril. Mai e ceva de adăugat?

Posted by Liviu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s