Treisprezece gloante si de restul… Interviu cu ADRIAN BUZDUGAN

Posted: Februarie 18, 2012 by fansf in Uncategorized

ADRIAN BUZDUGAN s-a născut la 22 aprilie 1971 în Huşi. După ce debutul anunţat la Editura Junimea cu Treisprezece gloanţe şi de restul… morcovi (1992) nu se mai produce, alege să renunţe la scris şi urmează cursurile Facultăţii de Filozofie din Iaşi. În 2001 se stabileşte în Brăila, unde devine profesor de ştiinţe sociale. Din 2007 începe să publice cronică de film, pamflet, recenzii de carte, eseuri şi poezie în diverse publicaţii din ţară. Povestirile selectate în  volumul CAPELA EXCOMUNICATILOR aparut la editura Humanitas in 2010, aflate undeva la confluenţa dintre umor, fantastic, absurd, filozofie şi ficţiune ştiinţifică, au apărut în Viaţa RomâneascăVatraFamiliaDacia literarăLuceafărul de dimineaţăApostrofLitereHelionNautilusOglinda literară,Dominus şi i-au adus autorului Marele Premiu la Concursul Naţional de Creaţie Literară Vasile Voiculescu – 2009, Premiul Naţional Moştenirea Văcăreştilor – 2009, Premiile Helion II şi III în 2008, respectiv 2009, şi, bineînţeles, Marele Premiu pentru Secţiunea proză scurtă la Concursul de Debut Literar UniCredit, 2010.

Scriitor cu vînă și stil, Adrian Buzdugan debutează în volum în anul 2010 cu CAPELA EXCOMUNICATILOR, un volum de povestiri extrem de reușite scrise cu umor și vervă în cheie sf&f , de curind l-am recitit cu aceeasi placere ca prima data si am tras o portie zdravana de ris de se uita tot autobuzul la mine. In rindurile ce urmeaza va prezint un interviu cu scriitorul Adrian Buzdugan, un om nemaipomenit cum rar ti-e dat sa intilnesti.

VN. În 1992 editura Junimea anunța debutul tău cu un volum intitulat „Treisprezece gloanțe și de restul … morcovi”, ce s-a întâmplat atunci? Ce ne poți spune despre acel volum? Care mai este soarta lui?

AB. Ce s-a întâmplat atunci? Agonie și extaz sau, mai bine zis, extaz și agonie. La una dintre întâlnirile cu redactorul cărții, acesta mi-a spus că proiectul fusese prezentat și la TeleM, totul mergea ca pe roate, la următoarea întâlnire, editura deja se confrunta cu o situație falimentară, iar singura soluție era reeditarea unor clasici, nicidecum scoaterea în lume a unor prospături. Peste ceva timp, când m-am dus să-mi retrag manuscrisul dactilografiat, am mai găsit cam jumătate din el, restul s-a pierdut prin vreo mapă, geantă, dulap, birou, la postul de televiziune la care fusese prezentat sau cine știe pe unde. Cum pierdusem și eu o parte din manuscrisul original, singurul lucru cu care-am rămas a fost o pildă: „Când autorul înaintează manuscrisul unei edituri, prevăzător, el trebuie să-și păstreze o copie.” În epoca de-acum, computerizată, această mostră de înțelepciune supremă a căzut în desuetudine, doar un amator de senzații tari nu și-ar salva un fișier important.

Din bucățile rămase am reconstituit un roman absurd și câteva povestiri, dar senzația de rotund, de lucru împlinit s-a spart. Singura dintre povestiri care a traversat cei 20 de ani și a reușit să prindă următorul debut a fost „Bliul”.

VN. Se pare totuși că nu ai renunțat la scris și ai optat pentru cariera de profesor, dar ți-ai risipit scrierile prin diverse publicații. De ce meseria de profesor? De unde atâta fervoare pentru scris? Sunt cele două lucruri – meseria de profesor și scrisul – compatibile?

AB. Nu am optat cu dragă inimă pentru meseria de profesor, mai degrabă a fost unul dintre cele mai rele lucruri care mi se puteau întâmpla și care chiar mi s-a întâmplat. Am vrut să urmez Arhitectura la București, am ajuns la Hidrotehnică în Iași, am renunțat, era să ajung poștaș în niște cătune uitate de lume (îmi aduc aminte că pentru parcurgerea distanței mi-ar fi fost necesar un cal sau o motocicletă), gardian public, licențiat în limbi străine, ofițer de informații etc. A treia facultate la care-am intrat am făcut-o din plăcere. Deși, dacă e să fiu sincer până la capăt, anul I mă dezamăgise, doar prezența unei colege – acum soția mea –  m-a determinat să suport cu stoicism tot balastul care acoperea cunoștințele ori modalitățile de lucru  interesante. Am avut o șansă să rămân în facultate, dar am renunțat și am ajuns ce se putea ajunge în cel mai rău caz: profesor în mediul preuniversitar. Deși am avut și am rezultate notabile în acest domeniu, aș minți să spun că-mi plac și privațiunile din această zonă subfinanțată.

În ceea ce privește compatibilitatea, cred că e în funcție de persoană, de versatilitatea și temperamentul fiecăruia. În cazul meu, profesoratul și scrisul nu se împacă nicicum, le găzduiesc totuși pe amândouă ca un cobai supus unui experiment. Dr. Jekyll își face treaba lui, Mr. Hyde la fel.

Fervoarea pentru scris? De înțeles pentru unul care pe la unsprezece – doisprezece ani concepea puerile aventuri cavalerești.

VN. Deși te-ai născut la Huși, pe dulcele plai al Moldovei, ai ales totuși să te statornicești la Brăila, au vreo importanță locurile pentru povestirile pe care le scrii? Dar și pentru tine? Te inspiră?

AB. Important este ca locul să-mi ofere posibiltatea decuplării de la real, să regăsesc condițiile minime pentru scris: liniște și timp liber. Am scris cu aceeași plăcere în Huși, în Iași și în Brăila. Locul nu are prea mare importanță în măsura în care nu te acaparează – n-am putut să scriu niciodată la munte – sau nu te confiscă – nu știu dacă aș putea să scriu în aglomerația bucureșteană, deși, cine știe, s-ar găsi și acolo o oază de liniște.

Pentru mine, ca persoană, firește că locul are o mai mare importanță; duc dorul podgoriei unde m-am născut și unde mi-au rămas o groază de prieteni… În viitor, dacă îmi va sta în putință, aș sta ceva vreme în București – unde se fac jocurile, chiar și în literatură -, apoi m-aș stabili într-un orășel de munte.

Inspirația vine în momentele de limpezire, când gândurile se leagă perfect, câteodată și de la o carte bună care mă silește să fac alte corelații, să merg mai departe.

VN. În 2008 ai debutat pentru prima oară în scris cu o povestire fantastică foarte faină, „Idearul”, în revista Dominus, cum a fost? Povestește-ne despre ziua debutului.

AB. A fost ca de obicei, atipic. După debutul ratat, n-am scris un rând vreo zece ani, dacă nu și mai bine… Din 2004 am reînceput să scriu, dar foarte foarte rar, povestiri care nu-mi dădeau pace, le scriam pentru sufletul și sertarul meu. Povestirea mi-a fost cerută prin intermediul unui prieten jurnalist care-mi lecturase câteva din producțiile literare și se arătase entuziasmat.

Trebuia să apară în aprilie, n-a mai apărut – ar fi fost și culmea să mă mai mire lucrul ăsta! –, în schimb a apărut în numărul următor. Am aflat aproape peste o lună, am fost bucuros, ce-i drept, dar nu cât să fac cinste la tot cartierul. Era o mică reparație adusă celui care pe timpuri își dorea gloria literară.

VN. În 2008 ai ciștigat premiul Helion (de fapt, premiul doi pentru că de vreo câțiva ani buni nu am mai văzut pe nimeni să câștige premiul întâi și asta este o enigmă?!) cu un text superb, Antilumea”, când ți-a venit ideea acestei povestiri? Te-ai bucurat pentru premiul obținut?

AB. Dacă nu mă înșel, era în preajma sărbătorilor de iarnă. Da, m-am bucurat, cum să nu, mai cu seamă că venea din partea unei reviste pe care o căutam cu frenezie prin chioșcurile de ziare cu 25 – 30 de ani în urmă! În plus, era primul premiu literar pe care-l obțineam.

Că nu se acordă Premiul I de ceva vreme, e explicabil și sunt întru totul de acord cu decizia juriului, chiar și în cazul povestirii „Antilumea” unde SF-ul de larg consum este persiflat. Aș risca să afirm că abia acum știu cam cum ar trebui să arate povestirea pentru premiul cel mare.

 VN. Înainte erai mai activ pe blogurile care vorbesc de sf&f, de ce această retragere ca să zic așa?

AB. Fiind un tip pătimaș consumam parcă prea multă energie în „iureșul comentariilor”. Stând strâmb și judecând drept, poate că energia aceea, altfel canalizată, ar fi putut produce un număr de articole sau povestiri, înclin totuși să cred că ea a fost folosită bine în echilibrul de forțe de-atunci. Câteodată nu aveau farmec articolele, cât zecile de comentarii pline de spirit, substanță, sau derarierile nostime. Din păcate, era și multă răutate adusă de cei care nu puteau suporta ironia, adeseori justă, a unor comentatori redutabili. Mie, precum și altora care „s-au retras”, ne-au luat locul alții, poate că nu într-atât de acizi sau ironici, cât activi și pasionați.

VN. În 2009 ai impușcat un alt premiu Helion cu o altă povestire minunată, „Frigul”, aproape un prequel la gerul care ne-a lovit în iarna asta. Cum a fost la al doilea premiu? Sau devine obișnuință?

AB. Atunci am concurat cu „Frigul” și „Chariboria”. Inițial m-a surprins că „Frigul” a fost preferat în dauna mult mai cizelatei „Chariboria”, însă mi-am dat seama că ideea originală a primat în alegerea juriului.

Si da, intervine o anume obișnuință, dar, trebuie să recunosc, destul de plăcută.

Pe de o parte, mi-am promis să revin cu o povestire bombă cu care să iau și Premiul I, pe de alta, odată ce am luat anul trecut Premiul ArsFan, e ca o atenționare că la proba cântarului am intrat la alta categorie, ar trebui să mă întrec în cărți, iar nu în povestiri.

VN. Cred că nu are rost să mai inșir premiile primite, te rog spune-ne ce a însemnat pentru tine debutul la Gaudeamus 2010 pe 19 noiembrie? Erai extrem de emoționat și parcă în glasul tău se simțea un oarece tremur, povestește acel moment foarte important din viața ta.

AB. Greu de povestit, greu de rememorat. Chiar dacă debutul reprezenta un soi de reintrare în normalitate, eram foarte emoționat. Dacă stau bine și mă gândesc, doar un tip insensibil sau ipocrit poate susține că debutul său a fost un fapt obișnuit de viață și că nu a fost emoționat. Greu de susținut cauza „Capelei excomunicaților”, greu de vorbit (nu m-am împăcat și nu cred că mă voi împăca vreodată cu statutul de „vorbitor în numele cărților”!) în fața unui public în mare măsură necunoscut, cu excepția echipelor FanSF, Millennium și a unui prieten venit de la 400 de km ca să asiste la lansare! E consfințirea momentului în care autorul și scrierea sa se despart, un moment irevocabil căruia îi survin doar ajutoare ocazionale.

VN. Ai niște titluri foarte interesante la povestiri, titluri care îți rămân în minte, de unde iei inspirația? „Zborul cantalogului” (wow! ce faină este!), „Zantiacii”, „Bliul” , „Rotoghila”, „Racla lu’ Caracla” sau „Chariboria” ca să dau câteva exemple pentru cei care încă nu au citit „Capela Excomunicatilor”.

 AB. E multă strădanie. Spre exemplu, în cazul „Chariboriei”, am umplut vreo două-trei foi cu titluri. La un moment dat, povestirea aproape cerea titlul „Timpul dezarticulat”, imposibil însă de utilizat, din cauza aproximării originale a lui Mihail Moroiu pentru volumul lui Philip K. Dick, „Time Out of Joint”. Până la urmă a trebuit să folosesc o metaforă pentru o buclă a timpului, un pliu al acestuia construind o scurtă legendă despre fictiva aventură a lui Chronos. „Rotoghila” este cel mai simpatic termen pe care l-am găsit pentru atât de comunul „sferă”. B de la bunătate, L de la libertate, I de la iubire, U de la uitare și L de la literatură a dat „Bliul” etc. Cât caut eu un titlu, un scriitor prolific scrie câteva capitole.

O coperta imaginata pentru volum (pe atunci, Antilumea), ilustratie Vladimir Kush

VN. Ce proiecte de viitor ai? Când preconizezi că vom avea încă un volum sub semnatura lui Adrian Buzdugan? Ce povestiri încă nepublicate sunt în sertarul tău?

AB. Păi,  mă gândeam că anul 2012 ar fi unul fast pentru o scriere apocaliptică, odată ce e și sfârșitul lumii. Glumesc. Adică nu e scriere apocaliptică. Acum, pe bune, lucrez la un mic roman. Am titlul, cuprinsul, acțiunea, numele personajelor, fraza de început. Pentru restul mi-ar trebui liniște și timp liber, lucruri de care, pe moment, nu beneficiez, dar de care sper să mă bucur din plin după ce trece sfârșitul lumii. Văd că nu mă pot abține…

În urmă cu mai bine de douăzecișicinci de ani scriam zilnic, după program, azi nu mai cred într-un astfel de scris, e o deprindere care arareori e însoțită de valoare. Nu pot decât să râd când aud de câte unul care se trezește la patru, scrie, apoi se duce la opt la serviciu. Îți dai seama ce randament are la serviciu. Am văzut și ce valoare are scrierea lui. Scrierea peste medie nu comportă program, ci multe momente de grație.

În ceea ce privește ultima parte a întrebării: „Noroiul” și „Biluțele”, două povestiri vechi, nepublicabile, pe care le păstrez datorită valorii sentimentale. „Biluțele” a fost prima povestire respinsă de o publicație de profil. O poveste SF, „Bulgărele din cer” nu mai este în sertarul meu, ci al unei reviste care se încăpățânează să nu mai apară, alte povești au luat drumul unor bloguri literare ( http://ovidiupecican.wordpress.com/2012/01/13/proza-adrian-buzdugan-povestea-aburilor-de-ceai/ – fiind pe domeniul de graniță încerc varii registre și teme), multe dintre ele vor apărea într-o antologie ieșeană peste vreo două luni. Ar mai fi și câteva povestiri noi, abia schițate, dar asta înseamnă că nu intră în discuție.

VN. Ce pasiuni are Adrian Buzdugan? Cum se împacă viața de familie cu viața de scriitor?

 AB. Filmele, muzica, pictura, muntele sunt câteva dintre modalitățile de repliere din fața unei realități dezamăgitoare. Aș putea recomanda sute de filme bune, de piese grozave, pânze ori peisaje care-ți taie răsuflarea și care pot constitui o alternativă rezonabilă la marasmul actual. Încercați spre exemplu „Mediterraneo”, „Il Postino”, „Gentlemenii baftei” ( http://www.youtube.com/watch?v=17v5OczVBnA&feature=related ), ascultați „Humoreska” lui Dvorak, „Please Read the Letter” (Plant & Krauss) ori „Without Blame” a lui Ismael Lo ( http://www.youtube.com/watch?v=e31o7Js52fA ), urcați Piatra Craiului sau coborâți pe Valea Mălăiești din Bucegi. Sunt lucruri care fac viața mai frumoasă. La pasiuni intră și cărțile, odată ce nu-mi câștig existența de pe urma lor. Citesc cât pot de mult și scriu cât pot de bine.

Soția mi-a fost colegă la Filosofie și avem moduri de gândire și de raportare la existență apropiate. Împărtășim plăcerea de citi o carte bună, de a vedea un film bun sau de a bate cărările munților. Ea este de altfel și primul cititor/critic.

VN. În încheiere câteva cuvinte pentru cititori și pentru mine promisiunea că vei scrie mai mult și vei publica mai des.

AB. Să citească. Cărți bune. Există o vârstă pentru fantastlâcuri de duzină, întinse pe mii de pagini și există o vârstă pentru Carl Sagan și Kim Stanley Robinson. Sunt conștient că în topul preferințelor lor, literatura SF autohtonă nu există ori se situează pe un nemeritat loc secund,  literatura SF apreciată la noi  fiind cea de import, în care scriitorii nu se chinuie să îmbrace ideea. Poate că nu am produs un număr mare de romane notabile (îmi aduc aminte totuși cu deosebită plăcere de „Luntrea sublimă” a lui Kernbach), dar între povestiri pot găsi bijuterii cel puțin comparabile cu cele din Vest. Paradoxal, cred că spre cărțile scriitorilor români de SF te poți îndrepta venind dinspre marea literatură și nu dinspre SF.

În privința promisiunii, n-o să mă apuc la vârsta asta să trag minciuni mai mari decât Godzilla. Pot să promit doar că micul roman va avea și nuanțe SF. Acum recitesc „Temele” lui Manolescu și degust niscaiva Gellu Naum. Despre ce vorbeam?

A relatat de la fata tasturii fanul de serviciu

voicunike

Anunțuri
Comentarii
  1. Frumos interviu, bravos şi la mult mai multe (deja s-au adunat câteva)!

    Apreciază

  2. ovidiupecican spune:

    Aștept ANTILUMEA dlui Buzdugan, chiar dacă a renunțat să o mai scrie. Vorba unui diavolȘ „Manuscrisele nu ard!”.

    Un fost premiat Helion…

    Apreciază

  3. […] mult conţinut real, de tot mai bună calitate. De astă dată, Nicu Voicu este cel care ne propune un interviu cu scriitorul Adrian Buzdugan, autorul volumului de povestiri Capela excomunicaţilor, apărut acum un an şi ceva la Humanitas. […]

    Apreciază

  4. Maria spune:

    Felicitari pentru seria de interviuri!

    Apreciază

  5. fansf spune:

    Multumesc. Fii pe faza, simbata am o surpriza mare!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s