Ce citește Liviu 134: Taran Matharu – Novicele

Posted: Ianuarie 10, 2018 by fansf in Fantasy, Lecturi, Noutate, Recenzii, YA
Etichete:, , , ,

35220997 36661825

Taran Matharu – Invocatorul I: Novicele (Summoner I: The Novice, 2015) 416p., TPB, 14×20, Storia Books, 2017, Colecția Fantasy, trad. Alina Marc Ciulacu, red. Mirela Vișan, 39 lei, ISBN 978-606-94493-2-5

Nota Goodreads: 4.14 (13565 note)

Descrierea editurii: „Fletcher nu este decât un biet ucenic fierar, dar întâmplarea face să descopere că este înzestrat cu darul de a invoca demoni de pe alt tărâm. Obligat să-şi părăsească satul din cauza unei crime pentru care nu e vinovat, se vede nevoit să pribegească împreună cu demonul lui şi ajunge la Academia Vocans, locul în care cei înzestrați cu acest dar sunt pregătiţi în meşteşugul invocării demonilor. La Academie, Fletcher trebuie să dea piept cu o serie de lecţii istovitoare, care îl pregătesc să devină războinic-mag şi să lupte în războiul purtat de Imperiul Hominum împotriva sălbaticilor orci. Trezindu-se înconjurat de copiii celor mai puternici nobili din ţară, Fletcher e nevoit să aibă mare grijă. Însetaţi de putere, gemenii Forsyth pândesc din umbră şi urzesc tot felul de intrigi, urmărind interesele familiei lor. Tot acolo Fletcher o întâlnește pe Sylva, o elfă dispusă să facă tot ce îi stă în putinţă pentru încheierea unei alianţe între seminţia ei şi imperiu, chiar cu preţul trădării prietenilor. Şi pe Othello, cel dintâi gnom primit vreodată la Academie. Poporul lui a fost multă vreme asuprit de conducătorii imperiului, lucru care provoacă o serie de tensiuni printre noii lui colegi. Fletcher se va trezi prins între forțe puternice, fără niciun alt ajutor în afara demonului său, Ignatius. În timp ce piesele de pe tablă se înfruntă pentru câștigarea supremației, el va trebui să decidă cărei tabere îi este loial. Soarta întregului imperiu se află în mâinile lui…”

Apărută pe piață la finalul anului 2016, editura Storia Books are deja în portofoliu treisprezece titluri, alte cinci fiind deja în pregătire. Eu nu fac parte neapărat din publicul țintă al editurii (momentan), însă două dintre titluri mi-au atras atenția: primul a fost „Stone Rider”, un SF distopic scris de David Hofmeyr, cu niște motocicliști adolescenți care participă la o întrecere pe viață și pe moarte ce are loc într-un deșert american post-apocaliptic, despre care am scris deja aici, iar al doilea este cel despre care vreau să vorbesc în continuare, un roman fantasy care face parte dintr-o serie ce cuprinde, deocamdată, patru volume și o nuvelă prequel, și care se numește „Novicele”.

„Novicele” este un roman pentru adolescenți, cu adolescenți puși în niște situații la limită. Cadrul în care se desfășoară acțiunea aduce foarte mult cu lumea imaginată de J.R.R. Tolkien în celebra serie „Stăpânul Inelelor”, căci avem orci, gnomi, vrăjitori sau elfi, plus că, din nou, hidoșii orci sunt personajele negative principale ale poveștii, dar și cu lumea imaginată de J.K. Rowling în de-acum franciza născătoare de tone de bani denumită „Harry Potter”, căci avem tineri care participă la cursurile unei academii, numai că de data asta nu pentru a deveni vrăjitori, ci invocatori de demoni (am citit la cineva că ar fi influențată și de lumea imaginată de Cristopher Paolini în celebra serie „Eragon”, dar cum n-am citit acea serie – și nici „Harry Potter”, dar am văzut o parte din filme – nu prea am cum să-mi dau cu părerea); un lucru e clar însă – Taran Matharu nu trebuie învinovățit pentru că s-a inspirat din lumi deja imaginate de alți autori, pentru că și aceștia s-au inspirat la rândul lor din lumile altor autori și așa mai departe – același lucru este valabil și pentru mai sus-pomenitul Paolini, care recunoștea că a citit multe cărți, apoi a scris o poveste exact cum ar fi vrut el să citească, împrumutând, evident, idei din acele cărți; alt exemplu concret, de aceeași factură: Pierce Brown, pe partea de SF – elemente nu neapărat noi, dar împrumutate din mai multe povești și combinate în mod strălucit.

Povestea din „Novicele” este liniară și, datorită aventurilor care se succed cu mare repeziciune, ai impresia că asiști la un blockbuster hollywoodian plin de explozii și urmăriri. Este povestea lui Fletcher și-a transformării sale dintr-un fierar orfan în… ei bine, știți și voi cum evoluează aceste povești, doar nu era ca autorul să descrie viața unui tânăr banal, dar cu potențial, care dă greș în tot ceea ce face. Nevoit să fugă din satul adoptiv, ajunge la o academie care scoate invocatori de demoni pe bandă rulantă, pentru a-i ajuta pe oameni să țină în frâu hoardele de orci care le tot dau târcoale și vor să le cucerească lumea. Nimic nou, ați zice. Și chiar nu e nimic nou. În loc de vrăjitori, avem invocatori, în loc de baghete, avem desene și pentagrame, de fapt, cam singurii care sunt din alt peisaj aici sunt demonii. Al căror nume deja le-am uitat demult. Bine, și pe-ale personajelor le-am uitat la câteva zile după ce-am citit cartea (pe care-am terminat-o destul de repede, în vreo trei seri), au fost prea multe și probabil că autorul va renunța la ele, cu excepția lui Fletcher, pe măsură ce realizările sale vor începe să devină din ce în ce mai impresionante. Cartea însă se citește ușor, fiind un bildungsroman foarte bine scris, care iscă o serie de întrebări și care are totuși meritul de-a nu se lua prea în serios de cele mai multe ori. Un stil fără pretenții, o poveste alertă, un personaj ușor de plăcut și un demon extrem de jucăuș, pe care l-am asemănat din prima cu „Știrbul”, a.k.a. „Toothles” din celebra serie „Cum să-ți dresezi dragonul” a Cressidei Cowell (chiar și imaginea lui de pe copertă aduce c-un dragon minuscul).

Puncte tari: un personaj foarte bine creionat, ce leagă prietenii și se poate apropia de oricine, în ciuda faptului că mai toți îl disprețuiesc din cauză că este orfan și nu provine din ce știe ce familie aleasă, și care știe să rămână în picioare în ciuda necazurilor care-l pândesc la orice pas – bătăi, șicane, conspirații, insulte, măgării, porcării, înjurături, atentate și așa mai departe – reușind aproape tot timpul să aterizeze în picioare. Dar cine-a zis că să devii cel mai bun dintre cei buni e ușor? Cine-a zis că salvatorul omenirii va avea o sarcină ușoară? Încă un plus: acțiunea se petrece la munte, prin păduri seculare, friguroase și întunecate (în afară de coridoarele academiei de invocatori), ce oferă un plus de mister poveștii.

Puncte slabe: clișee, clișee, clișee, niciunul nu este iertat. Eroul orfan și de condiție umilă? Da. Toți îl bat și îl înjură pentru că-i orfan? Da. Are puteri nebănuite? Da. Îl necăjesc toți la academia de invocatori? Da. Și altele, pe care nu mai am cum să le dezvălui? Da. A, încă ceva. Citind cartea și cu ochi de traducător, am ajuns să zăresc problemele care apar când traduci o poveste narată la persoana a treia și folosești perfectul compus, care trebuie uneori combinat cu imperfectul. Rezultatul nu este întotdeauna plăcut.

Concluzii: cu toate astea, este „Invocatorul” o serie care merită citită? Eu zic că da. Este lumea imaginată de Taran Matharu originală? Nu prea. Acțiunea, imprevizibilă, iar răsturnările de situație să te pândească la fiecare final de capitol? Nu, nicidecum. Cu toate astea, tânărul autor a imaginat o poveste alertă, iar scenele de acțiune se succed cu atâta repeziciune încât n-ai cum să lași cartea din mână. Cu toate că nu-i o capodoperă, seria mi-a trezit interesul și sunt decis să o continui. Eu zic că merită, în ciuda punctelor slabe.

PS: site-ul editurii Storia Books este funcțional încă de la Gaudeamus, îl găsiți aici (și în blogrollul FanSF, desigur).

Posted by Liviu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s