În Almanahul Anticipația 2013, apărut în 2012, am dat la sfârșit de cea mai mare surpriză (cel puțin pentru mine) a ultimilor ani: o bandă desenată cum nu credeam că va apărea vreodată la noi, o adevărată revelație pentru cititorii din România. Atunci am făcut cunoștință cu planurile lui Mihai Ionașcu, ajutat de o adevărată echipă de profesioniști (Marian Coman nu mai are nevoie de niciun fel de prezentare, el fiind un scriitor care m-a încântat cu poveștile lui pline de imaginație din volume precum Nopți Albe, Zile Negre sau Testamentul de Ciocolată), de a reînvia probabil cea mai frumoasă poveste a românilor: Povestea lui Harap-Alb, una din primele mele lecturi, de fapt cred că a fost chiar prima mea poveste citită, undeva pe la șase ani, în volumul Povești. Amintiri. Povestiri al lui Ion Creangă. Nu sunt expert în benzi desenate, nu mă pot da nici măcar amator de benzi desenate, căci în afară de un număr sau două din Proteus pe care le-am citit când eram foarte mic și de câteva cu Mickey Mouse, nu mai ajunsesem să citesc reviste de benzi desenate. Până într-o zi, când mă aflam pe aeroportul Heathrow și mi-a atras atenția (după ce văzusem filmul) albumul Watchmen al lui Alan Moore. Timpul a trecut, am citit Almanahul, m-a entuziasmat foarte mult inițiativa celor de la HAC!BD, dar, nu știu de ce, m-am luat cu altele, cu romane, cu copilul, cu treaba, cu tradusul, și n-am mai apucat niciodată să încep să cumpăr revistele Harap Alb Continuă. Dar asta a durat până la târgul Gaudeamus de anul trecut, când, prin amabilitatea lui Marian Coman, am făcut cunoștință cu Mihai Ionașcu, editorul publicației, cu care am stabilit un parteneriat de promovare și sponsorizare. Din păcate timpul nu mi-a permis să mă ocup mai repede de reviste, dar când am început primul număr, nu m-am mai putut opri, și doar faptul că trebuia să scriu despre ele m-a împiedicat să le citesc pe toate, una după alta. Știu, am mai scris despre toate astea și când am pus recenzia la Haiganu. Fluviul Șoaptelor, dar simt nevoia s-o repet.
Primul episod din revistă este „Întâlnirea cu Spânul” și redă în benzi desenate prima parte a basmului clasic al lui Creangă. Tot în primul număr puteți afla originile lui Gerilă, în episodul „Povestea lui Miron zis Gerilă„. Revista are 32 de pagini color, a apărut în septembrie 2012 (primul tiraj de 10000 de exemplare, care s-a epuizat, al doilea tiraj, cel din care face parte exemplarul meu, a apărut în septembrie 2015), iar în afară de prima parte a poveștii lui Harap Alb și a lui Miron, zis Gerilă, mai conține debutul în foileton al romanului Haiganu. Fluviul Șoaptelor și un interviu cu Sandu Florea, autorul benzilor desenate cu Proteus, stabilit de multă vreme în America, unde creeză povești pentru Marvel, DC Comics sau Dark Horse.
Episodul doi – de pe Goodreads (folosesc ce-am scris acolo pentru că nu văd ce-aș mai putea spune în plus): Continuarea poveștilor din primul număr: aventurile lui Harap-Alb cel păcălit de Spân merg mai departe, înfruntându-i pe urs și pe cerb pentru a le lua ”salățile”, respectiv nestematele (odată cu capul și cu blana), plus noi aventuri cu Miron, zis Gerilă, dar și un nou personaj, Lardea, zis Flămânzilă, plus încă o porție din Haiganu. Fluviul Șoaptelor, Episodul 2. Bonus: se pare că avem un Muzeu al Benzii Desenate în România – un interviu cu Alex Ciubotariu, fondatorul acestuia. Mai e nevoie să precizez că desenele sunt la fel de spectaculoase ca în primul număr?
Episodul 3 – de pe Goodreads: Aventurile lui Harap-Alb continuă: de data aceasta îi cunoaște pe Gerilă, Setilă, Ochilă (cunoscut și ca Haiganu!), Flămânzilă și pe Lungilă, iar împreună purced mai departe, pentru a o cere de soție pentru Spân pe fiica lui Roșu-Împărat, un vrăjitor de temut, care-i va supune pe eroii noștri la niște încercări menite să le aducă pieirea. În plus, ajungem să cunoaștem povestea mai în detaliu a lui Setilă (pe numele lui adevărat Mîrza), plus un bonus, căci numărul acesta a apărut în februarie 2013, legenda lui Dragobete, pe numele lui adevărat Iovan, fiul Dochiei.
Episodul 4: continuă prezintă cel mai tensionat moment, deznodământul poveștii lui Ion Creangă. Bătălia dintre Spân și Harap Alb, desenată de-a lungul a trei pagini, reprezintă apogeul luptei dintre bine și rău și marchează momentul în care Harap Alb încheie ritualul de trecere de la adolescență la maturitate. Trecerea se realizează într-un mod cât se poate de exploziv.
Bun! Cum am spus și în introducere, nu sunt expert, nici măcar cunoscător al fenomenului BD, nici la noi, nici în străinătate. Îmi plac poveștile cu supereroi, îmi plac filmele cu ei, dar nu am apucat pur și simplu (cred că din cauza timpului, pentru că un fenomen asemănător, din punctul meu de vedere, s-a petrecut și cu jocurile: am refuzat pur și simplu să mă apropii de orice fel de joc din cauza timpului liber; mi-am spus că dacă mă mai apuc și de jocuri, atunci chiar că nu mi-ar mai rămâne timp pentru citit, pentru filme, pentru familie, pentru holbat pe geam la codrul verde etc.) să mă iau și de ele. Dar acum am descoperit că și la noi apare bandă desenată de cea mai înaltă calitate, că avem editori profesioniști, desenatori profesioniști, scenariști și echipe întregi care muncesc lună de lună pentru a aduce în magazine și în casele noastre reviste și albume de benzi desenate de cea mai înaltă calitate. Așa că abia aștept să termin cu Harap Alb (nu mai am mult, doar vreo șaptesprezece numere), pentru a începe cu Tinerețe fără Bătrânețe (scoasă tot de echipa HAC!BD), apoi de Abația (despre care am aflat cu tristețe că și-a suspendat apariția pe termen nedefinit), de Thor, SpiderMan, IronMan, Deadbool și, de ce nu, din moment ce grafica arată fenomenal, de revistele și albumele scoase de cei de la Dark Horse (The Waking Dead este prima care-mi vine în minte), care tocmai ce și-au lansat primul album, intitulat 8pt, dar care se pregătesc să scoată și povești din universurile Alien și Prometheus.
Ce îmi place foarte mult la cele două echipe (mă refer la HAC!BD și la cei care scot The Walking Dead) este implicarea lor foarte activă în mediul online: pe facebook, pe site-urile lor (care sunt și magazine virtuale), prin campanii publicitare, concursuri, promoții, lansări pe la marile târguri și să nu uităm și de turneele de promovare, dintre care cel mai recent și mai bine organizat a fost cel făcut de Marian Coman prin țară, cu ocazia lansării romanului Haiganu. Fluviul Șoaptelor. Nu-mi rămâne decât să le urez mult succes în continuare, iar de susținerea mea pot fi siguri atât timp cât își vor face treaba la fel de profesionist ca și până acum.
Posted by Liviu
FanSF 