Bookfest 2019 a fost primul Bookfest la care am participat, deși se apropie deja de majorat. Am compensat, în schimb, cu Gaudeamus, la care n-am lipsit, din 2010 încoace, decât în 2013. Totodată, Bookfest 2019 a avut ca țară invitată de onoare Marea Britanie, prilej cu care au fost invitați nu mai puțin de 11 autori și autoare. Printre autorii și autoarele prezente, s-au numărat Claire Mackintosh, Clare North sau Eugen Ovidiu Chirovici (care îi interesează direct pe cititorii acestui blog), dar și Sarah Perry, Ross Welford sau Nikita Lalwani, deja traduși la noi (poate voi scrie, nu știu exact când, despre „Melmoth”, apărut nu de mult la Nemira).

Însă subiectul acestui articol este interesanta discuție pe care am purtat-o cu Claire North, o tânără și simpatică scriitoare britanică, sâmbătă, 1 iunie, chiar de ziua copilului, de la ora 11, la standul Grupului Editorial Art. Un pic pe grabă și ajungând cu întârziere, însă britanicii sunt răbdători și politicoși prin definiție, așa că autoarea romanelor „Primele cincisprezece vieți ale lui Harry August” (despre care am scris, la un moment dat, aici) și „Atingerea”, ambele apărute la editura Paladin, primul, tradus de Alexandra Fusoi, al doilea, de Ioana Tudor, s-a așezat frumos pe băncuță, la nici jumătate de metru de mine, și a răspuns cuminte la întrebări.

Este posibil ca imaginea să conţină: 2 persoane, oameni stând jos

Am început în picioare, lângă standul invitatului de onoare, apoi am continuat la stand. Și-am început cam abrupt, ce-i drept, însă ce a ieșit, vedeți în rândurile ce urmează:

Poveștile tale se petrec prin toate colțurile lumii. De curând, am început să citesc „The Sudden Appearance of Hope”, în care am fost purtat în Dubai, Tokyo, Seul, New York și multe alte locuri, apoi am început să citesc „The End of the Day”, care începe în Peru, se continuă la Londra, apoi ajungem tocmai în Groenlanda.

Claire North: Ei bine, nu călătoresc în toate aceste locuri. Fac cercetări, mă documentez în privința lor, însă jobul de zi cu zi nu-mi permite să ajung în toate locurile pe care le descriu. Dar mă documentez temeinic în privința lor. Nu demult, am fost în SUA, iar când am aterizat pe aeroportul din Chicago, era o furtună îngrozitoare. Apropo, și în București a fost o furtună destul de puternică azi-noapte.

Da, chiar a fost. Avem parte de niște fenomene destul de extreme în ultima perioadă. Nu demult, am avut parte și de o tornadă.

Claire North: Chiar? A, da, parcă am văzut ceva la știri.

Am mers apoi la standul Grupului Editorial Art, unde am scos la iveală cărțile ei traduse de editura Paladin, pe care i le-am arătat.

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, stând jos şi pantofi

Claire North: Îmi plac foarte mult copertele, sunt chiar reușite. Cea de la „Harry August” știu că apare și pe o ediție paperback originală, însă cealaltă mi se pare foarte interesantă (la „Atingerea”). Limba voastră mi se pare foarte… neobișnuită. De ce oare?

Ei bine, i-am răspuns eu, pe teritoriul țării noastre, de-a lungul istoriei, s-au perindat extrem de multe popoare, de la romani, goți, huni, la turci, ruși, germani și greci. Așa că limba română este un amalgam de limbi, pornind însă de la o rădăcină latină, ceea ce-o transformă într-una din cele mai dificil de învățat limbi de pe planetă. Ca să-ți dau exemplu, uite, aici sunt diacriticele, pe care probabil nu le știi (și i-am arătat în carte, în „Harry August”, după cum se observă și în poze).

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, stând jos

Bun, deci cum ți-a venit ideea de la care a pornit „Atingerea”, cu creatura care sare dintr-un corp în altul, ca un fel de parazit extraterestru?

Claire North: În viața de zi cu zi, când nu scriu, sunt responsabilă cu luminile la un teatru. Și stau acolo, sus, printre reflectoare și becuri, și reglez iluminatul, creând efecte și tot așa. Într-o seară ploioasă, priveam cum oamenii de pe stradă intrau într-un con de lumină și dispăreau, apăreau și dispăreau, și tot așa. Atunci mi-a venit ideea cu săritul dintr-un corp în altul, suntem vizibili un moment, apoi dispărem, ne vede cineva, apoi nu ne mai vede. Și așa am început să scriu „Atingerea”.

Îți asumi povestea ca fiind SF? Scrii SF sau povești în care SF-ul este doar un pretext, scrii parabole, sau, pur și simplu, povești SF?

Claire North: sunt scriitoare de SF, deci scriu SF. Nu mă ascund în spatele unor metafore, nu mă deghizez, nu-mi deghizez scrierile în altceva, scriu SF, dar și urban fantasy, fantasy și cărți pentru copii (Notă: Claire North este pseudonimul lui Catherine Webb, care mai scrie și sub pseudonimul Kate Griffin). Însă, când scriu sub numele de Claire North, scriu SF.

Ce înseamnă venirea lui Charlie din „The End of the Day”? El este Vestitorul Morții, însă, cu toate acestea, personajele pe care le vizitează nu mor de fiecare dată. Ce e cu el? Care e rolul lui? Și de ce atât de determinat, dacă e un simplu job pentru el, să meargă până în pânzele, inclusiv într-o călătorie extrem de primejdioasă, până în pustiurile înghețate ale Groenlandei, ca să-i ducă unui cercetător niște pliculețe de ceai?

Claire North: Rolul lui Charlie nu este să le vestească moartea celor pe care-i vizitează, ci să le asculte poveștile. Atât, să le asculte poveștile. Poveștile acelor oameni sunt importante, sunt deosebite, iar Moartea îl trimite pe Charlie ca să le asculte poveștile. Așa ajungem să-i cunoaștem pe oameni, ascultându-le poveștile.

Am observat o oarecare încetinire de ritm în poveștile tale, după „Atingerea” a urmat „The Sudden Appearance of Hope”, un thriller SF în care o tânără este uitată de toată lumea și devine hoață de talie mondială, apoi a urmat „The End of the Day”, cu Charlie, Vestitorul Morții, după care, „84K”. Încerci să domolești acțiunea, ritmul, sau așa s-a nimerit, pur și simplu?

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, zâmbind, stând jos

Claire North: chiar ți se par mai puțin alerte? (Râde) Nu, n-am încercat cu tot dinadinsul, așa s-a nimerit. Nu-mi fac planul să scriu o poveste alertă, apoi mai puțin alertă, așa se nimerește, așa scriu.

Observ că tehnologia joacă un rol extrem de important în poveștile tale. Chiar suntem în pericol să avem un „Perfection”, cum se întâmplă în „The Sudden Appearance of Hope”? (O aplicație care îi face pe oameni mai sănătoși, mai frumoși, mai „perfecți”, dar care le permite creatorilor săi accesul la absolut toate datele utilizatorilor, privându-i de intimitate, de viață personală).

Este posibil ca imaginea să conţină: 2 persoane, oameni stând jos

Claire North: părerea mea este că acest lucru deja se întâmplă, nu mai avem intimitate, depindem în totalitate de dispozitivele despre care considerăm că ne fac viața mai ușoară, însă ne fac complet dependenți de ele, de rețele sociale și așa mai departe.

La fel cum se întâmplă cu Compania din „84K”? Sau mai avem până acolo?

Claire North: suntem deja acolo. Marile companii au ajuns să ne dețină. Să ne dețină datele personale, cu care fac ce vor, când vor. Nu știu cum stă treaba la voi, dar la noi marile companii au ajuns să cam dețină controlul asupra oamenilor.

De ce o distopie atât de întunecată, după câteva thrilleruri atât de alerte? De ce o schimbare atât de radicală de ritm, de subgen, mai ales că nu ai mai abordat niciodată până acum distopia?

Claire North: chiar e atât de întunecată?

Da, este. Crime multe, în care cei bogați pot comite crime pentru care plătesc o simplă amendă (colosală, dar totuși), o combinație de „Povestea Slujitoarei” și „1984”. Apropo, te-ai inspirat din ele?

Claire North: da, chiar m-am inspirat din aceste povești, dar și din altele. Îmi pare rău că a ieșit atât de întunecată.

Cum ai reacționat când ai aflat că ai luat un premiu atât de important cum este World Fantasy Award pentru „The Sudden Appearance of Hope”? Care, apropo, pare un premiu care se acordă mai mult pentru fantasy, dark fantasy sau chiar horror, uneori, nu pentru SF?

Claire North: am fost flatată, impresionată, desigur, mai ales având în vedere romanele cu care a concurat romanul meu. Bine, prima oară am luat alt premiu (John W. Campbell Memorial Award pentru „Primele cincisprezece vieți ale lui Harry August”), atunci a fost marea surpriză.

Au premiile darul de a influența vânzările cărții premiate? Îți oferă mai multă vizibilitate, faimă, fani, exemplare vândute?

Claire North: din păcate, nu prea. Nu cred că am simțit o creștere a vânzărilor după ce am luat premii. Nu știu cum stă treaba la voi, dar nu avem chiar atât de mulți fani, cât să se simtă o creștere a vânzărilor semnificativă. (Aici chiar m-a uimit, sincer, și i-am și zis-o.)

De ce preferi tineri ca personaje? Sau adolescenți, mai degrabă?

Claire North: nu încerc neapărat să respect un tipar, o formulă, să folosesc doar tineri. Și nu în toate poveștile am personaje tinere pe post de personaje principale.

„Harry August” mi se pare inspirată de romanul „Replay” al lui Ken Grimwood (apropo, să știi că și romanul său a fost premiat cu World Fantasy, cum e cazul și cu romanul tău, „The Sudden Appearance of Hope”) sau filmul „Ziua Cârtiței” (Groundhog Day). Le-ai citit/văzut?

Claire North: n-am citit cartea, dar e pe listă de mult timp și abia aștept să o citesc, și n-am văzut nici filmul, însă bine că mi-ai amintit de el.

Te preocupă tehnologia în mod deosebit și impactul acesteia asupra noastră, asupra existenței noastre de zi cu zi, la fel ca în episoadele din „Black Mirror”. De ce?

Claire North: tehnologia e peste tot în jurul nostru, suntem dependenți de ea. Așa că nu e de mirare că o folosesc atât de des în scrierile mele și că joacă un rol atât de important în ele.

Aici ni s-a terminat timpul, Claire North urma să înceapă, de la 12:00, evenimentul alături de Alexandra Fusoi și Oliviu Crâznic, pe care îl puteți urmări aici.

Mulțumesc editurii Paladin, Oanei Boca Stănescu și Ioanei Gruenwald (Headsome Communication) pentru invitație!

Reclame