Semnal editorial 135 + Fragment în avanpremieră: Ana-Maria Negrilă – Stăpânul umbrelor: Trezirea

În romanul dark fantasy Stăpânul umbrelor – Trezirea, Ana-Maria Negrilă ne propune o călătorie într-un univers fantastic neobișnuit, deși familiar (pentru unii cititori). Pornim alături de personaje enigmatice și fascinante într-o aventură periculoasă, căci, deși nimeni nu știe ce sau cine este Umbra care se ridică deasupra lumii, amenințarea este prezentă și palpabilă. Un soldat care controlează un demon Ellore, doi mediatori de nome, o tânără cu un trecut complicat, posedând abilități paranormale, regi și regine, mesageri și trădători, spioni și creaturi fantastice – destinele lor se împletesc imuabil și periculos într-un joc de putere așa cum numai Ana-Maria Negrilă poate crea.

Deși deznodământul se lasă așteptat în cel de-al doilea volum al seriei, Stăpânul umbrelor – Trezirea ne pune față în față cu problematica Supraomului aflat în căutarea propriului sens, a găsirii identității, a alegerilor dificile și a auto-sacrificiului pentru binele celorlalți.

Aflați într-o călătorie inițiatică, fiecare în felul său, într-o lume în care echilibrul lipsește cu desăvârșire, eroii noștri se văd nevoiți să își folosească propriile puteri pentru a dejuca planurile obscure și (cel mai probabil) malefice ale unor păpușari lipsiți de scrupule. Desigur, în stilul clasic al autoarei, veți avea parte de răsturnări de situație, intrigi complexe, nenumărate puzzle-uri de rezolvat și adrenalină pură.

Cine este stăpânul umbrelor cu adevărat? Cum poate o tânără cu abilități magice să schimbe destinul unei întregi planete și ce putere mai au vechii zei într-un univers pe care ei înșiși l-au devastat cu un război de proporții apocaliptice? Aflați toate acestea în primul volum al seriei Stăpânul umbrelor – Trezirea!

Romanul este disponibil pentru precomenzi cu reducere și transport gratuit, până pe 5 aprilie!

Fragment în avanpremieră

Îl închiseră din nou în cameră, fără să-i mai dea de mâncare de data asta, și se asigurară că era bine legat și păzit. Se întinse pe podea cu capul sucit spre ușă, privind siluetele de afară. Croname voia să-l împiedice să fugă, dar nu-și dădea seama că nu ar fi făcut-o nici dacă l-ar fi suit într-o barcă și l-ar fi dus în larg. Despre asta nu putea fi vorba, dar își imagină amuzat că Croname i-ar fi dat drumul, iar el ar fi trebuit să insiste ca să rămână. Ar fi fost nevoit să inventeze un motiv, dar mai bine că nu fusese pus în situația asta. Preparatorul Kenner avea dreptate. Creează contextul în care vei acționa și vei avea control asupra ta și a celorlalți. 

Deocamdată lucrurile evoluau bine din câte își dădea seama. Croname îl acceptase și voia să se folosească de el. Forma de magie pe care o simțea pe insulă îi punea probleme, pentru că nu reușea să citească mințile oamenilor așa cum ar fi vrut, dar era sigur că va găsi o cale. Îl îngrijora însă misiunea și faptul că energia arhipelagului nu părea să aibă o sursă clară. Se gândise la un obiect, la un copac mai bătrân și mai puternic decât ceilalți, dar își dăduse seama că nu putea fi asta. Trebuia însă să afle, deși nu găsise informații despre originea acesteia nici în mintea lui Stepen.

Se întoarse pe-o parte, blestemându-și mâinile legate, și închise ochii. Își concentră mintea, încercând să intre în starea care i-ar fi permis să vadă mai bine energia insulei. Respiră adânc, simțindu-și trupul ușor, se gândi la cer și își proiectă brusc conștiința în exterior, ridicându-se deasupra casei și a orașului. Spiritul îi era ca o pânză albă, plutind dincolo de energia arborilor. Dacă ar fi avut chip, ar fi zâmbit, dar așa simți doar bucuria de a fi scăpat de trupul incomod și de-a se bucura de frumusețea culorilor așternute peste Corneen. 

Pădurea acoperea totul, iar casele de abia se vedeau în luminișuri. Existau poduri, canale ce brăzdau insula, dealuri cu pante line și un vârf stâncos. Când privi în zare, i se păru că vede urma unei forțe necunoscute. Se îndreptă spre ea, dar pe măsură ce se apropia, aceasta se îndepărta. Începu să se răsucească, urmând mișcările acesteia și trimițând săgeți arzătoare unde simțea că exista ceva necunoscut. Trupul din cameră îl chemă, dar îl ignoră pentru că voia să vadă mai multe. Săgețile lui dispărură la orizont, trecând dincolo de umbrele necunoscute. Mintea i se întunecă de nemulțumire. Se răsuci din nou și din nou își trimise săgețile. De data asta le urmări, se cufundă printre umbrele aurii, gustând din puterea aceea. Nu era ceva cunoscut, totuși nu l respinse, iar vârtejul interior i se domoli ca și când ar fi simțit ceva străin. O clipă, spiritul clar îi tremură. Se simțea acasă, se simțea în siguranță. De aceea nici nu era pregătit când energia necunoscută se întunecă și îl înconjură, atacându-l. Se zbătu să iasă la suprafață, deși tenebrele îl trăgeau acum într-un hău înghețat, așa cum fusese la începutul lumii. 

Nu trebuia, nu trebuia…, gândi înainte să facă un ultim efort de a se elibera. 

Când deschise ochii, Sedara era aplecată asupra lui, iar trupul îi strălucea palid în beznă. Când venise noaptea? Se ridică greoi și o fixă. Prin ușile acoperite de cristal tulbure intrau razele lunii.

– Cine ești? îl întrebă șoptit.

Tallen nu îi răspunse, mirat de ce simțise mai devreme. Nu s-ar fi așteptat ca silueta subțiratică să aibă atâta forță. Femeile din Khale nu erau așa. 

– Sunt Tallen Rys, spuse, prefăcându-se că nu îi înțelesese întrebarea. 

– Și ce ești tu, Tallen?

Glasul ei răsună cam răstit, iar mediatorului îi veni să râdă de expresia încruntată ce îi apărea printre umbrele camerei. Așa făceau și unii mediatori din școala din nord. Se încruntau la el și ridicau tonul, crezând că aveau să-l intimideze. Fata subțire, cu haine elegante și părul lung, împletit cu panglici, nu putea fi o amenințare prea mare.  

– De ce vrei să știi? Sunt prizonier aici, spuse bosumflat.

Fata nu păru mulțumită.

– De ce ai venit pe insulă?

Tallen își flexă genunchii și își folosi mâinile ca o pârghie, ridicându-se în șezut. Fata se îndepărtă puțin. Mediatorul se aplecă în față cât de mult putea. Renunță să mai pronunțe cu greutate.

– Nu am venit, ci am fost adus. Nu se poate să nu fi auzit ce s-a întâmplat. Am fost capturat de un vas al piraților și, când am ajuns aici, am fost salvat. Poate nu chiar salvat, de vreme ce sunt încă legat. 

Sedara tăcu, tentată să-l creadă. Tonul lui era sincer, deși se aștepta să fie mai speriat și mai neliniștit pentru ce îl aștepta.

– Unde mă aflu și de ce am fost legat? urmă Tallen liniștit, iar fata se trezi răspunzându-i la întrebări și discutând cu el.

– Ești pe Insula Mare, în arhipelagul Corneen, dar cred că știi asta. 

Vru să insinueze că era mai mult decât o victimă a împrejurărilor, dar tânărul nu se tulbură. Din contră. Surâse și o privi drept în ochi cu o expresie obraznică. Sedara se tulbură fără să vrea. Tânărul nu mai arăta atât de prăpădit cum fusese când ajunsese pe insulă, iar fata observă cât de frumoasă îi părea fața la lumina palidă. Semiîntunericul ascundea vânătăile, iar accentul lui Tallen era plăcut. Rămase cu ochii la el, neștiind cum să mai continue. Înțelesese că mai devreme încercase să spioneze împrejurimile și că Darul lui semăna cu al ei destul de mult ca să aibă un sentiment ciudat de apropiere. 

Dacă ar fi fost Antare așa! gândi, sedusă de liniștea cu care o învăluia tânărul.

– Tu ce ești? o întrebă Tallen privind-o la rândul lui. Nu ești o fată obișnuită.

Sedara tăcu, neștiind ce să îi răspundă. Într-un fel era o fată obișnuită sau, cel puțin, își dorea să fie una. O fiică demnă de Croname. Simți cum gândurile i se încâlcesc sub privirea tânărului. Seara se apropia, lumina scădea în odaie, iar Tallen începea să piardă din substanță și să devină mai mult o umbră. Deja nu-i mai vedea bine trăsăturile, ca și când o forță le-ar fi șters una câte una. Miji ochii și se aplecă spre el, vrând să se asigure că tânărul nu dispărea cu adevărat. Îi simți respirația liniștită și forța ce-l înconjura. 

Ridică încet mâna și îl atinse pe obraz, simțind furnicături în degete. O atrăgea, o intriga. Dintr-o dată, chipul tânărului începu să strălucească, și curând, brațul fetei împrumută din lucirea caldă. Darul ei o avertiză să se îndepărteze, dar era atâta calm în forța lui Tallen, încât rămase nemișcată. Mintea i se întinse însă spre viitor, iar imaginile unei câmpii înghețate îi apărură în fata ochilor. Vedea totul de undeva, de sus, de pe un colț de stâncă, iar jos, în vale, un grup de trei călăreți se luptau cu viscolul. Ciudat, pentru că în jurul ei era lumină, iar Tallen o înconjura cu brațul, spunându-i că era în siguranță. 

Dar nu ești! auzi o voce, iar corbul flutură pe lângă fața ei trezind-o din visare. 

Își retrase mâna și se ridică în picioare.

– Dacă îți închipui că va merge… spuse aproape înecându-se cu cuvintele. N-o să te las, orice ar fi. 

Tallen râse. Nu o lua în serios.

– Nu știu la ce te referi, fată ciudată, dar vom vedea ce va fi.

Sedara îi întoarse spatele și deschise ușa, hotărâtă să vorbească cu Croname și să scape de străin. Întoarse capul o clipă, șovăind în prag, iar Tallen murmură ceva. Dacă nu ar fi fost seară, i-ar fi văzut expresia batjocoritoare.

– Ne vom mai vedea, nu-i așa? o întrebă, iar Sedara își dădu seama că fusese păcălită și că, indiferent ce secret intenționase să afle de la el, nu reușise decât să îi permită să găsească o cale spre mintea ei.

– Ești periculos, spuse cu o îndârjire pe care nu o mai simțise până atunci. Dar n-o să faci ce vrei, nu aici!

Semnal editorial 112 + Fragment în avanpremieră + Lansare: George Cornilă – Diluvium

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Fragment în avanpremieră

Privind cu jind, amintindu-și toate lucrurile mărunte care fac dintr-un loc casă, ascuțind urechile la orice zgomot părea să vină dintr-acolo, flăcăul o luă în fața alaiului, trăgînd ploaia după el. Chervanul zăbovea, parcă dîndu-i șansa să se răzgîndească, înainta agale, cu căruțele încărcate, cu coviltire rotunjite, ca niște bordeie pe roți, ca niște uriași melci hidoși. Oamenii care erau pe ulițe în Unten văzură cum dincolo de deal cerul se înnegrea, iar întunecimea venea spre ei, greoi, ca smoala. Își făcură semnul crucii și trimiseră femeile să aprindă lumînările de la Înviere, iar cei care aveau la ei cuțite, le înfipseră în pămînt, să alunge potopul. Apoi îl văzură.

Un flăcău nici prea înalt, nici prea scund, subțiratic, cu cîteva smocuri bălaie ieșindu-i de sub gluga sinilie. Și tocmai atunci cerul fu despicat de un fulger, și oamenii își mai făcură o dată semnul crucii, iar femeile își luară copiii în brațe, îngrozite, însă nevenindu-le să fugă în case pînă nu vedeau cu ochii lor arătania, năbala, Omu’ Apei, pînă nu-i vedeau chipul hîd și-i auzeau cumplitul glas, ca să aibă ce povesti celor care nu fuseseră acolo cît aveau să mai trăiască. Nu fuseseră scorneli. Cei care vorbiseră aveau dreptate. Solomonarul mergea prin lume.

Cîțiva mai curagioși dintre bărbați, cărora li se adăugară cei care se puseseră pe băut încă din zori, îi ieșiră flăcăului în cale, însă cu băgare de seamă, căci, cum toate tăișurile erau înfipte în țărînă, arme nu mai aveau, și nici nu voiau ca străinul să arunce vreun blestem asupra lor sau să-i atingă cumva și să le dea vreun beteșug. Spiritele se încinseră repede, pe măsură ce oamenii prindeau curagiu văzînd că flăcăul nu le făcea nimic, ci stătea acolo în loc, uitîndu-se la ei înfricoșat. Ba chiar ploaia părea să întîrzie, o ținea el în loc, îi era frică, pesemne. Începuseră să-l împungă de la distanță cu cîte un par tras din vreo căruță sau luat de după vreo poartă unde era ținut să-l aibă la îndemnă pentru a se apăra de cîinicînd ieșeau noaptea pe uliță, cînd veni restul circului.

            – Ce se întîmplă aici? tună Artemiza, ieșită pe jumătate din trăsură.

            Oamenii răspunseră toți deodată, de nu se înțelese nimic. Fiecare pe rînd, ceru aceasta, iar ei începură să verse din ei temerile cu ploile și cu recoltele și cu inundațiile și cu duhul necurat și cu toate cîte mai aveau prin minte și pe suflet, întărîtîndu-se și mai tare, pînă ce unul îl apucă pe flăcău de guler, spre marea spaimă și admirație a celorlalți săteni, deodată amuțiți.

            – Dați-i pace! strigă matroana, domolindu-l pe Gustavski care dăduse să sară. Dați-i pace, că de nu, vă blestemă!

            Rumoare mare se stîrni iară. Joszef se uită cu reproș la Artemiza. Țăranul îi dădu drumul. Într-o clipă, flăcăul fugi și sări sub coviltirul uneia dintre căruțe. Oamenii se dezmeticiră repede și cîțiva se năpustiră să-l tragă afară, însă de cum încercară să sară în căruță, după ce-l dădură pe Tunde jos de pe capră, Wagner ieși mîrîind, de începură copiii să urle și o femeie leșină, dărîmînd o alta încremenită lîngă ea. Artemiza strigă muscalului să dea bice cailor și boilor. Și astfel trecu circul prin Unten, în aruncături de pietre, în blesteme și rugăciuni.

            Neștiind dacă erau urmăriți sau nu, circarii își îmboldiră dobitoacele cum știură mai bine, însă cum drumul mare trecea prin sate, ocoliră pe șleaurile care duceau la ogoare sau pe orice hat destul de lat încît să încapă pe el căruțele. Nu se opriră cînd cerul începu să se verse asupra lor, sperînd că astfel aveau să pună ceva depărtare între ei și oricine s-ar fi ținut după, însă, la lăsatul nopții, găsiră că n-ar mai fi putut înainta nici dacă ar fi văzut drumul. Apa curgea pretutindeni în șiroaie negre, ca Apa Sîmbetei, ca aceea care ieșise din pămînt după cutremurul din al doilea an al veacului, iar noroiul apucase de roți și ținea de ele cu strășnicie. Abia atunci Artemiza hotărî să oprească, pentru că ploaia și noaptea hotărîseră pentru ea.

            – Joszef! strigă matroana prin deschizătura portierei.

            Flăcăul știa că asta urma de cînd se oprise căruța în care se pitise.

            – E ceva adevărat în toate cîte spun oamenii ceia?

            – Este, plecă Joszef privirea.

            – Și, deținînd o asemenea putere, tu aveai de gînd să fii doar un prăpădit de înghițitor de săbii?

            – N-am nicio putere. N-am stăpînire asupra ei, a ploii.

            – Atunci, învață s-o stăpînești.

            – Nu cred că voi putea vreodată, însă aș vrea să-mi știu măcar rostul. Atît, și aș fi mulțumit.

            – Nu-i nici un rost în nimic, băiete. Mulți proști și-au irosit viața căutînd unul.

            – Un prost mai mult nu se va simți, bîigui flăcăul.

            Cîteva clipe de tăcere, apa se umfla neagră, smoala cerului căutînd să înghită totul în clocotul său rece.

– Mă tem însă că va trebui să vă părăsesc, grăi apoi Joszef aproape sufocat de însemnătatea vorbelor sale. Nu vă pot aduce decît necazuri și nenorociri. În scurtă vreme, lumea își va da seama că unde se așază circul, începe să plouă și nu numai că nu va mai veni nimeni, ci vă vor alunga. Eu sînt piază-rea pentru voi. Pentru oricine.

            Madama nu se împotrivi. Dacă era adevărat ce zicea lumea, atunci băietul avea dreptate. Era spre binele lor ca el să plece. Joszef nu zăbovi mult cu rămas-bunurile, căci circarii erau convinși că aveau să se mai vadă. Doar Stănică se întristă și-l strînse în brațe cu putere. Artemiza îi dădu plata datorată și un pumnal, acela de încălzire, pe care flăcăul și-l vîra primul în josul gîtlejului la începutul fiecărei reprezentații, să-l aibă ca amintire.

Apoi Joszef o luă din loc.

            – Auzi, băiete, strigă matroana după el, cînd mai vezi afișele Circului Madamei Artemiza pe oriunde ai fi, vino să ne vezi. Însă mai pe înserat, să apucăm să vindem și noi niște tichete.

            – Voi veni, iar voi, cînd e să plouă, să vă gîndiți că sînt eu prin preajmă, glumi Joszef cu amărăciune.

            După ce-l lăsă să plece, matroana se gîndi să o dea afară pe Ismelda, care nu prevestise nimic din toate acestea. O întrebă totuși dacă aveau să-l mai vadă pe flăcău, iar ghicitoarea spuse că da. Și poate că Artemiza ar fi pus-o pe drumuri dacă ar fi știut că și atunci aceasta se înșela.[1]

Și astfel se termină viața de circar pentru Joszef, fără ca noi s-o fi zugrăvit-o în detaliu în acest teanc de hîrtii. Viața de la bîlci toți fie o știm, fie ne-o închipuim, ce rost ar mai fi avut, cum este acum era și-atunci, cum plătim acum se plătea și-atunci, doar că pe atunci omul știa că plătește, acum, uneori, nici nu-și dă seama.[2]

La nici un ceas după plecarea flăcăului, norii se risipiră, iar cerul se spuzi de stele. Apele negre se scurseră mîloase după omul lor. Cînd noaptea făcu loc zilei, pe soare, circarii porniră din nou la drum. Ploaia era deja departe. O vedeau în zare și-și dădură astfel seama că Joszef mersese toată noaptea. Dacă n-ar fi făcut-o, n-ar fi ajuns în Leise la crăpatul zorilor, ceasul la care osîndiții își primeau pedeapsa.

[1]Ultimul afiș care anunța venirea Circului Madamei Artemiza face parte din colecția Durov și este datat din anul 1832; a fost găsit pe un maidan la periferia orașului Constanța alături de un steag de foc; autoritățile vremii au luat în calcul posibilitatea ca focul care a mistuit circul să fi fost pus de mâna unui fost angajat, găsit într-o râpă din apropiere, degerat și cu gâtul frânt; nu se știe dacă au existat supraviețuitori, doar că vara anului 1832 a fost una dintre cele mai secetoase din istoria Dobrogei; pesemne Joszef nu era prin preajmă.

[2]Dacă vreți să aflați mai mult despre viața de circar, dacă nu știți deja destule, citiți Ziua vesel, noaptea trist de Vaska Perovski; n-avea rost să mai irosim hârtia, este acolo tot, inclusiv povestea veselă și tristă a lui Moisei și a Circului Vieții.

PREZENTARE

La finele Epocii Fanariote, copilul Joszef din Dörrental descoperă că este altfel decât ceilalți. Ploaia îl însoțește oriunde merge. Până și împrejurimile Dörrentalului, umede, mlăștinoase, luxuriante, fuseseră aride până la nașterea sa. Acum, vechiul pustiu este preschimbat într-o orezărie. Temându-se să spună cuiva — oricum, cine l-ar crede? —, devenit deja adolescent, Joszef fuge de acasă. Ajunge mai întâi pe o plantație de tutun de la Dunăre, apoi se alătură unui circ ambulant și călătorește prin Principatele Române, urmărit de trimișii bisericii, de arnăuți, de haiduci, de poteră, de mulciberiți, de cei care încep să-și dea seama că în spatele flăcăului bălai și sfios se ascunde ceva. Căutând o misterioasă carte care ar putea elucida misterul poverii pe care este condamnat să o poarte, ajunge în Bucuresci, unde învață cum să profite de pe urma straniei sale particularități. Începe astfel să meargă acolo unde este chemat și plătit să alunge seceta. Unii îl consideră un sfânt, alții îl acuză de vrăjitorie, alții îl socotesc a fi un escroc.

Mai presus de o aventură magic-realistă la Porțile Orientului, Diluvium este o călătorie a descoperirii de sine și a locului în lume, totodată o alegorie, vorbind despre darul și blestemul de a fi diferit, despre menire, împlinire și rost.

***

Diluvium este una dintre cărțile de care mă simt cel mai apropiat. A însemnat o muncă de ani întregi, adeseori până la istovire, însă Joszef este, dintre toate personajele mele, cel care ilustrează poate cel mai bine sfâșietoarea nevoie de a simți că ai găsit un loc al tău, lupta și împăcarea cu sinele și căutarea continuă la care se rezumă mirabila noastră existență.

George Cornilă

Invitație lansare Diluvium de George Cornilă – Gaudeamus 2019

La împlinirea a cinci ani de existență, editura Crux Publishing este onorată să vă invite la târgul de carte Gaudeamus alături de invitatul special al evenimentului, scriitorul George Cornilă – unul dintre cele mai importante nume în literatura fantasy contemporană.

Vă dăm întâlnire sâmbătă, 23 noiembrie, începând cu ora 16.00, la standul editurii Crux Publishing pentru a ne bucura de o aventură magic-realistă la Porțile Orientului. Romanul Diluvium de George Cornilă va fi lansat în prezența invitatei noastre speciale, Ana-Maria Negrilă, absolventă a Facultății de Limba şi Literatura Română a Universității București, doctor în literatură veche, traducătoare și scriitoare (Seria Stelarium).

În deschiderea evenimentului, editura Crux Publishing va relansa și seria darkfantasy/clockpunk Cronici din Voss de Andrei Mazilu, în ediție revizuită și cu grafică semnată de cunoscutul artist Tudor Popa.

Ne revedem, așadar, sâmbătă, pe 23 noiembrie, la Romexpo, în cadrul Târgului Gaudeamus 2019 la standul editurii Crux Publishing, cu scriitorii George Cornilă și Andrei Mazilu și invitații lor!

#DragoniiDeBibliotecă au parte de multe Noutăți SF la a opta ediție Final Frontier – singurul târg de carte SF&Fantasy

Scriitori români de SF&F care te provoacă la dezbateri fantastice, biblioteci pline de noutăți editoriale, ateliere în care explorezi lumi noi, figurine, VR, Booktubers, concursuri de cosplay și gaming pentru toți #DragoniiDeBibliotecă feroce – asta ți-am pregătit în week-end-ul 13-14 aprilie, la Final Frontier #8, Universitatea Dimitrie Cantemir (Splaiul Unirii nr. 176) între orele 11:00 și 19:00. Intrarea este liberă! Continuă lectura

Semnal editorial 34 + Fragment în avanpremieră: Ana-Maria Negrilă – Stelarium III: Agenții Haosului

Fragment în avanpremieră

„Părăsi naveta ieșind în mijlocul frigului. Deși era adaptat la temperaturi joase, vântul înghețat îl lovi nemilos. Se afla pe o terasă mare, dreptunghiulară, mărginită de coloane negre și joase, ce susțineau o balustradă ca de gheață. În  mijlocul ei se află o construcție scundă, părând să ascundă o intrare. Lângă ea, se afla un grup de agenți în haine albe, groase, cu glugile ridicate. Aparatele care îl însoțiseră în timpul zborului zumzăiau la o oarecare distanță. Fuseseră anunțați de venirea lui și se pregătiseră să-l întâmpine. Pe față îi apăru un zâmbet strâmb. Nu credea să-i fi descoperit atât de repede dispariția, dar probabil că agentul de la transportoare se dezmeticise mai repede decât crezuse. Respiră aerul înghețat și, pentru prima dată de când venise, se simți acasă. Cuprinse toată terasa cu o privire cercetătoare, apoi se conectă la interfața navetei. Avea nevoie de ajutor, iar acesta era singura care îl putea sprijini. Apoi se îndreptă spre grupul de întâmpinare. Continuă lectura

Fantastic Mondays (23 aprilie-18 iunie)

Revdepov și Bookblog.ro vă invită la prima serie Fantastic Mondays, 5 întâlniri de scriere creativă în genurile non-realiste. Atelierele vor fi susținute de 5 scriitori-antrenori: Michael Haulică, Dănuț Ungureanu, Ana-Maria Negrilă, Oliviu Crâznic și Marian Truță.

Fantastic Mondays sunt gândite pentru cei care vor să se antreneze în genurile science-fiction, fantastic, realism magic, fantasy, horror, steampunk, policier, aventuri și alte lumi alternative. Continuă lectura

Crux Publishing vă invită la Final Frontier 2018 să pornim într-o aventură în lumi necunoscute!

Fotografia postată de Crux Publishing.

Editura Crux Publishing va fi prezentă și anul acesta la Târgul de Carte Final Frontier 2018 cu stand propriu, la care veți putea găsi toate titlurile editurii cu reduceri între 15% și 35%, produse promoționale și multe alte surprize! Târgul se va desfășura în perioada 24-25 martie 2018, la Universitatea Dimitrie Cantemir (Splaiul Unirii 176, București). Continuă lectura

Avanpremieră Ana-Maria Negrilă – Împăratul Ghețurilor

Prin amabilitatea editurii Crux Publishing, un fragment în avanpremieră din „Împăratul Ghețurilor”, de Ana-Maria Negrilă, în curs de apariție în colecția Sci-Fi:

„Am pus geanta pe podea și am căutat în spatele picturii. Mâinile mi se mișcau repede, dar degetele murdare de praf nu găsiră nici un mesaj, nici un plic, nici o hartă, doar o inimioară de plastic, înfiptă cu un ac în carton. Am desfăcut-o cu grijă și am ascuns-o în buzunar. Dintr-o dată, casa îmi părea plină de șoapte. Continuă lectura

Noutăți editoriale 15 + Lansări Gaudeamus 2016: Editura Crux Publishing

Colecția toamnă – iarnă Crux Publishing la Gaudeamus 2016

Editura Crux Publishing are plăcerea de a vă invita la Târgul de Carte Gaudeamus, ediția 2016. Ca în fiecare an, Crux Publishing își așteaptă toți cititorii pasionați la stand, promițând nu numai o oferă de carte foarte bogată, dar și distracție din plin. Noutățile din această toamnă vor fi lansate sâmbătă, 19 noiembrie, începând cu ora 15.00 la standul editurii (nivelul 3.20) în prezența autorilor și a invitaților lor speciali.

  1. Jocul necromanților – Șerban Andrei Mazilu

După succesul de casă și critică înregistrat cu romanul dark fantasy Anotimpul pumnalelor, Șerban Andrei Mazilu revine în universul Voss la cererea expresă a fanilor, fiind deturnat de la alte proiecte literare de sutele de voci cerându-i o continuare. Așadar, avem parte de încă o aventură în Arhipelagul Voss, dar de această dată Corbii nu mai trebuie să împiedice o lovitură de stat, ci să oprească anihilarea universului însuși. Continuă lectura

Ce Citește Liviu 66: Ana-Maria Negrilă – Regatul Sufletelor Pierdute

Ana-Maria Negrilă – Stelarium I: Regatul Sufletelor Pierdute (2016) 464p., TPB, 13×20, Crux Publishing, București, 2016, Colecția Sci-Fi, 46 RON, ISBN 978-973-98394-0-2

Am făcut pentru prima oară cunoștință cu poveștile Anei-Maria Negrilă prin 2008, cred, când Jen mi-a împrumutat cele două volume ale autoarei apărute la editura Diasfera. Primul, Orașul Ascuns, a fost un volum de povestiri taaare interesante, aventuri ce se petrec într-un București ce diferă de la o poveste la alta, iar al doilea s-a numit Împăratul Ghețurilor, un roman destul de ambițios și foarte reușit, ce a pornit, din ce-am citit eu nu mai știu pe unde, de la o povestire ce se numea Împăratul de Înghețată. De atunci am început s-o consider pe Ana-Maria Negrilă o foarte talentată scriitoare de povești cyberpunk, însă rareori prezentă cu scrieri în volume apărute după 2010. Poate nu le-am citit eu pe toate, poate nu-mi aduc aminte cum trebuie, cert este că următoarea ei povestire am citit-o tocmai spre sfârșitul anului trecut, în antologia Dincolo de Orizont scoasă de Millennium Books. Ba nu, am verificat acum pe Goodreads și m-am lămurit că i-am mai citit o povestire în antologia Dincolo de Noapte, editată de Oliviu Crâznic, apărută tot la Millennium Books. Iar de atunci, tăcere. Până pe la începutul lui martie 2016, când editura Crux a dezvăluit povestea romanului Regatul Sufletelor Pierdute și a ambițioasei serii Stelarium. Și nu vorbesc aiurea: primul volum al seriei are 460 de pagini cu scris înghesuit și scriitură densă, are fire narative cât pentru trei volume și personaje atât de multe și de diverse (ceea ce nu e un lucru rău), deși par agenți secreți crescuți, educați și instruiți de aceeași forță, încât la început stai și te întrebi dacă vei ieși cu bine din această încercare mai mult decât temerară. Continuă lectura

Crux Publishing la Final Frontier: De la Conan Barbarul la distopie și stele

Editura Crux Publishing are plăcerea de a vă invita sâmbătă, 2 aprilie, începând cu ora 15.00 la evenimentul intitulat „De la Conan Barbarul la distopie și stele” în cadrul Târgului de Carte Final Frontier organizat de Bookblog. Evenimentul va avea loc în București, în incinta Connect Hub (B-dul Dacia, nr. 99 – Piața Spaniei).

Prezentă de un an de zile pe piața de carte românească, editura Crux Publishing rămâne fidelă misiunii sale de a aduce în atenția publicului autori români contemporani de o inestimabilă valoare și de a îmbogăți cultura actuală prin traducerea operelor unor autori străini clasici care au pus bazele literaturii fantastice de calitate. Continuă lectura