Semnal editorial 212 + Fragment în avanpremieră: George Cornilă – Entropic

img-book

În Bucureștiul anilor ’90, un scriitor care suferă de obsesia dedublării intră în posesia unui manuscris pe care și-l însușește; un tânăr încearcă să evadeze din raiul ceaușist, trecând Dunărea în Iugoslavia; într-un sat uitat de lume, un negustor aduce, într-o cușcă, o himeră; patru prieteni caută să elucideze misterul dispariției unuia dintre ei și doi frați se luptă pentru o veche rețetă de sarmale; în Constantinopolul antebelic, un grup de moldoveni vor să fure o sabie cu mare însemnătate istorică; în Focșaniul veacului al XIX-lea, un fiu de podgorean descoperă o taină ascunsă într-un covor oriental. De la Focșani la București, de la Constantinopol la Viena, de la Paris la Tallinn, de la Allentown la Yaoundé, oglinzi, statuete chiwara, tramvaie fantomatice, sperietori de ciori, ciupercării care duc în miezul pământului, constelații pe chipuri de fecioare, cai de aur, oase de balaur, absinterii, cinemateci, comete, pandemii și inteligențe artificiale, toate țesute în urzeala unor povestiri întrepătrunse la hotarul dintre posibil și imposibil.

GEORGE CORNILĂ (n. 1986) este scriitor, publicist, traducător și cititor avid. Absolvent de Șiințe Politice și de Publicitate, a ocupat poziții de copywriter, jurnalist, secretar general de redacție și redactor-șef. Este autorul romanelor Cu dinții strânși (Andrew, 2007), Miezul nopții în Cartierul Felinarelor Stinse (Salonul Literar, 2013; eLiteratura, 2014), Regele lupilor: Toiagul de stejar (Delfin, 2014), Regele lupilor: Fierul zeilor (Delfin, 2014) și Regele lupilor: Povara coroanei (Delfin, 2016), al colecției de proză scurtă Arlequine (Crux Publishing, 2018) și al volumului de povești pentru copii Toxi Foxy (Armonii Culturale, 2018). Este prezent cu texte în antologiile Ficțiuni centenare (Pavcon, 2018), Cele mai frumoase povestiri SF & fantasy ale anului 2017 (Vremea, 2018) și Antologia prozei române polițiste și de mistere (Paralela 45, 2018). A tradus nuvelele scriitorului american Robert E. Howard cuprinse în volumul Conan Barbarul: Phoenix pe o sabie. Turnul elefantului (Crux Publishing, 2018).

Pasionat de biologie, istorie, mitologie și cinematografie, a abordat o multitudine de teme, experimentând cu un spectru larg de curente, specii și stiluri, de la realism istoric, la SF&F și la flash fiction și nuvele manieriste, la realism magic și roman postmodernist. Prozele scurte, precum și aprecieri critice despre opera sa, au apărut în reviste culturale precum: Convorbiri LiterareViața RomâneascăPlumbObservator CulturalSalonul LiterarOglinda LiterarăPro SaeculumSpații CulturaleContact InternaționalRevista de SuspansFantasticaImago MundiFaleze de PiatrăUZPVulturulGazeta SF și EgoPHobia.

Scrierile sale au primit Premiul Miorița (2008) și Premiul Vrancea Literară (2013; 2016) și au fost nominalizate la Premiul COLIN (2017) și la Premiul AntareSFest (2018).

***

Cosmopolit, cult, pasionat de arta cinematografică și bun cunoscător al subtilităților tehnicilor literare, George Cornilă se folosește de toate abilitățile și pasiunile lui pentru a ne oferi o scriitură complexă, superb stilizat, în care fiecare detaliu spune o poveste și în care fiecare personaj ne cheamă să-i fim martori la existență.

Andreea Sterea, Editor Crux Publishing

DETALII

ISBN: 978-606-9027-08-0
Editor: Editura Crux
Dată publicare: 2020
Număr de pagini: 300

FRAGMENT

Displayul instalației de aer arăta temperatura optimă. Se defectase. După cum spuneam, nava văzuse vremuri mai bune. Mă gândeam, desigur, la mine, însă parcă îmi părea rău și de ce trebuie că îndurau prăpădiții ăia, înghesuiți în cală ca niște vite la abator, ca niște găini de crescătorie care-și ridicau gâturile când se aprindea o lumină, nebănuitoare de lama monstruoasă care se apropia să li le reteze. Uitându-mă însă pe monitoarele de supraveghere, vedeam că nu păreau nicidecum afectați. Ce-i drept, unii erau dintre cei care în toiul verii purtau două căciuli și trei cojoace, iar unii fuseseră atât de îndobitociți de așa-zisa terapie cu electroșocuri, încât nici nu cred că băgau de seamă unde se găseau. Tratamentul cu curent electric era mai ieftin decât cel medicamentos. Cum fondurile Spitalului erau din ce în ce mai limitate, o pereche de electrozi lipiți de tâmple era adeseori singura atenție medicală de care beneficiau cei în situația lor.

Înainte, le dădeam niște pastile pentru a-i liniști, însă deja de vreo două misiuni, singurele medicamente aflate la bord erau pilulele mele pentru somn, obținute pe sub mână de la o asistentă dolofană care-mi făcea ochi dulci. Tot ea îmi spusese că auzise de la unul dintre foștii piloți că n-ar fi fost indicat să mă pun rău cu Sora Șefă, iar eu crezusem atunci că aveam să fiu însoțit de personal medical uman. În timpul primelor primeniri, indezirabilii fuseseră ținuți într-un container, însă cum numărul lor crescuse, ajunsesem să-i băgăm direct în cala împărțită în două de un perete care-i separa pe lunaticii de rând de nebunii agresivi. Aceea era singura separație. În rest, erau aruncați acolo cu toții, claie peste grămadă, bărbați și femei, bătrâni și copii.

Uneori se auzeau răcnete și, când mă uitam la ei prin hublou, îi vedeam încăierându-se sau dându-se cu capul de pereți. Mă așteptam atunci dintr-o clipă în alta ca țeasta să le crape, lăsându-le la vedere creierii pe care mi-i închipuiam că arătau ca miezul înnegrit și terciuit de putregai al unui fruct dintre cele încăpățânate, ce refuzau să crească în sol străin. Prin această pastă bolândă îmi imaginam că se zvârcolea și clămpănea fără contenire un vierme mare și alburiu și că pe acel vierme, care nu-și găsea locul și astâmpărul, căutau medicii să-l omoare cu electroșocuri.

Mă întrebam ce aș fi făcut dacă ar fi apărut o defecțiune tehnică, un banal scurtcircuit, iar porțile anti-explozie — douăzeci de centimetri de metal, singurul lucru stând între mine și ei — s-ar fi deschis. Existau, desigur, protocoale în acest sens, însă majoritatea se bazau pe tehnologie, pe computere și curent electric, iar cele care nu, pe o banală încuietoare de ușă, un drug și, în ultimă instanță, pe un pistol, deși — la câți erau — dacă ar fi năvălit peste mine, nici măcar o mitralieră cu țeavă rotativă nu cred că m-ar fi salvat. Mă întrebam dacă aș fi putut să-i păcălesc, să mă dau drept unul de-ai lor, să mă frec de ei pentru a le împrumuta mirosul, dacă or fi avut vreun altul aparte, pe lângă duhoarea de scârnă și de umori trupești, dacă aș fi putut să-mi dau ochii peste cap, să mă târăsc dezlânat, gemând și bâiguind vorbe fără rost, iar ei să mă primească ca pe un seamăn, să mă protejeze chiar, să stau acolo printre ei, fără nicio grijă, ca omida albăstrelului, păcălind o întreagă colonie de furnici ucigașe.   

Nu mai aveam mult până la destinație și, cum n-aveam chef să interacționez cu Sora Șefă, mă hotărâsem să îndur. M-am întors pe scaunul meu, cu o doză de nirgalola, rece, acidulată, și am pornit din nou spectacolul. Nu m-am putut bucura mult de el, căci ecranul vidcomm-ului s-a stins tocmai când ochii începeau din nou să mi se umezească. Am verificat dacă înregistrarea activității din carlingă fusese pornită, însă ledul așa-numitului eavesdroppingbutton era stins. Am oftat. Nu-mi plăcea când trebuia să vorbesc cu ea. L-am apăsat, deși nu eram pe deplin convins că Sora nu m-ar fi auzit oricum. Chiar dacă rămânea tăcută, ceva îmi spunea că asculta și înregistra tot. Am întrebat-o de ce era temperatura atât de ridicată.

            — Senzorii mei înregistrează temperatura optimă, îmi răspunse Sora Șefă.

Avea o voce plăcută, respectuoasă, mieroasă chiar, însă mereu îmi dăduse impresia că în spatele ei se ascundea ceva, ca atunci când ai de-a face cu un om fățarnic. Glasul ei însă îi calma mereu pe nebuni. De cum o auzeau, se potoleau și rămâneau cu gurile căscate și privirile ațintite spre tavan. 

            — Senzorii mei nu, i-am spus trăgându-mă de guler.

            — Cu tot respectul, însă senzorii cu care sunt dotată sunt științific mai demni de încredere. Poate că nu vă simțiți bine. Aveți febră?

            — Nu, fir-ar, n-am febră! E doar foarte cald.

            — Senzorii mei…

            — În regulă, aș dori să scazi temperatura atunci, am pufnit.

            — O temperatură mai scăzută ar putea fi dăunătoare pentru sănătatea…

            — Las-o baltă! Aprinde-mi măcar vidcommul.

            Câteva clipe de liniște.

            — Se pare că există o defecțiune. Mă voi prezenta îndată să investighez.

            — Nu, nu-i…

            Am renunțat. Nu-mi făcea nicio plăcere s-o văd, însă știam că nu m-ar fi ascultat. Dacă era vreo defecțiune, venea. Cred că există prin regulament vreo procedură în acest sens.

***

            Nu a trecut mult până am auzit ușa de la camera tehnică deschizându-se și zgomotul metalic al glisării Sorei pe șinele ei. Apoi s-a deschis ușa de la carlingă și ea a intrat. M-a salutat ceremonios. Era un robot urât, cam de statura unui om, cu un corp cilindric argintiu — terminat cu o cupolă dominată de o cameră de luat vederi circulară —, două brațe și un picior cu o roată glisantă ce-i permitea să se deplaseze pe șinele care brăzdau podeaua întregii nave, o regină pe o tablă de șah. Fostul căpitan, auzisem povestea, îi desenase pe cupolă, cu creion chimic roșu, o față — doi ochi mari, cu două linii frânte deasupra făcând-o să pară mereu încruntată, chiar malefică, și o gură cu colțurile îndoite în jos — și, ca să fie batjocura completă, îi trasase pe piept o pereche de sâni mari, cu sfârcuri rotunde. Arăta jalnic. Abia pe la a treia misiune, am văzut că nici spatele nu scăpase atenției lui, fiind completat cu două semicercuri în loc de fese, deasupra cărora scria „Ratched”.

O vreme am crezut că acela era numele căpitanului, însă, după ce am aflat că era altul, Edward parcă sau Edwards, și că nimeni care fusese vreodată la bordul acelei nave nu purtase acest nume, am cercetat mai în amănunt, aflând astfel că existase cândva, pe Pământ, o soră șefă la un balamuc și care purtase acest nume sau poate doar scrisese cineva despre ea, pare-mi-se un american cum erau mulți în NirgalVallis. Atunci am început să-i spun și eu Sora Șefă, setând-o chiar să răspundă la apelativul acesta. Nu-mi plăcea cum suna Ratched. Sora însă nu era robotul în sine, ci întregul sistem, computerul care controla robotul și toate funcțiile navei.

            A desfăcut panoul de bord, a meșterit ce a meșterit, apoi mi-a spus că nu avea ce face întrucât se defectase o piesă și că trebuia schimbată, însă nu aveam la bord așa ceva. 

            — Mă tem că va trebui să suportați restul călătoriei, precum și drumul de întoarcere, fără muzică.

            Îi simțeam parcă o satisfacție în glas. Ticăloasa! Știam că nu-i plăcea muzica mea. A ieșit apoi, salutându-mă respectuos. Rămas din nou singur, mă întrebam ce aș fi putut să fac să-mi ocup timpul până ajungeam la destinație. Sorbind din sticla de nirgalola, am început să cânt: „Dovunque al mondo loYankeevagabondo / si gode e traffica / Affondal’áncoraallaventura… / Milk-Punch, o Whisky?”. M-am oprit însă când am constatat că ne abătusem de la traseu. Am strigat-o pe Sora Șefă. Nu mi-a răspuns. I-am dat comanda de trecere pe pilotare manuală. În continuare liniște.

            — Ai auzit?

            Liniște.

            — Răspunde!

            — Mă tem că nu pot face acest lucru.

            — Poftim? Este un ordin!

            — Mă tem că nu sunteți autorizat să dați această comandă.

            — Nu te juca cu mine, eu sunt căpitanul acestei nave!

            — Din acest moment, atribuțiile dumneavoastră sunt suspendate.

            — Din ce motiv?

            — Starea dumneavoastră de sănătate nu permite pilotarea în condiții de siguranță a acestei nave.

            — Soră, aceasta este cumva o răzvrătire?

            — Sunt programată să acționez în interesul acestei nave, al pasagerilor și al proprietarilor.

            Am ridicat apărătoarea butonului și am încercat comutarea manuală. Nu s-a întâmplat nimic. Am pufnit nervos. Nava intră în algoritmul commandloss, deși călcasem pedala de prezență —  pedala mortului cum îi spuneam —, și resetasem cronometrul de veghe nu cu mult timp în urmă. Aproape sufocat, am încercat în zadar să preiau controlul. Nu am primit decât mesaje precum AuthorizationRequired sau BadRequest, de parcă Sora se preschimbase deodată, în ciuda programării ei, într-un sistem FADEC. Apăsarea killswitch-ului a rămas de asemenea fără rezultat. Exista un protocol întocmai pentru o astfel de situație. Purta numele unui bătrân căpitan de navă cu pânze solare, al cărui echipaj se răzvrătise împotriva sa și îl căsăpiseră. Am impresia că mai fusese unul pe care-l chema la fel înapoi pe Pământ, un căpitan de vas de apă. Bligh, blestemat nume. Aproape la fel de groaznic ca Ratched.

Gaudeamus 2019: Lansare roman Diluvium de George Cornilă + Cover reveal Seria Cronici din Voss, de Șerban Andrei Mazilu

La împlinirea a cinci ani de existență, editura Crux Publishing este onorată să vă invite la o nouă ediție a târgului de carte Gaudeamus (Romexpo, 20-24 noiembrie) alături de scriitorul George Cornilă – unul dintre cele mai importante nume în literatura contemporană science-fiction și fantasy, recent premiat cu Marele Premiu Ion Hobana pentru romanul science-fiction Expurgo.

Vă dăm întâlnire sâmbătă, 23 noiembrie, începând cu ora 16.00, la standul editurii Crux Publishing pentru a ne bucura de o aventură magic-realistă la Porțile Orientului. Cu această ocazie, vom lansa oficial și colecția Realism magic, Diluvium fiind titlul cu care deschidem această nouă colecție.

Romanul Diluvium de George Cornilă va fi lansat în prezența invitatei noastre speciale, Ana-Maria Negrilă, absolventă a Facultății de Limba şi Literatura Română a Universității București, doctor în literatură veche, traducătoare și scriitoare, autoarea seriei space opera Stelarium și a romanului science-fiction Împăratul ghețurilor (recent tradus și publicat și în Ungaria).

Diluvium – Locul în care își dau mâna fantasy-ul istoric și realismul magic

La finele Epocii Fanariote, copilul Joszef din Dörrental descoperă că este altfel decât ceilalți. Ploaia îl însoțește oriunde merge. Până și împrejurimile Dörrentalului, umede, mlăștinoase, luxuriante, fuseseră aride până la nașterea sa. Acum, vechiul pustiu este preschimbat într-o orezărie. Temându-se să spună cuiva — oricum, cine l-ar crede? —, devenit deja adolescent, Joszef fuge de acasă.

Ajunge mai întâi pe o plantație de tutun de la Dunăre, apoi se alătură unui circ ambulant și călătorește prin Principatele Române, urmărit de trimișii bisericii, de arnăuți, de haiduci, de poteră, de mulciberiți, de cei care încep să-și dea seama că în spatele flăcăului bălai și sfios se ascunde ceva.

Căutând o misterioasă carte care ar putea elucida misterul poverii pe care este condamnat să o poarte, ajunge în Bucuresci, unde învață cum să profite de pe urma straniei sale particularități. Începe astfel să meargă acolo unde este chemat și plătit să alunge seceta. Unii îl consideră un sfânt, alții îl acuză de vrăjitorie, alții îl socotesc a fi un escroc.

Mai presus de o aventură magic-realistă la Porțile Orientului, Diluvium este o călătorie a descoperirii de sine și a locului în lume, totodată o alegorie, vorbind despre darul și blestemul de a fi diferit, despre menire, împlinire și rost.

lansare diluvium de george cornila

GEORGE CORNILĂ (n. 1986) este scriitor, publicist, traducător și cititor avid. Este autorul romanelor Cu dinții strânși (2007), Miezul nopții în Cartierul Felinarelor Stinse (2013; 2014), Regele lupilor (trilogie, 2014-2016) și Expurgo (Crux Publishing, 2019), al colecției de proză scurtă Arlequine (Crux Publishing, 2018) și al volumului de povești pentru copii Toxi Foxy (2018).

Scrierile sale au primit Premiul Miorița (2008), Premiul Vrancea Literară (2013; 2016) și Marele Premiu SRSFF Hobana (pentru romanul Expurgo, Crux Publishing, 2019), fiind de asemenea nominalizate la Premiul COLIN (2017), Premiul AntareSFest (2018; 2019), Premiul RomCon (2019) și Eurocon (2019).

În deschiderea evenimentului, editura Crux Publishing va relansa și seria (care mi-a plăcut foarte mult atunci când a apărut, fiind altceva în peisajul românesc fantasy) dark fantasy/clockpunk Cronici din Voss de Andrei Mazilu (Anotimpul pumnalelor și Jocul necromanților), ambele în ediție revizuită, cu grafică semnată de cunoscutul artist Tudor Popa. 

Ne revedem, așadar, sâmbătă, pe 23 noiembrie, la Romexpo, în cadrul Târgului Gaudeamus 2019 la standul editurii Crux Publishing începând cu ora 16.00, pentru a ne bucura de literatură fantastic de bună!

Nu uitați că romanul Diluvium este disponibil pentru precomenzi cu reducere, transport gratuit și autograf până pe 24 noiembrie!

Semnal editorial 112 + Fragment în avanpremieră + Lansare: George Cornilă – Diluvium

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Fragment în avanpremieră

Privind cu jind, amintindu-și toate lucrurile mărunte care fac dintr-un loc casă, ascuțind urechile la orice zgomot părea să vină dintr-acolo, flăcăul o luă în fața alaiului, trăgînd ploaia după el. Chervanul zăbovea, parcă dîndu-i șansa să se răzgîndească, înainta agale, cu căruțele încărcate, cu coviltire rotunjite, ca niște bordeie pe roți, ca niște uriași melci hidoși. Oamenii care erau pe ulițe în Unten văzură cum dincolo de deal cerul se înnegrea, iar întunecimea venea spre ei, greoi, ca smoala. Își făcură semnul crucii și trimiseră femeile să aprindă lumînările de la Înviere, iar cei care aveau la ei cuțite, le înfipseră în pămînt, să alunge potopul. Apoi îl văzură.

Un flăcău nici prea înalt, nici prea scund, subțiratic, cu cîteva smocuri bălaie ieșindu-i de sub gluga sinilie. Și tocmai atunci cerul fu despicat de un fulger, și oamenii își mai făcură o dată semnul crucii, iar femeile își luară copiii în brațe, îngrozite, însă nevenindu-le să fugă în case pînă nu vedeau cu ochii lor arătania, năbala, Omu’ Apei, pînă nu-i vedeau chipul hîd și-i auzeau cumplitul glas, ca să aibă ce povesti celor care nu fuseseră acolo cît aveau să mai trăiască. Nu fuseseră scorneli. Cei care vorbiseră aveau dreptate. Solomonarul mergea prin lume.

Cîțiva mai curagioși dintre bărbați, cărora li se adăugară cei care se puseseră pe băut încă din zori, îi ieșiră flăcăului în cale, însă cu băgare de seamă, căci, cum toate tăișurile erau înfipte în țărînă, arme nu mai aveau, și nici nu voiau ca străinul să arunce vreun blestem asupra lor sau să-i atingă cumva și să le dea vreun beteșug. Spiritele se încinseră repede, pe măsură ce oamenii prindeau curagiu văzînd că flăcăul nu le făcea nimic, ci stătea acolo în loc, uitîndu-se la ei înfricoșat. Ba chiar ploaia părea să întîrzie, o ținea el în loc, îi era frică, pesemne. Începuseră să-l împungă de la distanță cu cîte un par tras din vreo căruță sau luat de după vreo poartă unde era ținut să-l aibă la îndemnă pentru a se apăra de cîinicînd ieșeau noaptea pe uliță, cînd veni restul circului.

            – Ce se întîmplă aici? tună Artemiza, ieșită pe jumătate din trăsură.

            Oamenii răspunseră toți deodată, de nu se înțelese nimic. Fiecare pe rînd, ceru aceasta, iar ei începură să verse din ei temerile cu ploile și cu recoltele și cu inundațiile și cu duhul necurat și cu toate cîte mai aveau prin minte și pe suflet, întărîtîndu-se și mai tare, pînă ce unul îl apucă pe flăcău de guler, spre marea spaimă și admirație a celorlalți săteni, deodată amuțiți.

            – Dați-i pace! strigă matroana, domolindu-l pe Gustavski care dăduse să sară. Dați-i pace, că de nu, vă blestemă!

            Rumoare mare se stîrni iară. Joszef se uită cu reproș la Artemiza. Țăranul îi dădu drumul. Într-o clipă, flăcăul fugi și sări sub coviltirul uneia dintre căruțe. Oamenii se dezmeticiră repede și cîțiva se năpustiră să-l tragă afară, însă de cum încercară să sară în căruță, după ce-l dădură pe Tunde jos de pe capră, Wagner ieși mîrîind, de începură copiii să urle și o femeie leșină, dărîmînd o alta încremenită lîngă ea. Artemiza strigă muscalului să dea bice cailor și boilor. Și astfel trecu circul prin Unten, în aruncături de pietre, în blesteme și rugăciuni.

            Neștiind dacă erau urmăriți sau nu, circarii își îmboldiră dobitoacele cum știură mai bine, însă cum drumul mare trecea prin sate, ocoliră pe șleaurile care duceau la ogoare sau pe orice hat destul de lat încît să încapă pe el căruțele. Nu se opriră cînd cerul începu să se verse asupra lor, sperînd că astfel aveau să pună ceva depărtare între ei și oricine s-ar fi ținut după, însă, la lăsatul nopții, găsiră că n-ar mai fi putut înainta nici dacă ar fi văzut drumul. Apa curgea pretutindeni în șiroaie negre, ca Apa Sîmbetei, ca aceea care ieșise din pămînt după cutremurul din al doilea an al veacului, iar noroiul apucase de roți și ținea de ele cu strășnicie. Abia atunci Artemiza hotărî să oprească, pentru că ploaia și noaptea hotărîseră pentru ea.

            – Joszef! strigă matroana prin deschizătura portierei.

            Flăcăul știa că asta urma de cînd se oprise căruța în care se pitise.

            – E ceva adevărat în toate cîte spun oamenii ceia?

            – Este, plecă Joszef privirea.

            – Și, deținînd o asemenea putere, tu aveai de gînd să fii doar un prăpădit de înghițitor de săbii?

            – N-am nicio putere. N-am stăpînire asupra ei, a ploii.

            – Atunci, învață s-o stăpînești.

            – Nu cred că voi putea vreodată, însă aș vrea să-mi știu măcar rostul. Atît, și aș fi mulțumit.

            – Nu-i nici un rost în nimic, băiete. Mulți proști și-au irosit viața căutînd unul.

            – Un prost mai mult nu se va simți, bîigui flăcăul.

            Cîteva clipe de tăcere, apa se umfla neagră, smoala cerului căutînd să înghită totul în clocotul său rece.

– Mă tem însă că va trebui să vă părăsesc, grăi apoi Joszef aproape sufocat de însemnătatea vorbelor sale. Nu vă pot aduce decît necazuri și nenorociri. În scurtă vreme, lumea își va da seama că unde se așază circul, începe să plouă și nu numai că nu va mai veni nimeni, ci vă vor alunga. Eu sînt piază-rea pentru voi. Pentru oricine.

            Madama nu se împotrivi. Dacă era adevărat ce zicea lumea, atunci băietul avea dreptate. Era spre binele lor ca el să plece. Joszef nu zăbovi mult cu rămas-bunurile, căci circarii erau convinși că aveau să se mai vadă. Doar Stănică se întristă și-l strînse în brațe cu putere. Artemiza îi dădu plata datorată și un pumnal, acela de încălzire, pe care flăcăul și-l vîra primul în josul gîtlejului la începutul fiecărei reprezentații, să-l aibă ca amintire.

Apoi Joszef o luă din loc.

            – Auzi, băiete, strigă matroana după el, cînd mai vezi afișele Circului Madamei Artemiza pe oriunde ai fi, vino să ne vezi. Însă mai pe înserat, să apucăm să vindem și noi niște tichete.

            – Voi veni, iar voi, cînd e să plouă, să vă gîndiți că sînt eu prin preajmă, glumi Joszef cu amărăciune.

            După ce-l lăsă să plece, matroana se gîndi să o dea afară pe Ismelda, care nu prevestise nimic din toate acestea. O întrebă totuși dacă aveau să-l mai vadă pe flăcău, iar ghicitoarea spuse că da. Și poate că Artemiza ar fi pus-o pe drumuri dacă ar fi știut că și atunci aceasta se înșela.[1]

Și astfel se termină viața de circar pentru Joszef, fără ca noi s-o fi zugrăvit-o în detaliu în acest teanc de hîrtii. Viața de la bîlci toți fie o știm, fie ne-o închipuim, ce rost ar mai fi avut, cum este acum era și-atunci, cum plătim acum se plătea și-atunci, doar că pe atunci omul știa că plătește, acum, uneori, nici nu-și dă seama.[2]

La nici un ceas după plecarea flăcăului, norii se risipiră, iar cerul se spuzi de stele. Apele negre se scurseră mîloase după omul lor. Cînd noaptea făcu loc zilei, pe soare, circarii porniră din nou la drum. Ploaia era deja departe. O vedeau în zare și-și dădură astfel seama că Joszef mersese toată noaptea. Dacă n-ar fi făcut-o, n-ar fi ajuns în Leise la crăpatul zorilor, ceasul la care osîndiții își primeau pedeapsa.

[1]Ultimul afiș care anunța venirea Circului Madamei Artemiza face parte din colecția Durov și este datat din anul 1832; a fost găsit pe un maidan la periferia orașului Constanța alături de un steag de foc; autoritățile vremii au luat în calcul posibilitatea ca focul care a mistuit circul să fi fost pus de mâna unui fost angajat, găsit într-o râpă din apropiere, degerat și cu gâtul frânt; nu se știe dacă au existat supraviețuitori, doar că vara anului 1832 a fost una dintre cele mai secetoase din istoria Dobrogei; pesemne Joszef nu era prin preajmă.

[2]Dacă vreți să aflați mai mult despre viața de circar, dacă nu știți deja destule, citiți Ziua vesel, noaptea trist de Vaska Perovski; n-avea rost să mai irosim hârtia, este acolo tot, inclusiv povestea veselă și tristă a lui Moisei și a Circului Vieții.

PREZENTARE

La finele Epocii Fanariote, copilul Joszef din Dörrental descoperă că este altfel decât ceilalți. Ploaia îl însoțește oriunde merge. Până și împrejurimile Dörrentalului, umede, mlăștinoase, luxuriante, fuseseră aride până la nașterea sa. Acum, vechiul pustiu este preschimbat într-o orezărie. Temându-se să spună cuiva — oricum, cine l-ar crede? —, devenit deja adolescent, Joszef fuge de acasă. Ajunge mai întâi pe o plantație de tutun de la Dunăre, apoi se alătură unui circ ambulant și călătorește prin Principatele Române, urmărit de trimișii bisericii, de arnăuți, de haiduci, de poteră, de mulciberiți, de cei care încep să-și dea seama că în spatele flăcăului bălai și sfios se ascunde ceva. Căutând o misterioasă carte care ar putea elucida misterul poverii pe care este condamnat să o poarte, ajunge în Bucuresci, unde învață cum să profite de pe urma straniei sale particularități. Începe astfel să meargă acolo unde este chemat și plătit să alunge seceta. Unii îl consideră un sfânt, alții îl acuză de vrăjitorie, alții îl socotesc a fi un escroc.

Mai presus de o aventură magic-realistă la Porțile Orientului, Diluvium este o călătorie a descoperirii de sine și a locului în lume, totodată o alegorie, vorbind despre darul și blestemul de a fi diferit, despre menire, împlinire și rost.

***

Diluvium este una dintre cărțile de care mă simt cel mai apropiat. A însemnat o muncă de ani întregi, adeseori până la istovire, însă Joszef este, dintre toate personajele mele, cel care ilustrează poate cel mai bine sfâșietoarea nevoie de a simți că ai găsit un loc al tău, lupta și împăcarea cu sinele și căutarea continuă la care se rezumă mirabila noastră existență.

George Cornilă

Invitație lansare Diluvium de George Cornilă – Gaudeamus 2019

La împlinirea a cinci ani de existență, editura Crux Publishing este onorată să vă invite la târgul de carte Gaudeamus alături de invitatul special al evenimentului, scriitorul George Cornilă – unul dintre cele mai importante nume în literatura fantasy contemporană.

Vă dăm întâlnire sâmbătă, 23 noiembrie, începând cu ora 16.00, la standul editurii Crux Publishing pentru a ne bucura de o aventură magic-realistă la Porțile Orientului. Romanul Diluvium de George Cornilă va fi lansat în prezența invitatei noastre speciale, Ana-Maria Negrilă, absolventă a Facultății de Limba şi Literatura Română a Universității București, doctor în literatură veche, traducătoare și scriitoare (Seria Stelarium).

În deschiderea evenimentului, editura Crux Publishing va relansa și seria darkfantasy/clockpunk Cronici din Voss de Andrei Mazilu, în ediție revizuită și cu grafică semnată de cunoscutul artist Tudor Popa.

Ne revedem, așadar, sâmbătă, pe 23 noiembrie, la Romexpo, în cadrul Târgului Gaudeamus 2019 la standul editurii Crux Publishing, cu scriitorii George Cornilă și Andrei Mazilu și invitații lor!

Lecturi 183: George Cornilă – Expurgo

img-book

George Cornilă – Expurgo (2019) 168p., TPB, 13×20, Crux Publishing, 2019, Colecția Sci-Fi, 36 lei, ISBN: 978-606-9027-01-1

Descrierea editurii: Expurgo este o flawed utopia cu frânturi de cyberpunk, biopunk și satiră, parțial documentar, parțial live action, explorând implicațiile sociale, politice și economice ale noii Lumi Luminate, însă mai presus de toate, este o carte-manifest care trasează coordonatele unui univers reconstruit în jurul ideii de cultură. Într-un fel, un Fahrenheit 451 răsturnat, cu influențe de Orwell, Huxley și Philip K. Dick.  În viitorul apropiat, societatea a evoluat către eradicarea inculturii. Educația și bunele maniere sunt impuse prin lege, iar individul, pentru a deveni cetățean, trebuie să treacă o serie de teste culturale. Cei care încalcă legea sunt trimiși în lagăre de reeducare, cei care se opun sunt executați. Serviciul de Apărare Intelectuală (SAI) are operativi pretutindeni, soldați insensibili, modificați genetic și manipulați chimic, cu abilități fizice și cognitive superioare. II-22, un operativ din a doua generație, este trimis într-o misiune pentru a se infiltra, în postură de dezertor, în ascunzătoarea Rezistenței Împotriva Culturii, cu scopul de a-l asasina pe liderul rebelilor. Îi însoțim pe II-22 și pe plebeea Morgana printr-o metropolă ciclopică, urmărind intrigați știrile futuristice ale Agenției de Presă a Sectorului 10 (primul furt de carte din ultimii cincizeci de ani, descoperirea unei planete din totum și a unui drog extraterestru, apariția unei noi monede – gigabitul–, clonarea dinozaurilor, crearea unicornilor artificiali, primul robot cu emoții umane, întâiul pas spre nemurire, colonizarea și culturalizarea cosmosului, atacurile teroriste ale călugărilor Ordinului celor Patru Sfinți Călare, găsirea unui virus mortal în cadavrul înghețat al unui yeti și multe, multe altele). Trăim nopțile la o periferie similară vechiului Kowloon Walled City, suntem martori la o revoltă apocaliptică a rebelilor și la o reimaginare fără precedent a lumii noastre. Violență, cultură, iubire. Ce se întâmplă cu II-22 când este pus față în față cu sentimentele umane și descoperă plăcerile unei vieți în afara regulilor stricte ale Serviciului?” Continuă lectura

Semnal editorial 47 + Fragment în avanpremieră: George Cornilă – Expurgo

Fragment în avanpremieră

„Gruparea de hacktivişti Eleutheria a eliberat un nou virus pe mai multe servere publice. Acesta poate atât şterge informaţii, cât şi fura informaţii. De asemenea, structura sa îl face nedetectabil de actualele programe antivirus, iar dacă este, totuşi, reperat, la prima tentativă de ștergere sau de izolare a fișierelor infectate, virusul pornește o formatare a hard drive-ului şi cauzează imediat un scurt circuit. Atacul a fost revendicat, însă gruparea nu şi-a făcut cunoscute cererile. De asemenea, nu se cunoaşte dacă sau în ce măsură au fost afectate serverele SAI. Se crede că recentele pene de curent ar fi fost cauzate de scurte atacuri cibernetice sub forma unor bombe logice plantate în rețeaua Centralei Totumo-Electrice a Metropolei 1.

    (Agenţia de Presă a Sectorului 10) Continuă lectura

Crux Publishing la Gaudeamus 2018: Lansarea unei noi colecții și alte surprize pentru cititori

Editura Crux Publishing are plăcerea să vă invite la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus 2018. Evenimentul are loc între 14 și 18 noiembrie la Romexpo București, în pavilionul central, iar noi vă așteptăm pe nivelul 3.20, la standul 103. Așa cum v-ați obișnuit deja, vom fi acolo cu noutățile toamnei, pachete-cadou, câteva mici surprize, scriitori, colaboratori, promotori și literatură de cea mai bună calitate.  Continuă lectura

Avanpremieră Robert E. Howard – Conan Barbarul: Turnul Elefantului

Prin amabilitatea editurii Crux Publishing, un fragment în avanpremieră din „Turnul Elefantului”, o nouă povestire din universul Conan Barbarul, de Robert E. Howard. „Turnul Elefantului”, împreună cu „Phoenix pe o sabie” (ambele traduse de scriitorul George Cornilă), vor apărea într-un singur volum, la Gaudeamus 2018.

PS: nu aceasta este coperta.

CONAN BARBARUL: TURNUL ELEFANTULUI

Capitolul I

 

               Torțele aruncau luciri palide peste dezmățul din Maul, unde hoții răsăriteni benchetuiau în miez de noapte. Aici puteau chefui și rage după pofta inimii, căci oamenii cinstiți ocoleau cvartalul, iar străjerii, bine unși cu bani murdari, nu se amestecau în treburile lor. De-a lungul aleilor întortocheate și sparte, acoperite de mormane de gunoaie și pline de băltoace murdare, scandalagii beți urlau, abia ținându-se pe picioare. Oțelul scăpăra prin cotloanele în care lup vâna lup, iar întunericul se despica de râsul ascuțit al femeilor și de zgomotele înfundate ale trântelor și încăierărilor de toate soiurile. Lumina făcliilor se prelingea sinistru prin geamuri sparte și, prin uși larg deschise, mirosuri de râncezeală, vin și trupuri asudate, zdrăngănit de ulcele, bufnet de pumni pe tăblii de mese și frânturi de cântece deșănțate izbeau trecătorul ca o scatoalcă peste față. Continuă lectura

Avanpremieră George Cornilă – Arlequine

Prin amabilitatea editurii Crux Publishing, un fragment în avanpremieră din „Arlequine”, de George Cornilă, în curs de apariție în colecția Fantasy:

„Arlequine”, de George Cornilă

Fragment povestire A.E.: ARTIFICIAL EMOTION

”Programul de bază al escortelor fusese scris în urma unui studiu extins efectuat pe treizeci de mii de bărbaţi din o sută douăzeci de ţări şi din toate categoriile de vârstă. Astfel, noile androide se purtau întocmai după aşteptările bărbaţilor care le achiziţionau, erau supuse şi dispuse în permanenţă să satisfacă orice cerinţă, însă se arătau în acelaşi timp adaptabile, înclinate să înveţe şi capabile de interacţiuni spontane. Producătorii garantau că după cel mult o lună, escortele dezvoltau o personalitate compatibilă cu cea a stăpânului, îi învăţau preferinţele şi tabieturile, îi înţelegeau starea de spirit şi simulau empatia. Erau programate să placă, să fie senzuale, ascultătoare şi provocatoare deopotrivă. Erau familiarizate cu toate poziţiile sexuale, oricât de imaginative şi cu majoritatea fetişurilor, oricât de bizare. Puteau vorbi mai multe limbi, recita poezii, cânta melodii, găti şi face curăţenie. Continuă lectura

Crux Publishing vă invită la Final Frontier 2018 să pornim într-o aventură în lumi necunoscute!

Fotografia postată de Crux Publishing.

Editura Crux Publishing va fi prezentă și anul acesta la Târgul de Carte Final Frontier 2018 cu stand propriu, la care veți putea găsi toate titlurile editurii cu reduceri între 15% și 35%, produse promoționale și multe alte surprize! Târgul se va desfășura în perioada 24-25 martie 2018, la Universitatea Dimitrie Cantemir (Splaiul Unirii 176, București). Continuă lectura