Lecturi 137: Stieg Larsson – Millennium II & III: Fata care s-a jucat cu focul & Castelul din nori s-a sfărâmat

Posted: Ianuarie 22, 2018 by fansf in Lecturi, Mystery, Non-SFFH, Nordic Noir, Premii non-SFFH, Recenzii, Thriller
Etichete:, , , , , ,

 

Stieg Larsson – Millennium II: Fata care s-a jucat cu focul (Millennium II: Flickan som lekte med elden, 2006) 768p., TPB, 13×20, colecția Fiction Connection, trad. Elena-Maria Morogan, red. Domnica Drumea, 55 lei, ISBN 978-973-707-263-4

Premii: Svenska Deckarakademins pris för bästa svenska kriminalroman (2006), Goodreads Choice Award for Mystery/Thriller (2009)

Nominalizări: Anthony Award Nominee for Best Novel (2010), Dilys Award Nominee (2010)

Nota Goodreads: 4.23 (676360 note)

Stieg Larsson – Millennium III: Castelul din nori s-a sfărâmat (Millennium III: Luftslottet som sprängdes, 2007) 864p., TPB, 13×20, Trei, 2009, colecția Fiction Connection, trad. Elena-Maria Morogan, 59 lei, ISBN 978-973-707-304-4

Premii: Glass Key Award (2008), Audie Award for Thriller/Suspense (2011), Goodreads Choice Award for Mystery & Thriller, Favorite Book, Favorite Heroine (2010)

Nota Goodreads: 4.21 (544908 note)

Descrierea editurii: „LISBETH SALANDER se întoarce în Suedia după o lungă vacanţă petrecută în Caraibe. A pus mâna pe o mare sumă de bani şi este, pentru prima dată în viaţă, independentă financiar. Dar ea nu mai are nici familie, nici prieteni şi realizează că este complet singură. În acelaşi timp, MIKAEL BLOMKVIST, de la revista Millennium, a dat de un nou subiect fierbinte. Jurnalistul Dag Svensson şi prietena lui Mia Bergman au dovezi despre existenţa unei filiere de prostituţie care activează între Europa de Est şi Suedia şi care, mai mult, este muşamalizată de serviciile secrete. Multe dintre persoanele implicate în traficul cu femei au poziţii importante în societate. Întâmplări din trecutul întunecat al lui Lisbeth Salander încep să iasă la iveală. Atunci când Dag şi Mia sunt brutal asasinaţi, bănuielile se îndreaptă spre Salander, iar poliţia va declanşa o adevărată vânătoare împotriva ei. Salander se decide să pună capăt pentru totdeauna trecutului şi să-i pedepsească pe cei care merită. Drumurile lui Blomkvist şi Salander se întretaie din nou. ”

Nu știu de unde să încep… Așa că mai bine încep cu niște explicații, cred eu, necesare: în primul rând, știu că este vorba despre niște cărți apărute la noi acum aproape un deceniu. Nu contează, despre cărțile care merită poți scrie oricând, iar acestor două volume, din păcate, abia acum le-a venit rândul. Și e păcat să nu scriu despre ele, poate mai conving o nouă generație (cât optimism, chiar așa) să le acorde atenția cuvenită. În al doilea rând, încep cu volumul doi, și nu cu volumul unu, deoarece pe primul, „Bărbați care urăsc femeile”, l-am citit în urmă cu aproape cinci ani, în vara anului 2013, în Anglia, și am tras de el mai bine de o lună (nu că n-ar fi fost interesant, din contră, mi s-a părut cel mai bun din serie). Dar mare lucru nu-mi mai amintesc de el, doar că Mikael Blomkvist și Lisbeth Salander se ocupă de găsirea autorului unei crime ce avusese loc cu vreo șaizeci de ani în urmă, dacă-mi mai amintesc eu bine (și un viol, și niște alte crime, și cum începe povestea „de dragoste” dintre Lisbeth și avocatul care se ocupa de tutela ei, Nils Bjurman, și de faimosul tatuaj pe care i-l aplică pe burtă, niște bâte, niște falusuri enorme și tot așa, chestii drăguțe, pentru fete și băieți cuminți), așa că n-are rost să-i scriu o recenzie, tocmai acum. În al treilea rând, am decis să scriu o recenzie comună după ce am terminat volumul doi și mi-am dat seama că povestea continuă în episodul următor: adică cele două volume, doi și trei, sunt strâns legate unul de altul, constituind practic o singură poveste, ce se întinde pe aproape 1500 de pagini.

Dar ce poveste. O poveste atât de întortocheată și de complexă, cu atât de multe personaje și fire narative, încât cu greu poți înainta prin hățiș fără creion și hârtie și nervi de oțel. Dar rezultatul merită, vă garantez. Stieg Larsson alege să ne spună o poveste despre Serviciul de Informații Suedez, Säpo, și despre mușamalizările pe care le-a făcut o Secție din cadrul lui, condusă de nebuni pentru care securitatea și interesele statului sunt mai importante decât libertatea și drepturilor cetățenilor statului respectiv, prin prisma unei biete fete ajunse acum la 27 de ani, pentru care viața, începând cu vârsta de 12 ani, când a fost internată la psihiatrie pentru că și-a atacat tatăl cu o bombă incendiară improvizată, a fost doar un lung nesfârșit de greutăți și necazuri: internări, arestări, maltratări, violuri, bătăi, abuzuri, încălcarea oricărui drept cetățenesc și tot așa. Însă în ciuda fizicului plăpând, Lisbeth Salander, zisă și Viespea, căci despre ea este vorba, a știut să se ridice de fiecare dată când a fost doborâtă. Și să răspundă cu dublă sau triplă măsură celor care au nedreptățit-o. Așa că cel care a violat-o în mod sadic a sfârșit violat de două ori mai dur, ba și tatuat pe burtă, de nu va mai putea umbla niciodată dezgolit, cel care a declarat-o nebună o va păți și el, cel care i-a maltratat mama… ei bine, doar vă puteți imagina ce se va întâmpla cu toți cei care au călcat-o pe bătături pe apriga Lisbeth Salander, cel mai mare hacker care s-a pomenit vreodată, boxer ambițios, bogătașă de nici nu știe câți bani are în cont (glumesc, știe foarte bine), matematician strălucit, cu o memorie fotografică excepțională, și prietena cea mai bună a lui Mikael Blomkvist, jurnalist de investigații la revista Millennium și cel care este capabil să răstoarne imperii și bande de mafioți de nivel internațional în goana sa după dreptate.

Dar amestec lucrurile și vreau să le simplific nițel. Treaba stă în felul următor: după ce termină cu bine ancheta din primul volum, Lisbeth fură vreo trei miliarde de coroane (echivalentul a vreo 2.4 miliarde de dolari) și pleacă prin lume. Pe plaje pustii, să se relaxeze, să viziteze orașe la care doar a visat și tot așa. Apoi se întoarce în țară, își cumpără un apartament obscen de scump în buricul Stockholmului, se întoarce la o veche prietenă, Miriam Wu, pe care o abandonase fără niciun cuvânt, și începe să-și trăiască viața. Numai că, vedeți voi, Nils Bjurman, n-a uitat umilința la care a fost supus de Salander și angajează niște asasini ca să i-o plătească nemernicei. Între timp, cei de la Millennium, în frunte cu Blomkvist și Erika Berger (redactor-șef al revistei și partener ocazional de pat al lui Blomkvist), sunt abordați de un ziarist și de prietena acestuia pentru a publica o bombă mediatică: demascarea unei rețele de traficanți de carne vie, ce se ocupau mai ales cu prostituția, care va zgudui din temelii întreaga Suedie. Prostituția nu este ilegală în Suedia. Numai că este ilegală atunci când prostituatele sunt minore. Sau când acestea dispar fără urmă. Și nici nu e drăguț dacă cei care frecventează prostituate minore sunt șefi din poliție, avocați, procurori, ziariști, persoane publice în general, cu nevastă și copii acasă, care mai și pozează în persoane respectabile. Și ce să mai zicem când Dag Svensson, ziaristul cu documentele despre caracatița prostituției, mai are dovezi că o parte din prostituate, care n-au ascultat de șefi, au dispărut fără urmă, și nu pe o plajă însorită, cum procedase Salander? Însă lucrurile se precipită cu adevărat atunci când ziaristul și prietena lui sunt asasinați mișelește, chiar înainte ca materialele lor să fie publicate de Millennium (editura revistei Millennium), iar cea acuzată de asasinarea lor este tocmai Lisbeth Salander, ale cărei amprente au fost găsite pe arma crimei. Și în cârcă i se mai pune și asasinarea lui Nils Bjurman, împotriva căruia se știa că avea un dinte foarte ascuțit. Și goana începe. Sau, mai bine zis, hăituirea asasinei, căci toți se grăbesc s-o înfiereze, s-o condamne, uitând că o persoană este nevinovată până la proba contrarie și că nu cel acuzat trebuie să-și dovedească nevinovăția, ci justiția, pe baza unor probe beton, trebuie să-i dovedească vinovăția.

Mult mister s-a țesut în jurul apariției celor trei volume care compun seria Millennium. Stieg Larsson a murit la vârsta de 50 de ani, chiar după ce predase unui editor cele trei romane care compun seria Millennium. N-a mai apucat să le vadă publicate, în schimb povestea lui s-a bucurat de un asemenea succes încât probabil că în multe țări în care a apărut seria, aceasta s-a situat pe primul loc al vânzărilor. Am citit pe Wikipedia că până în 2015 se vânduseră peste 80 de milioane de exemplare. Destul de mult. În Suedia, seria Millennium vine imediat în urma Bibliei, care are niște ani, totuși. Se spune că în calculatorul personal al lui Larsson ar fi fost găsit material pentru încă o carte, dar că de fapt ar fi existat idei pentru încă vreo zece romane. Ce bine, chiar mă bucur. Numai c-am mai citit că poveștile continuate de David Lagercrantz n-ar avea nicio legătură cu cele schițate de Larsson înainte să moară. În fine, nu știu câte din aceste afirmații sunt adevărate, cert este că povestea lui Lisbeth Salander este probabil cea mai interesantă și mai întortocheată poveste pe care am citit-o vreodată. Nu mă credeți pe cuvânt. Citiți cărțile. Vă veți convinge că povestea Viespii este fascinantă. Și sunt sigur că nu vă veți plictisi de-a lungul celor aproape 2200 de pagini care alcătuiesc trilogia. Paginile zboară. Nici nu veți simți când trece timpul.

Să vorbesc puțin și despre ecranizări, iar ca să scurtez povestea, voi renunța la puncte tari, puncte slabe și concluzii, căci bănuiesc că cine a avut răbdare să ajungă până aici s-a lămurit deja: există o variantă suedeză care a rulat pentru publicul larg; sunt trei filme suedeze, care se numesc Män som hatar kvinnor, Flickan som lekte med elden și Luftslottet som sprängdes; acestea au în jur de două ore și jumătate fiecare și îi au în rolurile principale pe Noomi Rapace  (Lisbeth Salander) și Mikael Nykvist (Mikael Blomkvist); variantele extinse ale acestor trei filme alcătuiesc o miniserie, care se numește, simplu, Millennium, și au fiecare câte 186 de minute, cu un minut în plus sau în minus, în cazul unuia dintre ele (probabil că această variantă este de preferat dacă vreți să vedeți ecranizarea poveștii, pentru că este cea mai fidelă – apropo, bătălia dintre boxerul Paolo Roberto și uriașul care nu simte durerea, Ronald Nidermann, este un fel de înfruntare a titanilor, atât în carte, cât și în film). Mai există și filmul făcut de David Fincher, The girl with the dragon tattoo, cu Daniel Craig și Rooney Mara, care se bazează pe primul volum. Din păcate, am citit că cei de la Hollywood au decis probabil că volumele scrise de David Lagercrantz, apărute și la noi (Prizonieră în pânza de păianjen și Dinte pentru dinte) tot la editura Trei, sunt mult mai comerciale decât următoarele două scrise de Larsson și și-au zis că mai bine ar sări direct la ele (sursa, aici), schimbând și actorii și ignorând celelalte două volume scrise de Larsson (care alcătuiesc mama tuturor poveștilor nordice, așa cum scriam pe Goodreads).

În loc de concluzie: o poveste despre prieteni, trădare, despre acceptarea celor pe care-i considerăm diferiți față de noi, despre sacrificiu, respect față de cei care merită, puterea de-a merge mai departe chiar și când tot sistemul ți-e împotrivă, mușamalizări, perversiuni, implicare serviciilor secrete în viața privată a cetățenilor pe care tot ele ar trebui să-i protejeze, meschinării (nu cred că există un singur personaj în toată povestea asta care să nu aibă ceva întunecat de ascuns: ba poze pornografice cu minori ascunse pe calculator, ba experiențe bondage, sado-maso, plăcerea de-a provoca durere, înșelăciuni, abuzuri, violuri, adulter, șantaje, prostituție – mi-o și imaginam pe bătrâna doamnă Elena-Maria Morogan traducând scenele mai dure din cele trei volume – crime, secrete întunecate, taine macabre și multe altele) etc., etc., etc. Și mai tot ce se întâmplă rău în povestea asta este din cauza bărbaților. Nu degeaba trage Mikael Blomkvist o concluzie tristă: „ … La urma urmei, în toată povestea asta nu este vorba în primul rând de spioni și organizații secrete de stat, ci despre obișnuita violență împotriva femeilor și despre bărbații care o fac posibilă”. Și când te gândești că toate astea se petrec într-o țară cu unii dintre cei mai fericiți oameni din lume și cu unul dintre cele mai ridicate niveluri de trai de pe planetă…

Recomandate!

Posted by Liviu

Anunțuri
Comentarii
  1. Liviu Szoke spune:

    Într-adevăr, pur și simplu minunată. Iar continuările scrise de David Lagercrantz aproape că se ridică la același nivel cu cele scrise de Stieg Larsson.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s