35663816 Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Chloe Benjamin – Imortaliștii (The Immortalists, 2018) 408p., TPB, 13.5×20.5, Storia Books, 2018, trad. Miruna Voiculescu, red. Ruxandra Tudor, 45 lei, ISBN 978-606-94622-4-9

Nominalizări: Goodreads Choice Award Nominee for Historical Fiction 2018

Nota Goodreads: 3.73 (77596 note)

Descrierea editurii: „În Lower East Side, New York City, este 1969. Umblă vorba că a apărut o femeie mistică, o clarvăzătoare nomadă, care pretinde că poate prezice oricui ziua în care va muri. Copiii familiei Gold, patru adolescenți ale căror personalități abia încep să se contureze, se duc pe ascuns să-și afle viitorul. Iar ceea ce află le va afecta următorii 50 de ani. Simon, „băiatul de aur” al familiei, evadează pe coasta de vest, căutând iubirea în fascinantul San Francisco al anilor 1980. Klara cea visătoare devine magician în Las Vegas, în încercarea ei obsesivă de a împleti realitatea cu fantezia. Fratele cel mai mare, Daniel, caută stabilitatea ca medic militar după atacurile din 11 septembrie. Iar Varya, studioasa familiei, se dedică cercetării longevității, testând granițele dintre știință și nemurire.”

Anul trecut, editura Storia Books a făcut, zic eu, un pas extrem de necesar pe piața de carte românească, publicând două romane pentru publicul adult, care s-au bucurat de o primire excelentă din partea cititorilor. Primul a fost „Puterea” lui Naomi Alderman, despre care am scris aici, nu demult, iar al doilea a fost cel de față, „Imortaliștii” lui Chloe Benjamin, proaspăt apărut (la ei) la vremea la care a apărut și la noi pe piață. L-am început într-o seară de vineri, dar cum eram spre sfârșitul unei săptămâni deosebit de obositoare, nu m-am putut concentra cum se cuvine, iar sâmbătă s-a repetat experiența, deși muream de nerăbdare să văd cum continuă aventurile celor patru frați. Însă cum duminica am și eu zi liberă (de la toate, inclusiv de la tradus), m-am trezit la o oră rezonabilă și puff! au și dispărut o sută cincizeci de pagini, de zici că zburau cu de la sine putere, una după alta. Și seara a fost gata cartea.

De ce? Păi cum de ce? Nu știați că „Imortaliștii” este una dintre cele mai mișto cărți care a văzut lumina tiparului pe meleagurile noastre în 2018? Și că s-a vorbit numai de bine despre ea (și chiar nu sunt genul care bagă capul în pământ, ca struțul, când aude și păreri nefavorabile, făcându-se că nu le vede), deși nu în atât de multe locuri pe cât ar fi meritat de fapt? Nu-mi explic de ce, sincer. Este o carte profund umană, alcătuită din patru povești de viață de-a dreptul remarcabile, după care ar merita să se facă filme mari, cu bugete mari, și după fiecare în parte, nu la grămadă

Este povestea a patru frați americani de origine evreiască, ce merg într-o zi la o ghicitoare despre care se spunea că le poate dezvălui celor care o întreabă data exactă la care vor muri. Și nu-i de glumă, oamenii chiar mor la datele prezise de ghicitoare. Inclusiv frații. Dar să nu punem carul înaintea boilor. Am citit acum ceva timp o culegere de povestiri apărută în celebra colecție Cotidianul, scoasă de editura Univers, scrisă de Bernard Malamoud. De cartea asta („Lada fermecată” pe numele ei, în caz că sunteți curioși) mi-a adus aminte „Imortaliștii”. De o poveste fluentă, lină, aspră și greu de înghițit, dar sinceră și profund umană, ce reușește să alcătuiască o nemiloasă radiografie a societății americane a zbuciumaților ani ’70, ’80 și ’90 (ultima poveste, cea a Varyei, intră în altă categorie, dar vom vedea nițeluș mai încolo). Și ce povești avem aici: a lui Simon, care a îndrăznit să fie gay între 1978-1982, într-un San Francisco mirobolant și fascinant (în care se petrece și acțiunea poveștii la a cărei traducere tocmai ce m-am înhămat de vreo săptămână), în lumea cluburilor gay și a școlilor de dans pentru băieți, apoi trecem la Klara, ce-a îndrăznit să-și urmeze visul de-a deveni magiciană faimoasă, ajutată din greu și de ambițiosul soț de origine indiană, căruia nu i-a mai rămas nimic în țara natală pentru care să se întoarcă, dar pe care au tras-o în jos dependența de alcool și depresia, după care pornim pe urmele celui mai lucid dintre frați (în aparență, cel puțin), Daniel, pentru care cariera în armată reprezenta darul cel mai de preț, dar care a început, încet, încet să piardă contactul cu realitatea și să găsească inamici acolo unde nu era cazul, după care ajungem, într-un final, la un personaj pe care eu unul n-am reușit să-l înțeleg și față de care nu am nicio urmă de simpatie, Varya, cercetătoare pionier în domeniul prelungirii vieții oamenilor, un domeniu care presupune însă o seamă de sacrificii la care puțini ar fi dispuși se înhame, dar și povestea ei, la fel ca cele ale fraților săi, este ieșită din comun (ultima poveste are loc între 2006 și 2010, de asta am amintit mai sus deceniile).

Pentru că nu ai cum să scrii un roman de senzație scriind despre banalitățile vieții de zi cu zi a unui cetățean obișnuit, ce pleacă dimineața la muncă și se întoarce seara și căruia nu i se întâmplă nimic toată ziua. Nu, ca să atingi coardele sensibile din sufletele cititorilor trebuie să scrii despre gay care mor de SIDA când nici nu se știa ce-i aia SIDA, despre magicieni depresivi, pe care nici măcar o familie înțelegătoare și iubitoare nu-i poate scoate din ale lor, sau despre medici militari care caută vinovați pentru nenorocirile celor din jur acolo unde nu e cazul. Sau despre o cercetătoare căreia îi sunt mai dragi maimuțele, decât cei pe care ar fi trebuit să-i iubească și să-i ocrotească.

Și deasupra tuturor plutește, amenințător și deloc discret, fantoma lui Gertie, mereu prezenta lor mamă, o matroană absolută și acrită de pierderea mult prea prematură a lui Saul, soțul prea-iubit. Mi-a displăcut profund acest personaj egoist, instabil și defect, mama celor patru eroi, care considera că măcar un copil al ei trebuie să-și sacrifice viața pentru a avea grijă de ea și de nenumăratele ei boli închipuite, însă antipatia asta a mea n-a ținut decât până aproape de final, când se cam schimbă datele problemei.

„Copii fiind, credeau că Saul avea răspuns la orice întrebare i-ar fi pus. Dar Klara și Simon au ajuns să nu le mai placă răspunsurile lui. Îl disprețuiau pentru munca de zi cu zi, pentru că studia Tora, pentru că purta mereu aceiași pantaloni din gabardină, impermeabil și pălărie. În prezent, Klara e ceva mai indulgentă cu el. Saul era fiu de imigranți și trăise cel mai probabil cu teama că avea să-și piardă viața care-i fusese dată. Înțelege acum și însingurarea condiției de părinte care corespunde însingurări memoriei: știe că ea, Klara, face legătura între un viitor inaccesibil părinților ei și un trecut inaccesibil copilului ei. Ruby îi va pune întrebări. Ce-i va răspunde Klara, insistând cu o disperare invizibilă pentru altcineva? Pentru Ruby, trecutul Klarei va fi o poveste, iar Simon și Saul vor fi doar fantomele mamei ei.”

Despre ce-i vorba aici? Despre timp, în principal. Și despre iubire, pace și înțelegere? Nu, nicidecum. Ci despre legături de familie ce se destramă foarte ușor, dar care se refac extrem de greu, despre destin sau liberul arbitru, despre cauzalitate, despre cum prezicerile cuiva ne pot influența viețile, determinându-le să alunece într-o anume direcție, până la un punct dincolo de care nu mai există întoarcere, despre granița extrem de subțire dintre realitate și iluzie și despre cum nici măcar iubirea nu ne mai poate salva atunci când am decis că nu mai există cale de întoarcere. Mi-au plăcut enorm poveștile și ideea de la care au pornit aceste povești. Mi-a plăcut modul în care autoarea a știut să țeasă patru povești remarcabile, inedite și extrem de interesante, dar pe care le-a ghidat, inexorabil, către un punct culminant tragic. Și știți ce se spune, că așa cum nici degetele de la o mână nu seamănă între ele, nici frații nu seamănă între ei? Nimic mai adevărat, iar „Imortaliștii” este exemplul perfect. Recomandată!

Posted by Liviu

Reclame