Ce citește Liviu 107: Alexandru Lamba – Arhitecții speranței

Posted: Aprilie 12, 2017 by fansf in Hard-SF, Lecturi, Noutate, Recenzii, SF
Etichete:, , ,

Alexandru Lamba – Arhitecții speranței (2017) 204p., TPB, 13×20, Tritonic, 2017, Colecția Sci-Fi, red. Michael Haulică, 24 lei, ISBN 978-606-749-225-5

Descriere: Este anul 2318 și călătoria în timp e ceva la ordinea zilei. S-a înființat o Agenție, care agenție organizează excursii în timp pentru clienți, un fel de turism cu călătorii în timp, dacă mă pot exprima în felul ăsta, și care mai are pe statul de plată și niște agenți, denumiți și spioni, ce au rolul să facă… ce să facă? Observații, cred. Sau să-i împiedice pe turiști să facă boacăne, poate să-i împiedice să schimbe cursul istoriei? Uff, greu de rezumat povestea asta. Protagoniștii sunt Gregory Mathews-Olafsson, care capătă o adevărată obsesie față de o femeie din orașul japonez Hiroshima (despre care știm cu toții ce soartă groaznică a avut în august 1945), pe care o „cunoaște” cu doar câteva clipe înainte de explozia fatidică a bombei atomice. Celălalt protagonist se numește Carl Ericsson și pare a fi prietenul lui Greg, pe care tot încearcă să-l protejeze, împiedicându-l să facă vreo tâmpenie. Lor li se mai alătură Jess, iubita lui Carl, ale cărei acțiuni duc și la transformarea poveștii lor de dragoste într-o să-i spunem mini-telenovelă. Care, firește, cum era și normal din partea unui autor atent la detalii precum Alexandru Lamba, are și ea rolul său (nepotrivit, căci, după părerea mea, putea să lipsească și nu m-aș fi supărat absolut deloc) în desfășurarea poveștii per ansamblu. Căci nu te poți juca cu paradoxurile temporale, cel puțin asta pare a fi regula de bază a Agenției. Deci: Greg, spion, Carl, arhitect, Frank Benoit și Vincent Alvers, Maeștri Arhitecți, și Jess.

Cum era de așteptat din partea lui Alex, povestea sa nu e chiar simplă. Bine, de obicei nu sunt un cititor foarte atent la detalii, în principal datorită faptului că citesc noaptea târziu, undeva între orele zece și unu, unu și jumătate, când genele îmi joacă feste și uneori mă trezesc a doua zi, când apuc să mai citesc câteva pagini, că nu-mi aduc deloc aminte ce s-a întâmplat în ultimele pagini citite c-o seară în urmă, pe care, astfel, trebuie să le recitesc. Și cum citesc mai ales în pat, nu prea obișnuiesc să-mi iau notițe. La un moment dat începusem să scriu pe câte un post-it personajele secundare dacă trecea prea mult timp și n-apucam să scriu recenzia (scuze, domnilor critici, n-am ce face și-mi voi permite să folosesc din nou acest cuvânt) în primele zile după ce terminam de citit o carte, dar am renunțat de mult. Așa cum spuneam, povestea lui Alexandru Lamba este mai mult decât o poveste cu călătorii în timp în Berlin sau Hiroshima. Este o poveste în poveste, cu personaje multi-dimensionale și cu ramificații și implicații ce o transformă într-o altă carte memorabilă.

Pentru că Alexandru Lamba nu se poate abține, oameni buni, vrea ca cititorul poveștilor sale să stea naibii cu creionul și cu coala de hârtie lângă el, pentru a-și nota detalii, date, personaje, evenimente (recunosc, a trebuit să caut niște date despre bombele de la Hiroshima și Nagasaki înainte de-a mă apuca să scriu articolul pentru luna aceasta). Și când am ajuns la pagina 169, mulțumit, vezi Doamne, că pricepusem tot ce-a vrut să spună autorul cel șiret (deși partea cu paradoxurile temporale mi-a dat și-mi va da în continuare bătăi de cap, la fel cum e cazul și cu pisica lui Schrodinger), na! aflu de fapt că mai există o poveste. Ba chiar două. Poveștile din spatele poveștii, care răstoarnă cu totul ce aflasem până atunci și te pun s-o iei de la capăt. Sau să reconsideri tot ce ai aflat, să lași totul deoparte și să începi să privești cu alți ochi ceea ce credeai că ai aflat deja. Și să compătimești bietele personaje, plimbate deja prin locuri periculoase, care acum mai sunt nevoite și să facă față unor revelații ce vor răsturna cu totul realitatea de până atunci.

Vorbeam, prin intermediul unor comentarii pe facebook, cu Ileana despre dilemele pe care mi le creează poveștile lui Alexandru Lamba. Bine, poate pentru un cititor mai atent, cum e, de exemplu, Silviu, acestea n-ar fi dileme, ci simple detalii. Însă după ce-am citit despre Sfera Dyson și povestea de dragoste ce transcede genunile spațiului și timpului în „Sub steaua infraroșie”, iar acum ne jucăm și cu paradoxurile temporale în „Arhitecții speranței”, mă întreb cu ce va veni Alexandru Lamba data viitoare? Ceva la fel de sucit? De întortocheat? Dar, cinste lui. E un autor care are tot respectul meu pentru faptul că-și dă silința să creezi lumi și personaje în doar două sute de pagini și, culmea, turnând și informații din fizică, astronomie sau mecanică cuantică proaspete-proaspete, aproape fierbinți, însă fără a îngreuna sau chiar sufoca curgerea povestea. Și-ar mai fi ceva: modul în care s-a jucat în acest volum cu mintea cititorului, cu viclenie, făcându-l să creadă ceva până spre sfârșit, apoi aruncând la bătaie noi informații (deși ne-a avertizat, dacă vă mulțumiți cu atât – parcă eram proști să închidem cartea chiar acolo, mulțumiți cu destulul primit până atunci – nu mai citiți în continuare), care au răsturnat cu totul ceea ce credea că știe. Hmmm! Să te joci în felul ăsta cu mintea cititorului… nu e chiar la îndemâna oricui. Shame on you!

Puncte tari: paradoxuri temporale și călătorii în timp în inima orașului Hiroshima, chiar sub bomba Little Boy, care avea să schimbe cursul istoriei și modul în care se vor purta războaiele. Dramă, tramă, personaje cu frământări interioare, cu îndoieli, cu obsesii, cu puterea de-a iubi și de-a ierta. Fir narativ complex, care, spre sfârșit, capătă un twist de te lasă cu gura căscată.

Puncte slabe: textul mai mergea un pic lucrat la capitolul redactare și nu am înțeles de ce, uneori, Carl și Greg vorbesc ca doi cumetri la crâșma din sat; nu prea m-au convins dispozitivele pe care le va inventa omul în următorii trei sute de ani. Mă așteptam nici să nu mai fie nevoie de dispozitive de vreun fel, la modul în care galopează tehnologia la ora actuală, ci doar să te gândești la ceva, iar cipul implantat în creier să facă totul în locul tău. Povestea de dragoste dintre Jess și Carl mi s-a părut mult prea siropoasă pentru a-și găsi loc într-o poveste cu călătorii în timp și paradoxuri temporale. Bine, am înțeles obsesia lui Greg pentru misterioasa femeie japoneză (deși cam repede se îndrăgostește/devine obsedat de ea cam repede, plus că aspectul ei de păpușică anime pare și el cam forțat) pe care ar vrea s-o salveze, dar la Carl și Jess m-am blocat. Bonus: „Multe minute nu spuseră nici unul, nici celălalt, un cuvânt. Lacrimile li se amestecară pe obraji în timp ce buzele se căutau flămânde, iar cele două inimi se topiră una în cealaltă.” (pag. 146)

Concluzii: mai vreau astfel de povești. Știu, ceva mai sus am scris că Alex Lamba e-n stare să-ți scrântească mintea prin poveștile hard pe care le inventează, însă consider că avem nevoie de astfel de scriitori. Și de astfel de povești.

Recenzia face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, un grup de bloggeri vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vreți să vedeți alte păreri despre Arhitecții speranței, le găsiți pe blogurile: Iulia Albota, Assasin CG, Catharsis Writing, Jurnaul unei cititoare și Nantan Lupan. Luna viitoare vom scrie despre Inima Dragonului, de M. M. Țara.

Despre Arhitecții speranței mai scriu:

Iulia Albota

Assasin CG (Silviu Gheorghe)

Catharsis Writing (Ștefan Decebal Guță)

Nantan Lupan (Ileana Andreea Drop)

Jurnalul unei cititoare (Georgiana Vlădulescu) 

Posted by Liviu

Anunțuri
Comentarii
  1. mihailxmihai spune:

    Am s-o citesc și eu, când o să binevoiască Poșta Română să mi-o aducă ( cică-i pe vine, sic!), dar deja mi-ai creat idei preconcepute. Apropo: nu te poți depărta prea mult de atmosfera epocii căreia îi ești contemporan căci nu te mai pricepe lumea. Poți să le spui tu de tranziții string cu transfer instantaneu de informație, multiplicări moleculare dirijate prin vacuum electrodinamic, concentratoare puls cu neuroni în efect de câmp, etc, etc, dacă nu-i sex, drogs, rock&roll, geaba!

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s