Semnal editorial 490 + Fragment în avanpremieră: Cezarina Anghilac – În cercul fiarei 1: Promisiuni de sânge

Romanul de debut al Cezarinei Anghilac – În cercul fiarei – Promisiuni de sânge – este disponibil pentru precomenzi cu autograful autoarei! Livrările vor începe din 25 august 2022!

PREZENTARE

Cei care îi cunosc faptele o consideră o fiară.

Cei care o întâlnesc sunt uluiți de transformarea ei. Îngroziți. Fascinați. Curioși.

Dar, în fața invadatorilor care se apropie, ea este singura lor speranță de a-și păstra libertatea.

Și totuși, Slievi este mai mult decât o fiară însetată de sânge care încearcă să-și folosească instinctele ucigașe pentru a-i proteja pe cei dragi. Dincolo de puterile și simțurile ei neobișnuite, gândurile și sentimentele i-au rămas umane, iar asta, în loc să o apropie de ai ei, o înstrăinează și mai mult.

Singură într-o lume întunecată, devastată de molimă și amenințări, va putea fi ea salvatoarea îndelung așteptată?

***

Primul lucru care vă va surprinde la romanul dark fantasy În cercul fiarei – Promisiuni de sânge (și vă va face să dați pagină după pagină) este lumea neobișnuită în care se petrece acțiunea. Pe măsură ce pătrundeți în Noctia, ghidați de misteriosul Faruz sau de periculoasa Slievi, veți descoperi un cadru de o rară și fascinantă ciudățenie, dar și o lume cu reguli și legi proprii, destul de puțin întâlnite în literatura fantasy contemporană. În acest peisaj întunecos, devastat de o molimă neiertătoare și permanent amenințat de invadatori, evoluează personaje dintre cele mai stranii.

harta in cercul fiarei promisiuni de sange

Nici om nici animal, Slievi trebuie să afle care este locul și rolul ei în lume, căci, deși au nevoie de puterile ei, toți se tem de ea și o îndepărtează. Nici cu statut social dar nici paria, Novarre Faruz crede că știe care este rolul lui în lume, până când ajunge în pădurile Noctiei și destinul îl deraiază complet pe o altă cale. Tânărul Urza ar face orice să își păstreze locul și poziția de conducător, dar soarta pare să-i fie potrivnică. Pierde, și asta îl scoate din minți. Lamitt, bărbatul captiv pe vecie în trup de copil, și-ar vinde și sufletul Diavolului dacă asta l-ar ajuta să crească. Din culise, hrivarul Ikode leagă și dezleagă ițe, urzește planuri și potrivește lucruri, dar nimeni nu înțelege ce vrea cu adevărat magicianul fierului.

Printre ei, cei doi pui de kirb sunt râvniți de toți cu aceeași patimă și violență cu care sunt apărați de Slievi, căci micile feline ar putea salva sau distruge lumea.

Andreea Sterea (editor Crux Publishing)

***

Ca o particularitate a genului, într-o saga fantasy, elementul care încântă mai cu seamă cititorul este construcția lumii ficționale. Aici, Cezarina Anghilac nu s-a mulțumit cu crearea unei lumi din temelii, ci i-a dezvoltat și propriul ei set de legi funcționale pentru a o guverna. Elementele de magie nu vin să facă mai spectaculoasă o structură cunoscută, ci țin de înseși firele care țes pânza universului, iar acesta este absolut inedit, populat cu ființe pe măsură de complexe.

În cercul fiarei – Promisiuni de sânge este un fantasy alert și plin de neprevăzut, un mănunchi de aventuri palpitante, implicând personaje mereu surprinzătoare în lucrările lor, care te va ține captiv într-un tărâm straniu, letal, dar fascinant. Dileme morale sfâșietoare, instincte primare luptându-se cu scopuri nobile, toate într-o scriitură superbă, perfect adaptată poveștii pe care o servește.

Alexandru Lamba (scriitor)

***

Romanul Cezarinei Anghilac zugrăvește o lume tulburătoare. Sălbatică, stranie și întunecată, povestea lui Slievi ți se strecoară pe sub piele și îți rămâne acolo.

Marian Coman (scriitor)

***

Dacă vă place să descoperiți noi lumi fantastice, personaje controversate, dar și intrigi bazate pe jocuri de putere și trădare, În cercul Fiarei este pentru voi. Nu promit că fiecare pagină va oferi o lectură confortabilă, dar până la urmă acesta este scopul literaturii, să ne facă inima să bată un pic mai tare – uneori de încântare, alteori de groază.

Cezarina Anghilac

DETALII

ISBN: 978-606-9027-14-1
Editor: Editura Crux
Dată publicare: 2022
Număr de pagini: 340

avatar-author

Cezarina Anghilac (n. 27 septembrie 1984, Mangalia) a studiat sociologia şi antropologia în cadrul Universităţii din Bucureşti, iar în 2015 a urmat cursurile Atelierului SF&F organizat de Revista de povestiri și Bookblog. A îngrijit, timp de doi ani, sumarul Revistei de suspans.

Este autoarea volumului de povestiri Cine doarme și visează (Tritonic, 2017), distins cu premiul AntareSFest pentru Cel mai bun debut SFFH al anului 2017 în volum propriu.

A publicat proză scurtă în Gazeta SF, Argos Magazine, Revista de suspans, Revista Familia, Galaxia 42, Opt Motive, Iocan și în antologiile Best of Mystery & Horror #1, editată de Mircea Pricăjan (Herg Benet 2014) și Cele mai frumoase povestiri Science Fiction & Fantasy ale anului 2017 editată de Michael Haulică (Vremea, 2018).

A obținut premiul AntareSFest pentru Cea mai bună povestire SFFH primă apariție 2016 (pentru povestirea Doar vântul) și premiul Revistei Galaxia 42 la categoria Fantasy (pentru povestirea Aroma fină de nisip încins).

În vara anului 2022, Cezarina Anghilac publică primul volum al romanului fantasy În cercul fiarei la editura Crux Publishing.

FRAGMENT ÎN AVANPREMIERĂ

Le-m poruncit femeilor să-mi aducă degrabă toate pisicile ce fătaseră de curând, împreună cu puii lor. Toate s-au năpustit atunci la ușă, bucuroase să-mi îndeplinească voia și să scape astfel, fie și numai pentru o vreme, de umbra grea a morții ce dădea târcoale turnului. Le-am urmărit din priviri cum se îndepărtau, lăsându-mă singură cu puii de kirb, și m-am întrebat atunci dacă aveau să revină curând cu ceea ce le cerusem sau, dimpotrivă, aveau să se piardă printre petrecăreți, lăsându-ne la cheremul sorții.

Fără laptele mamei lor, kirbii aveau să piară. Încovrigați unul în jurul celuilalt sub păturile groase de lână, cu boturile argintii tânjind după hrană, abia de mai păstrau o fărâmă de viață în ei. Aș fi putut să le-o curm chiar atunci, să le zdrobesc oscioarele firave și, odată cu ele, suferința pe care o simțeau trupurile lor mici.

Cu astfel de gânduri mă lăsaseră femeile și fără îndoială că m-ar fi găsit în aceeași stare dacă un fapt neobișnuit nu mi s-ar fi întâmplat în acele lungi clipe de singurătate și deznădejde. La un timp după plecarea acestora, mânată de o pornire pe care nu o mai simțisem până atunci, am scos puii de fiară din culcușul lor de cârpe și, legănându-le trupurile de gheață pe brațe, am început să mă plimb prin odaia îngustă. Abia dacă am apucat să fac câțiva pași spre ferestruica prin care răzbăteau cântecele de petrecere din curte, când am simțit o fierbințeală cumplită cuprinzându-mi pieptul. Prin țesătura fină a cămășii, în locul unde trupul meu întâlnea blana puilor, pielea îmi ardea ca atinsă de fier înroșit. Însă nu durea. Încetul cu încetul, căldura mi s-a scurs din trup precum apa dintr-un ulcior răsturnat, lăsându-mi doar impresia unei poveri nedeslușite pe care s-o port în piept. Și un miros acrișor, de lapte stătut, care să-mi cotropească nările. Iar kirbii, care până atunci se zbătuseră în ghearele morții, dintr-odată mi s-au agățat cu putere de cămașă, zgâriindu-mi pielea cu colții. Limbile lor aspre au început să lipăie cu lăcomie laptele gros, de culoarea argintului, ce mi se scurgea din piept.

I-am lăsat să sugă cât să-și ostoiască foamea și să mai prindă puteri, apoi i-am dus înapoi în culcușul lor și mi-am schimbat cămașa cu una curată, ascunzându-mi astfel înspăimântătoarea taină. Dacă înainte mă temusem că femeile nu îmi vor asculta porunca, acum îmi era groază că o vor face. Și nu am greșit. La scurtă vreme, s-au întors aducând cu ele o liotă de pisici lăuze și puii acestora, după cum le-am poruncit, iar odaia s-a umplut pe dată de scuipăturile și mârâiturile animalelor nemulțumite.

În luminările ce-au urmat, am început să născocesc fel de fel de pricini pentru a mă îngriji de una singură de creșterea kirbilor și, dat fiind că noua ocupație îi răpea fratelui meu prea mult timp pentru a se interesa de soarta micilor fiare, nimeni nu mi-a pus la îndoială poruncile. Rareori trecea Urza pe la noi, însă niciodată nu se arăta surprins de ceea ce vedea. Zăbovea cât să bea un pocal cu vin aspru de mere sălbatice și să se minuneze de cât de repede creșteau puii, după care pleca strănutând, de parcă ar fi umblat numai prin locuri colbuite.

Altfel, în odaia noastră din turnul de veghe era liniște, mai ales că îndepărtasem din preajma mea toți prietenii, păstrând alături doar o femeie mută care să-mi ajute la nevoie. Și drept am făcut, căci semnele de netăgăduit ale nefireștii mele prefaceri nu au întârziat să apară. La început, doar părul meu de culoarea castanelor coapte a căpătat o nuanță albăstrie. Apoi, pe măsură ce puii de fiară creșteau hrănindu-se la pieptul meu, pielea a început să-mi strălucească, ca și când ar fi fost atinsă nu de picături de lumină, ci de răceala stelelor care străpung uneori negura. Degetele nu-mi mai erau trandafirii, ci palide precum argintul. Și la fel de reci. De altfel, întregul meu trup începuse să capete o răceală care, în loc să mă înfioare, îmi dădea o plăcută senzație de vioiciune și forță.

Așadar, nu m-a mirat când, mânat de zvonurile neprielnice ce începuseră să circule pe seama mea, într-o luminare, frate-meu a dat buzna în turn însoțit de o larmă neobișnuită. M-au surprins însă trăsăturile însoțitorilor săi – toți bărbați îndesați și lați în umeri, cu chipuri aspre de munteni. Sarzi, fără îndoială.

Scaunul lui Urza începuse deja să se clatine.

L-am întâmpinat cu cinstea obișnuită, însă n-am primit alt răspuns în afară de câteva priviri lungi, ce-mi cântăreau fiecare bucățică de piele prefăcută. Niciuna dintre ele nu era a fratelui meu care – de scârbă sau poate de rușine – își întorsese capul într-o parte.

– Unde sunt acei kirbi pentru care am bătut atâta drum? am auzit o voce obraznică, venind din spatele bărbaților aliniați în jurul singurei intrări din odaie. Aduceți-i și să terminăm odată, că n-am vreme de pierdut!

L-am căutat cu privirea pe cel care a cutezat să vorbească astfel în prezența fratelui meu și atunci l-am văzut, făcându-și loc cu umerii printre gărzile împietrite, pe Coreom Curcanul. Părea îmbătrânit, de parcă nu trecuse doar un cerc de când venise în fruntea alaiului de pețitori trimis de principele sarz. Trupul îi era acum împuținat și părul rar, ca al unui câine bolnav. Chipul pocit, plin de răni vechi, prost vindecate, îi era lipsit de spurcata podoabă – fâșia de carne atârnândă ce-i dăduse porecla Curcanul – odată cu retezarea nasului de care fusese prinsă la naștere. Fără îndoială, o pedeapsă din partea stăpânului său pentru neputința de a-i aduce femeia râvnită.

– Ba, n-o să-ți dăm nimic.

Ca să fiu sigură că vorbele mi-au fost înțelese, le-am ieșit în întâmpinare oprindu-mă în cea mai îngustă porțiune a drumului ce ducea spre kirbuții mei. Dacă voiau să ajungă la ei, trebuiau să treacă mai întâi de mine.

La rândul său, Coreom m-a măsurat din cap până în picioare, nelăsând să se vadă nimic din ce simțea sau gândea.

– Putem să-i luăm și singuri, a zis și, cu o agerime surprinzătoare, s-a răsucit spre oamenii săi. Vreau kirbii vii, cu ea faceți ce vreți!

Fără să mai stau pe gânduri, m-am năpustit asupra intrușilor. Aceștia m-au întâmpinat cu lovituri puternice, însă mișcările lor erau mult prea greoaie pentru a-i feri de ghearele mele. Cu dinții ascuțiți, de fiară sălbatică, le-am străpuns pielea tare a pavezelor, lăsând în urmă răni adânci, otrăvite. Așa i-am sfâșiat pe toți, până la unul, în afara Curcanului, care se făcuse nevăzut, și a fratelui meu, care-mi era rudă de sânge.

Când l-am întrebat cum au ajuns muntenii acolo, Urza m-a privit cu fereală. Îmi puteam doar închipui ce fel de gânduri îi treceau prin cap și zău că niciunul nu-mi părea favorabil. Eu eram trădătoarea, fiara.

– De parcă nu știi, mi-a răspuns. Când s-a răspândit vestea că am adus din pădure doi pui de kirb după ce le-am răpus mama cu o singură săgeată, căpeteniile vecine s-au grăbit să-mi arate bunăvoință și prietenie. Mi-au trimis daruri și m-au invitat să le fiu oaspete, a scrâșnit Urza din dinți. Toți, mai puțini Roghir al sarzilor, care a cerut să vadă cu ochii săi fiarele despre care auzise vorbindu-se atâtea. Cică să îi trimit măcar una, ca semn de bunăvoință și încredere, dacă doresc să stau pe un scaun trainic. De parcă mi-ar fi mie frică de amenințările lui. Aș că i-am răspuns că sunt bucuros să îi îndeplinesc dorința și că-l aștept oricând să-și alegă personal puiul care-i place. Cum Roghir este suficient de deștept cât să refuze, mi l-a trimis pe Curcan împreună cu oamenii săi, cu poruncă să ia puii de kirb – cu vorba bună sau cu forța – și să-i ducă în munți. Cică promite să îi trimită înapoi îndată ce va fi sigur de bunele mele intenții, a adăugat Urza pufnind.

– Doar că tu te-ai prefăcut că-i accepți propunerea și i-ai ucis oamenii. Ce crezi că o să se întâmple când o să afle?

A trebuit să ridic vocea pentru că din curte urca până la noi un zvon de pași grăbiți și glasul cuiva care înjura.

– Tu i-ai ucis oamenii, eu n-am ridicat niciun deget, a spus fratele meu și m-a apucat de mână ca să mă îndepărteze de fereastră. Cât despre Roghir, nu-i plâng de milă. Cum își permite pârlitul ăsta crescut printre capre și stânci să-mi pretindă mie, un înscăunat noct, să-i ofer tot ce-mi cere? Să mai prind picior de sarz prin pădurile mele și o să vadă de ce suntem în stare.

Un bufnet venit de pe scările turnului l-a făcut pe fratele meu să tresară și să se întoarcă spre kirbi. Micile fiare ciuliseră urechile, ascultând bocăniturile care urcau spre noi.

– Ia-i și ascunde-i în pădure, a spus Urza. Undeva unde să nu-i știe nimeni, ca să crească în liniște, mari și puternici. Să-l întâmpine cum se cuvine pe Roghir, când o pune piciorul în pădurile mele.

Doar am bănuit rânjetul ce-i însoțea amenințările, căci fratele era deja în capătul scărilor și de acolo trimitea o ploaie de porunci unor oameni nevăzuți. Deși nu-i înțelegeam prea bine planul, m-am bucurat că astfel aveam să părăsesc, fie și pentru o vreme, odăița apăsătoare din turn. Dintr-un singur salt, mi-am smuls kirbuții din coșul lor și, cu ei în brațe, am ajuns înapoi lângă frate-meu, care păzea ușa. M-am strecurat ușor pe lângă el, ferindu-mi privirea, căci bănuiam deja ce avea să urmeze după fuga mea.

Semnal editorial 453 + Fragment: Horia Corcheș – O rochiță galbenă, ca o lămâie bine coaptă

Editura Polirom vă prezintă un fragment din volumul O rochiță galbenă, ca o lămâie bine coaptă de Horia Corcheș, apărut de curând în colecţia Ego. Proză.

„Scriitor matur, cu experiență deja consacrată în genuri multiple – poezie, roman sau eseistică literară –, Horia Corcheș revine cu un volum în care ficțiunea autobiografică se întâlnește fertil cu moduri narative contemporane. Volumul e emoționant prin montajul memoriei afective și problematizant prin lipsa de încrâncenare anticomunistă (incursiunea în anii ’80-’90 conține o privire echilibrată ideologic asupra epocii, nu o denunță, nici nu o idilizează). Cartea este extrem de actuală și prin surprinderea deopotrivă empatică și critică a masculinității angoasate. Memoria caldă a familiei, trecutul recent ca totalitate socială difuză, iubiri dezamăgitoare, fapte și fantasme erotice. Sunt sigur că, prin toate acestea, vocea narativă a lui Horia Corcheș își va găsi rolul și locul în istoria literaturii române contemporane.” (Claudiu Turcuș)

„Nostalgia, sentimentalismul și candoarea tutelează volumul lui Horia Corcheș. Dar nici funcționalitatea narativă nu este previzibilă, nici imaginarul nu este deloc tipic. În prima parte, rememorarea copilăriei din anii ’80 se înstrăinează de seria inflaționistă de autoficțiuni «roz»/«negre» consacrate vieții în comunism pentru a facilita reflectarea unor medii sociale – ale așa-numitului «proletariat îmburghezit» – pe cât de definitorii pentru epocă, pe atât de puțin explorate. Intrigile erotice din a doua secțiune, plasate în perioada posttranziției, evită clasicele scenarii ale dezabuzării zgomotos-autenticiste și dau seama de o anesteziere sentimentală epidemică, întinsă din săli profesorale în birouri corporatiste, din capitală în provincie, din urbanul care-și trăiește vanitos occidentalizarea până în zona precariatului rural sau de periferie.” (Cosmin Borza)

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană

Horia Corcheș (n. 1974) a absolvit Facultatea de Litere la Universitatea „Babeș-Bolyai” și este profesor de limba și literatura română. Debutează editorial în 2008 cu un volum de poezie. Urmează două romane, Istoria lui Răzvan (2014) și Partaj (2016), și volumul de poezii În sfârșit am o viață perfectă (2021). Scrie articole de opinie și de specialitate în Dilema veche, Școala9, Perspective, Revista cercurilor de lectură, publică proză scurtă în reviste ca iocan, Familia, Vatra etc., precum și în antologii. Este membru al juriului Concursului de creație literară Trofeul Arthur, al Concursului de creație literară „Locuiește în poveste!” și al Concursului de manuscrise Prozoteca.

Fragment din Acizi, baze şi praf de strănutat

— Şase, vine Clamba! se-auzea, iar atunci toţi ne buluceam spre locurile noastre, momentul scurt, milimetric, în care paşii ei hotărâţi parcurgeau cei 20-30 de metri de la sala profesorală până la clasă erau decisivi, iar cine nu reuşea ştia bine ce-l aştepta, Clamba Helga era energie pură, celulă lângă celulă, în corpul acela de pensionară aproape, fără rest. Şi n-aveai cum să scapi, nici dacă erai Monica sau Ancuţa şi stăteai dreaptă în prima bancă şi ştiai perfect, cu toate liniuţele puse la locul lor, fiecare formulă, fiecare atom, nici dacă erai Adam sau Angela şi stăteai cu umerii adunaţi la nivelul pupitrului ultimei bănci din clasă şi nu ştiai măcar diferenţa dintre acizi şi baze, căci tovarăşa Clamba avea pentru oricine întrebarea potrivită cu nota pe care trebuia să i-o dea. 

Continuă lectura

Fragment în avanpremieră: Ana-Maria Negrilă – Cele patru oglinzi ale adevărului

Ar putea fi o imagine cu text care spune „O aventură care te ține cu sufletul la gură, într-o carte a devenirii și înțelegerii timpului și mai ales a libertății oamenilor. Cele patru oglinzi ale adevărului Ana Maria Negrila Hyperliteratura”

Luni, 6 septembrie, editura Hyperliteratura a demarat prin librăria Cărturești campania de precomenzi pentru cea mai recentă carte semnată de scriitoarea Ana-Maria Negrilă, romanul istoric Cele patru oglinzi ale adevărului, povestea fascinantă a devenirii lui Stefano Moro, de la copilul salvat din sălbăticiile codrilor Moldovei de un vânător, până la medicul și filosoful din Florența.

Încă de foarte mic, cel numit inițial Ștefan ajunge la o mânăstire pentru a-și perfecționa talentul de desenator. Implicat fără voie într-un complot misterios, unde Necuratul pare să-și facă apariția, va afla atât tainele poțiunilor vindecătoare, dar mai ales puterile nebănuite ale alchimiștilor. Destinul îl poartă însă spre Cetatea Sucevei, în vremea lui Alexandru cel Bun, iar aici îl întâlnește pe Miro, un personaj misterios, căruia un bătrân îi spusese că va deveni nemuritor. Acesta îi insuflă iluzia de a pleca și a vedea minunățiile lumii. Planul călătoriei spre Genova nu iese așa cum speră, și aventura sa de la Cetatea Albă la Constantinopol, plină de trădări și întorsături neașteptate, îl duce la pierderea lucrului cel mai de preț, al libertății lui.

Ana-Maria Negrilă readuce în scenă un univers din trecut unic și îl face atât de palpabil, încât lectura celor patru oglinzi se transformă într-o veritabilă călătorie în timp. Drama lui Ștefan, presărată admirabil și cu elemente fantastice și ezoterism, ne arată visul naiv al unui om simplu, într-un secol al violenței și nedreptății, unde nimic nu e ceea ce pare.

FRAGMENT

De când cei doi marinari fuseseră spânzurați, comunitatea se mai liniștise, deși Ruggiero era chemat destul de des ca să se îngrijească de răni și îl lua și pe Ștefan cu el. Băiatul îl urmărea cum lucra și îl ajuta, însă uneori se întreba dacă ce-i povestise Maura despre el era adevărat sau doar o bârfă născută din faptul că Jacopo din Padova se recăsătorise prea repede. Avea însă doi copii mici de crescut, așa că graba putea fi justificată.

Continuă lectura

Semnal editorial 327 + Fragment în avanpremieră („Secrete”, de Teodora Matei): Editori Tony Mott & Bogdan Hrib – Noir de Brașov

Ar putea fi o imagine cu text care spune „Povestiri reunite de TONY TONYMOTTși MOTT BOGDAN HRIB NOIR de BRASOV MYSTERY& THRILLER”

Precomandă cu lansare la festivalul LibFEST și livrare din 20 august 2020.
NOIR de Brașov

Povestiri reunite de Tony Mott și Bogdan Hrib

Colecția: Mystery & thriller

Format: 13 x 20 cm

ISBN: 978-606-749-557-7

348 pag

Preț: 47 lei

August 2021

De ce „Noir de Brașov”?

Aventura volumelor colective „Noir de…” a pornit de la o… editură americană care și-ar fi dorit un „Bucharest Noir” cu 10 povestiri, corecte politic, reprezentând geografic uniform suprafața capitalei, cu autori de toate genurile, religiile, vârstele și rasele… Nu ne-am potrivit. De fapt cred că n-au fost bani. La ei, nu la noi.

Și atunci am găsit (cu greu) 18 autori (bucureșteni, bănățeni, ardeleni și tot așa, după cum ne cunoșteam…) care au scris povești pentru „Noir de București”; cartea de peste 500 de pagini, a apărut în 2017. Au urmat „Gastro Noir” în 2018 și „Noir de Timișoara”, coordonată de Daniel Timariu, în 2019.

Anul 2020 n-a fost prea ofertant. Nu comentăm.

Continuă lectura