Marian Coman – Omulețul din perete și alte povestiri fantastice (2019) 216p., TPB, 13×20, Nemira, 2019, Colecția n’autor, Red. Eli Bădică, 34.99 (27.99) lei, ISBN 978-606-43-0475-9

Nota Goodreads: 4.52 (63 note)

Descrierea editurii: „Și dacă ești doar un personaj în cartea altcuiva? Cala, o femeie superbă și misterioasă, în jurul căreia se învârtesc multe dintre poveștile din carte. Sevăn, un bătăuș get-beget dintr-un sat uitat de lume. Fifi, o bibliotecară care face o descoperire inedită. Tanti Teofana, o ghicitoare care ascunde tot soiul de enigme și comori. Mile, un băiat dintr-un internat, care cunoaște un secret ce va schimba totul. Acestea sunt doar câteva dintre personajele care își dau mâna și te ghidează într-o aventură nebună, provocatoare, fără pereche. Ești pregătit să descoperi lumea cu alți ochi?”

„Lumile magice ale lui Marian Coman” ar trebui să se numească o recenzie a unui astfel de volum de povestiri. Nu cred că este un „best of”, ca să-l putem numi „Best of Marian Coman”, căci, din ce-mi dau seama, au mai rămas pe dinafară niște povești minunate, și nici o integrală. Este, în schimb, un volum reprezentativ pentru unul dintre cei mai talentați povestitori de la noi și poate cel mai de seamă reprezentant al dark-fantasy-ului din literatura română ai ultimilor ani (aici fac referire, firește, și la extraordinara serie „Harap Alb Continuă”, dar și la trilogia încă neterminată „Haiganu”).

I-am descoperit scrierile și pe celebrul Sevăn încă din 2005, când a debutat cu celebrul de-acum „Nopți albe, zile negre”, iar de atunci i-am mai vizitat și pe „Harap Alb”, și pe Haiganu, dar am savurat și „Testamentul de ciocolată”. Cred că această enumerare spune multe despre plăcerea cu care citesc de fiecare dată scrierile acestui autor despre care sunt sigur că mai are încă multe de zis în literatura fantastică românească. Așadar, haideți să facem cunoștință acum cu personajele „Omulețului din perete”.

Adică, în primul rând, cu Sevăn. El îmi este, totodată, și cel mai drag, dar și cel mai antipatic. Este tipul de antierou (nu erou negativ) la care ar trebui să viseze orice scriitor să-l creeze: vulgar, necugetat, arțăgos, eternul tip care le știe pe toate. Croit după chipul și asemănarea românului care se pricepe atât la fotbal și la tenis, dar și la cum se intră peste om în casă chiar și fără mandat. El face și desface la el în sat, e bătăușul suprem și cine nu i se supune, vai și-amar de pielea lui. Însă Sevăn mai are și capacitatea de-a se îndoi de puterile sale, când se zvonește că ar fi doar un personaj din poveste. O tandră aducere aminte de unul dintre cele mai spectaculoase și mai discutate filme apărute în preajma anilor 2000 (și care, în același timp, vine să contrazică regula că întotdeauna cartea e mai bună decât ecranizarea).

Ce-ar mai fi prin poveștile lui Marian, pe care nu le recomand copiilor și pe care nu le consider a fi pentru copii, cum, de altfel, sunt atât poveștile strânse în Cartea Întâi, cum e intitulată prima parte a volumului, dar și cele din penultima parte: cu fantome și băi bântuite, cu degete lugubre și negi ce iau situația în mâini când nu mai au încotro, cu tehnologii care îi fac pe oameni să o ia razna și cu Sevăn, același Sevăn, un personaj devenit emblematic pentru scrierile lui Marian Coman.

La fel cum e și Cala, alunecoasa Cala din a Cartea a Doua, pe care abia de apuci să o vezi, că a și dispărut. Acum e, acum nu mai e. O creatură legendară, despre care se discută atât cu teamă, cât și cu venerație, căci așa se întâmplă când dai peste situații care îți depășesc capacitatea de înțelegere. Și cum această capacitate de înțelegere este extrem de limitată în cazul oamenilor banali, cu mintea mărginită, ei bine… să zicem că poveștile lui Marian Coman sunt adesea triste. Cele cu Cala nu fac deloc de rușine această afirmație. Ba vin și o confirmă cu vârf și îndesat. Să nu uităm nici de „Testamentul de ciocolată”, pe care, indiferent de câte ori l-ai citi, tot nu ajungi să-i dai de cap, să-l înțelegi în totalitate. Adică exact ce spuneam și pe Goodreads despre volumul „Omulețul din perete” în general: „Citesc și tot recitesc poveștile lui Marian Coman și tot descopăr noi înțelesuri, noi trimiteri, noi dimensiuni ale personajelor și meta-povești în povești. Poveștile lui se pot încadra în subgenurile dark-fantasy, fantasy, dar și suprarealist, horror și postmodern. Și ceea ce le face cu atât mai interesante este înlănțuirea lor, sunt trimiterile de la una la alta, de la un personaj la altul, alcătuind, laolaltă, o megapoveste ce poate fi citită ca un roman. Numai că poveștile capătă o altă dimensiune, un alt înțeles când sunt încadrate într-o poveste mai mare, e ca un joc de oglinzi, în care, dacă privești un personaj, o poveste din alt unghi, dintr-o altă perspectivă, capeți senzația că citești o altă poveste. Sau nu.”

Și, firește, nu puteam trece cu vederea modul în care personajele, poveștile, de fapt, se întrepătrund și se continuă, completându-se una pe alta, un personaj dintr-una apare, uneori doar vag, alteori jucând roluri destul de importante, în alta, rămâne doar să descoperiți și singuri trimiterile (bine, recunosc, una nu e de-aici, din acest volum: insularii cu cabluri înfipte în tâmple din „Decablat”, menționați în „Sevăn”).

Oameni buni, fantasy-ul românesc de azi nu mai e doar cu inorogi, zâne, Feți-frumoși și zmei, cum era fantasy-ul românesc de odinioară. Scriitorii noștri nu trebuie neapărat să-i imite pe Mark Lawrence, Brandon Sanderson sau Joe Abercrombie (deși nu m-aș supăra dacă ar face-o, la cât de mult îmi plac aceștia trei) ca să scrie povești de calitate, pe care să le citești cu drag. E de ajuns o idee, pe care să o îmbraci cu talent și să o populezi cu personaje suficient de interesante, și să devii, astfel, un scriitor mereu căutat. De public, de premii și de reviste. De la noi sau din afară. Sau de o editură cu ștaif, cum e Nemira, care a considerat de cuviință să publice acest volum (și să-l așeze pe Marian Coman în fruntea imprintului Armada) în colecția de literatură generală n’autor, una dintre cele mai solide colecții dedicate autorilor români apărute în ultima vreme la noi.

Reclame