Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni şi text

Ken Bruen – Garda (Jack Taylor I: The Guards, 2001) 256p., TPB, 14×20.5, Crime Scene Press, 2016, Trad. George Arion Jr., Red. Alexandru Arion, 27 (33) lei, ISBN 978-606-93185-0-5

Premii: Shamus Award for Best PI Hardcover 2004, Premio Novelpol for Best Novel (black / police) 2006

Nominalizări: Barry Award Nominee for Best Novel 2004, Macavity Award Nominee for Best Mystery Novel 2004, Edgar Award Nominee for Best Novel 2004, Deutscher Krimi Preis for 3. Platz International 2010

Nota Goodreads: 3.87 (5029 note)

Descrierea editurii: „Dat afară de curând din Garda Siochana – pe scurt Garda, forța de poliție irlandeză – Jack Taylor își contemplă viitorul prin halbele de bere pe care le consumă cu sârg la Grogan, unul dintre ultimele pub-uri adevărate din Galway. Nu vede prea mare lucru înaintea lui. În rarele momente de trezie, aspiră să devină cel mai bun detectiv privat irlandez, dacă nu și singurul – din cauza istoriei pline de trădări și spionaj a Irlandei, locuitorii acesteia nu suportă nicio meserie care se apropie, chiar și de departe, de cea de “turnător”. De fapt, Jack se clatină amenințător pe marginea cea mai ascuțită a prăpastiei vieții sale, amintirile trecutului săpându-i răni adânci în suflet, iar perspectivele fiind aproape inexistente. Inexistente până când o femeie ravisantă pășește în bar, aducând cu ea o propunere stranie. Nimeni nu-i dădea șanse prea mari lui Jack nici măcar să fie capabil să se țină pe picioare suficient de mult timp cât să intre în contact cu frumoasa lui clientă. Cu toate acestea, chiar și spre marea lui surpriză, ia job-ul, fără să realizeze, însă, în ce afacere urma să intre.”

O poveste relatată prin propoziții scurte și la obiect. Puține descrieri, mai mult impresii și relatări ale faptelor unui personaj devenit celebru încă de la apariția primului volum ce-l are ca protagonist, adică cel de față: Jack Taylor, fost polițist în Garda, poliția irlandeză, dat afară din cauza nenumăratelor probleme în care intra datorită dragostei nețărmurite față de alcool, și devenit acum detectiv particular ce-și pierde timpul mai mult prin barul preferat, alături de barmanul preferat, care se miră și el de cât poate bea un om fără să aibă ficatul franjuri sau să cadă în comă alcoolică. Însă de Jack Taylor a auzit toată lumea. Și-a păstrat niște legături printre foștii colegi din Garda, iar acum profită de ele. Și, cum, necum, izbutește să rezolve cazuri.

Bine, primul caz de care aflăm noi este cel de care se ocupă volumul de față: o tipă trăsnet vine la el la bar și-i cere să afle de ce și dacă fiica ei s-a sinucis, căci nu părea genul care să comită un astfel de gest extrem. Multe n-ar fi de povestit, pentru că și povestea în sine, ancheta detectivistică, este cam săracă, autorul preferând, sper că doar în cazul de față, să ne înfățișeze mai mult stilul de viață autodistructiv al fascinantului Jack Taylor. Să nu mă înțelegeți greșit, Jack Taylor numai model de viață nu se poate numi, date fiind relațiile cu mama sa, cu prietenii din jur și cu femeile, căci singura mare lui iubire pare a fi paharul, indiferent că e plin cu whiskey, bere, gin sau alte soiuri de băutură. Așadar, ancheta cam cade pe locul doi: aflăm că avusese loc un val de sinucideri suspecte printre fete și că fata lui Ann Henderson, tipa care-i cere ajutorul lui Jack Taylor, lucrase în același loc cu fetele acum moarte. Ce se întâmplă acolo? Și cum poate să zgândărească detectivul nostru măcar suprafața acestei afaceri tenebroase?

Ei bine, cu ajutorul prietenilor și al flerului, doar nu degeaba fusese un polițist promițător, determinat, la un moment dat, să-și facă tatăl mândru. În ajutor îi sar o tânără cântăreață extrem de talentată, care, în timpul liber, face săpături pe care Taylor nu e în stare să le facă, și Sutton, un pictor/bețivan mai mare chiar și decât Taylor, deși nu credeam că acest lucru ar putea fi posibil, și care e nițel cam ciudat din aproape toate punctele de vedere. De ce zic cam ciudat? Ei bine, mi s-a părut cam obsedat de Taylor. Iar Taylor nu e genul care să se poată apropia de cineva, cel puțin nu în felul ăsta. Acuma, na, de o femeie cum e Ann Henderson s-ar apropia el și nu s-ar mai dezlipi o lungă bucată de timp, ba chiar dă de înțeles, la un moment dat, că nu i-ar displăcea să trăiască lângă o astfel de femeie. Din păcate, însă, la prima problemă ceva mai serioasă ivită în cale, pac! îi și sare în ajutor bunul său prieten, paharul.

Și uite așa, o copie fidelă a lui Harry Hole, Jack Taylor are parte numai de necazuri din cauza băuturii. De zici că sunt clone, nu altceva. Și, la fel ca-n cazul lui Hole, și Taylor are momente de luciditate în care devine conștient de faptul că băutura e un dușman primejdios și fățarnic, nu un aliat de nădejde, așa că, uneori, pentru o perioadă de timp, renunță la ea. Și ce bine-i îi este treaz, ce de treabă face Taylor al nostru, până ce dă de un necaz mare cât casa, de o problemă aparent insurmontabilă, de o dramă cumplită, și apelează iar la amorțirea simțurilor cu ajutorul alcoolului. Exact la fel ca Harry Hole, cum v-am zis. Beat la început de poveste, treaz pe parcurs, beat iar, la sfârșit.

Poate tocmai de aceea am citit paginile acestui prim volum cu atâta plăcere. Că m-am îndrăgostit de Harry Hole, iar acum, și de Jack Taylor. De personalitățile lor, de firile lor aspre, de replicile lor tăioase, care ascund însă un suflet bun și-un caracter aparte. Încă o chestie: mi-a plăcut enorm stilul abordat de Ken Bruen – capitole extrem de scurte, descrieri puține, replici acide, dar de efect și un personaj ce și-a meritat seria de filme/serialul din plin, fiind întruchipat magistral de Iain Glen. Seria numără paisprezece volume până în prezent, din care la noi au apărut până acum trei. Însă am auzit zvonuri că editura Crime Scene Press nu se va opri la aceste trei, ci va continua seria. Din păcate, eu n-am avut la dispoziție decât acest prim volum (citit târziu, abia la trei ani de la tălmăcirea sa în limba română), dar săptămâna viitoare începe Bookfest și voi repara necazul. Recomandată!

Reclame