Lecturi 260: Rumaan Alam – Lasă lumea în urmă

Rumaan Alam – Lasă lumea în urmă (Leave the World Behind, 2020) 304p., TPB, 13×20, Litera, 2021, Colecția Buzz Books, Trad. Alexandru Cormoș, Red. Mihaela Serea, 34,93 (49,99) lei, ISBN 978-606-33-7172-1

Nominalizări: National Book Award Finalist for Fiction 2020

Nota Goodreads: 3,30 (51 710 note)

Descrierea editurii:Amanda și Clay pleacă în vacanță împreună cu copiii lor, departe de agitația din New York, într-un colț îndepărtat din Long Island, unde urmează să stea într-o casă luxoasă, închiriată pentru o săptămână. În prima zi, adulții cumpără cantități enorme de mâncare, dulciuri și băuturi scumpe și profită din plin de piscină. Copiii stau cu ochii lipiți de televizor și de telefoane. Noaptea, însă, paradisul lor se destramă odată cu bătăile în ușă ale unui cuplu în vârstă, de culoare: Ruth și G.H., proprietarii casei, pe care nu-i întâlniseră niciodată personal, aduc vestea că în New York a avut loc o pană de curent, care a lăsat orașul în beznă. În împrejurări tot mai alarmante, cele două familii sunt puse la încercare: Câtă încredere să aibă unii în alții? Este casa de vacanță, izolată de civilizație, un loc în care să se simtă în siguranță? Și, în definitiv, ce s-a întâmplat în lumea de afară, pe care au vrut să o lase în urmă?

Rumaan Alam scrie un roman provocator și plin de suspans despre complexitatea misiunii de părinte, despre rasă și clase sociale, despre relevanța unor principii și valori în situații de criză extremă.”

Continuă lectura

Lecturi 251: Stefan Ahnhem – X feluri de a muri

Stefan Ahnhem – X feluri de a muri (Fabian Risk V: X sätt att dö, 2019) 544p., TPB, 13×20, Litera, 2020, Colecția Buzz Books, Trad. Dana-Ligia Ilin, Red. Mihaela Serea, 34.93 (49.9) lei, ISBN 978-606-33-6358-0

Nota Goodreads: 4,01 (732 note)

Descrierea editurii: „La căderea nopţii, o barcă pneumatică iese din portul Råå. La bord se află un individ care poartă o sabie ascunsă la spate, sub haine. Misiunea lui a fost hotărâtă de zaruri: cineva trebuie să moară. Cine anume, nu ştie încă.

Timp de patru săptămâni, poliţia din Helsingborg s-a ocupat de investigarea complexă a unor crime aparent fără legătură, pe care poliţiştii le cred, în sfârşit, rezolvate. Dar când este descoperită o nouă victimă, ei sunt nevoiţi să accepte că tot ceea ce cred că ştiu este greşit.

X feluri de a muri, cel de-al cincilea roman din seria Fabian Risk, începe din momentul în care acţiunea s-a oprit în Motivul X. Stefan Ahnhem continuă să dezvolte în forţă construcţia sa epică de investigaţie şi universul în plină expansiune din jurul lui Fabian Risk şi al colegilor lui, iar cititorul este invitat să se alăture cursei finale împotriva omului cu zarurile.”

Disclaimer: nu citiți volumul cinci fără să fi citit volumul patru, căci, deși o parte dintre cazurile din volumul patru, foarte multe la număr, par a fi rezolvate la final, cele două volume sunt strâns legate între ele atât prin cazul „ucigașului cu zarurile”, cât și prin cazul urmărit de Fabian Risk până în pânzele albe. Chiar dacă primele trei volume pot fi citite individual și în ce ordine doriți voi, ei bine, recomandarea mea, după ce le-am parcurs pe toate, este să vă faceți un bine și să le citiți în ordinea în care le-a scris autorul. Nu sunt doar cazuri, sunt situații de familie, evenimente, personaje ale căror povești se continuă de la un volum la altul și e păcat să pierdeți din farmec sărind peste vreun volum.

Așadar, o scurtă recapitulare a volumului precedent, apoi trec la treabă: cadavrul unui băiețel de imigranți este descoperit înghesuit într-o mașină de spălat; un pedofil își face de cap pe străzile Helsingborgului; o femeie se simte hărțuită în propria casă, apoi este ucisă pe stradă; neonaziștii ultranaționaliștii atacă adăposturi de imigranți și o hărțuiesc pe Irene-Lilja, una dintre partenerele de anchetă ale lui Fabian Risk; șefa lor are probleme cu alcoolul; fiul lui Fabian Risk a rămas cu o traumă de pe urma unor întâmplări teribile și abia acum începe să i se destăinuie tatălui său, după îndelungi rugăminți și insistențe; fiica lui Fabian și-a revenit după ce-a fost împușcată, însă pare complet schimbată; soția lui Fabian a rămas și ea cu sechele, însă încearcă totuși să-și mențină familia întreagă; Fabian însuși a pornit pe urmele celui mai perfid și mai alunecos criminal pe care l-a întâlnit în toată cariera lui; și ce poate fi mai greu de prins decât un criminal ale cărui mișcări sunt hotărâte de o serie de zaruri, devenind, astfel, complet impredictibil și deci imposibil de prins?

Iar, acum, la treabă și să vedem ce se întâmplă în acest volum cinci:

Ahnhem încheie în nota binecunoscută povestea începută în volumul precedent, cea cu urmărirea omului cu zarurile și a criminalului cel viclean din umbră, pe urmele căruia a pornit la finalul nici nu mai știu cărui volum Fabian Risk, la indicațiile colegului care mai degrabă „a fost sinucis”, decât s-a sinucis el.

Dunja Hougaard se ascunde în continuare de Kim Sleizner, șeful Serviciului Omoruri din Copenhaga, care nu numai c-a rămas la fel de viperă și de nemernic, punând tot timpul interesele sale personale mai presus decât cele ale jobului și ale subordonaților său, ci pare că a luat-o și el cu totul razna, înnebunit de faptul că nu poate pune mână pe „curviștina” care i-a dat cu tifla și pare că și-a luat zborul cine știe pe unde, punând la cale răutăți la adresa lui.

Fiul lui Fabian Risk e arestat după ce vine în Danemarca pentru a depune mărturie împotriva membrilor bandei Smiley, cei care omorau oameni ai străzii nevinovați și îi mai și filmau.

Fabian Risk și echipa sa urmăresc nu unul, ci doi psihopați extrem de alunecoși, iar aici îmi vin în minte atât crima de pe iaht, în strâmtoarea Oresund (excelent ilustrată pe copertă), cât și incredibila planificare a uciderii unui tip obsedat de fitness în propria baie.

Dar, cum ziceam, o nebunie de carte, pe care abia așteptam să o citesc și pe care am dat-o gata în trei seri în care doar faptul că trebuia ca a doua zi să-mi duc băiatul la școală m-a împiedicat să o las din mână și să o continui abia în seara următoare.

E drept că Stefan Ahnhem exagerează uneori, înghesuind prea multe cazuri într-un singur roman, amestecându-le și uitând uneori de câte unul cale de câteva sute de pagini, pentru ca apoi să se întoarcă la el chiar când îți era lumea mai dragă și urmăreai cu sufletul la gură urmărirea unui alt psihopat ce-și făcea de cap pe străzile micuțului orășel Helsingborg, unde se pare că există un soi de academie de criminali în serie dezgustători și grețoși, altfel nu îmi explică de ce s-au înghesuit atât de mulți în acea zonă. E drept și că uneori ucigașul cu zarurile capătă abilități aproape paranormale în stăruința și norocul lui extraordinare când zarurile îi dictează vreo faptă ieșită din comun și trebuie să omoare în cine știe ce mod elucubrant vreo victimă.

Dar acestea sunt rolurile ficțiunii, nu, să ne distreze și să ne țină în suspans? Iar când acțiunea frenetică și cazurile morbide sunt țesute peste povești de viață ale unor personaje de ale căror fapte și soartă chiar ajunge să-ți pese, pe care le reîntâlnești cu drag într-un nou volum, întrebându-te ce-au mai făcut între timp, ce-au mai pățit și ce vor mai pătimi de aici înainte, dacă Fabian își va salva căsnicia, dacă șefa lui va scăpa de problema sticlei, dacă Irene-Lilja va scăpa cu mințile întregi, dacă… dacă… dacă…, ei bine, eu zic că scopul autorului, acela de-a construi o poveste suficient de interesantă (dublată de un comentariu echilibrat legat de problemele cu care se confruntă societatea suedeză în prezent) cât să te facă să dai pagină după pagină și să aștepți ca pe ace un nou volum, a fost atins.

PS: povestea din „X feluri de a muri” încheie ciclul aventurilor „ucigașului cu zarurile” și ale ucigașului din umbră care a băgat groaza în partea de sud-est a Suediei, însă asta nu înseamnă că s-au terminat și aventurile lui Fabian Risk, ale echipei sale, ale familiei sale sau ale Dunjei Hougaard (Doamne, ce mă voi bucura când Sleizner va primi ceea ce merită!). Mai multe, în volumul/volumele următor/următoare. Recomandată!

Lecturi 241: Otessa Moshfegh – Un an de odihnă și relaxare

Un an de odihnă și relaxare

Otessa Moshfegh – Un an de odihnă și relaxare (A Year of Rest and Relaxation, 2018) 304p., TPB, 12.7×19.7, Litera, 2020, Colecția Clasici Contemporani Litera, Trad. Călin-Andrei Popa, Red. Mariana Petcu, 49.9 lei, ISBN: 978-606-33-5719-0

Nominalizări: Wellcome Book Prize Nominee for Shortlist (2019), Goodreads Choice Award Nominee for Fiction 2018

Nota Goodreads: 3.68 (70.366 note)

Descrierea editurii:Naratoarea din Un an de odihnă și relaxare ar trebui să fie fericită, nu-i așa? E tânără, zveltă, drăguță, proaspăt absolventă a Universității Columbia, cu o slujbă lejeră la o galerie de artă nonconformistă, locuiește într-un apartament din Upper East Side din Manhattan, plătit, la fel ca restul nevoilor sale, din banii moșteniți. Dar există o gaură neagră și absurdă în inima ei, și nu doar din cauza pierderii părinților sau a felului în care iubitul ei de pe Wall Street o tratează ori a relației sadomasochiste cu cea mai bună prietenă a sa, Reva. Este anul 2000 într-un oraș bogat și plin de posibilități; ce-ar putea merge atât de anapoda?

Un an de odihnă și relaxare este un răspuns viguros la această întrebare. Povestind cum a petrecut eroina sa un an sub influența unei combinații cu adevărat nebunești de medicamente menite să o vindece de alienarea acestei lumi, Ottessa Moshfegh ne arată cât de rezonabilă, chiar necesară, poate fi alienarea. Deopotrivă tandru și amuzant, nemilos și plin de compasiune, romanul prezintă eforturile unei tinere de a se proteja de metehnele lumii, cufundându-se într-o lungă hibernare cu ajutorul uneia dintre cele mai nepricepute psihoterapeute din analele literaturii și a melanjului de medicamente pe care aceasta i le prescrie.”

Oare câți dintre noi, ajunși la maturitate, cu copii și joburi solicitante, care probabil ne fac să cădem seara frânți de oboseală, nu am visat la o lungă vacanță, cât mai lungă, chiar și de un an, în care să nu mai trebuiască să facem nimic, ci doar să spunem stop la toate, să fugim de cotidian, de joburi, de autobuze, înghesuială, forfotă și agitație, și să rămânem doar cu noi înșine, cu gândurile noastre? Să ne luăm, așa cum își ia protagonista acestei povești, care rămâne nenumită pe parcursul întregii cărți, un așa-zis an sabatic: un an în care punem totul pe pauză.

Personajul principal, așa cum o spune și descrierea cărții, ar trebui să fie fericit și să ducă o viață plină de împlinire: are un corp superb, este frumoasă, are un job ușor la o galerie de artă în care expun cei mai nonconformiști artiști și ea nu trebuie să-și bată prea tare capul cu expozițiile și ar putea trăi lejer cu banii moșteniți de la părinții decedați mult prea devreme. Are un apartament bine plasat în New York, însă nu prea are prieteni.

În afară de Reva, o tânără ce are și ea problemele ei personale, deși încearcă să o facă pe tipa dârză și independentă. Însă spoiala de fericire a protagonistei e repede îndepărtată de decizia ei de a-și da demisia (în stil mare) de la galeria de artă la care lucra și de a se retrage în culcușul ei din apartamentul cel confortabil, pentru „a se odihni”, cum se exprimă ea. Căci a cuprins-o o oboseală, o lehamite de viață cum nu am mai întâlnit poate la niciun personaj literar de o bună bucată de vreme încoace. Spaimele și angoasele se strâng în pragul ușii ei și somnul pare că îi dă târcoale când ți-e lumea mai dragă. Și tot ce își dorește este să doarmă. Ore peste ore, zile întregi dacă se poate, și să nu mai iasă afară decât până la magazinul egiptenilor din colț, de unde să își cumpere două cafele și să își ia ceva de-ale gurii.

Descoperim cu stupoare că o tânără sănătoasă, proaspăt ieșită de pe băncile facultății, nu poate dormi decât cu ajutorul unor cocteiluri de medicamente care pe majoritatea dintre noi i-ar trimite direct la urgențe sau la un centru de dezintoxicare. Așa că apelează la serviciile primei psihoterapeute întâlnite în cale, ca să-și rezolve problemele cu somnul (și pe cele psihice, pentru că e clar că are destule). Din păcate, dă tocmai peste cea mai incompetentă și mai nepăsătoare psihoterapeute a Americii, care, fără a-i verifica istoricul medical și psihiatric și fără a-i face evaluări serioase, îi prescrie, pe bandă rulantă, grămezi de pilule cu denumiri din cele mai periculoase.

Din păcate pentru ea, din fericire pentru noi, cititorii. Căci de aici pornește cu adevărat povestea. Altminteri, fără medicamente, fără dilemele interioare care se ivesc pe parcurs, fără umorul negru iscat de conversațiile cu cea care ar trebui de fapt să o ajute, fără relația abuzivă cu iubitul la care dă fuga ori de câte ori simte nevoia de nițică activitate, dar care o tratează mai mereu ca pe un gunoi, fără gențile și hainele contrafăcute ale prietenei (singura) sale Reva și fără aducerile aminte despre relația (inexistentă) dintre protagonistă și părinții ei (sursa tuturor problemelor sale, până la urmă, îmi închipui eu și dă de înțeles și personajul), ce ar mai fi ieșit?

În niciun caz un roman de Otessa Moshfegh. De ale cărei povești am prins drag de când am citit „Eileen” (despre care am scris pe Bookblog acum ceva vreme), o poveste despre depresii și depresivi, care o cotește în bizar și șochează printr-un final halucinant. Și aici mi-am închipuit că se va ivi ceva anormal, ceva care să surprindă și să schimbe un final care, în mod normal, la câți munți de medicamente băga în el personajul principal, ar fi trebuit să îl reprezinte moartea protagonistei în urma unei supradoze.

Dar m-am luat cu „Eileen” și cu finaluri șocante și am uitat să insist asupra unui aspect de la care pleacă problemele protagonistei poveștii: părinți indiferenți și reci, care nu se gândesc decât la ei sau care nu găsesc sau nu le pasă sau nu vor să găsească un mod de a comunica, de a stabili o relație de apropiere cu copiii lor, creează copii care, ajunși adulți, sunt condamnați să le repete greșelile. Cu consecințe cât se poate de grave. Cum e cazul aici. Inadaptarea la cotidian, la condițiile sociale, depresia, lipsa de încredere în sine însuși și în ceilalți, imposibilitatea de-a stabili o relație cât de cât normală cu cei din jur, cu partenerul de v

iață, cu prietenii cei mai apropiați, chiar și când aceștia insistă să te salveze, toate astea sunt consecințele unor probleme vârâte sub preș și netratate la timp. Iar rezultatul… Rezultatul e tragi-comic. De la un capăt la altul.

Însă e anul 2000, apoi final de an 2000, apoi trec câteva luni din 2001. Și atunci s-a produs declicul, am început să intuiesc finalul. Deloc dezamăgitor, de altfel. Abia aștept să citesc următoarea poveste imaginată de Otessa. Poveștile ei, deși teribil de deprimante, de întunecate și de apăsătoare, au personaje extraordinar de interesante și reprezintă adevărate cazuri clinice, demne de studiat pe îndelete. Recomandată!

„Puteam să mă revolt dacă aș fi vrut. Puteam să-mi vopsesc părul violet, să ajung să fiu exmatriculată de la liceu, să nu mai mănânc, să-mi pun un inel în nas, să curvăsăresc și tot așa. Am văzut alți adolescenți făcând asta, dar eu nu aveam energia necesară să trec prin atâta bătaie de cap. Adevărul e că tânjeam după atenție, dar refuzam să mă umilesc cerând asta. Aș fi fost pedepsită dacă dădeam semne de suferință, știam asta. Așa că eram cuminte. Făceam ceea ce trebuie să fac. Mă revoltam pe tăcute, în gândurile mele. Părinții mei abia dacă observau că exist. Odată, pe când eram la toaletă, i-am auzit cum șușoteau în hol.

Ai văzut că are două pete pe bărbie? l-a întrebat mama pe tata. Nu suport să mă uit la ele. Sunt așa de roz.

– Dacă îți faci griji, du-te cu ea la un dermatolog, i-a răspuns tata.

După câteva zile, menajera noastră mi-a adus un tub de Clearasil. Era dintre cele colorate.”

Lecturi 234: Stefan Ahnhem – Motivul X

Este posibil ca imaginea să conţină: text

Stefan Ahnehm – Motivul X (Fabian Risk IV: Motiv X, 2018) 566p., TPB, 13.7×20, Litera, 2020, Colecția Buzz Books, Trad. Dana-Ligia Ilin, Red. Mihaela Serea, 22.46 (49.9) lei, ISBN 978-606-33-4821-1

Nota Goodreads: 3.82 (986 note)

Descrierea editurii: „În timp ce Fabian Risk veghează asupra fiicei sale, Matilda, împuşcată şi aflată în comă la spitalul din Helsingborg, un băiat refugiat din Siria este ucis în mod brutal, aruncând poliţia oraşului într-o nouă investigaţie complexă a unei crime de natură rasială. Dar nimic nu este atât de clar pe cât ar părea şi, atunci când sunt comise mai multe crime, Lilja, Klippan şi colegii lor de la poliţia din Helsingborg pornesc într-o vânătoare disperată după mai mulţi ucigaşi. În cele din urmă, Fabian este forţat să revină mai devreme la serviciu, chiar dacă ar prefera să se concentreze asupra familiei, iar şeful poliţiei, Astrid Tuvesson, trebuie să-şi scurteze programul în doisprezece paşi pentru alcoolici ca să supravegheze inves tigaţiile paralele, în ciuda faptului că abia a început tratamentul. Între timp, Fabian se luptă cu informaţiile lăsate în urmă de colegul său ucis, Hugo Elvin, şi începe propria anchetă secretă care ar putea să schimbe pentru totdeauna strâns unita echipă de investigaţie.” Continuă lectura

Lecturi 224: Geraldine Brooks – Glasul de taină

Glasul de taină

Geraldine Brooks – Glasul de taină (The Secret Chord, 2015) 480p., TPB, 12.7×19.7, Litera, 2019, Colecția Clasici Contemporani Litera, Trad. Carmen Pațac, Red. Mihaela Serea, 33.92 (39.99) lei, ISBN: 978-606-33-4417-6

Nominalizări: Australian Book Industry Award (ABIA) Nominee for Literary Fiction 2016, Women’s Prize for Fiction Nominee for Longlist 2016

Nota Goodreads: 3.58 (14431 note)

Descrierea editurii: „Căzut în dizgrație și urmărit de oamenii regelui Saul, tânărul David, împreună cu un grup de apropiați, jefuiește satele Iudeei. Dacă i se opune rezistență, omoară fără ezitare. Într-o astfel de incursiune, Natan, băiatul care tocmai privise cum tatăl îi este ucis, vorbește cu un glas profetic care nu-i aparține, prorocind ascensiunea lui David la tronul Iudeei. Din acel moment, Natan este nedespărțit de soldatul, regele și poetul David, este confesor, martor și proroc al faptelor de vitejie, al victoriilor și al pierderilor, al nelegiuirilor și al ispășirilor celui care avea să lase posterității o legendă tulburătoare și cei peste o sută cincizeci de psalmi. După o muncă uriașă de documentare, cu o intuiție și o empatie ce transcend mileniile, Geraldine Brooks ne transportă într-o lume de demult pe care o însuflețește și o preschimbă pentru noi din manuscrise moarte într-o realitate vie.”

În cuvântul de încheiere, autoarea australiană Geraldine Brooks spune că legendarul personaj David trebuie să fi existat cu adevărat, altfel ar fi fost imposibil ca un popor să plăsmuiască un personaj cu atât de multe defecte pe care să și-l transforme în erou național. Exact cu această impresie rămâi după ce termini această extraordinară: că David este un personaj plin de defecte. Că acestea îi cam depășesc de departe calitățile, transformându-l însă, până la urmă, în om, nu într-un soi de semizeu, de personaj de legendă.

Pornind de la textele adunate mai târziu în Biblie, autoarea reconstituie formidabila poveste a celui care a strâns pentru prima dată laolaltă triburile scindate ale lui Israel și le-a transformat într-o națiune de care să țină cont toți vecinii. David a fost un copil chinuit. Rod al unui soi de viol, deși părinții săi erau soț și soție, David a crescut în calitate de mezin al familiei pe care tatăl său cel mult îl ignora, asta când nu-l plesnea fără motiv și nu-l alunga de lângă el, pedepsindu-l pentru orice nimic, iar frații săi aveau grijă să-i facă și ei tot timpul zile fripte. Așa că micul David a trăit cu spaima în suflet și n-a știut ce înseamnă dragostea de tată sau de frați. Mai târziu, printr-o împrejurare fericită și a unui cumul de coincidențe, David ajunge față în față cu faimosul Goliat. Ce s-a întâmplat mai departe știe toată lumea care a studiat religia în școală.

Geraldine Brooks alege însă să aștearnă atlfel povestea legendarului David. O spune la persoana întâi, însă prin glasul tânărului profet Natan, al cărui tată fusese ucis de David pentru că nu catadicsise să le dea trupelor sale merinde spre a-și continua misiunea de cucerire a noi și noi triburi și teritorii. Așadar, micul Natan își vede tatăl ucis, însă e sfătuit și acceptă să plece alături de David, al cărui profet și sfătuitor de încredere va deveni. Ne aflăm în vremuri în care se pare că Dumnezeu își transmitea voia prin gura unor aleși. Unul dintre acești aleși este tocmai Natan, pe care David, simțind oarece remușcări după ce-i omorâse tatăl, îl ia sub oblăduirea sa.

Și astfel ajungem să-i cunoaștem firea, temerile, faptele, metehnele, soțiile și copiii lui David. De la înfrângerea regelui Saul, pe care Domnul l-ar fi vrut înlocuit de David, și până hăt-departe, aventurile se țin lanț. Un fel de cronică alcătuită din amintiri, povestiri, fapte și întâmplări, ba chiar un soi de interviuri cu foste și actuale soții de-ale lui David, cu frații lui, cu mama sa, așa ajungem să-l cunoaștem nu doar pe legendarul David, ci, mai ales, pe omul David. Și ajungem să-i cunoaștem mai ales defectele, mai puțin faptele bune: afemeiat, pizmaș, încăpățânat, aprig la mânie, ușor influențabil cu alte ocazii, gata să-și trimită la moarte cel mai bun conducător de oști ca să poată pune mâna pe superba nevastă a acestuia după ce o văzuse scăldându-se, într-o noapte, pe acoperișul casei ei, gata să treacă cu vederea toate nenorocirile pe care le cauzau fiii săi cei netrebnici, chiar dacă lumea șușotea și strâmba din nas, gata să treacă sub tăcere crime oribile dacă acestea serveau intereselor sale și așa mai departe.

Mult mai departe. O viață de om spusă de profetul său. De profetul său care la un  moment dat se satură și se retrage departe de curte, de intrigi și de înjunghieri pe la spate, pentru a lua, la rândul său, sub aripa-i protectoare, pe cel care avea să devină un alt personaj de legendă. Cine, nu spun, vă las să vă răscoliți amintirile din școală sau din Biblie.

O superbă cronică istorică ce pare totuși combinată ori cu amintiri inventate, ori cosmetizată ca să sune mai bine, mai dur, mai interesant. Povestea începe destul de greu, e foarte dificil să reușești să ții minte multitudinea de personaje, de soții, de prieteni, de frați și de generali care au roluri mai mult sau mai puțin importante, în pofida faptului că ai o listă de personaje chiar la început de carte. Apoi, însă, după ce prinzi firul, povestea începe să te prindă și ajungi să dai pagină după pagină. Rezultatul final… mai mult decât mulțumitor. Mi-au rămas în minte pasaje, fraze, idei, prea multe ca să le enumăr aici, prea ample ca să încarc articolul cu ele. O excelentă frescă istorică ce mi-a adus aminte de faptul că, deși acum am ajuns acum să privesc cu uimire în ce s-a transformat predarea religiei în școală, obișnuiam să devorez asemenea povești. Fără a le analiza însemnătatea și implicațiile, desigur, căci vârsta mea era prea fragedă, ci doar lăsându-mă purtat de poveste. Așadar, povestea păstorului care a devenit Regele Iudeii.